Argumentarea textului "Lacul", de Mihai Eminescu la genul liric

Argumentarea textului "Lacul", de Mihai Eminescu la genul liric

Mihai Eminescu este in literatura romana poetul nepereche a carui opera invinge timpul, dupa cum afirma George Calinescu. El este cel mai mare poet national, care exprima cel mai bine si cel mai complet spiritualitatea romaneasca.

Eminescu a fost o personalitate coplesitoare, care i-a impresionat pe contemporani prin inteligenta, memorie, curiozitate intelectuala, cultura de nivel european si farmecul limbajului. Scrisul era viata lui: omul cel mai silitor, vesnic citind, meditand, scriind . poet in toata puterea cuvantului, dupa cum afirma Titu Maiorescu.

Versul lui Eminescu este transmitatorul celei mai mari bucurii a vietii, o data cu tristetile ei implicite;Eminescu a reusit sa desavarseasca, ca nimeni altul, insusi versul.

"Eminescu este, fara indoiala, cel mai mare poet roman: intai, prin bogatia de idei si de sentimente; apoi, ca artist neintrecut inca de nimeni, al cuvantului romanesc. Secretul sau este de a fi iubit fara margini frumusetea vietii si de a fi urat cu patima pe toti aceia care intunecau, in timpul sau, viata si nu lasau sa i se dezvaluie din plin frumusetile."

Creatia lirica "Lacul" se incadreaza in tema iubirii si a naturii, fiind ca specie literara o idila cu elemente de pastel. Slavirea iubirii si a naturii ocupa un loc insemnat in creatia poetului: in aproape toate poeziile sale de la cele de debut si pana la ultimele publicatii, sunt exprimate cele doua sentimente ingemanate, intrucat natura si iubirea reprezinta pentru Eminescu unicul izvor de echilibru. Visul de iubire transfigureaza lumea, iar natura ocrotitoare este partasa la intensele trairi ale eului liric indragostit. Poezii ca "Floarea albastra", "Dorinta", "Lacul" surprind in forma cea mai frumoasa sentimentul de iubire pura.

Titlul este realizat la nivel morfologic printr-un substantiv comun simplu articular hotarat, putand fi interpretat ca o cheie a intregului text. El denumeste elementul central din natura, cantat atat de mult de poet. Prezenta apei contureaza posibilitatea implinirii dragoste in decorul fascinant al codrului.

Aceasta creatie apartinand Liricii Erotice Eminesciene este structurata in 5 strofe , 3 secvente in care planul exterior al naturii se cereleaza cu planul interior al trairilor sufletesti ale poetului.

Opera lirica cuprinde creatiile literare in care poetul isi exprima, in mod direct, propriile idei si sentimente, folosindu-se de figuri de stil, procedee artisice, imagini artistice. Eul liric se confeseaza, dezvaluindu-si sentimentele intime si adresandu-se sensibilitatii cititorului. Avand un profund caracter subiectiv, trezeste in sufletul cititorului sentimente profunde prin atmosfera deosebita pe care o creaza.

Pentru a proiecta imaginea iubitei, indragostitul isi inchipuie scenariul (ritualul) intalnirii in registrul nocturn, misterios, in lumina argintie a lunii. Paleta cromatica este sugestiva. Se remarca pustietatea culorilor: epitetul cromatic "lacul albastru" exprimaa profunzimea, seninatatea si armonia. Inversiunea "lacul codrilor" atrage atentia asupra situarii lacului in centrul lumii. Lacul este oglinda cerului si locul in care lumina lunii isi manifesta prezenta in nesfarsite oglinzi acvatice. Stralucirea noptii se contureaza si prin epitetul cromatic "nuferi galbeni" si "cercuri albe " care de asemenea anticipeaza imaginea angelica a iubitei. Simetric, in ultima strofa epitetul cromatic "lacul cel albastru" se repeta, dar galbenul stralucitor se estompleaza ca sugestie a tristetii si melancoliei eului poetic: "lacul cel albastru/ Incarcat cu flori de nufar".

