Cazul Romaniei - o revolutia atipica

Cazul Romaniei - o revolutia atipica

Istoricii, analistii si politologii sunt unanimi in catalogarea modului in care s-a prabusit regimul Ceausescu, precum si a tranzitiei ce a urmat acestei prabusiri, drept un caz aparte al revolutiilor care au marcat anul 1989 in Estul Europei. Aprecierea este corecta din moment ce Romania ramane singura tara est-europeana in care sfarsitul vechiului regim si tranzitia spre noua societate democratica au fost marcate, intr-o masura importanta, de violenta[1]. In cele ce urmeaza vom incerca sa identificam care au fost motivele acestei particularitati care au acuzat Romania pentru urmarea unui curs teribil de gresit.

Criza regimului Ceausescu a fost brutal pusa in lumina de tulburarile de la 15 noiembrie 1987 de la Brasov, cand in ziua alegerilor, multimea, incurajata de schimbarile intervenite in URSS, cunoscute in primul rand, gratie postului de radio "Europa Libera", a atacat sediul comitetului de partid, unde descoperirea unor alimente de negasit in magazinele din tara a sporit indignarea oamenilor. Daca in 1977 greva minerilor din Valea Jiului a ramas fara rasunetul cuvenit, ca urmare a tacerii totale a mediilor oficiale din tara si a masurilor de izolare a perimetrului minier si a liderilor grevei, de aceasta data Silviu Brucan a adresat o scrisoare deschisa lui Ceausescu - puternic mediatizata de "Europa Libera " si de presa din Occident - in care il avertiza asupra falimentului ineluctabil al regimului, daca nu se decidea sa-l reformeze. Gestul lui Silviu Brucan a ramas singular, astfel ca, in Occident, pasivitatea societatii romanesti a fost rezumata in formula "Mamaliga nu face explozie"[2].

In acest timp, a continuat racirea relatiilor cu SUA[3], desi din 1969 pana in 1988, intre Statele Unite si Romania a existat o relatie speciala, acestea dezvoltand raporturi mai stranse cu Romania decat cu oricare alt stat socialist . Barometrul raporturilor dintre Ceausescu si administratiile de la Washington era neinnoirea clauzei natiunii celei mai favorizate pentru Romania. Cu fiecare an, in discutiile desfasurate cu acest prilej in Congresul SUA, se inmulteau criticile la adresa regimului Ceausescu, acuzat de incalcarea drepturilor omului: dificultati in eliberarea vizelor pentru plecarea definitiva din tara si persecutarea disidentilor, precum si marile privatiuni impuse populatiei si distrugerea satelor. Devenea tot mai problematica reinoirea clauzei, mai ales ca Nicolae Ceausescu refuza orice concesii, calificand criticile americane drept amestec in afacerile interne. Duelul dintre Washington si Bucuresti pe aceasta tema s-a incheiat prin renuntarea de catre Ceausescu la clauza. Liderul roman alesese formula totalei izolari, cu convingerea ca "va putea naviga cu arca sa in potopul devenit tot mai amenintator" .

Pentru regimul Ceausescu incepuse numaratoarea inversa. In stadiul actual al informatiei, nu se stie daca situatia sa a fost examinata in chip specific la intalnirea de la Malta dintre George Bush si Mihail Gorbaciov (2-3 decembrie 1989). Este sigur insa ca liderul sovietic a declarat ca URSS nu se va opune curentului reformator din tarile aflate in zona sa de influenta, iar presedintele american s-a angajat, in numele tarii sale, sa nu caute avantaje strategice si politice de pe urma mutatiilor intervenite in Europa de Est[6].

Romania a fost singura exceptie de la tiparul anului revolutionar nonviolent, fiind singura tara central-europeana in care schimbarea detinatorilor puterii in anul 1989 a produs victime . Dictatura de 24 de ani a sefului de partid Nicolae Ceausescu, la fel ca si cea a predecesorului sau, Gheorghe Gheorghiu Dej, a fost extrem de brutala si corupta, pana si dupa standardele celor mai multe dintre regimurile marxiste, puterea sa fiind asigurata de o organizatie numita Securitatea. Aceasta era organizata in unele privinte la fel ca SS-ul lui Hitler, cu tancuri si avioane proprii si construise o retea complexa de tuneluri si buncare subterane in Bucuresti. Protejat de aceasta forta impresionanta, Ceausescu s-a angajat in experiente de inginerie sociala pe scara larga, asemanatoare celor practicate de sahul Iranului, care au implicat distrugerea treptata a peste 8000 de sate traditionale si manarea locuitorilor acestora in mari orase agricole . Valul contestatar din Europa de Est, care a inceput sa se manifeste in vara lui 1989 atingand apogeul in octombrie-noiembrie va cuprinde si Romania, dar cu o oarecare intarziere .

