BASMUL

I.           Preliminarii , definitie, trasaturi, clasificare;basm popular si basm cult;

II.        Povestile lui Creanga- ,,Povestea lui Harap-Alb"

1. structura si compozitie
2. comentariul textului
3. particularitati de stil

I. George Calinescu afirma ca basmul ,,e un gen vast, depasind cu mult romanul, fiind mitologie, etica, stiinta, observatie morala. Caracteristica lui este ca eroii nu sunt numai oamenii, ci anume fiinte himerice, animale." Termenul provine in limba romana din limba slava (basna- nascocire, scornire) si desemneaza o naratiune ampla, specie a genului epic, avand un caracter supranatural, in care personajele, adeseori animale cu un comportament omenesc sau fiinte fantastice, poarta valori simbolice. Ele intruchipeaza binele si raul care se confrunta, frumosul si uratul, harnicul si lenesul, istetul si prostul. Naratiunea se incheie ,de obicei, cu victoria binelui asupra raului.

Se disting doua categorii : basmul popular si basmul cult. Creatia populara se transmite din generatie in generatie pe cale orala, are un caracter anomin, colectiv si traditional. Acelasi basm, cunoaste asadar mai multe variante. Basmul cult are o singura varianta , iar scriitorul imprima asupra lumii o viziunea originala si stil propriu. Teoria literara a remarcat cateva trasaturi definitorii ale acestei specii : construirea pe un tipar narativ cu un grad mare de stabilitate, utilizarea unor formule care marcheaza inceputul si sfarsitul, dar si trecerile de la un episod la altul( formule mediane), timpul si spatiul au o ordine proprie, in care nu functioneaza nici o limita, fiind proiectate in dimensiune fabuloasa.

Opera lui Creanga- scriitor realist ce activeaza in perioada junimista- ilustreaza mai multe tipuri de basm : ,,Capra cu trei iezi", ,,Punguta cu doi bani" (basme cu animale) ,,Povestea porcului", ,,Povestea lui Harap- Alb" ( basme fantastice) , ,,Soacra cu trei nurori", ,,Povestea lui Stan Patitul" (basme nuvelistice).

Basmul cult ,,Povestea lui Harap Alb" publicat in revista ,,Convorbiri literare"(1877) valorifica teme si motive de circulatie universala, fiind construit pe schema naratiunii populare. In sfera folclorica se inscriu: tema ( triumful binelui asupra raului), motivele ( imparatul fara urmas la tron, superioritatea mezinului, calatoria, alegerea calului, cifra trei, interdictia, incalcarea sfatului, substitutia, probele initiatice, ajutoarele nazdravane, izbanda celui bun, pedepsirea celui rau, casatoria) personajele (Craiul, Verde-Imparat, Spanul, Imparatul Ros, calul nazdravan, Ochila, Setila, Gerila, Flamanzila, Pasari-Lati -Lungila, Sfanta Duminica, regina albinelor, regina furnicilor, turturica)elemente miraculoase ( tava cu jaratic regenerator, apa vie si apa moarta, smicele de mar dulce), fuziunea dintre real si fabulos, limbajul caracterizat prin simplitate si oralitate .

1. Structura si compozitia

Naratiunii se incheaga prin inserierea unor motive de factura populara. Putem distinge trei parti majore in functie de dominanta spatiala si de situatia eroului: intamplarile de la curtea craiului ,drumul spre Imparatul Verde, cele trei incercari: aducerea salatilor , uciderea cerbului, cucerirea fetei Imparatului Ros. Ultima incercare poate constitui un episod independent data fiind complexitatea sa: drumul spre curtea lui Ros Imparat, salvarea furnicilor si protejarea albinelor, intalnirea cu fiintele pantagruelice- Gerila, Flamanzila, Setila, Ochila, Pasari-Lati-Lungila-, supunerea la incercari pentru petirea fetei Imparatului Ros, intrecerea calului cu turturica pentru aducerea a trei smicele de mar dulce, apa vie si apa moarta. Actiunea are caracter liniar si strabate toate momentele subiectului.

