Eminescu si dragostea

EMINESCU SI DRAGOSTEA

Poet popular prin romantele sale de dragoste, intrate pe coarda viorilor in constiinta celor mai umile fete suburbane, Eminescu a fost adoptat de sufletul multimii in fiinta lui istorica, transfigurat si idealizat dupa chipul liricii sale. Foarte curand, dar, s-a nascut imaginea unui indragostit nefericit de o femeie meduza, care, nepasatoare, il lasa sa 'degere' la geamurile sale si-i impietreste inima cu gheata ochilor. Astfel privita, dragostea eminesciana este insasi erotica populara, compusa din ahturi si suspine, din chemari sentimentale si imprecatiuni. Biograful se gaseste incurcat in fata a doua tonuri deosebite de dat acestui capitol din viata poetului. Dupa unii, inrauriti de versiunea Junimii, Veronica era o femeie usuratica, nestatornica si indiferenta la dragostea poetului, dupa altii, alimentati la sursa familiei, era un crin de zapezi albe ofilit din cauza intrigii in paharul de cristal al virtutilor casnice. Orice asezare a istoricului de o parte sau de alta, sau chiar la mijloc, este o neindemanare biografica, pentru ca nu numai ne lipseste orice element de judecata, dar niciodata faptele unei femei nu pot fi masurate altfel decat prin logica miscatoare a sensibilitatii sale, care insa mai intotdeuana ne scapa printre degete. Daca cei care au trait in preajma femeii exaltate sau hulite au putut avea impresiuni asa de potrivnice, cu cat mai greu ne este noua sa judecam o fiinta si o dragoste cu o fotografie inainte si cateva scrisori banale. Pentru a dovedi absurditatea unei intreprinderi, ce depaseste puterea de obiectivitate a istoriei literare si intra in oglinzile cu mii de fete ale idiosincraziei, vom da o mica pilda.

Dna Virginia Gruber, fiica Veronicai Micle, scrie intr-un memo-riu: 'Mama a fost plina de viata, plina de farmec, frumoasa, dansa perfect si avea o voce superba. in societatea aleasa pe care o vizita, din cauza acestor calitati superioare, facea umbra intotdeauna in jurul celorlalte femei.' (123)

Privim fotografiile poetei si ne aflam in fata unei femei aci gratioase, aci uscative in tinerete, cu proeminentele fetei acute, ingrosate mai apoi si trivializate, cu o otarire in toate liniile fetei, cu buze lungi, subtiri si supte, cu un val de lividitate si melancolie, ce urateste fizionomia si o face antipatica. Iata dar femeia, plina de farmec, vazuta intr-o simpla fotografie poate rau executata, cu subiectivitatea de neinlaturat a privitorului.

Bizuindu-se pe scrisorile sale, un altul vedea in Veronica o fe-meie cuprinsa de fiorii dragostei mistice, 'care s-a jertfit lui Emi-nescu', in vreme ce noi citim cu nedumerire aceste randuri (123*):

'Nu gasesti tu cuminte, din partea mea, ca dupa ce mi-am jertfit copilaria pentru aceasta casatorie s-o sustin pana la sfarsit ca sa pot la o ocazie sa am o viata linistita, avand venitul meu?', randuri foarte cuminti, de buna seama, dar care revela o femeie chibzuita, terestra, asteptand rabdatoare sa ramana vaduva, pentru ca cu pensia sa-si dea apoi sufletului niste satisfactiuni pe care varsta cu treizeci de ani mai inaintata a sotului ei nu i le ingaduia, nici-decum insa o Beatrice, o Laura, o eroina pasionala dintr-un roman de ciclu breton.

Cautand deci cu tot dinadinsul sa facem portretul Veronicai, osandind-o sau reabilitand-o, facem sau o mare nedreptate, sau nascocim o fiinta de fum menita sa invaluie in legenda viata simpla a lui Eminescu. Faptura reala a poetei nu are ce cauta in itele existentei lui Eminescu, fiindca femeia nu traieste prin viata ei proprie, ci prin procesul de transfigurare pasionala al iubirii. Veronica este numai o cristalizare a modului erotic al lui Eminescu, fara sa fie singura, si ceea ce intereseaza pe biograf este tocmai si numai aspectul pasional al vietii acestuia.

inca din frageda copilarie, din epoca Ipotestilor, inainte de 16 ani, Eminescu intretinea - cum am vazut - legaturi de dragoste cu o fata de la Ipotesti, cu care se intalnea noaptea sub un salcam si batea drumurile sentimentalizand ca Paul cu Virginia. Sosit in Bucuresti de la Blaj, urmarea in Cismigiu o fata, iar din cusca sufleurului de la Teatrul National sorbea cu ochii si diviniza o frumusete din loja (152). Dragostea regelui asirian pentru marmu-ra rece, care se crede a fi tanara actrita Eufrosina Popescu, ne este cunoscuta. in vremea studentiei a avut, fara indoiala, legaturi cu tinere femei facile, cum este acea Milly, care apare intr-o gluma versificata de la Berlin. Stabilit la Iasi, Eminescu se arata in ochii tuturor prins, ca un fluture de lampa, in orbita blondei Veronica Micle. S-ar parea ca de aici incolo toate versurile poetului canta dragostea pentru tanara femeie si ca numele lui Eminescu indra-gostit este indisolubil legat de acela al Veronicai, cum e Francesca da Rimini de Paolo Malatesta. Cu toate acestea, lucrul nu poate fi, principial, asa.

'Cu toata inegalitatea temperamentului sau - zice Caragiale - Eminescu avea doua coarde totdeauna egal de intinse; vesnic inamorat si vesnic avand nevoie de bani - se putea altfel? si poet si sarac Vesnic visa niste 'maini subtiri si reci', vesnic vana un camatar, care sa-i cumpere pe nimica leafa-nainte cu cateva luni.' (42)

Opiniunea, asadar, ca Veronica Micle formeaza obiectul aproape unic al pasiunii lui Eminescu este cu totul gresita. Eminescu cauta dragostea, nu femeia, victima mereu a improvizatiunii si a absur-dului. El este strafulgerat principial de orice femeie, pentru o actrita de varieteu sau pentru o tanara burgheza de periferie, intre-vazuta la un geam, o urmareste cu frenezia intaiei iubiri, compune declaratiuni focoase sau versuri imploratoare si ramane mereu in aceeasi neliniste creatoare, nesatisfacuta. Eminescu nu are mistica transfiguratoare a marilor romantici, care-si creeaza o femeie fictiva pe datele imperfecte ale realitatii si absorb in contemplatie orice nevroza sexuala, el nu vede ingeri suavi cu ochi incandes-centi, ca misticii medievali, care sa-1 umple de turburare si cainta si sa-1 impinga spre o claustralitate a spiritului, desi accentele platonice sub forma tiraniei eternului in dragoste nu-i lipsesc. Pentru Eminescu iubirea este un leagan de gingasii erotice, o nece-sitate spirituala si afectiva, bineinteles, dar si fiziologica, o nevoie naturala de a trai viata spetei cu toate deliciile de ordin sufletesc superior, pe care constiinta le suprapune mecanismului reflex, dar in sfarsit un instinct

Ce le-abate si la paseri de vreo doua ori pe an.

