Revolutia din Decembrie si "schimbarea la fata" a Crisanei

Revolutia din Decembrie si "schimbarea la fata" a Crisanei

Schimbarea de regim politic in Romania, ca urmare a evenimentelor din Decembrie 1989, a aruncat intreaga presa intr-o situatie tulbure, agravata de indiciile unei vinovatii aproape colective, oricum, nedecelate. O vinovatie ce era determinata de calitatea pur ideologica a jurnalismului, de simple trompete ale unor "arpegii" propagandistice grosiere, dar care au fost mijloacele dezinformarii, manipularii si controlului mental. Acest statut a fost impus de regimul comunist, fara acordul unuia sau altuia dintre ziaristi, sub amenintarea unor represiuni imediate, in cazul unor dezertari sau initiative nocive[1]. Sentimentul vinovatiei rusinoase a blocat, imediat dupa 22 decembrie 1989, initiativele si a obligat la o defensiva a atitudinilor . Fosti activisti pe frontul ideologic, jurnalistii ce au lucrat la oficioasele de partid puteau cu destula greutate sa pozeze in partizani ai democratiei si libertatilor de constiinta.

Acest handicap din premise a determinat iesirea din ipostaza apatiei resemnate, fara insa a fi posibila o deschidere de orizont pozitiva. Timp de cel putin o luna de zile, ziaristii de la Crisana vor suferi de sindromul apatiei paralizante. Nu doar ei, fireste. Fenomenul este specific breslei. Privite retrospectiv, dupa mai bine de 16 ani, provocarile la care au fost supusi condeierii jurnalismului local par suficient de palide pentru a mai starni compasiuni circumstantiale. Analizate insa in "suc propriu", patimile sunt cu mult mai intense, cata vreme memoria recenta a semnaturilor sub texte ce faceau elogiul comunismului si al dictatorului tocmai executat, dadeau frisoane si provocau indispozitii acute. Acesta este motivul pentru care, imediat dupa 22 decembrie, cei mai multi dintre ziaristii din redactia Crisana isi vor permite un memento, o tacere de cateva numere, cel putin. Nu e nici pe departe intamplator faptul ca in primul numar al Crisanei iesite de sub capacul de plumb al cenzurii nu gasim semnatura nici unui ziarist! Merita staruit putin asupra acestei editii. Prima pagina propune un frontispiciu modificat, cu numele ziarului scris cu o alta grafica, dar mai ales fara indemnul "Proletari din toate tarile, uniti-va!", fara stema partidului si cea a judetului. De asemenea, in locul editorului clasic (Organ al Comitetului Judetean Bihor al PCR si al Consiliului Popular Judetean), gasim scris " - cotidian social-politic al Judetului Bihor - ". Deasupra frontispiciului, anuntul: Bravul popor roman este din nou victorios! Libertatea, adevarata Libertate a triumfat! Editorialul este semnat "Redactia" si are titlul Victorie! Adevarata libertate!. E scris in acelasi mod exaltat, folosind sintagme specifice stilisticii presei staliniste: "A apus pentru totdeauna dictatura lui Ceausescu, a clicii sale de tradatori de neam, a acolitilor lor care n-au avut niciodata nimic comun cu interesele neamului [] demnitate si libertate - teluri atat de scumpe fiecaruia dintre noi si pe care dictatorul, criminalul de la Scornicesti nu ne-a lasat sa le atingem" . In doar 24 de ore, cel mai iubit fiu al poporului a devenit un criminal, iar conducerea inteleapta o clica de banditi si acoliti. Metamorfoza este nu doar spectaculoasa, ci socanta! In acelasi editorial se vorbeste despre oamenii de buna credinta care "traiesc pe meleagurile scumpe ale Bihorului", muncitorii, taranii, intelectualii, care trebuie, fiecare la locul sau de munca, sa actioneze in liniste, ordine si disciplina. Merita a fi reprodus si pasajul care se refera la ziaristii insisi, tema pe cat de delicata, pe atat de expediata: "Ziaristii, toti lucratorii de la ziarul Crisana, libera, impreuna cu fratii nostri tipografii, traiesc marea, infinita emotie. In noaptea de 22 spre 23 decembrie a anului 1989 ei elaboreaza primul ziar liber dupa caderea dictatorului, a clicii sale, a doctrinelor sale abominabile, a ideologiei sale paranoice. Noi, ziaristii, am fost brutal opriti sa ne facem datoria fata de patrie si popor, am fost impiedicati sa servim adevarul, sa slujim sfanta misiune de ziaristi in intelesul corect al cuvantului si al meseriei nobile de a oferi cititorului nostru drag realitatea. Cu bucurie, cu vibratia pe care ne-o genereaza marea victorie a libertatii, insotite de scuzele pe care le cerem cititorului, ziarul ce debuteaza cu aceasta editie se afla concertat pe deplin la efortul innoitor al tarii, al poporului, al bihorenilor, slujindu-le cu credinta si sinceritate interesele, gandurile, aspiratiile, munca pasnica, libera" .

