Nasterea comunismului. De la Lenin la Stalin

Nasterea comunismului. De la Lenin la Stalin

Imperiul tarist a oferit conditiile propice pentru izbucnirea, pe fondul primului razboi mondial, a ultimei mari revolutii burgheze din istorie, dar si a primei izbande comuniste de durata. La 12 martie 1917, printul George Lvov prelua conducerea unui guvern provizoriu, in care ministru de externe era Paul Miliukov, in timp ce socialistul Aleksandr Kerensky asigura departamentul justitiei, reusind sa impuna abdicarea ultimului tar, Nicolae II, la 15 martie. Desi auto­cratul incercase sa salveze monarhia in favoarea fratelui sau, cursul istoriei era ireversibil, astfel ca succesorul desemnat, Mihail, ii va urma exemplul a doua zi.

Preluand puterea, guvernul provizoriu va raspunde cerintelor societatii si va inaugura o epoca de reforme. Sunt recunoscute liber­tatile civice si egalitatea tuturor cetatenilor pe un fundal revolutionar fara precedent. Mai mult, sunt facuti pasi semnificativi in plan extern prin recunoasterea independentei Finlandei in cadrul Federatiei ruse (21 martie) si a Poloniei, precum si a autonomiei Estoniei la 12 aprilie. In plan intern, la 30 aprilie, noile autoritati isi vor anunta intentia de a proceda la o reforma agrara radicala prin confiscarea mosiilor tarului si a celor bisericesti, masura lasata totusi la latitudinea viitoarei Adunari Constituante.

In ciuda acestor succese, guvernul provizoriu se va confrunta cu puternica opozitie a Sovietului de la Petrograd, cu care impartea puterea, in chestiunea spinoasa a continuarii razboiului alaturi de aliati. Pe acest fond, se va produce revenirea lui Lenin, liderul miscarii bolsevice, din Elvetia la Petrograd. Nascut la 22 aprilie 1870, la Simbirsk, pe Volga, pe adevaratul sau nume Ulianov, el facea parte dintr-o familie de revolutionari, fratele sau Alexandru fiind implicat in tentativa de asasinare a tarului Alexandru II, din 1887. Dupa 1900, cu exceptia unui scurt interstitiu intre 1905-1906, Lenin a trait in exil, revenind in Rusia abia la 16 aprilie 1917.

Interesant este faptul ca el a beneficiat de sprijinul tacit al ger­manilor, care sperau ca astfel vor fi subminate angajamentele guvernului rus de a continua razboiul. In ceea ce-1 privea, Lenin era adeptul preluarii imediate a puterii de catre soviete, al incheierii pacii si al legiferarii urgente a reformei agrare. De altfel, a doua zi dupa revenirea in patrie, el va face cunoscute celebrele sale Teze din aprilie. Alaturi de el, un rol important va fi jucat de Leon Trotki (pseudonimul de revolutionar utilizat de Lev Davidovici Bronstein, nascut la 7 noiembrie 1879), revenit in mai 1917 din exil din Statele Unite, de la New York, acesta organizand viitoarea Armata Rosie. Cei doi vor fi liderii aripii bolsevice (majoritare) a socialistilor, lor fiindu-le opusa gruparea mensevica. Lozincile lansate de Lenin, de genul Toata puterea in mana sovietelor sau Paine, pace si pamant, au avut ecou imediat in randul maselor.

Incercand sa-si consolideze pozitia, guvernul provizoriu a decis declansarea unei ofensive (intre 29 iunie si 7 iulie) impotriva Puterilor Centrale, in Galitia, cu speranta ca astfel se va impune si in fata criticilor interni. Din pacate, initiativa s-a dovedit a fi neinspirata, pentru ca armata rusa nu a avut capacitatea de a schimba in mod radical situatia de pe front. Mai mult, esecul militar va avea efecte interne, radicalii preluand controlul la Petrograd. Totusi, o incercare a bolsevicilor de a prelua puterea (16 - 18 iulie) va esua, Trotki fiind arestat si Lenin fugind in Finlanda. Este momentul, la 20 iulie, cand printul Lvov este schimbat de Kerensky, un rol important in noul executiv jucandu-1 generalul Lev Kornilov, care a preluat conducerea armatei.