El este un idealist, nici vorba, un om cu maini intinse spre fantasma femeii desavarsite, pe care n-o va gasi niciodata, pentru ca dragostea este cautare, insa idealitatea lui nu e simbol cu aripi, ci o aparitie concreta si tangibila, un minimum de cerinti vitale, adica

Nu e mica, nu e mare, nu-i subtire, ci-mplinita, incat ai ce strange-n brate - numai buna de iubita.

in vreme ce eroticii mistici dau pilda de constanta metafizica pentru femeile lor ideale, lucru explicabil prin transcendenta obiectului iubirii lor, Eminescu este ca om stapanit de o insatisfac-tie erotica, obisnuita la indivizii normali si invers proportionala cu puterea de abstractie pasionala. 'Sa citesc - isi propunea el, dar poate in timpul bolii - din nou pe Casanova si sa duc viata lui.'_A(M. E., 1,3; ms. 2292, f. 50 v.)

'in ce ma priveste pe mine - ar fi zis chiar poetul - apoi desi am fost de multe ori indragostit, dar sa va spun drept eu n-am iubit niciodata. Eu ma inselam pe mine insumi luand drept dragoste dorinta de dragoste, adica dorinta aceea de a ingenunchea inaintea unei femei frumoase, pe care mi-o zugraveau imaginatia si simturile mele. Dar odata si odata pare-mi-se ca tot am iubit, caci de data asta am suferit mult, probabil din cauza ca aceea pe care o iubeam nici n-a vrut sa stie de iubirea si de sperantele nascute in sufletul meu. Ce am gasit eu in acea fiinta - nu stiu, nici nu vreau sa ma gandesc la asta. Nu analizez, stiu una si buna, ca intreaga mea viata as fi dat-o bucuros pentru dansa, si, vezi, asta imi este indeajuns.' (3)

Fara indoiala ca daca femeia adorata ar fi raspuns dragostei poetului, acesta ar fi incetat de a o mai iubi, smuls cu sufletul din pozitiile idealului. Este evident insa ca aceasta 'unica dragoste' nu fusese inspirata de Veronica Micle, fiindca aceea nu numai a rasplatit pe poet cu iubirea, dar 1-a urmarit cu excesul ei. Unele versuri chiar inlatura aceasta exclusivitate. Asa, de pilda, putem sa ne indoim ca:

Iubind in taina am pastrat tacere, Gandind ca astfel o sa-ti placa tie,

sonetul compus probabil la Iasi, in vremea revizoratului, a fost scris pentru Veronica Micle, deoarece pentru aceasta iubirea lui Eminescu nu era de mult o taina. Scrisoarea a IV-a pomeneste de idile zadarnicite de catre rude, de dificultatea unei intimitati pre-lungite. Nemultumirea data din 28 august 1876 noaptea, cand Eminescu, iritat de vreun incident recent, arunca pe hartie indigna-rea sa, exprimand-o prin gura iubitei (ms. 2278, f. 27, 28):

Nu am chip in toata voia/ in privirea-ti sa ma pierd, Cum imi vine, cum imi place,/ Drag copil sa te desmierd.

Sa te-ntreb in toata tihna,/ Gura-n gura, piept la pie.pt; 'Tupricepi ce-ntreb acuma:/ iti sunt draga? Spune drept!' Dar abia-mi intind eu botul,/ Iaca sare cleampa-n broasca. De matuse si rudenii/ Dumnezeu sa te pazeasca.

Haide tata, haide mama,/ Dur la deal si dur la vale, Ba ca vremea e frumoasa,/ Ba ca ploaie e pe cale.

Iara tu sucesti tigara,/ Smulgi lafire din musteti, Si-n vorbirea-nteresanta/ Torni cate-un cuvant istet.

Tata si mama care sa impiedice intimitatea indragostitilor nu erau in cazul Veronicai Micle, iar sotul era un om neprihanit si moral, care se indigna ca Trahanache de 'plastografii'. 'Mai multi rautaciosi mi-au trimis scrisori anonime, in care povestesc lucruri fantastice, doar ar putea sa-mi doboare increderea ce am in sinceritatea ei Invidiosii sunt cei mai scarbosi oameni.' (123*)

Maiorescu auzise de niste relatiuni ale lui Eminescu cu dna Burla, care umbla sa se desparta de sot, dar, chipurile, poetul le dezminte (224, V).

Toata lumea stie ca Eminescu se indragostise mortal, la Bucu-resti, de o doamna Cleopatra Poenaru, fiica a pictorului Lecca, cu vreo zece ani mai in varsta decat poetul (115⁷⁸), femeie lipsita de gratiile fizice, dar inzestrata cu acelea ale spiritului (167). Idolul locuia intr-o strada cu un nume vrednic de Luceafar, adica in strada Cometei, in apropierea unor plopi ce se clatinau:

Pe langa plopii fara sot Ma cunosteau vednii toti Adesea am trecut; Tu nu m-ai cunoscut.

Adoratia lui Eminescu incepea, de obicei, printr-un asediu al locuintei, deambulatoriu si expectativ. El se plimba agitat prin fata casei, concentrandu-si taria privirilor catre fereastra, bineinteles seara, iar in cazul Cleopatrei se zice ca ar fi patruns in dependinte, unde a stat ascuns o noapte intreaga pentru a se bucura 'o oara, si sa mor' de privelistea suava a iubitei (152): La geamul tau ce stralucea De cate ori am asteptat

Privii atat de des; O soapta de raspuns!

0 lume toata-ntelegea - 0 zi din viata sa-mi fi dat -

Tu nu m-ai inteles. 0 zi mi-era de-ajuns.