Prima pagina mai reda Comunicatul catre tara al Frontului Salvarii Nationale, continuat in pagina 3, dar si un indemn adresat bihorenilor, la ratiune, ordine, pace, liniste si calm - "Ne vom dovedi demni de aceste clipe de rascruce in istoria Romaniei facandu-ne, fiecare la locul nostru de munca, datoria fata de popor, fata de patrie, aparand tot ceea ce am faurit cu sudoarea palmelor si a fruntii. Sa le pastram deoarece sunt ale noastre!". Pagina a doua prezinta mai multe articole reunite sub fraza Bucuria fara margini a oradenilor prezenti, ieri, in Piata Victoriei. De fapt, e vorba de Piata Unirii, mai precis de platoul din fata primariei. Iata titlurile articolelor nesemnate: "Vom consolida victoria prin demne fapte de munca", "Bravii mineri ai Voivozilor sunt la datorie" si "Prezenti la datorie sunt si muncitorii din sectoarele vitale din Oradea" (e vorba de serviciile de gospodarie comunala, activitatea din morarit si panificatie, cea privind industrializarea laptelui, dar si situatia din sanatate). Poate parea ciudat faptul ca singurele texte semnate, sub o fotografie a fotoreporterului Al. Nitescu, surprinzand multimea din fata Primariei, sunt acelea ale lui Narcis Fekete, student, Stiinte Economice, Cluj-Napoca, si Ion Davideanu. Primul adreseaza un apel catre studentii oradeni, pe cat de incoerent, pe atat de retorizat la modul gaunos: "Dragi colegi si prieteni, viitori doctori, ingineri, profesori, economisti, sa aratam acum ca niciodata unitatea de suflet si simtire dintre intelectuali, muncitori, tarani si alte paturi sociale". Ion Davideanu e prezent cu un poem patriotic, deschizand o fertila colaborare cu ziarul, in lunile ce vor urma. In pagina a treia, gasim componenta Consiliului Judetean al FSN[5], precum si un Apel al acestei structuri de putere politica catre locuitorii judetului Bihor. Dupa ce bihorenii sunt felicitati "pentru calmul si lipsa de violenta" de care au dat dovada in timpul manifestarii din fata primariei, in finalul Apelului se adreseaza un indemn mobilizator: "Sa pornim chiar de azi la cladirea unei tari in care munca sa ne garanteze painea si legala libertate". Pagina a 4-a nu mai contine uzualele anunturi mortuare, ci e consacrata ecoului international al revolutiei romane - Europa, intreaga lume sunt alaturi de eroicul popor roman. Fireste, sirul relatarilor primite de la Agerpres incepe cu reactia Moscovei, continua cu cea a Budapestei si a celorlalte capitale est-europene, pentru a face loc apoi si celor capitaliste. Un scurt anunt pomeneste despre sosirea primelor ajutoare.

