Apologetii Greci -de Seminar

Apologetii Greci

-lucrare de Seminar-

Introducere

Literatura Apologetica e produsul unor imprejurari externe evolutiei propriu-zise a Bisericii. Cuvantul "Apologie" inseamna "aparare", "justificare" in fata unor anumite acuzatii. Apologetii sunt aparatorii crestinismului in fata invinuirilor aduse de pagani si a persecutiilor dezlantuite de statul roman contra crestinilor.

Crestinii erau acuzati de: ateism, banchete tiestice, imprejurari oedipodice, adorarea unui cap de magar (onolatrie), adorarea organelor genitale ale preotului[1].

In fata fanatismului paganilor, a legislatiei imperiale si a parerii literatilor, crestinii trebuiau sa se apere. Apologetii sunt laici, preoti sau episcopi, dintre care unii ajunsi celebrii, altii ramasi necunoscuti. Unii de origine iudaica, cei mai multi vechi filosofi, toti literati si convertiti, ei aparau credinta crestina in perfecta cunostinta de cauza. Apologetii si+au elaborat operele sub forma de cereri, de apeluri catre imparati, catre senat, catre magistrati, catre neamuri, greci sau romani, catre particulari.

Apologiile se reprezinta sub forma de scrisori, de tratat sau de dialog. Forma scrisorii e mostenita din perioada Barbatilor apostolici. Ea imbraca diferite caractere, dupa adresant. Tratatul si dialogul sunt aparitii noi, sub influenta formelor literare clasice

Apologiile cuprind in general doua parti:

acuzatiile de care a fost vorba;

filosofia pagana gresita, cultele politeiste si imoralitatea pagana;

Apologiile apara:

monoteismul;

invierea mortilor;

fragmentele de adevar ale filosofiei profane.

Dintre apologetii greci numaram pe: Quadratus, Aristide, Ariston de Pella, Sfantul Iustin Martirul si Filosoful, Miltiade, Apolinarie, Meliton de Sardes, Tatian Asirianul, Teofil al Antiohiei, Atenagora Atenianul, Hermias etc.

Cuprins

Unul dintre apologetii greci este Sfantul Iustin Martirul si Filosoful. El s-a nascut dintr-o familie de colonisti pagani, la inceputul secolului II, intre anii 100-110, in Flavia Neapolis, astazi Nablus, in Samaria.

Unii cred ca este de neam grec, prin faptul ca in orasul sau natal, imparatul roman Vespasian aduse-se colonisti pagani, greci si romani, pe cand altii, bazandu-se mai ales pe numele sau, il considera de origine romana.

A studiat filosofia stoica si platonica, a mai studiat scolile multor filosofi, fara sa afle insa satisfactia si linistea sufleteasca.

Plimbandu-se odata nelinistit pe malul marii, cum el insusi marturiseste, a intalnit un batran venerabil, caruia si-a marturisit nedumeririle si nelinistea. Batranul i-a atras atentia asupra cartilor crestine ale profetilor si ale Apostolilor, invitandu-l sa le citeasca. Iustin, urmand sfatul a fost foarte satisfacut de ceea ce citise si s-a facut crestin. De fapt, convertirea sa la crestinism se datoreaza unor fapte mult mai complexe decat incidentul simplu de mai sus, care, daca e adevarat, a fost doar un moment culminant la convertirea sa. Astfel, framantarea sufleteasca in cautarea intelepciunii, precum si suferintele nedrepte ale crestinilor i-au dat mult de gandit. Rezistenta lor senina l-a indemnat, desigur, sa citeasca Cartile Sfinte. Iar monoteismul curat al crestinilor, invatatura inalta a Domnului Hristos, precum si curatirea vietii crestine, culminand prin eroismul martirilor, toate au contribuit la convertirea lui Iustin. Botezul l-a primit in jurul anului 135.

Totusi, el nu-si leapada haina de filosof. Desi numai un simplu laic, predica cu mult zel si curaj religia crestina, nu numai in patria lui, ci si in Asia Mica, in Grecia si Italia. Din efes a trecut la Roma, unde a deschis o scoala de doctrina crestina.

