DOCUMENTE ELECTRONICE - definitii, caracteristici si tipologie

DOCUMENTE ELECTRONICE - definitii, caracteristici si tipologie

1. Delimitari terminologice

Intelegerea unui domeniu stiintific este determinata in mare masura de intelegerea terminologiei sale specifice. In lucrarea de fata, utilizam urmatoarea terminologie de baza in acceptiunea:

Data - unitate informationala sau element informational

Informatie - unitate informationala care produce o modificare la nivelul cognitiv aducand un plus de cunoastere

Obs.: Acelasi element informational poate fi in acelasi timp data si informatie

Resurse informationale - date si informatii utilizate sau susceptibile a fi utilizate intr-un proces intelectual intermediat sau nu de tehnici si mijloace de prelucrare.

Documentul - suportul pentru unitatea informationala; orice purtator material de informatie destinat a fi folosit intr-un context informativ si de comunicare

Resurse documentare - documente prelucrate sau nu dupa reguli prestabilite care permit regasirea si utilizarea directa a resurselor informationale sau indirecta prin produse cu valoare adaugata si care pot fi integrate sau nu intr-un sistem de informare si documentare.

Document electronic - document sau informatie de natura textuala, grafica, iconografica, sonora, audiovizuala sau informatica, produs sau primit sub forma electronica de o institutie pentru nevoile sale informationale sau pentru exercitarea activitatilor sale.

Gestiunea documentelor electronice - ansamblul de proceduri, operatii si tehnici care au in vedere controlul, pe toata durata de existenta a documentelor electronice intr-o organizatie, a crearii, achizitionarii, utilizarii, accesului, arhivarii si pastrarii acestora si asigurarea autenticitatii si integritatii.

Gestiunea electronica a documentelor - controlul informatizat a documentelor electronice sau non-electronice.

Metadate - date despre date, informatii referitoare la datele care permit prin utilizarea lor pertinenta descrierea continutului sau alte aspecte ale unui document dar care nu fac parte din documentul insusi chiar daca in mare parte sunt extrase din acesta.

Ce este informatia ?[1]

Informatia este o cunostinta inscrisa (inregistrata) sub forma scrisa (tiparita sau digitala), orala sau audiovizuala.

Informatia comporta un element de sens. Este o semnificatie transmisa unei fiinte constiente prin mijlocul unui mesaj inscris pe un suport spatio-temporal : tiparit, semnal electric, unde sonore, etc.

Aceasta inscriere este facuta datorita unui sistem de semne (limbajul), semnul fiind un element de limbaj care asociaza un signifiant la un signifiat : semnul alfabetic, cuvantul, semnul de punctuatie.

Fluxul informational presupune prelucrarea prin diverse mijloace si modalitati (inclusiv prelucrarea cognitiva) a unui volum de date si obtinerea astfel a unor informatii care pentru un nou ciclu informational sunt considerate date si pot fi supuse unui nou proces de prelucrare:

T_{0 . . . . . . . . . . . . . . . . . .} T_{1 . . . . . . . . . . . . . . . .}T₂ . . . . T_n

Date prelucrare Informatii prelucrare Informatii .

(= Date) (= Date)

Doua caracteristici majore descriu astazi informatia : explozia sa cantitativa si implozia timpului de comunicare.[2]

Explozia cantitativa a informatiei. Progresul tehnic si social se fondeaza pe puterea creativa a limbajului si a rationamentului logic care rezulta din acesta. Resursele informationale, informatia cu valoare adaugata si comunicarea acestora au determinat progresul continuu al societatii. Remarcam importanta comunicarii orale, verbale a informatiei dar esentiala a fost aparitia comunicarii in scris depasindu-se astfel barierele spatio - temporale. O informatie poate fi comunicata in timp generatiilor viitoare si in spatiu la distante foarte mari fara a-i fi alterat continutul. Aparitia scrisului a avut drept consecinta multiplicarea informatiei (copie de manuscris, tiparire, fotocopie) si memorizarea ei, permitand de asemenea exteriorizarea, in Sisteme de Informare si Documentare in general, a uneia din functiile creierului uman: memoria. Aceste operatii de multiplicare si de memorizare explica intr-o mare masura ceea ce cutuma numeste explozia informationala (mai exact explozia cantitatii de informatie) : o crestere supusa unei legi de tip exponential potrivit afirmatiilor lui Y. Le Coadic si a multor specialisti in Stiintele Informarii si Comunicarii[3]. Evolutia electronicii (care se traduce prin trecerea de la suportul material la suportul imaterial) apoi a informaticii si dezvoltarea comunicarii de informatii la distanta (telecomunicatiile) nu au facut decat sa revigoreze aceste tendinte. Explozia informationala la care asistam reprezinta de fapt, amplificarea fenomenelor de multiplicare si memorizare a maselor de informatii chiar daca elementele de noutate informationala si stiintifica nu sunt nici foarte frecvente nici corespunzatoare unei asemenea cresteri cantitative. Altfel spus, asistam la o crestere cantitativa a informatiei fara a fi obligatoriu si o crestere calitativa.

