EPIRUL SI MACEDONIA DE NORD-VEST

O regiune montana spectaculoasa cu creste de calcar, cu vai impadurite si sate traditionale, regiunea de nord-vest va ofera de asemenea un parc national, unde lupii si ursii haladuiesc nestingheriti.

Epirul (Ipiros) si Macedonia de Vest (Makedhonia) sunt deosebite de cealalta parte a Greciei albastre si scaldate in soare. Trasaturile lor sunt determinate atat de crestele de calcar si adancile defileuri din muntii Pind (Pindhos), cat si de lacurile ce impodobesc granita cu Albania si frim. Precipitatiile din timpul iernii asigura peninsulei grecesti paduri salbatice si rauri inspumate; izolarea datorata atat muntilor, cat si climei au stimulat dezvoltarea satelor medievale semiautonome, construite de comerciantii si mestesugarii ce s-au intors din strainatate. Piatra si lemnul au fost transformate in case impunatoare, cu pavaje, pereti si ardezie, imbinate intr-un gri uniform care, departe de a da un sentiment de tristete, e un exemplu clasic de adaptare armonioasa cu natura.

In antichitate, aceasta zona era considerata limita lumii civilizate; s-au descoperit cateva ruine langa oracolul de la Dodona (Dhodhoni) si Ephyra. Romanii si bizantinii nu au dat prea mare importanta acestei regiuni aflate la S de Via Egnatia, desi in secolele al XlII-lea-al XIV-lea, tirania din Epir se extindea dinspre Marea Ionica catre Salonic. Ea a adapostit dinastia An-gelos a nobilimii Bizantului, expulzata din capitala imperiala in urma celei de-a patra Cruciade din 1204. Ei au lasat in urma intrigantele biserici din Arta.

Ca restul Greciei de Nord, Epirul si vestul Macedoniei au fost incorporate statului grec modern abia in martie 1913, la 80 de ani dupa sfarsitul Razboiului de Independenta, intr-adevar, inaintea Razboiului Balcanic era greu de crezut ca aceste regiuni -ce cuprindeau un amestec de etnii, de limbi si de religii: greci, turci, evrei, albanezi si slavi, la fel ca nomazii Sarakatsanai si vlahii - ar apartine Greciei. Inca cateva razboaie si schimburi concomitente de populatie impreuna cu sistemul standard de scolarizare au facut sa paleasca fostele discrepante dintre aceste provincii periferice si Atena.

Eclipsa sau renastere?

In secolul al XX-lea, distanta ce o proteja candva a facut acum sa slabeasca vigoarea acestei regiuni. Dezastrele celui de-al II-lea Razboi Mondial si ale Razboiul Civil, prostul sistem de comunicatie, prabusirea modului de viata traditional si neglijentele din partea guvernului, oarecum represive, au stimulat emigrarea masiva catre America de N, Germania si Australia. Pana in anii 1970, multe sate din Epir si vestul Macedoniei au fost intr-un stadiu avansat de declin fizic si social. Multe case au fost lasate in paragina, in timp ce altele adaposteau o populatie ce se constituia din batrani inactivi si eventual din nepotii lor. Dar incepand cu anii 1980, problemele s-au schimbat. Guvernul s-a decis sa integreze regiunea in cadrul economiei nationale, in special avand in vedere construirea tunelului prin muntii Pind, ce urmeaza sa fie dat in folosinta la inceputul mileniului urmator. Procesul de emigrare a incetinit si, ocazional, gratie turismului, subventiilor pentru pasuni si imbunatatirii infrastructurii, si-a schimbat intr-adevar sensul. Atitudinea fata de sat s-a imbunatatit cu o arhitectura si niste metode traditionale, care nu mai sunt vazute ca piedici in calea unei economii prospere, ci ca o mostenire a civilizatiei rurale ce trebuie pastrata.

