'Amintiri din copilarie', de Ion Creanga - comentariu literar

'Amintiri din copilarie', de Ion Creanga - comentariu literar

'Amintiri din copilarie' constituie opera de maturitate a lui Creanga' - acest 'Homer al nostru' - cum l-a numit Garabet Ibraileanu.

Primele trei parti au aparut in revista 'Convorbiri literare', iar a patra a vazut lumina tiparului postum, in 1892. In acelasi an opera a aparut la     si la Iasi, in volum.

Tema: Roman al varstei celei fericite, avand ca tema principala 'copilaria copilului universal', cartea este in acelasi timp o monografie a mediului ambiant, a vietii satului romanesc de la jumatatea secolului trecut, cu obiceiuri si traditii fixate printr-o existenta milenara, cu institutiile lui: scoala, armata, biserica.

Izvoarele de inspiratie sunt autobiografice.

Scriitorul nareaza la persoana I-a peripetiile lui Nica,de cand acesta 'a facut ochi', pana cand - aflat in pragul adolescentei - ajunge la Seminarul de la Socola, scos cu greu din lumea satului 'ca ursul din barlog''.

De aici rezulta impresia ca 'Amintirile' sunt un lung monolog, in care Creanga este actor si personaj totodata.

Aceasta opera memorialistica a lui Creanga se bazeaza pe alternanta dintre atitudinea evocatoare a scriitorului matur, care face efortul intoarcerii in timp, pentru a reanvia din amintire varsta de aur a copilariei, si dintre identificarea lui pana la un punct cu Nica.

De aceea opera pare sa aiba doi povestitori: unul este Creanga-scriitorul, 'badea Ion' - cum se autodenumeste, iar celalalt este Nica,

cel 'vesel ca vremea cea buna si sturlubatic si copilaros ca vantul in tulburarea sa'.

Asa se explica de ce nostalgia si regretul evocarii din perspectiva omului matur se impleteste cu bucuria retrairii poznelor nevinovate ca insasi varsta evocata.

Rememorarea se face cu dezinvoltura si este subliniata de Creanga insusi in expresii ca ' stau cateodata si-mi aduc aminte' , ' si-mi aduc bine aminte' , 'ma gandesc' si altele . Omul matur se

identifica pana la un punct cu mentalitatea varstei de aur, pe care o priveste cu simpatie si umor.

De aici rezulta tonul dominant al 'Amintirilor', despre care criticul Mircea Tomus scrie ca este 'ploaie de soare, ras printre lacrimi'.

Privite prin ceata amintirii, intamplarile de demult capata un farmec nespus si plutesc intr-un fel de vag temporal.

Creanga nu reanvie anii copilariei, ci copilaria in sine :

'Hai mai bine despre copilarie sa povestim - spune el - caci ea singura este vesela si nevinovata'.

Copilaria este pentru Nica varsta de aur, cea a lipsei de griji:

'Ce-i pasa copilului cand mama si tata se gandesc la neajunsurile vietii, la ce poate sa le aduca ziua de maine, sau

ca-i framanta alte ganduri pline de ingrijire?'

Scriitorul retine cu precizie doar data a trei evenimente : 'cinstita holera de la '48', ziua sfintirii in 1852 a paraclisului din biserica spitalului din Tg.Neamt si a deschiderii scolii domnesti de acolo in prezenta domnitorului Ghica si ziua plecarii - in toamna lui 1855 - la Seminarul de la Socola.

Rememorand ispravile unui copil de 13-14 ani, Creanga a creat primul roman al copilariei taranesti din literatura noastra, a redat atmosfera si farmecul varstei de aur a omului dintotdeauna si de pretutindeni, a 'copilului universal'.

De fapt scriitorul insusi marturiseste:

'Asa eram eu la varsta ceea fericita si asa cred ca au fost toti copiii, de cand e lumea asta si pamantul'.

