Pearl Harbor, razboiul din Pacific si capitularea Japoniei

Pearl Harbor, razboiul din Pacific si capitularea Japoniei

Dupa agresiunea impotriva Chinei, cercurile militariste de la Tokio erau stimulate de evolutiile din Europa. Venit in fruntea guvernului la 16 iulie 1940, printul Fummumaro Konoye, desi mai moderat fata de succesorul sau, Hideki Tojo, a dat expresie acestor interese, promovand o politica agresiva in zona Pacificului, ceea ce va duce, inevitabil, la un conflict deschis cu Statele Unite. Pentru toamna anului 1940, retine atentia declansarea razboiului din Indochina, la 26 septembrie.

Pe de alta parte, reales pentru al treilea mandat ca presedinte al Statelor Unite la 5 noiembrie 1940, Franklin D. Roosevelt va fi adeptul unei riposte fata de agresiunile din Pacific, ca si fata de dominatia instituita de Hitler asupra Europei. Sub imboldul sefului de la Casa Alba, la 11 martie 1941, Congresul va vota legea de imprumut si inchiriere (lend-lease act), document care sprijinea efortul fortelor ce luptau contra dictaturii, principalul beneficiar fiind Marea Britanie. Practic, presedintele era imputernicit sa asigure bunuri si servicii acelor natiuni a caror aparare era considerata vitala pentru securitatea Statelor Unite.

Pe acest fond, administratia Statelor Unite va lua masuri pentru a controla traficul din Atlantic, semnand, la 9 aprilie 1941, un acord cu guvernul danez in exil pentru apararea Groenlandei, primind in schimb dreptul de a construi baze aero-navale pe aceasta insula cu o importanta strategica deosebita. Mai mult, la 7 iulie, raspunzand invitatiei adresate de catre cabinetul de la Reykjavik, trupe americane vor sosi in Islanda, sprijinind astfel corpul expeditionar britanic. Pe aceeasi linie se inscrie si ocuparea Guyanei Olandeze pentru a preveni ocupareai coloniei de catre trupele Axei. De asemenea, presedintele Roosevelt va bloca prin decret, la 26 iulie 1941, toate fondurile japoneze din bancile americane.

Dupa ce japonezii vor prelua controlul asupra Indiilor Olandeze de Est, la 2 iulie, americanii vor incerca sa evite un razboi in Pacificul de Sud, in acest sens Roosevelt negociind cu guvernul Konoye. Departamentul de Stat credea ca va putea obtine neutralitatea niponilor in regiune, in timp ce factori de decizie de la Tokio aveau credinta ca vor putea invinge Statele Unite intr-un conflict naval.

La 17 octombrie 1941, printul Konoye era schimbat din fruntea guvernului nipon de catre generalul Hideki Tojo, adept deschis al impunerii controlului in Pacific cu orice risc. Tojo prelua si conducerea ministerului de razboi si punea capat discutiilor cu administratia Roosevelt. La o luna dupa schimbarea lui Konoye, ambasadorul american la Tokio, Joseph C. Grew, avertiza deja Departamentul de Stat asupra unui posibil atac surpriza japonez, fara ca informatia sa fie fructificata. De altfel, utilizand masina de descifrat Magic americanii cunosteau intentiile belicoase ale niponilor, dar Roosevelt a preferat sa nu ia masuri de precautie, declansand o controversa in randul istoricilor care nu este solutionata nici astazi pe deplin, multi specialisti considerand ca presedintele american astepta de fapt atacul, un bun prilej pentru justificarea intrarii in razboi.

Comandamentul japonez avizase planul atacului din Pacific inca de la 6 septembrie 1941. Potrivit acestuia intr-o prima faza lovitura de la Pearl Harbor trebuia dublata prin debarcarea simultana in Malaesia, Filipine, Guam, Hong Kong si Bomeo. Dupa indeplinirea cu succes a etapei de debut, agresiunea trebuia extinsa pe patru directii: Thailanda, Singapore si insula Wake; Java si Sumatra; China; Birmania si insula Andaman. La 3 noiembrie, amiralul Yamamoto va semna ordinul de operatiuni nr. l privind razboiul cu Statele Unite, Marea Britanie si Olanda, ziua atacului fiind aleasa tot de seful marinei imperiale care stia ca amiralul american Kimmel ordona flotilei sale sa revina la baza de la Pearl Harbor la fiecare sfarsit de saptamana.