Aceste probleme sunt mai vizibile in districtul Zagori al Epirului. Reguli mai stricte de protejare a naturii, imprumuturi cu dobanda mica, subventii imediate au dus la restaurarea unor cladiri, astfel incat satul este pastrat ca o asezare traditionala omogena. Simultan au fost pavate drumurile vechi, au fost facute altele chiar peste potecile unde mergeau animalele, inlesnindu-se astfel accesul la satele cele mai mici sau la pasunile mai indepartate. Totusi, datorita tipului de turism de aici (vezi de asemenea Plimbare prin Pin-dos, paginile 192-193,), Zagori este unul dintre putinele locuri din Grecia unde numarul de poteci este cel mai putin stabil, daca nu in crestere, multumita unui recent program finantat de u.E. pentru curatarea si marcarea rutelor parasite, intre diferite puncte de interes.

Oricum, ca in intreaga Grecie, o problema cum ar fi satisfacerea placerii turistice, a iscat discutii intre conservatori, inovatori si cei antrenati in intreprinderi turistice. Drumurile nou construite distrug peisajul, la fel si hidrocentrala de pe raul Aoos. Totusi, la sfarsitul anilor 1980, cativa pastori si sateni s-au coalizat cu cativa oraseni iubitori de munte, oameni ce se ocupau de turism, ccologism international si chiar cu Federatia Europeana de Caiac, pentru a realiza un plan ce promova interesele din Ioannina, pentru construirea unui nou dig in aval pe raul Aoos si chiar teleferice si drumuri, care au distrus parcul national din centrul orasului Zagori.

Turismul de inalta calitate - mai ales datorita cazarii in cateva case restaurate - a fost promovat cu succes mai ales in satele de langa Parcul National, unde locuitorii au vazut clar ca painea lor poate fi castigata impreuna cu conservatorii. In Macedonia de Vest lucrurile se petrec aproape la fel, fara prea multe pretentii mai ales in micul Golf Prespa, unde un grup de femei conduce unul dintre cele mai atractive locuri de cazare, iar cultivatorii de fasole de pe marginea lacului au intrat in conflict cu autoritatile responsabile cu protejarea stufului, care atrage atat de mult iubitorii de pasari.

Epirul de coasta

Portul macedonian Igoumenitsa (1) in extremitatea de N-V a Greciei este al treilea oras al tarii dupa Patra si Pireu, un loc ca o bariera rotitoare, ale carei brate trebuie evitate cu orice pret. Mai frumos este drumul de coasta ce duce spre S, care dupa 39 km ajunge la drumul spre Parga (2), cea mai importanta statiune de coasta a Epirului si asta datorita minunatelor plaje, a caselor cu etaj si a castelului normand-venetian. Din secolul al XV-lea pana la sfarsitul secolului al XVIII-lea, acesta era singura fortareata a Epirului, locuita de crestini ortodocsi Souliot, mereu in conflict cu vecinii musulmani, la fel ca si cu mica comunitate de evrei, care traiau din exportul de citrice catre Europa. Englezii l-au cucerit in 1814 si l-au cedat curand lacomului Ali Pasa, din loannina; orasenii au fost compensati pentru bunurile care le aveau si au fost evacuati si trimisi in Corfu. Parga se bucura acum de ocuparea hotelurilor (majoritatea prin pachete turistice) incepand cu sfarsitul lui iunie pana in august.

La 22 km spre S-E, langa satul Mesopotamos (3) este Necromanteionul din Ephyra (deschis zilnic: 8.00-15.00), venerabilul oracol al mortilor, descris de Circe in Odiseea. Azi, raul Aherondas (unul din candidatii la miticul rau Styx), acum infundat de terenurile agricole din jur, in timpurile homerice avea o aura misterioasa. Aproape de izvoarele sale, Aherondas formeaza un minunat chei.

Din satul Glyki (4), o poteca cu indicatorul "Skala Tzavelainas' se sfarseste acolo unde incepe skala: o poteca pe care mergi 90 de minute, care coboara spre rau si care apoi urca spre tinutul Souliotilor, un trib ce nu s-a plecat niciodata in fata otomanilor. Din Glyki mergeti in continuare spre sud inca 30 de km si puteti ajunge la Zalongo si vechiul Kassope, prima fiind o manastire in varf de munte, martora a unui incident la Masada in 1806, care de atunci a devenit un exemplu de legenda nationalista greaca (fiecare elev cunoaste povestea): prinse de o trupa de albanezi musulmani, cateva femei Souliot au fugit catre turnul din apropiere unde - refuzand sa se predea dusmanului - au sarit in gol tinandu-si strans copiii. O sculptura moderna le celebreaza sfidarea.

