Politica memoriei: Interzicerea si comemorarea

Politica memoriei: Interzicerea si comemorarea

De la inceputul anului 2005, o puternica dezbatere s-a dezvoltat asupra felului de a rememora discriminarile sau persecutiile colective in care Franta a fost actor sau martor, sau de a interzice negarea.

Acesta dezbatere s-a nascut din doua evenimente:

Votul apoi puternica opozitie la articolul 4 a legii din 23 februarie 2005 "care poarta recunostere Natiunii si contributia nationala in favoarea francezilor repatriati" care indica: " programele scolare recunosc in special rolul pozitiv prezenta franceza peste mare, in primul rand in Africa de Nord si acorda istoriei si sacrificiilor combatantilor armatei franceze de pe aceste teritorii locul eminent la care au drept"

Foarte repede acest articol de lege provoaca reactii la numerosi istorici. Petitii lansate mai intai pe 25 martie de catre Clause Liauzu, Gilbert Meznier, Gerard Noiriel, Frederic Regeant, Trinh Van Thao si Lucette Valensi, apoi, pe 13 aprilie, de catre Liga drepturilor omului care primesc mii de semnaturi si care cer sbrogarea sa. Pe 27 martie, Guy Pervillie contraataca indicand faptul ca articolul 4 al acestei lei este de fapt calcat pe articolul 2 al legii din 21 mai 2001(legea Taubira) care recunoaste sclavia ca pe o crima contra umanitatii. El este urmat in acesta analiza de catre Alin-Gerad Slama(Le Figaro din 18 aprilie 2005). Cateva luni mai tarziu, istoricul Olivier Petre-Grenouilleau-astazi profesor la Institutul de studii politice de la Paris si autorul unei lucrari intitulate -este pus in cauza ca urmare a unui interviu acordat Jurnalului de Duminica. In acest interviu publicat pe 12 iunie 2005, raspunzand unei intrebari care priveste antisemitismul lui Diuedonne, el declara:"Acesta acuzatie impotriva evreilor s-a nascut in comunitatea neagra americana a anilor 1970. Ea.astazi in Franta.Aceasta depaseste cazul Dieudonne. De asemenea problema legii Taubira este cea care considera Negrilor de catre Europeni ca o "crima impotriva umanitatii", incluzand in acest fapt o comparatie cu Shaoh. ..nu sunt genocide???. Genocidul evreiesc sisunt procese diferite. Nu exista scara Richter a suferintelor." O. Petre-Grenouilleau este astfel obiectul unei plangeri in justitie si a unei campanii a Colectivului Antilo-Guionez-Reunez????? Impotriva..calificate a "revizionistilor".

Cateva luni mai tarziu, pe 13 decembrie 2005, mai multi istorici semneaza in cotidianul Liberation un apel numit "Libertate ppentru istorie", in care, dupa si-au marcat emotia in fata "inteventiilor politice din ce in ce mai frecvente in aprecierea evenimentelor trecutului si (.) procedurile judiciare care ating istoricii si ganditorii", ei adauga:

"Istoricul nu accepta nicio dogma, nu respeceta nicio intedictie, nu cunoaste tabuuri. (:::J Istoricul nu are rolul de a exalta sau de a condamna, el explica. Istoria nu este sclava actualitatii. Istoricul nu.pe trecutul schemelor ideologice contemporane si nu introduce in evenimentele de altadata sensibilitatea de astazi.

" Istoria nu este memorie. Istoricul, intr-un demers stiintific, culege amintirile oamenilor, le conpara intre ele, le confrunta cu documentele, cu obiectele, cu urmele si stabileste faptele. Istoria tine cont de memorie, ea nu se reduce la ea.

"Istoria nu este un obiect juridic. Intr-un Stat liber, el nu apartine nici Parlamentului nici autorititii judiciare de a defini adevarul istoric. Politica Statului, chair animata de cele mai bune intentii, nu este politica istoriei.

"In violarea acestor principii, articolele de lege succesive in primul rand cele de pe 13 iulie 1990, 29 ianuarie 2001, 21 mai 2001, 23 februarie 2005 au restrans libertatea istoricului, i-au spus, sub ..ceea ce trebuie sa caute si ce trebuie sa gasesca, i-ai prescris metode si pus limite."

Si Jean-Pierre Azema, Elisabeth Badinter, Jean-Jacques Becker, Francoise Chandernagor, Alin Decaux, Marc ferro, Jacques Julliar, Jean Leclant, pierr Milza, Pierre Nora, Mona Ozouf, Jean-Claude Perrot, Antoine Prost, Rene Remond, Maurice Vaisse, Jean-Pierre Vernant, Paul Vezne, Pierre Vidal-Naquest si Michel Winock cer abrogarea acestor dispozitii legislative "nedemne de un regim democratic".

Care sunt aceste dispozitii legislative puse pe acelasi plan daa sunt "de natura diferita"?

In afara de legea din 23 februarie deja mentionata, legea de pe 13 iulie 1990 numita "legea Gayssot" a consituit in delict punibil de catre tribunale contestarea "uneia sau mai multe crime impotriva umanitatii, asa cum sunt definite de catre articolul 6 al statutului tribunalului militar(de la Nuremberg) anexat acordului de la Londra de pe 8 mai 1945"Este astfel in principal vizata contestarea lagarelor de exterminare, a camerelor de gazare, crematoarelor, exterminarea evreilor.

