Practici sociale si timpul liber al maselor

Practici sociale si timpul liber al maselor

Aglomerarea demografica a societatilor, chiar daca a servit totalitarismului drept punct de sprijin, a produs aceleasi efecte asupra comportamentelor sociale, dezvoltarea spectacu­loasa a marilor orase si a consumului de masa, tirajele tot mai mari ale presei de informatie, radioul si cinematograful unindu-si eforturile si influenta pentru a uniformiza gusturile si modul de viata.

In perioada interbelica, numerosi intelectuali si moralisti isi exprima ingrijorarea fata de aceasta uniformizare ameninta­toare si atrage atentia asupra pericolului care ameninta civilizatia europeana prin transformarea individului intr-un "robot". Francezul Georges Duhamel descrie cu o precizie care inspaimanta "moartea industriala" asa cum a observat-o el in abatoarele din Chicago, simbol al unei Americi a carei evolutie o prefigureaza pe cea a continentului european. Spaniolul Ortega Y Gasset descrie in Revolta maselor (1930), individul strivit de mecanismul social anonim, iar britanicul Aldous Huxley evoca in Cea mai buna dintre lumile posibile (1930) un viitor al uniformizarii si manipularii maselor. Acestea sunt terne pe care realizatori de geniu ca germanul Fritz Lang (Mitropolis, 1926) si Charlie Chaplin (Timpuri noi, 1936) le fac cunoscute in lumea intreaga.

Numai ca masele sunt prea preocupate de problemele lor zilnice, prea dornice sa guste putin din confortul si placerile oferite de dezvoltarea industriilor moderne, rezervate pana atunci unei elite instarite si prea constiente de amenintarile care se contureaza in viitor, pentru a nu se bucura atunci cand pot de indeletnicirile placute ce li se ofera.

Intre cultura elitelor rezervata unui mic numar de privile­giati care au timpul, bagajul intelectual si mijloacele financiare pentru a frecventa teatrul, galeriile de arta si concertele, pentru a face lungi calatorii in strainatate, ca sa-si hraneasca spiritul si sensibilitatea cu opere literare si artistice contemporane sau "clasice", si cultura populara traditionala, mai ales rurala, care tinde sa dispara sau sa ramana la un "folclor" mentinut mai mult sau mai putin artificial, se dezvolta o cultura de masa alimentata de presa de senzatie, de magazinele ilustrate, de benzile desenate pentru tineri, inspirate de "comics-urile" ame­ricane, de emisiunile de varietati difuzate la radio etc. Muzica usoara, opereta, dar mai ales cantecul care inainte de razboi facuse epoca in "café concertul" din multe tari europene, reu­sesc sa-si gaseasca pe calea undelor o audienta care se extinde in toate colturile continentului.

Doua mijloace de raspandire in masa a culturii vor juca un rol determinat si vor sublinia admiratia exagerata a epocii pentru distractiile colective. Mai intai sportul, practicat pana la razboi doar de o elita sociala, dar din care cateva discipline se transforma in anii 20 in practici de masa si in acelasi timp in spectacole populare carora presa si radioul le asigura o audienta enorma. Asa se intampla cu ciclismul cu cele doua manifestari internationale, "Turul Frantei" si "Turul Italiei" la care participa starurile europene ale acestui sport - francezii Vietto, Magne si Leducq, belgienii Maes si Scieur, italienii Bottecchia si Bartali etc. - si cu probele populare ale "celor sase zile ale ciclismului" care, de la Paris la Berlin si de la Londra la Bruxelles pot sa atraga 25.000 de spectatori pe seara. Acelasi lucru se intampla si in box si in fotbal.

Primul va putea crea momente mediatice formidabile, cum a fost "meciul secolului" din 2 iulie 1921, in care s-au infruntat pentru titlul mondial la toate categoriile, francezul Carpentier si americanul Dempsey. Marile cotidiene de infor­matie s-au intrecut in ingeniozitate si cheltuieli pentru a fi pri­mele care sa anunte marele public ce se inghesuia la ghiseele lor, rezultatul confruntarii. Dar radioul este cel care creeaza evenimentul oferind ascultatorilor vestea in premiera (Dempsey invingator in runda a IV-a).

