De la Locarno la Pactul Briand - Kellogg. Esecul principiului asigurarii securitatii colective

De la Locarno la Pactul Briand - Kellogg. Esecul principiului asigurarii securitatii colective

Puterile invingatoare in primul razboi mondial, in frunte cu Franta, precum si noile state independente din Europa Centrala si Estica doreau sa se asigure ca o noua agresiune germana nu va mai avea loc. Din aceasta cauza, diplomatii acestor state au incercat sa gaseasca solutii valabile si viabile, menite sa contribuie la preintampinarea unui nou conflict.

Astfel, cautand sa dubleze prevederile tratatului de la Versailles, Cehoslovacia, Iugoslavia si Romania au format inca din 1921 o alianta defensiva. Bazele Micii intelegeri au fost puse prin semnarea tratatului dintre Cehoslovacia si Iugoslavia, la 14 august 1920. Ulterior, Romania a incheiat, la randul ei, documente similare cu guvernele de la Praga, la 23 aprilie 1921, si Belgrad, la 7 iunie. Erau vizate, in principal, izolarea Ungariei si determinarea guvernului de la Budapesta de a respecta prevederile tratatului de la Trianon. Un alt obiectiv, mai ales in primii ani, era prevenirea restauratiei Habsburgilor pe tronul ungar.

Fara indoiala insa ca momentul cel mai important, plin de semnificatii totodata, in acest sens, 1-a constituit Conferinta de la Locarno. Pentru o lunga perioada dupa semnarea tratatului de garantie renan se va instala chiar o anumita stare de euforie diplomatica, mai ales ca si alte semnale indemnau lumea sa considere ca perspectiva razboiului este tot mai indepartata.

Conferinta desfasurata in Elvetia, intre 5 si 16 octombrie 1925, s-a incheiat cu semnarea mai multor documente. Cel mai important este, desigur, tratatul mutual de garantie dintre Germania, pe de o parte, si Franta si Belgia, pe de alta parte, prin care Berlinul se angaja sa respecte frontierele existente la granita sa vestica. O semnificatie sporita avea faptul ca Marea Britanie si Italia deveneau garantii internationali ai respectarii angajamentului german.

Momentul in sine este foarte important pentru ca, practic, desi Franta obtinuse ceea ce si-a dorit, un angajament german ferm sub auspicii internationale in privinta frontierei dintre cele doua puteri, Europa era din acel moment impartita in doua categorii de state: cu granite garantate si cu granite negarantate. Pentru a depasi momentul, participantii la conferinta au ales calea semnarii altor doua documente, respectiv, un tratat de arbitraj intre Germania, pe de o parte, si Polonia si Cehoslovacia, pe de alta parte, precum si un tratat de asistenta mutuala prin care Franta garanta Poloniei si Cehoslovaciei sprijinul in cazul unei agresiuni germane. Desi, ulterior, Franta a intretinut relatii extrem de cordiale cu statele estice, paralel cu construirea celebrei linii fortificate Maginot, in spatiul central-est european a persistat sentimentul tratarii acestor state cu doua masuri diferite in aceeasi problema.

Desi, dupa cum au observat numerosi istorici, in primii ani dupa Locarno, mai ales in Vest, a predominat un sentiment optimist, nu putem sa nu fim de acord cu cercetatorii care sustin ca solutia din 1925 a fost una iluzorie. Daca, pe de o parte, frontierele din Vest s-au intarit, pe de alta parte, efectul imediat si implicit a fost slabirea securitatii la frontierele estice.

Germania a reusit sa profite de noul climat international si un prim semnal favorabil avea sa-1 constituie primirea sa in Liga Natiunilor la 8 septembrie 1926, data de la care Berlinul avea rezervat si un loc ca membru permanent al Consiliului. La scurt timp, la 31 ianuarie 1927, avea sa-si incheie activitatea si Comisia interaliata de control militar din Germania.

Pe acest fond de incredere si destindere, dublat si de o perioada de refacere a economiei mondiale a venit propunerea secretarului de stat american Frank Kellogg adresata omologului francez Aristide Briand, la 13 aprilie 1928, de semnare a unui pact prin care razboiul sa fie scos in afara legii. Dupa ce, la 21 aprilie, Briand - un vizionar care propunea in cadrul Ligii Natiunilor o Europa federala inca din 1930, plan considerat cel putin fantezist de catre majoritatea con­temporanilor - si-a formulat propriile observatii, s-a ajuns la semnarea Pactului de la Paris, la 27 august 1928. Cunoscut si dupa numele celor doi initiatori, documentul va fi insusit imediat si de Liga Natiunilor, obtinand acordul a zeci de state. Mergand pe aceeasi idee, a renuntarii la razboi ca mijloc de reglementare a conflictelor dintre state, ministrul sovietic de externe, Maxim Lirvinov, va propune un document asemanator Romaniei, Poloniei, Estoniei si Letoniei. Astfel, la 9 februarie 1929, era semnat protocolul de la Moscova, o aplicare in plan regional a pactului Briand - Kellogg.

Tot pe linia eforturilor de asigurare a pacii si determinarii statelor invinse in primul razboi mondial sa renunte la ideea revansei poate fi inscrisa si semnarea Pactului Balcanic de la Atena, la 9 februarie 1934, de catre Grecia, Turcia, Iugoslavia si Romania. De aceasta data, obiectivul principal era temperarea Bulgarei. Desi era un stat balcanic, Albania nu a fost invitata sa adere la Pact, in principal datorita faptului ca Tirana gravita in jurul Italiei fasciste.

Intre timp insa, o data cu marea criza economica, au inceput sa apara semnale tot mai nelinistitoare pentru pacea mondiala. Desi se asteptau rezultate deosebite de la Conferinta dezarmarii, desfasurata in perioada februarie-iulie 1932 la Geneva, in prezenta a 60 de state, lucrarile acesteia s-au incheiat cu un esec rasunator. Momentul marca practic finalul eforturilor de asigurare a unei dezarmari controlate la nivel mondial si, in subsidiar, falimentul principiului asigurarii securitatii colective.

De altfel, la acea data, germenii noului conflict mondial aparusera deja, o data cu agresiunea Japoniei in Manciuria, declansata la 18 septembrie 1931. Un impact deosebit a avut insa denuntarea de catre Germania, la 16 martie 1935, a clauzelor tratatului de la Versailles privind dezarmarea. Reactia comunitatii internationale a fost palida, atat conferinta de la Stresa, din 11 aprilie 1935, la care au participat Italia, Franta si Marea Britanie, cat si condamnarea formala a gestului german de catre Liga Natiunilor, la 17 aprilie, neavand afect asupra planurilor lui Hitler. Mai mult, in septembrie 1935, Italia va ataca Etiopia, aducand spectrul razboiului tot mai aproape de batranul continent.