INVENTAREA LIBERALISMULUI 1848-1938

"Libertate, egalitate, fratietate, aceste principii sunt deviza noastra, acesta este tezaurul si cel mai scump obiect, pentru care si cu care traind suntem gata a da mina cu cei mai nedumeriti vrajmasi ai nostri si a le promite cel mai sincer ajutor ce se poate astepta de la vr-un popor european". Avram Iancu

"Asadar tinem la dinastie si la Constitutie asa cum sunt si fiindca Constitutia e liberala, suntem si noi liberali".   

Mihai Eminescu

Stiinte sociale si gindire sociala

Termenul de "gindire sociala" ar putea fi o cupola care sa insumeze totalitatea stiintelor sociale, ceea ce sub aspect enciclopedic este real. Astfel, in sociologie, antropologie, economice, psihologie sociala, politologie exista o axa care insemna gindire, reflexie, comprehensiune asupra socialului, dezvaluit in parti sau ca totalitate. Acesta este, de fapt, sensul extensiv al gindirii sociale, intelesul ei stiintific. Descoperim insa gindire sociala si in stiintele umaniste: filosofia si istoria, ba chiar si lingvistica si teologia, in ipostaza lor moderna, contin referinte rasfrinte din reflexii asupra socialului.

Prin urmare, "gindirea sociala" e o intersectare comprehensiva intre "stiinta" si "umanism", in esenta o fascinanta confluenta de teme si domenii ale socialului si umanului, exprimate diferit de la un autor la altul, de la o matrice disciplinara la alta matrice disciplinara.

In fapt, gindirea sociala e o inventie a modernitatii, pe de o parte, pentru a exprima nevoia perspectivei holiste asupra socialului si a umanului, iar pe de alta parte, pentru a confirma diversitatea expresiva, mai ales auctoriala, in stiintele sociale si umaniste consacrate. Gindirea sociala e astfel o zestre culturala pe care sunt datori sa si-o insuseasca si sa si-o asume, in chipul culturii generale, specialisti in diversele stiinte ale socialului. Ea ofera acestor specialisti, in functie de aptitudini si vocatii, o viziune in care socialul si umanul devin comprehensive, in modalitatile lor vii, esentiale.

Gindirea sociala e o matrice disciplinara enciclopedica, asezata intr-un spectru larg al discursurilor, intr-o instructurare dintre social si umanist, dintre diversele teorii, filosofii, sociologii, psihologii si antropologii ale modernitatii, cu aspiratie certa spre esentializare. Prin componentele sale holiste si nuantate, gindirea sociala reprezinta o matrice disciplinara cu discurs enciclopedic si constructiv, cu perspectiva istorica si axiologica, cu nazuinta sistematica si accente comprehensive.

In matricea disciplinara a gindirii sociale - ca disciplina formativa, comprehensiv - didactica - sistemele filosofice si sociologice se desfac si se refac in functie de variabile, in functie de modernitatea unor aspecte si sensuri din aceste sisteme. De asemenea, gindirea sociala propune reflexii asupra discursurilor "ocazionale"- in sensul goethean al termenului - de natura filosofica, sociologica, antropologica, psihologica, istorica, politica, economica, nazuind la o reconstructie sistematica de teme si orizonturi, pe temeiul unei hermeneutici distributive, adica a unei hermeneutici, care nu se supune regulei cercului, ci recunoaste existenta unei diversitati de sensuri, intr-un discurs si intr-o opera, sensuri pe care le distribuie unei noi reflexii si comprehensivitati, in cautarea profunzimii socialului si umanului.

In cele din urma, gindirea sociala ca matrice disciplinara e, in acelasi timp, confluenta si rascruce a ideilor, enciclopedie si selectie riguroasa, e o provocare pentru optiuni intelectuale formative, pentru repere in sustinerea creativitatii in reflexie si actiunile asupra socialului si umanului.

Miscarea pasoptista. Sincronizari si specificitate

Ideile sociale si politice care vor da modernitate lumii europene se datoreaza principiilor: egalitate, fraternitate, libertate, proprietate enuntate pe baricadele miscarilor ideatice si sociale din Franta sfirsitului de veac al XVIII-lea si primei jumatati a veacului al XIX-lea. Principiile enuntate exprimau nevoia trecerii de la traditional la modern, de la "societatea inchisa" medievala, la "societatea deschisa", capitalista.

In anul 1848 principiile enuntate mai sus strabat intreg continentul, prin ceea ce istoriografia numeste: revolutiile pasoptiste europene.

In Tarile Romane miscarile pasoptiste i-au avut ca principali actori pe primii intelectuali romani de formatie spirituala europeana. Retinem dintre acestia pe Nicolae Balcescu si C.A. Rosetti pentru Muntenia, pe Vasile Alecsandri si Mihai Kogalniceanu pentru Moldova si pe Simion Barnutiu, George Baritiu, Avram Iancu, Timotei Cipariu pentru Transilvania.

A functionat in miscarile pasoptiste din Muntenia, Moldova si Transilvania o sincronizare a grupurilor intelectuale mentionate la principiile liberalismului, enuntate de revolutia franceza. In documentele de epoca, redactate in chip de programe si proclamatii, se regasesc astfel ca temeiuri ale schimbarii ideile si principiile: egalitate, fraternitate, libertate, proprietate.

La acest europenism al miscarilor pasoptiste romanesti s-au adaugat specificitati locale, precum eroismul mesianic ce inconjoara tragic figura lui Nicolae Balcescu si Avram Iancu, amindoi victime ale societatilor inchise cu care s-au confruntat. Dincolo de acest tragism, ne intimpina in miscarile pasoptiste romanesti o creativitate locala, dominata de scrieri istorice, cu puternic continut social. Se pun bazele unei culturi filosofice si se incepe o batalie pentru unitatea scrisului in limba romana. Intelectualii pasoptisti s-au implicat in industria presei si a cartii, au dat stralucire unor asezaminte scolare si organizatii culturale, s-au constituit in grupul fondator al Academiei Romane. Tot acesti intelectuali pasoptisti, sincronizati prin actiune si opera cu spiritul european, au alcatuit primele grupuri politice romanesti, cu programe certe de modernizare si schimbare a societatii romanesti.

Liberalism si conservatorism

In prelungirea sincronizarii miscarilor pasoptiste romanesti cu cele europene, in 1856 in Moldova si Tara Romaneasca se constituie divanurile ad-hoc, grupuri politice spontane care, sub protectie engleza si franceza, au activat pentru schimbarea regimului politic din cele doua provincii: Muntenia si Moldova. Sa retinem ca un "divan" insemna, in epoca, adunare si dezbatere organizata, iar "divanurile ad-hoc" au fost o replica si o continuare a "divanurile (adunarile) boieresti" din regimul feudal al marii boierimi, intrucit alaturi de "intelighentia" pasoptista, in divanurile ad-hoc au fost prezenti si boieri si tarani, precum celebrul Mos Ion Roata. Din aceste dispute intre intelighentie si "boieri", nu a iesit nici un grup invingator, ci a rezultat sub Cuza Voda, o "adunare constituanta", adica un parlament cu grupuri politice aflate in competitie: liberalii si conservatorii. Cei dintii s-au alcatuit din "intelighentia" pasoptista, iar conservatorii au fost reprezentanti de o boierime rafinata, unii boieri cu studii pariziene, precum Barbu Catargiu, un prim ministru asasinat in imprejurari niciodata elucidate.

