Mussolini si fascismul italian

Mussolini si fascismul italian

Finalul Marelui Razboi, cum era denumit Primul Razboi Mondial in epoca, a gasit Italia in tabara invingatorilor. Cu toate ca fusese initial aliata a Germaniei si a Austro-Ungariei, Italia va intra in lupta in 1915 de partea Antantei, in urma puternicei presiuni a cercurilor interventioniste, din care facea parte insusi Mussolini. Razboiul a fost aproape un dezastru pentru italieni, dezamagirea postbelica fiind accentuata de refuzul presedintelui Wilson de a le acorda Istria si Dalmatia, refuz intarit in ianuarie 1919 cand, aflat la Roma, va ironiza cererile italienilor: New York-ul este cu siguranta cel mai mare oras italian din lume. Cu toate acestea sper ca italienii n-or sa-l revendice.

Toate aceste probleme vor duce la aparitia temei victoriei mutilate, care va fi agitata in scopuri propagandistice de catre nationalisti, acuzandu-i pe liberalii aflati la guvernare de incompetenta si slabiciune. In septembrie 1919, poetul Gabriele D'Annunzio, impreuna cu un grup de 2000 de italieni, ocupa orasul Fiume, obiect al revendicarilor italiene. Se pare ca Mussolini, care inca din martie fondase la Milano Fasci Italiani di combattimento, cu toate ca aproba formal actiunea lui D'Annunzio, este in realitate nemultumit de faptul ca acesta il pune astfel pe o pozitie secunda.

Exagerand putin, s-ar putea considera ca aparitia si ascensiunea fascismului se datoreaza unui singur om: Benito Mussolini. Nascut in 1883 la Predappio, in Romagna, acesta a avut o tinerete tumultoasa. Socialist convins, in 1902 va pleca in Elvetia pentru a se sustrage serviciului militar. Aici isi va petrece timpul citind si discutand cu alti emigranti refugiati din cauza convingerilor lor, pentru ca in 1904 sa revina in Italia cu o conceptie bine cristalizata cu privire la viitorul pe care tara sa trebuia sa il aiba. O lunga perioada de activitate comunista il va populsa, in 1912 la conducerea cotidianului Avanti, un oficios al Partidului Socialist. Primii ani ai razboiului aduc ruptura sa de partid, Mussolini parasind linia acestuia si inscriindu-se pe drumul interventionismului, caci numai nebunii nu se schimba. Un eveniment nou poate sa necesite o noua conduita.

Anii imediat urmatori razboiului il gasesc incercand sa intemeieze o noua organizatie politica. Vreau oameni cruzi. Vreau un om crud care sa aiba energie, energie pentru a zdrobi, inflexibilitate pentru a pedepsi, pentru a lovi fara sovaiala, si cu atat mai bine si mai mult cu cat vinovatul se afla plasat mai sus, afirmase Mussolini in 1918, si asa sunt oamenii alaturi de care va pune bazele noii organizatii: fosti combatanti, arditi, adica soldati din corpurile de voluntari italiene care au facut razboiul neavand nimic de pierdut intre o viata usoara si moarte. Din acest moment dateaza denumirea de fascism, urmand o dubla traditie: cea anarhica, a fasciilor taranilor din Sicilia si cea romana.

Ascensiunea va fi fulgeratoare. Dupa esecul pe care il sufera in alegerile din 1921, Marsul asupra Romei din anul 1922 il determina pe rege sa il insarcineze pe Mussolini cu formarea guvernuluii. De acum, Mussolini va fi preocupat sa-si consolideze regimul si sa-si deschida calea spre dictatura. Pana in 1924 va mentine, insa, o aparenta de legalitate, ceea ce ii aduce sprijinul a numeroase personalitati.

Afacerea Matteotti pune capat acestei perioade. Deputat socialist, Matteotti tine un discurs antifascist in Parlamentul italian, in data de 30 mai 1924, iar in 10 iunie este ucis de catre oamenii din partidul Ducelui. Mussolini este pus intr-o situatie extrem de delicata, fiind parasit de catre multi din partizanii sai, dar si supus unor presiuni din interiorul partidului. La 3 ianuarie 1925, in fata Camerei, el isi asuma intreaga raspundere pentru uciderea lui Matteotti. Refuzand sa ridice manusa si sa-l puna sub acuzatie, Camera si-a semnat astfel condamnarea la moarte.

