Tranzitia ungariei la democratie. perioada 1989-1992

TRANZITIA UNGARIEI LA DEMOCRATIE. PERIOADA 1989-1992

Democratia, definita de G. Sartori ca si "putere a poporului"[1], a reprezentat dezideratul majoritatii statelor lumii, din 1990 pana in 1996, procentul tarilor care au ales sa treaca dinspre regimurile totalitare sau autoritare inspre democratie crescand zilnic, astfel ca, in 1990 cand Huntington scria faimoasa sa lucrare, The Third Wave, unde se referea la "al treilea val" al democratizarilor, acesta nu a descoperit decat 45% din statele democratizate la ora actuala in lume.

Tranzitia catre democratie presupune in cazul fiecarui stat traversarea unei serii de    etape, denumite teoretic "faze ale democratizarii". Prima dintre etapele/conditiile tranzitiei este in conceptia lui Rustow "apartenenta la o comunitate politica" (se refera cel mai probabil la faptul ca toate grupurile minoritare din stat trebuie sa fie in acord unanim asupra nevoii de schimbare).

Urmatoarea etapa catre democratizare este "pregatirea" - caracterizata printr-o nesfarsita lupta intre grupurile de elite, care se finalizeaza fara victoria decisiva a unui grup asupra altuia, ci cu un compromis. Compromisul consta in decizia constienta nu numai de a recunoaste in egala masura propriile diferente, ci si de a crea structuri si proceduri care sa protejeze aceste diferente, sa le puna in valoare si sa le orienteze in directia competitiei democratice prin acceptarea existentei si legitimitatii opozitiei, elitele neurmarind o distrugere reciproca, ci accepta sa convietuiasca si sa intre in competitie pentru puterea politica.[4] In cazul tranzitiei Ungariei catre democratie, s-a remarcat aceasta "convietuire" pasnica a elitelor, pana si revolutia in sine fiind de fapt catalogata de anumiti autori ca "revolutie negociata" sau "schimbare de regim" , evidentiindu-se de fapt caracterul non-violent al proceselor tranzitorii maghiare.

Etapa finala a democratizarii consta in "obisnuirea" politicienilor de profesie, activistilor si cetatenilor cu noile "reguli", permitandu-se astfel "cresterea democratiei".[6] Teoreticieni precum R. Dahl semnaleaza necesitatea ca membrii societatii sa nu traiasca sub impresia ca ar putea exista vreun raport de tip cauza-efect intre "piata", "capitalism" si "democratie" , in sensul ca acestea nu se produc automat una pe alta, ci este necesar ca acestea sa se dezvolte treptat cu sprijinul intregii societati.

In 1989, cand sistemul comunist european a explodat, capitalismul dezvoltat vest-european a ramas victorios sa domine lumea si sa o modeleze dupa chipul si asemanarea sa. Un asemenea viitor parea, cel putin in prima perioada de dupa victoria neasteptata a revolutiilor anticomuniste, cat se poate de normal. Se repeta povestea "fiului ratacitor", Estul comunist revenind "acasa". Popoarele se eliberau de "erezia" comunista, de micul grup de politicieni comunisti ce le tinuse sub ascultare cu ajutorul politiei, al tribunalelor speciale, al lagarelor si, mai ales, cu ajutorul tancurilor sovietice si se intorceau la existenta sociala "naturala", adica la capitalism.[8]

Tarile Central si Est europene se asteptau ca in cinstea acestei reveniri, Vestul sa-si arate generozitatea, ceea ce s-a si intamplat: 20 de miliarde de dolari au fost acordate Ungariei si alte 40 de miliarde de dolari Poloniei pentru a-si putea pregati "eliberarea". De asemenea, programele de ajutor de tip PHARE sau TACIS si creditele pe termen lung si cu dobanzi mici acordate prin intermediul FMI sau Bancii Mondiale, dar mai ales, infiintarea Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare si declansarea unui proces accelerat de integrare a tarilor foste socialiste in structurile vest-europene (de la Consiliul Europei si pana la NATO), totul parea sa arate ca Vestul ea foarte in serios rolul de integrator al lumii nou descoperite.[9]

Holmes identifica pentru primii doi-trei ani ai tranzitiei tarilor est-europene catre democratie cateva elemente definitorii:

o "criza" a conducerii, ce se traduce prin lipsa de lideri, unde leadership-ul presupune un cuvantul ce denota "un individ liber sa-si aleaga modul de actiune si capabil sa-i determine si pe altii sa-i urmeze, datorita inteligentei sale superioare, cunostintelor, indemanarii si fortei personalitatii sale"[10], termenul in sine fiind mai potrivit regimurilor democratice si in opozitie cu rulership (conducere prin stapanire), mai potrivit in general societatilor autoritare sau totalitare.

Legalizarea partidelor de opozitie;

Organizarea de alegeri legislative libere - in cazul Ungariei in 1990;

Adoptarea unor noi constitutii, in cazul Ungariei in 1989;

Extinderea respectarii drepturilor omului, a libertatii de gandire, de exprimare si asociere.[12]

Tranzitia de la comunism la postcomunism a reprezentat in cazul Ungariei un proces complex si indelungat, a carui accelerare a fost limitata de stresul impus populatiei de masurile de reforma. Aceasta idee nu este nimic altceva decat expresia politicoasa a condamnarii lumii foste socialiste la a deveni o lume a treia, eventual de un tip nou. La putin timp de la revolutii, Occidentul si-a retras sprijinul acordat partii est-europene, in special transformarile interne cazand in exclusivitate in sarcina statelor fost socialiste, Ungaria devenind complet independenta sa-si gestioneze problemele incepand cu 1994.

