BASMUL CA INTREG - Unitatea basmului fantastic

BASMUL CA INTREG

1. Unitatea basmului fantastic.

Am examinat basmul considerandu-l in succesiunea partilor componente ale compozitiei sale. Ultimele sunt identice pentru diferitele subiecte. Ele decurg nemijlocit una din cealalta si alcatuiesc un anumit intreg. Am analizat izvoarele fiecarui motiv de acest fel. Nu am facut insa o comparatie intre izvoarele respective. Cu alte cuvinte, cunoastem originea diferitelor motive, dar nu cunoastem inca sorgintea succesiunii lor in desfasurarea actiunii, nu cunoastem izvorul basmului ca intreg.

O fugara privire retospectiva asupra izvoarelor analizate ne arata ca multe din motivele basmului se trag din felurite institutii sociale, printre care ritul initierii ocupa un loc aparte. Constatam apoi ca reprezentarile legate de lumea de dincolo, de calatoriile in lumea cealalta, joaca un rol important. Cele doua cicluri mentionate furnizeaza - sub raport cantitativ - un numar maxim de motive. Se cuvine sa adaugam ca anumite motive au si o alta origine.

Daca vom enumera rezultatele obtinute, clasificandu-le dupa izvoare sau dupa corespondente istorice, va rezulta urmatorul tablou. Din complexul initierii se trag motivele de mai jos: ducerea sau izgonirea copiilor in padure, rapirea lor de catre un spirit silvestru, casuta, vanzarea anticipata, maltratarea eroilor de catre Baba-Iaga, taierea degetului, pretinsele dovezi ale mortii aratate celorlalti, cuptorul Babei-Iaga, spintecarea in bucati si invierea, inghitirea si regurgitarea, dobandirea uneltei nazdravane si a ajutorului nazdravan, fenomenul travestirii, dascalul din padure si iscusinta cea maiastra. Perioada urmatoare, intinzandu-se pana la casatorie si intoarcere acasa, este rasfranta in alte motive: casa mare, masa intinsa de acolo, vanatorii, talharii, surioarele, frumoasele in sicriu, frumoasele intr-o gradina sau palat fermecat (Psyche), nespalatul, barbatul la nunta nevestei, nevasta la nunta barbatului, camara interzisa si alte cateva.

Aceste corespondente ne ingaduie sa afirmam ca ciclul initierii constituie cel mai vechi fundament al basmului. Luate in intregul lor, toate motivele enumerate mai sus pot fi combinate intr-o infinitate de basme diferite.

Ciclul reprezentarilor legate de moarte constituie un alt complex de reprezentari vadind o corespondenta cu basmul; din ultimul ciclu fac parte: rapirea fetelor de catre zmei, diferitele tipuri de nastere miraculoasa, intoarcerea celui mort, plecarea la drum cu o incaltaminte de fier etc., padurea ca intrare in imparatia cealalta, mirosul eroului, stropirea usilor casutei, mancarea oferita de Baba-Iaga, carausul-calauza, drumul lung facut pe un vultur, calare pe un cal sau altminteri, lupta cu pazitorul intrarii, care tinde sa-l manance pe noul sosit, cantarirea, sosirea in imparatia cealalta si toate accesoriile acesteia.

Alaturarea celor doua cicluri descrise de noi ne ofera aproape toate partile componente fundamentale ale basmului, fara a le epuiza insa. In plus, intre cele doua cicluri nu poate fi trasata o delimitare precisa. Stim ca intreg ritul initierii era conceput ca o sedere in tara mortii si ca, dimpotriva, mortul trecea prin toate cele prin cate trebuia sa treaca neofitul: capata un ajutor nazdravan, intalnea un devorator etc.

Daca ne-am imagina toate cate se petreceau cu neofitul si le-am povesti in succesiunea lor ar rezulta tocmai compozitia pe care se intemeiaza basmul fantastic. Daca am povesti in ordine tot ce oamenii presupuneau ca se intampla cu mortii, am obtine acelasi ax compozitional, la care s-ar adauga elementele care nu figureaza in riturile amintite. Luate impreuna, cele doua cicluri ne ofera aproape toate elementele fundamentale de constructie a basmului.