Mecanismul democratic al statului italian va fi transformat treptat de Mussolini intr-un mecanism totalitar, ce va aduce intreaga putere in mainile sale. Primul pas in aceasta directie este reprezentat de votarea, in 1926, a legilor apararii statului, ramase in istorie sub numele de legile fascistissime. Aceste legi interzic partidele politice si sindicatele libere, intaresc cenzura presei, infiinteaza politia secreta si un tribunal pentru judecarea infractiunilor politice, cresc controlul centrului asupra administratiei locale si ii confera lui Mussolini dreptul de a legifera prin decrete, transformand practic Parlamentul intr-o institutie decorativa. Totul este completat cu inregimentarea populatiei in diverse organizatii. Este inceputul unui regim care avea sa dureze pana la cel de-al doilea Razboi Mondial.

Cultul personalitatii Ducelui este o alta constanta a sistemului fascist. In jurul sau se creeaza o adevarata mitologie: el este cel ce munceste 20 de ore pe zi, cel care are intotdeauna dreptate, adevarat model uman capabil sa faca orice, de la ocupatii fizice la citirea si insusirea celor 35 de volume ale Enciclopediei Italiene. Cu toate ca este evidenta fabricarea pana la detaliu a acestei imagini, nu ii se poate nega lui Mussolini carisma si nici admiratia sincera pe care a reusit sa o starneasca, atat in randurile poporului pe care il conduce, cat si in exteriorul tarii. Mussolini este un om minunat care munceste pentru maretia tarii sale, spune Austen Chamberlain, iar Winston Churchill considera ca Ducele nu are decat o grija: bunastarea vesnica a poporului italian, asa cum o intelege el. Chiar si Hitler a fost unul dintre admiratorii lui Mussolini. In 1927 ii solicita Ducelui o fotografie cu dedicatie, primind un raspuns descurajant: Rog a i se multumi acestui domn pentru sentimentele manifestate de el.dar Ducele considera ca nu-i poate satisface cererea.

Cu toate acestea, unii autori prefera sa nu vada in fascism un regim totalitar de la inceput, considerand ca Mussolini isi angajeaza regimul in totalitarism spre sfarsit, din anii 1936-1938, dintr-o imitare a modelului nazist. Intr-adevar, apropierea politica de Germania, precum si admiratia pe care Mussolini o are fata de disciplinatul model nazist, vor determina o inasprire a regimului, care este vizibila insa mai mult la nivel formal. Un bun exemplu in aceste sens este antisemitismul: fascismul nu s-a nascut ca un curent antisemit, primele legi impotriva evreilor aparand doar spre sfarsitul anilor 1930 ca ecou al obsesiei lui Hitler in acest sens. Dar chiar si aceste legi au fost aplicate foarte putin riguros.

Politica economica fascista a fost dominata de obsesia autarhica. Daca pana in 1927 a fost mentinut liberalismul, dupa acest an Italia se va angaja din ce in ce mai mult pe drumul catre o economie care sa-i permita supravietuirea intr-o "splendida izolare" economica.

Doctrina economica pe care o va imbratisa Mussolini este cea corporatista. In esenta, aceasta consta in organizarea intregii vieti economice a statului in corporatii. Acestea sunt organizate ierarhic, au drept scop controlul asupra ariilor economica si sociala, fiind responsabile in ramurile lor de tot ceea ce tine de problemele umane ale muncii. Sistemul este similar cu cel al breslelor medievale, dar datorita caracterului monopolist al corporatiei, acesta era dirijat de catre statul italian, ducand in final la o economie etatica din care sunt excluse initiativa individuala si concurenta. Economia italiana a acestei perioade poate fi asemanata intrucatva economiei comuniste, dar pastreaza diferente esentiale: producatorii raman proprietari ai mijloacelor de productie, iar corporatiile, spre deosebire de sindicate, sunt organizate pe verticala si nu pe orizontala.

