Dinastia Iulio-Claudiana - Caius Iulius Caesar 100-44 i.e.n

Dinastia Iulio-Claudiana

Caius Iulius Caesar 100-44a.Chr.

La mijlocul sec.I a.Chr. republica agoniza printre lupte intre fractiuni, crize sociale si ambitii personale. Atunci aparu unul din cei mai importanti oameni ai istoriei, Caius Iulius Caesar care schiteaza liniile noii structuri destinate a sustine societatea romana pentru secolele urmatoare.

Nacut la Roma la 12 iulie in anul 100a.Chr. intr-o familie de patricieni Caesar ii marturisea unui prieten, care se indoia de sansele sale de a reusi sa-si indeplineasca planul: "Vointa mea de fier si steaua in a carei zodie m-am nascut . n-o vezi cum straluceste acolo sus". Intr-adevar Caesar a stiut sa-si prevesteasca destinul glorios al vietii sale.

Momentul in care Caesar intra in viata politica a Romei este dominat de rivalitatea dintre generalul Cneius Pompeius Magnus si bogatul consul Crassus. Caesar a reusit in 60a.Chr., cu diplomatie sa-i apropie pe Pompeius si Crassus, incheind un pact care va ramane in istorie cu denumirea de Primul triumvirat (o intelegere privata ,secreta , de durata, fara fundament legal; incheiata in scopul sprijinirii reciproce in lupta impotriva aristocratiei senatoriale). Pactul stipula ca Caesar sa detina consulatul in anul 59a.Chr, iar la expirarea mandatului sa obtina guvernarea unei provincii.

Pe parcursul consulatului Caesar si-a indeplinit toate promisiunile folosind puterea pentru votarea unor legi ce favorizau pe triumviri. Totodata si-a pregatit, cu atentie, perioada ce urma in functia de guvernator. Legile i-au procurat partizani iar profunzimea gandirii lui l-a ajutat sa-si aleaga si sa­-si pregateasca un guvernamant cu largi posibilitati. El stia ca pentru a deveni puternic trebuia, ca dupa consulat, sa aiba un guvernamant provincial favorabil unor intentii de marire o armata si perspectiva unui razboi care sa-i aduca glorie si bani.

Caesar a sprijinit legea Vatinia, care ii decerna pentru cinci ani guvernamantul Galiei Cisalpine impreuna cu trei legiuni. El a ales aceasta provincie pentru ca era in vecinatatea Romei. A ravnit apoi la Galia Narboneza, care era in contact cu Galia independenta, adica cu o tara care ii putea oferi prilejul unui razboi. Senatul i-a dat tot ce a cerut cu cea mai mare usurinta; Caesar s-a prezentat la postul sau de guvernator spre sfarsitul lunii martie 58a.Chr. Acolo a gasit imediat razboiul la care spera.

Caesar avea toate calitatile de general, privire agera, un larg orizont, clarviziune si conceptie strategica cuprinzatoare, o tactica bine gandita atat pentru ofensiva cat si pentru defensiva. Avea un talent incomparabil de administrator si de diplomat, iar pe deasupra avea arta de a se face iubit si respectat de soldati. Era un patrician elegant si rafinat, un dornic de petreceri, un rege al modei. Emana calitati barbatesti deosebite, alaturi de o rezistenta de fier. Posesor al duritatii traditionale romane a exterminat, in drumurile sale, peste doua milioane de oameni. In zece ani a pacificat si a creat o provincie imensa intre Rhin si Marea Nordului punand, totodata, piciorul si peste marea viitoare provincie Britania.

Doua campanii i-au fost suficiente pentru a supune Galia Septenprionala si Occidentala (57-56a.Chr.)

Cea mai mare parte a populatiilor belgice formeaza o coalitie puternica. Numai remii (Reims) s-au declarat alaturi de romani. Caesar s-a asezat pe malul unui rau intr-o pozitie intarita si s-a rezumat sa respinga asalturile inamicilor. Cu timpul barbarii au inceput sa paraseasca asediul, pe rand, retragandu-se in tinuturile lor. Curand Caesar a trecut la supunerea lor separata, fara a intampina o rezistenta semnificativa. Numai tribul nervienilor s-a opus puternic, protejat de natura mlastinoasa si impadurita. Invinsi intr-o mare batalie pe marginea Sambrei, ei au disparut din istorie.