Langa Kassope (intotdeauna deschisa) se gaseste un oras elenistic, mai putin vizitat, ale carui mine se potrivesc cu minunata priveliste dinspre Marea Ionica si Insulele Lefkadha. Aceste laude nu se pot aduce in mod artificial orasului roman Nikopolis, la o distanta de cincisprezece kilometri sud, care promite mult vazand ruinele sale, dar care ofera putin cand te apropii de ele. Golful Amvrakikos din apropiere era clasicul Actiuni, unde Octavian l-a infrant pe Antoniu si pe Cleopatra in anul 31 i.Hr. Inainte de a se proclama imparatul Augustus - si a ordonat fondarea Nikopolisului.

Golful se invecineaza cu partea nordica a orasului Preveza (5), care era candva o capitala provinciala, somnolenta, dar oricum innoita in parte datorita turistilor aflati in tranzit intre aeroportul Aktion si poalele minunate din nord sau Lefkadha. In vechiul bazar, mai animat decat cel din Parga, un lant de restaurante ofera inca faimoasele sardine, iar viata de noapte din timpul sezonului estival e variata si zgomotoasa - incluzand, daca e adevarat ce spune reclama, unul din multele teatre traditionale, cu umbre de papusi, ale Greciei.

La vreo 50 km de la malul celalalt al golfului se gaseste Arta (6), antica Ambracia; mai tarziu era locul unde statea despotul Epirului pastrand cateva biserici din acea perioada. Mai notabil este cubicul Panaghia Parigori-tissa, care dateaza din ultima parte a secolului al XIII-lea si tradeaza influente italiene pe fatada palatului. Sus, in dormitoare, se gaseste un mozaic al Pandokrator (Christos Maiestuos), cel mai frumos din peninsula, dupa cel de la Daphni-ului de langa Atena, in ciuda stricaciunilor provocate de cel de-al doilea Razboi Mondial.

Prin livezile cu lamai din jurul orasului se gasesc alte biserici bizantine si manastiri, cea mai frumoasa fiind Panaghia Vlahernon (7) din satul Vla-hern la 6 km spre N. Despotul Mihai al II-lea a adaugat alte domuri in secolul al XIII-lea; se crede ca este inmormantat aici, iar ingrijitorii de aici va pot prezenta o parte din mozaicul de pe podea.

Ioannina

Marcand malurile Lacului Pamvotis (Pamvotidha) sclipind sub fata rigida a Muntelui Mtsikeli, loannina a fost unul din marile orase ale Greciei, mai mult de 1000 de ani, calauzitor al culturii elene, un entrepot al comerciantilor, iar in secolul al XIX-lea (ultima sa perioada de glorie) capitala infamului Ali Pasa. Poreclit "Leul din loannina', acest tiran rebel musulman albanez s-a desprins de Imperiul otoman si a stabilit un "ducat' autonom. Azi, orasul ramane unul din centrele provinciale pline de viata ale Greciei.

Spre deosebire de alte centre mari grecesti, istoria loanninei nu incepe cu perioadele timpurii ale crestinismului, cand un cutremur de pamant a blocat drenajele naturale ale campiilor din jur, creand astfel un lac. Numele lui deriva de la numele unei biserici, Sfantul Ioan Botezatorul, de mult timp disparuta. Apoi,dupa cucerirea romana a Constantinopolului in 1204 si stabilirea Despotici din Epir, orasul s-a dezvoltat ca marime si importanta deoarece refugiatii din "oras' s-au retras aici. Orasul s-a predat otomanilor in secolul al XV-lea; in 1788 Ali Pasa a numit acest oras, cu 35.000 de locuitori (ce erau multi in acea perioada) ca sediul sau central.

