ANGLIA VICTORIANA

ANGLIA VICTORIANA

I. In nici o perioada a istoriei omenirii descope­ririle stiintifice nu au schimbat atat de repede mo­ravurile, ideile si chiar peisajele ca in acest inceput al secolului al XlX‑lea. Metoda stiintifica, aceea a lui Francis Bacon, produsese deodata niste efecte pe care englezii de pe vremea lui Bacon le‑ar fi considerat miracole. Omul parea sa fi devenit stapanul naturii. Aburul inlocuia in acelasi timp forta bratelor, aceea a animalelor si a vantului. In 1812 o nava cu aburi urca fluviul Clyde; in 1819 un vas cu aburi traversa Atlanticul; in 1852 fu lansat Agamemnon, primul vapor de razboi cu elice si cuirasa. In 1821 Stephenson construia prima sa locomotiva; in 1830 ducele[1] inaugura calea ferata de la Manchester la Liverpool; in 1838 Disraeli calatori de la Londra la Maidenhead cu o viteza de treizeci si sase de mile pe ora, incercand o surprin­zatoare senzatie; in 1842, printul Albert, mergand de la Windsor la Londra cu trenul, la terminarea calatoriei se adresa conductorului: 'Va rog, domnule, data viitoare sa nu mai mergem atat de repede'. Amploarea garilor, cartierele care se nasteau in jurul lor uluiau si spiritele cele mai indraznete. Se infiintara societati de exploatare a inventiei; englezi de toate profesiunile, fosti ofi­teri, negustori, invatatori deveneau administratori ai companiilor de cai ferate; in 1842 incepu un boom; actiunile si salariile urcau vertiginos. In Punch aparu o locomotiva 'Specula' care‑i zdrobea pe adoratorii ei, si ea i‑a strivit intr‑adevar, caci in 1847 ansamblul actiunilor cailor ferate suferi o scadere, nu mai putin ver­tiginoasa, de saptezeci si opt de milioane de lire. Speculatia asupra titlurilor, care in secolul al XVIII‑lea nu fusese decat o boala trecatoare, deveni o meserie; in multe intreprinderi mari, societatea anonima (inventata odinioara pentru companiile coloniale) inlocuia pe patronul unic si raspunzator.

II. Cam in aceeasi epoca, scrisoarea francata numai cu un penny deschise noilor clase pofta de a scrie. Ziarele, mai putin scumpe, pentru ca taxa de timbru fusese scazuta de whigi de la cinci la un penny, vazura tirajul marindu‑se. (Times exista din 1785, Morning Post din 1772, Daily News fu fondat de Dickens in 1846). Incepand din 1837, telegraful scurta distantele dintre orase si continente. Planeta 'se ghemui pana la dimensiunile unui stabiliment de comert englez'. Paianjen 'pitit in insula sa' in centrul comertului mondial, Anglia arunca o imensa retea de cabluri in jurul pamantului. Pentru ca traia in pace, pentru ca avea cea mai mare flota si minele de carbuni cele mai accesibile, pentru ca burghezia ei, prospera si libera, stia sa traga fo­loase din noile inventii, Anglia se imbogatea mai repede decat orice alta tara. In 1830, in plina criza economica, marele istoric Macaulay intona un imn triumfal si anunta ca in 1930, tot pe aceleasi insule, o populatie dubla se va bucura de o bogatie dubla. Se stie ca profetia sa, care paruse indrazneata atunci, a fost cu mult depasita de realitate.

