DODECANEZUL

Un arhipelag foarte divers, de la sfantul Patmos la aglomeratul Cos, de la salbaticul Karpathos la imprastiata insula Rodos, unde mostenirea cruciatilor si a anticilor este inca foarte evidenta.

Toponimele grecesti releva adeseori istoria; "Dodecanez' (Dhodhekanissos), un nou nume potrivit standardelor grecesti, nu e o exceptie. Mai mult de 4 secole de domnie otomana au fost cunoscute ca Sporadele Sudice, un nume ce mai apare pe hartile mai vechi. In aceasta perioada, insulelor mai mici, mai aride li s-au garantat privilegii considerabile, invitate fiind sa traiasca dupa intelepciunea proprie, desi mai marele si fertilele Rhodes si Kos erau mai strict guvernate si colonizate de musulmani. Dar dupa stabilirea unei Grecii independente in 1830 si dupa ostilitati armate periodice intre ea si Imperiul Otoman, aceste privilegii au fost treptat retrase. Cele 12 insule mai mari (dhode kanissia in greaca) au obiectat in 1908 impotriva acestor incalcari ale legii; protestul lor a esuat, dar noul nume s-a lipit, desi sunt, in functie de cum numeri, 14 sau chiar 18 insule locuite in acest lant sau are de-a lungul coastei turcesti.

In 1912, italienii le-au redenumit "Insulele Italienesti ale Egeei'. Fascistii, mai ales, au fost niste colonialisti ocupati, ridicand edificii numeroase, plantand eucalipti, construind drumuri si impunandu-si limba si cultura in viata publica; orice localnic nascut inainte de 1928 va putea inca sa converseze in italiana. Spre sfarsitul lui 1943, Germania a preluat controlul aici dupa capitularea italienilor si, la randul lor, au predat insulele peste 2 ani britanicilor. In final, la inceputul lui 1948, Dodecanezul a fost unit cu Grecia, devenind astfel cea mai recenta si mai sud-estica achizitie teritoriala a acesteia. Acum bastinasii traiesc, ca intotdeauna, in largul marii, atragand multi turisti.

Rodos - un far cultural

Cea mai cunoscuta insula a Dodecanezului, Rodosul (Rodhos) are o clima blanda si o bogatie de monumente. Anticul Rodhos a fost format la inceput din 3 cetati-stat: Kameiros, lalyssos si Lindos. Dupa atacurile atcnicnilor, ele au decis sa se unifice, intemeind orasul Rodos in punctul cel mai nordic al insulei, separat de Asia Minor de un drum nautic de 13 km. Fortificatiile au fost sfarsite in 408 i.Hr., orasul fiind asezat pe un teren cu grilaj.

Bine aparat de flota sa si pozitionat strategic Rodos a prosperat ca centru comercial in ciuda aliantelor capricioase cu Atena, cu Sparta, cu Alexandru cel Mare sau cu persanii. Sub Alexandru, Rodos a avut legaturi prefacute cu dinastia Ptolemeilor, asa ca rodienii au refuzat sa lupte impotriva egiptenilor Si a imparatului Antigonos. Dupa moartea lui Alexandru, Antigonos l-a trimis in 305 i.Hr. pe fiul sau, Demetrios Polyorketcs, cu 40.000 de oameni impotriva cetatii. Dupa un an de asediu a esuat; ramasitele armamentului greu de bronz au fost topite pentru a inalta reperul cel mai caracteristic al insulei, Colosul din Rodos, de 31 m, reprezentandu-1 pe Apollo. Un far pentru vapoare si monumentele trecatoare a stat la intrarea in port cam 70 de ani, inainte de prabusirea sa in urma cutremurului din 226 i.Hr.

Orasul s-a ridicat din asediu cu mai mult prestigiu si prosperitate, eclipsand Atena ca si centru cultural al estului Mediteranei, pana cand s-a incercat reconcilierea razboinicilor romani cu cei macedonenieni pe teritoriul sau. Roma s-a razbunat in 168 i.Hr. transformand Rodosul intr-un vasal roman; implicarea in razboaiele romane civile a adus invadarea sa de catre Cassius si distrugerea flotei. Dupa victoria lui Octavian in 42 i.Hr. si asezarea Romei imperiale Rodosul a castigat o oarecare autonomie, slujind ca loc de terminare a studiilor si ca loc de frunte al demnitarilor, dar zilele de glorie erau apuse. In vremurile tarzii romane si bizantine insula a avut si un alt statut de lansare a raidurilor barbare.

