EFECTELE DURABILE ALE PURITANISMULUI

EFECTELE DURABILE ALE PURITANISMULUI

I. Viata spirituala a Angliei pe vremea sfintilor constituie unul din fenomenele cele mai surprin­zatoare ale istoriei. Un intreg popor occidental a avut atunci drept unica lectura, drept constitutie si credinta povestiri si poeme orientale vechi de cateva mii de ani. In ochii acestui popor legalist trebuia totdeauna sa fie respectata litera legii si, pentru ca Biblia era legea lui Dumnezeu, fiecare urma sa duca o viata in stricta conformitate cu litera Bibliei. Deoarece israelitii ii masacrasera pe amaleciti, Cromwell nu ezita sa‑i masacreze pe irlandezi. De­oarece ei lapidasera cativa culpabili, s‑a auzit strigandu‑se in Camera Comunelor: 'Sa-l lapidam!' Deoarece psalmii sunt poeme razboinice, puritanii erau totdeauna gata sa‑i combata cu arma in mana pe dusmanii lui Iehova. Deoarece Biblia glorifica poporul lui Israel, socotindu-l mai presus decat toate celelalte, englezii, convinsi ca erau noul popor al lui Israel, simtira crescandu‑le orgoliul, pe care raz­boiul de o suta de ani il nascuse in sufletul lor. Milton, de pilda, era de parere ca daca Dumnezeu ar avea de indeplinit vreo misiune grea pe pamant, ar face apel la englezii sai. E un sentiment care se va regasi in secolul al XlX‑lea la Curzon si la Cecil Rhodes .

II. Dupa Vechiul testament, puritanii citesc cel mai bucuros Epistolele sfantului Pavel si cartile lui Calvin. Dumnezeul lor nu este Dumnezeul evangheliei, mort pentru toti oamenii, ci Dumnezeul inspaimantator si gelos, care nu‑i mantuieste decat pe alesii sai. Puritanul, care urmareste cu spaima ceea ce se intampla in sufletul sau, incercand sa recunoasca semnele harului, nu poate fi decat ostil placerilor. 'Cum sa traiesti in veselie, cum sa te bucuri de farmecul primaverii, cum sa suporti tea­trele si spectacolele, cand simti ghiarele diavolului pe tine, cand te‑au si atins flacarile iadului?' Cromwell a luptat toata viata sa impotriva demonului. Se apleaca in fata lui Dumnezeu pana in praful taranii. Asteapta de la inspiratia divina sa afle tot ce‑i este dat sa faca in viata. A fost supranumit 'un om imbatat de Dumnezeu'. Dar aceasta doc­trina care intuneca viata ii face foarte puternici pe cei care o profeseaza. Sacrificarea voluntara a tot ceea ce omul Renasterii numise placere sau fericire faureste fiinte grave si curajoase. Au o frica atat de mare de pacat incat se straduie sa fie soldati disciplinati, comercianti cinstiti, muncitori sarguinciosi. Exigenti fata de altii, sunt tot atat de exigenti si fata de ei insisi. Cand, mai tarziu, veteranii lui Cromwell au fost demobilizati, 'nici unul dintre ei nu s‑a lasat ademenit nici de vagabonzi, nici de banditi'. Regalistii insisi au marturisit ca 'in toate ramurile profesiunilor cinstite acestia prosperau mai mult decat alti oameni, ca nici unul dintre ei n‑a fost acuzat de vreo pungasie sau hotie si ca daca un brutar, un zidar sau un carutas se facea remar­cat prin cumpatarea sau munca sa, aproape sigur era unul din fostii soldati ai lui Oliver'.