Legea din 29 ianuarie 2001 comporta un singur articol: "Franta recunoaste public genocidul armean din 1915"

In sfarsit prin legea de pe 21 mai 2001, republica franceza recunoaste ca ".transatlantica ca siin oceanul Indian pe de-o parte si sclavia pe de alta parte, ..incepand cu secolul al 15 lea, in Ameirca si Caraibe, in oceanul indian si in Europa contra populatiilor africane, amerindiene, amlgase si indiene contituie o crima impotriva umanitatii". Legea adauga(art. 2): "Programele scolare si programele de cercetare in istorie si in stiinte umane acorda .si sclaviei locul. pe care acestea il merita." In sfarsit, ea decide(art 4) instaurarea unei zile de comemorare anuala in Franta metropolitana a abolirii sclaviei, fixata de catre guvern, dupa consultarea Comitetului pentru memoria sclaviei, pe 10 mai, data adoptarii legii in unanimitate de catre senat.

In plus fata de punerea in cauza a libertatii lor, acesti istorici isi justifica cerea de retragere prin urmatoarele motive:

-Notiunea de crima impotriva umanititii nu este folosita cu buna stiinta pentru a califica sclavia in legea Taubira(Pierre Nora): "tendinta de a aplica notiunea de crima impotriva umanitatii evenimentelor din trecut, oricat de revoltatoare sunt ele, este periculoasa si ingtijoratoare in ochii istoricului. Deoarece acesta notiune este precis definita. Ea comporta doua aspecte care ii sunt in principiu straine istoricului: o condamnare morala, care presupune o umanitate identica cu ea insasi si care.aceleasi criterii de judecata ca astazi; si un principiu de imprescriptibilitate care presupune un timp identic cu el insusi, atunci cand istoria este in primul rand o a diferentei timpurilor. Intelegem aplicarea acestei notiuni asasinatelor de masa contemporana, vizibile, tangibile. Dar cu.si scavia care vizeaza legea din 2001, suntem cu doua sau cinci secole in urma. Si pe care autori ai acestori crime ii vom urmari daca nu istoriciii care evoca aceste evenimente in termeni pe care nu ii autrizeaza legea".

-Acesta cerere se situeaza intr-un context nou, cel al unei cresteri a revendicarilor de recunostere si de abuz de memorii speciale(Pierre Nora): "de acum inainte, fiecare minoritate cere in numele memoriei de a reintegra istoria comuna" si de confuzie intre memorie si istorie(rene remond). Ori, "ele nu se confunda; ajunge chiar sa fie in contradictie. Emoriile sunt in mod natural speciale, istoria tinde sa fie generala. Acestea sunt afective, istoria se situeaza intr-o ordine rationala. Facand campanie pentru a obtine o lege care sa le recunoasca, memoriile cauta sa devina istorie".

Acesta cerere de abrogare trezeste puternice opozitii, de la istorici sau de la juristi. Inca de pe 20 decembrie 2005, un apel numit "Sa nu amestecam totul" semnat de 32 de personalitati arata tocmai ca adoptand legile din 1990 si 2001, "legislatorul nupe teritoriul istoricului,.". De partea sa, Henry Rousso, putin favorabil originii legii Gayssot-"fara indoiala pentru a combate(negationismul) ar fi trenuit sa folosim arsenalul juridic existent, mai degraba decat sa promulgam o lege contestabila"-declara pe 24 decembrie ca "sa o abolim astazi ar insemna un act politic si mai inoportun". Gerard Noiriel contesta rolul pe care si-l dau istoricii punand in cauza principiul legilor memoriale: "sa ceri abrogarea legilor care introdic, intr-un mod sau altul, o judecata politica asupra evenimentelor trecute, pentru ca ele ar aduce in cauza "libertatea istoricului", inseamna sa ii atribui acestuia din urma puterea exorbitanta de a .memoria. noi ne-am mobilizat contra articolului 4 din legea de pe 23 februarie 2005 deoarece aduce atingere la acesta autonomie, impunand judecati de valaore(reiesind din memorie) in predare si cercetarea istorica, atunci cand rolul nostru este acela de a intelege si explica trecutul. Niciuna din aceste legi citate in "apelul 19" ..acest pas".

Daor in final articolul 4 al legii de pe 23 februarie este abrogat, dupa ce a fost declasat printr-o decizie a Consiliului constitutional din 31 ianuarie 2006 pentru a fi intervenit in domeniul regulamentar, adica domeniul aplicarii legilor, rezervata guvernului si nu parlamentului. Pe 3 februarie, plangerea depusa contra lui O. Petre-Grenouilleau este retrasa. Dar dezbaterea este departe de a fi inchisa.

Acesta reactie selectiva a puterilor publice are ea oare un sens? Nu ar fi ea oare intr-adevar produsul abdicarii in fata unei abdicari in fata presiunilor anumitor grupuri memoriale?

Sa luam de-o parte legea din 29 ianuarie 2001 asupra genocidului armean care nu are decat o functie declarativa fara efect juridic.

Celelate alte doua legi inca contestate sunt astfel pentru trei tipuri de interventii prescriptive: o interzicere radicala care rupe cu anumite drepturi ca libertatea de expresie; recunoasterea sclaviei ca o crima impotriva umanitatii; alegerea numitor evenimente sa se inscrie in memoria colectiva prin comemorari nationale.

Totusi, niciun dintre aceste tipuri de interventii publice nu este nou: republica a instituit deja interziceri radicale, condamnari si celebrari. Doua creatii durabile de interziceri si de comemorari sau de recunoasteri s-au produs astfel: in 1848, in momentul abolirii definitive a sclaviei si in anii 1880, cand republica s-a instalat definitv ca regim politic in Franta.

A examina in ce circumstante au intervenit aceste institutionalizari, nu ne va permite sa plasam aceste legi intr-o continuitate istorica ce le da sens.

Abolirea definitiva a sclaviei in 1848

Decretul din 27 aprilie 1848 aboleste definitv sclavia dupa ce ea fusese abolita prima data in 1794, dar restabilita in 1802. Articolul 81 din acelasi decret interzice fiecarui francez sa posede, detina, vinde sclavi sau sa participe chiar indirect la traficul de carne umana, sub pedeapsa de a-si pierde nationalitatea.

