Context international - Razboiul Rece

Introducere

Context international

In 1956 Razboiul Rece se afla in faza sa clasica. Cele doua superputeri, Statele Unite ale Americii si Uniunea Sovietica, erau antrenate intr-o competitie geopolitica, influenta SUA in Europa fiind intr-o continua crestere . Primul pas in stavilirea influentei sale, a fost facut de catre SUA in 1947 prin Planul Marshall apoi prin organizarea unui "pod aerian" in timpul blocadei Berlinului din 1948 .

In schimb, Uniunea Sovietica cauta sa isi extinda influenta si in afara continentului european. In 1955 vinde armament Egiptului, tranzactia facandu-se sub forma de troc deoarece Egiptul a platit in bumbac . Astfel SUA este nevoita sa isi duca politica de indiguire si in Orientul Mijlociu. In urma acestei vanzari, URSS reuseste sa trezeasca si atentia Marii Britanii datorita influentei acesteia in Egipt. Situatia Mari Britanii in Egipt la momentul respectiv nu era foarte favorabila acesteia. Slabita postbelic, Marea Britanie trebuie sa se confrunte in 1951 cu dorinta primului-ministru egiptean, Mossadegh (a fost destituit printr-o lovitura de stst sustinuta de SUA), de nationalizare a industriei petrolului fara sa fie capabila sa se opuna . Disparitia pozitiei militare a Marii Britanii in Egipt culmineaza cu rasturnarea regelui Farouk de catre un grup de tineri militari de orientare nationalista si anticolonialista in 1952. In fruntea acestui grup se afla Gamal Abdul Nasser, o personalitate puternica hotarata sa faca din Egipt un lider al tarilor arabe si musulmane, chiar si a celor din lumea a treia . Nasser duce o politica contrara vointei occidentalilor: importa arme de la cehi , sprijina rebeliunea algeriana, ameninta Israelul.

In 1954 Marea Britanie, la insistentele Statelor Unite si datorita slabiciunilor sale, isi ia angajamentul sa isi retraga fortele din baza sa de la Suez .

Pentru a evita o orietare spre Uniunea Sovietica a Egiptului, SUA duce o politica de multumire a lui Nasser in 1955 de care acesta profita din plin: cu fiecare pas facut in directia URSS-ului primeste beneficii din partea Statelor Unite.

In urma dialogurilor, Marea Britanie si SUA hotarasc sa-l indeparteze pe Nasser de pericolul sovietic prin prisma a doua politici: promovarea pacii in Egipt si Israel precum si ajutorul acordat in construirea barajului de la Assuan pe Nilul Superior. Acesta ii era necesar lui Nasser pentru sporirea zonelor cultivabile , implicit la imbunatatirea economiei. Barajul de la Assuan urma sa fie inalt de 120 de metri si lung de 5 kilometri.

La 24 decembrie este anuntata oferta oficiala a anglo-americanilor de construire a barajului. Construirea urma sa se faca in doua etape . In prima faza trebuia sa se determine cantitatea si natura sprijinului, iar in a doua faza se trecea la construirea efectiva a barajului.

Nasser in schimb, actioneaza intr-o directie nedorita de americani: respinge ofertele acestora de facilitare a negocierilor arabo-israeliene, la 16 mai 1956 recunoaste guvernul lui Chiang Kai-Shek stabilind chiar relatii diplomatice cu republica Populara Chineza . Secretarul de stat american, John Foster Dulles, iritat de atitudinea lui Nasser fata de China, hotaraste la 19 iulie 1956 sa anuleaze acordarea oricarui ajutor economic lui Nasser pentru construirea barajului.

Ca o replica la decizia americanilor, la 26 iulie 1956 in Alexandria , Nasser tine un discurs in care isi dezvaluie intentia de a nationaliza Canalul Suezului.

Desfasurarea evenimentelor

Decizia lui Nasser indigna Marea Britanie si Franta, beneficiarele principale ale Canalului, in ciuda promisiunii acestuia de a le despagubi. In 27 iulie Sir Anthony Eden, premierul britanic, ii trimite presedintelui american Eisehower o telegrama in care ii cere acestuia ajutorul in actiunea sa impotriva lui Nasser , vazut ca un nou Hitler. Chiar daca SUA foloseste putin Canalul, decide sa i se alature Marii Britanii pentru a nu-si pierde exporturile de petrol din Orientul Mijlociu . Pe 29 iulie Franta isi pune fortele sub comandamentul britanic astfel ia nastere o actiune comuna impotriva lui Nasser.