Ca aceasta era tactica preliminara in ofensiva a lui Eminescu si ca a practicat-o chiar pe vremuri grele de iarna, fara armistitii, o dovedesc, nu numai cutare amintire a unui prieten, ca la Iasi facea acelasi lucru cu Veronica, trecand des prin fata casei sale, dar chiar versurile poetului:

Caci nu mai am de obicei Cand degerand atatea dati

Ca-n zilele acele, Eu ma uitam prin ramuri

Sa ma imbat si de scantei Si asteptam sa te arati Din stele. La geamuri.

O alta legenda aseaza plopii fara sot pe o ulicioara dosnica din Tatarasi, in fata unei case cu cerdac, si denunta ca adorata pe o obscura burgheza blonda (184). Celebrele versuri:

Pe aceeasi ulicioara Numai tu de dupa gratii

Bate luna laferesti, Vecinic nu te mai ivesti

nu par, dealtfel, nici ele scrise pentru Veronica . In vremea cand au fost compuse (inainte de 1 febr. 1879), nu putea fi vorba de o tradare a Veronicai, nici de o ruptura vesnica, deoarece legaturile dintre ei incep cu profit abia in aceasta epoca.

Vantul tremura-n perdele Numai tu de dupa ele

Astazi ca si alte dati, Vednic nu te mai arati

e, asadar, o strofa inspirata de alte geamuri decat ale Veronicai. Nici unele elemente fizice frecvente nu trebuie sa ne insele. Atributul mainilor reci, care pare un amanunt privind temperatura membrelor superioare ale poetei, este de fapt un factor tactil comun si mental, fiindca il gasim si in versuri compuse neindo-ielnic pentru altcineva, ca Pe langa plopii fara sot: Aifi trait in ved de ved Cu ale tale brate red

Si randuri de vieti, inmarmureai maret

Cleopatra Poenaru a fost, intr-adevar, idolul de o clipa al lui Eminescu, caci printre hartiile poetului aflam niste randuri fugare in chip de scrisoare catre o Cleopatra. E o declaratiune violenta si chiar brutala, inspirata de o concupiscenta atroce. Poetul cerseste o zi, o ora numai de dragoste. Pentru amorul lui nu exista decat o singura femeie, Cleopatra, care Cleopatra 'nu mai este fata mare - zice - sa aiba aai-si pierde reputatia, nu mai este maritata', ci libera si, daca nu e in stare sa iubeasca, ar putea avea cel putin mila (ms. 2277, f. 17).

Din pacate, nu numai Cleopatra era unica femeie a amorului sau. In primavara anului 1880 s-a produs o ruptura intre Eminescu si Veronica Micle, care si ea era 'viata' poetului cu care 's-a inceput si s-a incheiat' (123). Explicatia racelii o gasim intr-alta insemna-re. O stea straina congelase inima lui Eminescu. La 6 mai constata-se ca are o barbie admirabila, la 9 mai descoperise adresa si era gata sa-i aplice cunoscuta tactica a asediului casei, cand 'un dobitoc' ii iesi in cale. 'Abia o vaz, abia-mi inchipuiesc cu focul unei neintelese patimi cum sa-ntreb unde sade, vine dobitocul, in acel moment chiar, in care imi bag adresa in buzunar.' O exploratie prin fata casei fu zadarnicita de un alt cunoscut suparator. 'Cum o sa iasa nu stiu', se-ntreba acum indragostitul ingrijorat (ms. 2276, f. 69).

Zvonul dragostei lui Eminescu pentru Mite Kremnitz, cunoscuta publicista germana si cumnata a lui Maiorescu, desi dezmintit de unii din cauza absurditatii lui, este tocmai prin aceasta foarte credibil. Toata viata Eminescu a alergat dupa un meteor feminin, chiar in vremea bolii, adorand fie o cantareata suedeza la Bucu-resti, fie o enigmatica englezoaica la Florenta (167).

De altminteri, scriitoarea insasi in niste amintiri fugare intareste aceasta presupunere, nu pana intr-atat incat sa nu fim obligati sa interpretam o memorie vadit sovaielnica si un suflet de femeie vanitos. La inceput, Eminescu face asupra dnei Kremnitz, pe care avea dese prilejuri s-o vada in casa lui Maiorescu, unde ea locuia, o impresie defavorabila. Nebarbierit, prea carnos la fata, cu dintii mari galbeni, cu hainele murdare si mirosind a vechitura, Eminescu o speria prin rasul prea plin, 'brutal'. Mai pe urma insa se simti atrasa spre el si incepu sa-i traduca versurile in nemteste. Dna Kremnitz, stiind ca Eminescu e poet mare, voia sa se afle amestecata in creatia lui, sa devina o prietena celebra. De aceea este asa de vesela cand poetul ii dedica versuri si plange de emotie si mandrie atunci cand Eminescu ii aduce poezia:

Atat defrageda, te-asameni Si ca un inger dintre oameni

Cufloarea alba de cires, in calea vietii mele iesi

fapta ce indispune pe de alta parte pe Veronica (' simt ca o figura, souverenement superieure, m-a alungat afara din sufletul tau') (123). Nici Veronica, nici Mite, ca poete - si aci sta nefericirea lui Eminescu - nu iubeau omul, ci gloria posibila. Dna Kremnitz s-a purtat in asa chip, incat Eminescu s-a simtit autorizat sa indrazneasca. Lucrau amandoi la un dictionar etimologic al limbii romane, impartind materialul in douazeci si patru casete de lemn; ' sedeam intr-o zi la masa mea, unul langa altul - zice Mite - eu cu tocul in mana, si citeam in Convorbiri; copiam cuvintele, si el, cu finul sau simt al limbii, imi dadea echivalentul german. Atunci, pe neasteptate, nu insa intr-o pasiune de moment, ci pe cand eu, intoarsa spre el, vorbeam cu vioiciune, el ma saruta, si eu il lasai fara sa ma opun. In odaia de alaturi, spre care usa era deschisa, copilul se juca cu dadaca, asa ca nici macar nu fuseseram singuri, ca de obicei. Nu stiu ce i-am spus dupa acest moment surprinzator, stiu numai ca el ma intreba daca am un Dante, apoi se ridica, il cauta si-mi citi foarte vesel celebrul pasaj din Infern.'