III. Unele secte mergeau, in interpretarea Bibliei, mai departe decat Cromwell si oamenii lui. Partida celei de‑a Cincea Monarhii credea in revenirea lui Hristos si in apropierea Milenniumuiui2 . Capito­lul al saptelea din Daniel, capitolul apocaliptic, era evanghelia lor si pentru ca unul din versetele sale anunta domnia sfintilor, ei pretindeau ca Anglia sa fie guvernata de un sanhedrin. Anabaptistii rebotezau pe barbati si femei, la apusul soarelui, in apa raurilor. In vremea aceea George Fox infiinta Socie­tatea prietenilor, prieteni care capatara curand po­recla de quakers (tremuratorii), deoarece extazul credintei lor se manifesta, in anumite reuniuni, prin tremuraturi ale corpului. In ochii quakerilor, reli­gia nu trebuia sa fie decat o experienta spirituala interioara. Ei socoteau de prisos hirotonisirea preo­tilor sau construirea de biserici. Contrar puritanilor, 'prietenii' erau de parere ca fiecare om poate repurta in viata sa o victorie completa asupra paca­tului. Ei dovedeau mai multa bunatate si mai multa seninatate decat cea mai mare parte dintre celelalte secte. Dar refuzul de a presta juramantul, refuzul de a lua parte la razboaie, chiar juste, si refuzul de a recunoaste autoritatea functiilor ecleziastice faceau din ei, fara voia lor, niste rebeli.

IV. In timpul domniei puritanilor, viata, in ma­sura in care o puteau reglementa, fu destul de trista. Interziceau placerile favorite ale englezilor: teatrul, cursele de cai, luptele de cocosi. Tripourile si bordelurile fura interzise. Duminica circulau patrule pe strada pentru a supraveghea inchiderea carciumilor. Fiecare trebuia sa‑si petreaca ziua de duminica in familie, citind scriptura si cantand psalmi. In aceasta zi, in orasul Londra nu se auzea decat 'murmurul rugaciunilor si al cantarilor venind din biserici'. In 1644 parlamentul interzise ca in ziua de sabat sa se vanda merinde, sa se calatoreasca, sa se transporte poveri, sa se admita trage­rea clopotelor, tirul, targurile, bufetele cu racori­toare, dansurile, jocurile, sub pedeapsa unei amenzi de cinci silingi pentru fiecare persoana mai mare de paisprezece ani. Pentru copiii care comiteau asemenea fapte infamante, plateau parintii sau tutorii. Slujbele religioase erau lipsite de tot ce pu­tea sa reaminteasca pompa si frumusetea ceremo­niilor catolice sau chiar anglicane. Evelyn , in jurnalul sau, povesteste ca in 1657 a fost arestat in ziua de craciun, intr‑o capela, pentru ca a respectat 'superstitia privind nasterea Domnului'. Credincio­sii erau atat de infricosati sa nu para papisti, incat pierdusera orice moderatie si buna cuviinta. 'Citesc si se roaga fara metoda - mai spune Evelyn -, fara respect si fara evlavie. Am vazut o intreaga congregatie stand cu palaria pe cap in timpul citirii psalmilor. In unele temple nu se citesc de loc scrip­turile, ci se fac niste rugaciuni serbede, dupa care urmeaza o predica, neinteleasa nici de cei ce asculta nici de cei care o tin, dar care este extraordinar de lunga Multe biserici sunt pline acum de banci im­prejmuite, pe care participantii stau izolati in grupe de trei sau patru insi'. Aceasta banca imprejmuita va ramane unul din semnele individualismului puri­tan, unul dintre subiectele de dezbateri intre Bise­rica de sus si Biserica de jos.

V. Cu tot dispretul lui pentru frumos, puritanis­mul a produs doi mari scriitori, care de altfel au scris operele lor esentiale dupa caderea Common­wealth‑ului. Primul este Milton (1608-1674), poet delicat in tinerete, succesorul imediat al marilor elisabetani, care a renuntat la poezia pagana in timpul conflictelor politice si s‑a aruncat in 'apele inghetate ale prozei', el a fost 'secretarul latin al Consiliului de stat' si unul dintre credinciosii par­tizani ai lui Cromwell; dupa Restauratie, orbind, a dictat doua mari poeme epice: Paradisul pierdut si Paradisul regasit, apoi o drama, Samson Agonistes, autobiografie spirituala in care eroul, invins si orb, ca si Milton, se tanguie printre filistinii triumfatori. Milton este, intr‑o epoca devenita clasica, ultimul supravietuitor al Renasterii. El este singurul in care s‑au imbinat farmecul pagan cu sublima solemnitate a puritanismului. Al doilea este Bunyan (1628-1688), autorul acelei Calatorii a pelerinului publicata in 1678, tot atat de celebra la englezi ca Iliada la greci, povestire simbolica care scapa de ariditate datorita naivitatii sale. Acest caldarar ambulant, chinuit cand de viziuni infernale, cand de viziuni ceresti, a avut ideea simpla, dar geniala, de a inlocui zugra­virea abstracta a evolutiei unui suflet de crestin pe calea mantuirii printr‑o descriere a unei cala­torii reale. Crestinul, personajul central al cartii si care, fara indoiala, nu‑i altcineva decat Bunyan insusi, cauta drumul spre cetatea eterna. In cele din urma si in pofida dusmanilor sai, ajunge la locul ravnit. Naturaletea povestirii si a dialogului, trans­punerea evenimentelor spirituale in drame con­crete ingaduie cititorilor simpli si sinceri sa inte­leaga mai bine decat din alte carti pioase esenta vietii religioase.

