REGIUNEA DE NORD - EST - GRECIA

Odata cu un peisaj cu campii fertile si munti amenintatori, veti intalni aici cel mai important loc de vacanta, Halkidhiki, (Pen. Calcidica), la fel ca si Salonic "al doilea oras' al Greciei.

Aproximativ la jumatatea drumului intre Adriatica (la vest) si raul Evros (la est), Salonic este al doilea oras al Greciei si "capitala' (din 1923) a Macedoniei si Tracici. La mai putin de 100 km spre nord se intalnesc frontierele prim. (Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei), ale Bulgariei si Greciei, frontiere stabilite numai dupa Primul Razboi Mondial. Regiunea de N-E nu detine magnificele locuri arheologice sau uimitoarele ruine ale templelor din centrul sau sudul Greciei. La aceasta latitudine vara este mai scurta, zborurile internationale mai putine, iar cazarea este mult mai costisitoare (cu exceptia Peninsulei Halkidhiki-Calcidica). Oricum, a-propiata de alte state balcanice si recent achizitionata de Grecia, ea confera acestei zone o mai mare varietate etnica incluzand si domeniul muzical si culinar. Locurile antice se impart in doua categorii: fie prea imprastiate pentru a te putea uimi, fie palimpseste, unde cartile civilizate pot fi citite una dupa alta. Un bun exemplu al celei de-a doua categorii este insusi Salonicul.

Salonic

Pentru un vizitator care se apropie dinspre mare, Salonicul (1) de azi prezinta o fatada uniforma de blocuri cu apartamente modeme caracteristice multor orase mediteraneene. La inceputul acestui secol, acelasi loc era plin de minarete ridicate elegant intr-un oras acoperit cu tigla. Cand mai mult din jumatatea orasului a fost distrusa de Marele Foc din August 1917, arhitectii englezi si francezi (care insoteau expeditiile straine in acea vreme) au fost angajati imediat pentru a realiza un nou plan urbanistic.

Dar focul nu a distrus chiar totul, un loc crutat fiind vechiul cantonament Kastra. Ruine romane, biserici bizantine, cladiri otomane, morminte evreiesti incercuite de ziduri romane si bizantine s-au imprastiat de-a lungul bulevardelor asfaltate sau a pasajelor pietoanele. Dupa mai multi ani de neglijare, aceasta bogata mostenire arhitecturala a fost in final renovata selectiv datorita faptului ca Salonicul a fost numit in 1997 Capitala Culturala Europeana.

Salonicul a fost fondat in 316-315 i.Hr. de regele macedonian Kassander, numind orasul dupa sotia sa, si s-a dezvoltat in timpul romanilor si mai ales datorita Via Egnatia, care se intindea de la coasta Adriaticii pana la Hellespont (Stramtoarea Dardanele). Sfantul Paul a civilizat orasul de doua ori si a scris doua epistole catre locuitorii acestuia. Crestinismul, odata cu orasul, a inflorit sub conducerea imparatilor bizantini, in special Theodosius si lusti-nian, care au construit noi biserici pentru a le suplimenta pe cele adaptate structurilor romane.

In ciuda atacurilor slave sau sarazine, frecvente cutremure de pamant, incendii sau epidemii de malarie si a putinelor resurse de apa, Salonicul a prosperat. Chiar si in perioada lui de declin a fost o prada bogata pentru otomani in 1430.

Dupa 1500, un numar mare de evrei sefarzi refugiati din Ibcria sau stabiliti aici, dand orasului Salonica - asa cum il numeau ci - cea mai distinsa trasatura pentru urmatoarele secole. In ajunul Razboaielor Balcanice, ei reprezentau mai mult de jumatate din populatia orasului, alcatuind cea mai mare comunitate de evrei din zona. In 1943/70.000 dintre ei au fost deportati in lagarele naziste, in prezent ramanand aici mai putin de 1.000. Contributia lor, prin care au ajutat orasul la inaugurarea Anului Cultural European, este recunoscuta printr-un mic muzeu memorial.

Trecand prin 3 razboaie ce pregateau terenul celui din 1923, orasul a ajuns sa fie un oras grec al refugiatilor. Ca numar, Atena se poate sa fi avut mai multi refugiati, dar ca proportie a populatiei, Salonicul este cel mai pur oras anatolian, avand cateva denumiri turcesti (Dereli, Mumtzis etc.) si o bucatarie condimentata, cum rar se poate gasi altundeva in Grecia. Au existat cateva porecle ale orasului Capitala refugiatilor sau Mama saracilor.

Dar in secolul al XX-lea, Salonicul nu-si schimba demografia. Dupa multi ani, in umbra Atenei, orasul isi are propria identitate. Targul Internationai, ce are loc in fiecare an in luna octombrie, face deja din Salonic un important centru comercial balcanic si acum, ca s-a incheiat blocada macedoniana, portul e pregatit sa devina o intrare catre Balcani. Chiar si inainte de a fi numit capitala culturala europeana, Salonicul promova restaurante si cluburi moderne in incinta cladirilor istorice, iar muzicieni nascuti aici (Savvopou-los si Nikos Papazoglou) erau reprezentantii de scama ai cantecului grecesc. Se spune ca poti distinge un locuitor al Salonicului dupa mersul si dupa statura sa, fiind cu un cap mai inalt decat cocosatii atenieni.