Celebrul pasaj este scena sarutarii lui Paolo cu Francesca din cantul V: Quando legemmo il disiato riso Esser baciato da cotanto amante, Questi, che mai da me nonfia diviso,

La bocca mi bacio tutto tremante.

Romantioasa Mite nu numai ca nu s-a suparat, dar continua a 'stimula' pe poet, caruia ii permite odata s-o ridice in brate.

'Cand ne revazuram, in tacere hotararam sa ne iubim unul pe altul ca doi copii, el imi spunea cum c-ar vrea sa ma rapeasca si sa ma duca departe si ce frumos ar fi daca amandoi am fi fost copii de tigan, liberi pe campia innegrita' (100)

Dupa cum insa aceasta dulcegarie platonica era pentru Mite un capriciu experimental in vederea unei potente mai mari de creatie a poetului, de care dealtfel era dezamagita, socotindu-1 mai putin inteligent, cu mai putin talent si mai redusa cultura generala decat se asteptase, dezamagire pe care o exprima intr-o nuvela, tot astfel platonismul si cochetaria nu erau in vederile lui Eminescu, indragostit in fond de Vronica. Si daca poate fi adevarat ca versurile:

Cu maine zilele-ti adaogi, Si ai cu toate astea-nfata Cu ieri viata ta o scazi, De-a pururi ziua cea de azi

sunt scrise pentru Mite, cu prilejul aniversarii zilei de nastere, e problematic ca poezia

Te dud, si ani de suferinta N-or sa te vada ochii-mi tristi,

pe care i-a citit-o acesteia, lasand-o sa inteleaga ca i-o dedicase, e compusa pentru ea. Tocmai atunci se despartise de Veronica, si versurile se potrivesc imprejurarii. Mite insasi se convinge in curand de directia afectiunii poetului, care prezenta la toata lumea pe dna Micle drept logodnica. Sfatuita si de Maiorescu, suparat ca cumnata sa poate sa inlocuiasca pe usurateca Veronica, si mai degraba gelos, fiind el insusi indragostit de ea (115), Mite Kremnitz se inchise in sine, jignita, si ramase toata viata cu incredintarea ca poetul o iubise odata si o cantase in versurile lui. Pentru a ne da seama de structura eroticii lui Eminescu si a intelege astfel mai bine raporturile ce au putut sa existe intre el si Veronica, versurile, mai mult decat scrisorile, sunt un document pretios. Aspiratiunile lui Eminescu sunt mai toate, am putea spune, la modul grec, si consista in voluptati pe care le detine si le simbolizeaza Cupidon:

Gat si umere frumoase, El le tine-mbratisate

Sanuri albe si rotunde Si cu mainile le-ascunde.

Lipsa uneori desavarsita a castitatii - daca nu luam ca atare tristetea si contemplatia lirica - este aci caracteristica, femeia fiind un obiect de onesta concupiscenta,

o vesnicie De-utigatoare visuri de placere.

Eminescu nu se speria in poezie de viziunile carnale si de apropierea 'sanilor':

Bratul ei atarna lenes peste marginea de pat, De a varstii ei caldura fragii sanului se coc

Indura-te si lasa privirea-mi s-o consol La alba stralucire a gatului tau gol, La dulcea rotunzire a sanilor ce cresc

O, vino iar in al meu brat, Sa razim dulce capul meu

Sa te privesc cu mult nesat, De sanul tau, de sanul tau!

Visa in iubire - cu fondul liric al poporului indeobste - voluptati robuste si ingaduite. Ar fi vrut, de pilda, ca iubita sa stea pe genunchii sai: Pe genunchii mei sedea-vei, Vomfi singuri-singurei,

sa i se anine de gat:

Cu bratele-amandoua de gatul meu te-anini si sa-1 stranga cu energie la piept:

Mai aproape, mai aproape

Noi ne-om strange piept la piept.

Nesatisfacut cu situatiile obisnuite, Eminescu combina savante pozitii sagalnice, de natura sa faca mai suava apropierea iubitei:

Candprin crengi s-afi ivit Mi-i tinea de subsuoara,

Luna-n noaptea cea de vara, Te-oi tinea de dupa gat.

Si pe umarul lui cade Al ei cap cufata-n sus.

.k

Ti-aduci aminte cum pe-atunci, Te ridicam de subsuori

Cand ne primblam prin vai si lunci, De-atatea ori, de-atatea ori?

In 'amorul' lui Eminescu sarutarea intra drept element esential si era asa de frenetica si avida, incat alcatuia o copulatie vinovata ca o insotire:

Si gandind ca dorm, sireato, apesi gura ta defoc Pe-ai mei ochi inchisi;

Lasand prada gurii mele Ale tale buze duld;

.k

Mana-n mana, gura-n gura; .k

Sarutari erau raspunsul La-ntrebari indeosebi;

Cu sarutari aprinse suflarea sa ti-o-nec.

.k

N-auzi cum frunzele-n poiana Ce se saruta, se harjoana

Soptesc cu zgomotul de guri in umbr-adanca de paduri.

Ardenta fiziologica a lui Eminescu, care ar fi voit ca intr-o 'lunga, lunga sarutare' 'sa bea' tot sufletul iubitei, este transpusa asupra eroilor sai, caci iata de ce cupiditate de paianjen fata de musca este cuprins Dionis: 'Sub alba haina de noapte de la gat in jos se tradau boureii sanilor, si mainutele si bratele ei albe si goale pana la umeri se-ntinsera spre dansul si le inunda cu sarutari. Un moment, si el sari prin fereastra, ii cuprinse gatul ei gol, apoi ii lua fata in maini si o saruta cu atata ardoare, o stranse cu atata foc, incat i se parea c-o sa-i beie viata toata din gura ei.'