Incipitul basmului releva capacitatea lui Creanga de a realiza o remarcabila revitalizare epica, prin faptul ca umple de continut formula traditionala: ,,Amu cica era odata intr-o tara un craiu, care avea trei feciori. Si craiu acela mai avea un frate mai mare , care era imparat intr-o alta tara, mai departata." Daca in basmul popular formula initiala asigura saltul intr-o lume a tuturor posibilitatilor (,,A fost odata ca niciodata ca de n-ar fi nu s-ar povestipe cand scria musca pe perete mai mincinos cine nu crede"), in creatia lui Creanga fantasticul e de la inceput umanizat. Originalitatea se releva si in formulele care fac legatura intre episoade deoarece naratorul se implica in naratiune ,,dar, ia sa nu ne departam cu vorba si sa incep a depana firul povestii" , ,, ce-mi pasa mie? Eu sunt dator sa va spun povestea si va rog sa ma ascultati! "

Naratiunea la persoana a treia este supusa in continuare unei metodice operatiuni de regenerare, menita sa nuanteze si sa adanceasca mobilul realist- uman in virtutea caruia se desfasoara faptele si actioneaza eroii. Regasim aici motivul popular al imparatului fara urmas la tron, pretext al calatoriei eroului spre un posibil centru al lumii .Viitorul imparat trebuie sa fie vrednic , sa treaca de proba curajului- podul simbolizeaza in conceptia populara un loc rau datorita faptului ca drumul se intrerupe. ( motivul narativ al incercarilor). Preluata din basmul popular este si ideea superioritatii mezinului- cei doi fii mai mari nu reusesc sa- si infrunte temerile si se intorc rusinati acasa. Imparatul se arata necrutator in mustrarile lui: ,,Se vede lucru ca nici tu nu esti de imparatie, nici imparatia pentru tineasa-i ca ne-am cam incurcat in slabiciune?", ,,ce manca vad eu bine ca ai, dar ia spuneti-mi rusinea unde o puneti? Din trei feciori cati are tata, nici unul sa nu fie bun de nimica?" Este usor de observat ca disputa este stramutata pe teritoriul unui sistem de valori traditionale. Chiar si atunci cand patrundem in miezul fantastic al povestii epicul se mentine in acelasi registru: episodul interventiei Sfintei Duminici, metamorfozata in cersetoare reprezinta una dintre paginile cele mai relevante pentru alternarea dintre real si ireal , dintre ascundere si dezvaluire a sacrului. La inceput, asistam la cearta inofensiva dintre batrana cea sfatoasa care ,,umbla dupa milostenie" si mezinul necajit din cauza dojenii tatalui. Sfanta Duminica isi dezvaluie anumite calitati iesite din comun: darul previziunii, atotcunoasterea, putere absoluta, atemporalitatea si, in acelasi timp incearca sa-si ascunda identitatea- ,, prin puterea ce-mi este data stiu dinainte ce gandesc preaputernicii pamantului si rad de neputinta lor.". Reiese din aceasta scena dialogata (reprezentarea ca modalitate a nararii predomina) ca fiul cel mic al craiului are un destin favorabil: ,, ai sa ajungi imparat vestit, puternic si slavit cum n-a mai stat altul pe fata pamantului" . Banul pe care tanarul il da cersetoarei reprezinta o vama a vazduhului, o punte aruncata intre cer si pamant. In schimbul lui, batrana ii dezvaluie mijloacele prin care isi poate implini destinul- preluarea simbolica a puterii tatalui (armele, hainele de cand a fost mire)- si gasirea calului cu puteri nazdravane. Aceasta intalnire are si darul de a-l trezi pe fiul craiului, constituind inceputul drumului spre cunoastere. Disparitia batranei ,,invaluita intr-un hobot alb" il lasa pe fiul craiului ,,uimit de spaima si de mirare".

Cu ajutorul calului magic ales printr-un ritual stravechi (tava cu jaratic pusa in mijlocul hergheliei), fiul craiului reuseste sa treaca de prima proba, infruntandu-si tatal de la care primeste blana de urs- simbol al castei razboinicilor, al puterii active- si o lectie initiatica inainte de marea calatorie. ,,Mergi de-acum inainte ca tu esti vrednic de imparat. Numai tine minte sfatul ce-ti dau: in calatoria ta vei avea trebuinta si de buni si de rai, dar sa te feresti de omul ros iara mai ales de cel span cat ii putea , caci ca sunt sugubeti." George Calinescu observa ca este vorba aici de omul insemnat, de fiintele care in conceptia populara fac parte din randul exceptiilor, sunt deviatii de la norma- in cazul spanului absenta parului divulga o inferioritate masculina, o diminuare a fortei fizice, iar in cazul omului ros, parul indica natura demonica. De aceea, Spanul iese in calea eroului de trei ori ,,in alte straiecu glas subtietic si necunocut" fara insa a-si putea schimba infatisarea. Conform valorii ezoterice a cifrei trei, cea de-a treia inscenare a Spanului trebuie sa fie incununata de succes - fiul de crai incalca sfatul-interdictie al tatalui sau si il ia pe Span ca sluga. Jucand rolul calauzei ideale, el recurge la un viclesug :,,se preface ca-i e sete si cere plosca cu apa de la stapanu-sausi varsa toata apa dintr-insa." pentru a-l impinge pe neofit la o deplina subordonare. Inversarea raportului dintre bine si rau in cadrul strategiei Spanului constituie unul dintre procedeele disimularii. Fantana aparuta ciudat in pustietate simbolizeaza schimbarea conditiei eroului dat fiind faptul ca din fiu de crai, tanarul ajunge sclav. Spanul este cauza imediata a celor doua morti ale eroului- prima- simbolica in urma caruia primeste un alt nume, adica ii omoara cealalta identitate profana, si a doua , la sfarsit , cand ii va taia capul, cauzandu-i transfigurarea finala. Episodul coborarii in fantana are importanta deosebita in evolutia evenimentelor. Mai intai Spanul coboara, si in fata apelor vietii isi dezvaluie identitatea: ,,Ei, da ce racoare-i aici,/ Chima raului/ Pe malul paraului". Descinderea in infern se releva in basme ca etapa fundamentala in drumul initiatic al protagonistului.