La inceputul secolului al XIV-lea, cavalerii Sf. Ioan, expulzati din Palestina si nemultumiti de Cipru, s-au asezat in Rodos, indepartand domnitorii genovezi. Ei au inceput sa ocupe si sa fortifice intreg Dodecanezul, reconstruind cetatea bizantina ruinata a orasului Rodos si provocandu-1 mereu pe sultan prin jarurile asupra flotei sale. In primavara lui 1522, Suleiman Magnificul a adus in Rodos o armata de 100.000 de oameni pentru a pune capat problemei; al II-lea asediu al Rodosului a fost doar mai scurt si mai concludent. Cavalerii au rezistat cu curaj, dar foamea, boala si tradarea i-au doborat; 180 supravietuitori au incheiat un pact de supunere si au plecat in exil catre Malta, in ziua de Anul Nou, in 1523.

POPASURILE INSULEI

In ciuda pagubelor vizibile ale bombardamentelor Antantei din 1945, orasul Rodos (1) este una din comorile arhitecturale ale Mediteranei, un oras medieval ingradit de ziduri. Meterezele (la l h distanta; marti, sambata, la 14 45; cu intrare dinspre poarta de langa Palatul Marilor Stapani) au o panorama buna a aleilor marginite de palmieri si minaret. In N-V se afla Palatul Marilor Stapani (A) (deschis luni intre 12.30-19.00, de marti-vineri intre 8.00-19-00, sambata si duminica intre 8.00-15.00, cu taxa), construit in graba de italieni dupa distingerea lui in 1856, dupa o explozie a munitiei. Din afara, bine restaurata Strada a Cavalerilor (Ippoton) (B), unde ordinul cavaleresc isi adapostea odinioara membrii dupa limba, duce catre nepotrivit numitele muzee: Muzeul de Arheologie (C) (deschis de marti-sambata intre 8.30-18.00, duminica intre 8.30-15.00, cu taxa), Muzeul Bizantin (D) din fata lui (deschis de marti-duminica intre 8.30-15.00, cu taxa), cu icoanele si frescele sale si etnografica Colectie de Arte Decorative (marti -duminica, intre 8.30-15.00, cu taxa de intrare). In ciuda unei mici minoritati turce, monumentele otomane nu sunt remarcabile, cu exceptia minunatelor Bai turcesti (E), arareori inca deschise; sinagoga cu arcade din fostul cartier evreiesc poate fi si ea vizitata.

Lindhos (2) (Lindos), la 44 km S pe coasta estica, este un alt magnet turistic, intemeiata de mult, gratie portului sau natural (singurul afara de Mandhraki din orasul Rodos), puternica sa acropola sustine esafodajul templului elenistic al Atenei si un castel al cavalerilor. Mai jos se intinde satul medieval cu case impozante zidite de capitani locali; date fiind imprejurimile aride, satul a trait mereu din ce oferea marea. Boemii germani, italieni si englezi au redescoperit Lindhosul in anii 1960, atrasi fiind de lumina sa stravezie, dar rolul sau de colonie a artistilor a fost luat acum de acela de dormitor comun; nu se recomanda vizitarea sa in mijlocul verii.

A doua din cetatile-stat dorice, Kameiros, la 33 km pe coasta de V, merita o vizita, caci este un asezamant urban clasic, bine conservat, fara adaugiri ulterioare; spre deosebire de vechiul Lindhos, a fost abandonat dupa 408 i.Hr. (deschis de marti-duminica, intre 8.30-15.00) nu atat ca anticul lalyssos (deschis de marti-vineri intre 8.30-18.00; sambata, duminica intre 8.30-15.00, cu taxa), la 12 km sudvest de oras, mai bine cunoscut datorita medievalei manastiri Filerimos, acum restaurata dupa pagubele aduse de al doilea razboi mondial.