Transformarea structurilor politice maghiare a fost una rapida si cuprinzatoare incat sistemul de partide parea sa functioneze ca o masina foarte bine calibrata si unsa. Partidele s-au dezvoltat intr-o atmosfera propice in care tranzitia dinspre miscari sociale spre partide putea fi masurata in luni, nu in ani. Daca, timp de peste zece ani, liderii lor cerusera cu curaj statului sa-si schimbe atitudinea, perioada in care ei s-au adresat societatii si au mobilizat-o pentru confruntarea cu statul a fost foarte scurta; saptamana care a marcat punctul culminant al mobilizarii - 16 iulie 1989 - a insemnat si inceputul unei descresteri rapide.[14]

Daca mai sus am stabilit cadrul teoretic al procesului democratizarii Ungariei in contextul sau temporalo-istoric, in continuare vom avea in vedere procesele tranzitorii in diferitele domenii esential-vitale ale sale: politic, economic si social.

1. Transformarea institutionala si democratizarea scenei politice maghiare

Dupa cum spunea Locke, institutiile sunt in prima instanta norme si asociate lor sunt sanctiunile ce le preceda si formele de organizare in care acestea apar, ele constituind "legea si sistemul juridic comune la care sa se apeleze", ale ajutand la sustinerea libertatii numai daca nu sunt doar "legale", ci si "legitime".[15] A se remarca ca exact aceasta nuantare intre cei doi termeni face diferenta dintre autoritar si democratic, regimurile democratice avand in mod obligatoriu nevoie de "legitimitate" de drept, asa cum remarca Max Weber.

In Ungaria, abia din 1990 se poate vorbi despre o democratie politica[17] (legala si legitima), instalarea acesteia caracterizandu-se printr-un proces foarte rapid: in februarie 1989 conducatorii comunisti au recunoscut necesitatea pluralismului politic si a alegerilor libere, intre iunie si septembrie negocierile purtate intre Putere si Opozitie au dus la stabilirea structurilor si institutiilor noii democratii, iar in octombrie, Parlamentul a votat o serie de legi si a modificat Constitutia, creand astfel cadrul unei democratii politice moderne. Vara lui 1989 nu a fost sezonul organizarii societatii, ci al negocierii cu alte partide, iar toamna si iarna au fost dedicate campaniei electorale.

Astfel ca, dupa ce in 1988 a fost declarata libertatea de platforma in cadrul partidului oficial si s-a inceput formarea si organizarea de partide noi, in 1989 guvernul se emancipeaza de sub tutela partidului conducator.[20] In mai 1990, imediat dupa alegeri, intre partidul de guvernamant (MDF) si cel mai mare partid de opozitie (SzDSz) a fost semnat un acord urmat de modificari ale unor legi, clarificand si precizand cateva detalii de mare importanta pentru functionarea unei democratii politice.

Dat fiind inceputul brusc al competitiei electorale, accentul pus pe rolul central al partidelor in politica, desi necesar, nu a dus la adancirea radacinilor lor in societate. Aparitia rapida si incununata de succes a partidelor politice s-a realizat in detrimentul altor organizatii care reprezentau societatea. In ciuda tineretii si a radacinilor lor superficiale, partidele politice au reusit cu succes sa umple intregul spatiu politic. Insa politica centrata pe activitatea partidelor s-a impus asupra unei societati neorganizate si inca lipsite de alte forme intermediare de organizare politica, precum sindicatele, institutiile corporatiste si miscarile sociale ample. Ca rezultat al acestei tranzitii abrupte la un parlamentarism consolidat, nici o forta extraparlamentara organizata nu a putut contesta dominatia partidelor.[22]

Dupa cum se stie, partidele sunt organizatii politice structurate, articulate si ierarhizate, care lupta pentru cucerirea puterii sau participa la exercitarea ei. De regula un partid politic apare pentru a reprezenta in viata politica a tarii interesele unui anumit grup social; cu cat acel grup social este mai numeros, partidul sau politic este mai omogen si compact; daca este mai redus numericeste si, deci, dispune de putine voturi, partidul devine mai eterogen pentru a capata sprijin electoral si de la alte grupuri sociale.[23]

Pluralismul partidelor politice este esential supravietuirii regimurilor democratice, de aceea, inclusiv in cazul Ungariei, liberalizarea dreptului de a infiinta partide si alegerile libere legislative au reprezentat o etapa vitala procesului de democratizare a societatii maghiare.

Partidele politice joaca un rol exceptional, in parte si deoarece regulile competitiei existente in democratii le permit acestora sa-si aleaga candidatii electorali si sa coordoneze actiunile politice ale reprezentantilor legislativi, precum si pe cei reprezentanti ai executivului (Guvern).[24]

Sistemul de partide care a luat nastere in Ungaria in perioada 1989-1990 a fost unul de tip multipartidist[25], ce a respectat principiul pluralitatii, modelandu-si forma pe parcurs. Asadar, conform tabelului 1, daca in 1990 voturile erau impartite inspre aproximativ cinci partide principale, patru ani mai tarziu, in 1994, se remarca o stabilitate relativa a alegerilor votantilor, rezultand astfel ca volatilitatea totala din Ungaria, pe o perioada de patru ani, a fost de 28,3%, iar daca adaugam voturile din 1994 ale celor patru partide nou-formate la voturile organizatiilor-mama din care acestea s-au desprins, Forumul Democratic Maghiar (MDF) si Partidul Micilor Intreprinzatori (FKGP), volatilitatea scade la 25,8%.

TABELUL 1 - Surse: "Az Orszagos valasztasi Bizottsag jelentese" (raportul Comisiei nationale Electorale), Magyar Kozlony (Monitorul Oficial Maghiar), 13 mai 1990, p. 1083; si 24 iunie 1994, p. 2611, apund. Larry Diamond, Iun-Han Chu, Marc Plattner, Hang-mao Tien, op. cit., pp. 128-129.