Orasul a fost amenajat dupa indoielnicele planuri mostenite de la Ali. In timp ce lasa deoparte cele mai reprezentative monumente ale orasului (mos-cheele si redutabilele ziduri ale Kastro), artileria lui a daramat o mare parte a orasului, pe cand facea fata cu greu asediului trupelor sultanului, in 1820. Acest lucru si predilectia pentru blocuri cu apartamente mari din perioada postbelica au ajutat la ridicarea orasului modern Ioannina de langa vechiul oras.

Platia Pyrrou din centrul orasului, impreuna cu pietele Akadhimias si Dhimokratias si cu diferitele cladiri publice se constituie ca obiective de vizitare a acestui oras. In partea estica a pietii Dhimokratias, gasim Muzeul de Arheologie (deschis luni 12.30-18.00, marti-vineri 8.00-18.00, sambata-duminica 8.30-15.00, intrare cu plata), care gazduieste o minunata colectie de bronzuri si diverse tablite inscriptionate cu intrebari pentru Oracolul Dodona.

Cu exceptia catorva baruri elegante din afara Pyrroului si cateva cinematografe, aceasta zona a orasului nu se constituie ca o atractie nocturna a loanninei, spre deosebire regiunea de pe langa Averoff inspre Kastro, trecand pe langa standuri de unde poti cumpara faimoasa bougatsa (placinta cu branza sau cu crema); cafe-baruri mai elegante se afla la capatul Ethnikis Andistasis cu vedere spre lac si din jurul Platia Mavili, de pe cealalta parte a citadelei. In noptile de vara, aceasta din urma, cunoscuta ca Molos, e plina de viata si datorita orasenilor care se plimba si a vanzatorilor de porumb prajit, halvas si a sunetului de clarinet de la casetofon.

Kastro, avand 5 porti, a fost lacas pentru diferiti despoti ai Epirului incluzandu-1 si pe Ali Pasa, iar azi ne evoca trecutul bogat al loanninei. Un labirint de alei duce catre promontoriul fortificat, care se iveste parca din lac. De asemenea intalnim Moscheea Aslan Pasa ce gazduieste acum Muzeul de Arta Populara (deschis vara: luni-vineri 8.00-20.00, sambata-duminica 9.00-15.00; iarna zilnic 9.00-15.00, cu taxa de intrare) cu diferite colectii de costume si bijuterii originale din Epir si relicve iudeo-islamice.

Una dintre cele mai infame fapte ale lui Ali Pasa - ce o implicau pe Kyra Frasini, frumoasa grecoaica, amanta fiului cel mare al lui Ali - par a fi a avut loc chiar langa moscheea-muzeu. Potrivit legendei, Ali a pedepsit-o pe fata pentru ca i-a rezistat avansurilor sale legand-o pe ea si pe alte 17 femei in saci si aruncandu-lc in lac. Kitsch-urile rasiste de pe vederile oleografe ce prezinta aceste fapte se vand inca foarte bine, prezentand "turcii' salbatici si femeile lesinate, inscriptionate ca: "inecul Kyrei Frasini'.

Pe culmea orasului se iveste Fetiye Tzami (Moscheea Victoriei) si unul dintre palatele restaurate ale lui Ali - azi un Muzeu Bizantin fara prea mare valoare (deschis: marti-sambata, 8.30-15.00, cu taxa de intrare). Importante exponate reprezinta industria de aur traditionala a orasului.

Dupa sfidarea sultanului timp de 30 de ani, Ali si-a gasit sfarsitul pe insulita Nissi, pe partea cea mai indepartata a lacului vizibil poluat azi (barcile cu motor au curse de-a lungul intregii zile pana la 23.00 pornind de la Molos). O casuta de pe terenurile manastirii Aghios Pandelimon, pare a fi fost ultima lui ascunzatoare. Aici, prins de un asasin turc, Ali a fost impuscat prin podea, apoi decapitat, capul lui fiind trimis la Istanbul ca trofeu.