In numarul 2 al cotidianului, isi fac simtita prezenta iscaliturile membrilor redactiei: Al. Negru, Maria Vesa Aursulesei, Valentin Buzlea, Tr. Lipau, Gabriel Georgescu, dar si anunturile mortuare din pagina 4. Abtinerea de la semnatura, chiar in primul numar, a fost, poate, acel tampon necesar intre doua identitati opozabile ale aceluiasi ins, dar, in mod cert, si teama ca nu cumva sortii razmeritei sa fie perdanti! Luni, in ziua Craciunului, alte nume reintra in spatiul vizibil al cotidianului: D. Ciubotaru, Ioan Cretu, Doina Aronescu si Dumitru Negrutiu. De asemenea, tot cu numarul 3, din 25 decembrie, asistam la schimbarea titlului ziarului, din Crisana, in Crisana libera - cotidian democratic al judetului Bihor - , dupa modelul acreditat de televiziune. In plus, caracter exceptional are si faptul ca editia a aparut intr-o zi in care, prin regula, nu aparea cotidianul.

Editia de marti, 26 decembrie, anunta executarea cuplului Nicolae si Elena Ceausescu. E simptomatica maniera in care se petrece acest lucru, la Crisana libera. Cu litere mari, in centrul primei pagini se spune: In sfanta seara de Craciun a murit anticristul Calaul poporului si soata sa au fost executati, dupa care urmeaza comunicatul in cinci puncte, cu celebrele capete de acuzare, dintre care primul a starnit atatea comentarii si dispute: "Genocid - peste 60.000 de victime". Astazi, poate fi caracterizat drept socant modul in care atunci a fost anuntata executia, chiar in ziarul care l-a glorificat pe Ceausescu, decenii in sir. Bucuria, entuziasmul, ba chiar fericirea ce se ascund in spatele textului sunt indiciile unui sindrom de vinovatie sublimata, excesul de retorica prin care era cautata rapida detasare de trecutul acuzator[6]. Gloantele ce au plecat din pustile plutonului de executie au avut si pentru ziaristii de la Crisana libera valoarea, simtita, daca nu marturisita, a unei redemtii, a unei mantuirii prin delegare.

Caracterul pasnic al revolutiei, la Oradea, a ferit corpul redactional de pusee ale revoltei violente stradale. Libertatea castigata, iesirea din teroare, degajarea mentala, toate acestea, dar poate si scenele de violenta vazute, gratie televiziunii, la Bucuresti mai cu seama, au generat o atitudine toleranta si non-critica. Bucuria celebrarii, atentia fixata pe evenimentele din Capitala, obsesia teroristilor si procesul cuplului Ceausescu au inhibat orice intentii de rafuiala cu ziaristii care, la comanda si fara drept la optiune, au servit propaganda. Am putea spune ca "schimbarea la fata" a ziaristului s-a facut fara operatii estetice dureroase. Au fost suficiente doar cosmetizarile si sarjele unui nou entuziasm. Faptul atat de bine cunoscut ca ridicolul nu ucide a fost probat din plin, in ultima decada a lunii decembrie, 1989, chiar de catre breasla jurnalistilor[7].

