Ion
Vinea, Declin
1. Cand ii cer explicatii, se inroseste tot
si se eschiveaza. (cer = verb la
persoana I, singular; omonim lexico-gramatical)
2. Virgula folosita in versul "Cantecul trist,
cantecul cel mai trist" are rolul de a izola, partial doar, intrucat cea
de-a doua virgula ceruta de situatia gramaticala lipseste,
apozitia dezvoltata "cantecul cel mai trist" de determinantul sau
("cantecul trist"). Sintagma "cantecul cel mai trist"
este, asadar, o lamurire asupra primei sintagme, avand, de asemenea,
si rol de gradare a intensitatii.
3. viata de caine; pe viata; in
viata; de-o viata, a lua viata
4. In poezia lui Ion Vinea sunt prezente tema melancoliei si cea a
toamnei, care declanseaza melancolia eului liric si care
declanseaza monotonia bolnavicioasa in planul exterior (
"arborii neajunsi la cer", "turmele ce-si pasc soarta", "frunzele care
se dau in vant" ).
5. Marci ale subiectivitatii: "in mine", nu)-mi"
(pronume personale, persoana I, singular)
6. Expresivitatea rezultata din repetitia prepozitiei "intre" in
ultima strofa a poeziei (anafora) consta in sublinierea ideii
ca intreaga natura este cuprinsa de
tristetea toamnei. Atat lumea vegetala, prin "arborii neajunsi
la cer", cat si lumea animala, prin "turmele ce-si pasc soarta",
si chiar si elementele naturii, prin "apele ce-si urmeaza albia",
sunt cuprinse de vraja morbida a anotimpului.
7. Tristetea eului poetic, care "intarzie" in planul sau interior, este transpusa in planul exterior si corelata
cu toamna tarzie. Asa cum intreaga natura asteapta prima
zapada din an pentru a se sparge monotonia
existentei, pentru a rupe sirul de zile derulate identic, una
dupa cealalta, la fel si fiinta asteapta
"sarutul" care sa ii incalzeasca sufletul. In asteptarea elementului salvator (iarna, respectiv
sarutul), cele doua planuri au atitudini diferite. Astfel,
lumea interioara, a sentimentelor pare a acumula
din ce in ce mai multa melancolie, aspirand tristetea peisajului
tomnatic, astfel incat omul pare a avea un aer bolnavios. Pe de alta parte, natura isi urmeaza vechiile
obiceiuri si nu manifesta nici revolta, nici nerabdare,
acestea fiindu-I atribuite de catre privitor, ca urmare a sentimentelor
proprii de neliniste si tristete.
8. Elegia este specia poeziei lirice care exprima
sentimente de melancolie, tristete si care reflecta o orientare
a eului liric catre visare si izolare, sub impulsul unui pesimism
continuu si a obsesiei pentru moarte.
Eul liric din poezia Declin traieste o tristete anonima,
vaga, continua, demult uitata in sine ( "o tristete
intarzie in mine" ), care il determina sa observe doar ceea ce este
deprimant si dureros in jurul sau ("cantecul cel mai trist", "glasul
sterp", "frunzele care se dau in vant" ). Imaginea creata de aceste
versuri este aceea a unei bucati de lume cuprinse de melancolie
si care, pentru a se salva, se "da in vant", renunta
asadar. Utilizarea acestei din urma expresii poate conduce catre
ideea ca eul liric este interesat el insusi
de posibilitatea sinuciderii. Prezenta acestor
trasaturi demonstreaza caracterul elegiac al poeziei.
9. Limbajul poetic in textul lui Vinea este
caracterizat in principal de expresivitate, autorul nelasand cititorului
doar indici asupra ceea ce doreste sa exprime, ci numindu-si
sentimentele in mod direct. Elementele cadrului natural sunt
numite si nu doar sugerate, ca in poeziile simboliste, de exemplu.
Cuvintele din poezia lui Vinea sunt, in cea mai mare parte, folosite cu
sensurile lor denotative, termenii isi mentin
proprietatiile, acest lucru avand drept efect o exprimare
coerenta, concisa. Unele sintagme sunt totusi destul de dure ("glasul
sterp", "umilinta talangilor", "arborii neajunsi la cer",
"turmele ce-si pasc soarta"). Puse sub semnul metaforic al titlului,
Declin, imaginile sugereaza destramarea lenta a fiintei,
oboseala existentiala, pustietatea, pentru ca "E toata
viata care doare asa / Zi cu zi pe intinderea stepelor"