In directia opusa gasim manastiri cu istorii pasnice si poteci printre meandrele insulei. Langa satul Nissi, Aghiou Nikolau Filanthropinon contine fresce vii din perioada bizantina tarzie, unele prezentand martiriuri groaznice, altele de langa intrare infatiseaza diferiti invatati antici: Plutarh, Aris-totel si Tucidide. Cateva taverne din sat servesc picioare de broasca si peste.

Abateri ce merita facute

La 20 km sud de Ioannina se gaseste Dodona (Dhodhoni), principala zona arheologica a Epimlui, adapostita intr-o vale de la poalele muntilor Tomaros. Homer a numit acest loc "Dodona glaciala', referindu-se la atmosfera alpina a Epirului, iar Herodot spunea ca oracolul de aici (cel mai vechi din Grecia si pana in secolul al IV-lea, cel mai important) a fost initiat de o preoteasa rapita dintr-unul similar din Teba, Egipt. Zeus - considerat locuitor in trunchiul Stejarului Sfant - era venerat aici, preotesele descifrand freamatul frunzelor, care erau declaratiile sacre ale zeului. Amfiteatrul, restaurat cu atentie, datand din timpul domniei regelui Pyrrhus din secolul al III-lea, are o capacitate de 17.000 de spectatori - desigur prea mare pentru nevoile oraselului care exista aici din anul 1000 i.Hr. pana in vremurile timpurii bizantine. Acesta este in continuare folosit pentru diverse spectacole (deschis luni-vineri 8.00-19.00, sambata-duminica 8.00-15.00, cu taxa de intrare).

Drumul de iesire din loannina spre N-V duce spre Zagori, inima montana a Epirului. Insa daca mergi spre Thessaly, regretul ca ai ratat Zagori va disparea daca te opresti in Metsovo (9), la 58 km de loannina. Pe aceasta ruta vei trece oprindu-te pe langa Perama (deschis zilnic 8.00-20.00, taxa de intrare), o spectaculoasa pestera aflata la periferiile loanninei. Apoi, dupa o continua urcare spre Katara si Pass ("Trecatoarea Blestemului') - singurul drum ce traverseaza zona centrala a muntilor Pind, permanent deschis -Metsovo apare in defileul de dedesubt. Acesta se ridica la rangul de "capitala' vlaha, faimoasa pentru casele impunatoare, artizanat, branza si costumele traditionale ce se poarta in continuare catre batrani.

Pe langa manastirea medievala cu fresce, Aghios Nikolaos, un alt obiectiv ar fi Muzeul Arhondiko Tositsa (deschis zilnic, 8.30-13.00 si 16.00-18.00 cu exceptia zilei de joi, intrare cu plata) unde se pot vedea exponate textile si din lemn.

Spre deosebire de multe alte sate montane grecesti, Metsovo infloreste: bogatiile locale, bine vandute in strainatate, au incurajat industria locala, incluzand o statiune de schi, cu hoteluri de un standard mai bun decat altele din loannina. Daca multe suveniruri cumparate aici sunt false, mancarea locala este deosebita: vinul rosu katoyi, branza, salamul si trahanas.

Zagorohoria

Zagori este o regiune distinctiva din punct de vedere cultural si geografic, cuprinzand 46 de sate -Zagorohoria - asezata intr-o zona marginita de soseaua Metsovo-Ioannina-Konitsa si de raul Aoos. Din cauza infertilitatii regiunii, barbatii de aici au emigrat catre centre importante comerciale din estul Europei in timpul dominatiei otomane reintorcandu-se in zona natala cu averi considerabile. Aceasta a permis localnicilor sa angajeze un reprezentant care sa trimita taxele direct sultanului, asigurandu-si autonomia.

Satele Zagori sunt diferite: estul e populat in mare parte de vlahi (aromani), un popor cu radacini in Grecia inca din antichitate, vorbind o limba romanica si traind ca pastori ce practica transhumanta deplasandu-se in caravane. Puternica rezistenta in fata germanilor a facut ca satele din est sa fie arse pana la temelii in 1944 si apoi reconstruite. Satele din vest si centru prezinta o mai mare influenta slava - albaneza prin numele si arhitectura lor; din fericire, majoritatea au scapat nevatamate in urma razboiului, azi fiind importante locuri ale Greciei.