In politica sa externa Mussolini a manifestat un comportament oscilatoriu fata de principala problema a anilor interbelici, si anume atitudinea pe care statele trebuia sa o aiba fata de Germania. Initial ostil acesteia, prea putin impresionat de catre Hitler, actioneaza in 1934 impotriva nazistilor austrieci care il asasinasera pe Dolfuss. Un an mai tarziu, la Stressa, se angajeaza alaturi de Franta si Anglia intr-un front comun impotriva Germaniei hitleriste. Cu toate acestea, salutase preluarea puterii de catre nazisti in Germania, revendicandu-si paternitatea respectivului regim, sustinand ca miscarea fascista care se dezvolta dincolo de frontierele Italiei.care in mod direct sau indirect se hraneste din ansamblul solid al doctrinelor si al institutiilor datorita carora Italia a creat statul modern. La randul sau, Hitler isi pastreaza admiratia fata de Duce: Prusianismul este o conceptie morala si nu geografica: Mussolini este un prusac.

O data cu remilitarizarea Renaniei, in 1936, legaturile dintre Italia si Germania devin mai stranse, inaintand inexorabil catre formarea unui front fascist. Artizanul acestei apropieri a fost contele Galeazzo Ciano, ginerele lui Mussolini. Punctul culminant va fi atins in 28 mai 1939, o data cu semnarea de catre Ciano si Ribbentrop a Pactului de otel. Dupa izbucnirea razboiului, situatia initiala se schimba, Hitler devenind "partea tare" a aliantei, iat Italia ajungand un simplu satelit. Ultimele intalniri intre Mussolini si Hitler au darul de a-i convinge pe toti de aservirea Ducelui fata de Fuhrer.

O alta coordonata importanta a politicii externe fasciste o reprezinta atitudinea fata de Vatican. Socialistul convins, anticlericalul, ateul ce ii daduse un minut lui Dumnezeu sa-l trazneasca spre a-si dovedi existenta, va fi artizanul apropierii Italiei de Papalitate, dupa o ruptura ce durase mai mult de jumatate de secol. Intelegand importanta catolicismului, pe de o parte pentru unitatea poporului italian, pe de alta parte pentru prestigiul acestuia, Mussolini va semna in 1929 Acordurile de la Lateran cu Papa: acesta recunoaste statul italian si proprietatea acestuia asupra Romei, primind in schimb o despagubire. La randul sau Mussolini recunostea suveranitatea pontificala asupra cetatii Vaticanului, iar catolicismul devenea religie de stat in Italia.

Inca din momentul in care a ajuns la putere Mussolini a fost preocupat de expansiunea Italiei. Pana in 1935 ezita intre trei directii: Europa dunareana, unde risca un conflict cu Germania, Mediterana, unde se ciocneste de interesele franco-britanice si Africa Orientala, unde Italia are deja posesiuni. Declansand criza etiopiana, Italia se va hotari definitiv asupra celei de-a treia directii.

Retorica razboiului, practicata de-a lungul intregii perioade cat fascismul s-a aflat la putere, va esua in 1940, cand se va dovedi cat de nepregatita era tara pentru o conflagratie. Cele opt milioane de baionete promise de Duce, impreuna cu avioanele ce urmau sa intunece soarele, vor evidentia, prin contrast, situatia jalnica in care se afla armata italiana, slabind enorm increderea poporului in conducatorii sai. Este si motivul pentru care in 1939 Mussolini ii pusese in vedere lui Hitler ca Italia nu va fi pregatita de razboi mai devreme de trei ani. Totusi, in 1940, gelos pe succesle germane, Ducele decide sa abandoneze neutralitatea si ataca Grecia, cu toate ca Hitler ii impartasise lui Ciano teama de a nu vedea deschizandu-se un nou front in Europa Centrala sau Meridionala. Este inceputul sfarsitului: de acum incolo Italia va merge din infrangere in infrangere, devenind un simplu satelit al statului german, iar numultumirile populatiei vor creste.

Dupa esecul din Grecia, trupele italiene vor suferi noi infrangeri in Egipt. Fotografiile prizonierilor italieni din Egipt nu arata nicidecum niste oameni nefericiti, ceea ce il va determina pe Mussolini sa spuna, cu un remarcabil umor involuntar: Soldatii nostri au prea mult tendinta sa devina prizonieri. Din moment ce vad ce bine este la altii, ce-am putea face ca sa-i retinem? Toate acestea ne dau intreaga masura a starii de spirit a armatei italiene, corespunzatoare de buna seama celei a populatiei civile.