Ura filosofului pagan Crescens, care in discutiile avute este rusinat si invins de catre Iustin, in public, produce martirajul Sfantului Iustin. El a fost decapitat din ordinul lui Rusticus, pe timpul Imparatului Marcu Aureliu, intre anii 165-166.

Despre martirajul sau ni se pastreaza date exacte in "Actul Martiric", alcatuit indata dupa moartea sa, pe baza actelor oficiale de la procesul si judecata sa.

Sfantul Iustin a lasat mai multe scrieri de cuprins crestin, insa unele din ele s-au pierdut. Din scrierile sale ne-au ramas in intregime numai: Doua Apologii si "Dialogul cu iudeul Tryfon".

Preocuparea principala a lui Iustin a fost sa apere si sa disculpe Crestinismul de acuzatiile pagane, iudaice si eretice, care i se aduceau, pe vremea lui. El a scris Apologiile sale, provocat fiind de pagani, care aduceau crestinilor diferite acuzatii. Cea mai grava dintre acestea era antropofagia. Atat opinia publica cat si oficialitatea, invinuiau pe crestini de antropofagie, acuzatie provenita desigur dintr-o greseala tendentioasa interpretare a ritualului Euharistiei crestine. Sfantul Iustin Intentiona sa spulbere indeosebi aceasta grava invinovatire.

In scopul de mai sus, Sfantul Iustin scrie:

1. O prima Apologie, pe care o adreseaza imparatului Antonin Piu (Piosul).

2. O a doua Apologie, catre imparatul Marcu Aureliu.

3. Cat priveste Dialogul cu Iudeul Tryfon, el a fost scris pentru a demonstra iudeilor adevarul crestin.

In Apologii, Sfantul Iustin apara pe crestini, impotriva acuzatiilor absurde care li se aduceau de catre pagani, cerand cu toata energia dreptate si umanitate pentru crestinii persecutati pe nedrept. In acest descrie: credinta, viata si cultul lor, in special Botezul si Euharistia, principalele Taine ale cultului crestin.

In legatura cu aceasta, in prima Apologie in capitolele 65-67, Iustin ne da mai multe informatii asupra serviciului divin din secolul II, lasandu-ne o sumara, dar pretioasa descriere a liturghiei crestine din timpul sau.

Aceasta descriere este de o exceptionala si unica valoare pentru istoria si cunoasterea vechii liturghii crestine, pentru urmatoarele motive:

1. sfantul Iustin este cel mai vechi parinte bisericesc, de la care avem o schita sau o schema a randuielii intregii liturghii crestine.

2. Scrisul sau este demn de crezare, iar descrierea liturghiei, facuta de el, constituie o oglinda fidela a cultului a cultului din timpul sau, avand in vedere cultura autorului.

3. Scrisul sau apartine perioadei in care Crestinismul se separa iudaism, crestinismul avand in acest timp, pe langa o doctrina crestina, si un cult propriu, un serviciu divin, liturgic.

4. Importanta istorica si documentara a informatiilor date de Iustin creste si mai mult, cand avem in vedere ca el, ca apologet, expune nu parerea sa personala, ci vorbeste din partea Bisericii si prin urmare, el descrie serviciul divin asa cum il savarseau sau practicau crestinii timpului sau.

Dialogul cu Iudeul Trifon este o discutie avuta la Efes cu Trifon, cel mai renumit evreu din vremea sa, in care se arata cum Sfantul Har l-a impins pe Sfantul la invatatura credintei si care a fost rolul Vechiului Testament fata de Noul Testament.

Un alt apologet grec este Teofil al Antiohiei, despre care avem foarte putine stiri. Pe unele le gasim in singura lui lucrare, care ni s-a pastrat "Cele Trei Carti catre Autolic", iar pe altele in istoricii Eusebiu de Cezareea si Ieronim. Ei ne spun ca a fost episcop al Antiohiei din anul 169 pana in anul 177.