Primele numere ale Crisanei libere, pana la Revelionul 1990, exhiba entuziasmul ce a cuprins toata tara, bucuria sincera a schimbarii unei situatii ce-si consumase pana in exces maladiile. Este aproape firesc faptul ca este pastrata o anume retorica encomiastica - glorificarea, adeziunea, limbajul de furnir - chiar daca acum nu dictatorul este destinatarul acestui tratament gazetaresc, ci noile structuri de conducere ale tarii, FSN-ul, in primul rand, dar si Ion Iliescu. Editiile abunda in fapte de munca, chiar daca cincinalul nu mai este pretextul unui eroism de banda rulanta, dar si in asigurarile date poporului de catre oamenii muncii ca vor munci cu abnegatie pentru fericirea si bunastarea generala. Nimeni nu se gandeste la capitalism, desigur, dar mai fiecare vrea sa dovedeasca faptul ca noul regim se poate bizui pe el. Dupa o penurie alimentara atat de lunga si de umilitoare, nimic nu suna mai frumos decat faptul ca Sere Oradea a decis ca intreaga productie de legume si fructe sa fie oferita consumului intern, prin stoparea ofertei la export[8]. Acelasi efect il au comunicatele privind repararea unui cazan de la CET II, cat mai grabnic cu putinta, astfel incat romanul eliberat de dictatura sa nu mai sufere de frig . Benzina se da la liber! Noile structuri municipale si judetene fac eforturi disperate pentru a asigura o normalitate, chiar daca ea este foarte austera, si de a administra ajutoarele din Occident care ajung masiv in tara. Paginile ziarului, cata vreme ziaristii profesionisti au luat zilele libere necesare unui examen frust de constiinta, sunt pline cu luarile de atitudine ale cititorilor, bucurosi de a vedea ca numele lor pot sa apara intr-un ziar. Nimeni nu are, deocamdata, nici intentia si nici ragazul unor rafuieli. Bucuria eliberarii interioare era cu mult prea mare pentru a permite astfel de abordari umorale sau chiar intemeiate rational.

Cel mai important lucru este insa faptul ca ziaristii simt ceea ce asteptau ca o izbavire. Dupa nici doua saptamani de la evenimente, era clar ca nu riscau mai nimic. Reaparitia numelor sub articolele de ziar nu constituia nici cel mai neinsemnat neajuns. Sindromul iertarii parea sa insoteasca sindromul bucuriei fara hotar. Ragazul unei perioade de patru saptamani a fost suficient pentru o convalescenta morala aproape izbavitoare. Nume noi apar, regulat, in ziar, ceea ce denota o primenire serioasa a colectivului redactional.

Patetismul primelor numere, acelea din preajma Craciunului, incepe sa se estompeze, interesul ziarului manifestandu-se atat fata de ceea ce se petrecea la Bucuresti, dar destul de masiv si fata de noua realitate administrativa a judetului Bihor si a municipiului Oradea. Nu este, practic, editie de ziar sa nu avem Decrete-lege[10], sedinte ale FSN sau ale guvernului, intalniri cu delegatii externe, declaratii privind revolutia romana. In acelasi timp sunt consemnate constituirea de organisme de conducere democratice in institutiile bihorene, constituirea structurilor municipale si judetene ale FSN , alegerea primarului de Oradea, dar si al celui care conduce destinele judetului. Anunturile, mesajele, adeziunile abunda, fiecare fiind atent sa fie in tonul placut al noilor vremuri. Nu lipsesc articolele de atitudine, cu toatele recunoscatoare fata de armata, de cei care au luptat si murit in revolutie, dar pline de manie la adresa teroristilor, Securitatii si dictatorului.

Practic, asistam la un emotionant si urias efort de adecvare[12]. Ziarul Crisana sau Crisana libera il indica fara nici o rezerva, concomitent cu reintoarcerea jurnalistului la propria semnatura. Faptul se consuma discret, aproape firesc, poate fara ca ziaristul sa realizeze, in intregime, noua miza a semnaturii sale. Diferenta fata de semnatura pe care o punea sub un articol doar cu o luna in urma, fata de ceea ce iscalea acum este una imensa, desemnand, de fapt, chiar diferenta dintre jurnalistul ideolog si ziarist. Cele mai putine probleme de adecvare le-au avut Valentin Buzlea, Dumitru Ciubotaru, Ioan Cretu, Aurel Mineata, Gabriel Georgescu, Vasile Sere, Otilia Ciursas sau Alexandru Negru. Rand pe rand, si Maria Vesa Aursulesei, Dumitru Negrutiu, Dimitrie Balan, Traian Lipau, Luminita Bondar scriu si publica articole, intr-un efort de a raspunde exigentelor unui timp ce-i convocase la o meserie nobila, dar si responsabila. Cei nou veniti semneaza tot mai des: Constantin Malinas, Miron Blaga, Pascu Balaci, Ioan Laza, Nicolae Sandru sau Petre Sandor. Aparitia lor permite dreptul la polemica, o anume usurinta in a critica si exprima idei, cata vreme nu aveau de suportat greutatile maculative ale unor texte de ziar din perioada deja de trista amintire, o uzura adanca a persoanei. Un anume curaj este oferit de ceea ce se petrecea la Bucuresti, garnitura ce-l avea in frunte pe Ion Iliescu fiind destul de conservativa pentru a nu permite anatemizari si culpabilizari in bloc, nici sub raport politic si nici in privinta presei. Din acest punct de vedere, executarea cuplului, la Targoviste, a reusit sa absoarba si sa neutralizeze suficienta ura si destul resentiment pentru a nu declansa un fenomen al lustratiei.