III. Epoca victoriana din Anglia, ca si in Franta domnia lui Ludovic‑Filip, a apartinut claselor mij­locii. Imbogatite in urma descoperirilor stiintifice si a aplicatiilor lor, ele ar fi putut cuceri atunci puterea, gratie fortei banului, daca whigii nu le‑ar fi predat fara lupta citadela aristocratica. 'Capo­dopera politicii engleze din secolul al XlX‑lea - scrie lie Hal vy[3] - este perpetuarea traditiei parlamentarismului aristocratic. Dar cu ce conditie se opereaza acest tur de forta? Cu conditia de a adapta fara incetare aceasta politica nevoilor unei societati care se industrializeaza si se democrati­zeaza'. Alianta dintre whigi si burghezie va avea efecte profunde si durabile asupra moravurilor din Anglia. Multi mari burghezi, care alcatuiau noua oligarhie industriala, proveneau din familii neconformiste. Chiar si aceia dintre ei care pierdusera credinta puritanilor mai pastrau austeritatea lor, si coincidenta dintre rigoarea morala si reusita in afaceri nu era ceva intamplator. 'A duce o viata serioasa, a se abtine de la bautura si jocuri de noroc, a nu uita de ziua sabatului, a reduce pla­cerile simturilor la mangaierea unei singure femei, aceea luata de sotie in conformitate cu legea, sunt virtuti care‑si gasesc rasplata nu numai in ceruri'. Uneori religia fusese chiar pricina directa si secre­tul succeselor lumesti: daca Thomas Cook a fondat cea mai celebra dintre agentiile de voiaj, se dato­reaza faptului ca, fiind misionar baptist, incepuse prin a organiza excursii pentru mitingurile de temperenta si scolile de duminica; daca Fry si Cadbury, quakeri, au pus bazele celor mai prospere si virtuoase fabrici de ciocolata, e pentru ca, in lupta impotriva alcoolului, predicatorii au gasit in ceasca de cacao aliata lor cea mai eficace. De dra­gul asociatilor lor politici, whigii isi sacrificara atunci cinismul si, cel putin in aparenta, pla­cerile. 'Aristocratia - scrie in 1867 Bagehot , traieste cu frica in san din cauza claselor mijlocii, a bacanilor si a oricaror negustori'. In 1850 o co­respondenta ca aceea dintre Byron si lady Melbourne devenise aproape de neconceput. O data cu reforma electorala si liberul schimb, whigii tre­cusera in programul lor - in sila, desigur - si virtutea.

IV. Casatorindu‑se cu virtuosul si pudicul Albert, regina insasi se schimbase. Curtea ei devenise grava si familiala. 'Blestemata asta de moralitate are sa prapadeasca totul', spunea bombanind lordul Melbourne. Dar lordul Melbourne apartinea unei epoci disparute, si Gladstone, evlavios si prosper, grav si familial, reprezenta mult mai bine regimul. S‑au scris atunci romane si piese de teatru pentru o tanara regina, virtuoasa mama de familie. Nimic nu trebuie 'sa imbujoreze de rusine obrajii unei tinere persoane'. Punch era laudat ca putea fi citit 'de copiii si sotiile noastre'. Nu numai viciul, ci si crima au fost proscrise din orice literatura, in afara de cazul cand erau invaluite in sentimentalism si umor. Monarhia, aristocratia si literatura intele‑sesera ca in aceasta lume noua excesele de liberti­naj sau de sinceritate ar fi pus in pericol privilegiile lor. Pentru a impune maselor o respectabilitate li­nistitoare, clasele diriguitoare acceptara - daca nu totdeauna realitatea, care ar fi fost uneori inumana - cel putin convenientele si aparentele. De altmin‑terea, aceste aparente devenira pentru multi, in scurta vreme, adevarate obiceiuri. Cine citeste Tata si fii de Edmund Gosse constata ca starea de spirit a unor victorieni n‑a fost departe de aceea a sfin­tilor lui Cromwell. Imbinarea gravitatii, a rezervei si a fortei, proprie acelei epoci, se manifesta acum in redingota neagra si cravata barbatilor, ca si in rochiile de matase neagra si bonetele legendare ale reginei Victoria.