Este pedeapsa cea mai radicala pe care o poate primi un francez. Ce alta dispozitie prevede decaderea si..posibila in ..fara proces si prin simpla decizie administrativa? Daca il omori pe seful Statului, un francez isi va pastra nationalitatea, dar nu daca participa la .de sclavi.

Cu sigurnata, ..practica a dispozitiei este slaba: 2 deschide.de trei ani francezilor pentru a se..pe care ii aveau. Legea din 11 febraurie 1851 ridica la 10 aniprecedent si legea din 28 mai 1858 excepteaza de dispozitiile anterioare francezul care ar fi avut un scav inainte de 1848. ea nu se aplica deci decat celor care au primit sclavi cu titlu oneros sau care au facut comei dupa 27 aprilie 1848. ea se aplica totusi: acestaautomata impiedica de exemplu descendentii unui denumit.instalate in Cubacateva decenii mai tarziu, in 1928, a se prevala de calitatea de francez.

Acesta dispozitie este contestata prin juristii cei mai eminenti. Conform lui Andre Weiss, este vorba despre "o anomalie, de o exceptie (..), de o pedeapsa mai dura decat interdictia legala, decat degradarea civica, (care ar putea fi)..de drept deplin de unul dintre conationalii nostri, fara ca vreo judecata sa fi fost pronuntata inpotriva lui, fara chiar sa existe un tribunal competent ca sa ii faca aplicatie."

Contemporanii au constiinta ca pedepsesc acolo ceva ce numim azi "crima impotriva umanitatii". In raportul facut ministrului marinei si Coloniei, comisia instituita pe 4 martie 1848 si prezidata de Victor Schoelcher, pentru a pregati actul de abolire imediata a sclaviei, evoca, in ceea ce o priiveste "o crima de lezmajestate". In 1883, in cadrul dezbaterii parlamentare care va ajunge dupa cativa ani la marea lege asupra nationalitatii din 1889, Consiliul de Stat a fost consultat. Raportorul sau Camille See propune sa se suprime toate ..si exceptiile la interdictia de a poseda sclavi si la consecintele sale si de a nu lasa decat o intarziere de un an francezului care ar avea un sclav prin mostenire, donare sau casatorie, pentru a-l eliberea daca nu si-ar pierde calitatea de francez.In Senat, raportorul Anselme Batbie, profesor la facultatea de drept de la Paris, este, ca si majoritatea juristilor, un sfat opus: el doreste abrogarea dispozitiei din 1848, pentru ca aplicarea sa risca sa creeze apatrizi: " ..ca acest francez este pus dincolo de dreptul umanitatii exista multi alti criminali care se plaseaza prin fapte mai grave dincolo de legile umanitatii." Daca terminologia nu este inca acolo, fixata, conceptul de crima impotriva umanititii este prezent de facto. Camera deputatilor nu urmeaza de altfel Senatul si mentine deci in dreptul francez, pentru practica.sau sclaviei, acesta pedeapsa exceptionala anationalitatii franceze, independent de o posesie a unei alte nationalitati. Cel care alege sa practice sclavia sau ..este nedemn sa fie francez, el este expulzat din natiune si exclus din umanitate. Acesta dispozitie nu este retroactiva, ea nu are vocatia de a pedepsi acte trecute, dar a preveni acte viitoare. Ea ramane in vigoare aproape un secol, pana la promulgarea ordonantei din 18 octombrie 1945 asupra nationalitatii, intr-un moment in care vechile colonii iau statutul de drept comun si egalitar al departamentelor de peste mare.Este vorba despre o dispozitie extraordinara, supra-legala am putea spune, de drept politic al statului pur, cel ppe care il folosim pentru a pastr sau stabili fundamentele comunitatii politice.   

consacra Republica

Aproape 30 de ani dupa abolirea sclaviei, apare caderea celui de-al doilea Imperiu si intoarcerea republicii, mai intai vocea majoritatii, apoi cu majoritatile confruntate cu alegeri partiale si generale.

Anii 1880 sunt momentul de instalare durabila a noului regim republican. Printr-o lege de pe 6 iulie 1880 s-a decis de fapt ca: republica adopta 14 iulie ca zi de sarbatoare nationala anuala.

De ce sa se instaureze o sarbatoare nationala? ..O noua ordine politica nu se insituie decat atunci cand dispozitivele vin sa lege public membrii comunitatii unii de ceilalti.. aminteste Olivier Ihl care a studiat .sarbatoarea republicana..

.Organizarea unei serii de sarbatori nationale care aduc aminte poporului de ceea ce se leaga de institutia politica existenta este o necesitate pe care toate guvernele au recunoscut-o si pus-o in practica, declara Antoine Archard, raportorul legii la Camera Deputatilor. Doar Republica noastra(..) a fost privata de orice solemnitate consacrand-o intr-o maniera stralucitoare. Alesii sufragiului universal avea dreptul de a face sa inceteze acesta stare de lucruri, care facuse din republica o simpla abstractie guvernamentala.

Astazi singura sarbatoare nationala care comemoreaza Repubica, 14 iulie nu se impune totusi de la sine. Ea este aleasa dupa ce s- a comemorat , ..4 septembrie, data aniversara a caderii Imperiului si dupa esecurile comemorarii mortii lui Voltaire pe 30 mai 1878 si a unei sarbatori patriotoce fara referinta cu trecutul, 30 iunie 1879.