Un tur al orasului

Puteti incepe cu Muzeul de Arheologie (A), care prezinta vestigii mace-doniene, elenistice si romane din intreaga regiune, incluzand si notabilele colectii Sindos si Verghina. Cea din urma contine comori magnifice considerate a fi mormintele regelui macedonian Filip al II-lea si ale rudelor sale. Bijuterii minunate si articole de uz casnic din aur, argint si bronz capteaza atentia impreuna cu doua casete funerare: cea a regelui, continand o coroana impletita din frunze de aur sub forma celor de stejar, si ceea a printesei, cu o diadema de aur. Capacele ambelor casete sunt inscriptionate cu diferite variante ale motivului stelar pe care prim l-a adoptat ca simbol si emblema a steagului sau (deschis: luni 12.30-19.00 vara, 10.30-17.30 iarna; marti-vineri 8.00-19.00 vara, 8.00-17.00 iarna; sambata-duminica 8.30-15.00, intrarea cu plata).

Salonicul roman este in cea mai mare parte sub pamant. Cele mai extinse sapaturi, cele de la Dhimitriou Goiinari si de langa Platia (Piata) Navari-nou au scos la lumina palatul imparatului antic crestin Galerius Caesar, care a martirizat Sfantul patron al orasului, Demetrius, in 305 d.Hr. Pe acest teren supravietuieste Arcul triumfal al lui Galerius (B), ridicat peste Via Egnatia in 297 d.Hr., pentru a sarbatori victoria impotriva persilor. La nord-vest, Rotunda Aghios Yeorghois, probabil original conceputa pentru Mausoleul lui Galcrius, este unul dintre putinele exemple de arhitectura circulara romana, fiind de-a lungul timpului fie biserica, fie moschee. Minunatele mozaicuri de pe pereti au supravietuit numai partial in partea superioara a interiorului; un minaret trunchiat este singurul care a mai ramas.

Salonicul bizantin

In Salonic au supravietuit mai multe biserici bizantine decat in oricare alt oras grecesc. Cele mai timpurii exemplare sunt adaptari ale unor bazilici romane, la randul lor construite pe vechile temple grecesti, majoritatea coloanelor fiind inlocuite cu pereti.

Ambele din secolul al V-lea, atat Ahiropitos (D) (inchis pentru restauratie), cat si deja restaurata Aghios Dhimitrios (E) (deschise: luni, 12.30-19.00, marti, joi, sambata 8.00-20.00, vineri 8.00-23.00, duminica 10.30-20.00) sunt bazilici cu trei nave laterale. Cand se deschide Ahiropitos, cautati bucati de mozaic pe sub arcade, intre coloanele ornamentate. Aghios Dhimitrios a fost construita la putin timp dupa moartea sfantului, pe locul martirajului acestuia; cripta este considerata locul unde acesta a fost inchis. Aceasta este cea mai mare biserica din Grecia, aproape in intregime reconstruita dupa incendiul din 1917, care a crutat doar colonadele si absida. Sase mozaicuri mici din secolul al V-lea si al VII-lea, multe prezentandu-1 pe sfant, au supravietuit in partea superioara a coloanelor din ambele parti ale altarului.

Ce a mai ramas din Manastirea Latomos este micuta Osios Dhavid (F), izolata undeva in districtul Kastra (deschis zilnic, 8.00-11.30, orarul fiind la dispozitia ingrijitorului). Capatul dinspre apus al bisericii a disparut, dar care merita vizitata de dragul unui vechi mozaic remarcabil din absida, descoperit abia in 1921, cand a fost indepartat stratul de var dat de otomani. Acesta il prezinta pe profetul Ezckiel ca un tanar tara barba, asezat pe bolta ceru-rului, inconjurat de simboluri ale evanghelistilor. Impreuna, mozaicurile de la Osios Dhavid si Aghios Dhimitrios ridica pe cele mai inalte trepte arta sacra preiconoclastica a Greciei, intrecuta doar de lucrarile intalnite in Ravenna, Italia.

Mai jos, spre malul marii, Aghia Sofia (G) din secolul al VIII-lea, a fost ridicata ca o imitatie a omonimei sale din Constantinopol. Aceasta este una dintre primele experiente de succes ale construirii domurilor; este de 10 metri largime, prezentand Apostolii ce il privesc pe Hristos copil, pazit de ingeri si nu pe Hristos pe tron, o moda ce va aparea mai tarziu. Pe absida, din nefericire pusa in umbra de esafodaj si ikonostasis, puteti identifica urme ale unui mozaic vechi iconoclastic, cu Hristos in spatele Mariei, care sta pe tron.