La randul sau, Kornilov va incerca sa schimbe guvernul provizoriu, dar tentativa sa din 9-14 septembrie va esua, el fiind demis de Kerensky. In schimb, agitatiile bolsevicilor vor gasi tot mai multi adepti. Din Finlanda, Lenin le cerea adeptilor sai sa actioneze imediat, speculand momentul. El se baza pe noul lider al Sovietului din Petrograd, nimeni altul decat Leon Trotki, motiv pentru care, deghizat, va reveni, la 23 octombrie, in Rusia pentru a participa la sedinta secreta a Comitetului Central, desfasurata la Petrograd, la care s-a hotarat declansarea insurectiei armate. In aceste conditii, in noaptea de 6 noiembrie, bolsevicii vor prelua controlul la Petrograd si Kronstadt, iar garzile rosii vor ocupa sediul guvernului provizoriu, Palatul de iarna, cu ajutorul crucisatorului Aurora. Premierul Kerensky va reusi sa se salveze, ajungand in exil, in timp ce majoritatea populatiei era preocupata de problemele cotidiene.

Victoria revolutiei bolsevice va fi consfintita la 7 noiembrie, atunci cand cel de-al doilea Congres al sovietelor din Rusia va marca preluarea definitiva de catre bolsevici a puterii executive prin intermediul Consiliului Comisarilor Poporului. Liderul noului organ executiv era Lenin, secondat de Trotki si Stalin. Imediat, urmarind consolidarea pozitiei interne si internationale, Lenin va initia publicarea Decretului asupra pacii, solicitand partilor implicate in conflictul mondial sa accepte initierea de discutii in vederea incheierii razboiului. Desi presupunea sacrificii mari pentru Rusia, Lenin a inteles sa lupte pentru aplicarea imediata a acestei idei, fiind convins ca doar asa va castiga timpul absolut necesar pentru a-si consolida pozitia in plan intern. Intrucat seful armatei, generalul Duhonin, se opunea initiativei, el va fi inlocuit, la 21 noiembrie, cu bolsevicul Krilenko. A doua zi, Trotki va reveni asupra solutiei incheierii unei paci fara anexari si despagubiri, respinsa de Puterile Aliate, dar acceptata la 28 noiembrie de germani.

Venita la putere in numele unor idealuri cu adevarat remarcabile, puterea sovietica va face primii pasi luand unele masuri ce pot fi considerate cu adevarat importante. Alaturi de initiativa incheierii pacii, se evidentiaza Decretul asupra pamantului, adoptat chiar la 7 noiembrie, nationalizarea bancilor, nerecunoasterea datoriilor externe ale Rusiei tariste, preluarea controlului asupra fabricilor de catre muncitori, confiscarea proprietatilor bisericesti. Pe langa aceste masuri ce vizau democratizarea si modernizarea societatii ruse (capitol la care putem consemna si adoptarea calendarului gregorian la 31 ianuarie 1918), bolsevicii au luat si alte decizii prin care urmareau consolidarea pozitiei proprii. Astfel, ei vor prelua controlul asupra sindicatelor si vor infiinta Comisia Extraordinara pentru Combaterea Contrarevolutiei (CEKA) la 20 decembrie 1917. Desi alegerile pentru Adunarea Constituanta de la 25 noiembrie vor fi castigate de gruparea social-revolutionara (mensevica), care va obtine 420 de mandate, in dauna celor doar 225 ale bolsevicilor, la intrunirea de la Petrograd a celor alesi, la 18 ianuarie 1918, Armata Rosie isi va putea permite sa-i disperseze pe cei adunati.

Dupa cum am subliniat deja, principala problema pentru Lenin o constituia insa incheierea pacii. Din aceasta perspectiva, semnarea armistitiului dintre Rusia si Puterile Centrale, la 5 decembrie 1917, la Brest Litovsk poate fi considerata un prim succes, totusi unul partial, intrucat tratativele vor esua la 28 decembrie datorita faptului ca ger­manii au cerut Polonia si teritoriile vestice ale Rusiei, prevalandu-se de principiul autodeterminarii lansat chiar de revolutia bolsevica. Situatia se va mentine complicata pe fondul proclamarii independentei Ucrainei, la 28 ianuarie 1918, care va incheia chiar un tratat separat de pace cu Puterile Centrale la 9 februarie. A doua zi, in replica, bolsevicii vor face publica o Proclamatie prin care anuntau incheierea razboiului. Totusi, germanii vor relua, la 18 februarie, ofensiva spre Petrograd, determinandu-1 pe Lenin sa accepte conditii de pace extrem de grele.