Alegerea lui 14 iulie, aniversare deja onorata de manifestari populare, suscita la dreapta multa opozitie si nu ii lipseste o ambiguitate voluntara :.aduce aminte de fapt, ne spune raportorul la Camera, caderea Bastiliei pe 14 iulie 1789 si marea sarbatoare a Federatiei care a fost celebrata pe 14 iulie 1790. Caderea Bastiliei, care a fost preludiul glorios, primul act al Revolutiei, a luat sfarsit-un ilustru istoric a spus-o cu autoritate-lumii vechi si deschizand usile renovarii sociale, ainaugurat lumea noua, cea ale carei zori le vedem, cea care se edifica lent dar sigur, lumea dreptatii si a umanitatii, a egalitatii, a drepturilor si indatoririlor.

.Sarbatoarea Federatiei a facut Franta moderna. Punand in contact simpatic populatii pana atunci straine unele de altele, de rase, de origini diferite, distince prin moravuri, prin lima, prin legi; grupandu-le intr-o mare manifestare pacifica, invatandu-le intr-un cuvant, sa se cunoasca so sa se iubeasca, sarbatoarea Federatiei a pus pe baze indesctrutibile, unitatea patriei.

Raportorul la Senat, Henri Martin mentine acesta dubla dimensiune a celebrarii lui 14 iulie 1789:Pe 17 iunie 1789, a treia stare se declarase nationala. pe 20 iunie, sala nationale a fost inchisa prin ordin al curtii. Pe 23, declaratia regelui care anula toate actele nationale si somandu-le sa se separe. .nu s-a separat. Curtea a parut sa cedeze. Dar, pe 11 iulie ministrul popular care era intermediarul intre curte si tara, M. Necker a fost concediat, inlocuit de un ministru de lovitura de stat; in acelasi timp, a fost chemata, concentrata in jurul Parisului, o intreaga armata(::::::::) in mare parte straina.(..)Ei bine, in aceeasi zi, la Paris, va amintiti ce s-a intamplat la Palais-Royal, acest episod faimos din care iese marea miscare a celor trei zile care au urmat. Aceasta mica actiune de razboi(:::::::::) care manifesta forta populara, aneantizeaza taote proiectele oprite contranationale, acesta mica actiune de riboi a salvat viitorul Frantei.

Dar nu uitati ca dupa ziua de 14 iulie 1789, a fost ziua de 14 iulie 1790. Acelei zile, nu ii veti reprosa ca a varsat vreo picaura de sange, de a fi divizat in vreu fel tara. Ea a fost consacrarea unitatii Frantei. Da ea a consacrat ceea ce fost regalitatea pregatise. Dupa ce demonstrase ca monrhistii puteau sa se ralieze la 14 iulie fara sa se renege, raportorul adauga:Daca unii dintre voi au scrupule impotriva primului 14 iulie, ei cu sigurnata nu au nimic impotriva celui de-al doilea

Celebrarea celor doua zile de 14 iulie 1789 si/sau 1790, la legere, este prima sarbatoare nationala fara prezenti religioasa. Este o sarbatoare cetatenenasca fondata.pe adeziunea cvasi contractuala a memoriei republicaneEste prima zi de sarbatoare.laica, chiar daci somajul nu se instituie decit lent. Catina ani mai tarziu in 1892, instaurarea noile sarbatori nationale este dezbatuta, 10 august, 21 sau 22 septembrie pentru a celebra caderea regalitatii sau instaurarea republicii, fara urmare. Doar 14 iulie este sarbatoarea nationala a Republicii.

Intre timp, patru ani dupa acesta instaurare a lui 14 iulie ca sarbatoare nationala, Parlamentul reunit in..nationala revizuieste legile consitutionale din 1875. republicanii au trumfat cu siguranta, aegerile din 1881 au dat un mandat politic majoritatii depuatilor republicani, un mandat de revizuire integrala. Este vorba despre obtinerea suprimarii dreptului de disolutie a Camerei..presedintelui Republicii si suprimarea saz cel putin slabirea considerabila a Senatului. Jules Ferry, atunci presedinte al Consiliului, manevreaza pentru a face sa se aprobe o revizuire limitata: suprimarea rugaciunile publice, suprimarea senatorilor .., reforma modului de alegere a Senatului. Si apoi, in sfarsit, o dispozitie care prevede:

..Forma republicana a guvernarii nu poate face obiectul unei propuneri de revizuire

..Membrii familiilor care au domnit in Franta sunt ineligibili la preseditia Republicii..

A doua faza, care a fost suprimata ca urmare, permite sa clarifice contextul in care a fost adoptata acesta dispozitie: era vorba despre interzicerea intoarcerii monarhiei. Este ceea ce subliniaza declaratia lui Jules Ferrz dupa dezbateri:

Incepand din ziua in care veti fi votat acesta dispozitie tutelara, nu va mai fi permis, cel putin in Parlament, sa se aduca propuneri de revizuire monarhica

Concret acest lucru inseamna ca este interzis sa se depuna o propunere sau proiect de lege, ca este interzis sa se dezbata in Parlament o propunere sau un proiect de lege care ar aduce in cauza caracterul republican al regimului.

Edouard Bocher, oratorul opozitiei, nu se inseala: cand asi suprimat toate.pe care le impuneau legile trecutului libertatii presei, libertatii reuniunilor,(..), veti putea sa proscrieti???? Propaganda ideilor, discutia principiilor, fara sa le renege? Nu ar inviolabila decat forma, numele unei institutii politice?.

Totusi asta decide nationala. Constitutia celei de-a cincea Republici a pastrat primul aliniat cre constituie, sub o forma usor modificata, articolul 89 al Constitutiei din 1958(aliniat 5):.Forma republicana a guvernului nu pote face obiectul unei revizuiri..

Astazi inca, parlamentarii, care au dreptul de a manda Consitutia, vad acest drept limitat explicit intr-un singur domeniu:..forma republicana a guvernului Frantei.