O alta serie de biserici, toate aflate mai sus de Via Egnatia, dateaza din secolul al XIII-lea si al XIV-lea - exemple ale unei "epoci de aur' culturale, in dezacord cu declinul politic al Imperiului Bizantin si numeroasele dezastre ce au avut loc in Salonic intre secolele al X-lea si al XII-lea. Modestele resurse financiare au facut ca frescele sa fie preferate mozaicurilor. Cea mai frumoasa biserica este Aghios Nikolaos Orfanos (H) (Sfantul Nicolae Orfanul) din partea de nord-est a regiunii Kastra (deschis: marti-duminica, 8.45-14.45). Printre cele mai bine pastrate si neobisnuite fresce sunt cele prezentandu-1 pe Hristos ducand Crucea si pe Pilat facand Judecata; intr-o fresca intitulata "Spalatul Picioarelor' se pare ca talentatul pictor a inserat o imagine de-a lui calarind si purtand un turban. Muzeul Bizantin (I) este o colectie de arta seculara sacra - icoane exceptionale, ceramica, monede - gazduita in Lefkos Pyrgos (Turnul Alb). Turnul insusi, logo-ul orasului, a fost original construit in timpul scurtei perioade de ocupatie venetiana ca o adaugare la zidurile roman-bizantine.

Otomanii l-au folosit ca inchisoare; din aceasta cauza, cat si ca urmare a masacrului ienicerilor petrecut in anul 1826 s-a ajuns ca turnul sa primeasca epitetul de "sangeros'. Grecii l-au varuit in perioada urmatoarea anului 1912, iar apoi au indepartat varul in anul 1985. O scara spiralata cu mici ferestre, conecteaza galeriile cu exponatele, ajungand la o draguta cafenea (avand preturi acceptabile) si

in final la acoperisul cu crenel, ce ofera vederea mei privelisti spre faleza, dar si spre Kastra (deschis: luni, 12.30-19.00 vara; 10.30-17.00 iarna; miercuri-vineri, 8.00-19.00 vara; 8.00-17.00 iarna, sambata-duminica, 8.30-15.00, intrare cu plata).

Un zid care duce spre interiorul peninsulei leaga Turnul Alb cu Turnul Robiei, capatul de nord-est al fortificatiilor; in spate, se afla Eptapyrghiou, o citadela interioara (Yedikule in limba turca) si locul unei groaznice inchisori din timpurile otomane pana in anul 1989. Aleile parasite din Kastra se intind pe o distanta parcursa in 20 de minute de la mare.

De la sfarsitul anilor 1980, aceasta vecinatate de case darapanate a fost transformata intr-una plina de taverne si de cafenele.

Salonicul otoman si evreiesc

Salonicul a fost cucerit de otomani in anul 1439, cu 23 de ani inaintea caderii Constantinopolului. Noii proprietari au transformat majoritatea bisericilor in moschee in timpul primului secol de dominatie, vopsind cu var mozaicurile si frescele. Ca rezultat, exista putine cladiri construite ca moschee, insa exista alte constructii civice interesante. Exemplare valoroase din secolul al XV-lea includ gratioasa Ishak Pasha sau Moscheea Alatza Imaret de la baza Kastra - langa Yeni Hamam sau baia, restaurata ca bistro, sala de concerte sau cinematograf in aer liber pe timpul verii. Aceeasi atmosfera o intalnim poate si in Bezesteni de alaturi, o piata acoperita cu sase domuri innoite, acum plina de magazine luxoase. Bey Hamam (J) are o bolta cu stalactite intacte deasupra intrarii.

Alte doua monumente "turcesti' contemporane atrag specialistii. In spatele consulatului turc se afla casa de lemn unde Mustafa Kemal Ataturk, fondatorul Republicii Turce, s-a nascut in 1881. La cateva sute de metri spre est de Muzeul Arheologic, la marginea "Noului Oras' din secolul al XIX-lea, este Yeni Cami sau "Noua Moschee', o constructie ciudata in stilul Artei Noi, ridicata de Doenme (Ma'min). Aceasta secta criptoiudaica, original adepta a falsului "Mesia' din secolul al XVII-lea, Sabbatai Zvi, era predominanta, dar in mod diproportional, printre otomani si a ridicat multe cladiri impunatoare in aceasta zona.

In contrast, exista putine urme tangibile ale trecutului evreu al Salonicului, "multumita' incendiului din 1917 si profanarii naziste a cimitirelor si a sinagogelor din 1943.

Singura sinagoga Monastriot (K), de langa Ministerul Greciei de Nord, a supravietuit razboiului. Obiect principal in marea piata centrala, in care se vinde orice, de la mobila la pasari vii de curte - este hala acoperita Modhiano (L), unde se vinde peste si carne, numita astfel dupa familia evreiasca care a construit-o. Desi ocupata numai o parte din ea, Modhiano prezinta o atmosfera ouzeri. Aproape, Louloudhadhika Hamam sau Piata de Flori era cunoscuta si ca Yahoudha Hamam (M), care functiona si ca baie; clientela locului a disparut, dar florile pot fi inca gasite, iar in interior functioneaza o taverna ce serveste peste, chiar daca cladirea este in stadiu de restaurare. In aceeasi zona, pe Aghi'ou Mina, este Muzeul Existentei Evreiesti (deschis: luni-vineri 9.00-13.00, intrare cu plata).

