DACII si civilizatia lor

DACII si civilizatia lor

Abstract

La sfarsitul secolului I i. Ch., in nordul Dunarii inferioare se formase regatul dacilor cu capitala la Sarmizegetusa Regia, in muntii Carpati, in centrul actualei Romanii.

Dupa expansiunea Imperiului Roman pana la Dunare, in secolul I d. Ch., Dacia devenise un dusman de temut pentru Roma, datorita diverselor incursiuni la sud de Dunare (Danubius). In acelasi timp, datorita bogatiilor Daciei (aur, argint, grane, animale, miere de albine, etc.) imparatii romani au incercat in mai multe randuri sa cucereasca acest stat.

Dupa aproape un secol de razboaie, la inceputul secolului II d. Ch. Roma a invins si a cucerit Dacia, cuceritorul fiind imparatul roman Traian. Regele dacilor Decebal s-a sinucis. Capitala Daciei Sarmizegetusa a fost incendiata, iar noua capitala a Daciei devenita provincie romana a fost reconstruita cu cca. 50 km mai la sud si a fost numita Sarmizegetusa Ulpia Traiana. Ruinele acesteia pot fi astazi vizitate in comuna Sarmizegetusa din judetul Hunedoara. Ruinele vechii capitale, Sarmizegetusa Regia au fost descoperite la mijlocul secolului al XIX lea in muntii Orastiei, jud. Hunedoara. Impresionante sunt atat fortificatiile capitalei propriu-zise, cetatile din jurul capitalei, cat mai ales complexul de constructii religioase, in cadrul carora se remarca discul solar si calendarul. Aceste doua structuri au facut si fac obiectul unor aprinse dezbateri ale oamenilor de stiinta - arheologi, istorici, fizicieni, matematicieni.

DACII. ETIMOLOGIA NUMELUI LOR.

Dacii si getii reprezinta o ramura a marelui popor indo-european al tracilor, fiind un popor fabulos, viteaz, intelept si cu spirit de dreptate. Teritoriul ocupat de traci, in antichitate se intindea de la Marea Egee pana in regiunea Boemiei, si din zona Iugoslaviei pana la gurile Bugului. Din cele peste 100 formatiuni tribale ale tracilor, getii si dacii erau cei mai numerosi si mai puternici. Ocupau teritoriul cuprins intre M-tii Balcani (Haemus) si M-tii Slovaciei, de la litoralul apusean al Marii Negre pana dincolo de bazinul Tisei. Triburile "dacice" locuiau pe teritoriul actualei Transilvanii si al Banatului, iar cele ale "getilor" in campia Dunarii, inclusiv la sudul fluviului, cat si in Moldova si Dobrogea de azi. In prima jumatate a sec. II i.Ch. aceste formatiuni constituiau 4 uniuni puternice, fiecare emitand moneda proprie.

De numirea de "daci" poate sa provina de la cuvantul daca care inseamna cutit sau pumnal, si care era arma caracteristica populatiilor geto-dacice. De asemenea dáos in lb. frigiana (inrudita cu cea tracica) inseamna lup - animal totemic - care reprezenta stindardul dacilor (dracones).

Daco-getii au inceput sa-si contureze un profil de civilizatie distincta, pe la inceputul mileniului I i.Ch. In sec. I i.Ch. se constituie primul stat daco-get puternic cu centrul in M-tii Orastiei. Fauritorul acestui stat a fost Burebista, care a devenit capetenia uniunilor tribale in anul 82 i.Ch. In politica sa interna Burebista,,cel dintai si cel mai mare dintre regii Traciei" a fost ajutat, dupa cu relateaza Strabon, de marele preot Deceneu. In decurs de 10-12 ani, Burebista a creat un stat care se intindea de la Bazinul Dunarii de Mijloc si M-tii Slovaciei, pana la gurile Bugului si tarmul apusean al Marii Negre, iar la sud pana in zona Muntilor Balcani.

In anul 48 i.Ch., Burebista intervine in treburile interne ale statului roman, in conflictul dintre Pompeius si Caesar, de partea lui Pompeius, care insa va fi infrant. Ajuns stapanul Romei, Caesar a pregatit o expeditie de pedepsire a lui Burebista, dar in 44 i.Ch. Caesar este asasinat, si in acelasi an Burebista este si el ucis in urma unei revolte a unui grup de nobili, advesari ai autoritatii statale centralizate.

Statul faurit de el se dezmembreaza in 4, apoi 5 formatiuni politice separate, urmand ca uniunea sa fie stabilita in secolul urmator, sub autoritatea lui Decebal.

In perioada de dupa Burebista, pana in anul 85 d. Ch. si in timpul domniei lui Duras-Durpaneus (87 - 89), geto- dacii se grupeaza in jurul statului dac transilvanean cu centrul in M-tii Orastiei. Pentru a preintampina ofensiva romanilor, Duras-Durpaneus ataca Moesia (85 - 86 d. Ch.) ofensiva fiind condusa probabil de nepotul sau Decebal. Imparatul Domitian vine pe frontul dunarean pentru a conduce operatiunile. Batranul rege Duras-Durpaneus cedeaza tronul lui Decebal (87 - 106), luptator viteaz care era foartre priceput in planuri de razboi si un dusman de temut pentru romani. Decebal recurge la diplomatie si cere pace, dar Domitian refuza. Armata romana trece Dunarea (87 d. Ch.), dar este invinsa la Turnu Rosu. In anul urmator o alta armata patrunde prin Banat, obtine victoria, dar nu mai inainteaza spre Sarmizegetusa. Se incheie o pace de compromis considerata rusinoasa pentru Roma.