Numele neobisnuit pe care-l primeste fiul craiului evidentiaza dubla personalitate a eroului reprezentata de o identitate reala- tanar print- si de una aparenta- sluga a Spanului. Contrastul cromatic reflecta armonizarea defectelor si a calitatilor umane , dintre care primele sunt necesare pentru a le verifica pe celelalte. In realitatea lui profunda, numele pe care-l primeste eroul la jumatatea drumului initiatic este asa cum remarca Vasile Lovinescu in ,,Creanga si creanga de aur" emblema androginului primordial.

Episoadele in care sunt povestite incercarile Spanului de a-l duce pe Harap Alb ,,la pieire" propun variantele unuia si aceluiasi scenariu de o evidenta tensiune narativa. Prima munca herculiana la care este supus Harap- Alb de catre Span, se desfasoara dupa un scenariu mitic: la ostrovul din mijlocul marilor se ajunge printr-un fantastic zbor. Dincolo de aspectul supranatural al ritualului efectuat in zori de zi de catre Sfanta Duminca, scena poate fi suprapusa fermecatoarelor ispravi ale Smarandei din ,,Amintiri"

In episodul uciderii cerbului, sfaturile Sfintei Duminici il ajuta sa treaca de incercare. Purtand obrazarul lui Statu- Palma- Barba- Cot, eroul taie capul cerbului si asteapta pana dupa apusul soarelui pentru ca acesta sa moara. Nici aceasta incercare a Spanului de a-l pierde pe Harap -Alb nu reuseste, dar interesant este faptul ca muncile sunt menite sa regenereze universul, substantele simbolizeaza regnul vegetal, mineral si animal. Iesind victorios in ambele incercari , Harap Alb face dovada invincibilei sale voinicii de erou ideal.

A treia proba are un caracter complex, poate constitui o naratiune de sine statatoare intrucat presupune un drum si alte probe la care este supus eroul. Fiul craiului cauta iubirea, dar trebuie sa incalce pentru a doua oara sfatul tatalui: ,,Se vede ca mi s-a apropiat funia la par. Cine stie ce mi s-a mai intamplat! Cu Spanul tot am dus-o cum am dus-odar cu omul ros nu stiu zau la cat mi-a sta capul!". Episodul care preceda aventura spre iubire a eroului sta sub semnul paradoxului: spre deosebire de celelalte incercari, cea de-a treia porneste de la o accedere a elementului fabulos, de la ,,revelarea" fetei imparatului Ros in chip de pasare.

Cuvintele rostite de Harap- Alb inainte de plecarea la drum evidentiaza caracterul eroului, un anti-erou in sensul ca nu poseda calitati vitejesti deosebite, ci doar ,,milostenie" sau capacitatea de a suferi: ,,m-am deprins a tari dupa mine o viata ticaloasa. Vorba ceea: sa nu dea Dumnezeu omului cat poate el suferi." Acest fel de a fi ,,marunt" omenesc ii confera lui Harap -Alb identitatea de erou exemplar. De aici deriva memorabila lui autenticitate umana. Desi apartine tipologiei voinicului din poveste caruia , in viziunea populara ii este caracteristica invincibilitatea neconditionata, asigurata de miraculoasa sa putere de lupta, si ,nu mai putin de neinfricatul sau curaj, Harap-Alb este departe de a intra intocmai in aceste tipare. George Calinescu observa ca eroul lui Creanga nu este mai viteaz decat altii, adica decat fratii sai, dar, ,,mezinul in general are o insusirea morala cu care suplineste alte deficiente. Singur n-ar izbandi nimic; prin bunatate isi face auxilii care il scot din impas." . Asemenea ajutoare nazdravane intervin si in drumul spre curtea Imparatului Ros. Gerila, Flamanzila, Setila, Pasari- Lati- Lungila si Ochila reprezinta calitati si defecte umane duse pana la extrem. De remarcat este faptul ca fiecare dintre aceste fiinte stapaneste puterea intr-un singur sens- de exemplu Gerila raceste casa de arama, dar nu o poate incalzi. Eroul isi arata milostenia fata de furnici si albine si primeste de la acestea aripa ca element de legatura magica.

