Roma in epoca regalitatii

Roma in epoca regalitatii

Regalitatea romana dureaza doua secole si jumatate. Utilizarea textelor si documentelor arheologice permite urmarirea unei istorii indepartate, deformata de traditie. In a doua jumatate a sec. VIII i.Chr., Roma ducea o viata umila, asemanatoare celorlalte asezari latine. Liga celor sapte coline, a carei amintire se perpetueaza in ritualurile religioase, dateaza din aceasta epoca, stand marturie despre prima uniune efectiva a triburilor latine din Roma.

Analele vad in sabini un element formator important al Romei primitive. Legenda rapirii sabinelor de catre latinii de pe Palatin, care n-ar fi avut sotii din neamul lor, ilustreaza o prima infiltrare a muntenilor sabini in zona federatiei de sate de pe cele sapte coline. Pana la mijlocul sec. V i.Chr. vecinii Romei din zonele muntoase au exercitat o considerabila presiune asupra noii alcatuiri politice. Asa se explica probabil si faptul ca pana la sfarsitul sec. VII i.Chr. ar fi domnit alternativ, pe baza aliantei intre Palatinul latin si Quirinalul sabin, patru regi: Romulus (latin, fondatorul orasului, conceput dupa modelele indoeuropene ale regelui si razboinicului), Numa Pompilius (sabin, intelept si reformator, organizator al sacerdotilor si a cultului roman), Tullus Hostilius (latin, cuceritor, extinzand dominatia Romei asupra unor populatii invecinate) si apoi sabinul Ancus Marcius (organizator destoinic, pune bazele portului Ostia), care domneste pana la urcarea pe tron a Tarquinilor etrusci (616 i.Chr.).

Etruscii reprezinta al treilea element formator la Roma, completand aristocratia gentilica latino-sabina. Pentru dominatia asupra Romei si-au disputat intaietatea mai multe cetati etrusce: Tarquini, Caere, Vulci sau Veii. Ca urmare a cuceririi etrusce, de la mijlocul sec.VII i.Chr., fizionomia Romei se transforma radical, vechea federatie de sate fiind urbanizata. Descoperirile arheologice atesta influenta crescanda a civilizatiei grecesti (vase corintiene, ioniene si atice) si etrusce, astfel ca Roma face impresia unei cetati deschise influentelor greco-etrusce.

Traditia plaseaza inceputurile dominatiei etrusce la 616 i.Chr. Regalitatea etrusca este reprezentata in traditia romana de trei personaje: Lucius Tarquinus Priscus, Servius Tullius si Tarquinus Superbus. Etruscii au facut din Roma un mare oras, o mare cetate, comparabila cu asezarile din Etruria. A fost construit un zid de imprejmuire din tuf vulcanic, refacut dupa invazia galilor (378 i.Chr.). De asemenea, a fost amenajat un sistem de canale de scurgere care au drenat sesul mlastinos al forului, facand din el locul de intalnire al adunarii poporului. Tot acum, a fost ridicat, la sfarsitul sec.VI i.Chr., pe Capitoliu un templu dedicat triadei capitoline (Jupiter, Junona si Minerva).

1. Organizarea social-politica.

In epoca regalitatii elemente ale structurilor gentilice sunt inca puternice, sistemul social bazandu-se pe aceste structuri.

Organizarea politica a Romei in perioada regalitatii evidentiaza importanta legaturilor de sange in cadrul vietii sociale, in care unitatea de baza era reprezentat de ginta (gens), marea familie patriarhala care concentra toti descendentii proveniti dintr-un stramos comun. Membrii gintii aveau prenume (praenomina) si supra nume sau porecle (cognomina) diferite, dar acelasi nume (nomen), acelasi gentiliciu. Pentru latini ginta constituia realitatea fundamentala a vietii economice si sociale. Initial pamantul apartinea ansamblului gintii respective, dar ulterior sefii gintilor au acaparat ogoarele, ca si vitele si le-au transformat in proprietati private.

Conform traditiei, romanii erau organizati in trei triburi care purtau nume etrusce: Ramnes, Tities si Luceres, fiecare trib fiind alcatuit din 10 curii. La randul lor, fiecare curie era compusa din 10 decurii. La origine curia era o asociatie de barbati care luptau impreuna si se baza pe ginti. Aceasta repartitie a populatiei corespundea necesitatii recrutarii trupelor (legio). Fiecare trib trebuia sa furnizeze 1000 de pedestrasi si 100 de calareti. Impartirea politica corespundea astfel acestei organizari militare. Triburile si-au avut adunarea lor, 'comitiile tribute' (comitia tributa), care a ajuns spre sfarsitul Republicii cel mai activ organ legislativ al poporului roman.

Regele ca si conducator al intregii comunitati avea atributii politico-militare, juridice si religioase. Inca sub primii regi latino-sabini a luat nastere un 'sfat regal' (consilium regium), adica un senat alcatuit din sefii gintilor. In primcipiu regii erau obligati sa consulte atat senatul, cat si adunarile populare.