La cele mai multe locuri ale insulei se ajunge cu o masina inchiriata. Castelul cavalerilor din Mono-lithos (3) si Kritinia, dincolo de Kameiros, sunt tinte bune, ca si satul Siana (4) dintre ele, toate la umbra Mt. Attavyros, 1.215 m. Cele mai bune monumente bizantine din interior sunt biserica cu fresce Aghios Nikolaos Foundoukli, la 798 m Profitis Hias si de curand relocuita manastire Thari cu fresce din secolul al XIV-lea, pierduta in padurea nearsa de pini la jumatatea drumului dintre Lindhos si Monolithos. Plajele mai bune de pe coasta de E sunt Tsambika (5), sub un gigantic promontoriu vulcanic si Agathi (6), la N de castelul Feraklos si de portul Haraki (7). In interior, Epta Pighes (8) este o oaza populara, mostenire italiana. Dincolo de promontoriul Lindhos, plajele mai bune sunt mult mai goale; putine sunt privelistile in afara bisericii cu fresce minunate din secolul al Xl-lca, din satul Asklipio (9), langa Thari.

Karpathos

Cel mai dramatic mod de a ajunge aici este cu vaporul din Rodos. Dupa 7 h de calatorie pe marea infuriata, apare insula cu creasta sa. Unele barci, nu toate, opresc la Dhiafani (10), portul de N care numai in 1996 a primit un debarcader. Ziua, calatorii au prilejul de a cunoaste Karpathos. Malul de est se varsa abrupt in mare, pini pitici tasnind din pantele care se refac acum dupa incendiile din 1980 care au dezgolit nordul; ocazional, stancile se imblanzesc pe plajele mari, albe si goale.

Dupa aceste prime impresii, principalul port Pigadhia (11) este inevitabil o dezamagire, nimic altceva nerecomandandu-1 decat asezarea sa frumoasa: dateaza doar din secolul al XIX-lea. Acesta lipsa de distinctie e legata si de statutul Karpatos-ului antic de stavilar al apelor. Nici cavalerii, nici otomanii nu au fost interesati de el, lasandu-1 genovezilor si venetienilor care l-au denumit Scarpanto.

Prioritatea este plaja; o minunata plaja se intinde in N pe 3 km din Golful Vrondi. Altele, mai ascunse, vizibile de pe feribot, au apa marina si tarmuri cu nisip alb sau pietris de calibru caraibean, pazite fiind de formatiuni stancoase pe jumatate iesite din apa. Cele mai bune astfel de plaje sunt Appella, Abata si Kyrha Panaghia, unde ajungi fie cu barca, fie pe uscat, desi drumurile karpatiote sunt bune si inchiriatul masinilor e scump. Coasta de V este mai aratoasa, dar in indepartatul Lefkos, o serie de 3 golfuri ingramadite intre promontorii, se afla plaje excelente, cu deservire pe masura.

Majoritatea satelor sunt in interiorul insulei, la altitudine mare, strategia medievala standard impotriva piratilor de care insula a avut mare parte. Cele mai bogate asezari sunt trei: Aperi (12), Othos si Voladha, chiar la S de innouratul varf al Mt. Kalilimni (1.215 m), plus Menetes (13), langa aeroport, toate presarate de vile contemporane si traditionale.

Sursa bogatiei era misterioasa la inceput, caci e prea putin teren fertil; industria este inexistenta, iar turismul in masa a inceput abia in anii 1980. In realitate, Karpathos traieste din banii expediati de marinari si emigranti (mai ales in S.U.A.); aceasta economie a afectat profund cultura, arhitectura si atitudinile localnicilor. A incetinit deliberat dezvoltarea turismului - nu veti da de zambete cultivate sau de comportare serviabila in Karpathos - si, paradoxal, a imbunatatit pozitia femeilor, care de obicei stateau mai la urma. Valorile de peste mare si-au lasat amprenata si ele in constructia caselor, desi cea mai moderna gramada de pietre are data construirii pe ea, initialele proprietarului si o emblema traditionala, o sirena sau un vultur bizantin cu doua capete. Forma originala a casei karpathiene consta dintr-un spatiu unic, fara podea, impartit cum trebuie: intr-o parte o platforma de lemn sau dhorva, unde sunt pastrate zestrea de in, imbracamintea si saltelele miresei, mai tarziu desfacute noaptea.