Dar acest interludiu al ispasirii sumare a unei vinovatii difuze, definit drept apatie paralizanta, nu va depasi ragazul a patru saptamani. Iertarea isi avea, e limpede, pretul ce trebuia platit. Semnalul ca ziaristul trebuia sa-si vina in fire si sa renunte la procesele de constiinta reziduala va fi dat fara intarziere. Iesirea din pseudo-letargie va deveni presanta si in contextul in care ziarul Faklya inceteaza de-a mai fi o simpla traducere in limba maghiara a textelor ce apareau, pana in 22 decembrie, in Crisana, dar mai ales din cauza aparitiei pe scena, de-acum permisiva, a presei locale a unor publicatii independente, chiar daca nu cu ritmicitate cotidiana. Manusa a fost aruncata, inca din a doua decada a lunii ianuarie, de saptamanalul Phoenix si de bisaptamanalul Gazeta de Vest, pentru a aminti doar doua titluri, e drept, cele mai semnificative[13]. Ziaristii de la Crisana aveau toate motivele sa fie ingrijorati, ba chiar ademeniti de-o spaima difuza. Lucrurile erau departe de-a fi clare, iar neutralismul lor vinovat putea sa-i arunce afara dintr-un joc in care nu detineau controlul asupra regulilor sau codului ce regulariza structura si coordona elementele. Totul evolua, realitatea era intr-o transformare galopanta si nimic nu putea fi mai nociv decat o expectativa prelungita . Era nevoie insa de un eveniment capabil sa declanseze noul aranjament, devotamentul pentru o cauza imbratisata fara rezerve. El a venit exact la momentul potrivit, fiind apoi urmat si de altele cat se poate de explicite. Dupa o luna de rumigatie la ieslea revolutiei, ziaristii de la Crisana decid sa intre in lupta politica. Scena poate trimite la Biblie, la indemnul pe care Iisus il adreseaza, miraculos, lui Lazar cel reintors din taramul mortii, in Evanghelia dupa Ioan: "Lazare, vino afara!" . Minunea e posibila, asa cum se spune explicit, doar prin simplul, dar necesarul gest al credintei. Ziaristii din redactia Crisanei libere exersasera credinta suficient de mult pentru a nu avea dubii ca atunci cand li se va cere vor sti sa o puna la bataie, cu generozitate si in mod neconditionat.