Atacul surpriza japonez de la Pearl Harbor, locatia celei mai importante baze militare americane din Pacific, din dimineata zilei de duminica, 7 decembrie 1941, urmat de alte actiuni similare in Hawai, Filipine, Guam, Insulele Midway, Hong Kong si Malaya, va produce un imens efect psihologic in Statele Unite care se vedeau atrase in cel de-al doilea conflict mondial. La 8 decembrie, reactionand cu promptitudine, Congresul Statelor Unite oficializa situatia de facto de pe frontul din Pacific, declarand razboi Japoniei. Interesant este faptul ca si populatia nipona a aflat vestea tot la 8 decembrie din proclamatia imparatului Hirohito.

Baza de la Pearl Harbor, situata in insula Oahu, din arhipelagul Hawai, a devenit tinta pentru 353 de avioane japoneze, care au atacat la ora 8 dimineata, profitand din plin de elementul surpriza, americanii fiind total depasiti de evenimente intr-o duminica pe care sperau sa o petreaca in liniste. In doar 30 de minute, 3.500 de militari si civili aflati la Pearl Harbour erau ucisi sau raniti de aviatia nipona. Intreaga operatiune a durat doar doua ore. Este meritul comandantului flotei japoneze, viceamiralul Chuichi Nagumo, care a reusit sa se apropie la circa 450 de kilometri de baza americana fara a fi detectat, astfel ca bilantul atacului - opt nave de lupta, trei crucisatoare, trei distrugatoare si 200 de avioane americane distruse - este explicabil. De partea cealalta, Nagumo pierdea doar 30 de avioane si o suta de soldati. Totusi, americanii vor reusi sa-si conserve o mare parte din flota Pacificului si sa repare sase din navele afectate de bombardament. Mai mult, japonezii nu au reusit sa distruga rezervele de petrol de la Pearl Harbor, esentiale pentru alimentarea navelor si avioanelor din zona.

Surpriza va veni din partea lui Hitler. Intr-un moment cand armatele sale se aflau la portile Moscovei si el avea sperante ca pana la capitularea Uniunii Sovietice nu va mai trece mult timp, Führerul, se­condat de Mussolini, va declara razboi Statelor Unite la 11 decembrie. Unii istorici, cum este cazul lui Norman Davies, considera maniera in care a reactionat Hitler dupa aflarea vestii ca japonezii au atacat la Pearl Harbour drept "un act de suprema nebunie".

Totusi, in primele luni dupa atacul din 7 decembrie, puterile Axei aveau toate motivele sa fie optimiste, mai ales dupa ce japonezii vor obtine un succes remarcabil in dauna britanicilor, ocupand, la 25 decembrie 1941, Hong Kong. La acea data, ei controlau deja capitala Thailandei, Bangkok fiind cucerit la 9 decembrie, iar intreaga tara in doar doua saptamani (7-21 decembrie), insulele strategice Guam, din 13 decembrie, si Wake (20 decembrie). Au urmat alte succese remarcabile pentru niponi prin ocuparea capitalei Filipinelor, Manila, apoi a Indiilor Olandeze, a insulei Solomon si, mai ales, a portului Singapore, la 15 februarie 1942. De o importanta strategica deosebita, acest oras a fost aparat de britanici pana la final cu pretul a circa 60.000 de prizonieri.

Exploatand momentul si avantajul strategic conferit de ocuparea Singaporelui, japonezii vor distruge flota unita olandezo-americana din Marea Java in urma luptelor desfasurate intre 27 februarie si 1 martie. Mai mult, la 7 martie, englezii erau fortati sa se retraga din Rangoon, astfel ca si Birmaniei era ocupata de japonezi. Ne aflam practic, pana in aprilie 1942, in faza de gratie a atacului japonez.

Este momentul cand, la 17 martie 1942, generalul Douglas MacArthur (1880 - 1864), absolvent al celebrei academii militare de la West Point, cel care devenea in 1935 primul feldmaresal al armatei americane, va asuma comanda suprema a trupelor aliate din Pacific. Desi japonezii aveau inca resurse pentru a continua cu succes ofensiva, trupele lui MacArthur au reusit un prim rezultat pozitiv cu prilejul luptelor din Marea de Corali, 4-8 mai, prevenind astfel invadarea Australiei. Desi japonezii au scufundat portavionul Lexington si au scos din lupta Yorktown, americanii au reusit sa-si mentina suprematia pe teren si sa determine intoarcerea celor 14 nave nipone care transportau trupele ce trebuia sa ocupe Australia Confruntarea nedecisa din Marea Coralilor va ramane in istorie si ca un moment ce va consacra rolul portavioanelor.

