Principalele institutii ale dreptului in Dacia

Principalele institutii ale dreptului in Dacia

Proprietatea

Proprietatea cviritara asupra pamantului era posibila doar in coloniile cu ius Italicum.

Proprietatea provinciala - restul pamantului provinciei introdus in proprietatea statului roman cu titlul ager publicus.Administratia romana insa lasa pamantul in folosinta provincialilor iar acestia din urma recunosteau dreptul statului roman prin plata unui impozit.

Juristii romani ai epocii au incercat sa incadreze acest drept al provincialilor in categoriile juridice cunoscute si l-au numit possesio et uzufructus fiind asemanator pana la un anumit punct drepturilor reale. Insa provinciiali exercitau un veritabil drept de proprietate pe care doctrina moderna a numit-o proprietate provinciala. Provincialii putea sa transmita acest drept prin acte intre vii , prin intermediul traditiunii, puteau sa-l greveze cu servitutii si ipoteci si sa-l lase mostenire dupa moarte.

Uzucapiunea

Institutia uzucapiunii apartinand dreptului civil este inaplicabila peregrinilor , de aceea s-a creat o institutie de drept al gintilor numita praescriptio longi temporis. Ea este definita de uzucapiune atat in privinta termenelor cat si a efectelor. Termenele pentru praescriptio longi temporis erau de 10 ani intre prezenti, iar prin prezenti se intelege cei care locuiesc in localitate, si 20 de ani intre absenti, cei care locuiesc in localitati diferite. Efectul este prescriptiv si nu achizitiv. Posesorul fondului funciar poate sa respinga actiunea intentata de proprietar impotriva sa dupa implinirea termenului , dar nu poate sa devina el insusi proprietar.

In dreptul gintilor a mai existat si praescriptio longisime temporis cu termen de 40 de ani in vremea imparatului Constantin cel Mare , redus la 30 de ani in vremea lui Teodosius al II-lea. Aceste prescriptii se aplica si bunurilor imperiale si celor alor bisericii si avea tot un caracter extinctiv.

Imparatul Justinian a unificat regimul uzucapiunii si ai prescriptiei longi temporis creand un sistem dupa cum urmeaza:

bunurile mobile: erau dobandite dupa un termen de 3 ani prin institutia denumita uzucapio

bunurile imobile : erau dobandite dupa un termen de 10 ani pana la 20 de ani prin praescriptio longi temporis

Se cerea justul titlu si buna credinta , si efectul era achizitiv , deci posesorul devenea proprietar.

Proprietatea peregrina

Se aplica celorlalte bunuri inafara pamantului provinciei. Dupa cum stim peregrini puteau folosi ius gentium in raport cu cetatenii romani si pentru ca ei erau principalii parteneri de comert ai romani , acestia au fost obligati sa admita institutia proprietatii si pentru peregrini, bineinteles proprietatea de drept a gintilor si nu cea de drept civil, asa incat proprietatea peregrina era aparata in justitie prin forme procedurale asemanatoare celor din dreptul civil. Prin urmare putea folosi actiunea in redendicare de drept civil fie prin suprimarea cuvintelor ex iure quiritio in conformitate cu dreptul civil roman fie prin adaugarea fictiunii ca peregrinul este cetatean roman.

Casatoria

Peregrinii aveau dreptul sa se casatoreasca intre ei , era admisa si tutela si adoptiunea fraterna (infratirea). Erau admise si casatoriile intre cetatenii romani si peregrini , insa nu se produceau efectele din dreptul civil , adica cetateanul nu dobandea puterea asupra femeii si asupra copiilor.

Succesiunile

Peregrinii puteau lasa testament in mod obisnuit in forma orala , cum va ajunge in feudalism testamentul cu limba de moarte.

Peregrini aveau testamenti factio pasiva deci capacitatea testamentara pasiva de drept civil putand veni astfel la succesiunea unui cetatea roman.

Obligatiile

Sunt reflectate fidel in Tripticele din Transilvania - acestea sunt tablite cerate din lemn de brad legate cate 3, primele 2 fiind sigilate , cea de a 3-a fiind lasata libera. Textul actului juridic este scris de 2 ori , o data in interiorul primelor 2 tablite sigilate si inca o data pe exteriorul celei de a-2-a tablita , si interiorul celei de-a 3-a fiind lasata libera.

Scriptura interior : facea dovada numai in instanta , cand se rupea sigiliul de pe primele 2 tablite.

Scriptura exterior : putea fi consultata oricand de catre parti.

Ce 25 de tablite cerate s-au aflat probabil in posesia unei singure persoane , un fel de notar antic. Acesta le-a ascuns intr-o mina de aur in perioada in care romanii se gaseau in razboi cu marcomanii. Dupa incheierea luptelor persoana care ascunsese tablitele probabil nu s-a mai intors ca sa le scoata de acolo si tablitele au ramas ascunse pana cand in 1786 in urma unor sapaturi arheologice efectuate la Rosia Montona , tablitele au fost descoperite pe rand pana in anul 1855.

Romanistul german Theodor Mommsen a descifrat aceste tablite si le-a istoricul observand ca ultima tablita a fost datata 29 mai 167. El a emis teoria locuitorii satului despre care vorbim nu s-au mai intors, insa avand in vedere ca exploatarea minelor de aur era de prima necesitate pentru statul Roman nu credem ca mina a fost lasata in parasire, ci pare mai veridic ca doar cel care le-a ascuns nu s-a mai intors.