In centru, "stalpul casei', de lemn, sustine tavanul si, pentru a completa simbolistica, un tablou al cuplului este agatat pe un stalp sub cununa miresei un obicei adoptat poate pentru a-i obisnui pe copii cu un tata total absent. Peretii sunt plini de rafturi si uscatoarc de vase, continand sute de ornamente (aproape) kitsch: nu produse de artizanat locale, ci papusi etnice, ceramica ieftina si alte nimicuri adunate de marinarii karpathioti in ratacirile lor. Chiar si modemele vile, cu multe incaperi isi aranjeaza astfel salonul.

Multe insule dodecaneze sunt matriliniare (opuse matriarhatului); in Karpathos acest lucru e mult mai evident, cel putin in satele cele mai nordice din Olimp (14) si Dhiafani, unde femeile mai poarta inca costume traditionale, in vreme ce barbatii plimbareti poarta haine apusene de mult timp. Pantalonii stramti, sorturile, baticurile si cizmele femeilor sunt inca confectionate de localnici, dar acest costum zilnic este completat de esarfele din lana irlandeza si (din nefericire) importatele paiete si broderii din China sau Bulgaria, imbracamintea de sarbatoare este mult mai colorata si include un lant de monezi de aur, semn al bogatiei fetei in fata unor posibili petitori. Doua din cele mai vestite festivaluri, la Paste si la Adormirea Maicii Domnului, se mai serbeaza cu multa verva in Olimp, dantelat in promontoriul batut de vanturi. Acest loc este un vas cu miere pentru antropologi si amatori ai dialectului dorian aproape disparut, ai costumelor mai sus mentionate, muzica si cuptoare comunale. Dar turismul conventional a fost la fel de deviant si de salvator, caci astfel de inzestrari se afla oriunde pe insula; ultima din morile de vant a incetat sa functioneze ca accesoriu al vietii in anii 1970, dar 2 au fost restaurate ca piese de muzeu ceva mai tarziu. La S-V de Karp'athos Kassos este satelitul mohorat, devastat de un masacru din 1824 si total dependent de atunci de marinarit. Halki, la jumatatea drumului dintre Dhiafani si orasul Rodos, este un alt loc golas de calcar revigorat de coloratul port Emborio (15); la inceput casa a pescarilor de bureti, cea mai mare parte a sa a fost restaurata in anii 1980, iar acum este plin de turisti din aprilie pana in octombrie.

Symi

Symi se afla la N-E de Rodos, intre ghearele departate ale peninsulei Datca, din Turcia. Desi mai are o parte din padurile sale, este aproape fara apa, dependent de (vapoare) cisterne, ceea ce a limitat turismul. Multi turisti' vin pentru a admira asezarea fotogenica a portului, care la finele sec. al XIX-lea avea o populatie mai mare decat Rodos (25.000). Prosperitatea se baza pe buretii de mare, domeniu in care a detinut monopolul otoman ani de zile si pe industria inrudita a constructiei de caiacuri.

Desi cucerirea de catre italieni a Dodecanezului si a coastei libiene nu a reusit sa franga controlul grecilor in industria buretilor, al doilea zazboi mondial si crearea buretilor sintetici a incheiat o era; lipsurile anilor de razboi a imprastiat populatia catre Rodos, Atena si peste mari; astazi mai putin de 3.000 de locuitori mai numesc Yialos (cheiul) (16) si Horio (satul de panta) casa. Unele caiacuri mai sunt facute inca in bazinele din Horio, P _r buretii vanduti de pe mesele cu suveniruri din Yialos sunt majoritatea importati din Florida sau Filipine.

Autoguvernarea din Symi, in periada otomanilor, a fost a unei comunitati tipic infidele, traind comod atat timp cat platea un tribut anual (un vas plin de bureti pentru haremul sultanului). Doi dhimogherondes sau batrani municipali erau alesi in fiecare an pe 25 ianuarie. Unul prezida consiliul local si problemele juridice majore, intretinand si relatii cu birocratia otomana, in vreme ce celalalt era preocupat de veniturile comunitatii. Numarul votantilor (barbati) era nelimitat, desi trebuiau sa aiba intre 21-80 ani, cu scoala, sanatosi mintal, cu impozitele platite si fara vreo incalcare a legii; consiliul local era initial ales prin aclamarea adunarii, dar dupa 1902 prin vot secret.

