Istoria Razboaielor Punice

1.1 Cartagina

Cartagina era un oras stat care respecta modelul grecesc, fondat de fenicieni din vechiul Tir in secolul VIII. Noul oras stat deveni cel mai puternic din vestul Marii Mediterane, bogatia lui bazandu-se in special pe comert. Negustorii cartaginezi navigau de la un capat la altul al Marii Mediterane, flota orasului era imensa iar armata una din cele mai pregatite din toata antichitatea.

Cartagina a fost cea care a slabit puterea greceasca asupra porturilor din vest caci negustorii cartaginezi calatoreau chiar pana in Anglia pentru cositor din Cornwall si in pe coasta Africii de Vest pentru aur si fildes.

La fel ca si Roma, Cartagina a invatat cum sa-i foloseasca pe oamenii din popoarele cucerite, inrolindu-i in armata ca trupe auxiliare. Spre deosebire de romani ei au urmat exemplul grecilor si au folosit mercenari.

Pana la inceputul secolului al II lea, Cartagina s-a extins nu numai in Africa de Nord, ci a preluat si controlul asupra Sardiniei, Corsicii si a unei mari parti din Sicilia. Cartaginezii au pus stapanire pe pamanturile lor fertile, le-au furat bunurile si le-au transportat spre porturile din est.

Odata ce Roma a cucerit cea mai mare parte din Italia, a ramas doar o problema de timp intalnirea pe campul de lupta a acestor doua imperii puternice. Amandoua au fost purtate neintentionat spre ostilitati, care au avut urmari devastatoare de ambele parti.

1.2 Originile primului razboi punic

Cartagina avea in anul 260 control asupra unei mari parti din Sicilia. Aceasta nu prea le pasa romanilor caci ei aveau putine interese directe aici. Totusi cand o mica disputa s-a ivit in Messina si una din parti a apelat la Roma pe cand cealalta la Cartagina, nimeni nu s-ar fi gandit ca aceasta va fi mai mult dacat o cearta locala.

Messina era un oras port care controla istmurile asa ca atunci cand flota cartagineza a fost invitata pe una din din parti, Roma a simtit nevoia sa raspunda intr-un fel sau altul. O expeditie militara a facut flota punica (sinonimul roman pentru cartaginez) sa se retraga; ceea cea ar fi putut sfarsi definitiv conflictul.

Intoarcerea amiralului cartaginez nu a fost bine primita acasa, asa ca au raspuns cu o forta mai mare ce i-a speriat pe romani. Acum problema era mai serioasa iar Roma a raspuns cu o armata condusa de un consul . Din nou romanii au invins cu usurinta. Atat de usor incat consulul a decis sa patrunda in teritoriu in cautare de mai mult.

Cartagina a trimis o armata si mai mare de aproape 50.000 de soldati. Raspunsul Romei a fost din nou pe masura, victoriile din 262 aducandu-le controlul aproape asupra intregii Sicilii. Totusi alte victorii erau mult mai dificile pe masura ce devenea evident ca fara suprematia marii Romei ii era greu chiar sa-si pastreze integritatea.

Razboiul, inceput atat de usor avea sa dureze 20 de ani. Nici una din parti nu intrevedea un conflict atat de lung si nici nu a stiut cum sa se retraga odata pornita lupta.

1.3 Primul razboi punic

Acest razboi a depasit cu mult proportiile asteptate de romani. Bataliile principale au fost purtate pe mare, unde cartaginezii aveau o flota de lupta impresionanta, avantaj care le lipsea romanilor ce preferau luptele pe uscat.

Batalii pe uscat au fost purtate in Corsica, Sardinia, Africa si Sicilia. Amandoua partile aveau flote intre 100 si 200 de vase si armate de la 50,000 pana la 70,000 de luptatori pe care le trimiteau pe front an dupa an.

Roma a facut multe greseli in lupta, si a suferit infrangeri din cauza acestora. Romaniii nu erau marinari si au pierdut mult mai multe vase decat cartaginezii -- 600 de vase pierdute in decursul a 20 de ani. De fiecare data cand Roma castiga o victorie, avantajul era umbrit de generalii incompetenti si de timiditatea senatului. Una din marile slabiciuni ale republicii era ca alegea noi generali in fiecare an, sistem care nu facea fata in perioadele de criza majora.

Roma a triumfat in 241. Cartagina, epuizata mai mult decat infranta, a cerut pace si a acceptat termenii duri impusi de romani. Orasul in sine a ramas necucerit iar flota comerciala cartagineza a continuat sa aduca bogatie.

1.4 Urmarile primului razboi punic

Roma    cerut despagubiri substantiale pentru a compensa pierderile suferite. Deasemenea i-a obligat pe cartaginezi sa renunte la pretentiile asupra Siciliei. In concluzie Roma a castigat in urma razboiului un venit sigur si o noua provincie. Acesta a fost primul pas spre creearea Imperiului Roman.