Astfel, la sfasitul celor doua mai perioade de divizare intre francezi, una intre sclavi si cetateni, alta intre cetateni asupra naturii regimului de guvenare, republica a ..doua interziceri radicale, extraordinare, extralegale, discutate de catre juristi si totusi integrate durabil in dreptul nostru. Facand acest lucru, inca din 1848, ea a recunoscut in mod implicit sclavia ca crima impotriva umanitatii. Dupa victoria sa definitiva asupra altor forme de regimuri, republica in plus a organizat o celebrare a noii cocetatenii astfel instaurate. S-a constituit astfel un tip de configuratie comemorare/interdictie despre care se poate sa ne intrebam daca nu este cumva vorb despre un mod de interventie propriu acestui tip de momente istorice: se creeaza conditii de unificare a cetatii celebrand noua unitate, victoria asupra fortelor de regresie, exiland???? Ideile sau practicile care ar introduce diviziuni insuportabile, care risca sa poarta atingere pacii sociale sau politice.

Comemorari si interziceri a propos de genocidul evreilor din Europa

Acest cuplaj de comemmorare si interzicere este cel care se regaseste in legatura cu genocidul eveilor din Europadin timpul celui de-al doilea razboi mondial.

La inceputul anilor 1970, viziunea Frantei din timpul rezistentei inspirata de gaulisti si comunisti se Regimul de la Vichy si atitudinea francezilor in timpul perioadei de Ocupatie apar mai clar in complexitatea lor. Proiectia filmului ., ..acordataPaul Touvier, Franta de la Vichy de Robert Paxton contribuie la asta. Marturiile deportatilor cel mai adesea evrei sunt din ce in ce mai ascultate. Procesul Eichman a adus la cunostinta publicului larg amploarea genocidului la care au fost supusi eveii din Europa. Migrarea fortata a repatriatilor din Algeria, Maroc, sau Tunisia, razboil celor Sase Zile, angoasa de genocid pe care ea o provoaca, in sfarsit emotia intensa provocata de De Gaulle care ii evoca in timpul conferintei sale de presa din 27 noiembrie 1967 .pe evrei ca pe un popor de elita, sigur de el-insusi si dominator, contribuie la renasterea unei identitati evreiesti marcate de persecutiile suportate sub regimul de la Vichy.

In acest context, pe 28 octombrie 1978, hebdomadarul L'Express publica un interviu al fostului comisar genral cu Problemele Evreiesti de la Vichy Louis Darquier de Pellepoix, condamnat la moarte in contumancie in 1947. JurnalistulPhilippe Ganier-Raymond l-a regasit in Spania si inregistrat fara ca acesta sa stie. In acest interviu numit..La Auschwitz, nu am gazat decat purici, Darquier justifica deportarea: trebuia sa ne debarasam cu orice pret de acesti straini, de acesti metci, de aceste mii de apatrizi care erau la originea tuturor relelor si neaga realitatea genocidului:..Vreau sa va spun, eu, ceea ce s-a intamplat de fapt la Auschwity. Am gazat. Da, e adevarat. Dar am gazat purici.

Afacerea Darquier de Pellepoix este una de mare actualitate????; ea cristalizeaza un sentiment de rau legat de teama unei banalizari a nazismului. Citeva zile mai devreme, in revista Historia, vaduva lui Reinhardt Hezrich, decrisa drept , .viteaza.., foarte national-socialista, care nu neaga nimic din nagajamentele sale, etc, socheaza foarte mult. Doamna Heydrich afiseaza un antisemitism.., justificand-este de netagaduit ca trebuia sa facem ceva pentru a impiedica evreii sa faca rau-inainte de a indoi de realitatea sa: exterminarea a sase milioane de evrei ii parea tehnic imposibila. Comentariul jurnalistului: .Pentru

doamna Heydrich, pasiunile s-au linistit, trebuie acum sa lasam loc Istoriei si istoria trebuie sa fie obiectiva

pe 1 noiembrie 1978, Robert Faurisson scrie la numeroase ziare: ..Sper ca anumite.pe care jurnalistul Philippe Ganier-Raymond tocmai le-a imprumutat lui Louis Darquier de Pellepoix vor face in asa fel ca marele public sa descopere ca pretinsele masacre in camerele de gazaresi pretinsul genocid.sunt una so aceeasi minciuna. . O saptamana mai tarziu, un jurnalist de la Matinil intervieveaza si cotidianul din 16 noiembrie 1978 titreaza in pagina sa eveniment.Camere de gazare nu exista. pe 29 decembrie 1978, Le Monde publica o tribuna de Faurisson, .problema camerelor de gazare sau problema Auschwitz

Reactiile sunt foarte vii si numeroase. La Parlament, inca din 17 noiembrie 1978, Pierre Sudreau, deputat de Loir-et -Cher, reclama o ancheta.

In fata tribunalelor, Faurisson si Darquier de Pellepoix fac obiectul plangerilor. La istorici, ractiile sunt numeroase si unanime. In acest context, Senatul dezbate si adopta in unanimitate pe 27 iunie 1979, impotriva sfatului guvernului, o propunere de lege care tinde sa declare anuiversarea lui 8 mai sarbatoresc.

Istoria celebrarii victoriei Aliatilor asura Germaniei pe 8 mai 1945 este haotica. In 1946,data comemorarii victoriei..este fixata pe 8 mai daca se nimereste sa cada intr-o duminica sau in caz contrar in duminica viitoare. Legea din 23 martie 1953 face din 8 mai o zi de sirbatoare. In 1959, celebrarea lui 8 mai este transferata in cea de-a doua duminica din mai pentru a fi inlocuita in 1968 in zi aniversara dar in sfarsit de zi. Pe 8 mai 1975, Valery Giscard d' Estaing adresa membrilor Consiliului european al celor noua o scrisoare prin care ii informa in legatur cu decizia sa de a nu mai celebra aniversarea victoriei din 1945. 11 noiembrie ar constitui de aici mai inainte,..ocazia de a celebra sacrificiul tuturor celor care si-au dat viata pentru a salva independenta nationala..