Incercarile la care este supus Harap-Alb scot in evidenta capacitatea de a stapani acele forte primordiale intruchipate de fiintele pantagruelice: casa de arama sau proba focului, ingurgitarea cuptoarelor de paine si a butilor cu vin sau proba apei si a pamantului, alegerea macului de nisip sau proba acuitatii, recunoasterea fetei, pazirea farmazoanei. Ultima proba are un caracter suplimentar: calul lui Harap-Alb si turturica fetei de imparat trebuie sa se intreaca pentru a aduce trei smicele de mar dulce, apa vie si apa moarta ,,de acolo de unde se bat muntii in capete". Aceste elemente magice sunt folosite in timpul ritualului pentru readucerea la viata a lui Harap-Alb ucis de Spanul ce se crede tradat.

Moartea are si un alt sens- eroul a ajuns la capatul unui drum initiatic si se implineste astfel juramantul- previziune din momentul coborarii in fantana : ,,si atata vreme sa ai a ma sluji pana cand ii muri si iar ii invia".

Decapitarea intrerupe circulatia sangvina dintre trup si creier. Inconjurandu-i gatul cu cele trei smicele de mar , farmazoana substituie o circulatie de seva vegetala, circulatiei sangelui. Reinstaurarea echilibrului se face printr-o dubla operatie: cand fata Imparatului Ros reincheaga si apoi reinvie pe Harap Alb , in acelasi timp calul apuca de crestet pe Span si-l ridica inaltul cerului, de unde-l lasa sa cada pe pamant. Finalul reprezinta un festin de nemurire la care participa ca in ,,Miorita " toate elementele universului : ,,lumea de pe lume s-a strans de privea/ Soarele si luna din ceriu radea". Formula de incheiere are darul de a face trecerea de la lumea fictiunii la cea a realitatii- observam si in aceasta situatie umorul specific lui Creanga: ,,S-apoi au fost poftiti la nunta/ Craiasa furnicilor,/ Craiasa albinelor,/Si-un pacat de povestariu/ Fara-un ban in buzunariu/ S-a tinut veselia ani intregi, s-acum mai tine inca , cine se duce acolo be si mananca".

Originalitatea operei lui Creanga este evidenta. Chiar daca preia tema basmul popular , scriitorul o trateaza din perspectiva realista - se vorbeste de un rau necesar pentru slefuirea binelui. In al doilea rand, protagonistul nu e un erou, ci un antierou. De asemenea, fantasticul este permanent umanizat. Comicul reiese din : exprimarea mucalita (,,sa traiasca trei zile cu ce de-alaltaieri"), ironie (,,Doar unu-i Imparatul Ros vestit prin meleagurile aceste pentru bunatatea lui nemaiauzita"), porecle si apelative caricaturale ( ,,Buzila", ,,mandositi", ,,Fandositi"), diminutive cu valoare augmentativa (,,buzisoare", ,,bauturica"), scene comice (cearta dintre Gerila si ceilalti tovarasi de drum ), expresii (,,da- i cu cinstea sa piara rusinea").

Oralitatea stilului (impresia de zicere a textului scris)se realizeaza prin: expresii onomatopeice (,, si dedata pornesc ei teleap teleap"), verbe imitative si interjectii (,,mai, Pasarila, iacata-o, ia! Colo dupa luna, zise Ochila"), expresii narative tipice (,,si atunci , si apoi, in sfarsit), exprimarea afectiva, implicarea subiectiva a naratorului, propozitii interogative si exclamative- (,,ma rog , foc de ger era!ce sa va spun mai mult!"), dativul etic (,, si odata mi ti-l insfaca cu dintii de cap"),inserarea unor fraze ritmate si rimate ( ,,lume asta e pe dos, toate merg cu susu-n jos, putini urca, multi coboara, unul macina la moara, si-apoi acel unu are painea si cutitul si taie de unde vrea si cat ii place, tu te uiti si n-ai ce -i face"), versuri populare (,,de-ar sti omul ce-ar pati dinainte s-ar feri")