Italia ataca Etiopia

Italia ataca Etiopia

Agresiunea japoneza din China a fost urmata, e drept, la o scara mai mica, de operatiunile militare declansate de Italia lui Mussolini in Africa. De aceasta data, victima era Etiopia, stat independent, membru al Societatii Natiunilor inca de la 28 septembrie 1923. Interesant este faptul ca, la momentul admiterii statului african in Liga, Italia impreuna cu Franta i-au sustinut candidatura, in timp ce Marea Britanie s-a opus. Interesul guvernului de la Roma pornea insa nu dintr-un impuls democratic ori emotional, ci dintr-un calcul ce plasa Abisinia si Africa de Est in sfera sa de interes. De altfel, in urma unui schimb de note diplomatice intre Roma si Londra, survenit la 4 si 20 octombrie 1925, Italia obtinea din partea Marii Britanii chiar o recunoastere a interesului sau specific in zona, generand protestul etiopian (19 decembrie 1926).

Ulterior, relatiile dintre Roma si Addis Abeba au dat semne de imbunatatire, ajungandu-se chiar la semnarea, la 2 august 1928, a unui tratat de prietenie pe 20 de ani intre cele doua tari. O precizare importanta a documentului se referea la constituirea zonei libere Assaba. La scurt timp, in timpul domniei lui Haile Selassie (1930-1936), in Etiopia au inceput sa fie aplicate reforme vizand modernizarea si democratizarea societatii si a scenei politice, fiind adoptata chiar o noua Constitutie, la 16 iulie 1931.

Pe acest fundal, la 5 decembrie 1934, vor avea loc ciocniri intre trupele italiene si cele etiopiene la Ualual, la granita cu Somalia Italiana. Era doar preludiul agresiunii Romei in Africa de Est, unde, din februarie 1935, vor fi trimise efective militare italiene sporite. De aceasta data, reactia comunitatii internationale a fost ceva mai prompta decat in cazul invaziei Japoniei in Manciuria. La 11 octombrie 1935, Liga Natiunilor va impune chiar sanctiuni Italiei in conformitate cu prevederile articolului 16 din Pactul Societatii. Acestea vor intra in vigoare la 18 noiembrie si vor contribui la incordarea relatiilor cu Marca Britanie, englezii concentrand initial forte navale masive in Marea Mediterana. Ulterior, din ratiuni de ordin strategic, in primul rand legate de protejarea Maltei, flotila britanica va fi retrasa la Alexandria.

In ciuda faptului ca armata italiana s-a lovit de o rezistenta neasteptat de puternica din partea abisinienilor, la 5 mai 1936, Addis Abeba era ocupata, iar la 9 mai razboiul se incheia cu anexarea Etiopiei la Italia. Din nou, Liga Natiunilor nu a avut replica in apararea unui stat membru pe care, pur si simplu, 1-a abandonat. De mentionat este faptul ca, pentru infrangerea trupelor africane, italienii au fosti nevoiti sa apeleze la aviatie si chiar au utilizat gaze toxice, desi folosirea lor era interzisa potrivit prevederilor Conventiei de la Geneva din 1926.

In urma conflictului se forma Africa de Est Italiana, teritoriu care mai includea Eritreea si Somalia Italiana. Formal, regele Victor Emanuel era incoronat si ca imparat al Etiopiei. Pacificarea zonei a necesitat insa eforturi deosebite. Dupa tentativa de asasinare a generalului Graziani la 19 februarie 1937, cel care administra zona in calitate de vicerege si care va fi ranit cu prilejul atentatului organizat la Addis Abeba, au fost insa luate masuri punitive extreme si s-a recurs chiar la executii in masa. Liderul principal al fortelor de opozitie, Desta Demtu, va fi cu acest prilej capturat, la 21 februarie, fiind executat trei zile mai tarziu.

Ulterior, prin semnarea pactului italiano-englez din 16 aprilie 1938, Mussolini va obtine si recunoasterea in plan international a dominatiei sale asupra Etiopiei, in schimb el ordonand "voluntarilor" italieni ce luptau in Spania sa se retraga si acceptand mentinerea statu-quo-ulw din Marea Rosie. Totusi, etiopienii nu au abandonat ideea de a-si recastiga independenta si, cu ajutorul trupelor engleze, Haile Selassie va reveni pe tron in mai 1941.

Avand asigurata neutralitatea britanicilor, Mussolini putea sa-1 primeasca pe Hitler la Roma (3-9 mai 1938) si sa cada de acord in privinta consolidarii Axei. Dorind sa demonstreze partenerului sau ca armata italiana era, totusi, una puternica in ciuda celor demonstrate pe frontul din Africa, Ducele va da ordin de invadare a Albaniei la 7 aprilie 1939. Intrucat Marea Britanie nu a avut nici o reactie, iar regele Zogu a fugit in Grecia si de aici in Turcia, abandonandu-si tronul, la 12 aprilie era consemnata realizarea uniunii personale a Albaniei cu Italia, sub egida regelui Victor Emanuel sau, cu alte cuvinte, disparitia statului independent albanez. Potrivit noii Constitutii, impusa Tiranei la 3 iunie, tara era condusa - potrivit modelului italian - de un Consiliu Suprem Fascist

Succesele Italiei in Etiopia si Albania au fost insa doar efemere. Cu precadere, campania africana a dezvaluit marile slabiciuni ale armatei italiene, etaland marea discrepanta dintre visele clasei conducatoare si realitati. Mussolini si-a dorit mult sa-i demonstreze lui Hitler ca este un partener egal, dar realitatile de pe fronturile celui de-al doilea razboi mondial vor scoate in evidenta contrariul. Mai mult, unele gafe ale Romei, intre care la loc de cinste sta atacul asupra Greciei, vor influenta negativ chiar strategia generala a Axei.