Metalurgia bronzului

Metalurgia bronzului

In spatiul carpato-dunareano-pontic, ca si tn alte zone, este dificil de reconstituit exact procesul trecerii de la metalurgia aramei la aceea a bronzului. In aceasta privinta, se stie ca extractia si reducerea minereurilor de arama, precum si prelucrarea aramei, prin metodele tehnice avansate ale topirii si turnarii in tipare, sunt indicii ca in pragul epocii bronzului, comunitatile umane posedau cunostintele necesare pentru producerea si prelucrarea bronzului. Din lipsa, insa, de cercetari privitoare la procedeele si tehnicile de extractie si prelucrarea minereurilor de cupru din zona respectiva, nu se pot face, deocamdata, decat presupuneri. Astfel, s-ar putea, ca odata zacamintele de cupru identificate, sa se fi trecut la exploatarea lor, la suprafata, ori eventual, chiar la adancime, prin mine, prevazute cu galerii captusite cu lemn. De asemenea, se poate presupune ca, minereul desprins din roca prin incalzire cu ajutorul focului si prin racire rapida, sa se fi scos afara cu sanii de lemn, dupa care ar fi fost spalat si selectionat in jgheaburi de lemn.

Asemenea operatii miniere pentru exploatarea cuprului s-au practicat, atat in Orientul Apropiat, cum o atesta, printre altele, cercetarile de mare amploare de la Timna, in Israel, cat si in diferite zone din centrul, sud-estul si vestul Europei, ca de exemplu la Mitterberg, Mlihlbach-Bischofshofen si Salzburg, in Alpii Austriei, Erzgebirge in Germania Centrala, Aibunar in Bulgaria, Rudna Glava in Iugoslavia, Sierra Nevada in Peninsula Iberica.

De asemenea, nu trebuie pierdut din vedere nici faptul ca, datorita schimbarilor intervenite in structura social-economica a comunitatilor umane din vremea respectiva, acestea erau in situatia de a obtine, prin schimb, cositorul sau substitutele acestuia ­antimoniul, arsenicul sau plumbul.

In felul acesta, prin aliajul obtinut, poate, la inceput intamplator, apoi, in mod sigur, intentionat, s-au inlaturat unele dezavantaje ale cuprului, atat prin cresterea duritatii lui, cat si prin scaderea punctului de topire de la 1085°C, la 900°C si o mai mare fluiditate, ceea ce a facilitat turnarea lui in forme.

In aceasta privinta, pana la bronzurile cu cositor, in proportie ideala de 90% cupru si 10% cositor, au fost folosite cuprurile arsenizate, care se intalnesc in mai multe regiuni din Asia si Europa, inclusiv in spatiul carpato-balcanic, unde sunt cunoscute in eneolitic si in Bronzul timpuriu.

In ceea ce priveste eneoliticul, analizele spectrale ale unor obiecte din asezarile eneolitice (faza Cucuteni B) de la Sarata Monteoru si Ariusd, indica prezenta acestor cupruri arsenizate in ultima faza a acestei culturi. De asemenea, prezenta bronzurilor arsenizate din unele descoperiri de la Sarata Monteoru, Tulcea si Deva atesta folosirea lor si in bronzul timpuriu, dupa declinul metalurgiei aramei din perioada de tranzitie de la eneolitic la epoca bronzului. Printre cele mai vechi obiecte de bronz din spatiul carpato-dunarean, se numara toporul de tip Dumbravioara, cu 1,45 % Sn, din ultimul strat al civilizatiei Schneckenberg de la Sfantu Gheorghe si doi butoni cu bara spiralata, cu 1,55 % Sn, dintr-un mormant cu ocru de la Glavanestii Vechi (jud. Iasi), discutandu-se, insa, daca piesele respective sunt produse locale sau de origine egeana.

In afara de acestea, Bronzului vechi din spatiul respectiv ii mai apartin unele topoare din cupru sau bronz, cu analogii in sud-estul Europei, precum si cateva tipare pentru turnarea unor diferite piese din bronz. In aceasta privinta, cum este cunoscut din forma simpla de topor din cupru de tip Va1cele (Baniabic) au derivat, fara influente exterioare, aproape toate celelalte tipuri de topoare caracteristice epocii bronzului din acest spatiu.