Implozia timpului de comunicare a informatiei - o a doua caracteristica a informatiei contemporane ar insemna ca distanta nu mai constituie un obstacol pentru viteza de transmitere, nici o frontiera nu mai opreste informatia. Comunicarea prin Noile Tehnologii de Comunicatii, performantele acestor infrastructuri permit transmiterea aproape instantanee a unui mesaj. Se poate vorbi deci, de o implozie a timpului de comunicare , fenomen specific sistemelor si tehnologiilor contemporane de informare si comunicare. Sistemele electronice scurteaza timpul necesar de realizare a unei sarcini de cercetare si de prelucrare a informatiei. Ii urmeaza o contractie rapida a timpului necesar pentru colectarea informatiei, prelucrarea si utilizarea pentru luarea deciziilor. Mai mult decat atat, indivizii grupati dupa anumite criterii in comunitati profesionale, stiintifice sau de orice alt tip, pot comunica si lucra simultan la proiecte comune indiferent de spatiul geografic in care s-ar afla.

Informatie si cunoastere

Starea noastra (sau starile noastre) de cunoastere asupra unui subiect dat, la un moment dat, este reprezentata de o structura de concepte legate prin relatiile lor : este « imaginea » noastra asupra lumii[4]. Din momentul in care noi constatam o deficienta sau o anomalie a acesteia sau a acestor stari de cunoastere, ne gasim intr-o stare anormala de cunoastere . Noi incercam sa obtinem una sau mai multe informatii care vor anula aceasta anomalie. Va rezulta un nou nivel de cunoastere.

Informatie si comunicare

Activitatile socio-economice, stiintele, fie ca sunt ale materiei, vietii, omului sau societatii (si informarii ) sunt producatoare si utilizatoare de cunostinte stiintifice si tehnice. Sistemul de cercetare este atasat puternic unui sistem economic. Putem astfel sa-l construim pornind de la schema economica clasica : productie-distributie-consum. Printr-o analogie de fenomene dar nu si de concepte, vorbim mai curand de construire decat de producere de cunostinte si informatii (distingand de asemenea, bunurile culturale de bunurile materiale). Pentru a descrie alte doua faze a ceea ce numim ciclu de informare utilizam cuvintele comunicare in loc de distribuire si utilizare in loc de consum. Cele trei procese, construirea, comunicarea si utilizarea se succed si se alimenteaza mutual.

2. Documente electronice - document text

Documentele electronice ne arunca intr-o noua lume documentara, cu noi exigente si restrictii, cu noi instrumente de cercetare si informare. Deja observam in jurul nostru o schimbare in practicile de informare, in comportamentul informati Preferam ca resursele informationale sa vina spre noi sub forma resurselor mass media si Internet (accesibile aproape de peste tot) si mergem tot mai rar la biblioteca. Pentru a putea intelege si utiliza aceste noi resurse informationale este necesara intelegerea notiunii de « Document ».

Ce este un document

In acceptiunea obisnuita consideram document orice purtator material de informatie destinat a fi folosit intr-un context informativ si de comunicare. Aceasta semnificatie a rezistat sute de ani si a desemnat o intreaga tipologie documentara . O definitie elementara desemneaza documentul: "o structura organizata de parti informationale de cel mai mic nivel" .

Schimbarile majore care s-au produs in reprezentarea informatiilor (in special datorita noilor tehnologii) readuc in discutie notiunea de document. Documentul in forma sa clasica pe care noi o cunoastem la momentul actual se va adapta oare la noul context informational? Va fi pentru inca mult timp principalul vehicul pentru transmiterea de cunostinte?