Din 25 de tablite numai 14 au putut fii citite , celelalte fiind foarte deteriorate. Cele 14 contin 4 contracte de vanzare , 3 de munca, 2 de imprumut , un contract de societate, un contract de depozit, un proces verbal de desfiintare a unei asociatii funerale, lista pentru cheltuielile unui banchet si obligatia unei persoane de a plati o datorie.

c

Continutul tripticelor

In contactul de imprumut credior este o femeie peregrina.Dupa cum stim dreptul roman ca si dreptul grecesc ingradeau sever capacitatea de exercitiu a femeii.In dreptul roman femeia nu putea incheia acte juridice fara autoritates tutores care in actul din Triptice nu apare .Prin urmare probabil ca actul a fost incheiat sub influenta cutumei locale.

In acelasi contract dobanzile sunt percepute ca urmare a unei simple conventii de buna credinta care in dreptul roman nu produce efecte juridice,ceea ce inseamna ca aceasta coventie a fost folosita probabil sub influenta dreptului grecesc.

In celalalt contract de imprumut se poate vedea importanta stipulatiunii ca act de drept al gintilor.In acest contract este folosita stipulatiunea atat pentru capital cat si pentru dobanzi si pentru garantii,cu toate ca in dreptul roman aparusera deja acte juridice specifice acestor operatiuni juridice(mutuum,depozitul si fideiusio).

In contactul de depozit un bancher se obliga sa restitue suma care i-a fost lasata in depozit.Actul este incheiat insa cu putin inainte ca termenul pentru aceasta operatiune juridica sa se incheie ,ceea ce inseamna ca contractul de depozit din Triptice a fost incheiat numai ad probationem si nu ad validitatem ,primul contract fiind incheiat conform cutumei locale.

In contactul de locatiune de serviciu un lucrator se angajeaza sa munceasca intr-o mina.Se pune problema riscurilor in contract si anume daca lucratorul continua sa isi primeasca salariul si in zilele in care nu puteau muncii fara vina sa.In dreptul roman mai vechi riscul apartinea lui locator.In dreptul roman clasic care se aplica la Roma in perioada in care au fost incheiate Tripticele in Transilvania,regula se rasturnase si riscul apartinea lui conductor -angajatorul lui.In contractul din Dacia muncitorul este de acord sa nu primeasca salariul pentru zilele in care mina va fi inundata si el nu va putea muncii insa nu din vina sa .Observam ca regula din dreptul clasic roman in Dacia este incalcata ,probabil din cauza discrepantei economice intre patronul minei si muncitor.

In contractul de vanzare,trei contracte au ca obiect vanzarea de sclavi si al 4-lea are ca obiect vanzarea unei parti dintr-o casa.

Sunt multe diferente fata de dreptul roman clasic dupa cum urmeaza:

1. Sub aspectul formei, la Roma din simpla manifestare de vointa a partilor rezultau:obligatia vanzatorului de a pastra si de a preda bunul,obligatia vanzatorului de a pastra si preda bunul,obligatia lui de a garanta pentru evictiune si vicii si obligatia cumparatorului de plata a pretului, in Triptice intalnim in declaratia de cumparare o clauza privitoare la pret,alte clauze referitoare la garantiile pentru evictiune si vicii precum si declaratii ale garantilor.Asadar in Dacia pentru declansare fiecarui efect in parte este nevoie de clauze diferite.

2. Tot sub aspectul formei la Roma actele in forma obiectiva erau semnate de martori dupa mentalitatea traditionala romana,iar cele in forma subiectiva erau semnate de parti sub influenta greceasca. In Dacia actele sunt semnate atat de parte cat si de martori,ceea ce inseamna ca nu se gasim intr-o perioada de trecere de la forma obiectiva la cea subiectiva.

Ca o curiozitate greu de explicat intr-unul din contracte apare atat intelegerea partilor,deci contractul cosensual de vanzare cat si mancipatiunea.

Dupa cum stim insa,mancipatiunea avea nevoie de conditii complicate de forma care erau cerute cumulativ pentru ca actul sa fie valabil.In Dacia insa nici una din conditii nu era indeplinita ceea ce inseamna ca dupa logica juridica clasica mancipatiunea nu era valabila .De aceea unii istorici si juristi au considerat ca mancipatiunea nefiind valabila nu se produc efectele si ca toate efectele se produc in baza contractului consensual de vanzare.Altii au emis ipoteza ca exista probabil o substituire de termeni si ca partile din greseala au trecut mancipatiunea ,defapt ei voind sa scrie traditiunea,act care ar fi fost valabil conform dreptului gintilor.

In alta opinie partile au folosit atat contractul consensual cat si mancipatiunea pentru mai multa siguranta juridica.

Cu toate acestea situatia nu poate fi analizata mecanic conform unui simplu joc de tehnica juridica. Prevederile actului din Triptice nu sunt simple anomali juridice ci efectul unui proces de sinteza intre normele dreptului roman si cutumele locale in asa fel incat contractul consensual de vanzare liber de forme dar netranslativ de proprietate unit cu mancipatiunea ,formalista dar translativa de proprietate sa dea nastere in dreptul feudal contractului consensual de vanzare translativ de proprietate.