Note: Partidele de la categoria "Altii" au participat numai la o alegere legislativa din doua si nici unul nu a obtinut locuri.

Ungaria a fost singura tara fost socialista care si-a putut forma partide politice inca din 1989[27], cu un an inaintea celorlalte state sud-est europene, optand pentru un sistem mixt de partide, modelul maghiar de transformare politica catre social-democratie fiind, in general, exemplificat de autori ca model pozitiv, ce a avut putine obstacole de trecut. Totusi, conform unei analize realizata de Mainwaring si Scully, la inceputul anilor `90, se constata ca partidele din Europa Centrala si de Est aveau o experienta democratica mult prea redusa pentru a dezvolta partide politice inainte de instaurarea regimurilor comuniste. Autoritarismul a durat neobisnuit de mult, a suprimat societatea civila si a transformat economia si cultura extraordinar de mult, de aceea, pentru cei doi analisti politici nu este deloc surprinzator faptul ca incercarile de reinfiinta partidele istorice nu au produs, deseori, nici un rezultat. Analiza finala a celor doi a concluzionat prin faptul ca partidele din Europa Centrala si de Est la inceputul anilor `90 se caracterizau printr-un nivel scazut de institutionalizare, care explica in mare masura nivelul ridicat al volatilitatii observate in regiune, insa nu explica de ce alegatorii slovaci aveau o loialitate de partid mai ridicata decat alegatorii maghiari in perioada 1992-1995, cu toate ca acestia din urma beneficiau de o mai mare stabilitate decat vecinii sai.

Nucleul politic al ramurii tehnocrate fost-comuniste - existenta sub forma unei aripi reformiste in cadrul partidului-stat si care va sta ulterior la baza Partidului Socialist ex-comunist (Partidul Socialist Ungar) - a jucat un rol major in momentul schimbarii regimului economic si politic maghiar.    Dupa alegerile din 1990, acesti "ultimi reprezentanti ai tehnocratiei kadariste" si-au mentinut si chiar consolidat pozitia dominanta in sectorul economic, insa, in ceea ce priveste viata politica, ei au fost mai mult sau mai putin marginalizati, insa, socialistii au avut parte de o adevarata victorie in 1994, cel mai probabil, ca expresie a nemultumirii unei parti a populatiei privind scaderea nivelului de trai.

Pe langa miscarea socialista, un partid foarte important pentru intelegerea vietii electorale maghiare este si MDF - Magyar Demokrata Forum - creat in septembrie 1989 in urma unei reuniuni oficiale convocate la initiativa lui Imre Poszgay, comunist reformator, considerat "sufletul tranzitiei". Ca miscare sociala ce dorea democratizarea tarii, nu ca partid, MDF a strans la un loc contestatarii membri ai partidului si opozantii care accepta colaborarea cu acestia. Odata cu cea de-a doua faza a tranzitiei, deschisa de comunistii reformatori, Rezso Nyers si Imre Poszgay, ajunsi la conducerea MDF si constituirea guvernului Nemeth, Forumul, profitand de legea din ianuarie face inca un pas si se transforma in partid politic avandu-l la conducere pe J. Antall. Ideologia de partid a MDF se formuleaza in jurul ideilor de "linie nationala" si de "nationalism-catolic".[32] Ideologia nationalista catolica este vie in multe tari si intr-adevar aceasta este ideologia care i-a motivat pe multi, desi nu pe toti disidentii din Estul Europei in lupta lor contra comunismului. Multi disidenti au fost prinsi intre opozitia lor fata de comunism si opozitia lor fata de ideologia nationalist-religioasa, ideologie care a fost singura forta politica eficienta impotriva comunismului.

Josef Antall a fost initiatorul celei mai putin turbulente tranzitii de la comunism la democratie din statele foste sateliti ai URSS. Partidul sau a castigat aproape jumatate din fotoliile parlamentare (obtinand o patrime din voturile exprimate), dar nu a reusit sa gaseasca solutii economice miraculoase si a fost stanjenit de o minoritate de extrema dreapta - doua lacune care au contribuit la infrangerea sa la alegerile din 1994 (Antall se stinge din viata cu un an inainte, in 1993) de catre Partidul Socialist Ungar, condus de Gyula Horn.[34]

Ca si concluzie asupra dezvoltarii si transformarii sistemului de partide maghiar, putem spune ca a fost un succes deoarece sistemul politic creat a avut capacitatea de a crea majoritati legislative care sa dainuie si sa duca la guverne stabile.[35]

Pe langa institutiile insarcinate cu reprezentarea democratica a cetatenilor (partidele politice, sistemul legislativ sau sistemul electoral), analizate mai sus, consolidarea democratica mai presupune si intarirea institutiilor administrative de stat (birocratia), precum si a structurilor ce ofera verticalitate sistemului juridic (legile, constitutia).[36] Institutiile politice sunt definite de Levi ca "aranjamente formale pentru agregarea indivizilor si reglementarea comportamentului acestora prin utilizarea unor reguli si procese de decizie explicite, sustinute de un actor sau set de actori, recunoscut formal ca detinand o asemenea putere". Institutiile sunt baza de organizare a oricarui tip de societate, fie ea democratica, autoritara sau totalitara, insa pentru demersul nostru stiintific ne vor referi doar la institutiile democratice.

Una dintre cele mai importante institutii in cadrul unei democratii este Parlamentul, si raportat la ce spunea Rawls despre institutii - "nu o societate dreapta genereaza institutii drepte, ci institutiile politice drepte sunt cele care pot genera o societate dreapta"[38] - a fost foarte important si in cazul Ungariei formarea unui Parlament "de drept", adica care sa fi respectat in prealabil principiul multipartidismului, pluralismului politic si al alegerilor libere, legale si legitime.