Grupul liberalilor i-a avut drept fruntasi (lideri) pe Mihail Kogalniceanu, Ion C. Bratianu si C.A. Rosetti. Din 1881 grupul liberal a primit numele de Partid National Liberal. In grupul conservatorilor s-au distins, pe linga deja numitul Barbu Catargiu, Theodor Bals - unul din cei mai bogati boieri din Moldova --Petre Carp, Titu Maiorescu, Alexandru Lahovary, Take Ionescu.

In conditii, cu totul si cu totul specifice, grupul pasoptist din Transilvania, ramas dupa izgonirea lui Simion Barnutiu si dupa iesirea din istorie a lui Avram Iancu, doar cu George Baritiu si Andrei Saguna se organizeaza in Partidul National Roman. Condus timp mai indelungat de George Baritiu, P.N.R. a avut o perioada pasivista (conservatoare) de neparticipare la viata politica a Imperiului Austro-Ungar si o perioada activista (liberala), dupa 1905, de participare cu deputati in parlamentul de la Budapesta. Politica activista (liberala) a PNR a asigurat conditiile organizationale ale momentului politic de la 1 decembrie 1918 - unirea tuturor romanilor intr-un stat constitutional - act politic la care au contribuit atit liberalii, cit si conservatorii din regatul Romaniei.

Presa si modernitate

Un fenomen care a insotit liberalismul pasoptist si modernitatea romaneasca a fost presa (presa scrisa), in jurul careia s-au conturat grupuri de influenta, atitudine si opinie publice.

Presa scrisa nu isi are insa debutul in perioada pasoptista. Primul ziar consemnat de istoria presei romanesti a fost "Courier de Moldavie" (1790) (in limba franceza) editat de comandamentul trupelor rusesti, stationare atunci, ca si mai tirziu, in spatiul valah.

Nu trebuie sa ne mire faptul ca primul ziar din Tarile Romane a fost tiparit in franceza. Elita intelectuala a vremii, nu numai din Tarile Romane, ci chiar si din Anglia era bine frantuzita. Apoi, mai trebuie sa amintim ca acest instrument de comunicare ce se numeste presa scrisa a fost o inventie franceza, prin celebra "Gazette de France", dupa care intr-un lent difuzionism au aparut "Gazeta de Austria", "Gazeta de Moldova", "Gazeta de Bucovina" si "Gazeta de Transilvania", pentru a consemna si sincronizarea romaneasca la spiritul european, cu centrul la Paris.

In fapt, inceputurile presei romanesti s-au numit: "Curierul romanesc" (8 aprilie 1829) a lui Ion Heliade-Radulescu, pentru Tara Romaneasca, "Albina romaneasca" (iunie 1829) a lui Gheorghe Asachi pentru Moldova, "Gazeta de Transilvania" (1838) a lui George Baritiu, pentru Transilvania.

Intre anii 1829-1899, in principalele centre culturale Bucuresti, Brasov, Budapesta, Iasi, Sibiu, Blaj, Arad etc. ale Tarilor Romane, Principatelor Unite si Transilvania, dupa 1859, Regatul Romaniei si Transilvania, dupa 1866, presa scrisa: cotidiana, saptaminala, lunara, informativa, culturala si stiintifica se impune societatii si comunitatilor, printr-un numar impresionant de aparitii, pe care le vom prezenta - pentru perioada mentionata, in ordine alfabetica. Astfel, la Iasi intre 6 septembrie 1898 - 5 decembrie 1899 a aparut "Actualitatea". "Adevarul" a aparut mai intii la Iasi, intre 15 dec. 1871 - 5 aprilie 1872 si apoi la Bucuresti. Din 1893 "Adevarul" a apartinut miscarii socialiste reprezentata de A. Bacalbasa, I. Teodorescu, C.D. Anghel, Traian Demetrescu, dar i-a avut colaboratori si pe Garabet Ibraileanu, C.D. Gherea, C. Stere, I.L. Caragiale.

"Albina romaneasca" a aparut la Iasi intre 1 iunie 1829 si 28 decembrie 1849, sub conducerea lui Gheorghe Asachi. Din 9 ianuarie 1850 s-a numit "Gazeta de Moldova", iar pentru anii 1858-1859 a purtat numele "Patria". Alaturi de aceasta "albina" generica au mai aparut si alte "albine": "Albina literara", la Craiova in 1894, "Albina Botosanilor" in anii: 1881-1882-1883. "Albina Carpatilor" la Sibiu din 18 august 1877 la 30 septembrie 1880. A fost o revista literar culturala condusa de Visarion Roman si I.Al. Lapedatu care a difuzat peste munti, in Transilvania ideile junimiste. A mai existat "Albina Pindului", cu aparitii neregulate intre 1868 si 1876 la Bucuresti si Craiova. Mai mentionam "albume" si "almanahuri", dar si publicatia "Altite si Bibiluri", cu profil literar aparuta intre 1893-1894 la Bucuresti, condusa de Smaranda Andronescu Garbea o promotoare a ideilor feministe.

Imaginarul modern, cu spirit local, produce in presa romaneasca din secolul al XIX-lea si citiva "amici": "Amicul copiilor" la Bucuresti intre 1893-1894, "Amicul familiei" - cu profil literar si pedagogic - la Bucuresti intre 15 martie 1863-mai 1868. Si, inca un "Amicul familiei" condus de Ion Fekete Negrutiu si Grigore Silasi, la Gherla-Cluj, intre 1 aug. 1878 - 1 mai 1890. Apoi, "Amicul libertatii", la Bucuresti intre 16 nov. - 30 dec. 1887, "Amicul literaturii romane" tot la Bucuresti, intre 1860-1866, "Amicul poporului" la Budapesta din 17 februarie 1867 pina la 13 mai 1868 si "Amicul scoalei", la Sibiu (1860-1865) a lui Visarion Roman. Urmeaza, in aceeasi ordine alfabetica citeva "Arhive": "Arhivu pentru filologie si istorie", la Blaj, editat de Timotei Cipariu. "Arhiva" la Iasi intre 1889-1916, "Arhiva noua" la Bucuresti, in 1890 si "Arhiva romaneasca", intre 1840-1845, la Iasi, editata de Mihail Kogalniceanu. Aceste "Arhive" au insemnat si un act de sincronizare cu publicatii europene, cu acelasi nume. La cele de mai sus adaugam "Arhiva rurala", - 1872, 1873, 1876 - un saptaminal cu aparitii intermitente, saptaminal care inainte de "Samanatorul" si "Gazeta taranilor", deschide seria acelor publicatii romanesti ce s-au preocupat numai si numai de lumea satelor.