La ce rezultate am ajuns? Am aflat ca unitatea de compozitie a basmului nu este determinata de cine stie ce particularitati ale psihicului omenesc, nici macar de specificul creatiei artistice, ci de realitatea istorica a trecutului. Ceea ce astazi se povesteste era odinioara facut in realitate sau reprezentat, iar ceea ce nu era facut era imaginat. Din cele doua cicluri mentionate, primul (cel ritual) moare mai devreme decat cel de-al doilea. Ritul nu mai este savarsit, in timp ce reprezentarile mortii traiesc vreme mai indelungata, se dezvolta, isi schimba forma fara a mai avea vreo legatura cu ritul respectiv. Disparitia ritului este legata de disparitia vanatorii ca unic - sau fundamental - izvor al existentei.

In temeiul tuturor celor spuse pana acum, trebuie sa ne imaginam astfel crearea ulterioara a subiectului: dupa ce a fost format, pe pivotul respectiv s-au fixat anumite particularitati sau complicatii noi, generate de noua realitate, mai tarzie decat cea dintai. Pe de alta parte, noul tip de viata creeaza genuri noi (basmul nuvelistic), care cresc pe un alt sol decat compozitia si subiectele basmului fantastic. Cu alte cuvinte, dezvoltarea se face prin suprapunere, prin inlocuire, prin modificare de sens etc., iar din celalalt punct de vedere - prin crearea de noi formatiuni.

Asa, de exemplu, motivul copiilor de imparat inchisi in pivnita isi are sorgintea in datina care statornicea ca imparatii, preotii, magii si copiii lor sa fie izolati. Este ceea ce am numit o suprapunere. Motivul tatalui mort sau al mortului recunoscator care daruieste eroului un cal corespunde sub raport functional cu cel al Babei-Iaga, care daruieste si ea un cal eroului. In cazul de fata, suntem confruntati cu o modificare de sens si cu o deformare a figurii donatorului - functia donarii fiind pastrata sub influenta cultului stramosilor, adica sub influenta unui fenomen de data mai tarzie. Prin urmare, problema motivelor care nu sunt legate de ciclurile mentionate de noi in cele de mai sus trebuie rezolvata de la caz la caz. Afirmatie valabila, bunaoara, in legatura cu motivul casatoriei si inscaunarii eroului. In figura fetei de imparat recunoastem, pe de o parte, pe femeia independenta, continuatoare a neamului si pastratoare a magiei totemice: ne referim la "mandra mandrelor". Pe de alta parte, ea poate fi comparata cu sotia cereasca a samanului, cu vaduva sau cu fiica imparatului ucis si inlaturat de mostenitor.

Intregul complex de motive legate de incercarile grele este foarte dificil de analizat. Nu putem dovedi cu precizie ca basmul a pastrat astfel obiceiul de a se incerca puterea magica a mostenitorului. Acest lucru se poate sustine insa cu anumita probabilitate in temeiul unei serii de dovezi indirecte.

In perioadele ulterioare, legea pastrarii compozitiei paralel cu inlocuirea personajelor ramane nestirbita, dezvoltarea basmului evoluand tocmai pe linia amintita. Viata noua de toate zilele constituie sursa inlocuirilor: vom discerne astfel pe Baba-Iaga in cersetoare, casa barbatilor -in casa cu etaj si balcon.

Concluzia noastra nu corespunde cu opiniile curente in materie de basm. Se considera de obicei ca basmul este presarat cu diferite elemente din perioada preistorica, iar ca intreg - ca e un produs al creatiei artistice "libere". In ce ne priveste, am constatat ca basmul fantastic este alcatuit din elemente care isi au sorgintea in fenomene si reprezentari specifice societatii anterioare impartirii pe clase.