Parlamentul Ungariei este ales din patru in patru ani prin vot universal. Electorii (in numar de 7,8 milioane in 1990 si de 7,9 milioane in 1994) aleg 386 de deputati, sistemul electoral fiind mixt: jumatate din deputati sunt alesi in circumscriptii, iar cealalta jumatate pe liste judetene si nationale. In acest fel, fiecare alegator dispune de doua voturi, alegand atat deputatul de circumscriptie, cat si lista unui partid. Pragul de acces al partidelor in Parlament este de 4%, ceea ce a permis in cadrul alegerilor din 1990 si 1994 evitarea unei fragmentari de care multi se temeau inaintea primelor alegeri. In cadrul Parlamentului ales in 1990, MDF a avut 164 de deputati, iar cele doua partide cu care a format coalitia guvernamentala, crestin democratii si micii proprietari, au avut 21 si, respectiv, 44. SzDSz a avut 92, partidul Socialist 33, iar FIDESz 21, intre 1990 si 1994, Parlamentul fiind prezidat de Gyorgy Szabad, membru al MDF.[39]

Presedintele Republicii este ales de Parlament pentru un mandat de 5 ani. Nefiind ales prin vot popular, puterea sa este limitata, avand atributii asemanatoare cu cele ale presedintilor Germaniei sau Italiei, fiind deci o republica parlamentara. Presedintele numeste primul ministru, care este, in general, si presedintele partidului cu cel mai mare numar de deputati. Primul ministru desemnat alcatuieste cabinetul si prezinta programul de guvernare Parlamentului care ii acorda votul de incredere. O prevedere importanta, intitulata "legea cenzurii constructive" a fost emisa in mai 1990 la propunerea lui J. Antall, conform careia Parlamentul nu poate retrage increderea guvernului numai daca este capabil sa formeze si sa investeasca o noua majoritate, dispozitie ce avea drept scop mentinerea stabilitatii guvernamentale.[40]

Constitutia Ungariei, adoptata in 1848 a fost doar amendata si nu s-a incropit un alt document precum in Romania de exemplu.

Un alt element ce trebuie abordat atunci cand vorbim de tranzitia politica a unui stat catre democratie, este calitatea democratiei sau gradul in care alegatorii sunt sau nu multumiti cu masurile democratice adoptate de reprezentantii lor, astfel ca, in cazul Ungariei, de-a lungul unui studiu de piata efectuat pe o perioada de trei ani, din 1992 pana in 1995, se releva faptul ca maghiarii care considerau ca "opiniile si interesele lor sunt bine reprezentate" de cel putin unul dintre partidele mari nu tind sa fie mai satisfacuti fata de functionarea democratiei si nu se simt mai eficienti din punct de vedere politic decat cei care considera ca nu sunt reprezentati de nici unul dintre partidele mari.[41]

Tabelul 2 subliniaza, de asemenea ca satisfactia fata de partidele politice in Ungaria nu a crescut in timp, chiar daca partidele politice au devenit cu siguranta mai institutionalizate in perioada 1992-1996.

TABELUL II. Sursa: Sondajele CEU, apud. Larry Diamond, Iun-Han Chu, Marc Plattner, Hang-mao Tien, op. cit., p. 146.

Per ansamblu, putem concluziona ca reforma institutionala din 1989-1990 a fost un veritabil succes, democratia politica functionand in primii ani fara dificultati majore. In ciuda activitatii febrile a legislativului si executivului, mai multe proiecte aflate in suspensie in anii `80 nu au putut sa se materializeze: cel al infiintarii unei Camere Superioare in Parlament, contrapondere deosebit de utila intr-un mecanism democratic, sau cel al reorganizarii administrative a tarii. Ideea, continuta in germen prin numirea comisarilor republicii si inlocuirea celor 19 judete cu 8 regiuni, nu a fost continuata de guvernul Antall, iar cabinetul Horn a renuntat aplicarea ei prin eliminarea sistemului comisarilor.[42]

2. Tranzitia catre economia de piata si dezbaterile asupra privatizarii

Strategia tranzitiei in economie prevede inlocuirea economiei de comanda cu o economie de piata a carei conditie esentiala pentru o functionare eficienta este privatizarea intreprinderilor proprietate de stat[43] si liberalizarea preturilor.

In Ungaria, reformele economice au inceput inca din perioada comunista, in 1968, avand precedente chiar din 1953, insa capatand forme legale din 1982. Anna Seleny surprinde aceasta stare de fapt indicand faptul ca pachetele legislative cu privire la masurile economice au fost propuse de Guvern intre 1982 si 1989, existand inca de dinainte de Revolutia din 1989 posibilitatea legala minimala de a intreprinde afaceri si de a deschide firme, iar in 1987 antreprenorii si-au format propria organizatie care urma sa le reprezinte interesele si sa obtina concesii vizavi de sectorul privat. Desi reforma drepturilor asupra proprietatii primate a fost un pas mare, nu a fost totusi suficient pentru stabilizarea economiei.[44]

Ulterior, intre 1990 si 1994, Parlamentul a votat sute de legi a caror majoritate viza crearea unui cadru legislativ viza extinderea transformarilor economice. Sute de mii de expropriati de dupa razboi au fost despagubiti, a fost reglementata problema proprietatii, s-a inceput privatizarea si au fost votate legi care reglementau securitatea interna si externa a tarii. O masura foarte importanta pentru netezirea caii catre economia de piata maghiara a reprezentat-o liberalizarea preturilor in 1990, sub guvernul Antall, obiectivul politicii de liberalizare fiind acela al trecerii de la 90% la 30% a rolului statului in economie.[45]