Mediul electronic imprima documentelor o serie de caracteristici diferite de caracteristicile documentelor pe suport hartie :

- usor de manipulat. Continutul poate fi revizuit, se pot face adaugiri, eliminari de text, pot fi extrase parti de document pentru folosiri ulterioare;

- stabilirea de legaturi interne si externe. Se pot stabili conexiuni intre un document si alte formate media (text, audio, imagini) si chiar in interiorul unui document;

- diversificare (si posibilitatea de transformare) a formatului de citire. Un document poate fi receptat prin intermediul unui terminal, poate exista pe suport tiparit dar si pe discheta etc. Putand trece dintr-o forma in alta.

- transfer instantaneu. Informatia poate fi transmisa intr-un timp masurabil in secunde catre orice punct geografic datorita retelelor de telecomunicatie;

- multiplicare (replicare ) nelimitata. Distributia unui document se realizeaza printr-un procedeu de replicare, documentul original ramanand la sursa. Se pot realiza un numar nelimitat de copii fara a fi afectat originalul.

Aceste caracteristici sunt limitate de performantele tehnologiilor implicate in producerea si comunicarea informatiilor. Dar indiferent de performantele tehnologiilor implicate putem considera un document o cantitate de elemente informationale, un continut indivizibil si complet (care poate insa avea subelemente adica unitati de informatie).

Unitatea si completitudinea unui ansamblu de informatii sunt elementele de baza in definirea unui document, inclusiv documentele intalnite in reteaua Internet. Astfel, se poate vorbi de:

Materiale omogene: documentele percepute ca o entitate fizica, create de unul sau mai multi autori distincti si cu un continut intr-o prezentare lineara. Intr-un ansamblu de documente diverse, documentul vizat poate fi reperat prin caracteristicile sale bibliografice;

Ansamblu de materiale eterogene: documentele secundare traditionale isi gasesc echivalentul in notitele corespunzatoare documentelor gasite rapid de motoarele de cercetare si prezentate intr-o forma semibibliografica dar care permite identificarea continutului informational. Caracteristicile de unitate si completitudine se pastreaza. Se poate vorbi de obiect-document (informatiile secundare produse de cererea de informare prin intermediul motoarelor de cercetare si prezentare intr-o forma structurala) si unitate-document (notita corespunzatoare unui document disponibil).

Materiale omogene create de utilizator. In context hypertext utilizatorul poate realiza legaturi intre documente sau intre parti de documente, poate "recrea" documente poate realiza un document virtual stabilind conexiuni intre mai multe documente existente deja in retea. Rezultatul unui asemenea demers: un document nou, probabil efemer, unic si instabil ce poate fi descris in termenii "legaturi cu" si "parte din.."

De asemenea, modul de afisare a informatiilor pe un terminal poate constitui un aspect particular a formei de prezentare a unui document electronic.

Tinand cont de caracteristicile impuse de mediul electronic si de faptul ca orice document este o entitate de reprezentare a informatiilor cu potential de utilizare, documentul electronic este definit ca: "un continut dinamic, flexibil, nelinear reprezentat de un set de informatii interconectate, stocate in mai multe media fizice sau in retele, create si folosite de unul sau mai multi indivizi in anumite procese sau proiecte" .

Definitia are caracteristicile unei "metadefinitii" si poate fi aplicata la toate tipurile de document fie ele traditionale sau moderne; nu se limiteaza numai la spatiul electronic dar poate fi o grila pentru a delimita multitudinea de forme de prezentare a materialelor in spatiul digital.

Structura documentelor electronice

Multe dintre documentele electronice nu sunt altceva decat reprezentarea unor documente deja cunoscute: documente text, documente imagine, documente sunet sau recompunerea acestora intr-o noua prezentare.

Prin urmare este necesara o cunoastere a structurii documentelor pentru a putea fi prezentate intr-o forma electronica. In toate aplicatiile informatice este necesar sa se precizeze clar modelul de structurare a datelor, a documentului pentru ca acesta sa poata fi prelucrat corespunzator .

Un document poate fi privit ca intreg dar si secvential, se pot distinge numeroase nivele si aspecte. Exista o varietate de puncte de vedere ce se pot exprima in legatura cu modul de prezentare al unui document. Putem avea in vedere aspectul grafic, aspectul material, organizarea logica, stilul de scriere, legatura cu mediul de comunicare, etc.