Ca o evadare din oras incercati o excursie de o zi in Panorama, un sat la 11 km spre est, ale carui privelisti ii justifica numele; cateva zaharoplastia vand specialitati anatoliene, cum ar fi salepi (o bautura din radacina de orhidee), dodurma (inghetata turca) sau trigona (o prajitura cu crema in forma de triunghi). Hortiatis, la 10 km mai la nord de aici, a alimentat inca din antichitate Salonicul cu apa. Din orice loc, in timpul unei zile senine, poti sa privesti inspre Golful Thermaic pentru a vedea poalele Muntilor Olimp (Olymbos), un punct traditional de separare intre Macedonia si Tessalia.

In jurul Salonicului: locuri macedoniene

Urme ale Imperiului Macedonean din secolul al IV-lea i.Hr. ce se intindea odata pana in India sunt imprastiate pe zona intinsa de la vestul Salonicului spre sud-vestul Salonicului pe marginile vailor neinundabile ale raurilor Axios si Aliakmonas. In antichitate, Golful Thermaic patrundea mult mai mult in interior, dar raurile ce aduceau aluviuni au fortat tarmul spre est. Toate aceste locuri pot fi vazute intr-o singura zi. Dion, la nord-est de Muntele Olimp, a fost fondat de regii macedonieni, atat ca terenuri de mobilizare militara, cat si ca teren sfintit de zeii olimpieni din apropiere. Ruinele sale care dateaza din timpul perioadei romane si bizantine au fost ingropate de un cutremur din secolul al V-lea i.Hr. (deschis: luni, 12.30-19.00 vara, 10.30-17.00 iama, marti-vineri, 8.00-19.00 vara, 8.00-17.00 iarna, sambata-duminica 8.30-15.00, intrare cu plata). Din 1990 au fost descoperite aici mozaicuri bine pastrate; cel mai bun - cel de la Medusa - a fost transferat pentru a fi pastrat in conditii de siguranta in Muzeul Satului.

Verghina moderna pe malul sudic al Aliakmonas, era numita inainte Aigai, prima capitala macedoniana si a ramas metropola regala. Camerele mortuare subterane ale lui Philip al Macedoniei si ale altor trei, descoperite in 1977 cu comorile intacte, au fost transferate in buncare protejate si pot fi vizitate, ca alte morminte mai modeste si un palat de vara, Palatitsa, in susul dealului, la 18 km nord-est de rau. Veria e situata la un capat al unui povarnis ce urca inspre nord spre Edhessa (2). In aceasta zona s-au pastrat catcva casc autohtone otomane, printre care trei bisericute deghizate in hambare; una dintre ele, care are fresce, numita Hristos, poate fi vizitata (marti-duminica, 8.30-15.00). Monumentele musulmane includ un complex de bai si doua moschee; in fostul canton evreiesc al dealului Barbouti, o sinagoga abandonata este o marturie a existentei comunitatii deja stabilite pe vremea cand predica sfantul Paul aici.

La nord de Veria pot fi vizitate morminte macedoniene si mai impunatoare in Lefkadhia, in cazul in care acestea nu sunt inchise pentru restaurare. Edhessa, situat la 43 de km de Veria, este deosebit de alte orase grecesti si aceasta datorita numeroaselor paraiase canalizate care parcurg orasul, dar si datorita acelei cascade care curge peste coasta muntelui. Exista o carare care duce spre poalele defileului, prin valul cascadei, langa o pestera; in susul apei este un pod roman sau bizantin ce folosea drumul Via Egnatia. Arhitectura orasului Edhessa nu are nimic special, dar parcurile si trotuarele largi te indeamna la plimbare.

Pella, aflata la jumatatea drumului de intoarcere spre Salonic, a fost capitala macedoniana dupa jumatatea secolului al IV-lea i.Hr. De aici, Philip al II-lea a condus o Grecie unita dupa 338 i.Hr. si tot aici fiul sau Alexandru a studiat sub indrumarea lui Aristotel - pregatit si pentru legendarele lui campanii desfasurate in Orient. Mare parte a capitalei imperiale urmeaza sa fie scoasa la lumina, dar superbele mozaicuri - unele gasite in situ, altele pastrate in muzeu prezentand o vanatoare de lei, Dionysus calarind o pantera si alte scene mitologice justifica pe deplin curiozitatea unei vizite in aceste locuri (ambele deschise de marti pana duminica 8.30-15.00, iar la intrare se plateste o taxa).

La Est catre Halkidhiki (Chalkidiki)

Exista multe drumuri de iesire din Salonic catre Est. Unul duce initial spre nord, catre orasul Kilkis si tarmul grecesc al Lacului Dirani, apoi spre valea raului Strymon (Struma), spre singurul drum pavat ce trece spre Bulgaria, la Promahonas. Aceasta ruta este urmata si de calea ferata, care face incredibil de multe cotituri pe un drum relativ drept. Cinicii spun ca cei care au construit aceasta cale ferata au fost platiti la km; de fapt, Sultanul, incheind in termeni destul de neprietenosi tratatul cu Rusia, spunea ca aceasta cale ferata trebuia sa fie invulnerabila unui atac dinspre mare.