Dulles vine cu propunerea unei Conferinte maritime care ar fi avut drept scop punerea la punct a unui sistem international de navigatie libera prin Canal. Din nefericire, propunerea este sortita esecului. Spre deosebire de SUA, care sunt impotriva nationalizarii Canalului Suezului, Marea Britanie si Franta sunt dispuse sa accepte planul lui Nasser pentru ca in final sa il umileasca pe acesta. Datorita acestei decizii, relatiile dintre Marea Britanie si SUA se racesc considerabil.

SUA incearca sa rezolve aceasta criza prin mijloace legale si nu prin folosirea fortei, precum a declarat Dulles . Astfel, SUA incerca sa se alature Marii Britanii si Frantei in dorinta unei conferinte a celor 24 de state beneficiare ale Canalului Suezului care ar formula un nou regim al Canalului. Acest nou regim ar consta in acceptarea suveranitatii egiptene, numirea participantilor la Conferinta in functia de administratori ai Canalului. In ciuda eforturilor celor trei state, in data de 10 septembrie Naseer refuza sa accepte propunerile Conferintei de la Londra.

Pe 13 septembrie Dulles vine cu o alta propunere. De aceasta data, Dulles sustine ca solutia ar fi infiintarea unei Asociatii a Utilizatorilor care sa administreze Canalul si sa colecteze taxele in afara apelor teritoriale ale Egiptului. Ajunge sa isi respinga singur propunerea.

Eden considera acum ca problema a devenit URSS, chiar daca Dulles in cadrul conferintei de presa din 2 octombrie (respinge din nou ideea folosirii fortei) ii respinge considerentul. URSS intradevar, inainteaza in desfasurarea conflictului. Profita de dezordinea internationala a momentului si inlocuieste ajutorul occidental pentru construirea barajului de la Assuan cu al sau. De asemenea, incepe sa trimita armament spre Orientul Mijlociu .

Marea Britanie si Franta decid sa actioneze independent de vointa Statelor Unite. Menit sa fie ultima rezolutie inaintea folosirii fortei, cele doua tari fac un apel Natiunilor Unite. In urma unor consultatii intre ministri de externe ai Marii Britanii, Frantei si Egiptului se ajunge la un acord asupra a sase principii care au avut misiunea infiintarii unei comisii operative egiptene, a unei Comisii a Utilizatorilor cu rol de supraveghere. Disputele dintre cele doua comisii urmau a fi solutionate prin arbitraj. Pe 13 octombrie Consiliului de Securitate i s-a cerut sa aprobe Cele Sase Puncte, principiile au fost unanim aprobate insa masurile au fost respinse datorita veto-ului sovietic .

Franta vine acum cu o propunere in schimbarea procedurii: Israelul sa invadeze Egiptul si sa avanseze spre Suez, unde intervin trupele anglo-franceze sa ceara retragerea trupele Egiptului si cele ale Israelului la 15 kilometri de canal (in numele libertatii navigatiei ). Planul trebuia pus in aplicare cu o saptamana inainte de alegerile prezidentiale din America.

Pentru inceput, totul decurge precum a fost planuit. In noaptea de 29 spre 30 octombrie trupele israeliene ataca Peninsula Sinai. Pe 30 octombrie Londra si Parisul isi lanseaza ultimatumul cerand retragerea trupelor la o distanta de 15 kilometri de Canal , chiar daca israelienii nu ajunsera inca acolo . In ziua urmatoare, Franta si Marea Britanie anunta ca intervin pe uscat, aviatia franco-britanica bombardeaza bazele aeriene egiptene. Pe 2 noiembrie Adunarea Generala a cerut incetarea ostilitatiilor, rezolutia fiind adoptata in noaptea de 3 spre 4 noiembrie. Aceasta consta in stabilirea unei forte a Natiunilor Unite pentru mentinerea pacii in Canal.