Indiferent de tipul de document avut in vedere se disting doua aspecte privind structura sa:

- structura fizica (aspectul exterior de prezentare)

- structura logica (relatiile logice existente intre elementele componente)

Documentul text

Contactul cu documentul text ne releva in primul rand aspectul sau fizic: modalitatea de punere in pagina, marginile textului, dispunerea sau nu in coloane, corpul de litere, etc. Intr-o prezentare mai complexa a structurii fizice a unui document se pot distinge doua nivele[11]:

macro-structura: coperta, pagina de titlu, pagina pentru bibliografie, index, anexe, tabla de materii, etc. Si pentru fiecare pagina se pot defini marginile, numarul paginii, eventuale note etc.;

micro-structura: are in vedere numai aspectele textului: evidentierea pasajelor, a cuvintelor mai importante, a citatelor, inserarea semnelor de punctuatie etc. Este mai curand o micro-structura tipografica.

Structura logica a unui document text (traditional) se refera la divizarea sa in unitati secventiale: parti, capitole, sectiuni, subsectiuni etc. Se are in vedere de asemenea si elementele "flotante" ale unui document precum notele de subsol, figurile, schemele, ilustratiile, referintele bibliografice etc.

Fiecare tip de document poseda o structura logica particulara ce tine cont de continutul semantic al textului. Elementele logice ale unui document ii permit cititorului sa stie in orice moment unde se gaseste in ansamblu textului. Cea mai simpla prezentare a structurii logice a unui text este structura logica de lista ce identifica elementele componente si le reda intr-o prezentare lineara. Continutul nu este structurat.

Intr-o asemenea reprezentare nu se poate face distinctie intre elemente in functie de importanta lor. Este o prezentare plata ce prezinta, de exemplu bibliografia pe acelasi nivel cu un simplu paragraf.

Capitol

Structura logica arborescenta (ierarhica) reda relatiile de incluziune ce exista intre elemente. Capitolele pot fi divizate sau nu in sectiuni, subsectiuni ce pot avea sau nu titlu propriu.

Modalitatea de structurare fizica si logica a unui document in functie de caracteristicile sale particulare constituie structura specifica a acelui document. Caracteristicile comune ale structurilor specifice pentru o tipologie de documente reprezinta structura generica .De exemplu, putem avea a structura generica pentru publicatiile periodice si o structura specifica pentru fiecare periodic in parte.

Toate caracteristicile unui document pe suport hartie pot fi transpuse intr-un suport electronic si se obtine un nou tip de document. Pentru a se realiza insa prelucrarea unui document este necesar sa se cunoasca foarte clar toate aspectele sale atat in ceea ce priveste documentul ca intreg cat si toate subpartile sale.

3.Hypertext. Hyperdocument

Poate fi considerat hypertext, modalitatea de reprezentare a informatiei textuale intr-o structura aleatorie ce presupune stabilirea de conexiuni intre mai multe puncte informationale ce exprima arhitectura unui document si in acelasi timp constituie elemente de reper pentru utilizatorul interesat de continutul informational al acelui document.

Principalele caracteristici ale hypertextului sunt:

- un ansamblu de informatii inregistrate, exclusiv de natura textuala;

- utilizarea de ferestre multiple: mai multe documente pot fi citite simultan pe acelasi ecran;

- o anumita interactivitate: utilizatorul are posibilitatea de a face o anumita alegere dintr-o gama de posibilitati: lectura aceluiasi document urmeaza un traseu stabilit de utilizator in functie de optiunile sale.

Tinand cont de aceste caracteristici, se poate defini hyperdocumentul ca: "orice continut informativ construit dintr-o nebuloasa de fragmente al carui sens este construit cu ajutorul unui mijloc informatic ce realizeaza un traseu ghidat de o anumita modalitate de lecturare" .

Principala caracteristica a unui hyperdocument este deci aceea de a permite o alta modalitate de lectura mai mult sau mai putin complexa; o lectura mult mai personalizata din care lipsesc aproape total elementele predefinite.

Structura unui hyperdocument

Intr-o structura aleatorie precum cea a unui hyperdocument este dificil de precizat locul, pozitia fiecarui element component. Se poate vorbi mai curand de elemente reper pentru definirea unui asemenea document, pentru reprezentarea structurii lui. Punctul de plecare dintr-un text, primul reper il reprezinta "ancora" adica o unitate semantica minimala ce contribuie la initierea lecturii, la construirea sensului hyperdocumentului. "Ancora" poate fi punctul de plecare si/sau de sosire in lectura unui hyperdocument.