Subiectul:

Desi pare a se abate adesea de la subiect, desi da impresia ca face un montaj narativ liber, Creanga povesteste evenimentele din viata lui Nica in ordinea lor cronologica, punand accent pe amanuntele semnificative, pe acele 'evenimente de cunoastere', care l-au ajutat pe copil sa se formeze ca om.

Nica parcurge cateva varste, de la anii copilariei celei fara de griji, cu harjoane si nazbatii memorabile, pana la plecarea adolescentului , devenit acum 'Ion' - in harabaua lui mos Luca - la Seminarul de la Socola.

Este o copilarie obisnuita si de aceea scriitorul nu poate spune mai mult decat au spus altii, dar meritul lui Creanga consta in capacitatea de a sugera farmecul acestei varste. Referindu-se la aceasta G.Calinescu scria ca ' chiotul lui este mai plin, suna ca o voce minunata distinsa intr-o gloata'.

In partea I-a este evocata trecerea lui Nica prin scolile din Humulesti si Brosteni.

Scriitorul isi aminteste de prima sa scoala, deschisa de parintele Ioan de sub deal in chilia bisericii, de badita Vasile, de Smarandita popii, de 'calul balan' si de 'Sf.Nicolai, facatorul de vanatai', de prinderea mustelor cu ceaslovul, de zilele de 'procitanie', in care greselile scolarilor erau insemnate pe o 'dranita' si pedepsite, de prinderea la oaste cu arcanul a baditei Vasile, de discutiile dintre parinti pe tema invataturii lui Nica, de plecarea - impreuna cu bunicul David Creanga din Pipirig si cu Dumitru, 'fratele mamei cel mai mic' - la scoala lui Alecu Balos din Brosteni.

Sunt evocate apoi episodul umplerii de raie capreasca, patania cu stanca pravalita peste cocioaba Irinucai si fuga cu pluta a celor doi baieti pana la Pipirig.

Partea a doua se opreste asupra casei parintesti, evocand chipul mamei si pataniile din Humulesti. (uratul la casa popei Oslobanu, smantanitul oalelor, vizitele la mos Chiorpec ciubotarul, furatul cireselor, al pupezei din tei, intamplarea de la scaldat).

Partea a treia, dupa evocarea Humulestilor, marcheaza o alta varsta a lui Nica, tinand de formatia lui scolara. Il vedem elev la scoala domneasca din biserica spitalului din Tg.Neamt, invatand cu parintele Isaia Duhu , apoi la 'scoala de popi' din Falticeni, unde sta in gazda la Pavel ciubotarul.

Creanga isi aminteste de eforturile aproape dramatice ale colegilor sai de a invata gramatica, acel 'cumplit mestesug de tampenie' , de petrecerile tineresti , de conflictele dintre colegii ce stateau la aceeasi gazda.

Partea a IV-a nareaza plecarea lui Nica la Seminarul de la Socola, care marcheaza de fapt iesirea din copilarie, plecarea spre o lume straina si neprimitoare.

Povestirea se desfasoara aparent la intamplare, asa cum momentele si figurile de demult revin in amintirea povestitorului.

Dar acesta leaga cu mestesug firele actiunii, incat episoadele se incheaga in unitati narative de sine statatoare, putand fi chiar desprinse din context.

Humulesti, leaganul copilariei lui Nica:

Folosind tehnica povestirii in povestire, Creanga evoca peripetiile lui Nica in stransa legatura cu meleagurile natale. El insusi marturiseste : 'Vreau sa-mi dau seama despre satul nostru , despre copilaria petrecuta in el si-atata-i tot'.

De aceea evocarea Humulestiului se interpatrunde cu evocarea varstei de aur, satul, oamenii si locurile traind cu aceeasi intensitate in in amintirile povestitorului, ca si icoana de aur a copilariei.

Scriitorul rememoreaza elementele specifice vietii humulesctenilor ca: iarmarocul, munca la sumane, claca, hora, scoala, sarbatorile, bolile, traditiile si obiceiurile, cantecele etc.

Dar Creanga nu se rezuma doar la a-si aminti de satul copilariei sale, ci el il re-creeaza din amintire, ca pe un sat patriarhal, un paradis terestru.