Peisajul zagorian e foarte variat: de la rocile stancoase, de la vaile de calcar si padurile dese, pana la pasuni alpine si canioane adanci. Parcul National se afla in centrul lui cuprinzand trecatoarea Vikos si o parte a raului Aoos; a fost in principal proiectat pentru a proteja populatia de ursi, de lincsi, lupi si pasari de prada. Totusi, chiar si in aceste colturi indepartate gasim urme ale omului: o manastire din perioada postbizantina, un pod zvelt si gratios din perioada otomana, o turma de pastori ce-si duc turmele la pascut pe pajistile inalte.

Zona centrala e accesibila pe un drum ce porneste de la 14 km distanta de loannina, marcat in mod deosebit de trecatoarea Vikos. Satul Vitsa are cateva case traditionale, un parc central, una dintre cele mai vechi biserici ale zonei (Aghios Nikolaos) si cea mai accesibila ruta catre planseul trecatorii. In susul drumului, mai frecventatul Monodhendhri (10) are doua taverne ce ofera mancare cu specific local, in timp ce fotogenica bazilica Aghios Athanasios se afla in apropierea potecii ce duce spre trecatoare. De asemenea exista kalderimi (poteca pavata) catre manastirea Aghia Paras-kevi, la 7 km (4 mile) catre dominanta Oxia, oferind imagini care iti taie rasuflarea.

De la intersectia de mai jos de Vitsa, drumul principal ce duce spre est trece pe langa drumul ce duce spre Dhilofo catre satele Kipi (11), Kapesovo, Tsepelovo (12). Kipi se situeaza in apropierea unui mult fotografiat manunchi de poduri, din secolul al XVIII-lea si al XIX-lea, dintre care cel mai faimos este cel in forma de arc. La est de Kipi, Negadhes e cunoscut pentru bazilica lui cu fresce, unul din cele mai bune exemple ale stilului zagorian, in timp ce mai sus, spre nord gasim satul Kapesovo, cu muzeul rural in vechea scoala, fiind de asemenea si o legatura cu canionul.

Acest sat marcheaza inceputul unei poteci ce cuprinde unele dintre cele mai sinuoase kalderimia, ce se sfarseste la Vradheto, cel mai inalt si pustiu in trecut sat al zonei, acum renovat si bucurandu-se de o adevarata renastere. Mergeti in continuare pe jos inca 40 de minute si veti ajunge la Beloi, iar la 12 km mai departe, drumul pavat din Kapesovo ajunge la Tsepelovo, flancat de manastiri rurale si ticsit de case.

Inapoi pe soseaua loannina - Konitsa puteti trece prin Kalpaki, unde in iarna 1940-1941 grecii au oprit invazia italiana. In spate, un drum de 19 km duce spre est catre centrul turistic zagorian cu satele de langa Papingo (13), Megalo si Mikro. In ultimii ani, ele au devenit putin prea moderne (si asta nu spre binele lor) in special in timpul vacantelor, dar nu exista nici o indoiala referitoare la minunata lor asezare la poalele Muntelui Gamila. Acest masiv (considerat inima parcului national) ofera carari minunate Dhrakolimni (in traducere Lacul Dragonului).

Raul rece Voidhomatis curge incet pe langa Vikos la o distanta de 5 km de la soseaua loannina-Konit-sa. O plimbare de o ora si treizeci de minute de-a lungul malului sudic, pe la poalele impadurite, duce la Manastirea Stomiou, cocotata pe o stanca.

Konitsa (14) insa iti ofera o priveliste minunata a vaii inundabile; un cutremur din 1996 si bombardamentul din timpul Razboiului Civil au distrus orice clement distinctiv arhitectural de aici. De aceea mergeti mai departe 23 km catre V, spre manastirea si satul omonim Molyvdhoskepastos, chiar in locul unde Aoos intra in Albania. Biserica manastirii din secolul al XIV-lea tradeaza influente sarbesti prin domul sau inalt si prin nava laterala cu acoperis in forma de butoi. La inceputul anului 1990 a inceput sa fie din nou locuita de catre niste calugari zelosi care incearca sa te converteasca pe loc.

