Revolutia de la 1848 in spatiul romanesc

REVOLUTIA DE LA 1848 IN SPATIUL ROMANESC

1. Revolutie si programe revolutionare in Moldova

Revolutiile europene de la 1848, incepute in Sicilia si Franta si care a cuprins dupa aceea, intregul spatiu german, Imperiul austriac, Ungaria, Principatele romane, au avut componente sociale (Franta, Austria) sau nationale (Ungaria, Transilvania, Tara Romaneasca).

In Moldova, regimul domnitorului Mihail Sturdza si pericolul permanent al interventiei trupelor ruse din imediata apropiere, au anulat radicalismul programului politic. In fapt, liderii revolutionari moldoveni proveneau din clasa boiereasca, spre deosebire de cei din Tara Romaneasca, burghezi cu precadere.

La 27 martie 1848, la hotelul "Petersburg" din Iasi, sub presedintia lui Grigore Cuza a avut loc o adunare a grupului de revolutionari. Dupa discutii, a doua zi, la 28 martie, a fost redactata Petitiunea proclamatiune a boierilor si notabililor moldoveni.

Petitiunea solicita "sfanta pazire a Regulamentului Organic" dovedind, in esenta, caracterul moderat al proiectului revolutionar. Se revendicau:

asigurarea libertatii persoanei;

invatamant national;

responsabilitate ministeriala;

constituirea unei banci nationale;

grabnica imbunatatire a situatiei taranilor;

eliberarea detinutilor politici;

desfiintarea cenzurii;

constituirea unei garzi cetatenesti;

dizolvarea Adunarii Obstesti aleasa prin frauda si alegerea unei noi adunari.

Domnitorul Mihail Sturdza a respins ultimele trei solicitari si a trecut la represalii. Au fost operate arestari iar o parte dintre lideri au parasit Moldova, stabilindu-se in Bucovina, Transilvania sau Tara Romaneasca.

Esecul programului revolutionar moldovean tine, fara indoiala, de caracterul extrem de restrans al celor care au actionat si au militat pentru reforme (in fapt un grup de prieteni politici) dar si de pericolul extern - Rusia - posibil oricand sa intre in actiune.

2. Revolutie si ideologie revolutionara in Tara Romaneasca (1848).

Izbucnirea revolutiilor in diversele capitale europene - si indeosebi la Paris - a marcat accelerarea agitatiilor politice si la Bucuresti.

Pregatirea schimbarii era in seama organizatiei "Fratia", printre lideri numarandu-se N.Balcescu, Al.G.Golescu, I.C.Bratianu, Dimitrie Bratianu, Christian Tell, C.A.Rosetti, Ion Ghica, Cezar Boliac.

La inceputul lunii iunie 1848, deja, gruparea din jurul "Fratiei" - Comitetul revolutionar - avea un program elaborat, pe care l-a inmanat comisarului otoman Talaat-bey si care continea urmatoarele solicitari:

inlaturarea protectoratului Rusiei tariste si abolirea Regulamentului Organic (cerinta ce releva influenta eminamente burgheza si franceza a ideologiei revolutiei muntene de la 1848);

constituirea unei Adunari Nationale pe baza votului universal;

libertatea presei;

emanciparea taranilor cu plata despagubirilor;

desfiintarea privilegiilor si titlurilor boieresti;

impozit progresiv pe venit.

Daca reprezentantul otoman nu a dat semne evidente ca ar respinge memoriul Comitetului, in schimb consulul Rusiei a impus domnitorului Gh.Bibescu sa treaca la represalii, prin arestarea liderilor revolutionari.

La 7 iunie 1848, Gh.Bibescu adresa Proclamatia catre locuitorii tarii si a satelor in care indemna poporul sa nu dea ascultare revolutionarilor si sa-i prinda pe "oamenii pierduti" care-l amageau. In acelasi timp, erau arestati C.A.Rosetti si Ion Voinescu.

La 9 iunie, ca o contrapondere la decizia domnitorului Bibescu, la Islaz a avut loc o mare adunare populara unde a fost adoptata o Proclamatie revolutionara:

emanciparea si improprietarirea taranilor cu plata despagubirilor;

constituirea unei garzi nationale;

organizarea republicana a statului;

autonomie administrativa si legislativa;

convocarea unei Adunari Constituante.