Momentul de varf al ofensivei nipone il va constitui atacul de la Midway. Batalia desfasurata intre 4 si 7 iunie 1942 este considerata una din cotiturile decisive ale celui de-al doilea razboi mondial. Insulele Sand si Eastern erau situate aproximativ la jumatatea distantei dintre Statele Unite si China, fara a avea vreo importanta economica, dar compensand prin rolul lor strategic major. Desi au suferit pierderi foarte importante, americanii au reusit sa-i respinga pe japonezi si au pus capat expansiunii acestora din zona Pacificului. De acum inainte initiativa va trece treptat de partea Aliatilor.

Obiectivul amiralului Isoroku Yamamoto, comandantul flotei japoneze, era de a termina ceea ce se incepuse la Pearl Harbor, scoaterea definitiva din lupta a fortelor americane din Pacific, el fiind convins ca, daca victoria nu este obtinuta intr-un an, sansele de succes dispar intr-un conflict de durata. De aceasta data insa, efectul surpriza nu a mai fost realizat pentru ca se reusise decriptarea codurilor folosite de marina imperiala, astfel ca Statele Unite pregatisera trei puternice portavioane, Enterprise, Hornet si Yorktown, la care se alaturau 150 de avioane gata de lupta in Hawai si Midway, pregatite sa intercepteze forta expeditionara aflata sub comanda lui Yamamoto.

Luptele din 4 iunie au inceput la ora 6,30, prin atacul a peste o suta de avioane japoneze, care aveau baza pe patru portavioane. Fiind detectate din timp de catre americani, care au avut posibilitatea sa ridice de la sol propriile aparate, atacul conceput de Nagano a fost executat practic in gol asupra unor tinte neinsemnate. Insa, nici riposta americanului Nimitz nu a dat rezultate pozitive din prima incercare. Abia dupa ora 10,20, circa 40 de bombardiere americane vor da lovitura scotand din lupta in doar jumatate de ora trei portavioane inamice, Akagi, Kaga si Soryu. Ramas singur, portavionul Hiryu a reusit sa avarieze grav Yorktown, dar va avea si el aceeasi soarta in jurul orei 17⁰⁰.

Victoria americana din 4 iunie a creat o superioritate a SUA mai ales prin eliminarea celor patru portavioane japoneze, astfel ca multe avioane de tip Zero nu au mai avut unde ateriza si s-au scufundat. Desi si japonezii vor reusi sa scoata din lupta U.S.S. Yorktown, torpilat de un submarin, la 6 iunie soarta bataliei de la Midway era decisa, desi Yamamoto nu angajase inca in lupta grosul unitatilor sale. Ultima confruntare mai insemnata a dus la scufundarea crucisatorului greu japonez Mikuma. La 7 iunie, cele doua flotile erau regrupate, niponii retragandu-se spre Vest, iar americanii spre Est. Trecusera exact sase luni de la atacul de la Pearl Harbor.

Istoricii considera lupta de la Midway ca pe un exemplu clasic de victorie decisiva obtinuta prin mijloace inferioare adversarului. Este si meritul amiralului Chester W. Nimitz, care, in ciuda faptului ca Cei Trei Mari luasera hotararea sa se concentreze cu prioritate asupra victoriei din Europa, conform principiului Germany First, a dat dovada unei gandiri strategice deosebite. Desigur, faptul ca Yamamoto nu a mai putut repeta surpriza de la Pearl Harbor cons­tituie insa principala explicatie a deznodamantului confruntarii din mijlocul Oceanului Pacific.

Un obiectiv important pentru americani, dupa victoria de la Midway, l-au constituit insulele Solomon. La 7 august 1942, ei declansau atacul asupra acestui obiectiv si reuseau sa cucereasca dupa lupte grele baza japoneza de la Guadaicanal. Abia la 12 noiembrie, dupa o confruntare navala de trei zile, insulele Solomon vor fi cucerite de trupele Statelor Unite, in timp ce insula Guadaicanal era controlata in intregime la 8 februarie 1943. O operatiune care a avut un impact psihologic deosebit asupra japonezilor a fost atacarea de catre americani a convoiului aerian al amiralului Yamamoto, avionul acestuia fiind doborat, la 17 aprilie, in jungla din Noua Guinee. Niponii pierdeau astfel unul din cei mai importanti si respectati comandanti si strategi.