Aparitii de scurta durata mai sunt: "Armonia" la Targoviste, intre 1881-1883, "Atheneul roman" la Iasi - intre 1860-1861 si la Bucuresti intre 1866-1869 si intre 1894-1895, "Atheneul" la Galati in 1884, "Aurora" in 1881 la Bucuresti, "Aurora literara", in 1893 la Tecuci, "Aurora romana" la Pesta, intre 1863-1865, a lui Ioanichie Niculescu si Iosif Vulcan; "Biblioteca familiei", la Bucuresti, intre 1890-1895, "Biblioteca romaneasca" intre 1821-1829 si 1830-1834 la Buda, editata de Zaharia Carcalechi, "Binele public", la Bucuresti, intre 1878-1884; "Bondarul", intre 1861-1862 si "Bolta Rece", in 1899, doua publicatii umoristice, la Iasi; "Bucegi", in 1879 la Bucuresti; "Buciumul", in 1857 la Paris, editat de Cezar Bolliac; "Buciumul Roman", intre 1875-1882, la Iasi; "Cabinetul de lectura", in 1876, la Iasi "Cavalul", in 1895 si "Clopotele", intre 1883-1884, la Craiova. Pentru anul 1877 retinem revista umoristica a lui "Mos Virgula" - I.L. Caragiale - "Claponul", la Bucuresti. Intre anii 1870-1875, 1876-1877, 1882-1883, Bogdan Petricecu Hasdeu a editat "Columna lui Traian", prin intermediul careia lanseaza neguroasa intrebare: "Perit-au dacii?", lansind contra latinismului Scolii Ardelene si a latinistilor pasoptisti o noua filosofie a istoriei, in care se vor inscrie Nicolae Densusianu, Vasile Parvan, dar si Lucian Blaga, prin celebra pledoarie: Pentru fondul nostru nelatin.

Tot sub semnul efemerului "Comicul", in 1885 la Focsani, "Concordia", intre 1861-1870 la Pesta: "Constitutionalul", intre 1889-1900, editat de D. Aug. Laurian si I.L. Caragiale, in spirit junimist. Si "Contemporanul" socialistilor: Ioan Nadejde, Sofia Nadejde, Gheorghe Nadejde, Theodor T. Sperantia, Constantin Mille are o aparitie scurta, la Iasi, intre 1881-1891. In schimb "Convorbiri literare", publicatia "Junimii" si-a depasit cu mult epoca in care s-a nascut si a rezistat "dintelui vremii" intre 1867-1944.

Revenim la efemeride: "Craioveanul", in 1893 la Craiova, "Cronica" in 1895 la Turnu Severin, "Critica sociala", intre 1891-1893, la Iasi, "Cugetarea", intre 15 aprilie 1899 - 21 martie 1900, la Botosani.

Se profileaza apoi, intr-o mare diversitate, numeroasele "curiere": "Curier de ambe sexe" al lui Ion Heliade Radulescu, intre 1837-1847, "Curierul Bucurestilor", intre 1865-1876, "Curierul Capitalei", intre 1883-1884. "Curierul de Iasi", din 1868 pina-n 1884. Afirmat in spirit junimist acest "curier" l-a avut redactor si pe Mihai Eminescu. Au mai existat "Curierul romanesc" din 8 aprilie 1829 pina-n 19 aprilie 1848 al lui Ion Heliade Radulescu. Intre 2 martie 1886 si 26 august 1904, la Botosani, poetul de inspiratie eminesciana Ion Scipione Badescu editeaza "Curierul roman".

Urmeaza seria publicatiilor ce evoca numele stravechii Dacii: "Dacia" la Iasi, intre 9 martie si 10 iunie 1861, "Dacia literara", martie - august 1840 - o publicatie de directie nationala patronata de Mihail Kogalniceanu. La Galati, Romulus Scriban a editat si el o "Dacie literara", intre 1 octombrie 1868 - 1 martie 1869, dupa ce la Bucuresti editase, intre 7 octombrie 1866 - 23 februarie 1867 o "Dacie Romana". Doua "Dacii viitoare", una la Paris si Bruxelles, in 1883 si o alta la Bucuresti in 1894, incheie aceasta increngatura de publicatii ce invoca si mitologizeaza Dacia, spatiul geografic al spiritualitatii romanesti. Pentru a confirma aceasta tendinta de mitologizare a trecutului, Adela Xenopol, sora istoricului A.D. Xenopol, a editat, intre mai 1896 si aprilie 1898 revista feminista "Dochia", invocind chiar numele mitic al Daciei.

"Daracul" - 1869-1870-1872, 1876 a fost o publicatie satirica, ce a apartinut lui N.T. Orasanu. In paginile ei au fost criticati si liberalii si conservatorii. Tot satirica a fost si "Distractia" aparuta la Bucuresti, intre 1897-1898. In aceeasi matrice umoristica a fost editat "Dracu", la Bucuresti, intre 1886-1897, la care au colaborat Sadoveanu si George Cosbuc.

Revista unionista "Dambovita" a lui Dimitrie Bolintineau a aparut la Bucuresti intre 1858-1865. Socialistii Al.G. Radovici, impreuna cu Anton Bacalbasa si C.D. Gherea editeaza intre 5 ianuarie si 27 decembrie 1892 "Democratia sociala", nume care separa in cultura politica romaneasca de ieri si de azi socialismul de social-democratie. Partidul National Roman din Transilvania difuzeaza intre 1894-1897, prin C. Daicoviciu si Valeriu Braniste - acesta din urma unul dintre cei mai importanti gazetari ai vremii sale, intrat in doine si legende, asemeni lui Vasile Lucaciu, inca din timpul vietii - "Dreptatea", o publicatie pentru educatie politica, literara si economica. Dupa fuziunea dintre Partidul Taranesc si PNR, in 1926, oficiosul Partidului National Taranesc se va numi "Dreptatea". Pentru culori locale, intre 1884 si 1884, la Bucuresti a aparut publicatia "Doina", iar la Craiova I.L. Caragiale patroneaza intre, 1879 si 1884, cu intreruperi "Doljul".

Constantin Mille si C. Bacalbasa propaga idei socialiste prin publicatia "Drepturile Omului", in intervalele 1885-1888-1889. O "Duminica literara" a aparut la Bucuresti intre 1890-1891. La Craiova intre 17 noiembrie 1891 si 15 iulie 1892 a aparut "Economistul". In 1883 acelasi C. Bacalbasa a editat "Emanciparea", iar Barbu Delavrancea, N. Filipescu si Al. Vlahuta, editeaza la Bucuresti "Epoca" cu suplimentul "Epoca literara" realizat de I.L. Caragiale. Junimistii pun in circulatie la Iasi, intre 1889-1900, "Era noua", iar Sofia si Iosif Nadejde au tiparit la Iasi si Bucuresti, in perioada 1893-1894 "Evenimentul literar". Aici a colaborat si Garabet Ibraileanu. La Pesta si Oradea, intre 1865-1906 Iosif Vulcan a patronat "Familia", o publicatie ramasa celebra pentru istoria culturii romanesti prin faptul ca l-a debutat pe Mihai Eminescu, prin cunoscuta formula: "cu bucurie deschidem coloanele foii noastre". La Bucuresti N.T. Orasanu editeaza intre 1879-1888 o "Fanfara", cu multa satira si umor.