La 5 noiembrie trupele franco-britanice (venite din Cipru), debarca la Port Fuad si ataca orasul Port Said . In urma acestor atacuri, URSS decide sa intervina (a devenit "protectorul" Egiptului). Trimite cate un ultimatum la Paris, Londra si Tel-Aviv in care cerea incetarea agresiunii impotriva Egiptului si ameninta respectivele state cu folosirea armelor nucleare impotriva lor. Bulganin, primul-ministru sovietic, ii trimite un cominicat si lui Eisenhower propunandu-i o actiune militara comuna sovieto-americana pentru restabilirea ordinii in Orientul Mijlociu . Propunerea a fost respinsa de Eisenhower.

Datorita initiativelor Marii Britanii si Frantei de a lupta singure, SUA hotarasc sa le demonstreze ca ei sunt conducatorii lumii occidentale , ajungand chiar sa faca speculatii impotriva lirei sterline.

Premierul britanic, deseori atacat in Camera Comunelor, abandonat de Statele Unite ale Americii si cu un sprijin neinsemnificativ din partea Commonwealth-ului accepta incetarea focurilor incepand cu 7 noiembrie. Omologul sau francez, Guy Mollet, decide sa il urmeze in scurt timp.

Concluzii

Expeditia Marii Britanii si a Frantei a fost sortita esecului datorita faptului ca a fost prost gestionata . Si SUA au avut partea lor de vina deoarece au impus un ritm extrem de rapid in luarea deciziilor si nu au constientizat faptul ca victoria lui Nasser devenea in final victoria sovieticilor . Si-au dezavuat cei mai importanti aliati si nu au reusit sa isi indeplineasca visul de a deveni conducatorul lumii in curs de dezvoltare (rand pe rand si celelate state, precum Irak, Yemen, Siria s-au intors spre regimuri radicale ).

Putem spune ca adevaratii invingatori ai crizei au fost Egiptul si Uniunea Sovietica. Pentru Hrusciov Criza Suezului a reprezentat un succes si l-a determinat ulterior sa adopte o atitudine mai ferma cu privire la SUA. De asemenea, Hrusciov arata tarilor din lumea a treia ca este capabil sa fie aliatul lor "natural" .

Pe de alta parte, Egiptul preia fraiele puterii in conducerea lumii arabe pentru o perioada de timp. Nasser a reusit sa infrunte cu succes puterile franco-britanice precum si pe cele israeliene.

Marea Britanie si Franta ies invinse din aceasta criza, ele trebuind sa isi accepte noul statut de puteri de rangul doi. Dupa Suez Marea Britanie opteaza pentru subordonarea permanenta fata de politica americana . Franta celei de-a patra Republici, devenind constienta de faptul ca nu poate conta pe sprijinul american, isi accelereaza programul atomic pentru "a se inzestra cu o autonomie strategica" .

Criza Suezului marcheaza pentru Statele Unite ale Americii pozitia lor de conducator al lumii. Reuseste sa se elibereze de aliante iar impreuna cu Uniunea Sovietica arata ca sunt amandoua capabile sa isi pastreze dominatia fata de statele aflate in zonele lor de influenta[38]. Lumea Razboiului Rece devine mai organizata in urma crizei Suezului.

La 5 ianuarie 1957 presedintele american, Dwight David Eisenhower, trimite un mesaj Congresului in care prezita un plan cunoscut, ulterior, sub numele de Doctrina Eisenhower[39]. Aceasta doctrina presupunea un triplu program de ajutor economic, de asistenta militara si de protectie impotriva agresiunii sovieticilor in Orientul Mijlociu. Prin aceasta doctrina, americanii isi continua politica de containement impotriva expansionismului comunismului rus.

Organizatia Natiunilor Unite decide sa trimite primele "casti albastre"[40] din istorie pe teritoriul egiptean. La 18 mai 1967 Nasser obtine de la presedintele Natiunilor Unite retragerea "castilor albastre" din Egipt. Acest lucru reprezinta un prim factor al izbucnirii "Razboiului de Sase Zile" din 1967 .

Bibliografie

▪ Boniface, Pascal, Relatiile Est-Vest 1945-1991, Editura Institutul European, Iasi, 1998

▪ Dufour, Jean-Louis, Crizele internationale. De la Beijing (1900) la Kosovo (1999),    Editura Corint, Bucuresti , 2002

▪ Kissinger, Henry, Diplomatia, Editura All, Bucuresti, 2003