Romanii au invatat deasemenea niste lectii importante din acest razboi. In primul rand au capatat experienta in lupta pe mare. Este prea mult sa spunem ca au invatat sa fie marinari ( chiar si la sfarsitul Republicii ei inca angajau capitani greci pentru vasele lor ) dar au inteles razboiul purtat pe mare intr-un stil specific roman.

Dupa ce s-au vazut surclasati pe apa de catre armata cartagineza, romanii au facut unele schimbari la fel ca si in lupta pe uscat. In primul rand au angajat mai multi capitani greci iar in al doilea rand au s-au perfectionat in tehnologia de lupta inventand corvus.

Corvusul era o platforma atarnata la un capat de partea laterala a navei romane si cu un tepus in celalalt capat. Platforma era sustinuta de sfori. Nava romana era manevrata paralel cu cea cartagineza apoi erau taiate sforile.Corvusul lovea puntea navei si se intepenea acolo in timp ce infanteria romana gonea pe deasupra lui.

Odata ce romanii ajungeau pe nava inamica, ei porneau lupta corp la corp la care excelau. Aceasta este tipic pentru felurile simple dar eficiente prin care romanii isi rezolvau problemele militare. Tipic este deasemenea si faptul ca romanii trebuiau sa piarda cateva lupte inainte sa faca vre-o schimbare; dar, odata decisi sa schimbe ceva, inovatiile lor aveau o eficienta devastatoare.

Roma s-a deprins cum sa poarte razboiul la o scara mai mare. Senatul a invatat cum sa sustina financiar asa o lupta, cum sa gaseasca mai multi oameni pentru armata, cum sa isi administreze proviziile, cum sa construiasca in continuu flote si a inteles strategia politicii interne pe timp de razboi.

Roma era acum o putere mediteraneana, cu toate ca probabil nu-si daduse inca seama de aceasta. Inca nu era inca intesata real de comert, pe cand aliatii ei greci din sudul Italiei cu siguranta erau. Roma nu privise mai departe de Sicilia la inceputul razboiului dar ambitia i-a fost cu siguranta sporita la sfarsitul lui.

Razboiul era terminat dar conflictul nu. Si amandoua partile erau constiente de asta.

1.5 Originile celui de-al doilea razboi punic

Tratatul de pace pusese Cartagina intr-o pozititie imposibila.Trebuia fie sa lupte pentru a-si recapata pozitia fie sa devina un stat fara importanta, soarta pe care nu au acceptat-o. Mai mult Roma a continuat sa fie agresiva, luandu-le Corsica in 220.

Nu dupa mult timp de la sfarsitul primului    razboi punic, Cartagina a gasit un erou autentic: Hamilcar Barca. Membru al unei familii de nobili cartaginezi acesta cucerise o mare parte din Spania, acaparand in proces mari cantitati de aur cu care a alcatuit o armata puternica si experimentata.

Hamilcar ura Roma si visa sa fie omul care sa razbune rusinea din primul razboi punic. Odata cu trecera timpului si-a dat seama ca nu era soarta lui sa realizeze asta asa ca si-a invatat fiul arta razboiului si i-a transmis ura pentru romani.

Numele fiului lui era Hannibal.

Hamilcal a murit pe cand Hannibal era inca tanar. Fiul si-a petrecut o mare parte a timpului ocupandu-se de rebeliunile inevitabile dar s-a impus cu repeziciune ca un conducator chiar mai mare decat parintele sau. Hannibal era atat dupa standardele moderne cat si dupa cele antice un geniu militar.

Cand a marsaluit spre Roma la varsta de 25 de ani, a aruncat o umbra asupra intregii istorii a Republicii Romane.

1.6 Izbucnirea razboiului

Hanninbal era hotarat sa se lupte cu romanii intr-un razboi pe care il vedea inevitabil dar era decis ca lupta sa pornesca la momentul propice atat pentu el cat si pentru cartaginezi.

Planul lui Hannibal era atat disperat cat si genial. Puterea Romei era la apogeu datorita resursele aproape nelimitate de forta de lupta, rezultatul nenumaratelor aliante in toata Italia. Aliatii erau exploatati si nemultumiti de tratament si de razboaiele continue pe care le purta Roma.

Asa ca Hannibal a decis sa invadeze intreaga Italie. Armata lui era de departe mult prea mica pentru a invinge dar banuia ca aliatii Romei erau atat de nemultumiti incat ar fi suficient sa castige doar o serie de victorii timpurii si sa proclame libertatea aliatilor ce se vor intoarce impotriva romanilor. Fara aliati armatele romane nu ar fi putut face fata calitatilor superioare de conducator ale lui Hannibal.