Pornindu-se de la acest substrat din Bronzul timpuriu, s-a constituit in Transilvania din Bronzul mijlociu (circa 1700-1350 a.Chr.) pana in Bronzul tarziu (circa 1150-750 a.Chr.), corespunzator Hallstatt-ului timpuriu (Hallstatt A si B) din alta clasificare, unul dintre cele mai importante centre ale metalurgiei bronzului din Europa, a carui activitate, desi diminuata, a continuat si in perioada urmatoare a Hallstatt-ului (Hallstatt C, circa 750-600 a. Chr). Piesele de bronz ale acestui centru, remarcabile prin frumusetea si cantitatea lor, rivalizeaza cu acelea ale centrelor euro-asiatice, caucazian, central-european si balcano­-dunarean.

Din Bronzul mijlociu incepe cu adevarat metalurgia bronzului in spatiul carpato­-dunareano-pontic, multiplicandu-se, prin folosirea tiparelor (Pecica-Arad, Sarata Monteoru­ Buzau si din alte locuri), lucratul pe loc al metalului cu un continut mare de cositor, datorita accesului la aceasta materie prima, in urma schimburilor mai active cu Europa centrala.

In acelasi timp, acum s-a perfectionat echipamentul de lupta, cum o dovedesc sabiile de tip Boiu-Sauerbrunn, topoarele de lupta cu disc si bratarile spiralice aparatoare de piept din bronz, reunite in depozite sau facand parte din descoperiri izolate, din care unele, in functie de conditiile de gasire, sunt considerate tot depozite.

Prin schimburi, unele topoare de lupta cu disc de tip transilvanean si est-ungar s-au raspandit departe spre est pana la Bug si spre nord, in regiunile Oderului si Elbei, inclusiv in Pomerania, fenomen in legatura cu marele drum al chihlimbarului si cu exploatarea zacamintelor de arama si cositor din bazinul Elbei.

Intrucat unele piese de armament s-au gasit in aria civilizatiei Wietenberg, s-a sugerat caracterul razboinic al purtatorilor acestei civilizatii, care s-au raspandit in mai multe zone ale Transilvaniei, afectand mai mult sau mai putin comunitatile tribale cu care au venit in contact.

In ceea ce priveste sabiile lungi, de impuns, din bronz (rapiere), din Bronzul mijlociu, din spatiul respectiv, considerate mai de mult miceniene, sunt interpretate astazi ca importuri meridionale in mediul trac, sau, eventual, imitatii dupa prototipuri egeene. De asemenea, este posibil ca si decorul spiralic, ca motiv solar, de pe unele obiecte din bronz sau aur, sa fi aparut in acest spatiu in epoca bronzului, independent de influenta miceniana.

In orice caz, influentele miceniene in spatiul carpato­-dunareano-ponticnu pot fi negate sau minimalizate, chiar daca acestea nu l-au marcat profund in a doua jumatate a Bronzului mijlociu, nici sub raportul dezvoltarii metalurgiei si nici in ceea ce priveste inflorirea decorului spiralo-meandric.

In Bronzul mijlociu, in afara de Micene, trebuie avut in vedere faptul ca, in aceeasi perioada, s-a constituit in Europa centrala un grup cultural puternic, acela al civilizatiei mormintelor tumulare, cu doua faze in evolutia lui, raspandit intre estul Frantei si estul Europei centrale, avand in perioada respectiva o importanta deosebita si in domeniul metalurgiei bronzului, in comparatie cu care, numai civilizatia miceniana s-a dovedit mai activa si creatoare.

In Bronzul recent (circa 1050-1150 a.Chr.) s-a intensificat activitatea in domeniul metalurgiei epocii bronzului in Transilvania, cum o atesta numarul mai mare de depozite din acest spatiu si mai mic din regiunile extracarpatice si din Dobrogea.

Din continutul acestor descoperiri fac parte piese de origine locala, central-europeana, estica si sudica.

Unele piese de tip transilvanean s-au raspandit in zonele invecinate, Nistru si, izolat, chiar mai departe, pana la Nipru si, la sud de Dunare, rezultand tipuri mixte, indeosebi din contactul cu tipurile rasaritene.