Initiativa a fost preluata complet de Aliati in vara anului 1943. La 1 iulie era declansata o ofensiva concertata in sudul Pacificului, rezultatul fiind recuperarea pozitiilor detinute de japonezi. La 2 februarie 1944 erau cucerite insulele Marshall, apoi Noua Guinee, la 24 aprilie, si insulele Mariane, la 16 iulie.

La acea data, americanii incepusera deja campania impotriva arhipelagului nipon, moment ce marca faza finala a razboiului din Pacific. La 16 iunie 1944, insulele Kyushu erau bombardate, contribuind la cresterea nemultumirii populare impotriva condu­catorilor care-i tarasera pe niponi intr-o aventura periculoasa. Pe acest fond, la 18 iulie, Hideki Tojo si-a prezentat demisia, fiind inlocuit de generalul Kuniaki Koiso, camia i-a revenit misiunea imposibila de a salva situatia.

Din pacate pentru japonezi, soarta conflictului din Asia si Pacific nu mai putea fi intoarsa. Americanii cucerisera definitiv, la 11 august, insula Guam, importanta baza strategica, pentru ca in urma celei de-a doua batalii din Marea Filipinelor niponii sa fie nevoiti sa se retraga cu pierderi foarte grele. Momentul va fi exploatat din plin de americani, care vor ocupa insula Samoa, la 26 octombrie.

La inceputul lui 1945, trupele americane se vor confrunta cu rezistenta fanatica opusa de japonezi, pusi in postura de a-si apara pro­priul arhipelag. Luptele de la Iwojima, desfasurate intre 19 februarie si 17 martie, vor proba din plin faptul ca niponii nu erau dispusi sa cedeze, fiecare metru cucerit fiind scump platit de soldatii americani, atacati de piloti sinucigasi kamikaze. Totusi, acestia vor reusi sa ocupe, la 1 aprilie, insula Okinawa. La 5 aprilie, guvernul Koiso isi prezenta demisia, fiind inlocuit de o echipa condusa de Kentaro Suzuki.

Luna mai va marca declansarea celei mai puternice ofensive aeriene cunoscute de istorie, tinta fiind inima Japoniei. Atacul decisiv din 10 - 19 iulie, desi i-a apropiat pe americani de victorie, continua sa ridice problema numarului mare de soldati pierduti zilnic in fata atacurilor sinucigase ale japonezilor. In aceste conditii, presedintele Truman va aviza folosirea bombei atomice. La 6 august, era lovita si distrusa Hiroshima, trei zile mai tarziu si orasul Nagasaki avand aceeasi soarta. Intre timp, la 8 august, respectandu-si angajamentul luat la Potsdam, Stalin va ataca in Manciuria, declarand razboi Japoniei.

La 10 august, Aliatii transmiteau deja termenii capitularii neconditionate guvernului japonez, care ii va accepta la 14 august. A doua zi, intreaga tara afla despre incheierea pacii chiar de la imparatul Hirohito, care a imprimat pe banda un mesaj catre supusii lui. Totodata, si premierul Suzuki era inlocuit, sarcina semnarii capitularii revenind guvernului condus de printul Narukiho Higashikuni.

Ca urmare, la 26 august, trupele americane ocupau intreg arhipelagul nipon. Documentul semnat la bordul U.S.S. Missouri, in rada portului Tokio la 2 septembrie 1945, devenea astfel formalitatea care punea capat luptelor cu Japonia. Guvernul nipon isi asuma infrangerea prin ministrul de externe Shigemitsu Mamoru si comandantul armatei, generalul Umezu Yoshikiro. Dupa o saptamana, si armata japoneza din China capitula, la Nanking, in fata liderului chinez Cian Kai Si. Intrata in razboi cu gandul de a cuceri zona Pacificului si de a controla Asia, Japonia termina conflictul ingenuncheata si ocupata. Liderii militaristi plateau astfel un imens tribut ambitiilor lor nemarginite. Pe parcursul razboiului, peste doua milioane de soldati si ofteri niponi isi pierdusera viata, langa ei asezandu-se si circa 600.000 de civili, victime ale bombardamentelor americane. Industria era distrusa, iar mandra Japonie fusese transformata intr-o ruina.