Dupa efemera "Foaia duminicii" (1837), de la Brasov a lui I. Barac, "Foaie pentru minte inima si literatura" (1838-1865), supliment al "Gazetei de Transilvania" a lui George Baritiu, circumscrie panorama numeroaselor "Foi": "Foaia" de la 1896 de la Buzau, "Foaia Familiei", la Bucuresti in anii 1875, 1905 si 1906. La Sibiu apar "Foaia ilustrata", in 1891 si "Foaia poporului" a lui I. Russu Sirianu. La Bucuresti apare "Foaia Interesanta", (1897) si "Foaia Romaniei" (1882, 1883, 1884), "Foaia Sateanului" (1891) e supliment al "Gazetei Bucovinei" iar la Iasi apare intre 1989 - 1903 "Foaia populara".

Trebuie mentionat ca, desi au fost infiintate si finantate de oameni de partid, liberali si conservatori, imaginea pastrata in legatura cu spiritul acestor publicatii nu este de amprenta partinica si ideologica, cum se va intimpla cu publicatiile interbelice finantate de partide, ori cu presa regimului comunist aflata sub controlul si cenzura ideologica a partidului unic si birocratilor sai. Astfel, gazeta politica si literara "Romanul", fondata in 1859 de liberalul C.A. Rosetti a criticat uneori reformele liberale ale lui Cuza si Kogalniceanu. Apoi, "Timpul", ziarul grupului politic conservator, prin Eminescu, I.L. Caragiale si Ion Slavici au impus politicii ziarului dimensiunea spiritului "Junimii", o grupare reformatoare in cadrul conservatorismului oficial. La ziarul conservator, cei trei scriitori aveau multa libertate de opinii, isi aminteste Slavici: "Baietii erau cam de capul lor, boierii trezindu-se numai cind nu le convenea ceva. Cind Eminescu intra in conflict cu Alexandru Lahovary, batrinul Lascar Catargiu care avea mare slabiciune pentru poet, e de parere "sa-i lase pe baieti sa scrie cum ii taie capul" si cine-i nemultumit sa-si arate motivele nemultumirii in articolele scrise".[1]

Eminescu se pronunta asupra problemelor de politica externa si politica interna, consemneaza tendinte ale societatii romanesti, conflicte nascinde intre grupuri sociale si grupuri etnice. Ii critica pe "strainii": grecii, armenii si evreii, care in conceptia lui surpasera drepturile clasei boieresti autohtone si functionau ca o clasa "suprapusa", fara sa aiba structura morala si demnitatea vechii clase boieresti. In aceasta critica a clasei suprapuse a fost un conservator, el nu a putut intelege, datorita mentalitatii sale romantice, incarcata cu mitologie traditionala, rolul acestor straini in conturarea unei vieti urbane in societatea romaneasca. Ii percepe totusi ca pe oameni ai schimbarii, iar fata de schimbarea adusa de acestia are o atitudine critica, el fiind in acest sens prizonierul unei "virste de aur" a boierimii romanesti. Din critica adusa de Eminescu "strainilor" si realitatilor romanesti, apare limpede insa ca societatea romaneasca a acelor vremi nu era bine integrata nici in democratie si nici in modernitate. Nu exista o politica organiza pentru o astfel de izbinda. Eminescu ii critica astfel si pe liberali si pe straini, dar cum am vazut si pe unii boieri. In esenta, Eminescu prin acest spirit critic s-a implicat in batalia pentru modernitate in societatea romaneasca. Prin faptul ca a acceptat el insusi, meseria de gazetar a fost un modern, chiar daca in ceea ce a scris a fost de partea traditiei. In esenta, in constiinta eminesciana s-a manifestat un conflict intre traditie si modernitate, conflict specific genezei si afirmarii modernitatii.

Seria "gazetelor", ca si cea a "foilor" deja evocate, e efectiv in spirit european, cum am subliniat deja. Alaturi de mentionatele "Gazeta de Transilvania" a lui George Baritiu si "Gazeta de Moldova" a lui Gheorghe Asachi, mai mentionam "Gazeta de Iasi" la 1867, "Gazeta ilustrata" la Viena intre 1882-1884, "Gazeta nationala" la Iasi in 1871-1872. La Timisoara, Teodor V. Pacatianu - autorul Cartii de Aur, sinteza documentelor politice ale romanilor din Transilvania - editeaza intre 1885-1892 "Gazeta poporului". Intre 1895-1896, Barbu Delavrancea, Vasile M. Kogalniceanu si A.D. Xenopol pun si ei in circulatie o "Gazeta poporului", in ale carei pagini Caragiale a publicat un text celebru: Gramatici si mascarici, in care Nenea Iancu dezvaluia conditia de "mercenar" a gazetarului.

Au existat apoi "icoane": "Icoana lumei" la Iasi, 1840-1845 si 1865-1866, editata de neobositul si insinguratul Gheorghe Asachi, singurul reprezentant al intelectualitatii romanesti, din prima jumatate a secolului al XIX-lea care a sustinut Regulamentul organic, acea prima constituie a Principatelor atit de impovaratoare pentru taranul roman, actorul de rezistenta, de fapt, al miscarilor pasoptiste. "Icoana vremii" (1894), e o efemerida socialista ca multe altele.

La Craiova in 1890, la Galati in 1897 si la Bucuresti in 1900 apare o publicatie cu acelasi nume: "Luceafarul", comunicindu-si descendenta eminesciana. Gloria publicistica a acestui nume o va da insa "Luceafarul" de la Budapesta al tinerilor ardeleni din generatia unirii, strinsi in jurul condeiului fascinant al lui Octavian Goga. Tot la Budapesta face epoca dupa 1900, "Lupta", condusa de Alexandru Vaida-Voivod si purtatoarea de cuvint al activismului politic ardelean, activism exprimat si de pedagogul si ginditorul social Onisifor Ghibu, aflat si el in grupul "tinerilor oteliti" a lui Octavian Goga. O "Lupta" aparuse si la Iasi pentru scurt timp, intre 1894-1895.

Pentru gindirea istorica ramine important in secolul al XIX-lea "Magazin istoric pentru Dacia" a lui A.T. Laurian si N. Balcescu.

"Liga pentru unitatea culturala a romanilor", patronata de spiritul lui Nicolae Iorga, editeaza intre 1895-1896, la Bucuresti "Mesagerul national". Nu lipsesc din peisaj "Observatorul" lui George Baritiu de la Sibiu, "Opinca" (1884-1885) la Bucuresti, publicatie destinata romanilor din Transilvania, in paginile careia, cu pseudonimul "Jupiter", Alexandru Macedonski a publicat articole politice. O alta "Opinca" apare la Resita orientata spre cititorii rurali. Avem, in epoca si citeva "opinii": "Opinia" conservatorilor de la Iasi, intre 1897-1900, dupa ce, la Bucuresti, Pantazi Ghica - fratele lui Ion Ghica - incerca prin "Opiniunea constitutionala" (1869-1870) sa fie liberal. Independentul N.T. Orasanu editeaza in 1865 "Opiniunea nationala", in care critica politica oficiala, adica pe cea liberala.