In ceea ce priveste tipurile de origine central-europeana, un rol important l-a avut acum, direct sau indirect, civilizatia campurilor de urne, respectiv grupul acesteia de la Dunarea Mijlocie, considerat cel mai viguros, ale carui piese de podoaba (unele tipuri de ace si bratari) si arme (sabii de tip Riegsee) sunt frecvente la Dunarea Mijlocie si in Transilvania. Unele din piesele respective, de origine central-europeana, preluate de purtatorii civilizatiilor epocii bronzului din spatiul carpato-dunareano-pontic (Otomani, Suciu de Sus, Wietenberg, Monteoru, Tei s.a.), s-au raspandit, in parte, mai departe spre est, in aria complexului Noua­-Sabatinovka-Coslogeni (sec. XIV-XII a. Chr.), cum o atesta descoperirile de bronzuri ale acestui complex, in care rolul principal l-au avut tipurile de bronzuri rasaritene.

In aceasta privinta, spre deosebire de Transilvania, in regiunile extracarpatice ale Romaniei, se constata, in afara de tipurile de bronzuri de origine transilvaneana sau central­-europeana, o mai mare frecventa a acelora de origine rasariteana, in Moldova si, partial, in Muntenia si Dobrogea, cu analogii pana in Bulgaria. Aceste piese de origine rasariteana se localizeaza in aria civilizatiilor Noua si Coslogeni, la geneza carora, pe langa fondul local din Bronzul mijlociu, au participat si elemente rasaritene, apartinand culturii Sabatinovka din stepele nord-pontice, considerata ca fiind dezvoltata in spatiul dintre Prut si Nistru, pe baza culturii Mnogovalikovaia. In acest fel, prin procesul de reactii in lant sau prin interferente culturale, s-ar explica prezenta pieselor de origine rasariteana in spatiul respectiv, cu analogii pana la Nipru si, in mod exceptional, chiar pana la Volga si in zona pre-uralica.

Pe de alta parte, raspandirea complexului cultural Noua-Sabatinovka, in spatiul dintre Nipru si Podisul Transilvaniei, a contribuit la prezenta unor tipuri de obiecte din bronz de origine rasariteana, in numar redus, pana in Transilvania.

In ceea ce priveste piesele de origine meridionala, din Muntenia si Oltenia, acestea sunt in legatura cu curentul cultural si etnic, de origine sudica, ilustrat prin complexul Zimnicea-Plovdiv de la sfarsitul Bronzului mijlociu si inceputul Bronzului tarziu, curent intrat in contact cu comunitatile culturilor Tei, Verbicloara, Galrla Mare si Coslogeni. In felul acesta, complexul Zimnicea-Plovdiv, prin grupul Coslogeni, a avut o deschidere si spre cateva elemente de origine rasariteana, apartinand complexului Noua-Sabatinovka.

Deci, pentru grupele regionale de bronzuri din regiunile extracarpatice ale Romaniei, de mare importanta a fost centrul metalurgic din Transilvania, de unde s-au raspandit unele bronzuri din aceste regiuni, exceptand Dobrogea, in care, pana in prezent, nu se cunosc piese de bronz de tip transilvanean.

Perioada urmatoare, a Bronzului tarziu corespunzatoare Hallstatt-ului timpuriu, respectiv Hallstatt A si B (1150-750 a. Chr.), se remarca, in domeniul metalurgiei bronzului, printr-o mare prosperitate, creativitate si dinamism. In schimb, metalurgia fierului este abia la inceput, cunostintele, in acest domeniu provenind, la inceput, din nord-vestul Balcanilor, de unde s-au raspandit, intr-o prima etapa, in Banat si Maramures, neexcluzandu­-se posibilitatea si a existentei unui centru pe teritoriul Bulgariei, de unde s-ar fi extins aceste cunostinte in Dobrogea.

In ceea ce priveste metalurgia bronzului din spatiul carpato-dunareano-pontic, nu a fost o cezura intre Bronzul recent si tarziu. In aceasta privinta, in descoperirile de bronzuri din aceasta perioada, ca si in alte categorii de descoperiri din aria respectiva, s-au continuat, cu usoare variatii, tipurile anterioare de obiecte din bronz, la care s-au adaugat unele noi, la fel ca si in alte zone din Europa centrala, in care a fost o activitate sustinuta in acest domeniu.