In iulie 1943 trupele aliate cuceresc Sicilia, iar Mussolini se lasa convins sa convoace Marele Consliu Fascist pentru a discuta situatia militara. Acesta va vota cu o majoritate de 19 voturi la 7, decizia de a-i cere regelui sa redea Parlamentului, Ministrilor si Marelui Consiliu toate puterile de care Mussolini ii privase. Actul reprezinta, practic, demiterea lui Mussolini. A doua zi acesta va fi arestat: dupa 21 de ani nu mai exista Duce, iar italienii sarbatoresc ceea ce ei cred ca va marca sfarstul razboiului.

La 12 septembrie 1943, Mussolini este eliberat de un commando german si fondeaza, la Salo, in nordul Italiei, Republica sociala Italia, in fond un strat marioneta aflat in mainile nazistilor. Acum trebuie sa mergem pana la capat: se pare ca Mussolini nu si-a pierdut speranta. Dispretuit de Hitler, care ii va lasa mana libera doar pe terenul vorbelor goale, Ducele continua sa creada in victoria militara, adica in triumful statului fascist. Dar realitatea ii este potrivnica. Incercand sa fuga in Elvetia, este arestat la 27 aprilie 1945 de catre o trupa de partizani si impuscat o zi mai tarziu.

Benito Amilcare Andrea Mussolini (29 iulie, 1883, Predappio langa Forlì - 28 aprilie, 1945, Giulino di Mezzegra langa Como) a fost conducatorul fascist al Italiei intre anii 1922 si 1943. A creat un stat fascist utilizand propaganda si teroarea de stat. Folosindu-si carisma, controlul total al mediei si intimidarea rivalilor politici, a ruinat sistemul democratic de guvernare existent. Intrarea sa in cel de-al doilea razboi mondial alaturi de Germania lui Hitler a facut din Italia o tinta a atacurilor Aliate, ceea ce a dus in final la caderea si moartea sa. In noiembrie 2004 a fost votat al 34-lea mare italian intr-un sondaj de opinie TV.

Scurta trecere in revista a dictaturii lui Benito Mussolini

Ca prim-ministru al Italiei pentru o perioada de aproape 21 de ani, si mai apoi presedinte al Republicii Sociale de la Salo (Repubblica Sociale di Salò), Benito Mussolini a incercat sa redea Italiei gloria Romei Antice si stralucirea Renasterii Italiene. Economic, pe plan intern, a reusit sa reduca sensibil somajul si sa imbunatateasca serviciile prestate de Caile Ferate Italiene, sa organizeze Politia Statului, sa inceapa lupta impotriva Mafiei din Sicilia si sudul Italiei. Pretul acestor aparente realizari economice deosebite a fost denigrarea practic totala a poporului italian si a primului sau ministru in afara teritoriului tarii, in special la Liga Natiunilor Unite. A invadat Etiopia in 1935 si a participat la Razboiul civil din Spania (1936 - 1938) de partea generalului Francisco Franco, fiind in acelasi timp criticat de Marea Britanie si Franta, ambele puteri coloniale. Benito Mussolini nu a fost, in mod evident, nici religios si nici moral. Desi, la inceputul anilor 1920 a interzis organizatiile catolice ale tineretului italian, mai tarziu, in 1929, a imbunatatit - intr-un fel - relatiile cu Biserica Romano-Catolica prin semnarea Concordatului cu Papa Pius XI, la 11 februarie 1929. Conform documentului, papei este recunoscuta suveranitatea Papalitatii asupra Vaticanului, iar catolicismul devine religie de stat in Italia. In schimb, Papalitatea recunostea statul italian. Astfel se incheia o disputa veche din 1871.