La 23 ianuarie 1990, dupa deliberari si dispute aprinse, FSN decide sa se transforme in partid politic si sa anunte intrarea in lupta electorala ce urma sa defineasca noua structura de putere din Romania, in urma alegerilor ce fusesera anuntate pentru luna aprilie. Intr-un articol nesemnat, din 24 ianuarie, Crisana libera ia atitudinea pe care o considera oportuna si care este cat se poate de limpede, fie si numai prin titlul articolului de fond in care era comentata decizia Frontului: Era firesc, logic[16]. Optiunea pentru noua putere poate fi calificata, deopotriva, ca fiind previzibila si intemeiata. Ea oferea siguranta de care redactia avea nevoie si linistea pe care redactorii si reporterii o cautau, dupa zile chinuitoare si cu sorti schimbatori. Declansarea luptei politice constituia pretextul in a afisa tabara in care intelegea sa se pozitioneze redactia Crisanei libere, in situatia in care, in scurta vreme, toata Romania va deveni un teatru de operatiuni in care se vor infrunta oamenii, ideile, principiile, valorile. Vehementa si cruzimile acestor dispute ii vor expune, fara indoiala, in primul rand pe cei care se vor avanta in valtorile politicii, din vocatie sau interes, dar, indiscutabil si pe ziaristi. Intuitia celor de la fostul organ de partid a fost infailibila: scutul oferit de FSN a fost unul salvator si puternic. Lucrurile incepeau sa se aranjeze oarecum de la sine. Teama dispare, disipata in complicitatile noii stapaniri.

In doar cateva zile, vor fi culese primele "roade" ale polarizarii politice. Sentimentele pro-FSN evidente si in urma evenimentelor din 12 ianuarie, vor fi limpezi si transante dupa cele petrecute pe 28 ianuarie, cand Ion Iliescu il va acuza pe Corneliu Coposu de celebra "sula in coaste", la discutiile ce au urmat demonstratiei si contrademonstratiei din Piata Victoriei. Partidele istorice doreau spargerea monopolului puterii detinut de Front, intr-o prima confruntare ce era rezultatul acumularii unor tensiuni colosale, intre FSN si partidele istorice readuse la viata, gratie chiar punctului 1 din Programul comunicat de FSN, imediat dupa constituire, in noaptea de 22 spre 23 decembrie. Invrajbirea rapida, deteriorarea flagranta a climatului de solidaritate sociala obliga la atitudine. Cea a Crisanei libere este marturisita de articolul intitulat Domnilor "Veniti", vreti destabilizare? scris de un cititor sau de altele, cum ar fi: "Sa folosim in mod demn democratia", de scrisorile publicate in paginile intitulate "Dintre sute de scrisori venite la redactie", dar si de noua rubrica, semnata Gavril Pop, intitulata, la inceput, in mod belicos Rubrica - mitraliera, iar apoi, mult mai pasnic daca nu de-a dreptul medical - Pilule.

Limpezirea apelor incearca sa se realizeze prin constituirea primului "parlament" democratic, chiar daca nu configurat prin alegeri libere - Consiliul Provizoriu de Uniune Nationala (CPUN), care ingloba, dupa o reteta convenita, toate formatiunile politice constituite deja. Ura putea fi distribuita in mod cetatenesc. Perioada diversiunilor si manipularilor era deschisa, iar ziarele invitate sa se serveasca! Prima venire a minerilor in Bucuresti, la 18 februarie, in urma unor tulburari provocate de manifestantii care au patruns in sediul Guvernului, ii vor gasi pe ziaristi gata reconectati la realitate, dar mai ales pe deplin lamuriti pe cine aveau sa-i serveasca in disputele declansate intr-o democratie originala si fragila. In editia din 20 februarie, intr-un apel nesemnat, Crisana libera chema "mintile lucide" sa faca un front comun in jurul CPUN, a structurii de putere a tarii, "pentru a asigura linistea si stabilitatea" . Riposta minerilor este salutata, intr-un material al Rompres, publicat pe 21 februarie, alaturi de indemnul de-a marca "in demnitate", intr-o sfanta reculegere, pentru nemurirea eroilor", doua luni de la Victoria revolutiei.

Romania se scinda, la un ceas dupa ce acelasi lucru se petrecuse in breasla ziaristilor. "O anumita parte a presei" a devenit o sintagma care a definit schizofrenia ce napadise jurnalismul, in faza sa ultrajuvenila si nabadaioasa, lipsita de nuante si de ingaduinta. Taberele erau configurate, retoricile exersate, energiile puse la bataie fara nici o grija pentru eventualele risipe. Dimpotriva