Sectorul economic necesita poate cel mai mult o transformare in cazul Ungariei si a celorlalte state sud-est europene foste socialiste, cu atat mai mult cu cat ele practic sufereau de un "handicap" la nivelul pietei globale in raport cu economiile mega-avansate ale statelor capitaliste.[46]

Datorita acestui "handicap", statele foste socialiste nu au fost capabile in a tine pasul cu tarile dezvoltate economic, datele furnizate catre Fondul Monetar International aratand ca intre 1980 si 1985, rata medie de crestere a Produsului Intern Brut in Ungaria, Polonia si Iugoslavia fiind de doar 0,1%, iar consumul pe cap de locuitor a scazut dramatic in multe state, declansand importante crize economice, inclusiv in Ungaria.[47] Anul 1993 a fost anul cu cel mai mic PIB pe cap de locuitor inregistrat de-a lungul perioadei de tranzitie in Ungaria, de 81,9%.

Pe plan extern, Ungaria a intreprins o serie de aranjamente care sa-i permita netezirea drumului catre economia libera de piata: a fost initiatoarea dizolvarii CAER, organizatie ce reprezenta mai degraba o vointa politico-militara decat o necesitate economica, a semnat tratatul de asociere la Comunitatea europeana in 1991, iar in 1994 si-a depus candidatura pentru integrarea in Uniunea Europeana. De asemenea, in baza un tratate incheiate cu Polonia, Cehia si Slovacia, in 1993 a fost creata o zona de liber schimb.[49]

Pe plan intern, Parlamentul a votat legea referitoare la faliment, iar sprijinul statului acordat intreprinderilor cronic nerentabile a fost redus substantial. Un astfel de program economic ambitios care nu a vrut sa aplice o terapie de soc, nu are precedent deoarece a trebuit sa transforme o economie supusa unor constrangeri si reguli artificiale intr-o economie concurentiala, liberalizata, tinand cont si de realitatile sociale. Toate acestea s-au petrecut in conditiile dificile induse de conjunctura internationala, precum si de prabusirea brusca a economiei sovietice, astfel ca primele rezultate au fost incurajatoare si in acelasi timp descurajatoare mai ales pentru populatia care in 1990 credea ca standardul de viata va creste concomitent cu instaurarea democratiei politice.[50]

Reformele din tarile est-europene, inclusiv in Ungaria, aflate in stadiul implementarii, al inceputului sau in faza de deziderat au inclus un amestec din urmatoarele masuri:

Rationalitatea procesului investitional prin (a) infiintarea de firme autonome, financiar si demne de incredere si (b) obtinerea unor preturi reale pentru principalele marfuri - ceea ce in practica inseamna scaderea protectiei sociale;

Echilibrarea pietelor pentru marfuri de consum prin (a) liberalizarea majoritatii preturilor si (b) eliminarea sau reducerea subventiilor;

Crearea de parghii pentru eliminarea firmelor si tehnologiilor ineficiente prin: (a) procedura falimentului si somajului); (b) organizarea unor piete financiare; (c) organizarea pietei muncii si a programelor fortelor de munca si (d) adoptarea masurilor antimonopol, inclusiv masuri impotriva monopolurilor de stat;

Reducerea deficitului bugetar prin: (a) reducerea cheltuielilor, (b) cresterea veniturilor din taxe si (c) vinderea intreprinderilor de stat;

Restructurarea bunastarii sociale si a retelei de mentinere a veniturilor, incluzand asigurarile de somaj.[51]

Somajul este considerat un fenomen specific economiei de piata, rezultat al cautarii obtinerii de profit, al concurentei si al falimentelor,[52] definindu-se ca "totalitatea persoanelor care nu sunt angajate si care se afla in curs de transferare, intr-un post, fie nu sunt capabile sa-si gaseasca un loc de munca la nivelul salariului real predominant pe piata".

In cazul Ungariei, in perioada tranzitiei, numarul somerilor a crescut de la 400000 intr-o prima faza la 663000, iar din 1993 numarul acestora scazand continuu pana la stabilizare la o rata de 11%, nivel similar cu cel inregistrat in tarile comunitare. Din 1990 au fost initiate masuri sociale inspirate din experienta tarilor occidentale.[54]

Reformele structurale au avut ca prima consecinta scaderea drastica a productiei, mai ales a celei industriale, dar modernizarea utilajelor si echipamentelor industriale, precum si conjunctura internationala favorabila au condus la relansarea cresterii spre sfarsitul anului 1993. Scaderea PIB si povara serviciului datoriei publice au adancit incepand cu anul 1993 deficitul bugetar. Ca o consecinta a scaderii bruste a veniturilor din privatizare de dupa venirea in 1994 a socialistilor la putere, venituri care in anii anteriori fusesera utilizate pentru echilibrarea bugetului, guvernul a fost obligat sa aplice solutii FMI si sa ia masuri drastice de austeritate care au relansat inflatia si au oprit cresterea economica.[55]

Una dintre cele mai controversate probleme pe care le-au avut toate tarile fost-socialiste europene a fost problematica privatizarii, ca o conditie a trecerii proprietatii din patrimoniul de stat in proprietatea privatilor in scopul impulsionarii cresterii economiei de piata.