Ofensiva romana ulterioara pregatita de Traian (98 - 117) a necesitat pregatiri minutioase si un efectiv de 150.000 de soldati comasati la frontiera Daciei. Dupa mai multe infrangeri (101, 102) Decebal cere pacea, care i-a fost acordata sub niste conditii deosebit de grele. Imparatul Traian, care intentiona sa transforme Dacia in provincie romana, isi mentine trupele concentrate la Dunare. Arhitectul Apolodor din Damasc construieste la Drobeta Turnu Severin cel mai lung pod de piatra (peste 1100 m) din Imperiul roman. Decebal nu respecta toate conditiile pacii si astfel in vara anului 105 Traian porneste contra dacilor cu o armata si mai numeroasa, cetatile din muntii Orastiei fiind cucerite, devastate si incendiate. Dupa asedierea si capitularea capitalei Sarmizegetusa in 106, Decebal se retrage cu un grup de razboinici in    munti, este urmarit si pentru a nu fi prins se sinucide; capul ii este dus ca trofeu la Roma. Traian si-a sarbatorit triumful prin serbari si jocuri timp de 123 de zile si punand sa se construiasca Columna lui Traian si monumentul de la Adamclisi. Epopeea dacica s-a incheiat cu luarea a 50.000 de prizonieri, dar fara exterminare sau deportare. Procesul de romanizare a populatiei a dus la etnogeneza poporului roman, in a carui limba, port, obiceiuri, credinte s-au pastrat mosteniri ale civilizatiei si culturii daco-getice.

CETATI SI PUNCTE FORTIFICATE

Crearea, mentinerea si prestigiul statului dac s-au fondat in mare masura pe o buna organizare militara, ofensiva si defensiva. In epoca lui Decebal exista o armata permanenta care se instruia mereu; peste tot la daco-geti se puteau vedea sabii, platose, lanci, cai, oameni inarmati. Getul dobrogean era ,, c-o mana pe arma, cu cealalta pe plug" (Tristia). Armata era compusa din pedestrime si corpul de cavalerie. Conform tratatului de pace incheiat de Decebal cu Domitian si conform conditiilor capitularii impuse de Traian, armata dacilor a fost instruita si dotata urmand modelul armatei romane.

Cetatile si asezarile fortificate, unele datand din perioada lui Burebista, constituie dovezi privind si tehnica de inginerie militara a constructiilor, cu totul iesita din comun. In regiunea Moldovei s-au descoperit peste 20 de astfel de cetati din sec. VI -III i.Ch. (de exemplu, Stancesti - jud. Botosani, Bitca Doamnei - jud. Neamt).

Centrul defensiv al statului dac, situat in jurul centrului politic si administrativ, era constituit din sisteme de cetati si puncte fortificate - cetati, fortarete, turnuri izolate de aparare sau supraveghere - din M-tii Orastiei ,,un sistem ce nu-si are egal, nu numai la noi, dar nici in alta parte a Europei" (I.H. Crisan). Cele circa 40 de cetati de aici, mai ales Blidaru, Costesti, Gradistea Muncelului, dau o imagine despre conceptia si tehnica constructiilor lor. La construirea lor au participat si arhitecti si mesteri greci. In general grosimea zidurilor complexului defensiv din Muntii Orastiei varia intre 2 - 4 m. Cetatea de la Gradistea, situata la o altitudine de 1200 m, inchidea intre zdurile ei o suprafata de 3 ha. Aici este localizata Sarmizegetusa, resedinta regilor daci. Zidul de piatra al incintei militare cu mai multe turnuri de aparare, atingea inaltimi mai mari decat cele ce se vad astazi; unul dintre turnurile de aparare, trebuie sa fi avut 15 m !

ASEZARI DE TIP PROTOURBAN

In Muntii Orastiei existau circa 100 asezari omenesti. In unele centre (Costesti) s-au descoperit si cladiri masive de locuit, turnuri - locuinta cu un etaj deservit de o scara de lemn interioara si una exterioara cu zidul de temelie din piatra ecarisata iar cel superior din caramida arsa, cu grosimea de 3 m. Ptolemeu vorbeste (sec II d.Ch.) de ,,cele mai insemnate orase din Dacia". Locuintele geto-dacice construite din lemn, piatra, argila erau de forma rotunda, ovala sau patrulater. Cei saraci locuiau in colibe din nuiele, lipite cu lut si cu tencuiala deasupra, iar cei bogati in case din barne asezate orizontal, cu stalpi verticali de sustinere, infipti in pamant, pe o temelie de blocuri de piatra taiate, cu mai multe incaperi, avand in curte hambare de lemn si puturi. Apa era adusa in cetati prin conducte, tuburi de lut ars, in cisterne sau era adusa intr-un butoi de decantare, iar apoi prin tevi de plumb sau conducte de teracota ajungea in locuinte.

STATUL. SOCIETATEA

Statul lui Burebista era o monarhie cu un marcat caracter militar, societatea daco-getica fiind impartita in clase si categorii sociale

1. Nobilii - erau acei tarabostes sau pileati (Pileum - boneta de lana de tip frigian - fiind insemn nobiliar) din randurile carora se alegeau regii si sacerdotii, intai marele preot, alegatorii cu atributii militare, politice, cu strangerea darilor si supravegherea lucrarilor publice.

Preotimea juca un rol deosebit de important in stat. Preotii se ocupau cu activitatile de ordin stiintific si religios: astronomie, medicina, interpretarea semnelor ceresti, probleme tehnologice si morale; exercitau si functii judecatoresti. Marele preot era sfatuitorul regelui. Deceneu a devenit basileu al statului dac, dupa moartea lui Burebista.

Sacerdotii se bucurau de cea mai inalta consideratie, prin prestigiul functiei lor religioase, dar si pentru stiinta si intelepciunea lor. In cadrul acestora exista o categorie de asceti contemplativi, abstinenti si vegetarieni, celibatari care traiau in singuratate, ducand o viata monahala sau de sihastrie. Acesti anahoreti - ktistai sau polistai - erau venerati de popor pentru viata morala pe care o duceau.

In succesiunea lor cronologica probabila regii daco-geti cunoscuti nominal sunt: Burebista, Deceneu, Comosicus, Corylus, Scorilo, Duras-Durpaneus, Decebal; iar la sud de Dunare - Roles, Dapyx, Ziraxes (H. Daicoviciu).