Acesta decizie provoaca o reactie unanima a asocierilor fostilor combatanti, 18 propuneri de legi sunt depuse in Parlament, toate grupele politice c.. ceremoniile organizate pe plan local cuelg din ce in ce mai multa asistenta????.

In spiritul senatorilor care decid in iunie 1979 sa faca din aniversarea de pe 8 mai o zi de ssrbstoare, nu mai este vorba doar ss se celebreze victoria impotriva Germaniei, ci impotriva nazismului: ..8 mai 1945 nu corespunde doar celebrarii sfarsitului celui de-al doilea conflic mondial. El este simbolul victoriei impotriva nazismului. Ca atare, el amanifesta atasamentul poporului francez pentru libertatile publice si pentru respectul demnitatii umaneSi sa se adauge imediat:..Declaratiile recente ale fostului.comisar pe problema evreiasca. in Franta arata faptul ca raul nu a disparut si ca astazi agentii nazismului se cred autorizati ss facs declaratiile cele mai nedemne. Semnele .fascismului sunt numeroase, impotriva carora trebuie luptat in modul cel mai energic..

Senatul este unanim, dar guvernul domnului Valery Giscard d' Estaing se opune totusi acestei restabiliri si blocheaza discutarea sa in..nationala. alegerea lui Francois Mitterand schimba datele problemei. Pe 23 septembrie 1981, in fata..nationale, raportorul Alain Hautecoeur face din nou referire la aceste evenimente recente pentru a justifica intoarcerea lui 8 mai:.Fostul comisar pe problemele evreisti al guvernului e la Vichy Darquier de Pellepoix ese cel care nu ezita sa extraga glorie din functiile sale trecute Ideologia noii drepte este cea care regaseste drept de cetae si devine o idee la moda. Pana in universitatea in care cutare profesor, din fericire marginal, isi construieste reputatia negand existenta camerelor de gz si lagarelor de concentrare in numele dreptului la critica istorica. Cum sa fi refuzat sa vezi in toate aceste fapte primele urme ale unei tentative pentru ..unei perioade dramatice si de a restabili ideologia nazismului? Acestui lucru ii ii raspunde dorinta de celebrare a lui 8 mai. Si amintim tinerilor care nu au cunoscut, celor care au uitat, celor care nu vor sa isi aduca aminte: sa amintim tuturor ca trecutul trebuie sa serveasca drept lectie si ca trebuie sa .spiritul de rezisenta oricarei reaparitii a pericolului-uitarea a devenit foarte adesea aliiul prezentului: sa ne amintim fara incetare ca nu construim niciodata viitorul pe uitarea trecutului.

Legea de pe 2 octombrie 1981 care completeaza dispozitiile articolului L. 122-1 al codului muncii care stabile,te celebrarea plina si deplina a victoriei de pe 8 mai 1945 intr-o zi de sarbatoare sieste primul raspuns, prin celebrare, ocultarii sau negarii crimelor naziste.

Mai putin de 10 mai tarziu, Parlamentul intervine prin interzicere radicala.

Intre timp, tezele lui Faurisson au continuat sa aiba acces la media-presa si radio-prin jocul neincetat al dreptului de raspuns. Pe 15 iunie 1985, Henri Roques sustine o teza la universitatea din Nantes care va fi invalidata,pentru iregularitati administrative, pe 2 iulie 1986. Regasim aici acest tip de judecati: ..nu este posibil sa mergi si sa verifici la locul faptei veridicitatea povestilor de groaza de care suntem saturati..El evoca.o noua religie care incearca sa ne fie impusa(), religia HolocaustuluiFacuta publica mai intai in presa si scrierile de extremi dreapta, teza face pe 15 mai 1986 presei din Nantes. Pe 23 mai 1986, Henri Roques este invitat la Europe 1, la emisiunea .Descoperiri la Sfirsitul anului 1986, ami mult de 1500 de exemplare din teza sa au foszin Franta, mai mult de 4000 in Germania in editie germana. Cateva saptamani dupa procesul Barbie care s-a terminat prin condamanrea la inchisoare pe viata, Jean-Marie Le Pen,, exprimandu-se catre marele juriu RTL-Le Monde, evoca astfel camerel de gazare ca peun detaliu al Celui de-al Doilea Razboi Mondial.. Le Pen.atunci in Parlament cu alti 34 deputati ai Frantului national. Cateva luni mai tarziu, guvernul lui Micherl Rocard accepta discutia in Parlament a unei propuneri de lege de origine parlamentara. Ceea ce va deveni legea Gazssot. este fuziunea a doua propuneri de legi, una comunista, alta socialista depuse in 1987 de catre Guz Ducolone si in 1988 de catre Georges Sarre. Este in propunerea socialista care este la origine propusa pentru a sanctiona orice negare de crima ampotriva umanitatii.in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, mergand dincolo de legea de pe 31 decembrie 1987 care creease o infractiune pentru apologie de crima impotriva umanitatii. In dezbaterea in sedinta plenara de pe 2 mai 1990, Jacques Toubon critica o dispozitie care poate pune in pericol libertatea cercetarilor universitare. Dar dreapta nu se opune adoptarii acestei dispozitii de catre 307 voci(deputati de stanga) impotriva 1(Mne Stirbois, Frontul national).

Inca de pe 4 mai 1990 in Liberation, Madeleine Reberioux exprima opozitia sa la acest text si o reafirma inca in 1996 in acesti termeni:

-El incredinteaza acestei legi ceea ce este de ordin normativ si judecatorului care se ocupa cu aplicarea sa datoria de a spune adevarul in istorie atunci realitatea istorica recuza orice autoritate oficiala. URSS a platit destul de scump comportaentul sau in acest domeniu pentru ca Republica franceza sa nu mearga pe urmele sale.