S-a constituit, la Islaz, si un guvern revolutionar, compus din I.H.Radulescu, Stefan Golescu, Christian Tell, N.Plesoianu, Radu Sapca.

A doua zi, in 10 iunie 1848, la Bucuresti, I.H.Radulescu i-a trimis lui Gheorghe Bibescu Proclamatia de la Islaz si i-a cerut sa preia conducerea miscarii revolutionare, nationale.

La 11 iunie, domnitorul accepta constituirea unui guvern revolutionar, cu N.Balcescu la Externe; N.Golescu la Interne, Gh.Magheru la Finante; I.H.Radulescu la Invatamant si Culte, St. Golescu la Justitie, I.Odobescu la Armata si C.A. Rosetti la Prefectura Politiei. La 13 iunie 1848 Gheorghe Bibescu a abdicat, iar seful guvernului a devenit mitropolitul Neofit.

Guvernul revolutionar de la Bucuresti a trecut la promulgarea primelor hotarari:

constituirea drapelului nationale: albastru, galben, rosu cu deviza "Dreptate ,Fratie";

desfiintarea rangurilor si titlurilor boieresti;

desfiintarea cenzurii;

infiintarea garzii nationale;

interzicerea pedepsei cu moartea si a bataii;

eliberarea detinutilor politici.

Radicalismul guvernului revolutionar a atras rapid nemultumirea unor grupari politice, intre care cea condusa de I.H.Radulescu, Ion Odobescu si Ion Solomon.

La 19 iunie, tentativa de a rasturna guvernul a esuat. La 29 iunie, revolutionarii au fost obligati sa se retraga la Rucar iar puterea a fost preluata de catre mitropolitul Neofit, care a reintrodus Regulamentul Organic. Abia la 1 iulie puterea guvernului revolutionar a fost restabilita.

Intre timp, la 28 iunie 1848, Rusia tarista a ocupat orasul Iasi si a cerut oficial interventia Imperiului otoman. La 19 iulie, trupele lui Soliman pasa au trecut Dunarea si au stationat la Giurgiu.

Pentru a preveni interventia militara ruso-otomana, cu efecte devastatoare, la Bucuresti s-a decis inlocuirea guvernului revolutionar cu o Locotenenta Domneasca (la 28 iulie), din care faceau parte liderii moderati precum Ion Heliade Radulescu, N.Golescu si Christian Tell.

Intre masurile vizate de catre liderii revolutionari in iulie-august 1848, doua sunt de o importanta deosebita: constituirea Comisiei proprietatii (condusa de Ion Ionescu de la Brad) si proiectul de Constitutie al lui Mihail Kogalniceanu. Totodata, s-a constituit un corp regulat de armata sub conducerea lui Gheorghe Magheru, adunat in tabara de la Raureni (aproximativ 30.000 de voluntari).

La inceputul lunii septembrie 1848, trupele otomane se aflau la marginea Bucurestilor si erau pregatite sa intre in oras. Rusia si Imperiul otoman anuntau public trecerea orasului sub controlul lor si reintroducerea prevederilor Regulamentului Organic. De asemenea, cele doua puteri cereau arestarea liderilor revolutionari.

La 15 septembrie, sub pretextul apararii poporului de excesele otomane, au intrat in Tara Romaneasca impreuna cu     armatele tariste, care au ajuns in fata Bucurestilor la 30 septembrie. Datorita clarei diferente de forte, trupele generalului Gh.Magheru au fost dizolvate la 28 septembrie.

Liderii revolutionari plecau in exil, unii dintre ei activand in cadrul miscarii din Transilvania.

3. Revolutia romana din Transilvania

Activizarea miscarii romanilor din Transilvania s-a desfasurat in paralel cu evolutiile din Ungaria si Tara Romaneasca, ambele influentand pe liderii ardeleni.