Din punct de vedere sociologic, privatizarea a creat conditiile necesare schimbarii sociale fara precedent (aparitia unei noi clase sociale antreprenoriale, legata de proprietatea si gestionarea noilor entitati economice, promovarea unor noi tipuri de relatii sociale, schimbari de mentalitate, etc.), iar din punct de vedere economic, privatizarea nu a generat intotdeauna reforma si mai ales, nu a condus intotdeauna la eficienta economica. Mai degraba a creat conditiile unor noi structuri economice, insa nu s-a substituit mecanismului de piata insusi. Analistii politici considera, de asemenea, ca, din punct de vedere financiar, privatizarea nu a produs bani, ci mai degraba i-a consumat.[56]

Din punct de vedere politic, procesul privatizarii a fost favorabil in special celor care detineau fraiele mecanismelor de conducere - elitei guvernante si a celei economice, interesele ambelor combinate conducand la atingerea obiectivelor economice de ambele parti. I. Nicu Sava vede aceasta problematica ca "o lege de fier a privatizarii"[57] si il citeaza pe sociologul V. Pasti care a denumit procesul de privatizare "marea imparteala", ca preocupare principala a elitelor post-comuniste, in sensul ca acestea si-au impartit ceea ce a fost creat anterior de intreaga societate, fara a se preocupa de necesitatile tranzitiei.

Pentru perioada 1989-1990, problematica privatizarii a fost viu dezbatuta in literatura stiintifica, in ziare, in presa de afaceri si in mass-media din Ungaria. David Stark si László Bruszt considera ca aceasta chestiune poate fi discutata in termenii a patru dimensiuni independente:

proprietatea straina versus proprietatea autohtona;

privatizarea spontana versus privatizarea controlata si condusa prin agentii de stat;

proprietatea institutionala versus proprietatea naturala;

proprietatea concentrata versus proprietatea dispersata.[59]

Astfel, in termenii "proprietatii straine versus celei autohtone", inca de la data de 21 iunie 1988, in cadrul unei intalniri de afaceri din San Francisco, Karoly Grosz remarca: "Am aprecia daca ati cumpara unele dintre intreprinderile noastre . chiar daca ar deveni suta la suta proprietate straina". Adevarata deschidere s-a produs, insa, in cadrul unei conferinte de presa autohtone din data de 31 ianuarie 1989, cand ministrul industriei a anuntat o lista de 51 de intreprinderi de stat din Ungaria oferite spre vanzare cumparatorilor straini, iar in urmatoarele 18 luni, numai o mana de firme de pe aceasta lista au ajuns sa fie intr-adevar licitate, desi in aceeasi perioada numeroase alte firme din Ungaria si-au gasit cumparatori straini.[60]

Ungaria a avut destul de mult succes in atragerea de investitori straini - conform criteriilor Bancii Nationale Ungare, in 1989 (in timpul regimului Grosz si in ultima perioada a guvernului lui Miklos Nemeth) investitiile straine directe din Ungaria au totalizat aproximativ 300 de milioane de dolari, comparativ cu un total cumulat de numai 200 milioane dolari din deceniul anterior.[61]

Precum V. Pasti si I. N. Sava, David Stark si László Bruszt sunt si ei de acord asupra faptului ca elita aparatului de partid a profitat de procesul transformarii, preluand firmele prin cumpararea actiunilor oferite spre vanzare, privatizarea spontana fiind un proces prin care capitalul politic a fost transformat in capital economic, criticii fiind de acord ca acesta a fost un mod prin care veche oligarhie - aparatul de stat si functionarii de la varful sau - si-au salvat puterea.[62] Din punct de vedere juridic, in ianuarie 1990 a fost emisa Legea pentru protejarea proprietatii de Stat, iar in martie 1990 a fost infiintata Agentia pentru proprietatea de Stat, cu responsabilitatea deplina in coordonarea privatizarii.

Comertul extern a prezentat o importanta deosebita pentru economia Ungariei, intre anii 1981 si 1990, volumul exporturilor triplandu-se, iar in perioada 1990-1993 crescand cu inca 30%. Odata cu liberalizarea comertului si a necesitatii de modernizare, volumul importurilor a evoluat intr-un ritm superior, astfel ca in 1991 balanta comerciala a fost deficitara, iar deficitul a continuat sa creasca. Dintre partenerii traditionali, fosta URSS a devenit, practic, insolvabila, dar a continuat sa detina in 1992 o pondere de 15% din exporturi si 22% din importuri, primul loc fiind luat de Germania cu 26% din exporturi si 22% din importuri, urmata de Austria cu 10% si, respectiv 11%, in timp ce Franta precedata de SUA a detinut o pondere de 3,5% din exporturi si 3,3% din importurile unguresti.[64]

In concluzie, tranzitia economica din Ungaria, precum si din celelalte state fost socialiste europene, s-a concretizat printr-o serie de fenomene politice mai mult sau mai putin favorabile, dintre care, enumeram: distrugerea capacitatilor de fabricatie fara o dezvoltare compensatorie a altora si a serviciilor, valul mare de somaj, proliferarea economiei subterane si a crimei organizate si excluderea sociala pe scara larga.[65]

3. Tranzitia sociala si rolul elitelor in transformarea societatii civile maghiare

Dintre toate tipurile de tranzitie, cea sociala este, poate, cea mai importanta deoarece aceasta arata modul in care schimbarea de regim politic si procesele de trecere catre economia de piata afecteaza diferitele paturi ale societatii, si cum, cat si mai ales, in ce fel este afectat nivelul de trai ai membrilor societatii respective. Este foarte important de studiat cine sunt cei care au de castigat de pe urma tranzitiei catre democratie si cat au acestia de castigat, dar mai ales cei care pierd.

In urma analizei de mai sus a situatiei economice a Ungariei, am punctat faptul ca aceasta a ajuns in 1993 in stadiul de "criza financiara", ca rata somajului a crescut dramatic (nivelul de viata scazand deci drastic) si ca anumite grupuri favorizate (elita politica, economica si inaltii functionari) au profitat de pe urma situatiei precare in care se afla tara, preocupandu-se mai putin de redresarea stabilitatii economice, politice si sociale si mai mult de agonisirea de castiguri in beneficiul propriu.