Verbele la timpul prezent "cutremura" si la gerunziu "tresarind" creeaza o atmosfera de vraja, de visare.Se anticipeaza astfel imaginea idealizata a iubitei planuita de indragostitul visator, melancolic "Si eu trec de-a lung de maluri/ Parc-ascult si parc-astept". Adverbul "parca", marca a incertitudinii, situeaza chipul feminin la granita dintre real si fabulos: "Ea din trestii sa rasara/ Si sa-mi cada lin pe piept". Imaginea iubitei nu se caracterizeaza intr-un portret; ea este doar o proiectie imaginara a indragostitului, o prezenta luminoasa. Adverbul "lin", folosit in calitate de epitet si conjunctivele "sa rasara" , "sa-mi cada" folosite cu valoare de imperative sustin ideea ca 'iubita' este o prezenta vaporoasa, imateriala.

Verbele la modul conjunctiv exprima o actiune posibila, realizabila, dorita : "sa sarim", "sa scap", "sa scape". Acestea creeaza senzatia de ireal, de vis, si de dorinta arzanda; insetat de iubire, poetul emotionat isi continua visul, acompaniat de cantecul dulce, placut al apei. Metafora "glas de ape" imprima atmosferei o nota de vraja, cand cei doi indragostiti, formand deja un cuplu, ar trai deplin iubirea; singuri, ocrotiti de "luntrea mica" s-ar rupe de realul ce le-ar aminti de trecerea lor prin lume.

Repetitia verbului "sa scap" exprima cel mai bine uitarea de sine, trairea intensa a clipei de fericire, pana la abandonarea sinelui : "Si sa scap din mana carma/ Si lopetile sa-mi scape;"

Fericirea visata se transpune si asupra elementelor naturii care reflecta armonia indragostitilor. Relevante sunt inversiunea si epitetele "blanda luna", "lin fosneasca", "unduioasa apa" care sustin imagini auditive.

Ultima strofa marcheaza revenirea la planul real. Verbele sunt la prezent si exprima singuratatea si melancolia indragostitului. "Singuratic/ In zadar suspin si sufar". Punctele de suspensie au valoare expresiva si sugereaza regretul neimplinirii visului de iubire: "Dar nu vine .

Discursul liric (textul poetic) ia forma unui monolog liric datorita confesarii poetului. Tabloul poetic debuteaza cu elemente care alcatuiesc decorul imaginat pentru intalnirea indragostitilor. Prin descrierea subiectiva se releva termini (cuvinte) din campul semantic al naturii, definitorii pentru cadrul natural eminescian: "lacul", "codrii", "nuferi", "maluri", "trestii", "apa", "luna", "flori de nufar".

Poezia se structureaza in cinci catrene cu ritm trohaic, masura scurta, de opt silabe. Rima confera un plus de muzicalitate poeziei prin asonanta (rima imperfecta) a versurilor 1 si 3 si rima incrucisata a versurilor 2 si 4.

Pentru conturarea starilor interioare eului poetic, apelam la anlaiza valorilor fonetice, precizand ca folosirea sunetelor este un mestesug desavarsit in creatiile poetului. La Eminescu fiecare sunet canta si incanta.

Repetarea vocalei "a", in prima strofa, mai ales, ajuta la descrierea unui cadru de natura deschis, luminos, in deplina concordanta cu sentimentele eului poetic: "Lacul codrilor albastru".

Efecte sonore deosebite se obtin si prin folosirea, in mod repetat, a unor consoane; in ultima strofa, observam repetarea lui "s" (de trei ori in doua versuri) pentru a ne face sa intelegem ca eul liric este ranit: "singuratic/ In zadar suspin si sufar" Aceasta consoana sonora creaza imaginea suferintei, imitand parca suspinul unui om indurerat.

Aceasta cretie lirica, deosebit de armonioasa , ne transmite noua, cititorilor, acea stare de gratie numita "eminescianism".Proiectarea visului de iubire intr-un cadru de natura apoape ireal ii prilejuieste eului liric comuniunea in eternitate cu intreaga Fire. De aceea, intoarcerea in mijlocul naturii revigoreaza sufletul bantuit de neimpliniri, apasat de deziluzii.

"Acesta este Eminescu: poetul frumusetii, poetul dragostei, al setei de viata, al sentimentelor majore fata de pamantul tarii, fata de popor."