Prietenul lui Ion Creanga, fire zdravana si taraneasca, vrednic fecior intr-asta al lui Gh. Eminovici, desi hranit cu lecturi roman-tice, nu era - in afara de cateva poze patetic romantioase si unele evocari ale vietii mondene, senzuale si ele, dar nu lipsite de perceptia luxului vestimentar - un cazuist al intimitatii erotice. Deliciul analizelor sentimentale, cultivarea eului pasional in sine, prin probleme si experiente afective, fetisismul obisnuit indragosti-tului de traditie medievala, savoarea solitudinii si a misticii sunt atitudini aproape necunoscute lui Eminescu, pentru care dragostea este exclusiv posesie si amplexiune. Dar in acest mod el aduce o nota deosebita, grandios rustica. Trupul sau vanjos si imparosat, pe care il culcase pe pamant si in fan, prin poduri si in paturi tari de gazde, n-avea acuitati pentru senzatiile fine, si nu cauta pentru iubire interioruri fragile si intime. El cheama - in poezia sa - femeia, in paduri de fagi sau pe marginea apei, langa trestii si rachite, pentru imbratisari si sarutari bucolice sub copacii in desfrunzire, atras de o evidenta voluptate ferina catre natura, deoarece somnul defineste si instinctul sexual, si cine doarme pe pamant si calca cu piciorul gol in iarba isi duce iubirile prin fanete si paduri. De aceea, Eminescu - pagan prin aceasta - creeaza un numar de corespondente intre femeie si natura, confundandu-le, asociind, de pilda, teiul cu femeia, intr-o necesitate fizica unica:

Si daca se intampla pe tine sa te vaz, Desigur ca la noapte un tei o sa visez; Iar daca se intampla sa intalnesc un tei, Desigur toata noaptea visez la ochii tai.

In aceste imprejurari, dragostea pentru Veronica Micle ni se pare un accident relativ discordant. Lui Eminescu - spirit erotic, dealtfel mereu insatisfacut - ii trebuia o femeie care sa impere-cheze inteligenta cu salbaticiunea si cu fabulosul, adica ceea ce si cauta - 'o suedeza', 'o englezoaica', o amazoana si carnala, si obisnuita sa calce cu piciorul gol in ierburi, dar lucida si intelega-toare a aspiratiunilor intelectuale. Iata de ce Eminescu se indragos-tea aprig de femei chiar fara gratii fizice, dar intelectuale, ca Cleopatra Poenaru sau Mite Kremnitz, si chiar dna Micle indepli-nea aceasta conditie, fiindca era poeta.

Veronica Micle, nascuta Ana Campeanu la 22 aprilie 1850, fata unei moase din Nasaud, cunoscuse indeletnicirile lui Eros de la o varsta foarte frageda, pentru ca la 14 ani se casatorise cu profeso-rul universitar Stefan Micle, mai batran decat ea cu 30 de ani si care o luase de pe bancile scolii. Casatoria fusese, asadar, aproape un incest, insa Veronica nu pare sa fi fost nepregatita pentru hymen, judecand dupa spiritul de intriga sentimentala pe care-1 dovedeste intr-un proces al lui Maiorescu. Tanara sotie de 14 ani declara cu foarte multa dezinvoltura, pusa la cale poate si de Micle, dusman al lui Maiorescu, ca, fiind eleva in pensionatul Scolii centrale din Iasi, vazuse pe Titu Maiorescu, profesor acolo, intrand in odaia unei d-re guvernante Ruckert. Pe masura ce cu ajutorul functiunii casatoriei se desteapta la viata simturilor, Veronica trebuie sa fi simtit lipsa adevaratei dragoste, pe care nu i-o putea da batranul Micle. Cand poetul era la Viena, tanara femeie blonda avea douazeci de ani, cam tot atat cat si el. Aspiratiile vagi, relativa cultura si elevatiune sociala a mediului in care traia o facusera romantioasa. Ea citise Venere si Madona si vazuse, cu un fior, portretul lui Eminescu (123*):

Si-acum ma-ntreb eu: simtire adanca Caci nu vazusem ochii tai inca,

Cum de se naste printr-un portret? Stiam atata, ca esti poet!

Compararea intre tanarul si falnicul poet si batranul sot astmatic se traduse in predispozitii catre idila si preumblari romantice prin Viena, Veronica fiind atunci tot atat de nesatisfa-cuta sufleteste ca si in ziua casatoriei. Eminescu era, in mod romantic, un bun tovaras de intimitate, prin infatisarea sa tipica de poet si prin insusirea de a declama versuri cu multa simtire. Vazuta prin perdeaua groasa a rezervei pe care o impunea starea civila, Veronica a trebuit sa apara, ca de obicei lui Eminescu, un astru de aur fara raza caruia nu e decat moarte, si asa a continuat probabil sa fie visata cata vreme decenta a tinut-o la oarecare departare. Cand Eminescu s-a stabilit la Iasi nu avea, se pare, vreo familiaritate deosebita cu Veronica si intrebuinta in scrisori termeni foarte ceremoniosi, ca acestia (123*):

'1874, noiembrie 8

Stimata doamna,

Aseara v-am zarit intr-o loja, pe care o ocupati la reprezen-tatia de binefacere data in folosul saracilor, in sala societatii dramatice.

Atunci mi-am amintit de invitatia primita, de a veni intr-o joi la serata dv. literara.

Nu merit laudele aduse pentru poezia Epigonii. E o conceptie pe care o faurisem inca la Viena, intr-un elan de patriotism. Trecutul m-a fascinat intotdeauna. Cronicile si cantecele populare formeaza in clipa de fata un material din care culeg fondul inspiratiunilor.

Cred ca voi putea citi in salonul dv. o poezie, avand un subiect cules din acest material. Primiti respectul meu.

Mihai Eminescu'

Poetul frecventa intr-adevar 'salonul' dnei Micle, dealtfel impreuna cu Miron Pompiliu, Samson Bodnarescu, Slavici si altii, si in afara de o ingrijire de exterior, excesiva pentru el, nimic nu trada o turburare sufleteasca deosebita. Din epistole scrise intre 5 noiembrie 1875 si 28 mai 1876, intr-o frantuzeasca gratioasa, dar cu greseli de ortografie, catre Eugenia Frangolea, viitoarea sotie a lui Simion Bodnarescu, eleva a Institutului pedagogic din Gotha, apoi la Berlin, vedem ca Veronica oscila intre snobism si deceptie. Evenimentele din Iasi erau de soiul acesta: 'le colonel Dabija a epouse M-elle Cozadini, Mr. le Dr. Peridi une autre M-elle Cozadini, Mr. Etienne Mandrea, M-elle Gheuca', 'un des Mrs Draghid epouse M-elle Predidid', o 'charmante maitresse' a capitanului Pruncu s-a otravit afland ca ofiterul vrea sa se insoare cu alta. Domnul Leon Ghica, 'un beau jeune homme de l'aristocratie c'est (sic) donne un coup de revolvere (sic) dans la poitrine', fara a se sti pricina. Veronica sedea in casa cate 15-20 de zile in sir si, in decembrie 1875, citea 'les tragedies de Paris, un roman d'ailleurs assezfade', dar 'en vogue'. Invitata la balurile clubului, ezita a se duce. Ii trebuiau 40 de galbeni pentru toalete si se temea de acea lume 'dont V elegance vous eblouit et qui regarde d'un oeil piteux la grenouille proletaire qui sefourre dans son sein'.

