	Biologie	Chimie	Didactica	Fizica	Geografie	Informatica
	Istorie	Literatura	Matematica	Psihologie

Istorie

Index » educatie » Istorie
» FORMAREA CONSTIINTEI ISTORICE

FORMAREA CONSTIINTEI ISTORICE

1. Introducere

1.1 Argumentarea proiectului

Ne-am intrebat cum era viata cronicarilor si de ce au scris letopisetele. De ce nu erau romanii grupati intr-o singura tara si cum au reusit ardeleni sa-si pastreze identitatea dupa secole de stapanire maghiara? Si mai ales ce este constiinta istorica? Am, incercat sa raspundem la toate aceste intrebari ale caror raspunsuri ni se par interesante intrucat nu sunt evidente dar sunt de o deosebita importanta pentru identitatea noastra de romani.

Constiinta istorica se naste din incercarea de a construi identitatea unui popor, ea reprezinta sentimentul, intuitia pe care fiinta umana o are despre propria existenta care reflecta aparteneta sa la un anumit grup social, neam, natiune. Constiinta istorica are la baza unitatea de limba, de teritoriu, de mentalitate,eventual si religie sau de alte valori.

1.2 Formarea statelor medievale romanesti

Consideram ca prima dovada a unitatii neamului romanesc il constitue formarea statelor medievale romanesti si dorim sa trecem repede in revista cum s-a petrecut aceasta.

Pagina 2

In perioada marilor migratii, daco-romanii sunt pe rand stapaniti de Imperiul Hun, apoi de avari (neam asiatic inrudit cu hunii) si de catre slavi.

Romanii, numiti in izvoare "vlahi" au avut in aceasta perioada ca forma de organizare obstea sateasca. Insa necesitatile de aparare in fata incursiunilor razboinice ale migratorilor au dus la aparitia unor forme mai avansate de organizare in comparatie cu uniunile de obsti. Acestea au fost voievodatele, cnezatele si banatele, formatiuni ce intruneau cateva uniuni de obsti avand in frunte un cneaz, un voievod (din slavona - conducator de oaste) sau un ban. Aceste formatiuni au reusit sa dainuie in timp deoarece acceptau obligatii economice si militare catre invadatorii ce s-au succedat in timp, in schimbul autonomiei si pastrarii traditiilor.

Intemeierea statelor medievale romanesti a fost un proces complex, cu multe etape, de la unificarea gruparilor administrative regionale pana la obtinrea independentei si la formarea instutitiilor necesare.

Pagina 7

2.Istoriografia romaneasca

2.1 Relatari referitoare la poporul roman

Situat la confluenta a doua mari spiritualitati - orientala si occidentala - spatiul romanesc a atras atentia calatorilor straini. Alaturi de scrierile cronicarilor, impresiile calatorilor straini au constituit izvoare de importanta informatiile au fost deseori lacunare. Atunci cand ele apartin unor martori obiectivi, directi, ai evenimentelor, au valoarea unor veritabile "documentare" de epoca, ce cuprind pretioase instantanee privind viata sociala, politica, administrativa, aspectul oraselor si al curtii domnesti, precum si stiri si traditii.

"Casele din aceasta tara, de la Macin pana la Moldova, in intregime Tara Romaneasca () sunt cladite din lemn, din barne si din scanduri. Acoperisul este in doua ape si inalt, pentru ca zapada sa nu ramana pe el. Inlauntrul caselor sunt scaune de jur imprejur si o masa sprijinita la mijloc de un picior, ca in casele europenilor. In loc de mobilier sunt nu numai covoare si covorase stiarnate pe pereti. In fiecare casa este un cuptor - care are pe dinafara un fel de horn de lut () In timpul iernii, casele sunt mai calde decat baile.

Femeile din Moldova si din Tara Romaneasca se imbraca cu vestmant asemanator cu cele ale europenilor. Ele poarta parul impletit, rasucit pe capul lor ca un colac si acoperit cu un conci alb, iar cele bogate cu un conci trandafiriu, si pe deasupra cu marama, tot alba. Toate poarta saluri albaastre de Alep, iar cele bogate saluri de la Bursa din matase neagra. Fetele lor poarta asemenea parul impletit si incolacit pe cap, dar fara conci; si aceasta pentru a face deosebire intre fete si femei. Copii lor sunt goi, nu sunt imbracati cu nimic. In fiecare dimineata si seara ii spala cu apa calda; in zilele cand ninge ii freaca cu multa zapada. Toate femeile au fata descoperita, chiar si doamna."