-El antreneaza aproape ineluctabil extensia sa altor domenii decat genocidului si altor ..a ceea ce va fi botezat ca realitate istorica

+Permite negationistilor sa se prezinte ca martiri, sau cel putin ca niste persecutati.

Michel Troper, examinand consitutionalitatea legii Gayssot raspunde cu cea mai mare pertinenta. El aminteste intai ca articolul 10 al Declaratiei drepturilor omului si cetiteanului care face parte din blocul de constitutionalitate stabileste distinctia intre opinii si manifestarea lor:Nimeni nu trebuie sa fie ingrijorat pentru opiniile sale, daca manifestarea lor nu deranjeaza ordinea publica stabilita de lege.El subliniaza de asemenea ca.o mare parte a vietii sociale, in sistemele cele mai liberale, se deruleaza sub imperiul adevarurilor pe care interzis sa le discuti.(.) O universitate nu ar examina chiar candidatura unui pretins istoric care ar sustine ca Napolen a castigat bitilia de la Waterloo.(.) la fel este in orice grup social, cu tezele presupuse false.() Legea Gayssot face din scrierile negationiste un delict pe care tribunalul trebuie sa le sanctioneze fara sa aiba a stabili in prealabil ca aceste scrieri sunt mincinoase. Incriminarea rezulta astfel dintr-o prezumtie stabilita de legislator.(..)

..Adversarii liberali ai legii Gayssot fac valoare cu adevarat ca nu apartine tribunalelor sa stabileasca adevarul istoric dar acest argument aduce in realitate aceste legio justificre suplimentara, deoarece evita precis judecatorilor sa joace un rol pentru care ei nu sunt calificati

Si cand Sege Klarsfeld remarca ca .negarea faptelor reiese dintr-un caracter de propaganda si cauzeaza un prejudiciu sentimental celor care si-au pierdut apropiatii in lagare.Cei care sunt impotriva acestei legi nu traiesc in mijlocul supravietuitorilor si nu le aud tipetele., nu te poti impiedica sa consideri ca acesta noua dispozitie a dreptului nostru este in dispozitiilor luate in perioadele anterioare. Cand, ca urmare a a marilor divizari sau a marilor traumatisme, reprezenrarea nationala hotaraste sa ia masuri extraordinare desi legale pentru a asigura pacea civila si sociala. Alte democratii-Germania si Austria-care au cunoscut acelasi traumatism, Rene Remond o recunoaste, au avut recurs la acelasi dispozitiv.

Si sclavia..?

Deci.sclavia? Interdictia supralegala, care recunoaste implicit sclavia drept crima impotriva umanitatii, a fost insitiuit, am vazut acest lucru, in 1848, dar cum sa explici absenta celebrarii?

In primul rand printr-o prima reactie a fostilor sclavi si a primilor lor descendenti are nu ar fi dorit atat sa uite cat sa refuze .intr-o revendicare de egalitate, de integrare cetatenesca situatia lor de fosti sclavi pentru a se bate si cuceri completa egalitate care nu ajunge decat dupa un secol in 1946 cu statutul de departamnet atribuit Guadalupei, Martinicii, guzanei si statului reunion. In revoltele care duc la prima abolire, valorile revolutiei frnaceze cele de libertate si egalitate sunt cele care sunt invocate cum o arata Laurent Dubois.

Din punctul de vedere autoritstilor republicane, in plus, atunci cand abolirea este decretata definitiv in 1848, nu exista celebrare republicana institutionalizata, cea de pe 14 iulie neaparand decat in 1880. Sub cea de-a treia republics, celebrarea cetateniei transatlantice au detonat inr-un context in care majoritatea subiectilor imperiului nu aveau cetatenie.Abolirea-asa cum o indica Francoise Verges-nu va deveni niciodata un moment central al prezentarii istorice, politice si culturale. Ea este semnalata dar ca un moment lipsit de sens. Ea nu face istorie. Ea nu apartine identitatilor narative fanceze. Povestirile asupra lui 848 indica decretul de abolire, dar nu se opreste jult asupra lui. Accesul la libertatea zecilor de mii de persoane aservite de Franta nu merita niciun comentariu..

Acesa cerere de recunoastere se dezvolta inceand cu anii 1960. miscari de revendicare identitare se dezvolta in departmantele de dincolo de mare(DOM).pentru a restitui figura sclavului si experienta sa In 1983, deja, un decret prevede ca pe 27 aprilie o ora va trebui sa fie consacrata abolirii sclaviei in scolile primare, licee si colegii. In plus, in fiecare DOM, o zi de sarbatoare este creata pentru a celebra libertatea. Dar cererea de recunoastere a sclaviei drept crima impotriva umanitatii reiese din intalnirea prezentei din ce in ce mai importnate a celor din dominionein metropola si din celebrarea abolirii sclaviei.In metropola, cei din dominioane si copiii lor suporta discriminari si descopera ca cetatenia franceza nu este o garantie contra rasismului. Ei pleaca in cautarea identitatii lor speciale si a cauzelor istorice ale discriminarilor sau reprezentarilor inferiorizate la care sunt supusi. Cu ocazia acestei sarbatoriri, pe 23 mai 1998, 40 de mii de persoane originare din Martinica, Guadalupe, Guyana, Reunion, francezi de origine africana si africani care defileaza de la Republica la Natiune, la initiativa Comitetului pentru o comemorare unitara a abolirii sclaviei negrilor in coloniile franceze.Franta descopera astazi o alteritate care exista deja de mult timp in sanul sau, dar ea alesese sa ignore, uitand, adica ocultand istoria..