Teofil era de origine pagana, nascut, dupa cum spune in lucrarea sa, in regiunile invecinate cu fluviile Tigru si Eufrat (II, 24). Era probabil fiul unor oameni cu stare, care i-au putut da o instructie aleasa. Dupa propria sa marturisire, a imbratisat crestinismul in urma citirii cartilor sfintei Scripturi.

Ajuns episcop al Antiohiei, Teofil si-a indreptat activitatea sa pastorala in doua directii: 1. zidirea sufleteasca si instruirea credinciosilor sai prin comentarii la Scriptura si cuvantari catehetice, tinute noilor convertiti; 2. combaterea ereziilor, impotriva carora a si scris.

Data mortii sale nu este sigura. Eusebiu da ca an al mortii sale 177, iar Teofil, la sfarsitul lucrarii catre Autolic, vorbeste de moartea imparatului Marcu Aureliu, care s-a intamplat in 180, iar la aceasta data Teofil traia. Deci dupa opinia majoritatii patrologilor, moartea lui Teofil a fost probabil in jurul anului 185.

Din multele scrieri ale lui Teofil, ne-au ramas numai apologia sa : Trei carti catre Autolic. Acest Autolic era un barbat studios, de o varsta cu Teofil, care-si petrecea tot timpul sau in biblioteci. Probabil, Teofil l-a intalnit pe Autolic intr-o biblioteca, fiindca si lui ii placea sa studieze. Si poate ca acolo, Teofil, cu taria credintei sale s-a confruntat cu paganul, care se lauda cu zeii lui si se mandrea cu frumusetea gandirii si culturii grecesti. Prima discutie dintre cei doi, care formeaza cartea I a luat sfarsit fara ca Autolic sa se lase convins. Celelalte doua carti nu mai sunt transcrieri ale discutiilor dintre cei doi prieteni, ci lucrari scrise si trimise lui Autolic. Amandoua sunt scrise la rugamintea lui Autolic. La sfarsitul cartii, Teofil ii recomanda sa citeasca sfintele Scripturi.

Nu stim daca Autolic a fost convins pana la urma de adevarul expus de Teofil, dar e sigur ca lucrarea episcopului Antiohiei a convins si a adus pe multi la crestinism, dupa cum o arata aria sa de raspandire.

Un alt apologet este Filosoful si Apologetul crestin Atenagora Atenianul. Traditia primelor veacuri aproape nu l-a cunoscut. Nu-l amintesc nici Eusebiu, nici Ieronim. Doar Metodiu din Olimp citeaza, indicandu-i si numele, un fragment din tratatul Despre Inviere, pe care il reproduc apoi Sfintii si Fotie. Si Filip Sidetul il pomeneste, dar da unele elemente eronate despre el. se pare ca Atenagora, numit in fruntea manuscrisului apologiei sale "atenian, filosof crestin", a fost pagan, dar s-a convertit la crestinism in urma citirii sfintei Scripturi. El pare sa fi frecventat scoala catehetica din Alexandria. Nu se cunosc date exacte care incadreaza viata lui. Stim ca e contemporan cu Marcu Aureliu, caruia ii adreseaza o apologie pentru crestini.

Cu toate ca Atenagora nu este o personalitate atat de originala ca Sfantul Iustin Martirul si Filosoful si cu toate ca nu este atat de rafinat ca Tatian, totusi el depaseste pe toti contemporanii sai prin masura, prin echilibru, prin claritate, prin expresivitate. Desi cele doua lucrari ale lui: Solie pentru crestini si despre invierea mortilor au caracter apologetic, totusi autorul lor apare ca filosof. Oricum, filosofia lui crestina e remarcabila pentru anii 177-180, cand a activat.