Un drum mai direct spre nord-est duce la Serres (3), un loc important inca din vremea bizantina, in prezent continuand sa fie un prosper oras provincial. A fost ars pana in temelii in 1913 de bulgarii care se retrageau si a fost reconstruit, ramanand doar doua biserici bizantine, in mare parte schimbate de razboi si restaurate: Aghii Theodhori din secolul al Xl-lea si Aghios Nikolaos din secolul al XIV-lea. O cladire otomana din intunecoasa piateta centrala serveste acum ca muzeu.

La 19 km nord, intr-o vale montana impadurita este un fundament si mai venerabil pentru manastirea Timiou Prodhromou unde Yennadhios al II-lea, primul patriarh dupa cucerirea otomana a Constantinopolului a ales sa se retraga si unde este mormantul sau.

Cel mai aglomerat drum spre est coteste in jurul lacurilor Koronia si Volvi in drumul spre Tracia, dar o ruta mai putin folosita o ia spre S-E, catre Halkidhiki, o peninsula de forma unei maini, atarnandu-i trei degete in Marea Egec. De mult zona preferata de petrecere a sfarsitului de saptamana pentru locuitorii Salonicului, incepand cu anii '80, s-a dezvoltat si mai mult datorita turistilor straini, in special unguri si cehi care cauta soare, nisip si mare intr-o oferta ieftina sau cateva canistre de benzina.

Putine lucruri au ramas care sa poata sugera rolul important al acestei zone in perioada clasica, cand coloniile locale ale diferitelor orase din sudul Greciei au servit drept campuri de lupta in timpul primei decade a Razboiului Peloponezian dintre Atena si Sparta. Totusi au fost descoperite fosile si un craniu vechi de 500.000 de mii de ani in pestera Petralona, la 50 de km spre sud de Salonic, dovedind existenta unei asezari preistorice (zilnic intre 9.00-19.00 vara, intre 9.00-17.00 iarna, cu o taxa de intrare).

La Staghira in drum spre Athos, o statuie moderna a lui Aristotel, domina golful Ierissos si locul de nastere al filosofului, vechea Stageira. Canalul lui Xerxes_; acum infundat, a fost construit in jurul anului 482 i.Hr. peste peninsula Athos, pentru a-i ajuta pe persi sa evite soarta indurata in campania anterioara, cand flota lor s-a scufundat navigand in jurul Capului Athos. Medievalul Canal Potidhea separa inca peninsula Kassandhra de restul peninsulei si serveste drept dana de acostare pentru barcile de pescuit.

Pantele frumos impadurite ale muntelui Holomondas acopera centrul "palmei' deluroase; Polyghyros, cu un Muzeu de Arheologie lipsit de stralucire, este o capitala provinciala, dar Arnea (4) este vizitata de turisti datorita lucrurilor existente aici si a vechilor case bine pastrate. Kassandhra, "degetul' de la extremitatea vestica, era putin animat inainte de promovarea turismului - multi locuitori au fost macelariti in 1821 din cauza participarii lor la revolta pentru obtinerea independentei, pamantul a fost pustiit pana la repopularea lui cu refugiati dinspre Marea Marmara in perioada de dupa 1923. Nea Potidhea (5) de langa canal si Haniotis de langa marginea peninsulei reprezinta poate cea mai buna miza castigata in favoarea dezvoltarii intr-o zona cu piata imobiliara suprasolicitata.

Sithonia, "degetul' din mijloc, este mai inverzit, mai putin plat si mai putin dezvoltat. Manastirile de pe muntele Athos au detinut o mare parte din acest teren inainte de 1923 si exista cateva sate vechi neluand in seama rusticul Parthenonas chiar sub muntele Itamos. Galagiosul Neos Marmaras (6) si super statiunea Porto Karras sunt exceptia de la regula conform careia fostele sate de pescari care se transforma incet in statiuni cu locuri intinse de campare. Toroni si Aretes de pe coasta vestica sunt relativ intacte, in timp ce Porto Koufo din apropiere este un port pentru iahturi. Plaja Kalamitsi de pe coasta estica are un golf idilic, desi Sarti putin mai la nord este un loc important de acostare.

Mergand pe coasta spre nord, pe langa Pyradhikia, un catun de pescari, ajungi la poalele muntelui Athos al carui varf piramidal apare intr-o magnifica solitudine. Cateva statiuni, incluzand insulita Ammouliani, cosmo-politana Ouranopoli (8) si indeosebi muntele Athos sunt atractia zonei si nicidecum soarele, nisipul sau marea.

Muntele Athos

Faima acestui munte vine de la marea comunitate de manastiri de aici, azi cuprinzand aproape 2000. In trecut calugarii il numeau "sfant', dar azi acest epitet e parte din numele sau grecesc: Aghion Gros, Muntele Sfant. Istoria lui crestina incepe odata cu sosirea pustnicilor la mijlocul secolului al IX-lea, cu aproape un secol inainte de construirea primei manastiri. Petru Athonitul este un faimos sfant care a trait aici, intr-o pestera timp de 50 de ani.