2. Oamenii de rand

Acestia erau denumiti comati sau capillati si erau oameni liberi, producatori de bunuri materiale (tarani, pastori, mestesugari, negustori) obligati sa plateasca dari si sa efectueze serviciul militar.

3. Sclavii

Pana la cucerirea Daciei de catre romani, sclavii detineau un rol neinsemnat in societatea dacica. Sclavajul era de tip patriarhal, sclavii facand parte din familia stapanului.

ECONOMIA

Istoricul got Iordanes spunea "Getii au fost totdeauna superiori apropape tuturor barbarilor si aproape egali cu grecii".

Daco-getii erau mari producatori de cereale: orz, secara, linte, grau. Foloseau plugul cu brazdar si cutit de fier inca din secolul III i. Ch. si aveau si alte unelte agricole cum ar fi: coase lungi de tip celtic, seceri, sape, sapaligi, cosoare, tarnacoape, greble cu 6 colti. Cultivau intens vita de vie, practicau albinaritul si pescuitul, cresteau vite si cai; foloseau pacura gasita la suprafata, faceau comert cu sare gema.

Mesterii daco-geti prelucrau fierul si arama, argintul si aurul, obtineau bronzul reducand minereul de cupru la 1085^oC si amestecandu-l cu cositorul. Aliajul era folosit pentru confectionarea de unelte si podoabe. In timpul lui Decebal, la Sarmizegetusa si in imprejurimi existau cele mai mari ateliere de metalurgie din intreg teritoriul Europei ramas in afara Imperiului Roman. Aici se confectionau unelte cum ar fi nicovale, ciocane, pile, clesti, dalti ferastraie, cuie si piroane, topoare, scoabe, burghie, tesle, zavoare si balamale pentru usi. Se mai fabricau arme: lanci, sulite, sabii drepte si curbate, pumnale, scuturi, varfuri de sulite, precum si alte articole : lanturi, compase, carlige de undita, foarfeci, lame de brici, etc.; podoabe: catarame, paftale, nasturi, bratari, coliere, inele, brose, mai ales din argint.

Pe intreg teritoriul geto-dacic exista o arta dacica a argintului, inca din secolul III i. Ch., practicandu-se totodata si tehnica suflarii cu aur. Obiectele din aur descoperite sunt insa foarte putine, probabil datorita faptului ca regii daci aveau monopol regal asupra aurului.

Impresionanta este cantitatea si calitatea ceramicii daco-getilor, roata olarului fiind folosita de mesterii daci inca din secolele VI - V i. Ch. Epoca de aur a ceramicii dacice este atinsa in perioada 100 i. Ch. - 106 d. Ch., vasele geto-dacice fiind in majoritatea lor originale (ceasca cu toarta = ceasca dacica, folosita ca opait; farfuria cu picior inalt = fructiera). Remarcabile sunt canile, vasele cu doua torti, strachinile cu picior si cele cu capac. Important este faptul ca s-a descoperit un vas de cult, inalt de 1m, cu diametrul de 1,25m, cu singura inscriptie dacica gasita deocamdata "Decebalus per Scorilo" (Decebal fiul lui Scorilo).

Dacii au batut moneda incepand din secolul III i. Ch. si emisiunile lor monetare (in argint si aur) au durat 3 secole. Odata cu Burebista moneda dacica isi incetreaza existenta, deoarece in continuare se vor bate numai denari romani (mai circula totusi, desi mai putin, drahma greceasca).

CUNOSTINTELE STIINTIFICE

Vorbind despre marele preot Deceneu, Iordanes (Getica, 69-70) nota ca acesta i-a invatat pe daci ,,etica, dezvatandu-i de obiceiurile lor barbare, i-a instruit in stiintele fizicii, facandu-i sa traiasca in conformitate cu legile naturii; i-a invatat logica, facandu-i superiori celorlalte popoare in privinta mintii . , demonstrandu-le teoria celor douasprezece semne ale zodiacului le-a aratat mersul planetelor si toate secretele astronomice si cum scade si creste orbita lunii si cu cat globul de foc al soarelui intrece masura globului pamantesc si le-a expus sub ce nume si sub ce semne cele trei sute patruzeci si sase de stele trec in drumul lor cel repede de la rasarit pana la apus spre a se departa de polul ceresc."

La daco-geti exista deci o categorie de invatati, in marea lor majoritate preoti (polistai - dupa Iosephus Flavius - sec I d. Ch.), initiati in astronomie, medicina, filosofie. Acesti preoti ("Barbatii cei mai de seama si cei mai intelepti") erau intr-un fel analogii druizilor, deoarece geto-dacii venisera in contact direct cu celtii inca din secolul IV i. Ch.

Cunostintele lor empirice de medicina au fost atestate prin descoperirea intr-o locuinta din Sarmizegetusa a unei truse de medicina: penseta de bronz, bisturiu de fier, 5 borcanase de argila in care se pastrau substante medicamentoase, o placa formata din cenusa vulcanica, care razuita si aplicata pe rani sau ulceratii servea ca si absorbant si cicatrizant.

Dacii foloseau 42 de plante medicinale cu proprietati curative (medicul grec Dioscoride - sec. I d. Ch. - a transmis lista lor cu nume dacice), practicau tratamentul balnear si cura cu ape minerale, efectuau operatii chirurgicale, erau preocupati de igiena publica. Daco-getii si-au format o conceptie medicala conform careia in tratarea bolilor trebuie tinut cont de intregul organism, dar si de psihicul bolnavului.

Preocuparile de astronomie ale dacilor sunt confirmate de marele sanctuar rotund - considerat de arheologi "sanctuar calendar" - de la Sarmizegetusa, din incinta sacra a orasului.