Sub insemne durabile, dar efemere ca existenta, trebuie sa retinem "Propasirea" de la 1844 a lui Mihail Kogalniceanu, Alecsandri si Ion Ghica, "Pruncul roman" al lui C.A. Rosetti, "Proprietarul roman", la Bucuresti, intre 1860-1862 a lui Ion Heliade Radulescu. C.A. Rosetti editeaza publicatia liberala "Romanul" (1859-1865, 1866-1905, in ale carei pagini regasim textele politice ale lui I.C. Bratianu. "Romanul" se multiplica si apare la Arad in perioada deja mentionata a activismului, dind expresie liberalismului ardelean. In spirit junimist, D.Aug. Laurian a editat intre 1877-1889 "Romania libera", dezvaluind liberalismul social al miscarii junimiste si implicit a doctrinei conservatoare, ce practica prin "Junimea" un liberalism fara zgomot.

La Sibiu, in 1853, Andrei Saguna a fondat "Telegraful roman" o foaie politica si religioasa, sustinatoare a activismului politic.

Trebuie sa evocam seria "tribunelor": "Tribuna" de la Bucuresti din 1873, apoi "Tribuna" de la Sibiu, dintre 1884-1903 a lui Ioan Slavici, apoi "Tribuna poporului" de la Arad, condusa la inceput de veac de catre Ion Russu Sirianu, si avindu-l printre colaboratori pe slovacul Gustav Augustini, un militant pentru drepturile nationalitatilor din imperiul Austro-Ungar. "A treia "Tribuna", cum a numit-o fondatorul ei, Onisifor Ghibu, apare la Bucuresti, in timpul primului razboi mondial, ducind o politica de unire a Transilvaniei cu Romania.

"Asociatiunea transilvana pentru literatura romana si cultura poporului roman ("ASTRA") a editat din 1868 revista "Transilvania", expresiva pentru gindirea sociala din veacul al XIX-lea. "Transilvania" a aparut fara intrerupere pina la desfiintarea ASTREI (1947). "Asociatiunea" a avut publicatii in multe centre culturale din Transilvania, cea mai importanta fiind "Gind romanesc" de la Cluj, publicatie cu profil filosofic si sociologic de exceptie. In ordine sociologica retinem preocuparile "Asociatiunii" pentru redactarea de monografii rurale.

"Timpul" (1876-1900) a lui Gr.H. Gabrea si Titu Maiorescu a fost deja invocat. Mai retinem pentru veacul al XIX-lea aparitia ziarului "Universul" (1884), care asemeni "Telegrafului roman", "Transilvaniei", dar si a altor publicatii, vor trece in veacul al XX-lea, dupa ce intr-o atmosfera de "Sturm und Drang" - "Furtuna si Avint" - au participat la modernizarea gindirii sociale romanesti, la afirmarea ei in sincronizare cu spiritul european.

Dupa aceasta cistigare a modernitatii, printr-o solidarizare in jurul unui liberalism social, presa din anii 1918-1938 se va manifesta independent, dar si printr-o radicalizare, pe temeiul ideologiilor adverse, de stinga si de dreapta.

Spiritul critic

Titu Maiorescu, un veritabil aristocrat al lumii romanesti din a doua jumatate a secolului al XIX-lea, a privit cu neincredere si scepticism acel entuziasm pasoptist si liberal care a nazuit sa faca din civilizatia romaneasca, eminamente taraneasca, o civilizatie de tip modern, cum se intrezarea atunci in Europa. El s-a razboit astfel cu "scoala" lui Barnutiu, nu numai datorita latinismului, ci si datorita faptului ca entuziasmul liberal nu avea fundamente, in societatea romaneasca. El a numit astfel entuziasmul liberal si pasoptist drept "forme fara fond", pe temeiul carora a criticat nu numai doctrina liberala ci si starea societatii romanesti, societatea care, alaturi de entuziasm, avea nevoie si de luciditate critica.

O data inaugurat spiritul critic, sustinut in plan cultural de o axiologie impusa de insusi Maiorescu prin "criticile" sale, el se va consolida, iar la inceput de veac al XX-lea il vom regasi la revista "Viata romaneasca" si in lucrarea lui Garabet Ibraileanu: Spiritul critic in cultura romana. Fara sa mai apeleze la teoria formelor fara fond, Ibraileanu a argumentat necesitatea spiritului critic in constituirea culturii romane moderne. E vorba de fapt de un rationalism critic a carui cupola o va desavirsi Eugen Lovinescu, mai intii, prin sintezele asupra operei si personalitatii lui Titu Maiorescu, apoi prin teoria sincronismului.

Eugen Lovinescu, in spirit critic a lecturat sociologic - in Istoria civilizatiei romane moderne (1925), "fortele revolutionare" (liberale) si "fortele reactionare" (conservatoare), din societatea romaneasca a secolului al XIX-lea, iar in numele spiritului veacului al XX-lea, in numele unui "spirit al veacului" care sustinea sincronizarea valorilor sociale, politice si culturale ale societatii romanesti la valorile universale. El se simtea contemporan cu fenomenul prin care forma a cucerit fondul, iar fondul a umplut forma. Sincronismul sau e astfel o dinamica, o confruntare intre valorile locale si universale, ce presupune o creativitate locala de nivel universal, intrupata in cele din urma opere, chiar ale contemporanilor lui Lovinescu, precum Blaga si Eliade, pentru a ne referi doar la exemplele cele mai expresive, in primul rind pentru gindirea sociala, in care s-au implicat atit Blaga, cit si Eliade.

"Convorbiri literare" si junimismul

Gindirea sociala romaneasca, cu deschiderile ei filosofice, sociologice, politice si culturale s-a intruchipat in scrieri si opere, dar si in publicatii de exceptie, precum: "Convorbiri literare", "Viata romaneasca", "Ideea Europeana", "Arhiva pentru reforma sociala", "Societatea de miine", "Sociologia romaneasca", "Criterion", publicatii ce au concentrat grupuri si directii ale gindirii sociale.