Totul depindea pe aceste doua elemente: victorii timpurii si convingatoare si determinarea aliatilor sa paraseasca pe romani. Hanibal mizase totul pe acestea. Razboiul a inceput in 218 cand s-a iscat o disputa pentru colonia romana Saguntum. Romanii credeau ca il vor infrana pe Hannibal cu usurinta in Spania dar le-a scapat si a ajuns la Muntii Pirinei inainte ca romanii sa-si dea seama de ce s-a intamplat.

1.7 Hannibal traverseaza Alpii

Marsul lui Hannibal spre Italia este legendar. Senatul Roman se simtea sigur in fata unei invazii terestre dar a luat unele masuri de precautie. Asadar Hannibal era in Spania. Trebuia sa invinga o armata romana, sa traverseze Muntii Pirinei si sa treaca prin sudul Frantei, zona aflata sub control roman, apoi sa traverseze Alpii.

Maretia acestei realizari este de multe ori trecuta cu privirea de catre istorici . Trecerea Alpilor a fost remarcabila dar Hannibal a facut mult mai mult de atat.

Cand a ajuns la urechile romanilor ca Hannibal a iesit din Spania, Roma a fost ingrijorata dar nu a intrat in panica. Senatul a trimis o a doua armata pentru a apara podurile peste Ron. Acest rau este adanc si repede in cursul inferior. Romanii erau siguri ca il puteau impiedica pe Hannibal sa treaca, apoi sa-l infranga in sudul Galiei.

Hannibal i-a pacalit din nou. A inaintat spre nord evitand santinelele romane si a trecut raul pe pontoane si innot. Trecerea a fost primejdioasa; nu numai ca nivelul raului era crescut datorita desghetului, dar daca ar fi fost prinsi, armata ar fi fost distrusa pe loc.

Cea mai spectaculoasa a fost trecerea elefantilor. Raul era prea adanc pentru ca animalele sa inoate si nici un ponton nu i-ar fi plutit cu un elefant deasupra lui. Asa ca a ordonat sa fie umplute niste camere din cauciuc cu aer, camere pe care le-a atasat pontoanelor, ajutandu-le sa se mentina la suprafata cu tot cu elefanti deasupra. Astfel a trecut Hannibal raul fara nici o pierdere.

Odata trecut, Hannibal a marsaluit repede spre sud si a prins armata romana pe nepregatite. A castigat o victorie rasunatoare si nimic nu mai statea, cu exceptia Alpilor intre el si Italia.

Trecerea Alpilor s-a facut cu un efort eroic. Multi autori clasici au spus aceasta poveste; relatarea facuta de Titus Livius este totusi mai explicita.

Alpii in sine erau periculosi dar mai periculos era faptul ca triburile locale se luptau cu oricine care intra in munti, asa ca Hannibal a trebuit sa isi croiasca drum trecand peste acestia. A ajuns in Italia cu numai 26,000 de soldati si cam doua duzini de elefanti. Este adevarat ca Hannibal si-a adus elefantii peste Alpi dar aceasta a fost realizata cu mari pierderi. Majoritatea fie au murit la Rin sau in Alpi.

1.8 Primele batalii

Hannilbal era la inceputul lui 217 in Italia. Primul pas al strategiei lui a fost proclamarea libertatii galilor, triburi germanice asezate in nordul Italiei. Totusi putini s-au adunat la chemarea lui Hannibal. Aceasta nu l-a dezarmat caci si-a dat seama ca va trebui sa isi dovedeasca abilitatea de a-i apara inainte ca ei sa cunoasca furia Romei.

Romanii nu erau insa deplin alarmati. Hannibal scapa de capcana dupa capcana si isi castiga printe romani o reputatie superumana. Asa ca senatul a trimis ambii consuli in nord sa ii intalneasca pe cartaginezi.

Fiecare consul avea sub conducere o armata de 20,000 de soldati, raportul de forte intre romani si cartaginezi fiind de aproape 2 la 1. Mai mult, romanii au ocupat pozitii de-a lungul raului Trebia . Hannibal nu a indraznit sa treaca raul caci risca confruntarea cu forte superioare si nici nu avea luxul realizarii unor manevre complicate. Trebuia sa castige rapid si decisiv, pentru ca partea politica a planului sau sa dea rezultate.

Hannibal i-a pacalit din nou pe romani. El a gasit un loc ingust cateva mile mai sus pe rau si si-a trecut cea mai mare parte a fortelor, noaptea lasand doar cativa oameni in urma. Acestia aveau ordine sa tina focurile aprinse, sa vorbeasaca tare si sa dea in general impresia ca inca cartaginezii se afla inca    acolo.

Hannibal a trecut raul la adapostul intunericului si la rasarit i-a surprins pe romani aparand in spatele lor, blocandu-i intre ei si rau. Rezultatul al fost o victorie impunatoare pentru Hannibal. Din cei 40,000 de soldati romani mai putin de 10,000 s-au intors la Roma. Acum unele triburi gale s-au alaturat lui Hannibal dovedind geniul strategiei cartagineze.