In Romania, la esalonul de varf al PCR nu exista niciun fel de reformatori. In randul membrilor de partid din vechea garda, nemultumirea fata de de autoritarismul lui Ceausescu era puternica, dar nu se manifesta deschis din cauza fricii de Securitate. In noul context creat de reformele gorbacioviste si de schimbarile din celelalte tari socialiste, sase comunisti care detinusera in trecut functii importante - Gheorghe Apostol, Alexandru Barladeanu, Constantin Parvulescu, Corneliu Manescu, Silviu Brucan si Grigore Raceanu - au adresat in martie 1989 o scrisoare lui Ceausescu (vezi anexa 1), in care, dupa ce faceau un rechizitoriu la adresa regimului sau de dictatura, cereau:

1) renuntarea la planul de sistematizare a satelor;

2) restaurarea garantiilor constitutionale privind drepturile omului;

3) oprirea "exportului de alimente care ameninta existenta biologica a natiunii"[10].

Societatea romaneasca era alienata dupa 20 de ani de saracire continua si infricosata de masacrul de la Timisoara. Interesul strategic al Occidentului pentru Romania scazuse mult dupa martie 1985, cand Gorbaciov preluase puterea. Miturile "epocii Ceausescu" devenisera inoperante intr-o realitate schimbata radical. Regimul era izolat si nepopular. De-a lungul anilor 80, institutiile au incetat pe rand sa functioneze. Charisma lui Ceausescu era ultima institutie, pe care el a incercat sa o utilizeze pentru a mobiliza societatea in sprijinul sau, dupa ce propaganda, securitatea si armata au esuat. Imaginea lui se schimbase din, "lider curajos, pragmatic, tinand piept colosului sovietic" in "dictatorul nebun al Romaniei, seful unui clan familial care distrugea tara"[11]. Revolutia romana a fost, efectiv, o eruptie sociala cu un autentic caracter popular si national. Ea a atins rapid o faza exploziva, in cateva zile la Timisoara si in cateva ore la Bucuresti . Drumul spre revolutie a parcurs cativa pasi semnificativi. La 16 decembrie 1989 incepe la Timisoara revolutia care avea sa provoace caderea comunismului in Romania. Pe data de 17 decembrie, la Timisoara, de la lasarea serii pana dupa miezul noptii au avut loc lupte de strada. Pe 18 decembrie in timp ce la Timisoara continua reprimarea demonstratiei, Nicolae Ceausescu si incepea vizita oficiala programata in Republica Islamica Iran .

Dupa doua zile in care armata, militia si Securitatea ai incearcat, fara succes, sa reprime revolta, demonstrantii au luat in stapanire centrul Timisoarei. La 20 decembrie revolutionarii timisoreni au organizat un Front Democratic Roman, care au infiintat miscarea de rezistenta. In balconul Operei, i s-au inmanat primarului Timisoarei revendicarile protestantilor: eliberarea arestatilor, redarea cadavrelor familiilor acestora, demisia lui Nicolae Ceausescu, circulatia libera a oamenilor si a ideilor. Revenit din Iran, pe data de 21 decembrie, Ceausescu a dat ordin, ca in fata sediului Comitetului Central al P. C. R. din Bucuresti sa fie organizata o adunare populara care sa condamne evenimentele de la Timisoarasi, sa-si exprime atasamentul fata de conducerea statului. Mitingul s-a transformat insa in revolta, demonstrantii manifestandu-si solidaritatea cu timisorenii. Ca si la Timisoara, s-a tras in multime . In dimineata zilei urmatoare, la 22 decembrie, Ceausescu a comis o alta eroare fatala a sa. A convocat un miting in numele sau, dandu-i-se in acelasi timp ordin ministrului Apararii, Vasile Milea, sa foloseasca armata daca lucrurile scapau de sub control. Acesta a refuzat si s-a sinucis . Dupa inca o tentativa nereusita de a se adresa multimii adunate in fata sediului partidului, Ceausescu si sotia sa au fugit cu un elicopter de pe acoperisul cladirii .