Al doilea, fotbalul, devine totodata si sportul popular practicat de un numar tot mai mare de admiratori din toata Europa, in timp ce rivalul sau, rugby-ul, ramane din punct de vedere social si geografic mult mai restrans, dar si sportul-spectacol prin excelenta, cu echipele sale vedete, "Arsenal" din Anglia, Marsilia, Sete, Montpellier, Roubaix, "Red Star" in Franta, "Torino", "Juventus", A. C. Milan in Italia, etc. si cu stelele sale profesioniste adulate de public si platite cu sume extrem de mari. Cupa Jules Rimet care incoroneaza din patru in patru ani cea mai buna echipa mondiala, devine deja titlul unei competitii internationale intre latino-americani si europeni. Cu exceptia Los Angeles-ului care va gazdui in 1932 cea de a X-a Olimpiada, marile capitale europene organizeaza tot din patru in patru ani marea competitie a sportului mondial care este reprezentata de Jocurile Olimpice: Anvers in 1920 de unde sunt exclusi cei invinsi in razboi si sportivii URSS-ului, Paris in 1924 unde sunt prezente 44 de tari cu 3.000 de concurenti, Amsterdam in 1928, in ciuda opozitiei reginei Wilhelmina, care considera Jocurile o "ceremonie pagana" si unde au castigat mai ales campionii Europei de Nord (Suedia, Finlanda, Danemarca, Regatul Unit, Germania) in sfarsit Berlin, in 1936, pe fundalul unei selectii rasiste, a boicotului ratat si a paradei naziste.

Dar mai ales cinematograful este marele divertisment al maselor in perioada dintre cele doua razboaie. inainte de primul razboi mondial, cinematograful francez ocupase un loc dominant pe piata mondiala ori, din 1915 eca trebuie sa faca fata concurentei filmelor "made in Hollywood" care incep repede sa i-o ia inainte. Introducerea sonorului in 1927, care cere mijloace financiare si mai mari, accentueaza acesta ten­dinta si duce, asa cum am vazut, la o concentrare care avantajea­za industriile cinematografice americane si germane. Cu mult inainte ca venirea la putere a nazismului si actiunile militare hitleriste sa provoace un exod in masa a mediilor cinematogra­fice, America incepuse deja sa-si atraga numerosi realizatori si actori de talent: englezul Charlie Chaplin, germanii Lubitsch, von Sternberg si von Stroheim, danezul Carl Dreyer, suedezul Sjöström si compatrioata acestuia, divina Greta Garbo etc.

Daca expresionismul german si scoala sovietica domina, datorita calitatii si originalitatii, cinematografia anilor douazeci, daca productiile britanice, suedeze, daneze si italiene ocupa in toata aceasta perioada un loc de cinste in filmografia europeana, este incontestabil faptul ca, in deceniul ce precede razboiul, cinematograful francez isi invinge prin calitatea sa toti concu­rentii: cinematograful de divertisment cu comediile sale usoare si marile fresce istorice, cinematograful de factura sociala si politica cu realizari ca Paisprezece iulie si Libertatea ne apar­tine de René Clair, Marseilleza, Toni si Marea iluzie de Jean Renoire, cinematograful "negru" inspirat din atmosfera creata de criza cu filme ca Pépé le Moko de Julien Duvivier, Cheiul ceturilor si Hotel Nord de Marcel Carné (pe un scenariu de Jacques Prévert dupa un roman de Pierre Mac Orlan), Regulile jocului de Renoir etc.

In cursul celor doi ani ce preced izbucnirea razboiului, aceasta cultura mediatizata este impregnata de o atmosfera razboinica, in mai mica masura si mai lent in tarile democratice, mai intens si mai repede in cadrul dictaturilor. Creatiile militariste ale cinematografiilor naziste si fasciste (Santinele de bronz de Marcellini, Luciano Serra piloteaza de Alessandrini, Legiunea Kondor de Karl Ritter) le raspund Alexandru Newski de Eisenstein (1938) si productiile franceze care glorifica epopeea armatei coloniale (La Bandera de Duvivier, 1935, Trei din Saint-Cyr). Pe teritoriul Hexagonului nu se cauta numai Totul este bine Doamna marchiza ci si Legionarul meu si Flutura micut drapel. In concordanta cu aceste mici evenimente "cultu­rale", sondajele de opinie care isi fac aparitia in Franta si in Anglia arata foarte clar ca majoritatea locuitorilor acestor tari considera razboiul inevitabil si ca iluzia creata la München odata spulberata, toata lumea s-a resemnat sa lupte daca numai in felul acesta Hitler poate fi oprit. "Inseninarea" din 1936 ia sfarsit, iar les années folles apartin de acum inainte amintirilor mitizate. Dupa acei ani treizeci de-a dreptul nebunesti, incepe pentru Europa lungul calvar al anilor insangerati.