Romanii s-au regrupat repede alcatuind o noua armata caci puterea lor era in special in sudul si centrul Italiei. A doua armata l-a infruntat pe Hannibal la Lacul Trasimene (217). Inca o data Hannibal i-a invins si a distrus o alta armata consulara.

Intr-un singur an Hannibal a infrant doua intregi armate romane. Totusi partea politica a planului nu mergea precum s-a asteptat. Aliatii italieni nu i-au parasit pe romani. Multe din orase incercasera razboiul cu Roma si fusesera distruse. Ele cunosteau puterea Romei si nu voiau sa o vada pe pielea lor. Armatele romane inca erau pe campul de lupta iar Roma ramasese nucucerita.

Hannibal era ingrijorat. Daca romanii aplicau tactica asteptarii, refuzand sa il intalneasca in lupta directa, atunci planurile sale ar fi fost in zadar. Acum totul depindea de destinul riscant al razboiului.

Politica romana era parca supusa vointei lui Hannibal. Romaii alegeau anual consuli, functie care reprezenta apogeul carierei politice. Gloria unui consul putea fi atinsa doar in batalie asa ca toti incercau sa se remarce in lupta. Tentatia era prea mare pentru ca Hannibal sa-i reziste.

Consulii din anul 216 promiteau victorie sigura spre deosebire de cei precedenti care subestimasera puterea lui Hannibal. Romanii aveau un plan prin care sa-l aduca pe Hannibal in camp deschis unde puterea romana era superioara.

Aceasta era exact ceea ce doreau cartaginezii.

Batalia de la Cannae

Pierderile suferite la lacul Trasmine si la raul Trebia au fost devastatoare. In aceasta perioada de criza senatul a ales pe Fabius Maximus sa fie dictator. Fabius Maximus a reformat in intregime strategia de razboi aplicata pana atunci. El a evitat bataliile nesbauite dar in schimb l-a supravegheat indeaproape pe Hannibal. El a avut grija sa-si tina aliatii loiali promitandu-le ca Roma ii va proteja.

Strategia a functionat. In aceste cateva luni critice, putine orase au parasit alianta cu romanii ceea ce insemna ca puterea Romei a rama intacta. Hannibal era in pericol sa piarda partea politica a planului sau chiar daca din punct de vedere militar castiga detasat.

Tactica lui Fabius Maximus nu era conceputa sa trezasca admiratia oamenilor de rand sau a politicienilor ambitiosi. Cand a expirat termenul dictaturii in Roma s-au purtat din nou alegeri consulare iar candidatii au venit cu promisiunea ca au un plan ce avea sa ii invinga decisiv pe cartaginezi.

Astfel in 216 consulii romani porneau din nou impotriva lui Hannibal. Senatul a votat dublarea armatelor; cum o armata consulara normala avea 20,000 de soldati cea dubla va avea 40,000. De moment ce ambii consuli luptau impreuna, asta ar fi produs un total de 80,000 de oameni care dupa promisiunile consulilor avea sa-i nimiceasca pe cartaginezi. Hannibal a fost informat gresit si conform calculelor lui a calculat ca armatele duble ar avea numai 70,000 de luptatori.

Chiar si asa sansele erau de 2 la 1 in favoarea Romei. Mai mult consulii invatasea o lectie importanta din bataliile precedente. Hanibal a fost intr-adevar viclean; cartaginezii nu puteau infrange armata romana in camp deschis ci puteau reusi numai printr-o inselatorie. Dar Romanii invatasera din greseli si nu intentionau sa fie pacaliti din nou.

In apropiere de Cannae, Hannibal i-a intalnit pe romani. Campul de lupta era unul deschis ceea ce nu le oferea nici o posibilitate e surpriza. Frontul roman era mult mai larg decat cel al cartaginezilor asa ca Hannibal a banuit ca va fi atacat pe flancuri.

Cu toate acestea Hannibal inca mai stiau niste trucuri. Cand romanii au avansat cu cea mai mare parte a fortelor in centru cartaginezii le-au facut loc. Romanii s-au apropiat de infanteria cartagineza si se parea ca batalia era deja pierduta de Hannibal.

Dar pe flancuri era cavaleria ambelor forte iar cea punica, mai pregatita a invins-o pe cea romana. Odata ce au castigat terenul au putut ataca din spate infanteria romana care inainta. Totusi chiar daca infanteria romana era aproape inconjurata de cartaginezi, ei erau la randul lor inconjurati de cavalerie.