(Paul de Alep despre casele si portul din Moldova si Tara Romaneasca, in "Calatori straini prin tarile romane", vol VI).

Pagina 8

2.2 Cronicarii moldoveni

2.2.1 Grigore Ureche

In anul 1590 se naste la Iasi Grigore Ureche, fiu al lui Nestor Ureche, mare logofat al Moldovei. Tatal sau a fost unul dintre cei mai bogati si mai influenti boieri ai vremii sale.

Prima parte a vietii si-o petrece in Polonia, unde pleaca in pribegie alaturi de tatal sau. Acolo studiaza latina, gramatica, retorica si poetica, pe texte ale scriitorilor clasici. Revenind in tara, urca treptele ierarhiei sociale, din functia de logofat ajungand in timpul domniei lui Vasile Lupu mare spatar si sfetnic de incredere al acestuia.

In 1642 este numit vornic al Tarii de Jos, functie pe care o detine pana la sfarsitul vietii. Aceasta este perioada cand incepe sa scrie cronica "Letopisetul Tarii Moldovei", lucrare ce marcheaza inceputul istoriografiei in limba romana.

Cronica sa ramane insa neterminata, caci Grigore Ureche moare, tot la Iasi, in 1647.

"Letopisetul Tarii Moldovei" consemneaza perioada cuprinsa intre anii 1359 si 1594, incepand asadar, cu intemeierea Moldovei de catre Dragos Voda. Preocupat fiind de faptul ca Letopisetul trebuie sa consemneze istoria adevarata a Moldovei, Ureche s-a inspirat din toate documentele vremii, din cronicile polone si latine, letopisetele moldovene in limba slavona, chiar si din amintirile tatalui sau, care ii povestea evenimente istorice auzite din strabuni.

Cronica sa incepe asadar cu scopul declarat al lui Ureche, acela ca urmasii sa isi cunoasca istoria.

Ideile esentiale ale "Letopisetului" lui Grigore Ureche

In primul rand, "Originea romana a poporului si latinitatea limbii romane". Aceasta idee a fost sustinuta cu argumente istorice si lingvistice, autorul referindu-se in afirmatia sa si la structura vocabularului, care cuprinde elemente "ale vecinilor de primprejur", afirmand ca "De la Ram ne tragem, si cu ale lor cuvinte ni-s amestecate". El exemplifica afirmatia cu cateva elemente concrete. De exemplu, din Latina vorbita am preluat cuvinte precum paine (panis), carne (caro), gaina (galena), parinte (pater).

Alta tema dezbatuta in "Letopisetul" lui Grigore Ureche este viata interna si externa a Moldovei. Viata interna ilustreaza relatiile dintre domnitori si boieri si traiul la curtea domneasca, iar cea externa relateaza numeroasele razboaie pe care tara le-a purtat cu turcii, lesii, rusii, tatarii, dar si luptele interne pentru tronul Moldovei, purtate intre domnitori.

Pagina 9

Domnia lui Stefan cel Mare, pentru care cronicarul are o admiratie marturisita, ocupa locul central in cronica lui Grigore Ureche.

In aceste capitole, Ureche evidentiaza cateva dintre valorile morale esentiale ale epocii: dreptatea divina si pamanteana, respectarea juramintelor, apararea valorilor crestine si pedepsirea trufiei umane, accentuand in acelasi timp onestitatea, fermitatea si patriotismul lui Stefan cel Mare.

Grigore Ureche ii realizeaza acestuia primul portret literar: 'Fost-au Stefan-Voda om nu mare la statu, manios si de graba varsatoriu de sange nevinovat; de multe ori la ospete omoria fara judetu. Amintrilea era om intreg la fire, nelenesu, si lucrul sau il stia a-l acoperi, si unde nu gandeai, acolo il aflai. La lucruri de razboaie mester, unde era nevoie insusi se viriea, ca vazandu-l al sai, sa nu sa indarapteze si pentru aceia raru razboiu de nu biruia. Si unde biruia altii, nu perdea nadejdea, ca stiindu-sa cazut gios, sa radica deasupra biruitorilor."

Pagina 10

"Au domnitu Stefan-Voda 47 de ani si 2 luni si 3 saptamani si au facut 44 de manastiri si insusi tiitoriu preste toata tara."

Domnia lui Alexandru Lapusneanu e o alta tema importanta povestita de Grigore Ureche in opera sa. Cronicarul ne relateaza povestea ocuparii tronului Moldovei prin viclesug de catre Alexandru Lapusneanu, in 1552. Cronica lui a constituit un important izvor de inspiratie pentru Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri, Barbu Stefanescu Delavrancea, Mihail Sadoveanu.