Sanctuarul consta din 3 cercuri concentrice. Cercul exterior, cu diametrul de 29m, este alcatuit din 104 blocuri de andezit, de 45cm inaltime; al doilea cerc este format din 210 stalpi paralelipipedici de forme si dimensiuni diferite, care se succed intr-o ordine regulata de 6 stalpi ingusti si inalti (initial de 120 - 135cm), plus cate un stalp lat si scund de 55 - 65cm. Cercul al treilea era format din 84 de stalpi de lemn, probabil inalti de 3m, inveliti in placi de teracota ornamentate, si fiecare avand infipte un numar de piroane de fier cu un inel. In interiorul ansamblului se mai aflau 34 de stalpi de lemn dispusi in forma de potcoava, care delimitau vatra focului sacru. Se crede ca sanctuarul nu avea acoperis. Dupa felul in care sunt dispuse elementele ansamblului, in special dupa gruparea celor 180 de stalpi de andezit, cu toate presupusele lor semnificatii, simboluri si implicatii de calcule posibile, se crede ca sanctuarul prezinta calendarul dacic, un calendar de 360 de zile (2x180), anul dacic fiind impartit in 12 luni egale de cate 30 de zile; la randul ei, o luna fiind formata din 5 perioade de cate 6 zile. Acestui an de 360 de zile, asemeni celui de 360 de zile pe care l-au avut la inceput si babilonienii, egiptenii, indienii si grecii, invatatii daci i-au adus probabil o corectie. Preotii daci au reusit sa faca actualizarea calendarului lor intr-un mod foarte ingenios si original: ei introduceau inca un semestru dupa 34 de ani (dacici). Iata explicatia: diferenta dintre un an real si unul dacic fiind de 5,24219 zile, dupa 34 de ani ea devenea egala cu 178,23 zile, adica aproape jumatatea unui an dacic (un semestru). Aceste calcule sunt sugerate de dispunerea celor 68 de stalpi din lemn (ei reprezentau cate un semestru) si de cei 34 de stalpi din incinta centrala, asezati in forma de potcoava (fiecare reprezentand un an). Acest sanctuar ar fi putut servi si pentru predictia eclipselor

DACII PUTEAU PREVEDEA ECLIPSELE ?

La fel ca si celelalte popoare antice, dacii considerau ca Soarele si Luna sunt zeitati si se inchinau lor. Asadar si dacii erau interesati in a putea prevesti eclipsele, astfel incat sa fie aparati de zei in toate actiunile lor. Exista cateva indicii care ne fac sa credem ca preotii daci foloseau sanctuarul de Sarmizegetusa si pentru predictia eclipselor de Luna. H. Daicoviciu descria sanctuarul de la Sarmizegetusa astfel:

"El se compune din mai multe elemente distincte si anume: un cerc de blocuri de andezit; un cerc de stalpi de andezit; un cerc de stalpi grosi de lemn; o ingraditura in forma de potcoava tot din stalpi grosi de lemn . Diametrul total al sanctuarului rotund, masurat de la fata exterioara a blocurilor primului cerc, este de 29,40 m . Cercul al doilea consta din doua feluri de stalpi: unii mai ingusti si mai inalti, ceilalti mai lati si mai scunzi In total sunt 180 de stalpi ingusti si 30 de stalpi lati. Dar nu atat numarul stalpilor, cat gruparea lor e importanta si semnificativa: invariabil, dupa 6 stalpi inalti si ingusti urmeaza un al saptelea, scund si lat. Acest grup de 6+1 stalpi se repeta de 30 de ori.

Al treilea cerc care compune sanctuarul are diametrul de 20 de m. El era format din 68 de stalpi de lemn, care se ridicau deasupra solului cu circa 3 m . In fiecare stalp erau infipte 9-13 piroane de fier cu capul gros, terminat printr-un inel. Cercul stalpilor de lemn prezinta patru intreruperi, marcate fiecare prin 3-4 blocuri de calcar conchilic asezate in linie .

Ingraditura centrala, in forma de potcoava, a sanctuarului numara 34 de stalpi de lemn, la fel cu cei ai cercului, dar mai putin inalti (1,50-2 m deasupra pamantului). Si aceasta incinta are doua praguri-intrari, late de 1,30 m fiecare, asezate fata-n fata spre calcaiul potcoavei.

In interiorul cercului de stalpi de lemn s-a descoperit o vatra de foc dreptunghiulara (1,50 x 1,35 m), durata din pietre de rau [ . ]"

Este uimitor modul in care aceste date se potrivesc cu cele utilizate in predictia eclipselor de Luna. In fapt, aceasta ipoteza nu este hazardata intrucat, la fel ca toate popoarele antice, se presupune ca dacii considerau astfel de evenimente drept prevestiri ale unor dezastre.

Dupa cum se stie, eclipsele de Luna prin umbra (totale sau partiale) se repeta, de regula, dupa 6 perioade siderale ale Lunii (lunatii), adica dupa 6 x 29,53 zile = 177,18 zile. Eclipsele de Luna prin penumbra (dintre care doar o parte pot fi sesizate cu ochiul liber) au loc dupa 1,5 sau 6 lunatii.

Daca nu a fost observata o eclipsa dupa 6 lunatii, urmatoarea ar putea avea loc dupa 11 sau 12 lunatii. Ultimele doua perioade fac parte din cicluri mai lungi, de 17 (6+5+6) si 23 (6+5+1+5+6) lunatii, care contin doar eclipse prin penumbra, dintre care unele pot fi vizibile la fel ca si o eclipsa partiala. Aceste perioade de 17 sau 23 lunatii sunt intrerupte de 3-5 perioade de cate 6 lunatii care contin eclipse prin umbra (vizibile in ipoteza unui cer senin). Pentru predictia eclipselor, cea mai importanta perioada ramane sarosul, care reprezinta 18 ani si 11,3 zile, adica 6585,3 zile.

Daca sanctuarul ar fi fost folosit pentru predictia eclipselor, ne putem imagina ca preotii daci (doar ei cunosteau secretul) procedau in modul urmator: primul sir, care reprezenta zilele, era asimilat cu 6 lunatii. Diferenta dintre jumatatea unui an dacic (180 zile) si 6 lunatii este de aproape 3 zile, iar dupa un an dacic, ea devine de 6 zile (o "saptamana" dacica). Perioada de 6 lunatii este fundamentala pentru predictia eclipselor.

