DIALECTELE LIMBII ROMANE - PROBLEMA ORIGINII

DIALECTELE LIMBII ROMANE - PROBLEMA ORIGINII

Istoria dialectelor romanesti - origine,constituire,dezvoltare -- este partea componenta a istoriei limbii si a poporului roman privind geneza principalelor variante teritoriale ale limbii romane sunt numeroase si divergente, dar in pofida diversitatii de opinii, exista puncte teoretice comune:

• Aparitia celor patru dialecte nu s-au produs simultan, ci in faze si in prejurimi istorice distincte;
• Cea dintai bresa a fost reprezentata de desprinderea aromanilor, respectiv a aromanei.

Pentru a reface sintetic istoricul acestui proces, este necesar sa reluam ideea ca stadiul de romana comuna se caracterizeaza, in ansamblu, prin unitatea teritoriala, culturala si lingvistica a romanilor de pe malul drept si cel stang al Dunarii.

Scindati mai intai in doua ramuri mari izolate, romanii au inceput sa evolueze independent in sub raport social, cultural si desigur ligvistic; s-a creat astfel premisa diversificarii dialectale a limbii romane.

Geneza dialectelor este strict legata de istoria populatiei romanesti nord si sud-dunarene.

Originea aromanilor. Ramura aromanilor este reprezentata de urmasii populatie romanizate autohtone in Moesia (regiunea sud-est dunareana). Deplasarea si prezenta unor grupuri de aromani la sud de Muntii Balcani este atestata documentar incepand cu secolul al X-lea.   

Originea megleromanilor. Meglaromanii au originea in partea sud-dunareana, proveniti din aceeasi "patrie primitiva" cu aromanii. Retragerea lor in zone mai sudice s-a petrecut intre secolele al XII-lea - al XIII-lea.

Originea istroromanilor. Istroromanii continua, probabil populatia romanizata sud-dunareana din regiunile nord-vestice ale Peninsulei Balcanice. Istroromanii sunt la origine romani nord-dunareni, desprinsi din blocul dacoroman; in consecinta si dialectul pe care il vorbesc ar fi un grai al dacoromanei.

Originea dacoromanilor. Dacoromanii sunt descendenti ai populatiei romanizate nord-dunarene, pe care o continua pe acelasi teritoriu; patria lor primitiva este Dacia.

Roman. Dintre limbile romanice, limba romana este singura care a impus ca etnonim modern si oficial un cuvant mostenit din termenul latinesc romanus.

LATINA. LIMBA A ROMEI.

RASPANDIREA EI IN LUMEA ANTICA

Schita istorica. Latina ne ajuta sa intelegem textele "falisce", dar deosebirile sunt evidente. Latina a ramas timp indelungat, exclusiv limba acestei aglomeratii urbane: la inceputul secolului al VI-lea, la Praeneste (azi Palestina), se vorbea un idiom care desi strans inrudit si sensibil asemanator cu latina, prezenta fata de aceasta diferente profunde.

Idiomurile "osce" si "sabelice", de origine indo-europeana ca si latina consituie o "ramura" indo-europeana aparte, ramura italica. Separarea dintre limba Romei si cea a idiomurilor invecinate a ramas puternic intiparita in constiinta vorbitorilor. Multi ani dupa stingerea acestor idiomuri, scriitorii latini subliniau inca diferenta intre vorbirea "urbana", singura literara si cea "rustica", a taranilor din vechile imprejurimi agricole.

La nord, o pozitie aparte o detinea etrusca, limba unei populatii ajunse la un stadiu inalt de civilizatie si de organizare politica; timp de secole etruscii au fost stapanii Romei si si-au lasat amprenta pe institutiile politice si religioase ale romanilor.

Limba lor, fara indoiala de origine indo-europeana, n-a exercitat decat o influenta relativ redusa asupra latinei, limitata la cateva fapte de lexic si de derivare.

ROMANIZAREA

Pe urmele administatiei si a armatei romane, latina s-a raspandit in noile provincii. Populatiile cucerite au adoptat-o, ca a doua limba mai intai, si intr-o a doua faza i-au acordat rolul principal in comunicare, parasindu-si incetul cu incetul, limba originara, devenita pentru o bucata de vreme mijloc de intelegere a unor comunitati restranse.

Acest proces lent de invatare a limbii latine de catre bastinasi si de uitare treptata a limbii autohtone poarta numele de romanizare (lingvistica).

Cu toate ca, in decursul istoriei, se mentioneaza numeroase expeditii punitive, distrugeri de orase si masacre, romanizarea a fost esentialmente pasnica. Propriul lor interes a determinat populatiile supuse sa invete limba latina, latina oferindu-le sansa de a iesi din cercul ingust al colectivitatii locale si de a se integra lumii civilizate.