Tinerii scriitori mergeau, de asemeni, si la doamna pe atunci Burla, mai tarziu Cugler-Poni (123). Eminescu incepea, dar, sa fie un poet cunoscut si pare-se in curand chiar adorat tainic de unele femei romantioase, care-i trimiteau pana si scrisori. Stefan Micle privea linistit, ca un patron al muzelor, aceste reuniuni literare, nu gasea nimic ciudat in vizitele poetului si socotea scrisorile anonime drept calomnii. Este evident insa ca poetul iubea pe Veronica Micle si cauta a-i arata aceasta prin diferite mijloace, ca poezii si preumblari dese prin fata casei. Numele femeii iubite il urmarea necontenit, si el cauta la masa lui sa-i descompuna sunetele si sa le refaca intr-un cuvant mai exotic si mai tainic, precum urmeaza: 'Verona, Vreona, Voerna, Vnoera, Vanoer, Anoero, Arnoev, Aernov, Aornev, Anerov, Aronique, Enorvica, Vice-nora, Acivrone, Civranco, Neociovra, Vranceoi, Narvice, Narvioce' (ms. 2283, f. 1). Mijlocul esential prin care tinerii indragostiti s-au pus in legatura este - credem - poezia. Multe versuri de dragoste compuse de poet pot sa-si aiba originea in aceasta vreme, cand intr-o plimbare ca din intamplare la Copou si o convorbire ascunsa in rasunetul pianului, Eminescu ar fi dorit sa se afle cu Veronica in padure, departe de lume si se-ntelege de Stefan Micle:

Pe genunchii mei sedea-vei,    Iar in par, infiorate,

Vomfi singuri-singurei, Or sa-ti cadaflori de tei.

(lOmartie 1876)

Luceafarul trebuie sa fi fost conczeput si obiect de convorbire chiar din acesti ani in momente de gelozie, deoarece Veronica Micle publica, in Convorbiri literare din decembrie 1875, versuri spirituale in stil de petite poesie, in care se arata franc plictisita de luceafar si atrasa de un alt ins, care i se parea soare:

Darg mi-aifost, mi-aifost odata! Dar apune si dispare

Dar ce-afost n-a sa maifie. Soarele cand se iveste Am vazut c-aceasta lume

Far' de tine nu-i pustie. Tu luceafar mi-aifost mie

Ce in zori de ziua luce

Si luceafarul pe ceruri Si-ai apus; acum la soare

Place mult cum straluceste Eu privesc cu mai mult dulce.

Poetul n-a publicat insa mai nici o poezie de dragoste, pentru acelasi motiv care il facea sa pastreze in corespondenta o desavar-sita oficialitate: discretia. Veronica se pare ca a impins aceasta discretie - din socoteli practice - asa de departe, incat a rapit poetului o speranta pe care pe alta cale i-o daduse. La plecarea din Iasi, Eminescu nu putea deci vedea pe Veronica Micle, din pricini pe care i le explica aceasta intr-o scrisoare (123*):

'Nu e asa ca indiferenta mea ti-a zdrobit inima, inima plina de fiinta mea?

Dar iau pe Dumnezeu de martur daca aceasta indiferenta era adevarata; aceasta raceala prefacuta nu era decat o contra-balansare a dragostei tale nemarginite, ce o aratai fara incetare.

Privirea ta, in fine intreaga ta fiinta, fata de mine nu dovedea decat iubire.

Erai asa de putin stapan pe tine, incat cel mai prost om isi dadea seama ca esti indragostit de mine; de aceea, nu trebuia oare ca sa dau o dezmintire si sa ascund ochilor scrutaroti reciprocitatea unei dragoste tot asa de mari?'

in curand aceste masuri chibzuite nu mai fura necesare. La 6 august 1879, batranul Micle raposa, lasand o vaduva consolata si ingrijata doar de pensie. De la plecarea lui Eminescu la Bucuresti, relatiile dintre cei doi indragostiti fusesera epistolare si strict platonice, relativ ceremonioase din partea lui Eminescu, mai indraznete si cu elanuri de intimitate din partea Veronicai. Si pentru unul si pentru celalalt, aceasta corespondenta era un exercitiu sufletesc necesar. Eminescu condensa in Veronica toate aspiratiunile sale afective, nerealizabile in viata de toate zilele, pregatindu-si astfel si sublimandu-si materia poeziilor sale erotice; pentru tanara d-na Micle scrisorile intocmite pe furis, in spaima de a fi spionata, constituiau un ce romantios si, in afara de aceasta, ca poeta, ea simtea negresit o vanitate ascunsa a se lasa cantata si de a sta in corespondenta cu un poet pe care-1 banuia mare. De aceea, moartea lui Micle nu fu primita de Eminescu cu acea jubilatie pe care am astepta-o dupa o dragoste platonica de aproape un deceniu. in scrisoarea ce-o trimitea Veronicai in aceasta imprejurare si in care, pentru intaia oara, o chema pe nume, cauta sa pastreze inca spatiul de ceturi intre el si femeia iubita, evitand apropierea care dezvaluie si dezamageste.

'Tu stii - ii scria el - dulce si nobila amica, ca aini sentimen-tul de care-ti vorbesc nu e nimic banal, care sa aiba ceva comun nici cu teoria placerii, nici cu platitudinele unei tinereti neconrupte.

Nici tineretea, nici frumusetea ta, nici virtuti sufletesti, nici gratii fizice nu au fost cauza acelei simtiri care a aruncat o umbra adanca asupra vietii mele intregi.

Adesea, exista enigme matematice, pentru a caror dezlegare iti trebuie o cifra cunoscuta; adesea, un complex de cazuri se dezleaga prin o singura cauza necunoscuta.

Astfel, viata mea ciudata si azi si neexplicabila pentru toti cunoscutii mei, nu are un inteles fara tine.

Nu stiu de ce esti o parte intregitoare a tuturor gandurilor mele, nici ma preocup s-o stiu, caci nu mi-ar folosi nimic.

Dar este o legatura cu tine neexplicabila, de nu intre viata ta si a mea, dar desigur, intre a mea si tot ceea ce te atinge pe tine, intre a mea si rasuflarea ta pe pamant.