In anul urmator Caesar s-a indreptat spre vest. Venetii formau populatia cea mai importanta de pe teritoriul cuprins intre Sena si Loara. Pentru a-i infrunta Caesar a trebuit sa improvizeze rapid o flota. Venetii aveau, insa, nave cu bordul inalt, inaccesibil luptatorilor romani. Atunci si-au imaginat niste coase lungi care taind cordajele navelor venetilor le puneau in situatia de a nu-si mai putea folosi panzele. Procedeul a dat rezultate minunate iar venetii, invinsi la revarsarea Loarei, au incetat rezistenta. In acelasi timp tanarul Crassus opera impotriva iberilor in zona Aquitaniei.

Buletinele informative trimise la Roma extaziau cea mai mare parte a populatiei, dar in lumea politica opozitia contra lui Caesar persista.

Cu timpul intre triumviri s-au amplificat suspiciunile care existau in stare latenta inca de la primul pact. S-a creat necesitatea unei noi intalniri; aceasta a avut loc la Lucca, in Etruscia, cu participarea lui Pompeius si Crassus; in aprilie 56a.Chr. Intalnirea a avut menirea sa mai estompeze tensiunea reinstalata intre cei doi in timpul scurs de la pact. Au hotarat ca ei doi sa ocupe in anul 55a.Chr. consulatul, iar lui Caesar sa-i fie prelungita cu cinci ani autoritatea in provinciile sale. Conform pactului de la Lucca, Pompeius primea pentru cinci ani guvernarea Spaniei, iar Crassus a Siriei.

Crassus fara a astepta terminarea perioadei de consulat a plecat spre Orient. Acolo s-a angajat intr-un razboi cu partii in care a murit la 9 iunie 53a.Chr.

Caesar, in schimb, a continuat in Galia seria succeselor. In anul 53a.Chr. el a respins spre Germania triburile usipetilor si tancterilor, care aveau intentia sa se stabileasca pe malul stang al Rhinului. Apoi a trecut fluviul si a parcurs in forta teritoriile vecine. Era o actiune de intimidare a triburilor germanice menita sa stabileasca linistea la noua granita romana stabilita pe Rhin.

Galii au profitat de absenta lui Caesar in timpul incursiunilor din Germania si Britania si au organizat o revolta ampla sub conducerea a doi sefi: Ambiorix si Indutiomarus. Revolta a avut intindere teritoriala mare atragand pierderi grele pentru romani. Unul dintre locotenentii lui Caesar, Sabinus a fost masacrat in tabara sa impreuna cu o mare parte din soldati. Lui Caesar i-a trebuit o energie, o tenacitate si o intensitate a activitatii exemplara, pentru a reprima aceasta rebeliune in anul 53a.Chr. prin executii inspaimantatoare. Aceasta pedeapsa zdrobitoare a provocat izbucnirea unei insurectii generale. Populatia de baza a triburilor galeze a fost aceea care a demonstrat cel mai ardent dorinta scuturarii jugului iar nobilimea locala s-a unit cu ea.

Tuturor, dominatia romana, le parea foarte grea si dura. Caesar chiar s-a mirat "de minunatul acord de vointe pentru recastigarea independentei".

Semnalul revoltei generale a plecat din zona Frantei de azi, si a fost dat de Vercingetorix. Planul lui era de a infometa inamicul roman distrugand totul in calea acestuia; au fost incendiate peste douazeci de localitati ale biturigilor, insa locuitorii din Avaricum au dorit sa-si scuteasca localitatea de la distrugere. Ezitarea lor a produs o paguba mare cauzei galeze deoarece romanii au asaltat si au cucerit orasul, gasind multe provizii pentru continuarea normala a ostilitatilor.

Caesar a divizat armata in doua parti; prima sub comanda lui Labienus a marsaluit spre nord si a invins intr-o confruntare langa Paris; a doua sub comanda lui Caesar s-a indreptat spre Gergovia pentru asedierea lui Vercingetorix, actiune care a esuat. Dupa reintregirea armatei romane au urmat confruntari care au dus la retragera galezilor in dezordine la Alesia.

Caesar l-a blocat printr-un ansamblu de lucrari genistice ce se intindeau pe o lungime de 15km. Cele doua cercuri care inconjurau Alesia n-au putut fi strapunse si infometarea a adus capitularea (52a.Chr.). Cinci ani mai tarziu dupa ce a asistat la triumful invingatorului sau, Vercingetorix a fost decapitat la Roma. Galezii au continuat lupta, dar izolat si in grupuri foarte slabe astfel ca nu puteau obtine un succes. Ultimul centru de rezistenta a ramas Uxellodonum; au rezistat cateva luni pana Caesar a descoperit sursa de apa care alimenta orasul. Cand aceasta a fost intrerupta a urmat predarea. Tuturor prizonierilor li s-a taiat o mana (51a.Chr.).

