Agresiunea japoneza in Extremul Orient

Agresiunea japoneza in Extremul Orient

Agresiunea statelor nemultumite de echilibrul de forte stabilit dupa incheierea primului razboi mondial a fost prefatata de operatiunile militare din Asia. Actionand aparent fara un ordin politic expres de la Tokio, armata japoneza a atacat, la 18 septembrie 1931, China in provincia Manciuria, ocupand relativ usor trei importante centre urbane. Practic, din acest moment, putem vorbi despre inceputul unui razboi nedeclarat oficial intre Japonia si China.

Intrucat partea chineza a reactionat, aplicand sanctiuni economice, la 29 ianuarie 1932 marina japoneza a declansat un puternic atac asupra portului Sanhai, pe care 1-a si ocupat. A fost nevoie de interventia Ligii Natiunilor, abia in urma medierii japonezii acceptand sa evacueze zona. Totusi, inca de la 18 februarie 1932, autoritatile de la Tokio inregistrasera un succes mult mai semnificativ prin proclamarea independentei Manciuriei sub numele de Manciuko. In fruntea statului-marioneta controlat de japonezi era impus, ca regent din 9 martie, apoi incoronat imparat la 1 mai 1931, Pu I (cel care fusese fortat sa abdice de la tronul Chinei in 1912).

Dupa ce, printr-un protocol semnat la 15 septembrie 1932, era stabilit statutul special al Manciuriei, in fapt cel de protectorat japonez, a venit si confirmarea in plan international a noilor realitati. Este vorba despre Raportul Lytton, document devenit public la 4 octombrie 1932, potrivit caruia Manciuko era un stat autonom, sub suveranitate chineza, dar controlat de Japonia.

Marile ambitii ale regimului de la Tokio se conjugau cu cele afisate in mod deschis in Europa de Germania si Italia. De aceea, dupa semnarea pactului de constituire a Axei Roma-Berlin, la 25 octombrie 1936, nu a surprins aderarea Japoniei la alianta in urma unor tratate bilaterale cu cele doua puteri revizioniste, ceea ce a condus la constituirea Pactului Anticomintern la 25 noiembrie.

Consolidandu-si pozitia in plan international, dupa alegerile de la 30 aprilie 1937 ce au adus la putere la Tokio guvernul de uniune nationala condus de printul Furnminaro Konoye (ministru de razboi fiind Sugiyama), niponii au redeschis conflictul cu China. Din nou, fara a exista o declaratie de razboi explicita, trupele japoneze au reusit sa cucereasca capitala Beijing, la 28 iulie 1937, iar a doua zi, si importantul centru Tientin. Au urmat succese pe intreg teritoriul chinez, dublate de ofensiva navala asupra Sanhaiului (8 august - 8 noiembrie), ce a condus la ocuparea marelui port. Desi atat Liga Natiunilor (5-6 octombrie), cat si guvernul Statelor Unite au condamnat agresiunea, japonezii au continuat ofensiva, inregistrand un nou succes la 13 decembrie, atunci cand au cucerit Nanking.

Cu toate ca, sesizand marele pericol al disparitiei Chinei ca stat independent, toate fortele interne s-au unit recunoscand comanda unica a lui Cian Kai - si, japonezii au continuat sa obtina succese si in anul urmator. Astfel, la 10 ianuarie era ocupat Tintao, trupele nipone atingand Fluviul Galben la 6 martie. Repetand experienta din Manciuria, japonezii au instaurat in teritoriul cucerit, la 28 martie, un guvern-marioneta al Republicii China din Nanking.

Operatiunile din China s-au dovedit a fi doar un preambul al marii ofensive nipone asupra Asiei. Efectul va fi intrarea in conflict di­rect cu Marea Britanie si, dupa surprinzatorul atac de la Pearl Harbor, cu Statele Unite.