SFAT

O vizita de 4 zile la muntele Athos poate fi obtinuta de la Ministerul Afacerilor Externe din Atena sau Ministerul Macedoniei sau Traciei din Salonic. Va trebuie si o scrisoare de recomandare din partea ambasadei sau a consulatului tarii dvs.

Cea mai spectaculoasa manastire din Athos este Simonos Petra, construita pe o stanca abrupta, cu coborasuri vertiginoase pe 3 parti. Meghistis Lavras, din secolul al X-lea, are fresce minunate - dar trebuie sa faceti rezervarea cu 2 luni inainte pentru a sta aici in plin sezon.

Prima manastire Meghistis Lavras a fost fondata in 963 d.Hr. de Sfantul Athanasios, un prieten de-al imparatului bizantin Nikiforos Fokas. Ulterior, multe fundatii au aparut sub patronajul imparatilor bizantini, care i-au sprijinit cu bani, pamanturi si averi; in schimb, acesti donatori sunt si acum pomeniti, iar hrisoavele imperiale sunt cu zel pastrate in bibliotecile manastirilor.

20 de manastiri supravietuitoare sunt toate de calugari ce se conformeaza unor reguli stricte sub indrumarea unui abate (Igoumenos). Proprietatea este comuna; se mananca impreuna in trapezaria sau in refectoriu. Toate manastirile au o liturghie greceasca cu exceptia manastirii rusesti Pandelimonos, a celei sarbe Hilandhariou si a celei bulgare Zografou; toate adera la calendarul iulian, cu 13 zile in urma celui gregorian, si toate (cu exceptia Va-topedhiou) urmeaza ora bizantina ce urmareste ora rasaritului si ora apusului. Multi calugari prefera sa traiasca in comunitati monahale mai mici si mai putin regimentate, skites si kellia. Cativa aleg insa sa locuiasca ca pustnici intr-o isyhastirion, o pestera salbatica pe o stanca abrupta.

In anii 1970, Athos a trecut poate prin perioade slabe, avand doar 1000 de calugari - putin dezvoltati moral si educational - ce locuiau in manastiri darapanate, insa de atunci dezvoltarea a fost spectaculoasa. Muntele Athos este o comunitate ce ofera cea mai inalta forma de viata spirituala intalnita in traditia Crestinismului Ortodox, iar cantitatea si calitatea novicilor de pe intreg globul (in special Rusia, ca urmare a prabusirii comunismului) este in crestere. De asemenea multe cladiri se afla in curs de restaurare.

Numarul pelerinilor spre Athos a crescut de asemenea, chiar daca formalitatile de obtinere a unui permis de intrare sunt astfel concepute pentru a descuraja nescriosii si incultii. Numai adevaratii pelerini trebuie sa faca cereri; sau cel putin acesta este idealul. Deoarece - ca intotdeauna - lupta politica, daca nu doctrinara, nu e departe nici de Muntele Sfant. Majoritatea calugarilor sunt nascuti greci, intr-o cultura plina de intrigi (doar suntem in Macedonia). Novicii slavi si pelerinii s-au plans, incepand cu 1990, ca sunt discriminati fata de grecii de alaturi. Grupuri intregi de calugari au parasit sau au fost alungati din anumite manastiri ca urmare a unor dispute furtunoase cu staretii sau cu autoritatile civile grecesti.

Traditionalistii deplang lucrurile ce se intampla aici in Grecia - distrugerea potecilor milenare si defrisarea padurilor ce furnizeaza mai apoi materie prima pentru derularea restaurarilor. Rezervarile se fac acum prin telefon sau fax. Dupa zeci de ani de somnolenta, lumea se intereseaza din nou de Muntele Athos, facandu-si aparitia in forta prin aceste locuri.

Macedonia Rasariteana

La nord de Athos, drumul trece prin cateva statiuni catre golful Strymonic, inainte de a-1 traversa pe la vechiul Amphipolis. Au ramas putine ruine din acest oras, o asezare traca colonizata de Atena in 438 i.Hr. protejata din trei parti de rau. Multi dintre cei care trec pe aici se bucura de privelistea ce se vede de pe podul de peste rau, a Leului din Amfipoli, o statuie colosala reconstituita din fragmente, din secolele al IV-lea-al III-lea i.Hr. Pe malul estic drumul se bifurca: o sosea cu mai putine privelisti ce urmareste drumul coastei sau una inspre interiorul peninsulei, de-a lungul poalelor Muntelui Fangeo, via Eleftheroupoli, trece prin satele pitoresti cu case ce au acoperisuri din tabla.

O zona de 40 de km patrati, ce se constituie ca republica teocrata a Muntelui Athos, apartine oficial Greciei, dar este guvernata de ,,Adunarea Sfanta', formata din stareti care sunt alesi in fiecare an.

Intrarea interzisa femeilor

Athos este faimos pentru decretul avaton dat in 1060 de catre imparatul Constantine Monomahos, care interzice accesul pe Muntele Sfant al tuturor fiintelor de sex feminin, mai evoluate decat puiul de gaina (exceptie fac pisicile, tinute pentru a starpi rozatoarele).