Phedi (17), valea la sud de promontoriul Horio, este singura fasie de pamant arabil din Symi, gratie catorva fantani; este aici si un catun, pe malul apei si cateva interstitii de plaja de nisip. Golful Emborio, la N de Yialos, are o minunata plaja artificiala, cu podea in mozaic bizantin si un mic complex de catacombe. Dar cele mai multe plaje ale insulei sunt de prundis si accesibile numai dupa excursii lungi pe jos sau cu barca; preferatele sunt Marathounda, Nanoii si Aghios Vassilios. Dintre manastirile rurale, cea mai distinctiva la nivel artistic este Mihail Roukouniotis, la V de oras, cu fresce din secolul al XVIII-lea. Dar gargantualica manastire Mihail Panormitis (18) din sud primeste cei mai multi vizitatori, gratie drumurilor navigabile dinspre si catre Rodos; un mic muzeu, o curte mare cu pietris si o amintire sumbra a luptatorilor de rezistenta executati aici in 1944 sunt privelistile majore.

Kastellorizo (Meghisti)

Kastellorizo, la 70 mile nautice est de Rodos in umbra Anatoliei, a ajuns cam la fel pe lume. La turnura secolului al XIX-lea, acest punct de calcar de pe harta avea o populatie de peste 10.000 de locuitori, gratie portului natural dintre Pireu (Pireas) si Beirut si a flotei de goelete a sa, dar flota a fost mai degraba vanduta decat motorizata; insula a fost puternic bombardata in primul razboi, apoi lovita de un cutremur in anul 1926 si de explozia bombelor in anul 1944, care impreuna au distrus cam trei sferturi din case.

Majoritatea "kassienilor' au emigrat dupa razboi in localitatea Rodos sau au ajuns chiar pana in Australia; cu doar 200 de oameni ce se agatau practic de viata intr-un oras de fantome, americanii au incercat sa convinga Grecia sa cedeze in 1964 insula Turciei, in schimbul hegemoniei limitate din Cipru.

Plimbarile efectuate cu iahtul si un film (intitulat Mediterraneo, realizat si filmat in aceste locuri, in anul 1990) au salvat probabil insula de singuratate; un potop de turisti italieni a inviorat averea sa, ca si un aeroport recent si alte subsidiare guvernamentale. Nu sunt plaje si nici altceva decat manastirile rurale, o acropola antica, un mic castel-muzeu si o pestera, in mare nu merita vazut. Dar scara sociala a orasului Kastellorizo (19) este intima, iar viata nocturna a acesteia surprinzator de vie.

Tilos si Nissyros

Cu tarmul modelat de mare, Tilos, la N de Halki si la V de Rodos, este cea mai putin maritima din insula; cu sol vulcanic fertil si suficient udat de ape bastinasii au facut din insula granarul Dodecanezului. De la sfarsitul anilor '80, multi turisti si-au facut aparitia, atrasi fiind de liniste, de cateva plaje bune si de multe prilejuri de excursii. Istoric, erau aici doua sate, in inchipuire numite Mikro Horio (Satul mic, in E) (20) si Megalo Horio (Satul mare, in vest) (21), rivale; Mikro a fost dat dupa al II-lea razboi Livadhiei (22), portul si atractia turistica majora. Rivalitatea a incetat, se spune, odata cu alegerea in 1998 a unui singur consiliu municipal - singura solutie in cazul unei populatii de 350 de locuitori.

Piscurile din inaltul campiei ascund cateva castele mici ale cavalerilor Sf. Ioan, ca si cateva capele medievale. Eristos, din V, este cea mai mare si mai buna plaja; in interior se intinde un mare kambos plantat cu citrice, totul supravegheat de Megalo Horio. In vestul indepartat, Aghiou Pandelimona este manastirea principala si locul festivalului anual desfasurat intre 26-27 iulie.

In jurul lui Nissyros, intre Tilos si Kos, nu este doar teren "vulcanic', ci chiar un vulcan adormit ce a erupt ultima data in 1933. Tot asa, apa este cu sulfuri, dar ostrovul este, paradoxal, verde de stejari si de migdali, plante care iubesc solul vulcanic. Mandhraki (23), capitala si port, este atractiv datorita caselor inghesuite, infricosate de Panaghi Spiliani, asezat in inevitabilul castel al cavalerilor, si datorita impozantelor ruine ale unei citadele dorice din secolul al VII-lea i.Hr., in partea de sud. Pali (24) este portul alternativ de pescuit, la est de baile cu apa minerala, renovate cu fonduri de Uniunea Europeana; la Nissyros nu vii pentru plaja, dar Lies si Pahia Ammos sunt mai mult decat decente.