Astfel, la 26 aprilie 1848, la Sibiu, s-a desfasurat o reuniune a grupului de lucru pentru elaborarea unei Proclamatii si organizarea unei Adunari Nationale, condusa de catre Simion Barnutiu si la care a luat parte si N.Balcescu. Au fost aprobate documentele viitoarei Adunari Nationale, proclamatia catre natiunea romana si protestul fata de actul unirii Transilvaniei cu Ungaria.

La 3 mai 1848, la Blaj (oras simbol al greco-catolicismului si al miscarii de renastere nationala a romanilor transilvaneni), a avut loc Marea Adunare a reprezentantilor romanilor.

In deschidere, Simion Barnutiu saluta schimbarile revolutionare care se produceau in Ungaria, sustinand insa dreptul la autodeterminare pentru romani. "Libertatea fiecarei natiuni nu poate fi decat nationala. Daca libertatea poporului fara de nationalitate e nimicita, e nimicita totodata si cultura si fericirea lui fiindca fara libertate nu este cu putinta cultura", arata Barnutiu. El respingea ferm actul unirii Transilvaniei cu Ungaria deoarece, se spunea in discurs, romanii nu avusesera posibilitatea de a accepta in cunostinta de cauza si in deplina libertate aceasta decizie. Astfel, Barnutiu considera ca: "numai dupa ce natiunea romana va fi constituita si organizata pe temeiul libertatii egale, atunci numai sa faca federatiune cu ungurii pentru apararea comuna, cum face o natiune libera cu alta natiune libera. Fara conditia libertatii egale, romanii sa nu paseasca cu ungurii la nici un fel de unire, ci sa se uneasca cu natiunile care recunosc libertatea natiunilor si o respecta in fapta".

Adunarea de la Blaj, care s-a desfasurat pana la 5 mai 1848, a avut drept presedinti pe cei doi reprezentanti ai bisericilor nationale: ortodox, respectiv greco-catolic, iar vicepresedinti pe S.Barnutiu si George Baritiu.

Dintre deciziile Adunarii, pot fi amintite:

declaratia de proclamare a natiunii romane drept una de sine statatoare

prestarea juramantului de credinta fata de imparat, in calitatea sa de principe al Transilvaniei

conlucrarea pentru desfiintarea iobagiei.

La 4 mai, August Treboniu Laurian prezenta spre dezbatere o Petitiune nationala, in 16 puncte, extrem de redicala in continut:

independenta natiunii romane, cu drept de reprezentare in Dieta si functionari publici numiti in functie de raportul etnic;

folosirea limbii romane in legislatie, administratie si invatamant;

desfiintarea iobagiei fara despagubire;

libertatea deplina a industriei si comertului;

libertatea presei;

constituirea unei garzi nationale romanesti, cu ofiteri romani;

impozit progresiv pe venit;

Adunare Constitutionala aleasa pe baza unui vot egal si liber;

neluarea in discutie a actului unirii Transilvaniei cu Ungaria pana in momentul in care romanii "nu vor fi natiune constituita si organizata cu vot deliberativ si decisiv in Camera legislativa".

Petitiunea nationala urma sa fie trimisa Dietei transilvanene de la Cluj si, direct, imparatului, la Viena.

Era constituit un Comitet National, cu sediul la Sibiu, condus de mitropolitul Andrei Saguna.

Eforturile liderilor transilvaneni de a rediscuta programul revolutionar naghiar, si indeosebi actul unirii Transilvaniei cu Ungaria, au fost sortite esecului de vreme ce imparatul sanctionase, deja, la 11 aprilie, cererile guvernului Kossuth. In plus, la 17 mai 1848, Dieta transilvaneana, la Cluj, a votat cu majoritate zdrobitoare Unirea. Drept urmare, in "Gazeta de Transilvania", tot la 17 mai, George Baritiu declansa, practic, ofensiva revolutionara romaneasca afirmand raspicat: "Soarta natiunii romane se va hotari in Bucuresti si Iasi, iar nu in Cluj, nici in Blaj, nici in Buda" (George Baritiu, Teritoriul strain in Moldo-Romania, in "Gazeta de Transilvania", an XI, nr. 43, 17 mai 1848, p. 177).