Cum s-a ajuns aici? Revizionistii indica o veche uneltire dintre calugari si ciobanite; religia pretinde ca Fecioara si-a dorit luxuriantul Athos - sa fie gradina ei proprie - femeile erau deci o tentatie inutila. De peste 100 de ani multe femei au incercat sa patrunda deghizate doar pentru a fi izgonite intr-un mod injositor. Diferite grupuri de femei din Grecia si strainatate au discutat aceasta problema.

In 1998, Ministerele de Externe suedez si finlandez (reprezentate de femei) au amenintat ca refuza sa semneze un decret ce sustinea "statutul special' al Muntelui atat timp cat acesta contravine uneia din cele mai sustinute legi din UE: libertatea miscarii (Grecia este membra UE semnand Acordul Schengen, exclude controlul de frontiera intre statele membre, din anul 2000). Autoritatile ce reprezinta interesele celor de pe munte au jurat sa se opuna oricaror incercari de a schimba caracterul masculin al Muntelui Sfant in schimb, acesti donatori sunt si acum pomeniti, iar hrisoavele imperiale sunt cu zel pastrate in bibliotecile manastirilor.

Ambele rute converg la Kavala (9), al doilea oras al Macedoniei; ca si Neapolis, acesta era o oprire importanta pe ruta Via Egnatia si port pentru vechiul Philippi. In timpul otomanilor, Kavala era un important centru exportator al tutunului, desi azi portul primeste mai mult trafic comercial. O vila, ce dateaza din timpurile cand culturile de tutun aveau succes, gazduieste azi Muzeul de Arta Populara si Moderna, in care sunt prezentate si lucrari ale sculptorului nascut in Thassos, Polygnotos Vaghis (deschis: luni-vineri 8.00-20.00, sambata, 9.00-13.00, intrare cu plata). Comorile din modernul Muzeu de Arheologie includ si ramasite ale unor morminte din Avdira si Amphipolis.

Se pare ca nu multa lume se gandeste sa ramana aici peste noapte - hotelurile sunt galagioase si scumpe - dar merita sa faceti o plimbare linistita catre stabilimentul medieval Panaghia, la sud-est de port, legat de oras printr-un apeduct din secolul al XVI-lea, incepeti cu Poulidhou, treceti pe langa un sir de restaurante indragite de localnici si in curand veti ajunge la poarta Imaret-ului, o constructie cu domuri, despre care se spune ca este cea mai mare cladire publica islamica din Balcani. La inceput aceasta era un azil de binefacere si s-a redeschis la inceputul anilor 1990, dupa ani de asa-zisa degradare datorita atmosferei incontestabile de bar.

La 14 km spre Nord-vest, vechiul Philippi (Filippi) - desi numit dupa Filip al II-lea - contine putine lucruri specific macedoniene. De pe Acropole, unde turnurile medievale rasar printre ruinele zidurilor macedoniene, aveti o privire de ansamblu asupra campului de batalie care a facut orasul Philippi faimos. Aici, in anul 42 i.Hr., destinul romanilor atarna in balanta deoarece fortele republicane ale lui Brutus si Cassius, participanti la asasinarea lui Iulius Caesar in 44 i.Hr., s-au confruntat cu armatele celor care-l razbunau pe Caesar, Antoniu si Octaviu. Datorita infrangerilor, atat Cassius cat si Brutus s-au sinucis.

Ruinele romane, in special cele din sudul autostrazii, cuprind temelii ale unui forum si ale unei palestre si de asemenea ale unei latrine publice bine conservate in partea de sud-vest. Philippi, dupa parerea generala, este primul loc din Europa unde Sfantul Paul a predicat Biblia. El a ajuns in anul 49 i.Hr., dar el a ofensat paganii de aici si a fost aruncat in inchisoare (o cripta romana cu fresce marcheaza acum acest loc). In 55 d.Hr., el a fost mai bine primit de comunitatea careia i s-a adresat mai tarziu in Epistola catre fitipeni. Pana in secolul al VI-lea, crestinismul a inflorit, asa cum demonstreaza ruinele catorva bazilici (deschis zilnic intre orele 8.30-15.00 cu exceptia zilei de luni, intrare cu plata). Conducand spre est de la iesirea din Kavala, veti intalni raul Nestos, granita dintre Macedonia si Tracia, o intindere vasta de terenuri cultivate cu porumb si tutun. Peisajele minunate de-a lungul raului Nestos pot fi vazute cel mai bine din tren sau de pe vechea sosea dintre Dhrama si Xanthi (10).

Tracia - si musulmanii ei

Tracia antica se afla pe teritoriul Bulgariei de azi si al partii europene a Turciei, ca si pe cel al Greciei.

Colonizarea greaca a coastei peninsulei din 800 i.Hr. a dus deseori la conflicte cu triburile locale de traci. Via Egnatia strabate aceasta zona lasand fortificatiile romane, iar mai apoi cele bizantine imprastiate. Mai tarziu, Tracia a fost cucerita atat de slavi, cat si de otomani. In final, ea a fost impartita intre Bulgaria, Grecia si Turcia intre anii 1913-1923, in urma unor numeroase razboaie. Desi a avut loc un schimb de populatie intre Turcia si Grecia in 1923, locuitorii musulmani ai partii grecesti din Tracia au avut voie sa ramana pe acest teritoriu in schimbul protectiei oferite pentru 125.000 de ortodocsi greci ce traiau in Istanbul (astazi numarul grecilor din Istanbul s-a redus la cateva mii, in timp ce populatia musulmana din Tracia a crescut catre 130.000).