In acest moment, balanta puterii s-a inclinat brusc in defavoarea regimului. La inceput, armata paruse sa fie de partea dictatorului, ocupand strazile capitalei si tragand in demonstrantii care incercau sa ocupe studiourile televiziunii nationale. Dar, incepand cu 22 decembrie, soldatii, aflati acum sub comanda unui Front al Salvarii Nationale (FSN) care controla cladirea televiziunii, au trecut de partea demonstrantilor si s-au opus trupelor bine inarmate ale Securitatii . La 25 decembrie, sotii Ceausescu sunt judecati sumar de catre un Tribunal Militar Extraordinar, condamnati la moarte si la confiscarea averii si in aceiasi zi, executati. Cei doi au fost acuzati de genocid, distrugere de bunuri obstesti si subminarea puterii de stat si a economiei nationale. Prin actul final al executarii dictatorilor, tara a rasuflat usurata. Se facuse dreptate, nu insa si justitie. Acesta este paradoxul. Executarea lui Ceausescu a fost ultima din sirul finalurilor violente de care secretarii generali ai P.C.R. au avut parte .

Importante necunoscute planeaza totusi asupra raspunderii respective a personalitatilor implicate. Principalii actori, oameni politici (ca Brucan), militari (ca generalii Militaru si Stanculescu), securisti arestati, securisti eliberati, simpli actori din multime, au luat cuvantul sau si-au exprimat opinia in scris. S-a constituit o comisie de ancheta asupra evenimentelor din 1989. Procesele inaltilor responsabili s-au soldat cel mai adesea cu declaratii vagi si cu false confesiuni destinate sa-i dezvinovateasca pe autorii lor si sa lase sa planeze nelinistea indoielii. Unul cate unul, prezumtivii vinovati au fost eliberati. Dezinformarea genereaza tulburare si uniformizeaza culpabilitatea sau victimizarea tuturor .

Comunistii anticeausisti au preuat revolutia si i-au modelat finalul in stilul lor, cu riscurile inerente ale unor victime in plus, cu demonizarea fostului dictator etc. In mod firesc, a existat o emotionalitate speciala in timpul evenimentelor din decembrie 1989, care a facut ca romanii iesiti in strada sa protesteze impotriva lui Ceausescu si a comunismului sa manifeste un curaj nebun; aceiasi emotionalitate a facut si ca realitatea sa fie, alteori, denaturata, dintr-o suspiciune bolnavicioasa, prin inducerea ideii de genocid sau prin lansarea psihozei legate de asa-zisii teroristi, care au avut efectul ei dramatic. A existat manipulare, manipulatori si manipulati, dar prin aceasta revolutia nu a fost invalidata. Sensul ei a fost tradat nu in timpul, ci dupa incheierea ei, atunci cand structurile comuniste de putere au fost desfiintate doar teoretic .

In urma acestui studiu putem concluziona ca revolutia romana din decembrie 1989 a fost generata de prapastia dintre elita guvernanta si societate, iar radacina acestei situatii revolutionare a fost esecul reformelor incepute in anii '60. Daca reforma ar fi reusit, trecerea la postcomunism s-ar fi facut prin mijloace politice, fara victime, prin negocieri, asa cum s-a petrecut in Ungaria si Polonia. Esecul reformelor in Romania la mijlocul anilor '70 si refacerea tiparului stalinist dupa aceasta data au dus la izolarea tarii, faliment economic si un regim neostalinist. In final, elita si societatea au recurs la singurul mijloc care mai ramasese de a transa raporturile dintre ele: violenta[21]. Astfel, putem afirma ca Romania nu s-a bucurat de o tranzitie negociata in jurul mesei rotunde, deoarece aceasta a cunoscut o varianta aparte a regimului comunist intre 1965-1989, conditiile esentiale ale unei tranzitii negociate au lipsit cu desavarsire .