In acest moment cartaginezii le-au intors atacul. Prinsi in cursa si neavand unde sa se retraga romanii au fugit speriati. Sute de soldati au murit printre care chiar si unul din consuli: Varo. Romanii care incercau sa fuga erau ucisi cu usurinta de catre cavaleria punilor. Din cei 70,000 de romani care au pornit la lupta doar 10,000 au supravietuit. Ei au format doua legiuni speciale care au fost obiligate sa lupte pana la sfarsitul razboiului ca o pedeapsa pentru esecul lor.

Acesta a fost un masacru cumplit. Cand primii supravietuitori au ajuns la Roma fost primiti cu dezamagire. Pe masura ce au venit mai multi dezamagirea s-a transformat in frica. Hannibal invinsese echivalentul a 8 armate consulare in doar 2 ani. Nimeni nu mai avuse pana atunci asa un succes in lupta cu romanii.

Batalia de la Cannae este un exemlu clasic al manevrei de dubla invaluire, o posibilitate prin care o forta inferioara sa infranga una net superioara. Hannibal este si acum studiat in academiile militare.

1.10 Rezultatele Bataliei de la Cannae

Hannibal a inteles ca trebuia sa cauzeze pierderi teribile pentru ca sa convinga pe aliati ca e mai sigur sa urmeze pe cartaginezi decat pe romani.

Batalia de la Cannae a avut cu siguranta efect.

Cea mai notabila este reactia orasului Capua care a parasit alianta alaturandu-se lui Hannibal. Capua, la sud de Roma era al doilea oras ca marime din Italia. Era un centru industrial si un aliat puternic pentru oricare din cele doua parti. Alte cateva orase au urmat exemplul Capuei si i-au parasit pe romani.

Totusi noul aliat nu a fost suficient. Hannibal a castigat partea militara a razboiului. El a inteles de la inceput ca Roma va reveni pe campul de lupta atata timp cat sistemul ei de aliante functiona. In 216 si 217 la sfarsitul luptei de la Cannae sistemul de aliante inca a functionat in ciuda pierderii provinciei Capua.

Cauza a fost conduita romanilor pe timpul crizei. Dupa Cannae, senatul Roman a intrat in sesiuni continue, pentru a demonstra oamenilor ca lideriii nu au abandonat orasul si erau preocupati de problemele lui. Dupa panica initiala Senatul si poporul roman au continuat intr-o stare indarjita de aparare.

Comanda armate romane i-a fost din nou data lui Fabius Maximus care a continuat sa aplice tactica hartuirii, cunoscuta si ca tactica fabiana. El a jucat un rol important in mentinerea aliantei caci si-a folosit mica armata pentru a proteja orasele de atacurile lui Hannibal. Dar si armata cartagineza era prea mica pentru a se opri pentru un asediu indelungat de frica lui Fabius Maximus care putea veni sa-i intrerupa. Aliatii ajunsesera sa creada ca Roma e intr-adevar capabila sa-i apere de invadatori.

Pentru ca aliantele nu s-au dezmbembrat, Roma a putut sa-si creasca puterea inca o data. Pana in anul 212, romanii aveau 25 de legiuni (aproape 8 armate consulare) gata de lupta.

1.11 Alte campanii

Anul 212 a fost probabil apogeul puterii lui Hannibal in Italia. In realitate el a pierdut cand Roma nu s-a prabusit dupa batalia de la Cannae. Cartaginezii au castigat in 212 portul Tarentum, cel mai mare din Italia dar in 212 Roma a recastigat Capua echilbrand din nou balanta.

In acesti ani amandoua partile au ravasit zonele rurale incercand sa il infometeze pe inamic. Din ce in ce mai des Hannibal a inceput sa foloseasca forta pentru a obliga orasele sa se alieze cu el. El isi capatase o reputatie de om insetat de sange si nemilos impreuna cu cea de viclean si inselator. In unele cazuri numai zvonul ca Hannibal e in apropiere era suficient pentu a face trupele romane sa se retraga.

Romanii la randul lor au inceput sa arda campurile, incercnd sa-l infometeze    pe Hannibal si sa-i ispiteasca oamenii. De moment ce toate campaniile se desfasurau acum in sudul Italiei (romanii doreau ca Hannibal sa ramana in sud) rezultatul a fost ca anumite provincii au fost in repetate randuri pradate.

Totul se transformase acum intr-un razboi de uzura. Hannibal incerca sa ramana in viata ca sa gaseasca o modalitate sa atace din nou Roma. De cealalta parte romanii faceau tot ce le statea in putere pentru a evita lupta nesabuita dar il supravegheau indeaproape pe Hannibal si aveau grija ca el sa nu scape in nord unde avea aliati printre gali.

