SECOLUL XIX

SECOLUL XIX

Secolul XIX este unul tumultuos, pregatit ideologic de iluminism. Vechea ordine sociala nu mai este satisfacatoare, astfel ca aceasta epoca este una a revolutiilor burgheze, care doresc un nou mod de viata, mai dinamic, sustras influentei decisive a aristocratiei. Burghezia capitalista acumuleaza averi uriase, concurand ca forta economica si morala aristocratia, depasind-o in dinamism. Acest mod de viata este transpus estetic de o varietate fara precedent, pe parcursul unui secol, de manifestari: romantismul, realismul, naturalismul, parnasianismul, simbolismul - pentru a aminti cele mai importante curente artistice. O serie de evenimente, care au avut loc la sfarsitul sec. XVIII si in prima jumatate a secolului XIX au contribuit la acest peisaj eterogen.    In anglia are loc, la sfarsitul sec. XVIII revolutia industriala, inlocuindu-se mana de lucru cu forta masinilor. Aceasta schimbare de ordin tehnic a adus dupa sine si o schimbare in planul social. In locul vechilor manufacturi au luat nastere primele fabrici. Miile de muncitori care trebuia sa le deserveasca au provocat la orase aglomerarea unei populatii sarace si exploatate; proletariatul devine tot mai constient de drepturile sale, initiind primele greve. Lucratorul salariat in industrie va forma coloana vertebrala a miscarii muncitoresti. Industrializarea si urbanizarea fara precedent duc la aparitia asa-numitei clase de mijloc (middle class), care inceraca sa imita comportamentul socail al clasei inalte. Consistenta seriaosa a acestui segment indica o dezvoltare sannatoasa a unei tari.Cresterea productiei de masa, a puterii de cumparare si a progresului tehnologic au dus la aparitia categoriei consumatorului, care va cunoaste un ritm acdelerat, intrerupt de cele doua razboaie mondiale in sec. XX, dar reluat pana la a transforma societatea in una de consum.

Pe la inceputul secolului XIX se ajunge la cea mai exacta cunoastere de pana atunci, a tuturor fenomenelor naturale, aceea bazata pe legi stiintifice, dominand fizica, chimia, astronomia, bilogia (zoologia, botanica) si geologia. Abia din secolul XIX exista oameni de stiinta in sensul modern al cuvantului, pentru ca inainte se putea vorbi despre savanti, filosofi, juristi, medici si alte categorii sociale inrudite, dar nu era posibila constituirea unui gen proxim, nu exista sistematizare in eruditie decat arareori. Spatiile private de lucru ale profesorului devin, in cursul sec. XIX, un laborator, pe care universitatea i-l amenajeaza in incaperile ei si care serveste atat la urmarirea propriilor cercetari, cat si la instruirea studentilor. Acesta are acum instrumente stiintifice, cu care se pot practica cercetari experimentale. Din a doua jumatate a sec. XIX practica experimentala este o componenta a educatiei studentilor de la stiintele naturii. Secolul XIX cunoaste o politica a invatamantului superior, care va duce la un spectaculos progres al umanitatii. Exista un numar tot mai mare de asociatii stiintifice, care vor cataliza progresul umanitatii, Germania fiind promotoarea asociatiilor cu caracter stiinttific naturalist, Franta - umanist, iar Anglia - tehnicist.

Opera literara doreste sa aplice metode similare cu cele stiintifice. Precum stiinta, artele incearca si ele sa-si delimiteze domeniul. Astfel procedeaza realismul, dar si naturalismul, bazate pe minutioasa observatie. Balzac si Zola marturisesc intentia lor de a concura cu stiintele naturii si respectiv cu fiziologia, iar Stendhal, Flaubert, Tolstoi aduc elemente de analiza psihologica, bazate tot pe o observatie minutioasa a naturii umane raportate la social. Balzac marturiseste ca a dorit sa realizeze, in cele peste 100 de romane grupate sub titlul de Comedia umana, un "inventar al viciilor si virtutilor, adunand principalele fapte in ceea ce priveste pasiunile, zugravind caracterele, alegand evenimentele cele mai insemnate ale societatii, compunand tipuri prin imbinarea de trasaturi a mai multor caractere omogene". iat scriitorul naturalist frnacez Emile Zola spune ca "viciile si virtutile sunt produse ca vitriolul si zaharul", oamenii finnd produsele ereditatii, in primul rand. Iar personajele sale urmeaza principiile stiintelor fiziologiei.. Termenul de realism vine din domeniul picturii, de la pictorul francez Gustave Courbet (1819-1877), spirit progresist, care a murit in exil pentru ca a luat parte la miscarea Comuna din Paris. El refuza sa picteze altceva decat ceea ce poate observa, negand aportul imaginatiei. Artistii naturalisti copiaza fotografic realitatea, fara a selecta ceea ce este caracteristic sau semnificativ, in caractere netipice pe care le plaseaza in imprejurari intamplatoare. Daca realistii construiesc caractere, naturalistii construiesc temperamente.

Dezvoltarea presei. Primele forme de presa apar inca in sec. XVI, dar numai odata cu secolul XVIII capata raspandire si incepe sa jaoce un rol preponderent intr-un stat civilizat. In sec. XIX au avut loc numeroase miscari sociale urmate de o dinamica circulatie a ideilor. Presa incepe sa joace un rol important in critica sociala, iat influenta sa asupra literaturii realiste a fost imensa. Presa dezvolta interesul pentru faptul cotidian, de actualitate, precum si pentru intamplarile si eroii anonimi. In locul temelor putine, imprumutate din marile evenimente sau personalitati de seama ale trecutului, ca in perioada clasica, realismul scoate semnificatii importante din nenumarate imprejurari marunte ale societatii inconjuratoare. Istoria presei din sec. XIX este strans legata de aparitia si formarea partidelor politice, in Europa si dincolo de ea. Ziarele serveau nu numai la multiplicarea unor opinii, ci erau si nuclee cristalizatoare ale formarii opiniei publice.

Romantismul este primul curent artistic de mare complexitate, care depaseste limitele culturii europene, patrunzand si in tanarul (atunci) stat american. El se manifesta in literatura, arte plastice, muzica, filosofie, estetica, istorie. Daca scriitorii si filosofii iluministi faceau apologia statului burghez, in care vedeau o materializare a unei lumi bazate pe ratiune si echilibru, preromanticii aduc deziluzia fata de societatea imaginata de iluministi, polemizand cu ideea de ratiune, dar elogiind sentimentul, fantezia, viziunea tragica a existentei. Prin Holderlin, Novalis, Hoffmann , herder, fratii Schlegel in Germania, prin Musset, Vigny, Lamartine in Franta, prin Coleridge, Shellez si Byron in Anglia, literatura se muta din sfera intelectului in cea a afectului, in care natura devine o cutie de rezonanta a sufletului uman.

Estetica parnasiana si cea simbolista aduc sintestezia, ce reprezinta secolul agitat al XIX-lea, combinarea unor senzatii chiar eterogene care transmit o imagine artistica. Parnasianismul doreste sa concureze cu artele plastice in redarea imaginii literare, iar simbolismul - cu muzica.

Secolul XIX este tumultuos, presarat de revolutii, si se incheie pregatirea primului razboi mondial.