Al doilea cerc din sanctuar reprezinta lunatiile. Preotul calcula eclipsele prin umbra (toate vizibile) prin intermediul blocurilor de calcar. Perioada de 17 lunatii, care contine doar eclipse prin penumbra, era reprezentata de cei 17 stalpi de lemn. Perioada de 23 de lunatii putea fi si ea obtinuta in mod similar (de exemplu: 4+17+2). Marturie asupra faptului ca acesti stalpi erau folositi pentru anumite calcule stau cele 9-13 piroane de fier care au fost batute in acesti stalpi.

Rezultatele obtinute prin aceste calcule erau contabilizate in ultimul sector al sancturului, cel central, construit in forma de potcoava. El contine 13 + 21 stalpi de lemn, care puteau reprezenta numarul mediu de eclipse totale, respectiv de eclipse partiale (am inclus si numarul mediu de eclipse prin penumbra observabile, adica cele de magnitudine mare) dintr-un saros.

Daca este asa, atunci este firesc sa consideram ca cei 18 stalpi, asezati pe 3 randuri, aflati in imediata apropiere a sanctuarului central reprezinta numarul de ani (dacici) dintr-un saros. Acestia reprezinta, insa, doar 360 zile x 18 = 6480 zile, cu 105 zile mai putin fata de un saros. Diferenta dintre un saros si timpul tinut in acest fel de preotii daci trebuia actualizat, iar actualizarea se facea prin intermediul sanctuarului mic, aflat in imediata apropiere. El este format din 101 stalpi de andezit, de acelasi tip cu cei care alcatuiesc cel de-al doilea cerc, asadar acesti stalpi reprezinta zile. Cele patru zile care lipsesc pana la un saros complet nu sunt semnificative in raport cu cei 18 ani. Diferenta de patru zile poate proveni din faptul ca, totusi, dacii cunosteau anul bisect.

Nu stim, si nu vom putea sti niciodata, care era destinatia incintei sacre de la Sarmizegetusa. Stim doar ca ea era folosita in anumite ritualuri, care includeau sacrificii de animale. Pe de alta parte, exista marturii conform carora observatiile astronomice capatasera o importanta deosebita, mai ales in timpul marelui preot Deceneu. In acest sens, incinta sacra, construita in timpul lui Decebal, ar fi putut sa aibe si destinatii astronomice. Daca este asa, trebuie sa stim ca dacii reusisera, intr-un mod foarte ingenios si original, sa tina unul dintre cele mai exacte calendare ale vremii, si chiar sa prevada succesiunea eclipselor de Luna cu o precizie uimitoare.

Posibile implicatii astronomice ale monumentelor de cult de la Sarmizegetusa-Regia

Astronomia este o stiinta ale carei inceputuri se pierd in negura timpurilor preistorice. Ea a aparut ca urmare a dependentei fiintei umane fata de marile cicluri ale naturii - miscarea soarelui, a lunii sau a stelelor -, care, ii influentau activitatea: ciclul agricol si pastoritul, calatoriile pe mare cat si ritualurile religioase, obiceiurile si miturile sale.

O serie de autori antici relateaza despre cunostintele deosebite de astronomie pe care le-au avut Dacii. Astfel, Strabon vorbind despre Zamolxis, spune ca acesta ar fi ,,deprins de la Pythagoras unele cunostinte de astronomie iar o alta parte ar fi deprins-o de la egipteni".

Daca relatari cu caracter general exista, in schimb nu s-a pastrat nici o descriere practica a ,,aparatelor" sau ,,metodelor" cu care dacii au realizat, desigur o parte din performantele cu care i-au creditat anumiti autori. Absenta unor documente scrise in mod explicit, constituie un handicap serios pentru cercetarea acestui domeniu. Pe de alta parte este cunoscut faptul ca astronomiile antice ale unei culturi nu s-au bazat in mod exclusiv pe scriere. Acest complex de situatii a dus la aparitia si dezvoltarea unei noi stiinte numita arheoastronomie. Acest domeniu de investigatie a aparut la frontiera dintre arheologie si astronomie. Arheoastronomia s-a impus in special prin determinarea orientarii aliniamentelor unor vestigii antice si apoi, prin legarea acestora de fenomenele astronomice ale locului unde se gaseau, de deducerea unor obiceiuri, credinte si ritualuri ale popoarelor care le-au construit, sau chiar a cunostintelor de astronomie ale acestora.

Majoritatea incercarilor de ,,descifrare" a sanctuarelor Sarmisegetusei-Regia - in sens astronomic - au avut ca fond, in principal, metode de tip aritmetic, marcaje de timp pe blocuri, stalpi de piatra, (zi-noapte, luna sinodica, an tropic), in intentia de a se obtine calendare, mai mult sau mai putin exacte, solare, lunare. Incercarile anticilor de a crea sisteme de masurare a unor intervale lungi de timp, respectiv calendare, bazate pe fenomene periodice cum sunt miscarea soarelui sau / si a lunii, au dus la aparitia a peste 200 de calendare, dintre care unele vechi de 6000 de ani. Deoarece anul solar sau anul lunar nu contine un numar intreg de zile, problema calendarelor este deosebit de complexa, numarul combinatiilor ce se pot imagina pe stalpii sau blocurile din sanctuare fiind practic nelimitat.

Se presupune ca nivelul de cunostinte al dacilor in acest domeniu, raportat la nivelul de dezvoltare al astronomiei antichitatii, este unul mediu si ca, in plus, astronomia lor era de tip geometrico-aritmetic. Este cunoscut faptul ca doua dintre marile astronomii ale antichitatii, cea a babilonienilor si cea a grecilor, erau deosebite: in timp ce prima era de tip aritmetic, cea de a doua era de tip geometric.