Elitele sunt vazute de Albert O. Hirschman    ca responsabile pentru mersul societatii, raspunzatoare pentru progresul sau regresul social, acestea devenind "operatori strategici ai dezvoltarii". Autorul mentioneaza faptul ca este necesara o rotatie la conducere a elitelor pentru a favoriza dezvoltarea si ca elitele complexate ("fracasomania") nu fac decat sa agraveze si mai mult o stare de criza, nefiind benefice progresului social.[66] Intelegem, astfel, ca rolul elitelor raportat la societatea maghiara ar fi trebuit sa fie acela de ghidare, de indrumare, dar mai ales de solutionare a problemelor tranzitiei economice, politice si sociale.

Cu toate acestea, din pacate, in Ungaria, precum si in celelalte state foste socialiste europene nu s-a intamplat asa, si, din contra, elitele au profitat de pe urma situatiei cat putut de mult. Acesta este motivul pentru care V. Pasti a vazut problema elitara in statele fost socialiste ca o problema de "criza sociala", a carei cauze se gasesc in "trecerea brutala, aproape violenta, de la egalitarism la elitism" ce a condus la crearea a cel putin doua categorii de elite, una a puterii si cealalta economica, care desi aparent aveau traiectorii separate, ulterior acestea au inceput sa se apropie una de alta, pe de o parte puterea politica si administrativa avand nevoie de finantari, iar elita economica avand nevoie de sprijin politic si administrativ in scopul protejarii propriilor bani.[67]

Un alt aspect remarcat este ca aceasta "criza sociala" este concomitenta cu o "polarizare sociala", in care "cele doua elite, pe de o parte, si grosul populatiei pe de alta, tind sa se departeze tot mai mult in privinta veniturilor, conditiilor de trai (de la mancare, locuinta si imbracaminte pana la accesul la educatie, timp liber si servicii sociale) si chiar si a unor elemente ale calitatii vietii cum ar fi drepturile omului sau libertatile individuale".[68]

De asemenea, politologul roman, Stelian Tanase, vede in elitele fost-comuniste o "burghezie" care "nu este interesata in descentralizare, ca orice burghezie veritabila, ci intr-o centralizare care sa-i foloseasca la acumularea de capital", aceasta fiind dependenta de birocratie si acuzata a fi oligarhica, si nu democratica.[69]

Gil Eyal si colaboratorii considera ca societatile in tranzitie din Europa de Est au beneficiat de un nou tip de elita conducatoare, o elita "manageriala", unde prin managerialism autorii inteleg "o mentalitate de guvernare: o viziune asupra modului in care societatea, piata, firmele si indivizii pot fi condusi, coordonati si controlati", aceasta mentalitate nefiind atributul exclusiv al conducerilor intreprinderilor, ci este, in egala masura impartasita de fractiunile blocului de putere comunist, desi in mod cert este dovada dominatiei unui habitus de putere managerial in interiorul aliantei blocului de putere, iar intelectualii si tehnocratii tind sa-si insuseasca cu dificultate aceasta mentalitate, uneori chiar cu jena, deoarece ei se confrunta cu sarcina de a face "sistemul postcomunist" sa functioneze.[70]

Pe de alta parte, aceasta putere relativ "absoluta" a elitelor s-a datorat si slabei organizarii sau lipsei vocii societatii civile maghiare, David Stark si colaboratorii fiind de parere ca existenta unei societati civile puternice ar fi usurat sarcina noii elite de a reorganiza economia nationala, exemplificand ca niste sindicate puternice ar fi putut ridica obstacole serioase din calea trecerii al economia de piata.[71] Astfel, slabiciunea relativa a fortelor organizate ale societatii civile, care a facut posibil ca Ungaria sa adopte calea tranzitiei fara compromisuri, a insemnat ca aceasta tara se confrunta cu un deficit de resurse institutionale, resurse al caror rost era sa medieze intre stat si societate. Aceasta mediere ar fi putut asigura sprijinul social pentru rezolvarea crizei economice provocate de instaurarea democratiei liberale.

Societatea civila, ca si model teoretic, este vitala dezvoltarii democratiei, asa cum remarca si Dahrendorf: "libertatea se sprijina pe trei coloane: statul constitutional (democratia), economia de piata si societatea civila". Sistemul constitutional, institutiile reprezentative si cele executive au nevoie, pentru a functiona in chip democratic, de o serie de suporturi sociale, printre care cele mai importante sunt economia de piata libera si societatea civila. Sistemul democratic presupune in mod necesar o ordine constitutionala care sa garanteze libertatea politica a indivizilor si a grupurilor, dreptul de asociere si de contestare a puterii, iar in sfera economica proprietatea privata, libera initiativa si mecanismele pietei libere.[73]

Definitia clasica a societatii civile se limiteaza, de obicei, la caracterizarea acesteia ca fiind compusa din organizatii si grupuri relativ independente fata de stat.[74] Autorii(ul) considera, insa, ca puterea acestor organizatii (colectivitati agrare, societati culturale, diferite uniuni, sisteme de comunicatie, etc.) a fost subminata de prezenta si activitatilor spionilor, care au reusit sa compromita capacitatea liderilor acestor grupuri in a mai juca vreun rol important in jocul tranzitiei. In majoritatea tarilor foste socialiste, un rol important l-a jucat Biserica Romano-catolica, ca actor al societatii civile, reusind sa adune membrii societatii sub un stindard comun (cel al nationalismului catolic), a fost initiatoarea pozitiilor morale (care in principiu avea conotatii politice) si a ajutat la rezolvarea unei varietati de interese.