Potrivit tratatului de la Brest Litovsk, din 3 martie 1918, dintre Rusia sovietica si Puterile Centrale, bolsevicii pierdeau Polonia si Ucraina, precum si alte teritorii de granita care nu erau locuite in majoritate de rusi. In schimb, Lenin castiga timpul absolut necesar consolidarii situatiei interne. Privit din perspectiva istorica, tratatul de la Brest Litovsk poate fi considerat un succes al tinerei diplomatii bolsevice, care a inteles foarte bine sa joace cartea oportunista, facand sacrificii pe termen scurt in detrimentul unor interese de durata. Cu acest prilej, Lenin si-a impus punctul de vedere in fata lui Buharin, care considera ca semnarea tratatului cu kaiserul echivala cu tradarea muncitorilor germani. Pentru Lenin, prezervarea revolutiei ruse era mult mai importanta decat revolutia mondiala, care era trecuta in planul secund.

Fara indoiala, principalul test in plan intern pentru bolsevici 1-a constituit razboiul civil. Acesta este una din cauzele pentru care Lenin a ales solutia mutarii sediului sau de la Petrograd la Moscova, la 9 martie 1918, oras in care el se simtea mai putin expus. La acea data, conflictul intern incepuse deja, semnalul fiind dat de revolta cazacilor de pe Don condusi de generalii Kornilov si Kaledin, la 9 decembrie 1917. Un merit deosebit in organizarea unei puternice forte de riposta guvernamentale revine lui Leon Trotki, considerat parintele Armatei Rosii, cea care va obtine victoria finala in lungul si sangerosul conflict.

Istoria razboiului civil este una sinuoasa, luptele desfasurandu-se pe mai multe fronturi si in etape succesive, cu sorti diferiti de izbanda. Finalmente, hotaratoare s-a dovedit lipsa de cooperare intre fortele "albe", care nu au stiut sa dea o lovitura decisiva concertata bolsevicilor, lasandu-le timpul necesar pentru a interveni pe rand in diferitele zone de conflict. Astfel, la inceputul lui 1918, luptele cu cazacii de pe Don erau in plina desfasurare, Armata Rosie reusind sa beneficieze de sinuciderea generalului Kaledin in urma unei infrangeri, urmata de uciderea lui Kornilov. Comanda albilor va fi preluata de generalul Denikin, care va fi sprijinit de hatmanul cazacilor de pe Don, generalul Krasnov. Este perioada in care se proclama independenta Ucrainei, nationalistii de la Kiev reusind, cu sprijin german, sa ocupe Odessa si sa respinga atacurile bolsevicilor, formandu-se chiar un guvern condus de generalul Skoropadsky.

Dupa capitularea Puterilor Centrale, la 15 noiembrie 1918, socialistii ucraineni condusi de generalul Simon Petliura vor reusi sa preia conducerea guvernului de la Kiev, dar^- se vor confrunta cu ofensiva corpului expeditionar francez, care va ocupa Odessa, la 18 decembrie. Interventia Aliatilor va fi contracarata de o puternica lovitura a Armatei Rosii, bolsevicii ocupand Kievul, la 3 februarie 1919, apoi Odessa, la 8 aprilie. In acel moment, Ucraina devenea republica bolsevica.

Interventia generalului Denikin va rasturna din nou situatia, el ocupand Ucraina din august pana in decembrie 1919. Dar si dominatia lui Denikin se va dovedi efemera, intrucat o noua ofensiva a Armatei Rosii va duce la preluarea controlului asupra Kievului, la 17 decembrie 1919. De aceasta data, este randul Poloniei sa intervina in razboi, Ucraina fiind ocupata la 7 mai 1920, dar contraofensiva sovietica va conduce, finalmente, la alipirea Ucrainei la Uniunea Sovietica in formare, la 30 decembrie 1920.