Instrumentele astronomice ale antichitatii

1. Gnomonul

Instrumentul astronomic cel mai simplu pe care l-a cunoscut antichitatea este gnomonul, o tija (vergea) verticala, careia i se urmareste umbra. In cursul zilei, umbra tijei se deplaseaza odata cu Soarele, modificandu-si lungimea si directia. Pe masura ce soarele urca pe cer, umbra se micsoreaza, la amiaza avand lungimea cea mai mica, moment cand este orientata riguros pe directia nord-sud, marcand meridianul locului.

Umbra cea mai scurta a anului determina solstitiul de vara (ziua cea mai lunga din an, aproximativ 21 iunie); umbra cea mai lunga a anului corespunde solstitiului de iarna (ziua cea mai scurta din an aproximativ 22 decembrie). Tot cu lungimea umbrei la amiaza se mai calculau, in antichitate: datele echinoctiilor de primavara si de toamna (moment cand ziua este egala cu noaptea), durata anului tropic (anul ce reglementeaza succesiunea celor patru anotimpuri), distanta zenitala a soarelui (unghiul pe care il face verticala unui loc - deci si tija gnomonului - cu directia la soare), inclinarea planului elipticii (planul in care aparent se misca anual soarele printre astrii) fata de planul ecuatorului ceresc, precum si latitudinea geografica a locului de observatie, sau in formularea celor vechi, ,,inclinarea cerului" in acel loc, respectiv inaltimea polului nord ceresc (azi marcat de Steaua Polara din constelatia Carului Mic) deasupra orizontului.

2. Cadranul solar

Modalitatile de construire si functionare ale unor astfel de aparate le regasim in scrierile lui Vitruviu (sec. I B.C.). Tratatul acestuia, ,,Despre arhitectura", mai precis cartea IX-a, ,,Despre masurarea timpului" cuprinde descrierea a ceea ce el numeste ,,analema" unui cadran solar, respectiv modul in care se poate realiza un astfel de aparat. Pe analema, cercul numit de Vitruviu ,,menaeus" - sau cercul lunilor - reprezinta ecliptica, adica drumul soarelui printre astrii. Impartind menaeus-ul in 360 de grade (sau in alte unitati, de exemplu in luni ale anului), se poate obtine, cu umbra agomonului, pozitia pe ecliptica a soarelui raportata la un punct, de exemplu solstitiului de vara .

Directii cu caracter astronomic in lumea dacilor

a). Directia Nord-Sud

Element esential pentru orice observator astronomic din indiferent ce epoca istorica, meridianul locului (directia nord-sud), odata materializat in teren, ramane invariabil din punct de vedere al unui observator terestru, indiferent de cat timp a trecut de la trasarea sa. Se schimba doar aspectul cercului, in timp, diferite stele avand rolul de Stea Polara, rol ce se repeta dupa trecerea a 28000 de ani. Pe terasa sacra de la Sarmizegetusa-Regia, printre directiile cu caracter astronomic marcate in incinta sanctuarelor sunt si doua aliniamente nord-sud. Unul din ele, este constituit din centrul altarului cunoscut sub denumirea de ,,Soarele de Andezit" - una dintre piesele cele mai originale si reprezentative ale complexului - si doua blocuri din axul longitudinal al micului sanctuar dreptunghiular ,,distrus", aliniament in lungime totala de aproximativ 32 m. Mai mult o parte - 9.55 m - din acest aliniament nord-sud, este marcata si printr-un sir de blocuri de calcar si de andezit, solidar la unul din capete cu discul altarului, si ale caror dimensiuni descresc spre celalalt capat, inchipuind o ,,sageata", o ,,raza de piatra" ce arata punctul cardinal nord. Cea de-a doua directie de tip nord-sud marcata in piatra, este data de sirurile de coloane ale ,,Micului sanctuar dreptunghiular" din andezit, situate in imediata apropiere a Soarelui de Andezit, orientate si acestea pe ,,axa lumii", cum numeau anticii acest aliniament.

b). Directii cu caracter solstitial

Cea mai cunoscuta orientare de tip solstitial din lumea Dacilor, este, desigur, orientarea spre rasaritul solstitial de iarna al Soarelui a axei mari a Absidei centrale a Marelui Sanctuar Rotund de la Sarmizegetusa-Regia. Pentru un observator terestru rasaritul soarelui nu are loc mereu in acelasi punct de la orizont. In punctul cardinal est soarele rasare numai in momentul echinoctiului de toamna sau de primavara. Pe masura ce vara se deruleaza, astrul rasare tot mai spre nord, iar in ziua solstitiului de vara, directia punctului de rasarit formeaza cu directia est un unghi maxim; apoi spre toamna rasaritul revine in pozitia est si cu cat se apropie iarna soarele rasare tot mai spre sud. La solstitiul de iarna se inregistreaza din nou un unghi maxim. Acesta este unghiul pe care il face axa Absidei cu directia est. Acelasi tip de orientare solstitiala solara este prezent si in doua din cele patru sanctuare dreptunghiulare de la Costesti, de aceasta data nu numai pentru solstitiul de iarna, ca la absida centrala de la Sarmizegetusa - Regia, ci si pentru solstitiul de vara. Astfel, axa mica a Marelui Sanctuar Dreptunghiular (4 randuri a 15 coloane fiecare) este orientata spre rasaritul solstitial de iarna al soarelui, in timp ce axa mica a sanctuarului mic dreptunghiular (6x6) este orientata spre rasaritul solstitial de vara al soarelui.

Tot orientari de tip solstitial, dar de data aceasta ale rasaritului Lunii, gasim in celelalte doua sanctuare de la Costesti. Astfel, exista un sanctuar dreptunghiular ,,6x7" orientat spre rasaritul extrem al Lunii la solstitiul de vara, in timp ce altul, tot dreptunghiular, ,,4x15"este orientat tot cu axa mica spre rasaritul solstitial de iarna extrem al lunii. Erorile acestor orientari nu depasesc aproximativ un grad.