Alte elemente din structura virtuala a unui hyperdocument sunt : nodul - o unitate semantica adica un document elementar al carui continut exprima o singura idee si link-ul sau legatura. Varietatea de noduri definite intr-un sistem hypertext permite considerarea acelui sistem ca un mijloc flexibil de reprezentare a informatiilor. Link-ul - legatura reprezinta principalul mijloc de organizare a unui document intr-o maniera non-secventiala. Liniile permit utilizatorului sa se deplaseze de la un loc la altul, de la un document la altul sau in interiorul unui document. Link-urile pot fi uni sau bidirectionale. Flexibilitatea unui document este data de multitudinea de link-uri de care poate dispune pentru structurarea hypertextuala cat si pentru conexiunea cu nodurile de referinta prin intermediul tehnicilor de localizare. Exista o multitudine de legaturi ce permit structurarea virtuala a unui hyperdocument si fac dificila o analogie cu documentul traditional in forma tiparita si chiar cu simpla lui reprezentare electronica. Totusi aceste link-uri cu atributie extrem de precise pot fi grupate in trei categorii :

- link-uri generale - link-uri care au acelasi nod-sursa, aceeasi ancora si acelasi nod-destinatie;

- link-uri specifice - link-uri care au nod-sursa diferit, ancora diferita si nod-destinatie diferit deoarece sugereaza un mod diferit de organizare a informatiei sau o anumita aplicatie WWW;

- link-uri contextuale contribuie la construirea unei traiectorii in functie de context.

Tot legat de structura unui hyperdocument mai putem avea in vedere si operatiile de agregare si de dezagregare. Pot fi considerate mai mult operatii abstracte ce au in vedere alternative in construirea unei structuri virtuale a unui document.

Ordonarea, arhitectura elementelor prezentate pentru obtinerea unui hyperdocument este in general definita de utilizator chiar daca unele dintre ele sunt predefinite si sunt prezentate utilizatorului ca optiuni. Astfel pentru realizarea unei structuri si implicit a unui hyperdocument este necesara cunoasterea urmatoarele elemente :

- Componentele generale: noduri, legaturi, pagini, alte componente media;

- Componente tip: pozitia nodurilor, sugestii pentru legaturi;

- Simboluri vizuale ale nodurilor tip, legaturilor tip si directiilor;

- Noduri predefinite si legaturi tip;

- Atribute ale componentelor (de exemplu data de creatie, autorul);

- Constrangerile precum constrangerile structurale, rationale, de continut, de formulare;

- Regulile definite de atribute si de constrangeri si care pot fi definite de sistemul de utilizare;

- Operatiunile predefinite sau care pot fi definite de utilizator.

Avand o structura poate un pic prea tehnicista, un design ce impune, de asemenea, cunoasterea cel putin minimala a modalitatilor de utilizare a noilor tehnologii, implicarea utilizatorului, alaturi de autor(autori) in construirea sensului deci o anumita interactivitate, hyperdocumentul impune noi tehnici de lectura, noi modalitati si abilitati de instruire si autoinstruire diferite de regulile impuse de documentul traditional.

O lectura hypertextuala permite ignorarea structurii lineare obisnuite a documentelor si a documentatiei formale dintre ele. Trecerea de la un pasaj la altul, de la un document la altul se face aproape pe neobservate. Este necesara pentru o asemenea lectura o conexiune libera de idei; asocieri semantice, logice, asocieri intre informatii, deductii etc. Programul de navigare intr-o baza de informatii ii permite unui utilizator sa-si exprime liber modalitatea de informare si de selectie, sa-si aleaga variantele de lectura si sa atinga nivelul de profunzime considerat suficient pentru informarea si apoi sa treaca la un subiect conex. Nevoia de informare ii dicteaza unui utilizator legaturile ce trebuie sa le stabileasca si sa aleaga din toate caile de lectura (si documentele) posibile teoretic pe cele subordonate unui continut semantic asteptat.

Interactivitatea nu este chiar atat de totala cum pare la prima vedere. Este vorba de o interactivitate ce se opune automatizarii totale. Cititorul isi alege traseul de lucru ghidat de anumite elemente predefinite ce-i fixeaza optiunile in anumiti parametri; el poate raspunde la intrebarile puse de calculator, poate alege o varianta din mai multe afisate, poate interveni in derularea textului, poate alege o modalitate de restituire dar nu poate de exemplu, sa impuna sistemului un raspuns exprimat in concordanta perfecta cu reprezentarea sa informationala. Selectia, evaluarea, limitarea incertitudinilor sunt operatii umane si vor fi pentru inca multa vreme. Construirea de cunostinte de catre calculator este relativ slab dezvoltata si de o maniera imprecisa. Un sistem hyperdocumentar este cu atat mai puternic cu cat se dezvolta interactivitatea si integreaza modalitati de functionare ale rationamentului uman.