V. Daca, in aceasta alianta, whigii sacrificasera libertatea moravurilor, burghezii abandonasera ra­dicalismul gandirii. Burghezia victoriana practica un snobism care este esentialmente conservator; ea accepta cadrul societatii aristocratice; ea o res­pecta cu atat mai mult cu cat o gaseste mai acce­sibila. Fiecarui ins din clasele mijlocii ii place sa aiba de‑a face cu persoane care au titluri nobiliare 'si daca spune ca nu tine de loc la asa ceva, nu trebuie sa fie crezut'. Vreme indelungata servilis­mul noilor alegatori a anulat efectele reformei elec­torale. 'Feudalismul - scrie Cobden - isi reia in fiece zi si din ce in ce mai mult locul in viata politica, precum si in viata sociala'. Bagehot ana­lizeaza ciudata 'deferenta' a natiunii engleze: 'Oricat de curios ar parea - spune el -, exista natiuni in care majoritatea ignoranta doreste sa fie guvernata de minoritatea competenta. Ea abdica in favoarea elitei sale. Anglia este tipul acestor na­tiuni deferente'. Si intr‑adevar, pe la 1850 se parea ca poporul accepta sa lase claselor mijlocii privilegiul votului si ca aceste clase primesc cu bucurie sa le reprezinte aristocrati de profesie. S‑ar zice ca burghezii se considerau atunci privitori carora le facea placere sa vada niste actori exce­lenti jucand spectacolul unei vieti fastuoase pe o scena admirabila. Astfel marile familii engleze pas­treaza pentru multa vreme inca, fara a intalni vreo ostilitate vehementa, frumoasele lor parcuri, modul de viata regesc, locuintele lor construite de Inigo Jones, John Vanbrugh sau Christopher Wren[5]. La Chatsworth, in casa ducelui de Devonshire, la Bel‑voir, in casa ducelui de Rutland, la Woburn, in casa ducelui de Wellington, se tin adevarate curti. In iunie 1832, a doua zi dupa reforma, Disraeli scrisese: 'Regimul ducilor, care parea etern, s‑a prabusit'. Disraeli avea sa recunoasca, dupa scurta vreme, ca ducii, inmormantati de el, erau inca teferi si el insusi va cauta sa se ralieze cu ei.

VI. Supravietuirea unei fabuloase bogatii, tole­rata de toti, e cu atat mai surprinzatoare cu cat conditia saracilor apare atunci mai jalnica. Fru­moasei rase engleze din secolul al XVII‑lea, care traise la tara, bine hranita, viguroa­sa si vesela, i‑a urmat tipul proletarului palid din orase. In cartierele popula­re ale marilor orase, mortalitatea se mentine la un nivel inspaimantator. La Londra, in East End (cartier sarac) mortalitatea este de doua ori mai mare decat in West End (cartier bogat). La Bath durata normala a vietii unui gentleman este cincizeci si cinci de ani, a unui muncitor doua­zeci si cinci de ani. S‑a descris* mizeria si murda­ria in care traiau atunci mii de familii: apa potabila plina de materii fecale, curti infecte in care nu putea creste nici iarba, pivnite in care dor­meau zece‑douasprezece persoane si care erau inundate de apa clocita. Desigur Anglia rurala nu murise de‑a binelea. In 1861 raportul dintre popu­latia urbana si cea rurala este de 5 la 4 si abia in anul 1881 populatia oraselor va fi de doua ori mai mare decat aceea de la tara. Dar populatia ru­rala insasi nu‑si regasise echilibrul. Muncitorul agricol va fi de aici inainte mai fericit cand va lucra pe marile domenii, unde 'ducii' construiesc casute solide, decat pe micile exploatari particulare, care, in afara de unele perioade de crestere a pre­turilor, abia de‑i asigura traiul. In ce priveste mun­citori de la orase, conditiile lor se imbunatatesc in­cet de‑a lungul domniei reginei Victoria. D‑l Clapham[6] a aratat ca momentul cel mai greu a fost inceputul secolului. Pana la Peel, hrana populatiei fusese scumpa. Liberul schimb facu sa scada cos­tul vietii, si la inceputul decadei 1850 salariile incepura sa se urce. Salariile din 1865 depasesc cu 20 pana la 25% pe cele din 1845; preturile se ur­casera si ele concomitent, dar painea, de pilda, nu costa decat cu 12% mai mult. Puterea de cumpa­rare a muncitorilor crescuse deci. In acelasi timp casele de economii, societatile cooperatiste ii aju­tau sa suporte mai usor perioadele de criza. De altmintrelea e un fapt cert ca, incepand din 1850, muncitorii renuntasera la actiuni directe si ca, in­tocmai ca burghezii, muncitorii englezi incepusera sa spere, pe vremea cand Renan scria Viitorul sti­intei, ca masinile si descoperirile stiintifice vor aduce o noua epoca de aur.