In interior se afla doua sate interioare: Emborio, aproape abandonat si cumparat de catre straini si mai prosperul Nikia (25) in sud-vest, la marginea cazanului vulcanic, creat in anul 1422 cand (pe atunci mai inaltul ostrov) si-a suflat acoperisul. Calesti cu turisti vin in mod periodic aici, cu toate ca craterul fara viata al vulcanului, suieratul produs de vaporii care ies si cu mirosul de sulf, probabil ca e parasit.

Kos (Cos)

A doua insula ca populatie a Dodecanezului, Kos este si a treia ca marime, dupa Rodos si Karpatos. Seamana cu Rodos in multe privinte: istoria lor s-a scris cam in aceeasi perioada; au cate un castel cavalersc in port, plus un orizont de palmieri si minarete si tot asa o economie agricola inlocuita de turism. Totusi, Kos este mult mai mic decat Rodos si mult mai plat, in mod uimitor cu doar un munte, Dhikeos, ce se inalta abrupt de pe coasta sudica; marginea insulei este marcata de plaje excelente, la care se ajunge cu motocicleta sau chiar cu bicicleta.

Un cutremur a devastat in 1933 mare parte din orasul Kos (26), ceea ce a dat arheologilor italieni prilejul de a face sapaturi in antica cetate. Asadar, mare parte din centrul orasului este un parc arheologic, cu ruinele agorei romane (sapaturile din est) catre moscheea Loggia, din secolul al XVIII-lea si milenarul platan al lui Hipocrate, nu atat de batran pentru a fi fost adevarat contemporan al marelui doctor antic. Sapaturile vestice au mozaicuri acoperite si colonada unei carari interioare; in sud se afla un odeion si Casa Romana, o vila romana restaurata cu mozaicuri si picturi murale (deschis marti-duminica, de la 8.30-15.00, taxa de intrare).

Muzeul de Arheologie (dechis: marti-duminica, intre 8.30-15.00, cu taxa), intemeiat de italieni, are o colectie de lucruri latine echilibrata, desi o statuie minunata, probabil a lui Hipocrate, tatal mcdicinei, este clenista. Hipocrate s-a nascut si a practicat aici (cca. 460-370 i.Hr.), dar a murit, se pare, inainte ca Asklepion-ul orasului sa fi fost intemeiat, la 4 km, la sud-vest de oras. Asezamantul (deschis: marti-duminica, intre 8.30-15.00, cu taxa) impresioneaza mai mult decat orice alta cladire prin pozitia sa veghetoare a istmurilor spre Turcia, zidaria sa fiind treptat furata de cavaleri pentru construirea castelului lor care, spre deosebire de cel din Rodos, era strict militar.

Intre Asklepion si orasul Kos, opriti-va la Platani, cam la jumatatea drumului, pentru a cina la una din cele 2 excelente taverne turcesti; ca si in Rodos, cei mai multi musulmani au ales sa emigreze in Turcia din 1960 incoace. A existat candva si o mica comunitate de evrei aici, rasa ca si cea din Rodos in 1944, ramanand doar minunat decorata sinagoga de langa agora orasului.

Drumul din estul orasului se termina la Bros Therma, izvoare calde ce se varsa direct in mare. In vestul orasului se afla statiunile Tingaki si Mar-mari cu plaje lungi, albe si mai linistitul Mastihari (27), cu barci regulate spre Kalymnos. In S-V, in fata Nissyros-ului, se afla cele mai pitoresti plaje, cu nume precum "Banana' si "Magie'; in apropiatul Aghios Stefanos (28), bazilicile gemene din secolul al VI-lea sunt reprezentative monumente timpurii ale crestinismului. Promontoriul Kcfalos a vazut locuintele Kos-ului de la inceput: pestera Petra, casa omului neolitic, si clasicul Astypalia, locul natal al lui Hipocrate, din care a ramas numai teatrul.