"Stilul lui Grigore Ureche se caracterizeaza dimpotriva printr-o concizie si precizie intr-adevar clasice", afirma Nicolae Cartojan in "Istoria literaturii romane vechi".

"Ureche este intemeietorul istoriografiei in limba poporului, este cel dintai care s-a preocupat nu numai de statul feudal Moldova, ci de originea poporului roman ca o unitate () Cronica lui Ureche nu este numai un izvor pentru istorici, ci si o opera literara, un izvor de bogata inspiratie pentru scriitorii romani, aceasta datorita nu numai faptelor pe care le povesteste, dar si felului cum le-a evocat." (P.P. Panaitescu-1955).

2.2 Miron Costin

In 1633 se naste Miron, fiul lui Iancu Costin, cu titlu de nobil polon. Acesta are parte de o educatie polona, incepand de la varsta de 15 ani, la un colegiu de langa localitatea Bar si apoi la Camenita. Doi ani mai tarziu tatal sau moare si este nevoit sa preia rolul de cap al familiei. In 1651, un an mai tarziu, este inrolat in armata pentru a lupta impotriva cazacilor rasculati si aliatilor tatari ai acestora.

Pagina 11

In 1653, la varsta de 20 de ani, vine pentru prima data, impreuna cu fratii sai in Moldova. Ajuns in tara, conform obiceiurile feudale se angajeaza ucenic la Iordache Cantacuzino, bunicul lui Ion Neculce .

Miron Costin se casatoreste cu Ileana Movila (nepoata a lui Simion Movila) in 1657. El se implica in scena politica a tarii si isi alege pana la urma tabara castigatoare. Pornind de la rangul de sulger urca repede scara ierarhica parcurgand pasii de paharnic, parcalab, mare comis, vornic, mare vornic si mare logofat.

Vermurile in care traieste sunt extrem de grele si de tulburi, iar el sta in mijlocul valtorii de conflicte si urzeli ca diplomat, om politic, militar si nobil. Cu toate acestea apasand asupra sa, el gaseste timp sa se implice in dezvoltarea culturii si mai ales a literaturii si istoriei. Debuteaza, daca putem spune asa, cu versuri despre formarea neamului romanesc . In 1675 scrie "Letopisetul Moldovei de la Aaron voda incoace" mult mai analitic decat Ureche pe care il continua.

Titlul complet al lucrarii este: "LETOPISETULŬ TARII MOLDOVEI DE LA AARON-VODA INCOACE, DE UNDE ESTE PARASITŬ DE URÉCHE VORNICUL DE TARA DE GIOSŬ, SCOSŬ DE MIRON COSTINŬ VORNICUL DE TARA DE GIOSŬ IN ORASŬ IN IASI, IN ANUL DE LA ZIDIREA LUMIEI 7183, IARA DE LA NASTEREA MINTUITORULUI LUMII, LUI IISUS HRISTOS, 1675 MESETA DNI" . Ea cuprinde o predoslovie, stihuri si 22 de capitole.

In predoslovie, sau "vorava catre cititoriul" prezinta premisele lucrarii sale. Initial intentiona sa scrie o istorie completa, incepand chiar de la imparatul Traian, dar nu reuseste si motiveza prin vremurile "cumplite", care il apasau cu griji si nevoi. Sustine necesitatea unei noi istorii, care sa acopere faptele care s-au petrecut dupa cele precizate de Ureche, pentru ca acestea sa nu se uite sau sa se piarda. Prezinta apoi pe scurt continutul letopisetului, care nu este asa cum s-ar cade, ca cele straine, ci prezinta si amanunte din viata oamenilor si nu doar evenimente. Incheie predoslovia cu modestie si cu promisiunea de a completa letopisetul pe durata vietii.

Cronica, in cea mai mare parte, este o scriere subiectiva, iar spre sfarsit devine memorialistica, autorul facandu-si simtita prezenta la tot pasul "O!Moldova! di ar hi domnii tai, carii stapanescu in tine, toti intelepti, inca n-ai peri ase lesne", reflecteaza el la un moment dat.

Sunt prezentate diferite situatii si personaje ale vremii, sub un val cusut de intrigi: lupta dintre Gheorghe Stefan si Vasile Lupul pentru tronul Moldovei, Cruzimea lui Stefan Tomsa II care tine pe langa el un calau "pierzator de oameni", ambitia nebuneasca a Elisabetei Movila de a pastra tronul tarii pentru fiul ei nevarstnic, pedepsita umilitor de turci, perfidia lui Gaspar Gratiani si incercarea sa de omor dejucata de victima. Desi prezinta fapte istorice, Miron Costin le pune in o lumina epica ce le da valoare artistica.