,,Aparate" astronomice in lumea dacilor

Existenta marcata in piatra, in incinta sanctuarelor, a unor directii solistitiale si echinoctiale a pus sub semnul intrebarii modul de determinare a acestora, deoarece, asa cum se stie, aici orizontul fizic nu este liber, el fiind inchis de dealurile inconjuratoare, ceea ce face invizibil prin observatie directa punctul in care soarele rasarea sau apunea la solstitii sau echinoctii. Astfel de determinari ar fi fost insa posibile daca ei ar fi utilizat un ,,aparat" de epoca, respectiv un cadran solar. Se crede ca un astfel de ,,aparat astronomic" a fost altarul numit si ,,Soare de Andezit", ale carui proprietati permit determinari astronomice.

,,Soarele de Andezit", un posibil cadran solar - astrolab

Am semnalat ca 9,55 m din cei 32 m ai aliniamentului nord-sud ce trece prin centrul altarului sunt marcati cu blocuri. Pe suprafata superioara a acestui sir de blocuri s-ar fi putut urmari atunci lungimea umbrei unui eventual gnomon, pozitionat pe aliniament. Momentul in care umbra gnomonului ar fi aparut pe ,,raza de piatra" ar fi fost deci momentul amiezii, iar umbra ar fi fost in mod necesar cea mai scurta din ziua respectiva. In plus, deoarece numai 9,55 m din intregul aliniament sunt marcati prin ,,raza de piatra", putem considera ca aceasta lungime prezenta un interes mai deosebit pentru constructorii antici ai monumentului, in sensul ca, la un capat al ei s-ar fi putut pozitiona umbra cea mai lunga, iar la celalalt capat (cel de langa disc), umbra cea mai scurta dintr-un an, si deci capetele ,,sagetii" ar fi marcat, prin lungimea umbrei gnomonului la amiaza, cele doua solstitii, de iarna si de vara. Calculele ne conduc la o inaltime a gnomonului egala cu 4,22m., dimensiune care nu este intamplatoare. Astfel, masuratorile efectuate de arheologi in 1961 pe suprafata discului au pus in evidenta trei lungimi - prin diametrele cercurilor respective - si anume: raza cercului central (Rcc=0,37m), raza cercului ,,cu T-uri" (Rct=3,04m) si raza propriu zisa a discului (Rd=3,49m). O simpla observatie ne permite sa constatam ca inaltimea determinata pentru gnomon (4,22m) este egala cu suma dintre raza cercului central si raza discului (0,37m+3,49m = 4,22m). Aceasta relatie constituie o prima dovada a unei legaturi functionale intre marimile inscrise pe disc si lungimea sirului de blocuri care marcheaza meridiana locului - ,,raza de piatra" sau ,,sageata" - relatie obtinuta utilizand un instrument de epoca - gnomonul - ce functiona in contextul planelor ceresti fundamentale de atunci. Acest gnomon nu era asezat in centrul discului, ci excentric la 1,72m.

O alta dovada a unor astfel de legaturi functionale se obtine comparand distanta pe care o parcurge varful umbrei gnomonului pe ,,raza de piatra" intr-un an tropic (de la solstitiul de vara la cel de iarna si inapoi la cel de vara), deci de doua ori 9,55m, cu lungimea cercului pe care erau pozitionate piesele in forma de ,,T". Se constata foarte simplu ca cele doua lungimi sunt practic egale: 2 x 9,55m = 2π x 3,04m = 19,55m. Piesele in forma de ,,T" ar fi putut constitui atunci marcaje de timp sau de pozitie, traseul pe care erau asezate (cercul cu ,,T"-uri) reprezentand, in acest sens, miscarea soarelui pe ecliptica.

Incercarea de a determina care a fost numarul initial al acestor piese ,,T", in ipoteza ca acest cerc a fost trasat in intregime pe disc (discul era la descoperirea sa distrus partial), duce la constatarea ca este vorba de un numar fara sot, cuprins intre 69 si 73.

Relatii aritmetico-geometrice

Marile civilizatii ale anticitatii au cunoscut si utilizat diferite tipuri de unitati de masura pentru lungime, asa cum au fost, de exemplu, cotul sumero-babilonian (0,4953m), sau jumatatea diametrului bazei inferioare a coloanei la templele greco-romane. O astfel de unitate de masura exista si in sanctuarele terasei sacre de la Sarmizegetusa-Regia. Valoarea ei este foarte apropiata de cea a unitatilor descrise mai sus, fiind egala cu 0,437m.

Astfel daca impartim lungimea laturilor sau a circumferintelor unora din sanctuare la numarul de stalpi aflati pe aceasta in teren, obtinem acelasi rezultat (numar), indiferent de sanctuar. Pentru circumferintele sau laturile unde acest numar de stalpi este cert, obtinem:

- Marele Sanctuar Rotund: 91,20m / 210 stalpi = 0,437m/stp.

- Micul Sanctuar Drept ,,distrus" (latura de apus, orientat nord-sud): 13,98m / 32 stalpi = 0,437m /stp.

- Micul Sanctuar Rotund: 40,21m / 114 stalpi = 0,352m /stp. = 0,437 x 1,618/2 unde 1,618 este raportul in care punctul echinoctial imparte umbra gnomonului la solstitiul de iarna.

Acolo unde nu exista stalpi, de exemplu pe suprafata discului de andezit, daca impartim razele cercurilor la 0,437m, rezulta numere intregi, ca si cum am avea si acolo un numar intreg de stalpi:

Raza discului Rd = 3,49m

3,49 / 0,437m = 8

Raza cercului cu ,,T"-uri = 3,04m

3,04m / 0,438m = 7

Raza de piatra Rp = 9,55m

9,55m / 0,437m = 22

Modelarea precisa a formelor si executia deosebit de ingrijita, orientarea nord-sud, importantele rapoarte matematico-astronomice continute in dimensiunile cercurilor trasate pe suprafata lui, arata ca acest ,,Soare de Andezit" a fost cu siguranta mai mult decat un altar de sacrificiu si ca, foarte probabil, avem in fata un aparat astronomic, ,,disc in platforma", mentionat si de Vitruviu.