Intre publicatiile de directie spirituala si culturala, pentru secolul al XIX-lea, "Convorbiri literare" e memorabila. Desi fondata de Iacob Negruzzi, "Convorbiri literare" l-a avut ca spirit director pe Titu Maiorescu. In opinia publica, "Convorbiri literare" a fost receptata ca "revista literara", prin faptul ca i-a consacrat pe Eminescu, Creanga, Caragiale si Slavici, dar in paginile ei se exprima junimismul care s-a manifestat in societatea romaneasca drept: "1) un grup de presiune; 2) un intermediar intre societate, politica si cultura 3) un mic univers inchis in el insusi 4) o mica lume autonoma"[2]. In fapt, "Junimea" si in consecinta junimismul a fost o institutie sociala intemeiata pe amicitie, solidaritate intelectuala, activitate politica si economica. Pentru toate acestea "Convorbiri literare" a fost purtatorul de cuvint". "Junimea" a fost o organizatie economica, politica si culturala, in care Vasile Pogor a fost proprietar al tipografiei, Petru Carp si Teodor Rosetti, politicieni de cariera, Iacob Negruzzi "redactor" la "Convorbiri literare", iar Titu Maiorescu a fost pentru "Junimea" ideolog si om politic. Acest grup, functional si bine organizat a reusit, de fapt, nu numai sa consacre mari scriitori precum: Eminescu, Caragiale, Creanga si Slavici, ci a impus prima directie majora in cultura romaneasca moderna. Piramida axiologica a spiritualitatii romanesti din veacul al XIX-lea a avut drept centru si virf junimismul, iar "Convorbiri literare" a fost cea mai importanta publicatie romaneasca din secolul al XIX-lea. Publicatiile celelalte, reprezentind alte directii, se situeaza, dupa autori si reprezentari, pe variabilele dintre virful si baza piramidei.

Mitologia stramosilor

In mod cert istoriografia si reflexia filosofica (sociologica) asupra istoriei reprezinta o dimensiune constanta a gindirii sociale romanesti, chiar inainte de momentul pasoptist. Dimitrie Cantemir a fost in secolul al XVIII-lea un istoric si un filosof al istoriei, apoi carturarii luministi: Samuil Micu, Gheorghe Sincai, Petru Maior au facut din scrisul istoric un veritabil univers al operei lor. Pasoptistii, Kogalniceanu si Balcescu, Cipariu si Baritiu au cultivat o istoriografie situata intre mitologia stramosilor pusa in circulatie de Scoala Ardeleana si importanta prelucrarii critice a documentelor.

Nicolae Balcescu a lansat, de fapt, o formula despre "revolutia pasoptista", fixind cauza ei in "negura veacurilor" si proiectind geneza acesteia in mitologic. Alti istorici, precum Bogdan Petriceicu Hasdeu, cu intrebarea sa programatica: Perit-au dacii? ori Nicolae Densusianu cu fabuloasa lui Dacia preistorica sporesc aceasta mitologie a stramosilor, ce domina de fapt intreaga istoriografie europeana a momentului, strabatuta de spirit romantic, cel in care s-a inscris si istoriografia elaborata de Balcescu, Hasdeu si Densusianu.

Pe fondul acestei febrilitati romantice s-a nascut geniul de polihistor al lui Nicolae Iorga. Doctrinarul samanatorismului scrie o istorie monumentala a romanilor, scrie istoria comertului, istoria invatamintului, istoria literaturii si ale "istorii" ale trecutului romanilor. Scrie Istoria Bizantului si fixeaza societatea romaneasca intr-un "Bizant dupa Bizant", infatiseaza monumental biografiile lui Stefan cel Mare si Mihai Viteazul, aduna documente de pretutindeni, strabate tara, in lung si-n lat, o descrie cu amanunte trecind istoria recenta intr-o istorie deja trecuta, ale carei matrici le gasim si in portretele din Oameni care au fost. In doctrina samanatorista, pe care o va impune culturii romanesti, filosofia sociala pe care o cultiva descinde tot din mitologia stramosilor. Se va desprinde de aceasta mitologie Vasile Parvan, care datorita sapaturilor arheologice si noii stiinte pe care o pune in joc, fondeaza, pe baze critice, istoriografia romana moderna, prin Getica si Inceputurile vietii romane la gurile Dunarii. Alaturi de aceste scrieri pur stiintifice, care nu dezavueaza mitologia stramosilor in planul filosofiei istoriei, el a daruit culturii romane moderne acele reflexii memorabile: Idei si forme istorice, ce dezvaluie o viziune asupra omului si asupra istoriei, idei si forme oricind reintemetoare de antropologie istorica.

Problema taraneasca. Taranismul si stinga romanesca

Mihail Kogalniceanu, inca de la inceputurile carierei sale politice - perioada divanurilor ad-hoc - a pus problema improprietarii taranilor, improprietarire concretizata partial prin Legea rurala din 1864.

Asadar, primul partid politic care a pus problema taraneasca a fost partidul liberal, numit la inceputurile sale "partida nationala". Dupa Legea rurala din 1864, "chestiunea taraneasca" a fost preluata de poporanism si samanatorism, de social-democratie prin Neoiobagia lui Constantin Dobrogeanu Gherea. La suprafata mai acuta a vietii publice, emanciparea lumii taranesti a fost insa tot o initiativa liberala. Prin Spiru C. Haret, ministru al instructiunii publice, liberalii reusesc o reforma a invatamintului, in special in scolile rurale, in care incep sa activeze "dascalii luminati", formati dupa programul lui Haret. Liberalii perioadei lui Spiru C. Haret au lansat spre sate indemnul: "ai carte, ai parte", iar succesul s-a materializat nu numai prin dezvoltarea scolilor rurale, ci si prin crearea puternicului grup social al "dascalilor luminati", care mai intii in 1895, prin C. Dobrescu-Arges si apoi in 1918, prin Ion Mihalache se constituie in Partidul Taranesc.

Acestor dascali luminati li se vor alatura intelectuali de prestigiu precum: Virgil Madgearu, Dimitrie Gusti, Mihai Ralea, Constantin Radulescu Motru.

Idealul politic al Partidului Taranesc era o reforma agrara radicala prin desfiintarea marilor latifundii, o politica de dezvoltare a industriei agrare, o respingere clara a socialismului si bolsevismului. Atit ca Partid Taranesc (1918), cit si ca Partid National Taranesc (1926) baza sociala pentru acest grup politic a fost taranimea, clasa cea mai reprezentativa din societatea romaneasca a acelor vremi. Taranismul a fost o doctrina si o ideologie de stinga, in consens cu a unor partide agrariene europerne. Celelalte grupuri de stinga, social-democratii si comunistii nu aveau o baza de clasa, ci o ideologie de clasa, cu exceptia social-democratilor ce aveau sustinatori in putinele centre industriale din acea perioada. Partidul Comunist din Romania reprezenta o minoritate, ce avea doar "celule" de propaganda, fara nici o reprezentare de masa, cum a fost cazul Partidului National Taranesc si a taranismului, o miscare politica organica, cu baza sociala in clasa taraneasca, cu o doctrina si ideologie care tinteau de fapt la constituirea unei clase mijlocii in satele romanesti. Oficiosul de atunci al partidului National Taranesc, "Dreptatea" a fost o publicatie vie, dinamica, cu succes public. Ba mai mult taranismul a fost impartasit si de Nae Ionescu si "Cuvintul". Mai mult, profesorul si filosoful Nae Ionescu a preluat din framintarile publicistice ale lui Ion Mihalache ideea "statului taranesc", asa cum functiona el in Cehoslovacia, tara in care grupul politic agrarian s-a aflat ani multi la putere. Ideea "statului taranesc" a prins, in lamurirea ei angajindu-se si Constantin Radulescu Motru, filosoful "personalismului energetic", propunind distinctii lucide intre "statul taranesc", "statul fascist", "statul nazist" si "statul bolsevic". Prin urmare taranismul a continut in doctrina si ideologia lui un liberalism social, mostenire clara a dublei sale geneze, in liberalism si in social-democratie.