VI. S‑a intamplat cu tirania puritana ceea ce se intampla cu toate celelalte tiranii care au pretentia sa schimbe moravurile. O minoritate se supune din convingere, majoritatea din teama, supunerea aces­teia din urma fiind mai mult aparenta decat reala. E destul sa se citeasca scrisorile lui Dorothy Osborne catre sir William Temple2 pentru a vedea cum barbatii si femeile de pe numeroase domenii au incercat sa duca, discret, o viata omeneasca, linistita si inteleapta, in afara timpului lor. Regalistii cei mai hotarati, cu toata oroarea lor de rebeli, dupa ce‑au ratacit o vreme pe continent, s‑au stra­duit sa se intoarca la ei acasa si sa se stabileasca acolo. Chiar si pretendentul ii incuraja. Era mai avantajos pentru el sa aiba partizanii la fata locu­lui. Evelyn povesteste cum s‑a hotarat sa‑si redes­chida domeniul, 'pentru ca nu avea decat o slaba speranta intr‑o schimbare favorabila, totul fiind acum in mainile rebelilor'. Cat timp a trait Cromwell, Restauratia, desi atat de aproape, n‑a fost pre­vazuta nici chiar de mintile cele mai intelepte.

VII. Dupa Restauratie spiritul puritan avea sa fie prigonit la randul sau. Dar era destinat sa supra­vietuiasca. Disidentul, omul care nu‑i de acord 'sa se conformeze', care pretinde pentru constiinta sa dreptul de a judeca toate cazurile, care s‑a obisnuit sa faca parte dintr‑o minoritate, sa se complaca in aceasta situatie si care, dupa ce si‑a facut alegerea, ii ramane credincios chiar cu riscul fericirii sau al vietii sale, va ramane unul dintre cele mai remar­cabile si statornice tipuri englezesti. Fie ca se va consacra problemelor religioase, fie ca se va consa­cra problemelor politice, oricare ar fi obiectul pa­siunii sale, el va fi puternic, incapatanat, incorup­tibil. Va duce lupta impotriva sclaviei, impotriva prostitutiei, impotriva razboiului si va mentine pana in zilele noastre tristetea duminicii engleze. Carac­terului englez ii va datora cateva din trasaturile sale cele mai frumoase si cateva din cele care vor starni ura impotriva lui. Seriozitatea, fidelitatea, integri­tatea morala figureaza intre atributele sale, dar uneori si duplicitatea, caci natura umana e mai complexa decat voiau calvinistii. Adevarul nu este ca unii il au in suflet pe Dumnezeu si altii pe Satana, ci ca in fiecare din noi se da o lupta intre Dumnezeu si Satana. Neacceptand inevitabilele lor ganduri rele, puritanii se vor sforta sa le interpreteze prin pioase discursuri. Ei vor impune o masca morala intereselor lor personale si chiar nationale. In pri­vinta aceasta, ca si in multe alte privinte, un mare numar de englezi erau sortiti sa‑si pastreze felul de gandire puritan si, trei secole mai tarziu, Disraeli va trebui sa recunoasca ca nimeni n‑ar putea guverna Anglia impotriva constiintei neconformiste.