1.12 Raul Metaurus

Punctul culminant al acestei campanii de lupta a venit in 207 cand fratele lui Hannibal si-a unit fortele cu el in Italia. Fratele lui mai tanar Hasdrubal luptase pana atunci in Spania. Intr-adevar erau lupte in Spania inca de cand Hannibal plecase de acolo iar bataliile erau dure. Scopul in Italia era ca Hannibal sa reziste la fel era si in Spania unde Hassdubal avea aceiasi misiune.

In 218 Hannibal situatia lui Hannibal era disperata asa ca a trimis vorba fratelui sau sa vina in Italia cu orice cost.

Asa a si facut. Hasdrubal a copiat realizarile fratelui lui: i-a pacalit pe romani in Spania, a trecut muntii Pirinei, Raul Ron, Alpii (cu elefanti) si si-a croit drum in Peninsula Italica.

Multi au auzit de Hannibal; putini il cunosc pe Hasdrubal. Cea mai buna modalitate de a deveni celebru este sa fii primul.

Scopul acestui efort era ca cei doi sa-si uneasca fortele sa faca exact ceea ce se chinuiau romanii sa previna. Cei doi ajunsesera aproape unul de celalalt la o distanta de doua zile de mers.

Hasdrubal a fost insa silit sa se lupte la raul Metaurus, iar romanii au castigat o victorie rasunatoare acolo. Insusi Hasdrubal a fost ucis intr-o batalie. Cand a auzit Hannibal de aceasta s-a retras din nou spre sud decis sa nu capituleze.

Batalia de la raul Metaurus a fast ultima batalie importanta din Italia din cel de-al doilea razboi punic. Din 207 singura preocupare a lui Hannibal a fost cum sa isi mentina armata si Cartagina in sine.

Pentru un timp se parea ca cea mai buna modalitate a lui Hannibal de a proteja Cartagina este sa ramana in Italia. Daca Roma ar fi invadat masiv Africa ar slabi atat de puternic Italia incat cartaginezii ar putea din nou sa ameninte Roma. Situatia era una de stagnare pe care nici una dintre parti nu si-o permitea.

1.13 Scipio Africanul

Impasul a fost rezolvat din nou de o figura din teatrul de razboi spaniol: Scipio Africanul. La fel ca si Hannibal si Hasdubal el invatase arta razboiului din campaniile militare din Spania. Scipio isi construise o armata care era atat trecuta prin lupta cat si loiala conducatoruli ei.

In 205 Scipio a candideaza la functia de consul promitand ca va incheia razboiul aparent interminabil. Succesul sau din Spania l-a ajutat si a castigat alegerile. Scipio a adunat o armata de voluntari si a acostat in Africa in 204.

De cand Scipio a pus piciorul pe continent, cartaginezii l-au sfatuit pe Hannibal sa se intoarca in Africa. Aceasta era exact ceea ce doreau romanii. Hannibal trebuia sa duca 20,000 de soldati intr-un port fara sa fie detectati de armatele Romane si in acelasi timp sa aduca in port o intreaga flota de transportoare cartagineze care trebuiau si ele sa treaca neobservate.

Se pare ca i-au trebuit doi ani de zile ca sa realizeze asta. Spre supararea Romei Hannibal a scapat din Italia in 202 cu armata intacta. El s-a intors in Cartagina si a cautat sa adune trupe pe plan local apoi a pornit sa il infrunte pe Scipio.

1.14 Batalia de la Zama

Cele doua armate s-au intalnit in apropiere de Zama la o distanta de 80 de km de Cartagina. Amandoua partile aveau cam 25,000 de soldati dar in sfarsit romanii aveau o cavalerie pe masura caci Scipio isi adusese cu el si cavaleria Spaniola. Hannibal in schimb, pe taramul lui natal, Africa, avea elefanti.

Acestia erau elefanti de lupta, antrenati special si Hannibal punea mare incredere in ei. El si-a asezat elefantii, aproximativ 100, in fata infanteriei. Cand a inceput batalia Hannibal a trimis elefantii, ca un imens atac de cavalerie.

Trebuia sa fi fost inspaimantator pentru romani dar Scipio isi pregatise soldatii. El banuia de planurile lui Hannibal si avea el insusi o strategie. Scipio si-a asezat soldatii in formatie normala de lupta iar cand elefantii au atacat oamenii s-au regrupat in coloane lasand goluri mari intre ei.

Pentru a incurca elefantii oamenii au fost instruiti sa tipe si sa loveasca metal, sa faca cat mai multa galagie cu putinta pentru ca elefantii sa se sperie si sa treaca prin golurile dintre coloane. Pe masura ce treceau, arcasii trageau cu sageti in calaretii lor. Cu mare incredere in comandantul lor trupele Romaneau executat planul la perfectie. Elefantii au trecut exact printre liniile inamice. Atacul in masa conceput de Hannibal s-a dovedit ineficient

Acum a inceput batalia reala. Scipio s-a folosit la Zama cam aceiasi strategie pe care a folosit-o si Hannibal la Cannae. El si-a lasat infanteria sa faca loc apoi cavaleria a executat unele manevre de flancare. Cavaleria si-a dovedit aproape imediat eficienta. Infanteria cartagineza a luptat vitejeste, iar batalia a durat peste o zi dar in final Hannibal a fost infrant si a fugit in Cartagina sa sfatuiasca orasul sa se predea.