Pe timpul cand Caesar aducea imperiului o noua mare provincie, Pompeius a ramas inactiv.

In luna martie a anului 50a.Chr. cand functia de guvernator a lui Caesar, lua sfarsit, senatul a luat in deliberare viitoarea pozitie politica ce ii trebuia asigurata. In timpul dezbaterilor, tribunul Curion, care in secret era omul lui Caesar, a sugerat o idee care a atras pe toata lumea. El cerea ca atat Pompeius cat si Caesar sa fie redusi simultan la viata privata. Aceasta era dupa el, singura solutie capabila sa salveze Republica cu institutiile ei. Propunerea s-a votat; aceasta il avantaja pe Caesar care ar fi reusit sa reduca toate puterile cu care fusese investit Pompeius, in lipsa sa, pe timpul cuceririi Galiei.

Caesar care era gata de lupta, avea toate avantajele pentru a grabi lucrurile. El a trimis de la Ravenna un ultimatum senatului menit sa determine acordarea drepturilor politice si imunitare egale cu ale lui Pompeius dar si drepturi care reprezentau o recompensa pentru faptele sale de arme si administrative. El se oferea totusi, sa renunte la functia sa, daca Pompeius renunta la a sa. In caz contrar, pretindea ca pana la proxima comisie de acordarea consulatelor, sa i se lase o parte din provincia sa, impreuna cu una sau doua legiuni. Senatul a aprobat un decret care ordona lui Caesar sa demobilizeze armata care ii era sub comanda si sa paraseasca Galia. El s-a opus si a trecut Rubiconul, rau care despartea provinciile externe de teritoriul pur roman.

Momentul trecerii Rubiconului s-a dovedit crucial pentru istoria Romei si pentru viata lui Caesar (10 ianuarie 49a.Chr.). Cu aceasta ocazie s-au rostit celebrele cuvinte: "Alea iacta est!" (Zarul a fost aruncat!) voind sa se inteleaga ca soarta ramanea sa hotarasca viitorul.

A invadat Italia, marsaluind asupra Romei in fruntea legiunilor glorioase. Inaintarea lui Caesar se baza pe orbirea obisnuita a maselor care se alaturau unei cauze sau unei persoane. Aceasta populatie gata de revolta, plina de vicii, lenesa si desantata reprezenta totusi "poporul" iar romanii aveau dictonul "Vox populi, vox dei"(Vocea poporului, vocea lui Dumnezeu).

Odata decis razboiul, Caesar l-a purtat cu vigoarea obisnuita. Pompeius care jurase ca va mobiliza, din pamant, legiuni pentru apararea Romei, s-a vazut nevoit sa se retraga. A evacuat capitala si apoi Italia. Dupa o campanie de numai doua luni Caesar avea in mana intreaga peninsula.

Inainte de a-l urmari pe Pompeius spre Orient, Caesar s-a indreptat fulgerator spre Spania unde a scapat de trei locotenenti ai aceluia, Varron, Afranius si Petreius, in batalia de la Ilerda (1august 49a.Chr.). Urmandu-si calea, a trecut prin Roma pentru a primi consulatul ce ii fusese refuzat pe cand se afla in Galia si profitand de neglijenta lui Pompeius, a traversat marea spre Epir, fara nici o rezistenta.

In urma unor serii de operatiuni militare prin care s-au confruntat langa Dyrrhachium, Caesar s-a retras in Tesalia. Aici obtine renumita victorie de la Pharsalos din 9 august 48a.Chr. care ii permite sa afirme celebrele vorbe: "Veni ,vidi, vici!" (Am venit,am vazut ,am invins!). Pompeius acceptase confruntarea decisiva sub presiunea anturajului, fara a se plasa intr-o pozitie avantajoasa. Sperand intr-un ajutor militar s-a refugiat la curtea regelui Egiptului, al carui tata ii fusese prieten; dar regele un degenerat a incalcat legile ospitalitatii si l-a omorat la 28 septembrie 48a.Chr.

Caesar a aflat de moartea lui Pompeius odata cu debarcarea in Egipt. Cu toate ca interese puternice ii reclamau prezenta la Roma, Caesar a amanat reintoarcerea, retinut fiind la Alexandria de farmecele Cleopatrei. In iarna din 48-47a.Chr. a fost asediat impreuna cu Cleopatra in citadela Alexandriei, de catre partizanii lui Ptolemeu al XIII-lea (regele Egiptului) si numai sosirea unor intariri din Asia Mica trimise de Domitius Calvinus a decis despresurarea. Ptolemeu al XIII-lea a devenit prizonierul romanilor.