Pe versantul vestic al Mt. Dhikeos, bizantinii au avut capitala insulei lor la batranul Pyli, astazi un amestec de ruine mai jos de un castel, in capul unui canion primavaratic. Aproape de piscul de 846 m se ingramadesc satele numite colectiv Asfendhiou, pe pantele impadurite catre N, Anatolia. La Zia, tavernele par mai numeroase decat localnicii si sunt aglomerate la si dupa apusul soarelui. Casele traditionale din Asomati sunt treptat cumparate si restaurate de straini.

Kalymnos

Primele impresii despre Kalymnos, la nord de Kos, sunt despre un pamant arid, muntos cu o energie hotarat masculina pentru principalul oras-port Pothia (29). Industria locala a buretilor, acum aproape disparuta, a lasat urme evidente: salonia kalimniana, impovarata cu bureti uriasi si amfore incrustate cu melci, magazine de suveniruri, abundand in bureti mai mici si batrani ciungi.

In vremurile vechi, scufundatori obisnuiau sa se afunde dupa ce agatau la brau pietre grele. Tinandu-si respiratia, ei luau buretii lipiti de stanci, vazuti de la suprafata; de obicei doar doi bureti erau luati inainte de a reveni la suprafata pentru aer. Scufundatorii mai buni coborau cam la 40 de stanjeni inainte de introducerea in secolul al XIX-lea a "masinii'. "Masina' este termenul local pentru primul mecanism de scufundare, un costum de cauciuc cu un coif din bronz, legat de un furtun cauciucat lung si de o pompa de aer umflata cu mana. Scufundatorul era lansat cu un cablu lung si ii era dat uri furtun cu aer pentru adancimea cea mai mare, unde putea sta vreme indelungata datorita proviziei de aer.

Aerul compresat dat scufundatorilor era asimilat repede de sange. Caci acestia se ridicau repede la suprafata. Urmarile embolismului cu nitrogen cunoscut ca "incovoirile', includeau surzenia, incontinenta, paralizia si adeseori moartea. Prin anii '50, mecanismul fiziologic a fost inteles si carnajul a incetat, dar prea tarziu pentru sute de marinari kalymnieni.

Catre N-V se zaresc 2 castele: Hryssoherias, fortareata cavalerilor, anterior fortul bizantin Pera Kastro deasupra capitalei medievale Horio (30), inca al doilea oras al insulei. Majoritatea vizitatorilor stau in statiunile de plaja de pe coasta mai blanda de V intre Kandouni si Massouri, impreuna cu Myrties (31), cea mai dezvoltata, si portul din idilicul ostrov Telendhos. Coasta estica este aspra si nelocuita, exceptand valea verde, cu citrice, ce se intinde in interior catre fiordul Vathy si orasele Kefala, in indepartatul S-V si Skalia (32), in nordul indepartat.

Astypalea

Singuraticul, in forma de fluture, Astypalea, lipit de o linie maritima intre Kalymnos si Insulele Ciclade, ar fi probabil mai la el acasa in arhipelag. Cavalerii nu l-au construit asa de departe; venetienii sunt responsabili pentru frumosul castel de pe culmea orasului Astypalea (Hora) (33), cel mai uimitor sat dodecanez deluros in afara tizului sau din Patmos. Case cupoundia (baloane cu toalete) din lemn colorat impodobesc strazile abrupte; pana in acest secol in castelul superior mai era si un catun separat. Fara Hora totusi, Astypalea este mohorata, cu numai cateva plaje inspre S-V (Tzanaki, Aghios Kons-dinos, yatses) plus altele ca acestea la Marinari si Steno, in centrul ingust al insulei. Cei mai multi calatori stau in plicticosul port Skala, la mai popularul Livadhi (34) catre V sau la Analipsi, in centrul insulei.

Leros si Lipsi

Leros, cu cele 6 golfuri dantelate, arata ca o piesa dintr-un puzzle taiat cu fierastraul; cel mai indepartat ostrov, Lakki, a adapostit o baza navala italiana importanta din 1923 incoace si de aici a fost lansat submarinul care a scufundat nava greceasca de lupta EU in portul Tinos, la 15 august 1940.