4 Hypermedia. Multimedia

Hypermedia, la fel ca si hypertextul constituie un mod de reprezentare a datelor intr-o arhitectura sub forma de noduri conectate prin diverse legaturi (link-uri). Daca in cazul hypertextului datele puteau fi doar text sau grafice in cazul hypermedia datele pot proveni din mai multe tipuri de media (imagine, sunet, text, programe soft). Altfel spus, hypermedia este un ansamblu de informatii ce apartin mai multor tipuri de media ce pot fi citite (ascultate, vazute) intr-un context de legatura pe un ecran ce permite utilizarea de ferestre multiple.

Definitiile privind hypermedia (document hypermedia, sistem hypermedia) au in vedere urmatoarele aspecte: datele, navigarea, prezentarea, interactiune. Pentru o buna intelegere a tuturor aspectelor privind hypermedia este necesara o precizare a termenilor pentru a se evita confuzia intre document hypermedia si sistem hypermedia. Un document hypermedia este "un ansamblu structurat de informatii ce contine in acelasi timp informatii multimedia (text, imagine, sunet) si structuri de acces reprezentate de relatiile dintre informatii" .

Un sistem hypermedia este un program destinat a ajuta procesul de lectura, permite afisarea informatiilor la care utilizatorul a ajuns gratie relatiilor ce le-a stabilit intre date.

Sub aspect structural, hypermedia nu difera de hypertext. Se intalnesc aceleasi tipuri de noduri si legaturi si in mare aceleasi etape de conceptie (si aceleasi exigente). Sunt avute in vedere aspectele privind datele pentru hypermedia, structura de navigare, modelarea interfetei cu utilizatorul. Comportamentul unui cititor in fata unui document hypermedia este asemanator cu cel in cazul unui document hypertext.

Se urmeaza aceleasi traiectorii de navigare. Utilizatorul alege un traseu corespunzator unei suite de noduri vizitate in functie de centrele de interes.

Schimbarea traseului atrage dupa sine schimbarea contextului informational. Eficienta informationala a unui document hypermedia se poate aprecia tinand cont de utilizator si de capacitatea acestuia de a construi demersurile informationale in acord cu situatiile de legatura avute in vedere la proiectarea acelui hypermedia. Modelele mentale teoretice de lectura (de cyberlectura) avute in vedere la conceperea unui document hypermedia vizeaza urmatoarele etape[21]:

- atingerea tuturor datelor preexistente de catre documentul hypermedia;

- orientarea spre anumite puncte de lectura in concordanta cu nevoile si cunostintele utilizatorului;

- stabilirea unor reguli de corespondenta intre elementele unui document si elementele de navigare;

- prezentarea asociata a elementelor unui model de navigare.

Se observa ca aceste modele teoretice sunt centrate pe utilizator, pe anticiparea background-ului sau informational si a abilitatilor sale cognitive de lectura urmarindu-se limitarea pe cat posibil a elementelor aleatorii dintr-un demers de informare prin navigarea si in acelasi timp exploatarea cat mai eficienta a sistemului hypermedia.

Multimedia poate fi definita tinand cont doar de semantica cuvantului ca un document rezultat din utilizarea combinata a mai multor media. O prezentare multimedia poate contine text, sunet, grafice etc.

Un document multimedia se autodefineste prin componentele sale, prin modul lor de structurare, prin totalitatea relatiilor ce pot exista intre acestea. Cand se vorbeste de un document multimedia se au in vedere:

- organizarea logica -regruparea elementelor documentului in entitati semantice conectate;

- prezentarea spatiala -dispunerea elementelor in diferite canale de comunicare fiecare element avand un loc precis ;

- sincronizarea temporala -dispunerea elementelor in timp ;

- dimensiunea hypermedia -punerea la dispozitie a unui element particular in document ce permite navigarea intre parti ale documentului sau intre documente diferite.

Corelationarea acestor componente releva diverse fatete, aspecte ale documentului si se poate realiza la mai multe nivele :

-nivel generic -aspectul logic, temporal si spatial al documentelor se bazeaza pe notiunea de clasa. Sunt specificate toate elementele tip ce pot fi utilizate intr-un document si relatiile structurale implicate.

-nivel specific unui document -elementele ce individualizeaza un document. Relatiile logice, spatiile, temporale si hypermedia sunt specificate intre elementele continute de un document.