La 29 mai 1848, imparatul Ferdinand al V-lea sanctiona actul de unire a Transilvaniei cu Ungaria, acceptand si cererea guvernului ungar de dizolvare a Comitetului National Roman. In consecinta, gruparea radicala a revolutionarilor romani (Simion Barnutiu, Al.Papiu Ilarian, Aron Pumnul) a considerat ca singura solutie ramanea doar lupta armata, existand angajamentul lui Avram Iancu de constituire a unei garzi nationale in Apuseni.

Deja din luna iunie 1848, guvernul national maghiar condus de Kossuth a trecut la organizarea unei armate nationale, cu scopul de a readuce teritoriile sarbe si Transilvania in interiorul granitelor statului. Tot in aceasta luna, iunie, s-au desfasurat si alegerile pentru Adunarea Nationala (Parlamentul) de la Buda, criteriile eligibilitatii ramanand, practic, neschimbate.

Guvernul Kossuth a trecut la inrolari fortate din randul romanilor, la arestarea liderilor revolutionari romani si la o politica de forta in relatiile cu Viena, cerand explicit independenta Ungariei. In aceste conditii, in septembrie 1848, la Blaj, era convocata o noua Adunare Nationala a romanilor.

De data aceasta, fruntasii politici romani au trecut, in paralel, la inarmarea voluntarilor, in special tarani din Apuseni si din Marginimea Sibiului. Sub conducerea lui Simion Barnutiu, August Treboniu Laurian si Al. Papiu Ilarian, Adunarea Nationala a decis:

nerecunoasterea unirii Transilvaniei cu Ungaria;

constituirea unei Diete si a unui guvern care sa fie reprezentative pentru situatia etnica a principatului;

recunoasterea Comitetului National Roman de catre guvernul maghiar;

constituirea unei comisii etnice mixte de anchetare a abuzurilor si crimelor savarsite in Transilvania dupa luna mai 1848;

declararea starii de razboi si inceperea actiunilor militare de catre romani, pentru sprijinirea Curtii de la Viena in dauna institutiilor si statului maghiar.

In conditiile in care, la 3 octombrie 1848, s-au rupt oficial relatiile dintre Austria si Ungaria, miscarea militara a romanilor din Transilvania capata o importanta deosebita. Astfel, Austria, la 27 septembrie 1848, prin generalul Puchner, lansa o proclamatie intitulata Drepturi deopotriva cu celelalte natiuni, in care se promitea recunoasterea tuturor libertatilor pentru romanii din Imperiu. In mod contrar, a doua zi, la 28 septembrie 1848, in numele guvernului maghiar, Lajos Kossuth dadea un ultimatum romanilor transilvaneni cerandu-le recunoasterea neconditionata a Unirii, depunerea armelor si intrarea in legalitate. In caz contrar, continua textul lui Kossuth, "atunci ar fi mai bine de cumva nu v-ati fi nascut caci nimanui dintre cei ce s-au sculat in contra Patriei nu va fi iertat. Se va porunci maghiarilor si secuilor ca sa se scoale si sa mature pe fiecare nemultumit care se scoala asupra libertatii patriei sale si nu se infioara a fi ucigas de muma si frati ( . ) De inaintea caruia e pretuita viata si averea, acela sa asculte cuvantul acesta, care purcede din inima. Caci care nici acesta nu voieste a-l intelege, acela groaznic se va pedepsi. Pamantul i se va lua si se va imparti intre credinciosii fii ai patriei, iara dansul va pieri de mana gealatului si cu moarte de sabie".

Urmare a acestei situatii politice, razboiul s-a declansat curand, la 15 octombrie, in jurul Clujului erau executati cativa lideri romani, in frunte au Al.Batraneanu, membru al Comitetului National Roman. La 6-19 octombrie, la Lutita, adunarea secuilor a jurat credinta Ungariei si au fost organizati militari pentru a se opune romanilor si austriecilor.