2. Basmul ca gen.

Am scos la iveala izvoarele diferitelor motive. Am aratat ca interdependenta si succesiunea lor nu constituie nici ele un fenomen intamplator. Dar toate acestea nu explica aparitia basmului fantastic ca atare.

Care este cea mai veche treapta a naratiunii? Stim din cele afirmate mai inainte ca tinerilor li se povestea ceva in timpul initierii. Dar ce anume?

Corespondenta dintre compozitia miturilor si basmelor, pe de o parte, si succesiunea actiunilor ce aveau loc in cadrul initierii, pe de alta, ne obliga sa credem ca se povestea tocmai ceea ce se petrecea cu tanarul, cu acea deosebire ca personajul in cauza nu era el, ci stramosul, intemeietorul gintii si al datinilor, cel care, nascut in chip miraculos, s-a dus in imparatia ursilor, lupilor etc., aducand de acolo focul, dansurile magice (tocmai cele pe care le invatau tinerii) s.a.m.d. La inceput, actiunile respective erau mai putin povestite, pe cat reprezentate dramatic in mod conventional. Tot din ele se inspirau si artele plastice. Sculptura in lemn si ornamentica multor popoare nu pot fi intelese de catre cel care nu le cunoaste legendele si "basmele". I se dezvaluia neofitului intelesul actiunilor in centrul carora se afla. Povestirile il asemuiau cu eroul celor povestite. Povestirile faceau parte din cult si erau puse sub interdictie. Aceasta interdictie constituie cel de al doilea considerent in favoarea asertiunii ca se povestea ceva ce era in directa legatura cu ritul.

Din pacate, zdrobitoarea majoritate a culegerilor de povestiri ale asa-numitelor popoare primitive consta numai din texte. Nu stim nimic despre ambianta in care se povestea, despre cele ce se petreceau paralel cu povestirea etc. Exista insa cateva exceptii. In anumite cazuri, autorii culegerilor nu se multumesc cu simpla expunere a textelor, ci comunica si anumite detalii referitoare la modul in care erau povestite textele respective.

In introducerea la culegerea sa Traditions of the Skidi-Pawnee, Dorsey ofera indicatii extrem de complete asupra felului in care oamenii concepeau povestirile de acest fel. Dorsey vorbeste despre o multitudine de ceremonialuri si dansuri, inclusiv despre ceremonialul transmiterii saculetelor sfinte (bundles). Este vorba despre un fel de amulete care se pastreaza in casa si constituie obiecte sacre. De ele depinde orice reusita, succesul la vanatoare etc. Continutul lor este foarte diferit: pene, graunte, foi de tutun etc. Intr-un cuvant, recunoastem in ele un prototip al "darurilor nazdravane" din basm. "Fiecare asemenea ceremonie si fiecare dans nu erau insotite numai de propriul lor ritual, ci si de o povestire aratandu-i originea" - scrie Dorsey. Prin povestirea privind originea acestor amulete trebuie sa intelegem, dupa cum demonstreaza chiar culegerea, o naratiune in care ni se arata, bunaoara, cum primul posesor al saculetului a plecat in padure, a intalnit acolo un bivol, a fost dus de el in imparatia bivolilor, a capatat amuleta in cauza, a fost invatat o serie de dansuri si apoi s-a intors, invatandu-i pe oameni toate cate stia si devenindu-le capetenie. Asemenea povestiri "erau de obicei proprietatea personala a celui care pastra sau stapanea saculetul ori dansul si, de regula, erau povestite imediat dupa savarsirea ritualului sau in timp ce saculetul ori ceremonia erau trecute in stapanirea urmatorului proprietar. Povestirea este, asadar, o parte a ritualului, de care este legata intocmai ca si de persoana care urmeaza sa fie stapanul amuletei. Povestirea constituie o amuleta verbala sui-generis, un mijloc de actiune magica asupra lumii inconjuratoare. "Fiecare din aceste povestiri era, asadar, esoterica Iata de ce numai cu pretul celor mai mari dificultati se poate obtine ceva asemanator cu o naratiune etiologica (origin-myth) ca intreg".