1.15 Sfarsitul celui de-al doilea razboi punic

In 202 i.Hr. al doilea razboi al Romei cu Cartagina a ajuns la final. Roma a impus din nou Cartaginei sa plateasca un pret teribil: de aceasta data ea trebuia sa renunte la intregul imperiu. Spania, insulele, Nordul Africii, flota si armata fie au fost eliminate fie au fost drastic reduse. Tot ce a ramas din maretul imperiu era orasul in sine, un teren de 50 de kilometri si o armata minuscula cu care sa se protejeze impotriva triburilor din desert.

Cartaginei i-a fost interzis sa aiba o politica externa si a devenit un client al Romei. Tratatul de pace mai stipula si ca daca forte armate cartagineze depaseau granita aceasta insemna automat razboi cu Roma.

Hannibal a mers in est, fiindu-i interzis sa locuiasca in orasul sau natal. El a fost loial unori diversi regi din est si pentru un timp se zvonea ca planuieste o conspiratii prin care sa adune o noua armata cu care sa zdruncine Italia. Cand Hannibal a murit misterios inainte sa-i vina vremea, s-a crezut ca a fost otravit fie in numele Senatului fie de un rege care cauta simpatia Romei.

1.16 Rezultatele celui de-al doilea razboi punic

Al doilea razboi punic a fost un punct de rascruce in istoria Imperiului Roman    cu implicatii profunde in viitoarea republica. Cel mai imediat efect a fost largirea imperiului: in 50 de ani Roma capturase aproape toate teritoriile din vestul Marii Mediterane. Republica trebuia acum sa-si adapteze finantele, administratia, politica externa si sistemul de aliante pentru a guverna in aceste noi teritorii.

Acesa pare un proces care se produce de la sine dar Roma trebuia sa mentina tot timpul trupe in noile teritorii pentru a asigura securitatea. Asadar armata a continuat sa aiba un rol crucial in fiecare aspect al societatii romane, fiind piatra de temelie a imperiului.

Singura putere mediteraneeana ramasa a fost Grecia si a ramas doar o problema de timp pana cand Roma avea sa o infrunte. Chiar si in cand luptau cu Hannibal, romanii au gasit timp ca sa se certe cu Macedonia si chiar sa poarte cateva batalii scurte, cunoscute si ca Primul Razboi Macedonean.

Razboiul cu cartaginezii si Hannibal insusi erau priviti de catre romani in termeni legendari. Mai tarziu ei vazut in asta varsta de glorie a Romei, un timp in care toti dusmanii erau mai periculosi si toti eroii mai plini de eroism. Era vremea cand toti romanii erau viteji si totul mergea bine.

Cu toate ca Hannibal nu a amenintat niciodata orasul Roma, memoria lui a facut-o. El a devenit un monstru, un invadator crud si viclean care a fost oprit numai cu perseverenta si curaj. Ca un exemplu al fricii pe care o inspira numele lui, chiar dupa mult timp dupa moarte, parintii obisnuiau sa-si sperie copii obraznici ca daca nu-s cuminti vine noaptea Hannibal si ii prinde.

Italia insasi a suferit mari pierderi in razboi. Hannibal si-a petrecut 14 ani acolo, cea mai mare parte a timpului in sudul Italiei. In aceasta perioada amandoua partile au ars fara mila campurile fertile, livezile, au macelarit animalele si au distrus satele. Pe masura ce au trecut anii, dealurile line au inceput sa-si piarda fertilitatea. La sfarsitul razboiului Italia a fost definitiv saracita.

1.17 Al treilea razboi punic

Cel de-al treilea razboi punic a fost scurt si lipsit de eroismul celor dinainte. Daca a fost vreodata vre-un razboi care poate fi numit lipsit de sens, acesta s-ar califica.

In ciuda tuturor restrictiilor economice impuse, Cartagina s-a refacut din punct de vedere economic.    Roma ii luase imperiul si toata averea dar a lasat-o sa faca comert dupa bunul ei plac. Cartagina si-a platit despagubirile de razboi si la sfarsitul secolului al II-lea orasul era infloritor.

Aceasta nu le-a placut multor senatori romani care cumparasera pamant pe coasta Africii de Nord si investisera in culturi de masline si grau. Dar aceste bunuri erau comercializate si de cartaginezi care aveau mai multa experienta.