Lipsea un 14 iulie de la sfarsitul sclaviei in sensul in cae , isi amintea Olivier Ihl, noua sarbatoare republicana vizeaza ..sa celebreze similitudinea.., un moment de interdependenta simultana. Acel moment, legea taubira este cea care l-a creat. Celebram de acum incolo memoria abolirii sclaviei, dar niciuna dintre revendicarile care fusesera la un moment dat emise si discutate si care ar fi putut sa divizeze comunitatea nationala-de exemplu cererea de repartii sau de remuscare-nu figureaza in lege adoptata. Recunoasterea sclaviei si a ..crimelor contra umanitatii devine explicita atunci cand ea este implicita in decretul din 1848. si tot comun decretului din 1848, ea se face in numele Frantei pentru responsabilitatea care este direct cea a francezilor.

Concluzie

Astfel doua dintre principalele legi contestate pot sa se inscre in repertoriul de actiuni de care in anumite momente cheie Republica a facut uz, dupa perioade de mari diviziuni, pentru a institui o noua cocetatenie, o noua unitate in jurul valorilor fundamentale, prin doua feluri cuplate: celebrarea si interzicerea totala. Astazi legea Taubira pune capat unui proces inceput in 1848(printr-o interdinctie radicala) reamintind caracterul de crima impotriva umanitatii a sclaviei si celebrandu-l, printr-o amintire a abolirii sale, valoarea care constituie egalitatea tuturor cetatenilor, vechi si noi, indepedent de culoare si origine. De asemenea, legea Gayssot completeaza legea din 2 octombrie 1981 care restabiliate ziua de 8 mai ca zi de sarbatoare si., pentru a celebra si rememora victoria impotriva nazismului si a exclude din spatiul public a negarii crimei de genocid impotriva evreilor din Europa, in numele problemei insuportabile cs cei care scspasers de acesta crima si numarul celor care au trait acsta perioada a istoriei noastre ar continua si le suporte daca aceste discursuri negationiste ar putea ss fie tinute liber. Asociata acestor dispozitii, o zi nationala comemorativa a persecutiilor rasiste si antisemite se deruleaza pe 16 iulie, data aniversara aa Velodromului de Iarn, la care se adauga omagiul .dreptilorFrantei.

Nimic din aceste dispozitive nu aduce atingere libertatii istoricului deja supus desi foarte rar la regului de conduita date ca edic de catre tribunale: buna credinta, exactitate, impartialitate siconstiinta indatoririlor de obiectivitate.. Sclavia a fost considerata drept crima impotriva umanitatii incepand cu decretul din 1848 si legea Gayssot nu este o limitare a libertatii istoricului, dar se deduce din contra din rigoarea proprie disciplinei lor; ea nu este altceva decat reamintirea obligatiei pentru adevar..

De asemenea nimic nu face sa apara in munca parlamentara efectuata asupra clor doua legi, victoria memoriilor umanitare si victimizate. Din contra. Celebrarea Dreptilor Frantei alaturi de victimele evreiesti in cursul ceremoniei anuale pe de 16 iulie furnizeaza-in privinta memoriei istorice a ocupatiei-cadrul reconcilierii natiunii cu ea insasi, urmand astfel sfatul lui Tyvetan todorov de a extrage din amintirile traumatizante valoarea lor exemplara pe care o reintoarcere a memrei in proiect poate singura sa o faca pertinenta. Urmand acelasi sfat, incorporarea in memoria nationala a faptelor istorice relative la sclavie si abolirea lor poate permite cetatenilor iesiti din acesta istorie ss se simta mai bine parte a natiunii. Celorlalti ea le permite sa inteleaga mai bine ca in teritoriile franceze ale Caraibelor sau al Reunionului principiile fundamentale ale Republicii-libertate, egalitate, fraternitate-au fost prima data puse in practica in timpul Revolutiei.

Cu siguranta, legea Taubira intervine in domeniul programelor scolare precizand ca programele de cercetare istorica si de stiinte umane vor acorda..negre si sclaviei un loc Pacat: este sarcina guvernului si nu a Parlamentului de a defini prioritatile programelor scolare si de cercetare. Dar nu este vorba despre o prescriere de ordin normativ cum putea fi articolul 4 al legii din 23 februarie 2005 care incita la predarea istoriei colonizarii dintr-un unghi ..pozitiv

Cu siguranta de asemenea, in privinta repertoriului de actiune pe care l-am pus in lumina, interventia legislatorului asupra genocidului armean apare ca deconectat de istoria nationala. Dar pentru moment, legea in vigoare, cea de pe 29 februarie 2001, nu are decat valoare declarativa.

Putem in sfarsit sa ne intrebam asupra datei de celebrare aleasa pentru a comemora abolirea sclaviei. Pe 10 mai, data votului definitiv al legii Taubira de catre Senat este o data fara niciun fel de legatura cu trecutul. Ca si cum opera principala ar fi fost relaizata de catre contemporani si nu datora nimic stramosilor-sclavi si descendenti de sclavi, oamni politic si militanti abolitionisti-cum, am aratat-o aici, decretul din 1848 recunostea implicit sclavia drept crima impotriva umanitatii. Data de 4 februarie, in comemorarea primei aboliri(1794), ar fi fost poate mai pertinenta, amintind de o abolire cucerita in acelasi timp de sclavi si filantropi si obtinuta fara indemnizatia proprietarilor.

Inscrierea legilor Gayssot si Taubira intr-o genealogie de interventii istorice speciale semneaza totusi o evolutie de prioritati nationale. Unitatea francezilor in jurul regimului republican valorase in trecut o interventie extraodinara a politicului. Protectia drepturilor fundamentale ale omului si un respect concret al egalitatii intre cetateni au devenit prioritatile Republicii.