Biografie timpurie

Nascut la Dovia, in Italia, in 29 iulie 1883, ca fiu al unei invatatoare de tara si al unui fierar. Scoala elementara o face in Dovia. Natura sa rebela si indisciplina sa 'naturala' se vad inca din timpul frecventarii scolii secundare, la Predappio, pe care a terminat-o cu greu, la 14 ani, fiind de mai multe ori aproape de exmatriculare. Trimis apoi la Faenza, la un liceu al Calugarilor Silezieni, se revolta din nou, contra ordinii si diciplinei impuse, fiind exmatriculat. Trimis in cele din urma la un liceu public din Forlí, il termina cu dificultate datorata, din nou, naturii si comportamentului sau anarhice. Dupa terminarea liceului, pentru o scurta perioada de timp, a predat intr-o scoala elementara. In 1902, pleaca in Elvetia unde traieste pe apucate, prestand tot felul de munci necalificate. In timpul sederii sale in Elvetia, a intrat deseori in conflicte cu politia locala pentru vagabondaj si incaiereri. In 1904 se intoarce in Italia pentru satisfacerea serviciului militar obligatoriu. Preda, din nou, in scoli elementare, intre 1907 - 1908. In 1909, se muta in Trent, Austria, astazi Trento, Italia, unde a lucrat pentru un ziar de orientare socialista, lucrand, in acelasi timp, la cateva din scrierile sale timpurii. Din nou, intra in conflict cu autoritatile locale, de data asta cu cele din Austria, pentru pozitia sa public revansarda fata de pretentile teritoriale ale Italiei la regiunea din jurul orasului Trent. Ca urmare, este expulzat din Austria. Dupa reintoarcerea in Italia, editeaza un ziar socialist in Forlí, si, ulterior, devine editor la un alt ziar socialist, 'Avanti! considerat la vremea respectiva cel mai important ziar socialist din Italia.

Conflicte cu Miscarea Socialista Italiana si anii primului Razboi Mondial

La declansarea Primului Razboi Mondial, Benito Mussolini intra in conflict deschis cu conducatorii Partidului Socialist Italian pentru pozitia sa deschis si vehement exprimata de intrare a Italiei in razboi impotriva Germaniei. Ca rezultat direct al 'nesupunerii' sale fata de politica partidului, la 25 noiembrie 1914, Mussolini este expulzat din Partidul Socialist Italian. Imediat, Mussolini infinteaza propriul sau ziar, Il Popolo d'Italia (Poporul Italiei, in limba romana), in care scrie editoriale virulente prin care incerca sa determine schimbarea opiniei publice in sensul dorit de el cu scopul de face ca Italia sa intre in razboi. Cand Italia a intrat in razboi, Benito Musoolini s-a incris ca voluntar in armata, devenind caporal, precum un alt caporal celebru, Adolf Hitler. In razboi, a servit efectiv pe campul de lupta, din septembrie 1915 pana in februarie 1917 cand a fost ranit si apoi demobilizat.

Dictatorul Fascist Mussolini, 'Il Duce'

In martie 1919, mai exact la 23 martie, Mussolini fondeaza la Milano primul grup politic de orientare fascista (a se vedea Fascism), fasci di combattimento ['fa: i di kombat:i'me:nto ].Initial programul grupului sau politic avea o orientare strict nationalista, cautand sa atraga categoria larga a veteranilor Primului Razboi Mondial. Ca un laitmotiv, Mussolini insista pe refacerea gloriei Romei antice. Mai tarziu, realizand ca grupul sau tinta de veterani de razboi nu este suficient pentru realizarea telurilor sale politice, Mussolini adauga o alta componenta programului sau fascist, care se adresa specific italienilor bogati, proprietari de companii si terenuri. In octombrie 1922, Mussolini organizeaza 'Marsul asupra Romei' (Marcia su Roma). La ordinul sau, mii de fascisti se indreapta spre Roma pentru a prelua puterea. Intimidat si temandu-se de un razboi civil, regele Victor Emanuel III il desemneaza pe Mussolini drept prim-ministru. In anii urmatori, Mussolini preia treptat intreaga putere, luandu-si titlul de 'Il Duce' si impunand in Italia cultul propriei personalitati.