Privit retrospectiv, cu ochii omului matur , dar si cu cei ai copilului, satul natal al lui Nica a lui Stefan a Petrei capata aura de legenda, devenind incomparabil si inconfundabil.

Evocarea Humulestiului revine ca un laitmotiv la inceputul fiecarei parti a 'Amintirilor'.

In prima parte Creanga reconstituie din memorie imaginea gospodarilor humulesteni si a satului natal, ca asezare intemeiata, nesupusa vicisitudinilor timpului.

Astfel Humulestiul este prezentat ca un 'sat vechi, razesesc, cu gospodari tot unul si unul, cu flacai voinici si fete mandre, care stiau a invarti si hora, dar si suveica, de vuia satul de vatale in toate partile, cu biserica frumoasa si niste preoti, si dascali, si poporeni ca aceia, de faceau mare cinste satului lor'.

Regretul si nostalgia naratorului sunt cu atat mai puternice, cu cat aceste minunatii ale trecutului au disparut pentru totdeauna:

'Stau cateodata si-mi aduc aminte ce vremi si ce oameni mai erau in partile noastre pe cand incepusem si eu, dragalita-Doamne, a ma ridica baietas la casa parintilor mei, in satul Humulesti, din targ drept peste apa Neamtului ; sat mare si vesel, impartit in trei parti, care se tin tot de una..'.

Observam ca descrierea este insa foarte saraca, mai mult o definitie: 'sat mare si vesel' sau 'sat in toata puterea cuvantului'.

Intr-un astfel de loc oamenii au o inalta tinuta morala, caracterizata prin candoare, cuviinta si pudoare.

Prin asemenea insusiri se face pretuit , de exemplu, badita Vasile, dascalul cel 'cuminte, harnic si rusinos ca o fata mare'.

Universul humulestean revine la inceputul partii a doua, dar accentul cade de data aceasta pe casa parinteasca - simbol al varstei fericite - vazuta aievea cu ochii celui care abia incepuse 'a merge copacel'.

Casa parinteasca si familia sunt vazute exclusiv din perspectiva copilului, care retine in special locurile de joaca: ' stalpul hornului, de care lega mama o sfara cu motocei la capat, de crapau matele jucandu-se cu ei', sau cuptorul pe care se ascundeau copiii cand se jucau 'de-a mijoarca si alte jocuri si jucarii pline de hazul si farmecul copilaresc'.

Descrierea este plina de lirism , scriitorul matur simtind ca-i 'salta si acum inima de bucurie'.

Puternicul atasament afectiv al scriitorului fata de acest univers al copilariei este subliniat prin enumerare, pornind de la general, adica de la casa parinteasca, si trecand la detaliile specifice interiorului taranesc.

Parintii, fratii si surorile, prietenii si tovarasii de joaca ai lui Nica insufletesc evocarea.

In acest mediu propice al familiei si al satului natal copilaria este vazuta ca un timp al bucuriei depline si al jocurilor fara sfarsit, traite din plin de copilul de atunci :

'Si, Doamne, frumos era pe atunci, caci si parintii, si fratii, si surorile imi erau sanatosi, si casa ne era indestulata, si copiii si copilele megesilor erau de-a pururea in petrecere cu noi, si toate imi mergeau dupa plac, fara leac de suparare, de parca era toata lumea a mea'.

Se observa aici candoarea copilului caruia - in mediul ocrotitor al satului - i se pare ca totul ii merge din plin. Jocul este singura sa preocupare, iar casa parinteasca - vatra petrecerilor fara sfarsit.

Copilaria petrecuta in Humulesti este un timp al neastamparului si al poznelor pline de haz.

Evocand patania cu pupaza, cu ciresele, intamplarea de la scaldat sau pe cea din seara Sfantului Vasile de la casa popei Oslobanu, Creanga reinvie chipuri de sateni ca matusa Marioara, mos Vasile - 'fratele tatei cel mai mic - , ciubotarul Chiorpec, popa Oslobanu etc, dar si figura mamei, a tatalui sau a bunicului David Creanga din Pipirig.