- nivel element multimedia de baza- fiecare element dintr-un continut multimedia este definit printr-un ansamblu de atribute ce permit descrierea aspectelor legate de prezentarea sa (tipul de caractere, formatul, durata, viteza de derulare pe ecran, dimensiunea si rezolutia ecranului etc.)

Dimensiunea logica permite distingerea partilor unui document in functie de relatiile semantice ce le-au legat. Un document multimedia are o anumita structura interna ce poate contine elemente compozite ce reproduc sub aspectul logic, spatial, temporal, structura generica a unui document multimedia, independent de restul documentului. (de exemplu un ecran compozit).

Dimensiunea spatiala coreleaza spatiu fizic ocupat de un element component al unui document multimedia cu timpul afectat prezentarii acelui element si cu structura sa logica. Rezultatul unor asemenea corelari: reguli de prezentare spatio- temporale. De exemplu prezentarea elementelor video in spatiu geometric al unui ecran, dispunerea elementelor audio intr-un canal audio pe toata durata lor de prezentare.

Dimensiunea temporala. Fiecarui element al unui document ii corespunde un interval de timp in care este activ chiar daca exista o granulitate a elementelor dintr-un document multimedia, activarea lor intr-un interval de timp, intr-un spatiu geometric predefinit si intr-o ordine prestabilita permite reprezentarea globala a acelui document multimedia si a continutului (continuturilor) incluse. Principalul aspect legat de dimensiunea temporala si care constituie caracteristica majora a documentului multimedia este sincronizarea: sincronizarea in anumite intervale de timp, sincronizarea spatio-temporala, sincronizarea cu structura logica a fiecarui element. Sincronizarea reda aspectul dinamic al unui document in spatiu si timp.

Dimensiunea hypermedia. Elementele particulare ale unui document pot fi dispuse intr-o structura hypermedia de noduri si legaturi putandu-se astfel realiza conexiunea cu diferite elemente independente, cu diferite documente cu care se pot stabili legaturi semantice sau cu referintele documentului multimedia (sau ale elementelor sale).

Sistematizand se poate spune ca dimensiunea temporala este aspectul central al unui document multimedia intrucat realizeaza o corelare intre toate dependentele temporale si aspectele logice, spatiale, hypermedia ale tuturor elementelor componente redand aspectul static si/sau dinamic al documentului ca intreg. Structura unui document multimedia este data de sincronizarea componentelor textuale, sonore, vizuale.

Receptarea unor documente complexe precum documentele multimedia necesita implicit o metodologie, un demers, o aplicatie specifica. Sistemele multimedia raspund exigentelor impuse de caracteristicile unui asemenea tip de document. Pentru a stabili o tipologie a aplicatiilor multimedia sunt necesare anumite criterii Blakowski propune urmatoarele criterii pentru clasificarea sistemelor multimedia :

1. Numarul de media manipulate intr-o aplicatie (text, video, audio, audio-video, etc.)

2. Natura temporala a suportului media:

-media dependent de timp (video, audio);

-media independente de timp.

3. Nivelul de integrare al diferitelor media intr-o aplicatie

Fiecare criteriu reda fatete ale unui sistem multimedia. Un sistem multimedia, o aplicatie multimedia trebuie sa integreze cele trei criterii (cel putin partial) ; trebuie sa integreze mai multe media intr-o dimensiune temporala.

Prezentam intr-un tabel sintetic recapitulativ principalele aspecte ale tipurilor de documente analizate anterior :

O evolutie a structurii documentului poate fi reprezentata si in felul urmator :

Document text + dematerializare,

structurare aleatorie, =hyperdocument

navigare.

Hyperdocument + sunet,

imagine, =hypermedia

aplicatie media

Hypermedia + dinamica,

sincronizare spatio-temporala , = document multimedia

aplicatie multimedia.

Din aceasta prezentare comparativa a tipurilor de document electronic se poate observa o ierarhizare a acestora precum si o anumita evolutie in directia integrarii documentului electronic cu o structura elementara (de exemplu documentul text) in documentul electronic cu o structura superioara mult mai complicata. Altfel spus, in evolutia sa documentul electronic a valorificat permanent elementele ce si-au dovedit eficienta in utilizare, documente sau aspecte ale acestora care au generat dezvoltarea unor infrastructuri tehnico-informationale si de comunicare. Fara a-si pierde total radacinile existente in documentul traditional tiparit, documentul electronic, in fiecare forma a sa, urmeaza o evolutie independenta.

