Basmul nostru modern

Basmul nostru modern

A fost odata ca niciodata, ca daca nu ar fi fost, nu s-ar fi povestit. A trait pe atunci, asa se spune, o frumoasa printesa. Aceasta locuia intr-un regat indepartat, peste 60 de munti, 60 mari si 60 de lumi. In acelasi timp, la 60 munti, 60 mari si 60 lumi de ea traia un om de rand, un simplu muritor, ce isi pierduse speranta in fericirea descoperita prin dragoste. Acest simplu muritor traia de pe o zi pe alta, fiind aparent fericit, insa nu intotdeauna ceea ce vedem este si adevarat.

Insa destinul a facut o data ca printesa sa vina la o petrecere in regatul in care traia si omul nostru de rand, si la acea petrecere fu si el. De fapt el ajunsese primu, si cand usile se deschisesera si intrase ea, park lumea omului se opri dintr-o data; totul se blochase, muzica se stopase. Tot ce vedea el era acea raza de fericire ce venea din partea ei. In acel moment ceva se schimbase in om, dar el nu realizase imediat.

Incetul cu incetul, el se aproprie de aceasta dulce printesa, luptand cu timiditatea; lupta ce a durat 7 secunde. De indata ce s-a vazut in fata ei, a inteles totul: avea sa lupte mult pentru ea, dar inima asta ii ordona. Asa ca el a incercat, si teama si-a infruntat, si prietenia si-a aratat. Si-a facut in minte un plan, si ajutat de multe elemente magice compuse din dragoste, l-a aplicat. La inceput avea sa-i fie prieten, apoi prieten bun, apoi iubit. Sau cel putin asa gandeam omul nostru.

La petrecere au si dansat, si atunci a observat omuletul ca avea si inamici in acel loc, un alt barbat ravnea la printesa sa. Insa nefiind sigur, doar a luptat in continuare. Pentru a-si putea continua lupta, acesta ruga pe printesa sa-i spuna unde se afla regatul sau, ca sa poata continua relatia. Spre marea sa uimire, aceasta ii zambi si ii spuse ca ea se afla la 60 de munti departare, peste 60 de mari, si calatorind prin 60 de lumi. Atunci omul intelesese: avea sa urmeze incercari grele pentru el, trebuia sa devina cumva sau altcumva printul fetei.

Insa la petrecere printesa a umblat si cu celalalt barbat, omul nostru simtindu-se ofensat. Se gandi la un duel, dar era prea direct si nu e violenta calea. Insa rabdarea e cea mai buna arma. Rugandu-se, omul incepu sa aiba incredere. Astfel petrecerea se termina cu bine, si el ramasese marcat de acea printesa, printesa din inima lui.

Abia asteptdand momentul sa vorbeasca din nou, omuletul isi ocupa timpul cu amintiri de la petrecere, si cu idei cum ca el avea sa ajunga printul printesei. De multe ori el statea pur si simplu intins langa un copac, cu ochii la cer, amintindu-si zambetul placut al fetei ce-i furase inima. Acest om era cunoscut la el in sat ca un om trecut prin multe lupte, in special lupte cu dragostea, astfel incat el era ca o stanca in fatza oricarei fete dar intotdeauna exista un dar acea printesa, nu era o fata oarecare, era ea, si ea il uimea pe el. Asa ca lui ii trecu prin minte, sa se duca sa o vada.

Intr-o seara, stand cu fratele sau de cruce langa un foc de tabara, acesta ii spuse planul sau: avea sa o ia catre nord, traversand muntii, apoi avea sa caute o barca care sa-l traverseze apele, si mai ramanea sa reuseasca sa supravietuiasca lumilor pline de raufacatorisi de monstrii. Fratele sau, vazand licarirea din ochii omului, zambi si ii da un singur sfat: " Urmeaza-ti inima".

Zis si facut, omul se culca cu zambetul fetei in minte, zambet ce-l insotea pretutindeni.

A doua zi de dimineata, se trezi mai fericit ca niciodata. Se duse la paraul ce se afla la o aruncatura de bat distanta, lua apa rece de izvor in maini si se spala pe fata. Acest lucru il inviora si in acelasi timp inspaimanta. El abia acum realiza cu adevarat, era indragostit. Dupa ce manca, isi puse seaua pe cal si era gata de drum.

Luandu-si la revedere de la fratele sau, ii jura acestuia ca se va intoarce mai fericit decat a fost vreodata.

Se urca pe cal si pleca spre nord. Inca de la primul munte avu prombleme, caci atunci cand vru sa traverseze un pod peste o prapastie, in fata ii sari un urs. Omul nostru speriat, vru instinctiv sa fuga, insa se oprise rapid amintindu-si chipul fetei, se simti alt om, cu putere. Se dadu jos dupa cal, scoase sabia si se indrepta spre urs. Dar ce sa vezi, cu cat se apropria mai mult, cu atat ursul se micsora. Cand se aproprie la doar un pas de urs, acesta disparu si in fata omului aparu o vrajitoare, cu nasul lung si stramb, cu o palarie jerpelita si o manta jegarita. Omul o intreba ce se intampla.

- Dragul meu om, spuse vrajitoarea, eu te-am testat sa vad daca tu chiar iubesti aceasta printesa la care te duci.

- Dar de unde stii tu unde ma duc eu mamaie? o intreba omul.

- Eheeee fiule, eu stiu tot. Eu sunt vrajitoarea primului munte. Si findk ai trecut testul meu, am sa-ti dau cateva sfaturi ce te vor ajuta sa treci si peste urmatoarele teste ce te asteapta in calea ta. In primul si primul rand, ferestete de inselaciune; tu acum ai in tine o iubire pura, pentru o printesa pura. In al doilea rand, sa nu crezi in aparente. Atat am putut eu sa-ti spun, sa calatoresti cu grija baiatul meu.