Taranismul a exprimat in societatea romaneasca a vremii sale o stinga autentica, cu baza populara si cu elita politica si culturala de exceptie. Istoria taranismului s-a incheiat atunci, cind sub influenta moscovita dr. Petru Groza a infiintat Fontul Plugarilor. El a preluat proiectul reformei agrare a Partidului Taranesc din 1918, a aplicat-o in 1945, iar dupa trei ani, in 1948, "frontul" a fost "varsat" in partidul unic "muncitoresc", participind la desfiintarea violenta a proprietatii taranesti prin etatizare si colectivizare.

Generatia "intinerariului spiritual" si dreapta romaneasca

In "Cuvintul" din august-septembrie 1927, Mircea Eliade lansa sub titlul "Intinerariu spiritual" manifestul-program al tinerei generatii. Pentru Mircea Eliade, generatiile intelectuale, de pina la anul 1927 din istoria si societatea romaneasca au creat sub semnul unui ideal politic, ideal implinit istoriceste prin unirea tuturor romanilor, intr-un singur stat, la 1 decembrie 1918. Misiunea noii generatii era aceea de a crea sub semnul culturii. In 1927 trebuia sa se impuna o elita culturala angajata in universalism si profunzimi spirituale.

Itinerariul, asa cum a fost el receptat in epoca, l-a impus pe Mircea Eliade drept "sef" al noii generatii, din care alaturi de apropiatii sai: Emil Cioran si Constantin Noica, Mihail Sebastian au mai facut parte, Mihai Ralea, Mircea Vulcanescu, Petru Comarnescu, Dan Botta, Serban Cioculescu, G. Calinescu, Sandu Tudor, Henri H. Stahl, Anton Galopentia, Gh. I. Bratianu si multi altii care la diferite niveluri au reprezentat spiritualitatea romaneasca a secolului al XX-lea.

Anterior "Itinerariului", Mircea Eliade a criticat in "Revista universitara" "Sinteza istorica a d-lui Iorga", text ce a provocat reactii polemice, urcindu-l pe Mircea Eliade pe creasta unui val urias, impreuna cu care el si generatia lui se vor afirma spectaculos cu opere memorabile in filosofie, critica literara, istoriografie.

Rindurile generatiei culturale se vor stringe in anii 1934-1935, ani ai maximizarii ideologiilor adverse, in jurul a ceea ce istoria noastra culturala numeste grupul "Criterion". Initiat de Petru Comarnescu si Mircea Vulcanescu, grupul "Criterion" a organizat in perioada octombrie 1934 - februarie 1935 o serie de conferinte publice, conferinte sustinute de personalitati reprezentative pentru toate tendintele doctrinare si ideologice ale acelor ani dramatici, marcati politic de ascensiunea extremei drepte si de polemici suburbane practicate de publicatiile cercurilor stingii radicale. Asociatia "Criterion" ce se voia un mediator al tensiunilor dintre stinga si dreapta, l-a avut la tribuna conferintelor sale si pe comunistul Lucretiu Patrascanu.

Inca nu avem clarificate documentar si analitic toate coordonatele acelor ani care au impins societatea romaneasca spre regimuri autoritare si dictatoriale. Cert este insa ca generatia "Intinerariului spiritual", prin "Criterion" a incercat sa impuna forta si vocatia spiritului in confruntarile rau prevestitoare.

Generatia "Intinerariului spiritual", ce se revendica de la Iorga si Parvan, de la Nae Ionescu si Blaga, reprezenta in gindirea sociala o dreapta echilibrata sustinuta de valori morale si culturale, din care era exclus extremismul.

Desi, cum am subliniat, analizele exhaustive ale istoriei si mentalitatilor ce s-au confruntat in societatea romaneasca, in anii premergatori dictaturii regale, inca nu s-au finalizat, in perspectiva incercarii noastre, de evaluare academica si critica a gindirii sociale romanesti, putem preciza ca dreapta romaneasca a anilor 1933-1938 era structurata, in urmatoarele coordonate: un nationalism politic reprezentat de generatia lui Nicolae Iorga si Octavian Goga, un nationalism cultural sustinut de generatia "Intinerariului spiritual", de Mircea Eliade, Mircea Vulcanescu, etc: un nationalism total reprezentat de miscarea legionara, un nationalism pur, politic, economic si cultural ce exalta doar valorile neamului, cum de cealalta parte in extremismul de stinga, comunist si bolsevic, erau acceptate numai valorile clasei muncitoare. De precizat ca nationalismul cultural, in primul rind al lui Mircea Eliade nu era antisemit, precum nationalismul total, dovada cea mai graitoare fiind elogiul fascinant, sub aspect uman si spiritual, pe care Eliade l-a adus in acei ani marilor savanti evrei din cultura romana: Moses Gaster si Lazar Saineanu.

Sociologia monografica. Elogiul stiintelor empirice

In timp ce spiritul "Criterionului" a esuat in orientari de stinga (Petru Comarnescu) si de dreapta (Mircea Vulcanescu), ba chiar, dupa unele judecati (Henri H. Stahl) s-a sfisiat intre bolsevism si legionarism, un grup stiintific, precum Dimitrie Gusti si discipolii sai din scoala monografica (Vulcanescu, Stahl, Herseni, Galopentia, Octavian Neamtu, Miron Constantinescu, Ion I. Ionica, Enrst Bernea) a pus intre paranteze ideologiile si au practicat o sociologie empirica cu rezultate remarcabile.

Efectul acestei puneri intre paranteze a ideologiilor, datorata mentorului Dimitrie Gusti - ce nazuia spre "sociologia natiunii" - si terenului ales pentru cercetare: satul romanesc, a fost acela ca scoala sociologiei monografice, prin cele doua publicatii importante ale ei: "Arhiva pentru reforma sociala" si "Sociologia romaneasca" si prin scrierile reprezentantilor ei s-a impus in gindirea sociala romaneasca, ca cel mai important curent de gindire al acesteia, fundamentat pe principii stiintifice.

Reprezentantii scolii gustiene au cercetat satele romanesti, pe temeiul metodei monografice, sustinuta de teoria cadrelor (cosmic, biologic, psihic si istoric) si manifestarilor (politice, morale, juridice si spirituale), metoda aplicata tuturor comunitatilor rurale cercetate. Dupa 1933, prin "echipele studentesti" scoala monografica a practicat si interventia in viata comunitatilor, sub semnul culturii mintii, muncii si sanatatii. Atit cercetarea concreta a comunitatilor rurale, cit si interventia in social a insemnat un urias efort stiintific, cu dimensiuni empirice si pragmatice, fapt ce a pastrat coeziunea grupului, dincolo de ideologii politice.

La nivelul scrierilor individuale, putem vorbi de citeva directii de cercetare si problematizare, in cadrul scolii monografice.

1. Directia metodologica, in care fiecare autor (Gusti, Vulcanescu, Stahl, Herseni) a dat o interpretare personala teoriei cadrelor si manifestarilor.