VII. Astfel, toti victorienii, bogati si saraci, ajungeau sa creada in progres. Stiinta le inspira un respect religios. Evul mediu nu vazuse in univers decat efectul vointei libere a lui Dumnezeu; seco­lul al XVIII‑lea incercase sa impace sistemul legilor naturii cu o credinta rationala; in secolul al XlX‑lea multi savanti crezura ca au descoperit o lume pe de‑a intregul mecanica. Principiile de geologie a lui Lyell si Originea speciilor a lui Darwin zdrunci­nara teoriile biblice si dadura oamenilor din acea epoca iluzia ca au descoperit legi privitoare la evo­lutia fiintelor vii tot atat de precise ca acelea refe­ritoare la lumea materiala. Filozofia insasi deveni 'materialista'. Herbert Spencer, spirit simplu care nu vedea realitatea lucrurilor, tot atat de universal ca si Auguste Comte, dar tot atat de rudimentar pe cat era Comte de genial, si inzestrat cu 'un talent extraordinar de a construi idei generale in jurul unor fapte putin importante', cuceri nu numai pu­blicul englez, dar si cititorul mijlociu din lumea in­treaga printr‑o filozofie a evolutiei aplicata la toate stiintele, inclusiv morala si politica. Epoca aceea de universalitate, de credinta in progresul stiintific si material, de pacifism si de industriali­zare gasi un simbol perfect in Expozitia din 1851, organizata de printul Albert, cu o seriozitate si o perfectiune cu totul germane. Maretia Crystal Place‑ului, entuziasmul multimilor, atmosfera de reconciliere nationala dupa rascoalele pentru re­forma si cartism facura o profunda impresie asu­pra englezilor, dintre care multi, ca sa vina la Londra, luara pentru prima oara, cu aceasta ocazie, trenul.

VIII. Era inevitabil sa se produca reactii impo­triva materialismului stiintific si social. Epoca a avut, asadar, valurile sale romantice, care au fost cand religioase, cand literare. In domeniul religiei nu numai ca a continuat miscarea metodista, dar clerul anglican a initiat, plin de devotament, evan­ghelizarea noilor orase industriale. Miscarea de la Oxford, care a inceput prin 1833, a incercat sa dea religiei anglicane prestigiul istoric si poetic al cato­licismului. Cel mai celebru dintre adeptii sai, Newman, sfarsi prin a se converti la catolicism si, spre finele vietii sale, deveni cardinal. Carlyle[7] con­duse atacul protestant impotriva utilitarismului si dovedi ca 'nu Manchester‑ul devenea mai bogat, asa cum se credea pe atunci, ci numai cativa oa­meni, si dintre cei mai putin simpatici din Man‑chester'. Ruskin indrepta lupta sa impotriva urateniei industrialismului si dadu nastere prera­faelitilor, dintre care unii fondara, alaturi de William Morris , un socialism estetic. In sfarsit, Dickens dadu el singur cel mai formidabil asalt si facu mai mult decat toti filantropii de profesie ca sa‑i invete pe englezii din vremea sa adevarata generozitate, care sta pe baze imaginative. Dar Dickens insusi a trebuit, pentru a inlesni accep­tarea realismului sau, sa-l atenueze prin umor si sentimentalism si sa dea tragicelor sale povestiri epiloguri fericite. Caci intr‑asta consta compro­misul victorian.