Omul ii multumi, se sui pe cal si pleca mai departe. Merse el ce merse si ajunsese la cel de-al 7-lea munte. Cand sa treaca printr-o padure, copacii se pusesera toti in fata lui, el neavand pe unde sa treaca. Statu el ce statu si se gandi cum sa faca ca sa treaca. Astfel, el s-a gandit sa se imprieteneasca cu copacii, ajutandu-i. Se uita atent la ei, sa vada ce le-ar trebui, si parca toti erau batrani, parca era nevoie de plantarea unor noi copacei.

Vazand aceasta problema, omul nostru se uita in jur, cautandu-si materiale pentru a confectiona o lopata. Gasi astfel o piatra parca special facuta sa fie folosita, si un bat ce era perfect pe post de coada a lopetii. Avand si lopata, omul incepu sa sape. Si a sapat el asa, nopti si zile, pierzand sirul acestora. Cand terminase de plantat copacei pe tot campul din fata padurii, ca prin minune aceasta i se inclina in fata si se aranjase la loc astfel incat el putea acum sa o traverseze.

Omul se urca pe cal si pleca. De indata ce a intrat in padure a inceput sa auda mai multe voci, si acestea pareau sa cante:

Cel ce natura iubeste,

pe noi nu ne raneste,

Cel ce pe noi ne ajuta,

viata nu-i va mai fi urata,

Cel ce iubire pura are,

inima nu-l mai doare.

Un zambet ii aparu pe fatza auzind aceste versuri, si dupa un scurt timp si calul sau incepu sa mearga in ritm. Parca totul se umanizase in jurul sau, totul era o minune. Totul era atat de frumos incat traversa urmatorii munti fara probleme, dar nu si pe ultimul.

Cand sa zica omul nostru "Hait gata, am traversat muntii, am parcurs prima treime din drumul spre printesa mea. in fata ii sari un bolovan. Uimit, omul se uita sus, sa vada de unde a picat; dar deodata auzi o voce. Se uita in jurul sau, nimeni. Apoi auzi inca o data:

- Aici, in fata ta.

- Cine e acolo?!?!?!

- Eu sunt, bolovanul.

Omul ramasese uimit. Un bolovan ii vorbea.

- De cand ai intalnit acea printesa, draga omuletule, inima ta bate pe alt ritm. Lucrurile din jurul tau prin viata, iti comunica trairi. Acest lucru il vei intelege dupa mult timp. Insa eu doar vreau sa-ti cer ajutorul.

- De ce te-as ajuta eu pe tine, bolovanule?

- Atunci cand te-ai uitat la acea fata, ai vazut in ea duritatea unei pietre, combinata cu materialitatea unui trup de inger.

- Vad ca desi ai probleme, ai timp sa te interesezi de viata mea.

- Destinul a decis sa ne intalnim omule, si sper sa ma ajuti. Vezi tu, eu de fapt trebuia sa fiu acolo, sus, in varful acelui munte. Dar de ceva vreme, acolo sus urca un zmeu si el mi-a sapat la picioare, pana eu am picat. Am nevoie de tine sa te lupti cu zmeul si sa ma urci inapoi, la locul meu.

- Bine, sa zicem ca te ajut, dar eu ce castig din asta? nu pot pur si simplu sa trec pe langa tine?

- Ba ai putea, asta asa este. Dar stii foarte bine ca inima nu te lasa, stii ca acesta este destinul.

Omul a stat ce a stat pe ganduri, si pana la urma a decis sa-l ajute pe bolovan. Isi lasa calul langa acesta si pleca pe cararea spre varful muntelui. Ajuns sus, vazu un zmeu infiorator. Nestiind ce sa faca, scoase sabia si striga la acesta:

- Zmeule, noi doi avem ceva de discutat. Ca sa-mi pot duce la bun sfarsit calatoria, trebuie sa-mi ajut prietenul, pe bolovan, si asta inseaman sa te omor pe tine. Inainte sa ne luptam, ai ceva de zis?

Insa omul nici nu apuca bine sa sfarseasca ce a avut sa zica, ca zmeul deja se napusti asupra lui. Se luptara ei vitejeste 3 zile si 3 nopti, insa omul nostru nu era atat de puternic. Zmeul vazand ca incepe sa castige teren, se napusti cu forta asupra omului, care insa in acelasi moment isi aminti de zambetul printesei sale, si prinse forta ca prin minune. Ridica dintr-o data sabia si o invarti in aer cu asa forta, ca zmeul zbura cat colo. Se ridica vijelios si se napusti asupra zmeului, bagandu-l pe acesta in pamant pana la gat. Asigurandu-se ca nu are cum sa scape zmeul, omul cobori jos la bolovan. Ii povesti cele intamplate si apoi se odihni ca sa-si recapete fortele. Calul sau fugise pana la un rau in apropriere sa-i aduca apa. Dupa ceva timp, omul se ridica si incepu sa se invarta in jurul bolovanului. Cum sa faca ca sa-l urce inapoi in varf?

Din nou ajutorul veni din partea acelui zambet. Isi dadu seama ca ar trebui sa faca din seaua calului un suport pe spatele sau, pe care sa urce bolovanul si apoi sa-l care asa in spate pana sus. Desi calul se misca vijelios in jurul omului, in semn ca si el poate sa faca asta, omul nu vroia ca sa raneasca care cumva calul, asa ca lua el in spate bolovanul. Ajuns sus, puse bolovanul peste capul zmeului, facandu-l pe acesta sa urle de durere, urlet ce s-a auzit peste munti si vai, pana la printesa sa care a tresarit speriata de acest sunet, insa nestiind de unde vine.

Terminand si cu acest test, omul ajunsese la malul primei mari.