Interventiile armate in Etiopia, Spania

In 1935 si 1936, avand ca baza de operatii militare Somalia, care era deja o colonie italiana la acea vreme, fortele militare italiene invadeaza (la 3 octombrie 1935) si cuceresc cu usurinta Etiopia, tara pasnica, practic lipsita de forte armate. Absolut fara nici o glorie, folosind armament dintre cel mai modern pentru acea vreme (tancuri, tunuri, mitraliere, mortiere, pusti, pistoale, gaze de lupta, etc.), armata italiana macelareste, in maniera clara a unui genocid atat populatia pasnica cat si pe acei care s-au incumetat cu vitejie sa opuna agresorilor doar arcuri cu sageti si sulite. Cu aceeasi ocazie, armata italiana cucereste cu usurina evidenta si restul ramas necucerit al Somaliei, cat si teritoriile pe care se gasesc astazi Djibouti si Eritreea. In 1936, cand Razboiul Civil din Spania a izbucnit cu furie, divizand natiunea spaniola in doua, atat Adolf Hitler cat si Benito Mussolini hotaresc, de comun acord, sa sprijine prin toate modurile posibile liderul rebel spaniol, generalul Francisco Franco. Printre alte ajutoare militare, asa cum ar fi armament, munitie si bani, Mussolini trimite trupe italiene (circa 70.000 soldati intre 1936-1938), care participa in lupte, in mod deschis, de partea nationalistilor generalului Francisco Franco.

Al Doilea Razboi Mondial

Dupa ce germanii invadasera si ocupasera aproape total Franta, trupele fasciste italiene invadeaza sudul Frantei. Cateva zile mai tarziu, Franta capituleaza. Cu exceptia acestei 'victorii de paie', trupele italiene au avut parte doar de dezastre oriunde s-au aflat: in Africa de Nord, in Grecia si, la sfarsitul razboiului, chiar in Italia. De fapt, pentru o buna bucata de vreme, trupele germane au sustinut puternic trupele italiene chiar pe teritoriul italian salvandu-le de la un dezastru mai timpuriu. Evident, dezastrul, soldat cu colapsarea totala a functionalitatii armatei italiene s-a produs odata cu deschiderea celui de-al doilea front de lupta in Italia in 1944 si inaintarea inexorabila a aliatilor de la sud spre nord. Marele Consiliu Fascist s-a intors impotriva sa in iulie 1943 acuzandu-l, pe buna dreptate, de toate dezastrele militare italiene, retragandu-i toate prerogativele de conducator. Mussolini a fost apoi arestat din ordinul regelui Victor Emanuel III, care il desemneaza drept prim-ministru pe maresalul Badoglio. Noul guvern trece de partea Aliatilor. Mussolini e eliberat de un comando german condus de Otto Skorzeny si pus in fruntea unui stat-marioneta in nordul Italiei, asa-numita Republica de la Salo.

Moartea lui Benito Mussolini

In primavara lui 1945, cand era clar ca Axa a pierdut razboiul, dupa infrangerea totala a armatelor germane din nordul Italiei, Benito Mussolini, impreuna cu amanta sa, Claretta Petacci, fuge in Elvetia. Cei doi se ascund intr-o vila, pe malul lacului Como, vila ce fusese pregatita de mult ca refugiu in caz de dezastru. Partizanii italieni comunisti ii recunosc si ii captureaza la Dongo, langa lacul Como, si, fara nici o judecata, doar invocand motivul vag "pentru crime impotriva poporului italian" ii executa prin impuscare. Cadavrele lor sunt aduse la Milano si atarnate cu capul in jos, agatate de calcaie de o bara de acoperis, impreuna cu cadavrele altor catorva demnitari fascisti, in fata unei benzinarii mari a companiei Esso din Piazzale Loreto. La spectacol au asistat mii de italieni si numerosi militari ai armatei americane. Inainte de aninare, cadavrele au fost lasate un rastimp pe jos, in piateta Loreto, inconjurate de multime (unii loveau cadavrele cu picioarele). Craniul lui Mussolini a fost strivit .din jurnalele cinematografice ale timpului (indeosebi ale studiourilor Universal). Mai tarziu, ramasitele pamantesti ale lui "Il Duce", au fost inmormantate in taina, de teama unor demostratii ale credinciosilor sai suporteri si/sau epigoni. In 1958-1957, la cererea vaduvei sale, Benito Mussolini a fost deshumat si inmormantat langa Predappio.

Bibliografie selectiva:

Furet, Francois, Nolte , Ernst: Fascism si comunism, editura Univers, Bucuresti, 2000

Gallo , Max: Italia lui Mussolini, editura Politica, Bucuresti, 1969

Millon-Delsol, Chantal: Ideile politice ale secolului XX, editura Polirom, Iasi, 2002

Procacci , Giuliano: Istoria italienilor, editura Politica, Bucuresti, 1975

www.wikipedia.com