In cugetarea lui merita sa fie subliniate unele formulari indraznete. In prima lui opera "Solie pentru crestini", el face o asemanare intre crestinism si gandirea aproape monoteista a lui Platon, atunci cand numeste pe Dumnezeul cel unic "facatorul tuturor", "nenascut si fara de inceput" dupa el, adevarul crestin nu consta atat din "cuvinte omenesti", ci in "revarsare de sus"

Opera "Despre invierea mortilor"este una dintre cele mai importante lucrari patristice asupra subiectului. Atenagora demonstreaza, fara ajutorul Sfintei Scripturi, pe cale strict filosofica si stiintifica, posibilitatea si necesitatea invierii mortilor.

Concluzii

Deci, acestia au fost unii dintre apologetii greci, care prin operele sale au incercat sa opreasca aceasta invinuire, care venea de la pagani. Sa li se faca dreptate si prin scrierile lor, adresate imparatilor, in care le propovaduiau despre credinta adevarata sa fie acceptati in imperiu si crestinii sa nu mai fie persecutati.

In final, Sfantul Iustin a cautat adevarul prin toate sistemele filosofice, nereusind sa-l gaseasca decat in crestinism. Crestinismul a devenit pentru el singura filozofie utila si sigura. Sfantul Iustin impodobeste ca o cununa grupul apologetilor secolului II. El a scris opere variate, punand problemele complexe ale principalelor sisteme de filozofie veche , ca platonismul si stoicismul in legatura cu acelea ale crestinismului: Sf. Treime, cosmologie, hristologie, Sf. Taine etc. sfantul Iustin a aruncat o punte solida de intelegere intre credinta crestina si filosofia profana din toate timpurile prin teoria Logosului, cea mai originala creatie a cugetarii sale filosofice. Sf. Iustin este un fervent sustinator al invierii mortilor. Marturia Sfantului Iustin pentru savarsirea si pentru practicarea Botezului si a Sfintei euharistii este foarte pretioasa. Teologia Sfantului Iustin nu este intodeauna asa de sigura cum este credinta lui. El are erori cu privire la raporturile intertrinitare, la suflet, la demoni, el profeseaza hiliasmul. Aceste erori sunt explicabile prin noutatea insasi a problemelor din care ele au rasarit, prin influenta platonismului si prin fragilitatea speculatiilor crestine. Hiliasmul este datorat influentei lui Papias. Sfantul Iustin a fost un mare misionar.

Sfantul Teofil al Antiohiei este un scriitor talentat, elegant, informat si ponderat. Gandirea sa este personala, adanca si clara. Teologia sa, desi simpla, cuprinde mai multe probleme decat a majoritatii apologetilor. In operele lui sunt framantate probleme de antropologie: sufletul, liberul arbitru, invierea mortilor.

Atenagora a fost un mare scriitor si apologet. Apologia si tratatul sau "Despre invierea mortilor" sunt unele din productiile cele mai frumoase ale vechii literaturi crestine. Atenagora este bine informat si are o cugetare indrazneata si originala pentru vremea lui. El arata chiar simpatie filosofilor si filosofiei pagane, in efortul lui de a alia religia si filosofia. Valoarea crestinismului sta nu numai in dogma si teologia lui, ci mai ales in viata exemplara a crestinilor.

4. Bibliografie

1. Parinti si Scriitori Bisericesti, Vol. II (Apologeti de Limba Greaca), carte tiparita cu Binecuvantarea Prea fericitului Parinte Iustin, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, editura Institutului Biblic si de misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1980.

2. Patrologie, Pr. Prof. Dr. Ioan G. Goman, tiparita cu bincuvantarea I.P.S. Luician, Arhiepiscopul Tomisului, Sfanta Manastire Dervent, 2000.

3. Probleme de Filozofie si Literatura Patristica, Pr. Prof Ioan G. Goman, editura Institutului Biblic si de misiune al Bisericii Ortodoe Romane, 1995.

4. "Liturghia crestina din secolul II, descrisa de sfantul Iustin Martirul si Filosoful , in raport cu Liturghia Ortodoxa de astazi" in Ortodoxia, anul XII, Nr. 1 Ianuarie-Martie, editura Institutului biblic si de Misiune Ortodoxa, Bucuresti, 1960