O parte din senatori in frunte cu Cato cel batran au inceput sa se agite impotriva Cartaginei. Ei intrebau daca e bine ca Cartagina sa prospere in timp ce Roma stagneaza. Daca nu cumva noua prosperitarte este potential periculoasa. Chiar asa, Cartagina daduse de doua ori bataie de cap Romei.

Si in orice caz Cartagina incurca planurile lor comerciale.

Cato a luat conducerea acestei fractiuni. El era un senator prestigios cu o reputatie pe masura. Cariera diplomatica era lipsita de pata, oratoriul era convingator,si se ghida dupa valori conservatoare toate la un loc aducandu-i destui dusmani.

Cato a ajuns la concluzia ca sigura aparare sigura impotriva Cartaginei era sa o distruga. Roma nu avea sa fie niciodata in siguranta atata timp cat exista Cartagina. El si-a facut si un slogan: Carthago delenda est! -- Cartagina trebuie distrusa! In anul 150 sloganul lui Cato era repetat la nesfarsit.

In senat, indiferent de subiectul de care vorbea intodeauna gasea o modalitate sa-si spuna sloganul: portul din Ostia e in pericol si Cartagina trebuie distrusa! numirea lui Gaius Gaius in functia de guvernator este binevenita si Cartagina trebuie distrusa! Un vot pentru multumirea capitanului si Cartagina trebuie distrusa!

In sfarsit, lui Cato i-a fost indeplinita dorinta. Se poate spune ca Roma a mers la razboi doar ca sa inchida gura senatorului, dar si Cartagina a asigurat romanilor toate scuzele de care aveau nevoie.

Triburile africane vecine au vazut ca cartaginezii nu indraznesc sa treaca frontiera impusa de romani. Ei au inceput sa intreprinda raiduri de-a lungul frontierei punice apoi fugeau de cealalta parte a ei. Aceste raiduri au inceput sa fie destul de serioase si Cartagina a decis intr-un final sa se apere.

Cartaginezii s-au reinarmat. In 149 triburile au atacat din nou dar de aceasta data au fost urmati de o armata punica care le-a distrus taberele. Cu sloganul lui Cato la urechi, si gelosi pe economia prospera a Cartaginei, senatul roman a decis ca tratatul de pace a fost incalcat asa ca a declarat razboi.

Ca o ironie a soartei, un descendent al lui Scipio Africanul a condus asaltul impotriva Cartaginei. Scipio Aemilianus era tipic pentru noua generatie de politicieni romani: bine educat, cult si ambitios. El a asigurat Romei ultima victorie.

Chiar si asa asediul a durat 3 ani. Romanii au sovait si s-au intrecut pentru onoarea victoriei in timp ce Cartagina lupta vitejeste anticipandu-si soarta.

Zidurile orasului nu au fost trecute pana in 146 si a durat peste o saptamana de lupte pe strazi pana Romanii au ajuns la citadela. Dupa alte eforturi eroice garnizoana flamanda s-a predat.

Sloganul lui Cato a fost implementat in gandirea tipica a romanilor. Zidurle Cartaginei au fost darmate si orasul ars din temelii. Oamenii au fost vanduti ca sclavi iar senatul a dat un decret prin care nimeni nu avea voie sa locuiasca pe locul fostei Cartagine. Scipio Aemelianus a fost primit in triumf pentru victorie.

Asadar astfel s-a incheiat cel de-al treilea razboi punic. El nu a avut consecinte reale, alta decat ca distrugerea orasului a fost legendara (printre legende se spunea ca peste pamantul din jurul Cartaginei a fost aruncata sare pentru ca nimic sa nu mai poata creste). Victoria adevarata impotriva Cartaginei a fost in atinsa inca din 202. Daca ceea ce s-a intamplat in 146 a insemnat ceva, nu a facut decat sa arate ca umbra lui Hannibal inca domnea deasupra Romei.

1.18 Roma in 146 i. Hr.

In prima parte a secolului al II-lea Roma a purtat si razboaiele cu Macedonia prin care parti din Grecia au devenit provincie romana. Romanii nu doreau sa cucereasaca Grecia caci admirau cultura lor dar odata implicati nu au gasit alta solutie pentru problemele de acolo decat cucerirea.

Cel de-al patrulea razboi cu Macedonia s-a sfarsit in 146, in acelasi an ca si cel de-al treilea razboi punic. Roma era capabila sa poarte razboiaie pe fronturi multiple atata timp cat nu erau prea mari. Devenise cu adevarat o putere imperiala.

In 146 Roma fusese in razboi de aproape o suta de ani, fara pauza dar efortul meritase. Acum Roma conducea un imperiu care se intindea de la un capat la celalalt al Marii Mediterane dar cu un guvern proiectat sa guverneze numai un oras-stat.

Miza a fost prea mare pentru Roma si a mai durat 100 de ani pana la prabusirea Republicii.

Drumul facut de Hannibal in incercarea sa de a cuceri Roma