Doua aspecte sunt importante in asertiunea de mai sus. Primo, dupa cum s-a mai aratat, povestirile sunt strans legate de ritual si fac parte integranta din el. Secundo, ne aflam aici la izvorul unui fenomen ce poate fi urmarit pana in zilele noastre si anume - interdictia de a povesti. Povestirea era interzisa si interdictia respectata nu in virtutea unei etichete, ci datorita functiilor magice specifice povestirii si actului de a povesti. "Povestindu-le, el (povestitorul) da o parte din viata sa si o apropie astfel de sfarsit. Asa, bunaoara, un om intre doua varste a exclamat odata: «Nu pot sa-ti spun tot ce stiu pentru ca nu sunt inca in pragul mortii». Sau, dupa cum a spus-o un batran preot: «Stiu ca zilele imi sunt numarate. Viata mea nu mai este de nici un folos. Nu mai am de ce sa nu povestesc tot ceea ce stiu»".

Vom reveni asupra interdictiilor; deocamdata sa mai examinam corelarea unor asemenea povestiri cu ritualul. Se poate obiecta ca fenomenul despre care vorbeste Dorsey este unul de ordin specific local. Din cate se pare, tocmai asa intelege lucrurile insusi Dorsey, care nu mentioneaza nici un fel de material comparativ. Dar lucrurile nu stau asa. Este adevarat ca, in paginile de fata, legatura dintre povestire si rit nu poate fi dovedita in sensul strict al cuvantului. Dar ea poate fi demonstrata cu ajutorul unui material foarte amplu. Avem posibilitatea sa ne referim in acest scop la culegerea de legende indiene intocmita de Boas si la studiul sau privind organizarea sociala si uniunile secrete ale tribului Kwakiutl. Culegerea contine numai texte care constituie, din punctul de vedere al folcloristicii traditionale, "versiuni" sau "variante" indiene ale multor basme si motive cunoscute in Europa. Ele ne lasa impresia ca sunt simple povestiri artistice si nimic altceva. Dar lucrurile se schimba cu totul de indata ce nu mai studiem exclusiv textele, ci si organizarea sociala a macar unuia din triburi. Textele respective ne apar dintr-o data intr-o cu totul alta lumina. Vedem cat de strans sunt legate cu intreaga organizare a vietii tribului, in asa fel incat nici riturile, nici institutiile lui nu pot fi intelese fara sa se recurga la povestiri, la "legende", cum le spune Boas. Si dimpotriva: povestirile devin inteligibile doar analizandu-se viata sociala; ele nu sunt numai una din partile ei componente, dar constituie, in opinia tribului, una din conditiile vietii, alaturi de arme si amulete, fiind pastrate si pazite ca cel mai sfant dintre lucruri. "Strict vorbind, miturile reprezinta cel mai de pret tezaur al tribului. Ele fac parte din insusi miezul lucrurilor pe care tribul le considera sfinte si le cinsteste ca atare. Cele mai importante mituri sunt cunoscute doar de catre batrani, care le pazesc cu incapatanare secretul Batranii pazitori ai acestor tainice cunostinte traiesc in sat muti ca niste sfincsi si hotarasc in ce masura pot incredinta tinerei generatii - fara a atrage primejdia - cunostintele stramosilor si in ce moment anume aceasta transmitere a secretelor se poate dovedi maximum de eficienta" Miturile nu sunt numai elemente constitutive ale vietii, ci ale fiecarui om luat in parte. A i se lua povestirea inseamna a i se lua viata. Mitului ii sunt aici specifice functii sociale si de productie, iar fenomenul respectiv nu este unul izolat, ci constituie o lege. Prin divulgare, mitul ar fi lipsit de caracterul sau sfant si, totodata, de puterea lui magica sau "mistica" dupa cum spune Lévy-Bruhl. Pierzandu-si miturile, tribul nu ar mai fi fost in stare sa-si mentina existenta.