Metalurgia bronzului din Transilvania, datorita procedeelor folosite pentru topirea si obtinerea aliajului bronz pentru diferite categorii de obiecte, a atins dezvoltarea sa maxima la inceputul Bronzului tarziu, respectiv in faza corespunzatoare Hallstatt-ului Al (1150-1000 a.Chr.). Aceasta culme a metalurgiei bronzului se reflecta in numarul mare de depozite, precum si in cateva mari depozite-turnatorii, prin care se atesta o productie de obiecte de bronz dintre cele mai importante din estul Europei centrale. In aceasta privinta, un loc aparte ii revine marelui depozit-turnatorie de la Uioara de Sus jud. Alba), care, prin numarul pieselor (5812) si greutate (1100 kg), este considerat ca fiind al doilea in Europa, dupa acela de la Bologna, din Italia. Urmeaza ca importanta depozitele-turnatorii de la Spalnaca, Gusterita, Aiud, Band si Dipsa, in greutate mai mult decat toate depozitele dc la sfarsitul epocii bronzului din spatiul respectiv.

Caracteristic pentru aceste descoperiri de bronzuri din aceasta faza a Bronzului tarziu din spatiul respectiv este, pe langa numarul mare de bucati de bronz brut si deseuri de la turnare, afluxul de elemente de origine locala si central-europeana, cu analogii la Dunarea Mijlocie si in sudul Germaniei, explicabile prin relatiile tribale din acea vreme. In aceasta privinta, probabil prin schimburi, in care sarea si unele bronzuri de provenienta locala au avut un rol, precum si prin alte relatii, au parvenit aici lingouri de cositor pur din Boemia si Saxonia, perle de chihlimbar de origine nordica si de sticla albastra din sud, vase de bronz ornamentate, unelte si piese de bijuterie si de toaleta din centrul Europei, pumnale si fibule de tip Peschiera din nordul Italiei si unele piese de podoaba de origine nordica.

In Transilvania, depozitele-turnatorii si depozitele, prin caracteristicile lor, apartin mai multor grupe care, in ciuda particularitatilor locale, erau in stranse legaturi, lipsind variantele locale din etapa precedenta. De altfel, tendinta de uniformizare pe spatii mai mari, este atestata nu numai prin bronzuri, ci si prin ceramica din asezarile si necropolele contemporal1e cu acestea, apartinand grupului Lapus-Gava cu ceramica canelata.

In ceea ce priveste regiunile extracarpatice ale Romaniei, este posibil ca aceasta prima faza a Bronzului tarziu sa fie ilustrata prin cateva depozite de bronzuri din Moldova, din care lipsesc piesele de origine rasariteana, tipice grupului Noua-Sabatinovka.

In continuare, dupa o diminuare sensibila a activitatii in domeniul metalurgiei bronzului, prima subfaza a celei de-a doua faze a Bronzului tarziu (sec. X a.Chr.) incepe o noua etapa in acest domeniu, care se remarca printr-o productie specifica de unelte, arme, podoabe si vase de bronz de origine locala si central-europeana, la care se adauga unele elemente de provenienta septentrionala (fibule cu disc).

Dupa aceasta etapa de revigorare a metalurgiei bronzului, contemporana cu grupul Medias-Reci cu ceramica canelata, a urmat o scadere progresiva a acestei activitati pana catre sfarsitul Bronzului tarziu, atestata prin numarul redus al descoperirilor de obiecte de bronz, insotite de unele din fier, corespunzatoare in timp cu grupul Reci II-Cernat, precum si cu unele asezari si necropole din Transilvania si Oltenia.

In ceea ce priveste regiunile extracarpatice si Dobrogea, se cunosc doar cateva depozite de bronzuri din aceasta a doua faza a Bronzului tarziu, contemporane cu grupurile Granicesti si Corlateni din Moldova, Chisinau-Lukasevka din Republica Moldova, Belugrudovka si Cernoles din regiunea de silvostepa nord-pontica si Babadag-Psenicevo din Dobrogea si Bulgaria.