O minoritate etnica turca locuieste in principal in Xanthi, Komotini (11); tiganii care au adoptat Islamul si limba turca s-au stabilit de asemenea aici. 6 alta minoritate musulmana, Pomak, locuieste in teritoriul Rodhopi, intre Xanthi si Komotini; ei descind din ereticii medievali bogomili, vorbesc o limba slava si cultiva tutun.

O piata in aer liber ce are loc sambata, la Xanthi, numai la 53 km de Kavala, face o buna prezentare a populatiei musulmane din aceasta regiune. Turcoaicele si femeile Pomak poarta haine lungi si yashmak (baticuri) intr-o singura culoare, incet-incet inlocuind aceasta imbracaminte cu haine gri sau maro si baticuri colorate. Tigancile ies in evidenta prin coloratii lor pantaloni shalvar, baticurile lor fiind legate la spate. Multi barbati poarta inca o imbracaminte traditionala din catifea sau bonete albe. Noaptea barurile si cafenelele de pe strada Vassilisis Sofias au un comert infloritor datorita studentilor de la Universitatea Traca.

Xanthi a devenit un prosper centru comercial si administrativ in timpul secolului al XIX-lea datorita tabacului. Pietrari renumiti au fost adusi din Epir pentru a construi casele comerciantilor, depozite de tutun si ham (hanuri). Hans, cladiri mari construite in forma de patrat, in mijlocul carora erau o curte, locuri de odihna si centre comerciale in apropierea unor piete. Una dintre aceste cladiri, din partea veche a orasului, a devenit Muzeul de Arta Populara (deschis: luni, miercuri, vineri, sambata 11.00-13.00 si 19.00-21.30, marti, joi, duminica 11.00-13.00, cu taxa de intrare). Mai sus, pe deal, sunt minaretele si casele cartierului turcesc.

La Komothini, la 56 km est de Xanthi, pe langa laguna Vistonidha si manastirea inconjurata de apa Aghios Nikolaos, musulmanii reprezinta aproape jumatate din populatie. Acest oras este mai putin atractiv decat Xanthi, dar exista un vechi bazar ce merita vizitat (mai ales martea) cu magazine, 14 moschee, si cafenele demodate, unde batranii vorbesc incet in limba turca sau se joaca cu mataniile lor. Muzeul de Arta Populara de langa parcul central prezinta broderii, costume si obiecte de metal autohtone (deschis: luni-sambata, 10.00-13.00, se plateste intrarea); Muzeul de Arheologie pastreaza relicve ale unor localitati trace cum ar fi Avdira, la sud de Xanthi, si Maroneia, la sud de Komothini (deschis: marti-duminica, 8.30-15.00). Avdira nu prea merita sa fie vizitata, desi a crescut doi mari filosofi : Democrit, autorul teoriei atomice, si sofistul Pitagora celebru pentru maxima: "Omul este masura tuturor lucrurilor'. Ulise a fost chemat la Maroneia dupa ce a parasit Troia pentru a se reintoarce in Itaca. De aici el a luat niste vin rosu dulce, care l-a salvat pe el si pe tovarasii lui de ciclopul Polifem. Prins in pestera acestuia, el i-a dat ciclopului de baut si cand acesta a adormit i-a infipt in singurul sau ochi un tarus aprins si a scapat ascunzandu-se sub pantecele oilor. In memoria acestuia, o pestera poarta numele de Pestera lui Polifem. Vizitati si satul medieval Maronia, ce pastreaza cateva case de lemn, si mica plaja Plata-nitis, cu o taverna unde se serveste peste.

Drumul dinspre Komothini serpuieste pe 65 km printre dealurile sterpe inainte de a ajunge in portul destul de murdar Alexandhroupoli (12), poarta catre Insula Samothraki. Mai bine treceti prin valea raului Evros daca va place sa priviti pasarile. Delta, la est de statiunea romana Traianopolis, este excelenta pentru admirarea pasarilor de balta, in timp ce Rezervatia din Padurea Dhadhia adaposteste vulturi negri si plesuvi. Intre acestea puteti face o oprire la Feres, pentru a vizita manastirea din secolul al XII-lea, Panaghi Kosmosotira.

La nord, dupa ce o luati spre Dhadhia, primul oras este Soufli (13), odata faimos pentru productia lui de matase. Acum culturile de porumb au luat locul duzilor ale caror frunze hraneau viermii de matase, iar acum numai un mic muzeu mai aminteste de industria disparuta. Dhidhymotiho, la 30 de km, are o fortareata bizantina in capatul vechiului oras si o moschee abandonata. De aici majoritatea drumurilor duc spre localitatea Edirne, ale carei minarete sunt vizibile din orasul grec de frontiera Kastanics.