La est de Konitsa se iveste Muntele Smolikas (2637 m), cel mai inalt varf al muntilor Pind si al doilea ca inaltime al Greciei dupa muntele Olimp.

Macedonia de nord-vest

Drumul de 105 km dintre Konitsa si Neapolis e singura legatura pavata dintre Epir si vestul Macedoniei. El urmeaza valea raului Sarandaporos intre Smolikas si Muntele Grammos, locul ultimelor batalii ale Razboiului Civil trecand pe langa panourile inscriptionate "Elefteria Yia Varia Ipiros!' ("Libertate Epirului de Nord!'), o expresie a sentimentului iredentist referitor la zona albaneza a Epirului, unde locuiesc aproape 100.000 de greci ortodocsi. Intrarea oficiala in Macedonia se face inainte de Pendafolos (15), singurul loc important al rutei. Casele sale de piatra - in stil caracteristic Epirului - sunt imprastiate printre trecatorile care dau orasului numele sau ("cinci dealuri'). In timpul celui de-al doilea razboi mondial, misiunea britanica si-a stabilit aici sediul central pentru o scurta perioada de timp.

La Neapolis (16) drumul se bifurca: la N o ia spre Kastoria, iar spre S-E catre Sfatista (17). Ivit pe culmea unui deal, la 20 km de bifurcatie, acest orasel e reprezentativ pentru frumoasele lui constructii de secol XVIII sau arhontika -resedintele arhons, ale cetatenilor de vaza - oferind imagini ale unei societati care a inflorit in timpul ultimei parti a perioadei de dominatie otomana. Pe atunci era un centru bogat datorita comertului cu blanuri, a vinificatie! si deoarece era un loc de oprire pentru caravanele ce mergeau catre Viena. Siatista a inceput sa decada odata cu schimbarea rutelor comerciale de dupa Razboiul grec de Independenta. Puteti incepe cu casa Nerantzopoulos din Platia Hori, a carei ingrijitoare are cheile unor cladiri interesante, cum ar fi rezidentele Manoussi, Kanatsouli si Pou-likidhou. Vizitarea acestor locuri va pregateste pentru orasul Kastoria, un alt oras care a prosperat in urma comertului cu blanuri.

Reintorcandu-sc spre N, drumul urmeaza valea superioara a raului Aliakmonas, cel mai lung din Grecia, al carui curs de 300 km uneste granita albaneza cu golful Thermaic. Curand ajungeti la Lacul Orestiadha sau Kastoria, aproape impartit in doua de orasul construit pe o peninsula. La periferia sudica a orasului se afla un important cimitir militar, ultimul loc de odihna al fortelor guvernamentale ucise in timpul bataliei pentru Grammos-Vitsi, care a incheiat razboiul civil. In oras, o piata de pe malul lacului numita dupa flota generalului James Van Fleet va aminteste faptul ca echipamentul si consilierii americani au asigurat victoria regalistilor asupra comunistilor.

O capitala districtuala bizantina

In ciuda marilor dezastre provocate de razboi, agravate de modernizarea pripita din ultimele decenii, Kastoria (18) ramane unul dintre cele mai atragatoare orase ale Greciei. Nu mai putin de 54 de biserici medievale - multe ridicate de familii bogate pentru a servi drept capele - indica trecutul unui centru provincial bizantin si al unei fabrici de prelucrare a blanurilor.

Adevarate specimene bizantine reprezinta unele dintre cele mai frumoase exemplare de arta provinciala greaca, avand si unele influente populare si slave. Puteti sa le vedeti pe cele mai frumoase intr-o singura dimineata incepand cu valorosul Muzeu Bizantin (deschis marti-duminica 8.30-15.00, se plateste intrarea), cu frumoasa colectie de icoane (ingrijitorii de aici au cheile majoritatii bisericilor) si continuand spre sud cu cartierul Karyadhis, cu frumoasele lui vile vechi.