Interventia fortelor antibolsevice dinspre Vest va fi dirijata de generalul Iudenici, care va reusi, in decembrie 1919, sa avanseze spre Petrograd. El va fi insa invins de Armata Rosie, iar Bielorusia se va alatura Uniunii Sovietice. In schimb, Lenin va fi nevoit sa recunoasca independenta statelor baltice si a Finlandei. Aceeasi soarta o va avea si interventia trupelor aliate din nordul Rusiei. La 23 iunie 1918, un corp expeditionar englez debarca la Murmansk cu scopul de a proteja zona in fata trupelor germane. Ulterior, la 2 august cu sprijinul francezilor, britanicii vor ocupa Arhanghelskul si vor sprijini o guvernare independenta fata de bolsevici in zona, din primavara lui 1919 aliatii beneficiind si de prezenta unor unitati ale armatei americane. Totusi, pe fondul unei puternice ofensive bolsevice, dupa lupte grele, Arhanghelskul, la 30 septembrie 1919, si Murmanskul, la 12 octom­brie, vor fi cedate.

In primavara lui 1920, rezistenta impotriva comunismului era inca intretinuta in sud de generalul Denikin, care va pierde totusi, dupa unele succese ce s-au dovedit efemere, ultima baza la 27 martie, cedand comanda trupelor generalului Vranghel. Dupa ce Armata Rosie a reusit o serie de succese in Caucaz, ocupand importantul centru Baku, la 28 aprilie, Vranghel va declansa contraofensiva ce ii va aduce controlul asupra unui important teritoriu in sud. Totusi, el nu se va dovedi capabil sa administreze regiunea si va fi fortat sa se retraga, la 1 noiembrie, in Crimeea, iar de aici, la 12 noiembrie, sa-si evacueze armata spre Istambul.

Nici in Asia Centrala, opozantii regimului comunist nu au avut decat succese efemere. In iunie 1918, legiunea ceha din Siberia, formata din prizonieri de razboi, va reusi sa preia controlul asupra Transiberianului si, cu sprijinul locuitorilor din zona, va impune chiar un guvern autonom al Siberiei cu centrul la Omsk. La 18 noiembrie, in urma unei lovituri militare, puterea la Omsk va fi preluata de amiralul Aleksandr Kolceak, care se va proclama conducator suprem al Rusiei. Desi a reusit sa reziste o perioada in fata unei puternice ofensive sovietice, Kolceak va fi nevoit sa predea puterea generalului Semenov la 17 decembrie. Apoi, treptat, bolsevicii vor avansa spre Est, ocupand Vladivostokul la 25 octombrie 1922, dupa ce acesta fusese evacuat de catre trupele japoneze, apoi anexand teritoriile din Orientul indepartat la Uniunea Sovietica, la 19 noiembrie 1922.

Paralel cu lungul razboi civil, autoritatile bolsevice de la Moscova au luat masuri energice pentru a-si impune dominatia. Un moment cu multiple semnificatii 1-a constituit promulgarea Constitutiei sovietice, la 10 iulie 1918, document ce consfintea instau­rarea de jure a dictaturii proletariatului. A urmat la 16 iulie, asasinarea familiei tarului Nicolae II (inclusiv copii si tarina Alexandra) la Ekaterinburg, eveniment ce marca ruptura definitiva cu trecutul. De notat ca o tentativa de ucidere a lui Lenin a esuat la 30 august de aceasta data reactia autoritatilor materializandu-se in declansarea unui nou val de teroare impotriva opozantilor.

Desi prin victoriile obtinute de Armata Rosie regimul se conso­lidase in interior, o revolta a marinarilor din Kronstadt inabusita violent de bolsevici (23 februarie - 17 martie 1921), coroborata cu o puternica foamete, il va determina pe Lenin sa ia o initiativa prin care dorea sa modifice profund abordarea problemelor economice de catre bolsevici. La 17 martie, liderul de la Kremlin dadea semnalul pentru debutul noii politici economice (N.E.P.). In primul rand, prin aceasta politica taranii beneficiau de o mai mare libertate de actiune, ei avand de acum posibilitatea sa pastreze surplusul de productie si sa faca comert, autoritatile permitand chiar activitatea micilor ferme. In domeniul industriei s-a ajuns pana la preluarea controlului unor fabrici de catre fostii proprietari, in timp ce noi initiative private sunt stimulate. La randul sau, sistemul fiscal este pus pe baze semi-capitaliste.