Spre deosebire de basm, care constituie o remanenta dupa continutul subiectului, in cazul mitului intalnim o legatura vie cu intreaga realitate a poporului, cu productia, cu oranduirea sociala si cu credintele lui. Animalele intalnite de eroul mitului sau de strabunul celui initiat erau infatisate pe stalpi; obiectele mentionate in legende sunt purtate si imbracate in timpul dansurilor; in dansuri sunt infatisati ursi, bufnite corbi si alte animale care confera neofitului puteri magice etc.

Materialele si considerentele expuse mai inainte ne ofera raspunsul la intrebarea cum apare un mit tinand de o anumita categorie, fara a ne putea insa explica cum apare basmul nostru.

In primul capitol, am stabilit ca basmul nu este conditionat de oranduirea in cadrul careia fiinteaza. Vom face acum cateva precizari. Subiectul si compozitia basmului fantastic sunt conditionate de oranduirea gentilica pe acea treapta a dezvoltarii ei care este reprezentata de triburile americane, studiate de Dorsey, Boas s.a. si luate de noi drept exemple. Constatam aici o corespondenta directa intre baza si suprastructura. Noua functie sociala a subiectului, folosirea lui pur artistica, sunt legate de disparitia oranduirii care i-a dat nastere. Sub raport exterior, inceputul procesului respectiv - transformarea mitului in basm - se vadeste in desprinderea de ritual a subiectului si a actului povestirii. Momentul desprinderii de rit constituie inceputul istoriei basmului, in timp ce sincretismul dintre el si rit il prezinta preistoria. Aceasta desprindere a putut avea loc fie pe cale naturala, ca necesitate istorica, sau a putut fi in mod artificial accelerata de aparitia europenilor, de crestinarea indienilor si de mutarea fortata a unor triburi intregi pe alte pamanturi, mai putin bogate, de schimbarea felului de viata, de modificarea modului de productie etc. Dorsey insusi confirma desprinderea subiectului de rit. Sa nu uitam ca europenii sunt stapani in America de peste 500 de ani si ca, adeseori, suntem confruntati aici doar cu o reflectare a situatiei initiale, cu descompunerea si ramasitele ei, cu urme mai mult sau mai putin limpezi. "Desigur, miturile istorisind originea saculetelor si dansurilor nu raman intotdeauna proprietatea exclusiva a preotilor; ele isi croiesc drumul catre oamenii de rand, dupa care, fiind povestite, pierd mult din semnificatia lor initiala. Printr-un asemenea procedeu de degradare treptata, ele ajung in situatia de a nu li se mai atribui vreo semnificatie, fiind povestite la fel cum sunt povestite celelalte basme." Dorsey numeste degradare procesul desprinderii povestirii de rit. Dar, lipsit de functiile lui religioase, basmul ca atare nu reprezinta o entitate cu valoare redusa in comparatie cu mitul din care provine. Dimpotriva, eliberat de chingile conventiilor religioase, basmul razbeste in aerul liber al unei creatii artistice generate de alti factori sociali si isi incepe, plenar, adevarata sa viata.

Asa se explica nu numai originea subiectului sub raportul continutului sau, ci si originea basmului fantastic ca naratiune artistica.

Repetam ca, de fapt, teza de mai inainte nu poate fi dovedita: ea poate fi doar demonstrata in temeiul unui amplu material, lucru pe care nu-l putem intreprinde in paginile de fata. Dar un dubiu mai subzista inca. Am vorbit numai despre basmele fantastice, socotind posibil sa le delimitam de celelalte si sa le studiem separat. Rupand contactul la inceput, suntem nevoiti acum, la sfarsitul lucrarii, sa-l restabilim, deoarece studiul celorlalte genuri poate modifica conceptia noastra asupra felului in care s-a cristalizat basmul fantastic.

Am examinat riturile si miturile asa-numitelor popoare primitive si le-am legat de basmele contemporane noua, dar nu am studiat basmele popoarelor respective, nu am tinut seama de posibilitatea existentei unei traditii artistice aparute chiar la inceputul dezvoltarii lor.