Nicolae Manolescu, in "Istoria literaturii romane" afirma despre "Letopisetul" lui Miron Costin ca e o opera plina de conversatii fermecatoare si replici extraordinare. Nicolae Manolescu il considera mai modern decat Neculce.

In afara de letopiset Miron Costin are ca prima opera poemul "Viata lumii". Stihurile acestui poem m-au surprins intrucat desi, in limaj romanesc popular vechi, este foarte muzical si isi pastreaza valoarea artistica si morala pana azi, pentru lumea de azi. Tema principala este cea a timpului trecator si ireversibil.

Regretul lui Miron Costin din letopiset de a nu fi scris istoria romanilor de la origini, se materializeaza insa in lucrarea "De neamul moldovenilor, din ce tara au iesit stramosii lor". Lucrarea este neterminata, pastrata in 29 de copii manuscrise si publicata pentru prima data de M. Kogalniceanu in 1852, are un caracter savant si o noblete a ideilor care o va face cartea de capatii a Scolii Ardelene. Moartea sa din 1691 este una tragica: este decapitat neavand prilejul sa se dezvinovateasca.

2.2.3 Ion Neculce

Cronicarul s-a nascut la 1672. Sub Antioh Cantemir a inaintat pana la rangul de spatar si, dupa ce a stat retras catava vreme, a fost facut mare hatman de catre Dimitrie Cantemir, la trecerea acestuia de partea lui Petru cel Mare; a luat parte la razboiul rusilor cu turcii. Pierzand rusii razboiul, Neculce a trecut cu Cantemir in Rusia si a stat acolo cativa ani, pana la 1719 si intorcandu-se a trait la mosia sa, ocupand numai o data, sub Constantin Mavrocordat, functiunea de vornic. A murit dupa 1744, lucru ce se dovedeste prin ultimele cuvinte ale cronicii lui, unde spune ca Constantin Mavrocordat, fiind scos din domnia Moldovei, nu a stat mazilit niciun an intreg, ci a fost numit in Muntenia, ceea ce s-a intamplat la anul 1744.

Pagina 14

Neculce a fost un militar distins si Petru cel Mare l-a pretuit mult si i-a aratat o deosebita simpatie. Tot asa era privit si de familia lui Cantemir si de ceilalti boieri; de aceea cand a vrut sa se intoarca in tara, cu multa greutate a scapat de insistentele lor. El insa a tinut cu orice pret sa-si vada tara si nu s-a temut ca i se va intampla vreo nenorocire, vreo persecutie, ci - precum insusi zice - si-a pus nadejdea in Dumnezeu, care din toate l-a scapat.

Lucrarea de capatai a lui Neculce - in afara de compilarea cronicilor anterioare - este Letopisetul tarii Moldovei de la Dabija Voda pana la domnia lui Constantin Mavrocordat. El cuprinde evenimentele din 1662 pana in 1743, la care a fost mai totdeauna partas sau le-a cunoscut de aproape

Neculce nu era prea invatat, dar era om cu bun simt, cu pricepere de a judeca lucrurile, castigata prin amestecul direct in afacerile statului si cu un deosebit talent de a povesti. Se poate zice ca el e cel mai literat din toti cronicarii Moldovei. El stie foarte adesea sa gaseasca cuvantul just pentru a zugravi o situatie sau pe un om. Cine vrea sa afle modele de stil din cronicarii moldoveni, trebuie sa caute in primul rand in Neculce, apoi in Miron Costin si Grigore Ureche.

Pagina 15

Aproape toti domnii, despre care vorbeste in cursul cronicii sale, au cate un scurt portret sau cate o caracteristica. De la el aflam ca Dumitrascu Cantacuzino (1684-85), era 'om nestatator la voroava (vorba), amagitor, geambas de cai de la Fanar din Tarigrad', Constantin Cantemir (1685-1693), 'carte nu stia, ci numai iscalitura invatase de o facea; practica buna avea: manca bine si bea bine. La stat nu era mare, era gros, burduhos, ruman la fata, buzat, barba ii era alba ca zapada'. Fiul acestuia, Antioh Voda (1695-1700) era 'om mare la trup, chipes, la minte asezat, judecator drept; nu prea era carturar, numai nici era prost. Minciunile nu le iubea; la avere nu era lacom; era si credincios la juramant. Manie avea strasnica; de multe ori racnea tare, cam cu graba'. E interesant sa observam impartialitatea cu care vorbeste despre Dimitrie Cantemir, pe care-l iubise intr-atat incat plecase cu dansul din tara. Cand ajunge la domnia acestuia, aminteste purtarea rea ce avusese in timpul domniei lui Antioh. Despre Grigore Ghica prima domnie (1726-1733), aflam de la Neculce ca 'era de stat cam mic si subtire, uscat, numai era cu toane; la unele se arata prea harnic, bun si vrednic, milostiv si rabdator, dar era si cam grabnic la manie, dar apoi curand se intorcea'.