Totusi, noua linie avea limitele sale, controlul statului asupra industriei grele si a comertului exterior fiind total. Rezultatele nu au intarziat sa apara, s-a constatat chiar un reflux al ideologiei comuniste, dupa cum teroarea a inceput sa cunoasca alte dimensiuni, mai suportabile. La 30 decembrie 1922 aparea in mod oficial Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, o federatie din care, initial, faceau parte Rusia, Bielorusia, Ucraina si Transcaucazia.

Pe fundalul acestor reforme, bolsevicii vor obtine si un important succes in plan extern prin semnarea tratatului de la Rapallo, din 16 aprilie 1922, cu Germania. Pe langa iesirea din izolare, Rusia sovietica obtinea perspectiva unei colaborari cu o alta putere ce fusese exclusa din randul marilor forte mondiale.

La 21 ianuarie 1924 inceta din viata parintele primei revolutii socialiste victorioase, Vladimir Ilici Lenin. Moartea lui nu a surprins, la acea data el suferind deja trei crize puternice. Dupa prima dintre ele, cea din 26 mai 1922, reusise sa se refaca partial, tratandu-se la Gorki, dar, la 16 decembrie, va avea loc un nou atac. In urma acestui moment, el va dicta celebrul Testament, la 25 decembrie 1922. Lenin a reusit sa mai viziteze o data Kremlinul, la 18 octombrie 1923, inainte de a muri. Trupul sau mumificat a fost asezat in mausoleul de la Moscova, la 27 ianuarie 1924.

La acea data, pozitia bolsevicilor era deja consolidata, iar meritele lui Lenin unanim apreciate. De altfel, la 1 februarie, regimul bolsevic era recunoscut de Marea Britanie, urmata la scurt timp de Italia, Franta si Japonia. Mult mai tarziu, la 17 noiembrie 1933, pe aceeasi pozitie se vor situa si Statele Unite ale Americii.

Pentru ca nu a existat un succesor unic desemnat cu claritate din timpul vietii lui Lenin, la moartea lui s-a declansat un puternic conflict la inceput mocnit, din 1926 deschis, intre Leon Trotki, pe de o parte, si Iosif Vissarionovici Stalin, pe de alta.

Stalin, un georgian nascut in 1879 in localitatea Gori intr-o familie de tarani, era pseudonimul de revolutionar al lui Iosif Vissarionovici Djugasvili. El se va asocia la inceput cu alti doi lideri importanti, Lev Kamenev si Grigori Zinoviev, care cu timpul vor intelege ca Stalin doar se foloseste de ei pentru a-si impune dictatura personala, motiv pentru care se vor ralia lui Trotki. Nu este lipsita de importanta numirea lui Stalin in noul post de secretar general al partidului, creat in aprilie 1922, chiar intr-un moment in care Lenin era in pragul primei crize.

Manevrand cu abilitate, Stalin isi va asigura controlul asupra Biroului Politic, impunandu-si linia in fata lui Trotki si a adeptilor accelerarii constructiei socialismului si ai revolutiei continue. Astfel, in perioada iulie - octombrie 1926, Stalin va reusi sa-i elimine din conducerea partidului pe Trotki si Zinoviev, pentru a retine doar doua nume mai cunoscute. Victoria definitiva a lui Stalin s-a consemnat la 27 decembrie 1927, cu prilejul Congresului XV al partidului. Deciziile adoptate cu acest prilej vor consemna si sfarsitul noii politici economice, ceea ce va avea un puternic impact asupra societatii.