Acest disc in platforma de andezit contine in constructia lui caracteristicile principale ale cadranelor solare, cum sunt: suprafata de receptie a umbrei solare, latitudinea geografica a locului in care a fost construit, cat si inclinatia pe care o avea ecliptica fata de ecuatorul ceresc in epoca in care si cercetarea arheologica plaseaza constructia altarului.

Desigur, nu putem sti cate din proprietatile aparatului, pe care noi azi, cu cunostintele pe care le avem acum, le vedem in constructia acestuia le erau cunoscute si dacilor.

ARTA DACO - GETICA

Imaginea pe care o avem despre arta daco-getilor in ansamblul ei este foarte saraca. Nu se stie nimic despre poezia, muzica si dansurile lor, despre legendele lor mitologice sau religioase, si aproape nimic despre pictura lor.

RELIGIA. ZAMOLXIS

Zamolxis reprezenta divinitatea dacilor, zeul lor suprem. Diodor din Sicilia il situeaza alaturi de ceilalti doi mari intemeietori de religii ai omenirii, Zarathustra si Moise. Credinta lor era ca ei nu mor, ci se duc la Zamolxis. Tot in al cincelea an trageau la sorti si cel ales era trimis solie la Zamolxis, incredintandu-i toate nevoile lor. Daco-getii credeau intr-o existenta fericita dupa moarte.

Religia geto-dacilor, la fel ca cea a tuturor popoarelor indo-europene, era politeista. Aveau un zeu al razboiului, echivalent al lui Ares (se presupune chiar ca numele Ares ar fi de origine traco-dacica) sau Marte, caruia ii jertfeau prizonierii de razboi. Ca divinitati feminine, aveau o zeita a focului sacru (asemanatoare Vestei de la romani), mai certa fiind insa existenta lui Bendis, zeita Lunii, a padurilor si farmecelor, a vrajilor (corespunzand Dianei la romani sau lui Artemis la greci). Herodot mentioneaza o singura data numele de Gebeleizis, zeul furtunii si al fulgerului, dar la un moment dat acesta a ajuns sa fie identificat cu Zamolxis..

Zamolxis ramane insa zeul suprem al daco-getilor, izvorul vietii, zeul vegetatiei, al reinvierii naturii, zeu al roadelor pamantului, zeu care veghea asupra cresterii vitelor, domnia lui extinzandu-se si asupra imparatiei mortii. Din notiunea de pamant (zamol, in limba traca) datator de viata si belsug a fost deci plasmuita figura unei zeitati cu trasaturi si facultati umane.

La aceste elemente ale religiei dacilor se mai adauga diverse simboluri sacre: serpi, cerbi, tapi de munte, un grifon in lupta cu un leu, cu un cerb sau cu o pasare de prada.

CULTUL SOARELUI

Arheologii si istoricii admit existenta unui cult al soarelui la daco-geti. Astfel in incinta sacra a Sarmizegetusei se afla Soarele de andezit, un frumos pavaj rotund cu diametrul de 7,10 m, lucrat din placi de andezit, in centru avand un disc de 1,50 m diametru. Unii arheologi considera ca acesta era destinat actelor de cult inchinate Soarelui, altii cred ca « altarul de andezit » era locul unde se aduceau sacrificii de animale si probabil umane. "Sacrificiul mesagerului" avea la geto-daci semnificatia de a restabili periodic legaturile lor personale cu divinitatea suprema, motivul esential fiind asigurarea nemuririi si a unei vieti fericite in lumea de dincolo.

La Sarmizegetusa si in complexul de la Gradistea Muncelului s-au descoperit cca. zece sanctuare, unele de forma rectangulara, altele de forma circulara. Controversata este problema daca aceste temple aveau sau nu acoperis. Exista diverse ipoteze in legatura cu acest lucru: unele sustin ca ar fi fost neterminate, altele ca materialul din care au fost construite acoperisurile s-ar fi degradat in timp si astfel nu au dainuit, iar altele sustin ca la daco-geti exista cultul soarelui si astfel toate manifestarile desfasurate in aceste sanctuare aveau loc sub cerul liber, conform religiei de tip urano-solar a dacilor.

RITURILE FUNERARE

Initial daco-getii practicau in acelasi timp si inhumarea si incineratia. Din secolul VI i. Ch. incineratia, ca rit purificator de esenta spiritualista se generalizeaza pe teritoriul geto-dac. In secolul IV i. Ch. apare insa o diferentiere semnificativa. Sefii militari si politici sunt inhumati in morminte tumulare, cu inventare bogate, in timp ce populatia de rand era incinerata. De obicei incinerarea se facea in aer liber, dar uneori mortii erau arsi in cuptoare speciale, asemenea morminte "in cuptor" gasindu-se la Zimnicea si la Poiana (sec IV - III i. Ch.) si apartinand probabil unor luptatori. Alaturi de ramasitele pamantesti, inventarul funerar, considerat necesar vietii dupa moarte, consta din diverse piese vestimentare, podoabe, vase de ofranda, alimente, obiecte de uz casnic, uneori arme si monede. In general insa, inventarul funerar din mormintele daco-getilor era modest.

Daco-getii au ramas in constiinta lumii antice si medievale prin traditia si eroismul lor - consemnat cu admiratie pentru prima data de Herodot - precum si prin calitatile lor de ordin moral si cultural.

BIBLIOGRAFIE

H. Daicoviciu - Dacii, Ed. pt. Literatura, Buc. 1968

Ovidiu Virgil Racoveanu - Eclipsa 11 august 1999, ed. Niculescu 1999

Ovidiu Drimba - Istoria culturii si civilizatiei, vol. I, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti 1985

IoanGlodariu, Eugen Iaroslavschi, Adriana Rusu - Pescaru, Florin Stanescu - Sarmizegetusa Regia, capitala Daciei preromane, Acta Musei Devensis, Deva, 1996