I. 5. Tipologia documentelor electronice

Desi a fost conceput si dezvoltat pentru punerea in comun a rezultatelor stiintifice a publicatiilor si a documentelor de care cercetatorii aveau nevoie, astazi Internetul contine o multitudine de documente din toate palierele vietii economico-sociale, culturale, politice, etc. ; altfel spus: forma concreta a societatii informationale.

Furnizori de continut : tipologie

Michel Cartier vorbeste de o adevarata industrie de continut in care identifica o intreaga tipologie de furnizori de continut :  

creatorii si producatorii independenti sau in asociatii, editorii de carte, de discuri, CD-ROM, etc.

jurnalistii, specialistii in marketing ;

brockerii, specialistii in consiliere ;

cei ce dezvolta baze de cunostinte, de resurse etc.

radio ca furnizor de continut, de asemenea ,TV ;

furnizorii primari: bibliotecile, universitatile, muzeele, galeriile, intreprinderile, ziarele si revistele, bancile, bursele, guvernele, ministerele si alte servicii publice, organizatiile si asociatiile artistice.

b.Tipologie documentara

Fiecare utilizator are posibilitatea cel putin teoretic sa fie in acelasi timp si producator si consumator de informatie sub forma de articol, mesaj, imagine, schema etc. Totusi in coplesitoarea cantitate de informatie disponibila in reteaua Internet se poate distinge o tipologie documentara din care se evidentiaza:

Jurnalele electronice Web a facilitat publicarea si transferarea on-line a rezultatelor activitatilor de cercetare. Preluand o mare parte din modelul traditional jurnalele electronice, cu precadere cele stiintifice s-au impus in comunicarea prin retea. Jurnalele electronice sunt concomitent suport de publicare, comunicare si validare a rezultatelor stiintifice. Este necesar sa facem distinctia intre jurnal stiintific si text stiintific prezent de asemenea on-line. Jurnalul stiintific are un continut structurat in unitati document (articole), are o periodicitate, o continuitate in timp. Textul stiintific este o entitate de sine statatoare fara conditionari de periodicitate si continuitate in timp.

Documentele pedagogice disponibile pe serverele universitare, in cantitate din ce in ce mai mare. Pot avea forma cursurilor, articolelor, comunicarilor, discutiilor de grup, manualelor etc.

Documentele de biblioteca colectii arhive elementele de patrimoniu de fapt, forma electronica a documentelor clasice disponibile in diverse colectii si care sunt in principal destinate conservarii (in forma lor fizica) pentru a putea fi transmise generatiilor viitoare.

Documentele publice : documentele emise de diversele paliere administrative dintr-o tara (administratia centrala sau locala).

Documentele legislative frecvent sub forma bazelor de date.

Documentele tehnice privind retelele si informatica : programe informatice, manuale de programare, instrumente de cercetare, specificatii tehnice, etc.

Statistici nationale si internationale stiintifice economice etc.

Documente personale : paginile web personale.

Media prin Internet : in multe tari radio si televiziunea isi difuzeaza programele prin retea.

c.Forme de prezentare a resurselor informationale pe site-uri web. Tipologie :

Prezentarea institutiilor, a facultatilor, a centrelor de cercetare afiliate, a proiectelor (este posibila navigarea intre diferite nivele de prezentare) ;

Publicarea de aplicatii, de schite de curs, de indrumare practice, exercitii etc ; in unele cazuri este posibila realizarea de conexiuni cu bazele de date ;

Liste bibliografice sau webgrafice (cu posibilitatea de conectare la site-urilor specificate) ;

Adrese de contact traditionale sau electronice ;

Text, imagini fixe sau animate, sunete, programe informatice demonstrative, etc. (posibilitate de descarcare pe hard-disk-ul calculatorului utilizat);

Liste de difuzare si forumuri de discutii ce permit schimburi de informatii sau de opinii pe subiecte precise (cu posibilitati de raspuns si de arhivare) ;

FAQ[26], o lista a celor mai frecvente intrebari dintr-un domeniu insotita de raspunsurile adecvate ;

Baze de date pe diferite subiecte, repertorii de resurse, cataloage diverse, linii HTML clasate tematic ;

Posibilitatea de a completa diverse formulare pentru a putea comanda anumite lucrari, articole, programe informatice sau pentru a solicita pur si simplu informatii ;

Dezvoltarea interactiva de site-uri ;[27]

Activitati interactive la nivelul unui site[28]

Site-uri compozite

6. Caracteristici comparative Document hartie-Document electronic