Desi nu am studiat subiectele care nu sunt legate de basmul fantastic, credem ca multe altele (in afara celor fantastice - basmele animaliere, bunaoara), au o origine asemanatoare, ceea ce poate fi dovedit cu ajutorul unor monografii de specialitate, consacrate genurilor respective. Nu avem putinta sa furnizam dovezile necesare in lucrarea noastra. Studierea culegerilor de basme indiene ne impune concluzia ca ele constituie integral un material ritual; cu alte cuvinte, ca basmul - in sensul acordat de noi cuvantului - nu era cunoscut inca de triburile nord-americane. Un asemenea punct de vedere va parea putin convingator folcloristului, dar etnografii, a caror cunoastere se extinde dincolo de texte, vor admite mai lesne posibilitatea acestei situatii. Neuhaus a observat-o in fosta colonie germana Noua Guinee. Bastinasii "cunosteau numai legende: nu auzisera nici de basme, nici de fabule. Povestirile ce ne apar cu valoarea de basm constituie pentru ei tot legende, asemeni cu celelalte". Lévy-Bruhl considera si el situatia respectiva drept un fapt bine stabilit si citeaza ca dovada datele unei anchete. Teza de mai sus poate fi confirmata si prin analiza basmelor animaliere. Asa, bunaoara, in America de Nord exista o categorie aparte de basme "cu coiotul", povestiri vesele despre vicleniile coiotului. Indienii Skidi spun urmatoarele despre el: "Coiotul este un flacau strasnic. El le stie pe toate si nu poate fi nicicum omorat. Pe langa asta, ii stau in fire cele mai cumplite ciudatenii si e viclean nevoie mare, asa ca poate fi infrant numai cu mare greutate si rareori este definitiv invins". Dar aceste "basme" sunt povestite atunci cand urmeaza sa fie intreprinsa o actiune oarecare, iar povestitorul trebuie sa capete dibacia coiotului. Cele afirmate de noi cu privire la folclorul american sunt afirmate de Bogoraz in legatura cu folclorul koriakilor-kamciadalilor. "Folclorul koriakilor-kamciadalilor se distinge prin caracterul sau vesel, batjocoritor. Despre corbul Kuht se povestesc multe istorii ciudate si hazlii: cum a luptat cu fetele Soarecelui, cum a dat foc propriei sale case si multe altele. Kuht apare ba in chip de om, ba in chip de corb. Folclorul are fata de el o atitudine ireventioasa. Dar Kuht este in acelati timp Corbul - creator, care a facut cerul si pamantul. Kuht l-a zamislit pe om, a dobandit focul pentru el, iar apoi i-a daruit animalele pe care sa le vaneze". Ceea ce Bogoraz considera drept o lipsa de respect poate sa se dovedeasca in realitate un simtamant de incantare in fata sireteniei corbului, dupa cum o arata Dorsey. In orice caz, daca acest corb, despre care se povestesc glume atat de vesele, este creatorul cerului si al pamantului, si daca povestirile sunt narate inainte de vanatoare, caracterul sacramental al povestirii este si de asta data incontestabil, ceea ce confirma ipoteza potrivit careia nu numai basmele fantastice aveau un asemenea caracter. Sa nu uitam ca initierea nu constituia nici pe departe singurul rit: mai existau rituri vanatoresti si agrare legate de diferitele anotimpuri, precum si o serie intreaga de alte rituri, fiecare din ele putandu-si avea propriul sau origin-myth. Legatura dintre aceste rituri si mituri, precum si legatura ambelor cu basmul, nu au fost inca deloc studiate. Pentru a se face lumina in problema respectiva trebuie sa se studieze in amanuntime componenta folclorului popoarelor din perioada anterioara impartirii pe clase. Un asemenea studiu ne-ar impinge prea departe, fara ca obiectivul vizat sa fie direct necesar pentru atingerea scopurilor pe care ni le-am propus.