Aghii Anarghyri construit in 1018 de imparatul Basil al II-lea, se afla in capatul de N-E al orasului avand vedere asupra lacului. Este inca inchisa pentru restaurarea si curatarea frescelor, dar va puteti multumi cu contemplarea zidariei exterioare. Aghios Stefanos din apropiere este de asemenea inchisa in prezent, dar este a doua biserica a orasului, ca vechime (secolul al X-lea), cu o zidarie cu o geometrie complexa si cu o neobisnuita galerie interioara. In partea de S a muzeului, micuta Panaghia Koumbelidhiki este inconfundabila cu domul ei inalt, disproportionat, in forma de toba, singura din oras reconstruita cu migala dupa bombardamentul italian din 1940. Frescele interioare sunt in curs de restaurare, dar o neobisnuita Trinitate Sfanta cu un Dumnezeu barbos poate fi vazuta pe bolta.

Continuand spre sud si in josul dealului, frescele din bazilica cu o singura nava laterala Aghios Nikolaos Kasnitsi sunt cele mai bine pastrate din Kastoria. Sfintele predomina in nartcx, care mult timp era zona rezervata femeilor, in timp ce Fecioara din tabloul cu Adormirea Maicii Domnului de pe peretele dinspre apus este in mod curios schimbata, partea dreapta cu cca din stanga. In final, Taxiarhistis Mitropoleos este cea mai veche biserica (secolul al IX-lea) cu o fresca mai tarzie (secolul al XIV-lea) a Fecioarei Platytera adorata de arhangheli in absida.

In districtul Karyadhis (Doltso) inspre interior dinspre partea de sud a lacului se gasesc restauratele arhontika Natzis si Immanouil in acelasi stil si in aceeasi perioada cu cele din Siatista. Ingrijitorul de la Muzeul de Folclor (deschis zilnic 10.00-12.00, 15.00-18.00, se plateste intrarea) da voie sa se intre in biserica. De aici exista un drum spre est, pe langa malul lacului, de 2,5 km, ce duce spre manastirea Panaghia Mavriotissa acum in ruine spre deosebire de cele doua biserici gemene, una din secolul al XI-lea, alta din secolul al XIV-lea, ambele continand fresce minunate.

Spre Lacurile Prespa si rasarit

La 36 km nord de Kastoria, urmand cursul raului Aliakmonas, gasim drumul ce duce spre Lacurile Prespa, un loc unde se intalnesc frontierele Albaniei, Greciei si PRIM. Exista doua lacuri: Mikri, mai putin adanc si plin de stuf, cea mai mare parte a lui fiind pe teritoriul Greciei, si Megali, adanc si fara stuf, impartit intre Albania si prim si putin din tarm apartinand si Greciei. Ele sunt adaposturi pentru doua specii de pelicani aflate pe cale de disparitie, dar si a altor numeroase pasari, iar acum apele grecesti se constituie ca o rezervatie naturala nationala.

Singurul obiectiv al regiunii ar fi Aghios Yermanos, care ofera conditii bune de cazare si doua biserici bizantine cu fresce. Psaradhes, singurul sat de pe Megali Prespa, are un centru de informatii si multe facilitati turistice, oferind oportunitatea u-nei excursii cu barca catre pestera-biserica pictata, Panaghia Eleolissa. Ostrovul de pe Mikri, Aghios Ahillios, are o bazilica ruinata datata din secolul al X-lea.

Drumul principal catre est, plin de Merccdcsuri conduse de albanezi bogati, trece prin Florina (19), un oras greu de descris, apoi continua spre Salonic pe langa alte lacuri. Cel mai remarcabil este Lacul Vegoritidha ale carui sate de pe tarm au restaurante si posibilitati de cazare.

Spre nord puteti observa muntele Voras (Kaimaktsalan), scena unei lupte dure ce a durat doi ani in timpul Primului Razboi Mondial intre sarbi si greci, pe de-o parte, si germani si bulgari, pe de alta parte. Aceasta zona nu a fost prea linistita in prima parte a secolului al XX-lea, cand luptele macc-donicnc (1900-1908), Razboiul Balcanic (1912-1913), primul si al doilea Razboi Mondial, Razboiul Civil reprezinta o poveste de razboi egalata poate de putine zone ale globului.