2. Directia reflexiilor teoretice, cu caracter paradigmatic, directie identificabila in paradigmele: paralelismul sociologic a lui Dimitrie Gusti, teoria satului devalmas a lui Henri H. Stahl si teoria "ontologiei regionale" a lui Traian Herseni.

3. Directia sociologiilor de ramura: sociologie economica si epistemologie sociala: Mircea Vulcanescu si Anton Galopentia, sociologie rurala si organizationala: Henri H. Stahl, sociologie pastorala si istoria sociologiei: Traian Herseni, sociologia familiei Xenia Costa-Foru.

4. Directia cercetarii culturii traditionale (antropologie culturala, etnologie, etnografie) reprezentata de: Traian Herseni, Henri H. Stahl, Ion I. Ionica, Ernest Bernea, Valer Butura, Mihai Pop, Ovidiu Barlea, Gheorghe Focsa.

"Societatea de miine" si spiritul academic

Publicatia "Societatea de miine", desi n-a creat un curent spiritual, precum "Gindirea" lui Nichifor Crainic (gindirismul, ori "Sburatorul" lui Eugen Lovinescu (modernismul), s-a impus ca o publicatie de elita, atit la nivelul colaboratorilor: Lucian Blaga, Stefan Bezdechi, Vasile Bogrea, Nicolae Bagdazar, Ion Clopotel, Onisifor Ghibu, Vasile Parvan, Liviu Rusu, cit si la nivel tematic.

In fapt sub acest aspect al temelor, sumarul "Societatii de miine" a acoperit in chip obiectiv structurile reflexive ale gindirii sociale din acea perioada: filosofie, sociologie, estetica, filosofia istoriei, politologie, pedagogie sociala.

Publicatia condusa de Ion Clopotel - discipol al sociologului Petre Andrei - a ispitit realitatile sociale si politice ale vremii, a interogat ideologii, a cultivat studiile erudite si sobre, fiind efectiv o purtatoare de spirit academic si european. "Societatea de miine" a impus in publicatii si in gindirea sociala academismul, reprezentind efectiv un curent de gindire, in structurile caruia si-au gasit loc si problemele traditionalismului, dar si reprezentarile modernismului. In multe sinteze mai vechi si mai noi, cultura romaneasca din anii interbelici e prezentata ca un conflict intre traditionalism si modernism. Nu negam existenta unui astfel de conflict, ce exista real in schimbarile sociale, ci subliniem doar ca, in "Societatea de miine", traditionalismul si modernismul nu s-au aflat in conflict, ci intr-un modus vivendi specific spiritului academic.

Enciclopedismul filosofic

Incepind cu prelegerile de istorie si filosofie ale lui Titu Maiorescu si continuind cu scrierile lui Ion Petrovici, P.P. Negulescu, Mircea Florian, N. Bagdasar si culminind cu Istoria filosofiei moderne (1938). Omagiu Profesorului Ion Petrovici, gindirea sociala romaneasca circumscrie o directie, aceea a enciclopedismului filosofic.

Scopul enciclopedismului filosofic a fost deopotriva didactic si cultural, o pledoarie pentru o cultura filosofica bazata de monografii ale marilor filosofi, pe dezbaterea si analiza erudita a unor perioade ale filosofiei, pe cultivarea filosofiei comparate.

E important de retinut ca fondatorul enciclopedismului filosofic a fost Titu Maiorescu, iar Ion Petrovici si P.P. Negulescu au fost discipolii lui, in actul cultural de familiarizare a publicului romanesc si a elitelor in formare cu spiritul filosofic european. Acest enciclopedism se inscrie astfel intr-un sincronism sui generis, generat de preocuparile filosofice ale mentorului "Junimii".

Reprezentantul cel mai de seama, in epoca, al enciclopedismului a fost P.P. Negulescu, cu seria lui de opere erudite: Filosofia Renasterii, Problema cunoasterii, Problema ontologica, Destinul omenirii, opere in care eruditia domina creativitatea. Nu acelasi adevar se poate sustine si despre Ion Petrovici, care alaturi de monografiile Kant, Schopenhauer si Nietzsche a elaborat si Elemente de metafizica. Tot astfel, Constantin-Radulescu Motru a iesit din orizontul enciclopedismului erudit prin "personalism energetic" iar un Mircea Florian, prin inedita teorie a "recesiunii", aparuta postum.

In esenta, enciclopedismul filosofic, prin caracterul lui informativ si formativ se circumscrie unei epistemologii didactice, prin care face familiara filosofia si deschide aspiratii spre creativitate filosofica. Alaturi de cei mentionati, pentru timpurile mai apropiate au reprezentat enciclopedismul filosofic Anton Dumitriu si mai nou Alexandru Boboc, Andrei Marga.

Gindirea sistemica

Termenul de sistem filosofic nu mai este astazi actual, datorita desprinderii disciplinelor filosofice: logica, etica, estetica, politica, etc. in specializari autonome. Totusi, un filon de substanta si profunzime il reprezinta in gindirea sociala romaneasca, in filosofie si sociologie in special: gindirea sistemica.

Au fost creatori de sisteme filosofice: Aristotel, Kant, Hegel, iar in cultura romaneasca aceasta viziune sistemica a patruns pe filiera postkantiana prin traduceri si prelucrari, in special din postkantianul Krug, de catre August Treboniu Laurian, Timotei Cipariu si Simion Barnutiu. In context, Simion Barnutiu e primul autor de sistem filosofic, in cultura romaneasca moderna. El a elaborat prin prelucrari si contributii originale: Metafizica, Estetica, Logica si Psihologia. Fara a fi astfel structurata, Vasile Conta a elaborat si el o opera filosofica sistemica, in jurul teoriei ondulatiei universale. Sistemice au fost la vremea lor si prelegerile de metafizica, logica si filosofia religiei ale lui Nae Ionescu, dar implinirea unei opere filosofice sistemice a apartinut lui Lucian Blaga prin: Trilogia cunoasterii, Trilogia culturii, Trilogia valorilor si Trilogia cosmologica. Tentative sistemice regasim in teoria substantei a lui Camil Petrescu si dincolo de perioada interbelica in opera filosofica si stiintifica a lui Mircea Eliade si in perspectivele ontologice, culturologice si hermeneutice ale operei lui Constantin Noica.

In sociologie spiritul sistemic - mostenire filosofica in sociologie - il descoperim in opera de reflexie etica, politica si sociologica a lui Dimitrie Gusti, in stilul de gindire si elaborare nu numai a Sociologiei generale, a lui Petre Andrei, in "sociologia comparata" a lui Nicolae Petrescu, in Sociologia generala a lui Sperantia, si iarasi dincolo de perioada interbelica in Sociologia lui Traian Herseni si Sate devalmase a lui Henri H. Stahl. Acest spirit sistemic prezent in filosofia si sociologia romaneasca ne indrituieste sa consemnam existenta in aceasta gindire sociala a unei filosofii clasice si a unei sociologii clasice - cu reprezentantii deja mentionati - originale si productive.