Intre timp, la Viena se produceau schimbari foarte importante. La 20 noiembrie 1848 devenea imparat un tanar de doar 18 ani, Franz Josef I. La 13 decembrie, trupele imperiale conduse de catre gen. Windischgraetz au intrat in Ungaria iar in ultimele zile ale anului au ocupat Buda. Guvernul maghiar a decis, atunci, sa-si continue rezistenta in Transilvania: in acest sens, Lajos Kossuth a cerut generalului polon Jozef Bem (care viza, in fapt, eliberarea Poloniei) sa organizeze o armata in provincie si sa anihileze focarele de rezistenta ale romanilor.

Pentru atragerea romanilor, a grabi infrangerea Ungariei dar si din dorinta de a reforma fundamentele Imperiului sau, tanarul imparat Franz Josef a promulgat, la 20 februarie 1849, o noua Constitutie. Intre altele, legea fundamentala recunostea romanilor dreptul la existenta nationala, reintroducerea autonomiei Transilvaniei si a districtelor si scaunelor principatului. In plan militar insa, trupele imperiale pierdeau controlul asupra Transilvaniei: la 27 februarie, generalul Bem a ocupat Sibiul si interzicea activitatea Comitetului National Roman. Pana la sfarsitul lunii martie 1849, intreaga Transilvanie - cu exceptia Apusenilor - trecea sub controlul autoritatii maghiare si a generalului Bem. Aceste evenimente au determinat ca, la 2 aprilie 1849, Ungaria sa se proclame independenta, cu Lajos Kossuth drept guvernator.

In intreaga Transilvanie, indeosebi dupa adoptarea actului independentei Ungariei, s-a declansat o represiune nemiloasa si de neinteles - in conditiile generale- la adresa tuturor acelora care respingeau actiunile militare ale lui Bem si pe cele politice ale lui Kossuth. Indeosebi in mai-iunie 1849, prin decizii judecatoresti sumare, au fost executati mii de oameni: intre ei, la Cluj, Stephan Ludwig Roth iar la Tg.Mures ,C.Roman si Stefan Moldovan. Tribunalele exceptionale - care functionau evident la comanda politica - au anulat definitiv orice posibilitate de intelegere intre romani si maghiari.

O dovedeste, in Apuseni, si actiunea militara condusa de Avram Iancu (inspirata de revolutionarii munteni si de radicalii transilvaneni) impotriva autoritatilor si militarilor Ungariei independente.

Foarte tarziu, in conditiile evidentului esec al revolutiei maghiare si a cruntei represiuni din partea imperialilor, liderii romani si maghiari au inteles puterea si necesitatea colaborarii. La 2 iulie 1849, la Szeged (Seghedin) N.Balcescu si L.Kossuth semnau Proiectul de impaciuire romano-maghiar, text fundamental al relatiilor dintre doua popoare care, in definitiv, au cunoscut aceeasi soarta si au beneficiat de aceleasi provocari si amenintari externe in perioada constituirii statului si natiunii. Proiectul     cuprindea:

recunoasterea, de catre Ungaria, pentru prima data, a existentei natiunii romane, careia i se garantau toate libertatile;

folosirea limbii romane in administratia locala si in scoli;

independenta bisericilor romanesti (ortodoxa si greco-catolica);

organizarea de garzi nationale romanesti in localitatile cu populatie majoritar romaneasca;

amnistie pentru toti arestatii si urmaritii care jurau pentru respectarea independentei Ungariei;

reformarea sistemului proprietatii agricole.

Concesia extraordinara pe care o faceau romanii - dar este vorba, in cazul Proiectului, de cei din Muntenia (N.Balcescu si Cezar Bolliac) - si anume recunoasterea unirii Transilvaniei cu Ungaria si a independentei Ungariei era urmata de recunoasterea, de catre Ungaria, a natiunii romane in toate drepturile ei firesti (decizia Dietei maghiare, din 16 iulie 1849). Convinsi de N.Balcescu, Avram Iancu ii scria lui Kossuth, la 22 iulie 1849, ca romanii nutresc "sentimente fata de natiunea maghiara" si ca, in consecinta conflictul militar se putea fi considerat incheiat.

Era, evident, prea tarziu. Trupele imperiale austriece impuneau la 1 august 1849, capitularea armatei maghiare, la Siria, liderii militari (18 generali) fiind executati.