Tocmai datorita faptului ca in perioada regimului comunist, nomeklatura (elita comunista) a facut eforturi considerabile pentru descurajarea gandirii libere a indivizilor in societate, a intrunirii si asocierii lor fara restrictii, datorita persecutarii constante a organizatiilor religioase, controlarii si infiltrarii in cadrul acestora[76] - aceste retele de asociatii voluntare si independente, religioase sau nu reprezinta o garantie a democratiei si un puternic obstacol fata de abuzul de putere al guvernantilor, motiv pentru care Dahrendorf conchide: "stapanii totalitari nu urasc nimic mai mult decat societatea civila, care se opune pretentiilor si insolentei lor".

O alta considerenta foarte importanta in analizarea tranzitiei o reprezinta si relatiile civil-militare. Societatile comuniste, in general, sunt societati militarizate, a caror numar de efective militare este foarte mare, iar militarii sunt obligati prin lege sa mentina o anumita conduita vizavi de restul populatiei civile (de exemplu, functionarii militari responsabili cu mentinerea ordinii in societate nu aveau voie, atata timp cat purtau uniforma, sa transporte anumite obiecte - sacosa, geanta, etc. - sau sa tina copii in brate, animale, etc., ceea ce a dus treptat la o ruptura de mentalitate si comunicare intre acestia si restul populatiei).

Odata cu prabusirea regimului comunist, statele foste socialiste, inclusiv Ungaria, au inceput sa adopte modelele si sistemele de gandire vest-europene si nord-americane si inclusiv aceasta noua viziune a transformarilor din domeniul militar prin profesionalizarea armatei.

Relatiile civil-militare de tip democratic reprezinta "un mecanism complex de control democratic asupra fortelor armate, de exercitare a puterii civile de catre oameni politici alesi in mod democratic si de existenta unei armate profesioniste care functioneaza ca o organizatie-expert in vederea apararii statului".[78]

Din perspectiva paradigmelor relatiilor civil-militare, regasim paradigma convergentei, respectiv a divergentei sferelor civila si militara. Samuel Huntington, in The Soldier and the State (1957) abordeaza conceptul de divergenta a sferelor civila si militara, considerand controlul civil obiectiv superior celui subiectiv, deoarece prin maximizarea profesionalismului militar, armata devine neutra din punct de vedere politic. Teza sa este contrazisa de Morris Janowitz trei ani mai tarziu in lucrarea The Professional Soldier, ce analizeaza armata ca o institutie dinamica ce se schimba odata cu societatea, militarul profesionist fiind implicat in toate deciziile societatii si avand nevoie de consensul societatii-mama din care face parte, motive pentru care, sferele civila si militara devin convergente.[79] Prin teza sa, Charles Moskos Jr. incearca reconcilierea celor doua paradigme, considerand ca sfera militara parcurge atat faza divergentei, cat si a convergentei cu sfera civila, modelul institutional fiind acela al militarului intrat in armata pe baza vocatiei si a stimulentelor morale.

Profesionalizarea armatei este o problema politica foarte sensibila, cu implicatii majore in managementul si structura fortelor armate, procesul de luare a unei asemenea decizii implicand analiza a numeroase aspecte.[81] De asemenea, in conceptia locotenentului colonel, Marius Potarniche, pentru ca o armata sa devina profesionista trebuie sa indeplineasca o serie de caracteristici, cum ar fi: restrangerea misiunilor (sau folosirea acestora in folosul societatii civile), reducerea fortelor armate, reducerea bugetului, limitari constitutionale si legislative, aplicarea culturii profesionalismului (Hungtinton - profesionalismul militar va actiona pentru a-i constrange pe militari sa nu se opuna normelor democratice), constrangeri sociale si politice pe care cetatenii-soldati le impun organizatiei militare (exemplu: recrutarea voluntara) si libertatea presei, ca instrument indispensabil a unei societati democratice la dispozitia cetatenilor si a reprezentantilor acestora, pe care il pot folosi pentru a tine sub control puterea militarilor.

Principalele institutii de control democratic civil din Ungaria sunt Parlamentul, presedintele republicii, primul-ministru prin intermediul prerogativelor guvernamentale si puterea judecatoreasca.

Larry Diamond este de parere ca atunci cand segmentul militar are o lunga traditie de implicare in segmentul politic, avand atat prerogative politice cat si economice, noile democratii aflate in tranzitie trebuie sa faca fata unei adevarate provocari deoarece aceste segmente militare trebuie scoase treptat din viata politica,[83] concluzionand ca unul dintre cadrele care au facut posibila transformarea armatei in Europa de Est, inclusiv in Ungaria, a fost NATO.

Ca si concluzie, comparativ cu alte state din estul Europei care s-au confruntat de asemenea cu problematica tranzitiei dinspre comunism inspre democratie, Ungaria a avut un nivel ridicat al gradului de dezvoltare economic, iar ruptura de vechiul sistem facandu-se prin negociere (in Bulgaria avem reforma preventiva, in Cehia implozie si ruptura). In ceea ce priveste institutiile, Ungaria s-a confruntat cu un grad mediu catre ridicat al calitatii procesului electoral si o puternica structura guvernamentala si prezidentiala, caracterizata prin stabilitate, aceste caracteristici mai fiind prezente doar in cazul Cehiei, celelalte avand un nivel mediu. Din punct de vedere al reformelor economice, Ungaria, Polonia si Cehia au avut un nivel mediu de dezvoltare, iar Bulgaria unul slab, pentru ca indicele de omogenitate etno-culturala in primele trei sa fie foarte ridicat, iar in Bulgaria mediu.[85]