Metalurgia bronzului a continuat sa mai fie practicata in aria carpato-dunareano­-pontica, intr-o masura mai redusa, si in Hallstatt-ul propriu-zis, respectiv in Hallstatt-ul mijlociu (circa 750-600 a.Chr.), cum o atesta cateva depozite descoperite in vaile Somesului si Muresului, in Transilvania, sau in valea Dunarii Mijlocii, in Oltenia. Acestea, constituite, mai ales, din accesorii vestimentare si podoabe, contin in mai mica masura si piese de harnasament, vase si chiar cateva roti de car de lupta, cu analogii in regiunea carpato-dunareana si la Dunarea Mijlocie.

Izbitor pentru aceste depozite este numarul mare de obiecte din bronz, in comparatie cu al acelora din fier, cu care se asociaza uneori. Dintre primele, se remarca fibulele cu o mare raspandire in Europa centrala si est-centrala, ca si spre sud, pana la Mediterana si Muntii Balcani, apoi fibulele de tip Vace, cu analogii la sud de Dunare, tn Bulgaria si Iugoslavia, pandantivele circulare de origine dunareana, importate in Transilvania si Ungaria, ca si in zona Belgradului, protome de pasare de la Dunarea Inferioara, care s-au raspandit pana in bazinele Dunarii Mijlocii, Tisei si Nistrului Superior, unele accesorii vestimentare si podoabe (coliere, bratari spiralate), piese de harnasament si, chiar, intr-un caz, roti de car de lupta (Orastie) s.a. Obiectele acestea au apartinut, probabil, unei aristocratii tribale, ca si unele morminte de luptatori cu bogat inventar funerar din aceeasi vreme, din centrul Europei.

Odata depasita aceasta faza, metalurgia bronzului din spatiul carpato-dunareano-pontic si-a pierdut din importanta in Hallstatt-ul tarziu, cand pe primul loc s-a situat, de acum inainte, metalurgia fierului.

Deci, pentru mai bine de un mileniu, din Bronzul mijlociu (circa a.Chr.) pana in Hallstatt-ul tarziu (circa 600 a. Chr.), sunt dovezi evidente privitoare la evolutia metalurgiei bronzului din spatiul carpato-dunareano-pontic, practicata de triburile locale prototracice in Bronzul mijlociu, tracice in Bronzul recent si tarziu si daco-getice din Hallstatt-ul mijlociu.

Descoperirile de asemenea piese din bronz din depozite, ca si cele din aur din tezaure, reflecta si anumite restructurari social-economice din epoca bronzului si prima epoca a fierului.

In ceea ce priveste depozitele de bronzuri, se discuta semnificatia lor, respectiv cauzele depozitarilor, in sensul daca aceste descoperiri pot fi considerate de caracter profan (depozite propriu-zise), introduse in pamant in conditii de neliniste, de ordin local sau mai general, pentru a fi scoase apoi de posesorii lor, sau de caracter sacru (depozite votive), cu depuneri imprastiate in spatiu, continui si pentru totdeauna, spre deosebire de primele, care sunt mai frecvente in unele perioade si masate in anumite zone, putandu-se deosebi cu ajutorul lor orizonturi de asemenea descoperiri. In legatura cu aceasta problema, constatarile lui Frauke Stein pentru depozitele din epoca bronzului din sudul Germaniei, potrivit carora semnificatia descoperiri lor din zona respectiva nu este numai religioasa, ci si profana, ultima avand in zona respectiva o pondere mai mare, prezinta interes si pentru interpretarea depozitelor de bronzuri din spatiul carpato-dunareano-pontic, care nu pot avea numai o semnificatie votiva, cum s-a presupus de catre unii cercetatori, in ciuda faptului ca s-au deosebit si pentru acest spatiu mai multe categorii de depozite, impunandu-se pentru acelea de caracter votiv a se cunoaste exact conditiile lor de gasire, precum si continutul pastrat uneori doar partial.

In orice caz, analiza pertinenta cu privire la cronologia depozitelor de bronzuri din zona cercetata, confirma teza succesiunii in timp a acestor categorii de descoperiri, sustinuta de cei mai multi autori. Prin aceasta se infirma parerea potrivit careia orizonturile de depozite de bronzuri din spatiul carpato-dunareano-pontic ar fi limitate, relative si formale, invocandu-se in acest scop caracterul votiv al tuturor descoperirilor din acest spatiu, ceea ce este greu de admis si de demonstrat.