Dar nu nu numai pe indivizi ii placea lui Neculce sa-i caracterizeze, ci si grupurile, natiunile (psihologia sociala nu-i era straina). Despre tatari ne spune ca sunt lupi apucatori, iar despre greci are un faimos pasagiu, din care reproducem aci cateva randuri: «La grec mila, sau omenie, sau dreptate, sau neviclesug, sau frica lui Dumnezeu, nici unele de acestea nu sunt. Numai cand nu poate sa faca rau se arata cu blandete, iar inima si firea tot cat ar putea este sa faca rautate».

Ceea ce conteaza in cronica lui Neculce este oralitatea extraordinara a autorului, care da o anumita familiaritate evenimentului istoric. Neculce este primul nostru mare povestitor moldovean, anticipand aparitia lui Creanga.

3.1Cronicile muntene anonime

Datorita lipsei de obiectivitate, a faptului ca nu a apartinut unor autori si pentru ca a fost raspandita mai putin prin editii, istoriografia Tarii Romanesti este considerata pe nedrept inferioara celei moldovene.

Pagina 16

Dintre cronicile anonime muntene se disting Letopisetul Cantacuzinesc si Letopisetul Balenilor. Ambele incep cu intemeierea Tarii Romanesti, de la inceputul secolului al XIV-lea, sub stapanirea lui Basarab I, voievodul de la Arges, si se termina in anul 1688, cand s-a produs o impacare temporara intre cele doua familii.

In Letopisetul Cantacuzinesc este prezentat cu admiratie postelnicul Constantin Cantacuzino si rivalitatea acestui cu Mihnea al III-lea.

Mihnea al III-lea este "indemnat de dracul", iar semenii lui sunt " porci fara de nici o rusine", considera cronicarul. Pe cand postelnicul Cantacuzino este "acel om bun carele sta in tota vremea pentru binele tarii".

Letopisetul Balenilor este un raspuns dat Letopisetului Cantacuzinesc. Viziunea asupra faptelor si personajelor este total diferita. Daca anonimul Cantacuzino abunda de injurii si blesteme, cel al Balenilor are un umor subtil, sarcastic si are ca specialitate scrierea anecdotica. Letopisetul Cantacuzinesc a fost continuat de acelasi cronicar sau altul pana in 1690, iar cel al Balenilor pana in 1699.

"Cronicarii munteni n-au arta portretistica a moldovenilor, in schimb gratie limbii lor nervoase, a repeziciunii muntenesti, ei pot dramatiza mai viu, mai familiar." George Calinescu.

In concluzie, istoriografia munteana originala ia nastere mai tarziu decat cea moldoveana, in a doua jumatatea secolului al XVII-lea si daca nu are un caracter descriptiv sau narativ la fel de dezvoltat ca cel al moldovenilor, prezinta o imagine interesanta a epocii feudale.

3.2 Contributii esentiale de dezvoltare a istoriei (Concluzii)

Constiinta istorica a romanilor incepe sa se exprime odata cu scrierea istoriei lor. Consemnarea evenimentelor pune in evidenta doua constante in viata lor zbuciumata - doua fronturi de lupta: unul extern, reprezentat de confruntarea cu dusmanii, si unul intern, reprezentat de rivalitati si conflicte pentru putere. Varsta eroica a feudalitatii romanesti este dominata de figurile emblematice ale voievozilor gloriosi, intre care stralucesc Stefan cel Mare si Mihai Viteazul, despre ale caror fapte de arme povestesc cronicarii. Alte nume de seama ale istoriei, Constantin Brancoveanu si Dimitrie Cantemir, sunt fixate in memoria medievala mai ales pentru vitregia destinului lor. In scrierile timpului este consemnata astfel si cealalta fata a istoriei, legata de luptele lipsite de glorie, in care se infrunta oameni de acelasi neam si de aceasi lege.

Pagina 18

3.3 Bibleografie

"Cronicari munteni" , prefata Al. Piru, Editura Tineretului;