Stapan pe situatie, Stalin va impune adoptarea primului plan cincinal, care a debutat la 1 octombrie 1928. Conform noilor viziuni economice, accentul va cadea pe industria grea si pe cooperativizarea agriculturii, fiind luate masuri represive impotriva taranilor instariti, asa-zisii culaci. Economia planificata era considerata cheia de bolta a socialismului, iar pentru Stalin industrializarea era garantia viitorului. Dincolo de exagerari si de incalcari chiar ale legislatiei socialiste, nu trebuie negate succese precum constructia hidrocentralei de pe fluviul Nipru sau constructia unor noi orase industriale, specializate pe anumite ramuri de productie, care au generat insa si un exod din mediul rural estimat la circa noua milioane de persoane.

Cel mai primejdios inamic al lui Stalin, Leon Trotki, va fi expulzat din Uniunea Sovietica in ianuarie 1929, fiind ulterior asasinat in Mexic, la 20 august 1940. La 17 noiembrie 1929, si Buharin era exclus din Biroul Politic, intrucat solicitase continuarea N.E.P. Ulterior, teroarea s-a extins pana la nivelul simplilor membri de partid, numai in 1933 fiind exclusi din organizatiile lor circa un milion de comunisti. Asasinarea lui Serghei Kirov, un apropiat al lui Stalin, la 1 decembrie 1934, va declansa un nou val de teroare, prilej pentru eliminarea din partid si condamnarea pentru "tradare si conspiratie", in ianuarie 1935, a lui Kamenev si Zinoviev.

In ciuda dictaturii interne, Stalin va reusi un nou succes in plan international, la 18 septembrie 1934, prin primirea Uniunii Sovietice in randurile Ligii Natiunilor. De fapt, el aplica cele doua directii principale ale politicii externe sovietice: rasturnarea guvernelor capitaliste si, paralel, dezvoltarea de relatii normale cu aceleasi state. Un rol important revenea Internationalei III Comuniste, care, dupa cum observa remarcabilul cercetator Francois Furet, era "extinderea internationala a revolutiei din Octombrie."

Noile realitati vor fi consemnate de Constitutia adoptata la 5 decembrie 1936. La acea data, federatia cuprindea 11 republici, iar ca noutate organizatorica in locul Congresului sovietelor va aparea Sovietul Suprem. Desi controlul asupra societatii era aproape total, Stalin isi indrepta atentia si asupra armatei, a carei comanda a fost practic decapitata. La 12 iulie 1937, un grup de generali in frunte cu maresalul Tuhacevski vor fi executati pentru "spionaj in favoarea germanilor si japonezilor". Aceeasi soarta a avut-o si Buharia judecat la 2-15 martie 1938, condamnat si executat alaturi de alti lideri din vechea garda bolsevica.

Pe fondul puternicelor presiuni pe care le facea Hitler asupra Poloniei, la 3 mai 1939, ministrul sovietic de externe, Maxim Litvinov, va fi schimbat din fruntea diplomatiei dupa 18 ani, perioada in care el se manifestase ca un politician echilibrat si respectat de mediile internationale. Noul titular al postului, Veaceslav Molotov, un apropiat al lui Stalin, va impune imediat o noua linie strategica, orientandu-se spre o colaborare cu Germania. El punea in fata intereselor ideologice pe cele ale avantajului practic ce putea rezulta din aceasta combinatie "impotriva naturii". Astfel, se va ajunge la semnarea pactului din 23 august 1939. Desi s-a declarat neutra la 1 septembrie, Uniunea Sovietica a pus in practica prevederile pactului la 17 septembrie, atunci cand Armata Rosie a invadat la randul ei Polonia, ocupand un teritoriu ce coincidea cu linia de demarcatie asupra careia cazusera de acord Ribentropp si Molotov.

Dupa atacarea Uniunii Sovietice de catre Hitler, la 22 iunie 1941, datele problemei se vor schimba. Stalin va fi acceptat de Marea Britanie, mai intai, apoi si de Statele Unite, cele Trei Mari Puteri for­mand coalitia care a decis soarta conflagratiei. De asemenea, el se va remarca drept un autentic lider pe parcursul unui lung si dificil razboi de aparare, stiind sa coalizeze toate fortele si resursele interne pentru a rezista la inceput in fata fantasticei presiuni a Wehrmachtului, apoi pentru a contraataca si a obtine victoria finala. Nu in ultimul rand atragem atentia asupra manierei in care Stalin a stiut sa obtina profit maxim si din noile realitati politice internationale postbelice.