Caesar a lasat coroana Egiptului, Cleopatrei alaturi de Ptolemeu al XIV-lea, care va muri curand, Cleopatra ramanand singura conducatoare a Egiptului. In anul 46a.Chr. Cleopatra a sosit la Roma impreuna cu fiul lui Caesar, Ptolemeu al XV-lea (Caesarion, nascut cu un an inainte 47a.Chr). Dupa asasinarea lui Caesar (44a.Chr.) regina Nilului a parasit Roma iar la moartea prematura a lui Ptolemeu al XIV-lea (frate si sot) l-a ridicat coregent pe Caesarion. Atunci cand a parasit Egiptul (47a.Chr.) Caesar a lasat doua legiuni, care sa asigure prezenta romana si stabilitatea monarhiei duble a celor doi frati si soti, Cleopatra a VII-a si Ptolemeu al XIV-lea.

Batalia de la Pharsalos a facut din Caesar stapanul lumii iar bataliile de la Thapsus (6 aprilie 46a.Chr.) in nordul Africii si de la Munda (17 martie45a.Chr.) in Spania, contra republicanilor, au constituit numai episoade minore pentru el.

In stil propriu, rapid si hotarat, a revenit la Roma in octombrie 47a.Chr, iar la 28 decembrie a debarcat in Africa de Nord pentru a se confrunta cu pompeienii care concentrasera o puternica armata. I-a zdrobit la Thapsus la 6aprilie 46a.Chr. Revenit in iulie 46a.Chr. la Roma in noiembrie a parasit din nou orasul pentru a merge pe frontul din Spania, unde fii lui Pompeius Magnus mobilizeaza o alta puternica armata. Batalia de la Munda a pus capat oricarei opozitii armate fata de Caesar in vastul imperiu roman.

In anii 48,46,45,44a.Chr. a ocupat demnitatea de consul, in 48a.Chr. pe cea de dictator pentru un an, iar din 46a.Chr. pe cea de dictator pentru zece ani. In februarie 44a.Chr.a devenit dictator perpetuus. Concomitent i s-au acordat puteri exceptionale si drepturi sociale. Dupa ce a reusit in 45-44a.Chr. sa concentreze o putere cvasimonarhica, Caesar a acceptat si insemnele exterioare ale acesteia. A fost declarat inviolabil si sacru primind puterea de a destitui tribuni. Ca mare pontif si ca demnitar suprem al cultului, a intrat in colegiul augurilor. Totodata reunirea acestor inalte demnitati ale republicii in mainile sale erau contrare spiritului institutiilor romane traditionale dar faptul a devenit posibil deoarece totul ii revenea prin lege.

Dio Casius ne transmite ca dupa batalia de la Munda, Caesar a fost numit "imperator" dar nu in sensul pur onorific ce se acorda generalilor invingatori ci ca un simbol al "imperiului", al omnipotentei sale politice in stat.

Cu toate ca a promovat o politica sociala lucida si abila, prin care a incercat sa stabileasca un echilibru intre diferitele categorii sociale, sa aplaneze ura si disensiunea dintre diferitele categorii de politicieni sau proscrisi, Caesar a subestimat rezistenta institutiilor republicane, precum animozitatea neiertatoare a aristocratiei senatoriale ale carei manevre le dejucase si de care era privit ca simbol al tiraniei.

La Idele lui martie (15martie 44a.Chr.) in preajma inceperii unei campanii impotriva partilor la varsta de 56 ani, Caesar a fost asasinat in senat de o conjuratie de circa 60 senatori, in frunte cu Caius Cassius Longius si Marcus Iunius Brutus. Inainte de a se stinge, observand ca printre atentatori se afla si Brutus a rostit celebra propozitie "Tu quoque, Brute fili mi!"(Si tu de asemenea,Brutus fiul meu).

Om politic de o geniala fantezie, cu o vointa de fier, diplomat lucid si subtil, organizator stralucit, inegalabil strateg si conducator de osti, Caesar a ramas una dintre cele mai importante personalitati ale Romei antice. Numele sau sta scris alaturi de cei mai renumiti cuceritori ai antichitatii, Alexandru Macedon si Hannibal.

Prin faptele sale Caesar a precipitat, in istoria romana, trecerea de la sistemul republican la cel monarhic .Antrenat, in tinerete, in intrigile politice proprii Romei republicane, Caesar si-a relevat si materializat inegalabilele potente in cea de-a doua parte a vietii, cand talentul, vitejia, echilibrul si luciditatea l-au asezat printre gigantii istoriei. Nici macar atotputernicia ultimilor ani nu i-au alterat echilibrul si sensibilitatea aristocratica.