Veronica - e intaia data ca-ti scriu pe nume si cutez a-1 pune pe hartie - nu voi sa-ti spun, dar tu nu stii, nici poti sti cat te-am iubit, cat te iubesc.

Atat de mult, incat mai bine as intelege o lume fara soare decat pe mine fara ca sa nu te iubesc.' (123*)

Tonul eteric al acestor randuri, comparat cu purtarea lui Eminescu, dovedeste tocmai contrariul de ce a crezut ca intelege Veronica Micle. Veronica nu exista pentru poet decat ca un mit erotic, ca o necesitate sufleteasca in clipele de inactiune sentimen-tala. Veronica era o creatiune a idealismului sau pasional, si el ar fi putut pune foarte bine scrisorile la cutie, fara adresa, cata vreme tumultul sau afectiv era exprimat. Iata pentru ce Eminescu, alergand mereu inflacarat dupa o 'suedeza' sau 'englezoaica', revenea totusi in clipe de abatere la conversatia cu prietena indepartata, fara s-o doreasca pe aproape. Pentru dna Micle, insa, Eminescu reprezenta un liman de delicii sentimentale, dupa o lunga iarna casnica. Nici doua saptamani nu trecuse de la moartea lui Micle, si astepta cu nerabdare sa alerge la Bucuresti, in care scop ruga pe Eminescu sa-i gaseasca o locuinta 'care sa aiba aparentele unei incaperi visate'. in curand (prin septembrie sau octombrie), valul departarii fu sfasiat, si Veronica cunoscu 'betia divina si nebuniile fericite' - cum zice ea insasi - ale dragostei vinovate. Asupra legaturilor dintre cei doi amanti pluteste o banuiala penibila. Abia intoarsa la Iasi, Veronica era infricosata de unele turburari - poate inchipuite - ale sanatatii sale, ca si de ciudatele scrisori ale lui Eminescu (daca sunt autentice):

'La informatiile care mi le ceri prin scrisoarea ta din urma, nu pot sa-ti raspund mai nimic, sunt lucruri care cu greu le-as putea confia unei scrisori; daca raul n-a existat la tine, atunci e o inchi-puire a mea si o frica, care m-a facut sa-mi imaginez cine stie ce, daca insa vreun rau a existat, apoi pozitiv ca s-a transmis; in tot cazul nu-i nimic, iti voi explica cand vom fi impreuna ce-i si cum. Insa, ca o afirmatiune a presupunerei mele si a temerilor mele, primesc scrisoarea ta din 31 octombrie, care, iarta-ma, e o martu-rie tainica a multor lucruri: viata ta compusa din suferinti fizice si rele morale, doresti ca amorul unui nenorocit ca tine sa nu fi arun-cat o umbra in viata mea senina, iubeste-ma si-mi iarta pacatele, ce inseamna toate acestea? Si eu, care descoperisem ceva, nu aveam dreptul sa cred ca, desi tarziu, dar totusi voiesti a-mi destainui luc-ruri pe care din cine stie ce cauze mi le-ai negat inainte?' (123*)

Cu toate aceste sumbre auspicii, Veronica dorea cu ardenta pe Eminescu, il imbia sa vina la Iasi, 'sa ne mai imbatam unul de altul', si ea insasi a mai vizitat la Bucuresti pe Eminescu, catre sfarsitul anului. Amandoi isi ingrijeau sanatatea, tratandu-se cu fier iodat - Eminescu cel putin avand in chip sigur trebuinta de aceasta (123*). Boala, dezamagirea, intriga junimistilor sau, in sfarsit, o noua dragoste la orizont, ce se intrevede in acest an, fac pe Eminescu sa incerce a rupe legaturile cu Veronica. Dupa inutile apeluri directe si interventii prin Caragiale, dna Micle se hotaraste in sfarsit sa-1 abandoneze.

'Monsieur - ii scria ea cu prefacuta bruscheta la 27 iunie 1880 - Vos lettres seront detruites d'aujourd' hui en un mois. Je trouve parmi mes paperasses de vos poesies. Je me fais un devoir a vous les rendre. Agreez etc, Veronica.' (Ms. 2255, f. 315.)

Se pare ca afara de o incompatibilitate cu viata si dragostea organizata, Eminescu incepe sa fie adumbrit si de gelozie. Zvonul legaturilor dnei Micle si cu alti muritori nu este dezmintit de nimic, si vedem din chiar scrisorile celor doi eroi ca Eminescu avusese sau era pe cale sa aiba un conflict de onoare cu un ins care se lauda la toata lumea ca detine pe Veronica, oprindu-i si corespondenta. A merge mai departe pe calea insinuatiunilor biografice este un lucru inutil, cert fiind numai ca prietenii lui Eminescu - adica junimistii - au socotit-o pe dna Micle drept o femeie usuratica, iar Eminescu s-a aratat catre sfarsitul vietii din ce in ce mai misogin:

Cand vezi piatra ce nu simte nid durerea si nid mila Dac-un demon ai in suflet, feri in laturi, e Dalila!

Relatiunile dintre indragostiti au fost reluate din nou, cu intimitati triste si obosite din partea lui Eminescu, ardente si oaresicum comune din partea Veronicai, care numea pe Emines-cu 'Miticule iubit si dragalas', 'Titi al meu', 'Micul meu, Miticuli-ca', 'Bebe', 'Bebelus' si cu alte asemenea apelative incercate de dorinti (123*). Ideea casatoriei s-a nascut nu stim cum in mintea lor, si Eminescu umbla chiar sa-si gaseasca un camin potrivit si, pentru a-si pune casnicia pe baze mai trainice, planuia sa treaca la catolicism spre a face divortul cu neputinta (152, 167). Visuri naive! Cat de bine citise in fond Maiorescu in sufletul poetului, cand intr-un chip autoritar il sfatuise sa renunte la acest proiect nebun! Eminescu era pe atunci un om bolnav si inapt functiunii casatoriei, avand in vedere mijloacele rudimentare de pe vremea aceea de combatere a infectiei luetice. Veronica Micle nu i-ar fi dat nicide-cum linistea necesara activitatii cerebrale, ci 1-ar fi sugrumat ceva mai curand cu grijuri si contrarietati, pe care poetul nu le-ar fi putut suporta. Nimic nu impiedica pe Eminescu sa devina un pasnic burghez, casatorindu-se atunci cand avea o situatie relativ sigura, si nu e de crezut ca astepta moartea problematica a lui Micle pentru a se casatori cu o femeie pe care o iubea la inceput tot asa de problematic. Eminescu nu era un individ nubil si-si dadea seama foarte bine de aceasta. in 1882, prin februarie, Vero-nica sezu catva timp la Bucuresti in str. Buzesti nr. 5, impreuna cu Eminescu. Acesta ramase putin inspaimantat de urmarile dragostei lui. Veronica voia sa se casatoreasca numaidecat si sa se stabileasca la Iasi. Se saturase de a mai astepta, zicand ca e tanara si viata i-e deschisa si ca vrea sa mearga la Viena sa petrea-ca. La multele scrisori cu mustrari, pe care Veronica le trimise poetului din Iasi, acesta raspunse in sfarsit, plictisit (123*):