Pe plan politic si social, regalitatea etrusca a fost de asemenea novatoare. A introdus la Roma semnele exterioare, emblemele care in Toscana ilustrau gloria si puterea lucumonilor (regilor): coroana de aur, inelul de aur, sceptrul, vesmantul de gala (toga palmata), lictorii care deschideau cortegiile, purtand pe umeri fascii (semne ale atotputerniciei capeteniei) facute din vergi destinate flagelarii si o secure - arma de parada si simbol al puterii politice. Acest semn a fost pastrat si in perioada republicii, fiind atribuit consulilor ce exercitau timp de un an autoritatea suprema.

Pe aceasta structura, conducatorii familiilor formeaza o categorie privilegiata, patriciatul, fiind singurii care aveau acces la onorurile publice si la sacerdotii.

Dominatia patricienilor si-a gasit expresia in institutia clientelei (clientela), o forma arhaica de dependenta personala . Fiecare patrician era inconjurat de numerosi clienti care primesc sprijin, in schimb le datoreaza acestora ajutorul de care sunt capabili in cazuri bine precizate.

Plebea, care va constitui impreuna cu patriciatul populus romanus, nu are inca forta. Formarea ei se explica prin motive etnice, religioase si economice. Plebeii erau descendentii unor populatii invinse, straini aflati in afara cultului cetatii sau tarani cazuti intr-o stare inferioara. Formal plebeii erau oameni liberi, putand fi proprietari de pamant si avand obligatii de natura economica si militara. Deoarece aveau obligatia participarii la operatiunile militare alaturi de patricieni, plebeii vor fi de candva admisi in adunarea poporului inarmat (comitia centuriata), a carei infiintare traditia o atribuie regelui Servius Tullius.

Regalitatea pastra un echilibru intre aristocratie si plebe. Cand, dupa ce in anul 509 i.Chr. sunt alungati din Roma lucumonii etrusci si regalitatea este abolita, puterea trece in mainile aristocratiei, plebea pentru a supravietui se organizeaza si lupta.

1.1. Normele de drept

Cele mai vechi reguli ale dreptlui roman comporta, dupa cum ni le face cunoscuta traitia, o sanctiune religioasa. Nu exista o diferentiere clara intre normele religioase (fas) si cele juridice (jus). Vechile norme de drept cuprindeau prescriptii arhaice care vor patrunde si in dreptul roman propriu-zis. Acestea pun in prim plan autoritatea absoluta a tatalui asupra familiei. Singura lege pe care o cunosteau romanii din primele secole era jus divinum, lege bazata pe ideea ca nici o hotarare privind guvernarea si viata civila nu trebuia sa contravina vointei zeilor. Ca urmare, respectarea vechilor obiceiuri era incredintata pontifilor, sacerdoti de rang superior care supravegheau indeplinirea cultului (cunosteau, transmiteau si interpretau vointa zeilor; sfatuiau pe cei care doreau sa initieze o actiune judiciara, sa inceapa o activitate productiva etc.).Administrarea justitiei si aplicarea normelor de comportare era incredintata pretorilor (praetores). Primul cod scris, Legea celor douasprezece table de la mijlocul sec. V i.Chr., pastreaza inca un caracter magico-religios. De aceea, laicizarea dreptului roman va fi o opera de durata.

1.2. Viata religioasa

Religia romanilor din primele secole ale istoriei lor oferea un aspect complex. Primitiva in manifestari, ea pastreaza mostenirea unei mitologii comune popoarelor indo-europene si amesteca, in acelasi timp, conceptii latine cu aporturi etrusce si grecesti. Fenomenul religios roman prezinta si alte trasaturi: conservatorism si primitivism, lipsa de inclinare pentru divinatie. Romanul consulta neincetat pe zei.Intelegera divinitatii este mentinuta prin indeplinirea a numeroase rituri potrivit regulilor unui exigent formalism.

Sentimentul interesului national ii indeamna pe romani sa accepte zeii popoarelor, oraselor straine. Influenta directa sau indirecta a Greciei Mari explica intrarea timpurie in pantheonul roman a unor divinitati grecesti cum sunt Dioscurii si Hercules. Prin asimilare (interpretatio romana), romanii au stiut sa identifice divinitatile romane cu omoloagele lor grecesti. Elenizarea religiei incepe la o data timpurie. Antropomorfizarea zeilor se va face insa treptat. Se pastreaza mult timp notiunea divina (numen), putere transcendenta si obscura care vegheaza asupra ciclurilor naturii si asupra faptelor oamenilor.

Astfel, s-a dezvoltat un pantheon multiform, complex. Un ordin sacerdotal, ierarhizat, veghea asupra savarsirii scrificiilor si aducerii ofrandelor. El organizeza si religia de stat. Un calendar oglindeste ciclurile de sarbatori ale anului, ciclul razboiului, al rodniciei naturii, al fecunditatii, ciclul funerar si de purificare.