Este foarte greu de enumerat, in detaliu, reformele sale, fiind suficient de a indica sumar in ce a sprijinit guvernarea. El nu s-a comportat ca un om de partid si nu s-a gandit decat la interesul general. S-a aratat echitabil in respectul pentru vechea garda si iertator cu adversarii sai. S-au reinaltat, in timpul sau, statuile lui Sylla si Pompeius asa cum altadata asezase in Capitoliu trofeele lui Marius. Toate exilurile politice le-a anulat, cu exceptia catorva ce puneau in pericol ordinea. Nu a uitat nici plebea pe care a cucerit-o si a multumit-o cu donatii si magnifice serbari de triumf dupa bataliile de la Thapsus si Munda. S-a zbatut sa gaseasca de lucru saracilor si sa intareasca clasa de mijloc. A intarit proprietatea agricola si a improprietarit 80 000 de veterani in colonii.

Cu toate ca a stat relativ putin in Roma, Caesar a initiat mari constructii pentru a ocupa forta de munca libera si pentru a infrumuseta orasul.

Masurile sale administrative nu s-au dovedit mai putin cantarite ca cele economice. Dupa multi ani de anarhie a prevazut masuri severe de pedepsire a agitatorilor. Ca urmare a publicat o "lege a maiestatii" care pedepsea toate atentatele dirijate catre persoane sau catre siguranta statului. O alta lege, intitulata "De vi" viza pe autorii de violente sau de talharii. Un control serios s-a abatut asupra guvernatorilor de provincii si a functinarilor publici.

Prin masurile sale Caesar a schimbat rolul de oras-stat al Romei, in acela de capitala; adica Roma s-a transformat din stat in capitala imperiului. Legea "Iulia municipalis" era o carta comuna a municipiilor carora le acorda o reala autonomie, le organiza politia. Ea nu facea nici o distinctie intre Roma si celelalte municipii. In mare aceasta a fost opera politica, sociala, economica si administrativa a lui Caesar, opera ce a atins aproape toate domeniile vietii statului.

Nu exista indoiala ca Caesar dorea sa perpetueze noul regim. El purta in public tinuta regilor din Alba, isi exprima parerea ca Sylla gresise atunci cand abdicase, ceea ce el nu se gandeste sa faca. A primit titluri religioase de "pater patriae" de "semideus" de "deus invictus" si de "Jupiter Iulius", iar concomitent i se acordau onoruri divine de adulare, imprumutate din practicile orientale. Fara indoiala ca a deschis calea, de mai tarziu, a suveranilor republicani cu caracter ereditar.

Iulius Caesar este unul din geniile extraordinare care au aparut in istorie. Mare scriitor si mare orator, el a avut toate calitatile unui conducator de stat. Istoria nu-i recunoaste un egal. Avea un spirit precis, net, viguros, o vedere clara a lucrurilor, un bun simt minunat si o egala aptitudine de a face vaste planuri si de a le executa. Nu se multumea de a repurta victorii stralucitoare ci lasa in urma lui opere durabile. A angajat Roma si lumea pe drumuri noi, drumuri pe care Sylla le-a pregatit dar nu a avut curajul sa le finalizeze. A pus fundamentele organizarii administrative a imperiului, a emis legi ce au ramas valabile pana la culegerea lor de catre Justitian al Bizantului. Caesar a dat un impuls puternic raspandirii romanitatii, a civilizatiei romane in teritoriile barbare occidentale, fapt ce nu i-a rapit decat aproximativ cinci ani de lupte victorioase.

La toate acestea a fost ajutat de calitatile exceptionale cu care natura l-a dotat: o usurinta prodigioasa in munca, o putere de seductie irezistibila, o natura delicata de om superior, o demnitate severa care, intr-o oarecare masura i-a tinut loc de sens moral, un fond de generozitate care nu se impaca cu comiterea de violente si nici cu varsari de sange asemanatoare celor provocate de Sylla sau, mai tarziu, de Octavianus, el ramanand adeptul clementei. Caesar nu a fost numai cel mai complex om de stat dar si cel mai seducator.

Prin testament Caesar l-a lasat mostenitor pe Caius Octavianus, fiul nepoatei sale, Atia. Testamentul cuprindea atat adoptarea cat si desemnarea ca mostenitor.

Caesar s-a aratat remarcabil si prin creatia sa literara. Prezenta activa in viata spirituala a epocii el este autor de poezii, drame si discursuri, scrisori, studii literare, pamflete politice, memorii apreciate in antichitate, dar astazi pierdute. Lucrarile "De bello galico" alaturi de "Comentarii de bello civili" se inscriu printre creatiile majore ale prozei latine, care au ajuns pana la noi.