Astazi port principal de feriboturi, orasul Lakki (35) este, ciudat, un experiment de arta decorativa, construit de italieni, mult prea mare pentru populatia sa de acum; cladirile institutionale, amintiri ale subjugarii coloniale, par acum neglijate. Atmosfera locala nu e inveselita de prezenta a 3 aziluri de copii handicapati si de nebuni adulti. Conditiile sub standard in acestea au produs multa zarva in Grecia si Europa, cand au fost scoase la iveala de presa cam prin 1980.

Restul Leros-ului este mai amabil, in mod deosebit Pandeli cu tavernele de la malul marii, chiar mai jos de capitala Platanos (36), drapate pe o sea ce culmineaza in bine-pastratul castel cavaleresc. La S, Vromolithos are plajele la care se poate ajunge cel mai usor pe jos, pe o insula fara nisip bun. Aghia Marina, dincolo de Platanos, este portul navelor submarine si, ca si Pandeli, are taverne bune. Alinda, la N, in jurul aceluiasi golf, este cea mai veche statiune, cu o plaja lunga.

Lipsi, mica insula din N, s-a trezit, ca si Tilos, la turism cam din anii '80 Un amalgam de ferme ingrijite, aspectul fertil al insulei este inselator -exista un singur izvor si cam de 4 ori saracita populatia a emigrat de prin anii '50 de aici. Toate facilitatile se gasesc in singurul oras-port, zidit in jurul celui mai bun liman; golfuri mai mici, cu plaje, se gasesc la Katsadhia in S si la Platys Yialos in N-V.

Patmos

Patmos a fost permanent legat de Sf. Scriptura (Apocalipsa), de cand traditia ii atribuie lui Ioan Evanghelistul, de pe aceste locuri, dreptul de autor, in 95 d.Hr. Peisajul vulcanic, cu formatiunile stancoase si panoramele cuprinzatoare, par apocaliptice.

Skala (37) este port, dar si sat, atractiv noaptea tarziu cand serenadele greierilor si catargurile iahturilor sunt luminate pe cerul intunecat. Ziua, Skala isi pierde farmecul; comertul intregii insule, magazine, banci sau agentii de voiaj, se gaseste aici. Autobuzele pleaca regulat de pe chei pe dealul Hora (38 ), mai scurt fiind drumul pietruit (40'), e de preferat.

Cam la jumatatea drumului sta Manastirea Apocalipsei (deschisa zilnic, intre 8.00-14.00; luni, marti, joi, duminica: 16.00-18.00, cu taxa), zidita pe grota in care Ioan a avut Revelatia. O banda de argint marcheaza pe zid locul in care Ioan si-a pus capul pentru a dormi; in tavan este o crapatura prin care glasul divin a vorbit.

Miezul Horei, protejat de o fortareata uriasa, impotriva piratilor, vizibila de Ia mare distanta, este Manastirea Sfantului Ioan Teologul (deschisa intre aceleasi ore), intemeiata in 1088 de calugarul Hristodhoulos Latrenos. Un labirint fotogenic de curti, scari, capele si coridoare legate intre ele, a-ceasta ocupa asezamantul unui templu antic al lui Artemis. Tezaurul adaposteste colectia monastica cea mai impresionanta a Greciei in afara celei de pe Athos; icoane nepretuite si bijuterii sunt expuse, cu pretul edictului imparatului Alexios Komnenos, prin care insula era data lui Hristodhoulos. Biblioteca, deschisa doar pentru clericii invatati, are cca. 4.000 de carti si manuscrise.

Departe de cararea turistica, Hora este predominant linistit, casele cu ziduri groase si curtile si arcadele cu pietris, la adapost de strainii bogati. Camere inchiriate pe timp scurt sunt greu de obtinut, dar sunt cateva taverne bune; in N, de la Platia Lotzia, o minunata priveliste, cu cel putin 6 insule, chiar in cele mai cetoase zile.

Restul insulei este inevitabil mai slab, dar plajele sunt mai bune. Cea mai mare plaja de nisip este Psili Ammos in sudul departat, unde se ajunge doar cu barca sau pe jos, in 30' de la drumul principal. Plajele la N de Skala includ Meloi', cu o taverna buna si cu un cinema in aer liber, Agriolivadhi: Kambos, populara in randul grecilor; izolata Livadhi Yeranou, cu un mic ostrov pentru inot si, in fine, Lambi, stropita cu pietris vulcanic irezistibil colorat.