Din toate cele spuse rezulta ca subiectele sacre au fost de foarte timpuriu supuse unei interpretari "profane", prin aceste cuvinte intelegandu-se transformarea unei povestiri sacre intr-o naratiune profana, adica artistica si nu religioasa, nu "esoterica". Tocmai atunci se naste basmul propriu-zis. Este insa cu neputinta sa precizam unde anume sfarseste povestirea sacra si unde anume incepe basmul. Dupa cum a aratat D. K. Zelenin in lucrarea sa Functia religioasa si magica a basmelor fantastice, interdictia povestirii si credinta ca basmele au o influenta magica asupra vanatorii si pescuitului supravietuiesc pana astazi si chiar la popoare cu o cultura dezvoltata. Afirmatie valabila si in ce priveste basmele vogulilor, a populatiei mari etc. Dar basmele lor sunt totusi remanente, niste relicve. Dimpotriva, basmul indian, nord-american, este aproape integral o povestire sacra, un mit, dar pana si in cazul lui constatam un inceput de desprindere a basmului de rit, discernem in el germenii unei povestiri pur artistice, asa cum este basmul contemporan.

Basmul a preluat, asadar, din epocile mai timpurii structura lor sociala si ideologica. Ar fi insa o greseala sa se afirme ca basmul este unicul mostenitor al religiei. Ca atare, religia s-a modificat, de asemenea, si contine remanente de data foarte veche. Toate reprezentarile privitoare la lumea de dincolo de mormant si la soarta mortilor, reprezentari dezvoltate in Egipt, Grecia si, mai tarziu, de catre crestinism, au aparut cu multa vreme inainte. In acest context, trebuie neaparat sa mentionam samanismul, care si-a insusit exact in acelasi chip multe elemente din epocile preistorice pastrate de basm.

Daca vom aduna feluritele povestiri ale samanilor expunand descantecele lor, plecarea samanului in cautarea unui suflet aflat in lumea cealalta, aratandu-ne cine anume l-a ajutat si cum anume a ajuns in lumea cealalta, si le vom compara cu peregrinarile sau zborul eroului din basm, vom constata o coincidenta. Am studiat-o in cazul diferitelor elemente, dar putem afirma ca ea se extinde si asupra intregului. Asa se explica unitatea de compozitie dintre mit, povestirea unei calatorii in lumea de dincolo, povestirea samanului, basm, iar mai tarziu - poem, legenda si cant eroic. Odata cu aparitia culturii feudale, elementele de folclor devin un bun al clasei dominante; pe baza folclorului sunt create ciclurile de legende eroice cum ar fi Tristan si Isolda, Cantecul Nibelungilor etc. Cu alte cuvinte, miscarea se desfasoara de jos in sus si nu de sus in jos, dupa cum afirma teoreticienii reactionari.

Lucrarea de fata prezinta explicatia istorica a fenomenului similitudinii universale a subiectelor folclorice, fenomen socotit intotdeauna ca fiind greu de explicat. Similitudinea amintita este mult mai cuprinzatoare si mai adanca decat si-o imagineaza cititorul neavizat. Nici teoria migratiei, nici teoria unitatii psihicului omenesc - propusa de scoala antropologica - nu rezolva aceasta problema, care poate fi elucidata numai prin studierea istorica a folclorului corelat cu productia vietii materiale.

O problema considerata atat de dificila s-a dovedit totusi cu putinta de rezolvat. Dar orice problema elucidata genereaza de indata noi probleme. Studierea folclorului poate fi facuta in doua directii: studiindu-se similitudinea fenomenelor si, dimpotriva, studiindu-se diferentele dintre ele. Folclorul si, in speta, basmul nu este numai uniform, ci extrem de bogat si divers in ciuda uniformitatii sale evidente. Studierea diversitatii folclorice, a diferitelor subiecte ne apare mai dificila decat cercetarea similitudinii compozitionale. Daca solutia propusa in paginile de fata se va dovedi intr-adevar corecta, studierea diferitelor subiecte, problema talmacirii si a istoriei lor vor putea fi abordate pe o cale noua.