'Bolnav, neavand nici o pozitie sociala sigura prin care sa-ti pot pregati un trai modest si poate fericit alaturi de mine; sarac precum bine stii ca sunt si avand pururea grija zilei de mani, tu crezi ca eu as putea fi atat de nelegiuit sa pot veni langa tine si sa nu vreau sa viu; crezi ca, in starea in care ma aflu, imi abate a-ti face infidelitati, ma crezi, in sfarsit, de o suta de ori mai mizerabil de cum sunt in stare a fi te-am rugat, femeie dulce si fermeca-toare, sa ierti ca am indraznit a te iubi, sa ierti ca am aruncat aceasta umbra de mizerie asupra vietii tale, care dupa caracterul tau trebuie sa fie vesela si luminoasa Nu vad nici o perspectiva deocamdata de-a trai impreuna, pentru ca nu mi s-a oferit pana acum nimic in Iasi cu care as duce o viata convenabila cu tine, si in mizerie nu voi sa traiesti Te sarut dulce, femeia mea iubita si draga, si daca, dupa toate cele zise, tot poti sa ma mai iubesti, iubeste-ma, daca nu, da-ma uitarii, dar nu crede ca vreodata te voi uita sau voi inceta de a te iubi.'

Cu toate ca prietenii binevoitori sau rautaciosi ii deschideau ochii asupra unor 'purtari nedemne' ale dnei Micle, Eminescu se hotari sa-si caute o locuinta si s-o aduca pe Veronica la Bucuresti. Deoarece sedea intr-o casa umeda si mica pe langa biserica Sf. Constantin, se invoieste in 1881 cu dna Slavici sa ia doua camere intr-un apartament care aceasta il luase cu chirie pe Podul Mogosoaiei. Veronica a venit intr-adevar la Bucuresti in 1882, dar casatoria nu s-a facut si, dupa cateva zile, cei doi se desparteau suparati. Vazand-o plecata, Eminescu ar fi respirat usurat, facandu-si semnul crucii. 'iti multumesc, Doamne - am scapat in sfarsit, pentru totdeauna.' (210) Nu scapase insa. Gelozia il framanta inca la zvonurile infidelitatii Veronicai, augmentata si de faptul ca aceasta din urma nu voia sa vina sa stea la Bucuresti, adica 'sa imparta soarta rea oricum si oriunde'. Aci, luandu-si 'adio' in versuri, se arata atins (ed. Botez, note):

Cu ochii umezi si fierbinti Credeai c-o sa ma scoti din minti,

De vaduva vicleana, Sarmana

aci simula o nepasare, in care se simtea regretul:

De astazi dar tufa ce vrei, Ca cea mai dulce-ntre femei

De astazi nu-mi mai pasa Ma lasa.

Iritat de boala, de munca extenuanta de la gazeta Timpul, de capritiile dnei Micle, Eminescu izbucneste cu o violenta amara, care curma pentru totdeauna relatiile pasionale cu poeta (M. E., III,

'Doamna, de mult joc un rol nevrednic de mine insumi si vrednic de simtamintele care le-am avut pentru d-ta, caci sper ca nu le mai am. Cat ai fost dusa, am avut vreme sa reflectez asupra starii mele si s-o gasesc nesuferita.

Doi ani de zile, doamna, n-am mai putut lucra nimic si am urmarit ca un idiot o speranta-nu numai desarta-nedemna. Caci intr-adevar; ce am putut spera? Acum pentru intaia data ai vorbit limpede cu mine, aceasta tocmai nezicand nici un cuvant, nescriiindu-mi nici o litera, caci se vede ca la manastire nu-ti mai trebuie o manta, cum iti trebuia un om despre care unii-altii sa presupuna ca-1 iubesti, pe cand in realitate iubesti pe cine stie cine. Stiu multe de d-ta, eu care pan-a veni in aceasta tara afurisita aveam inima curata si minte desteapta. Nu i-ar putrezi oasele cui au dat fiinta acestor tari in care cuvantul nu-i cuvant, amorul nu-i amor.'

Nu mult dupa aceea, Eminescu innebuni. Reintalnirea lui cu Veronica are acum caracterul melancolic al rememorarii trecutului, al unei reidealizari a iubirii.

Privita favorabil de unii, cu antipatie de altii, purtarea Veronicai scapa oricarei judecati. Soarta a voit ca ea sa moara putin timp dupa Eminescu, dand astfel legaturii dintre dansa si poet o trainicie simbolica (77).

in aceasta lume plina de greseli, la ce bun am rascoli intrigile moarte spre a osandi un om amarat sau o femeie mai mult insetata de viata decat nechibzuita? Daca Eminescu a iubit sau nu pe Veronica, daca aceasta a meritat sau nu dragostea sa, ramane un lucru desert fata de legenda care a unit pe cei doi poeti in viata si in moarte. Nevoia de unificare a vulgului burghez face ca poeziile de dragoste ale poetului sa aiba mai multa semnificatie, iscate de iubirea si necredinta unei singure femei. Chiar prietenii, putin informati asupra celorlalte iubiri ale lui Eminescu, vedeau in dna Micle iubita legala a poetului si, cand il zareau imbracat cu multa ingrijire si tilindru pe cap, ii strigau de departe: 'A venit Veronica !' (159). Sub unghiul acestor consi-deratii simbolice, fata prelunga cu buze subtiri si supte a Veronicai, asa cum ne-o arata unele fotografii, se lumineaza de un zambet interior, si lividitatea ce-i urateste fizionomia aduce un val de suferinta care o face simpatica.