Proiectand Humulestii in mit, Creanga il sustrage istoriei si il inscrie intr-un univers al magiei.

De aceea i se pare copilului ca mama, care era vestita pentru nazdravaniile sale' stapaneste fortele raului.

Imaginea Humulestiului revine la inceputul partii a III-a, scriitorul notand cu mandrie ca acesta 'nu-i un sat laturalnic si.lipsit de privelistea lumii', ci este inconjurat de 'locuri vrednice de amintire', ca Cetatea Neamtului ori manastirile Agapia si Varatec.

Humulesteanul isi subliniaza cu mandrie apartenenta la aceastra vatra a copilariei:

'Ia, am fost si eu in lumea sta un bot cu ochi, o bucata de huma insufletita din Humulesti..'

Observam ca - pe masura ce Nica inainteaza in varsta - nu numai oamenii, dar insasi calitatea vietii pare a se degrada.

Oameni ca parintele Ioan de sub deal sau badita Vasile au disparut, iar locul lor a fost luat de altii mai putin vrednici, ca popa Duhu ori popa Oslobanu.

Varsta de aur pare a fi ramas undeva in urma, la o distanta din ce in ce mai mare.

Locul horelor si petrecerilor fara sfarsit il ia acum invatatura tampa de la scoala de catiheti din Falticeni, care face o victima din o 'mandrete de flacau' ca Davidica.

Sentimentul solidaritatii cu vatra humulesteana va fi reluat pregnant la inceputul partii a patra.

Aici Creanga evoca despartirea lui Nica de Humulestii anului 1855, cand - 'la staruinta mamei' - este obligat sa plece, impreuna cu Zaharia lui Gatlan, la Seminarul de la Socola.

Trei comparatii de tip popular, topite in trei circumstantiale de mod antepuse, subliniaza puternica legatura sufleteasca dintre Nica si satul din care nu voia sa plece ' cum nu se da scos ursul din barlog, taranul de la munte stramutat la camp si pruncul dezlipit de la sanul mamei'.

Humulestiul era deci pentru Nica mediul vital, numai aici el putea trai fericit.

Despartirea de sat ii prilejuieste lui Creanga o emotionanta evocare a acestei vetre a copilariei, din care se simte parte integranta, cu peisajul ei geografic, cu oamenii si obiceiurile lor.

Naratiunea ia forma confesiunii directe, iar evocarea se face prin tehnica sobra a enumerarii, in concordanta cu tonul nostalgic al evocarii.

Prin autoadresare, scriitorul ne impartaseste durerea adolescentului nevoit sa cedeze in fata staruintelor mamei:

' Apoi lasa-ti, baiete, satul cu tot farmecul frumusetilor lui si pasa de te du in loc strain si departat, daca te lasa pardalnica de inima'.

Scriitorul nu foloseste descrierea, ci exprimandu-si direct, prin repetitie, dragostea fata de peisajul-cuib, contureaza reperele geografice ale Humulestiului. Evocarea lirica ia locul descrierii:

'Dragu-mi era satul nostru, cu Ozana cea frumos curgatoare si limpede ca cristalul, in care se oglindeste cu mahnire Cetatea Neamtului de atatea veacuri!'

Observam ca natura nu ocupa un loc important in opera lui Creanga. Natura-peisaj este accesorie in creatia sa.

Un singur episod mai lung poate fi incadrat in peisaj si anume fuga celor doi baieti de la Irinuca si popasul de noapte din padure, cand plutasii atata un foc de legenda.

Povestitorul humulestean nu este un poet al naturii, ca Hogas sau Sadoveanu. Descrierea se opreste la suprafata si degenereaza in enumerare.

Autorul 'Amintirilor' observa exclusiv natura umana.

Comunitatea humulesteana este evocata prin acele elemente ale ei care influenteaza sufletul copilului - devenit acum flacau.

Humulestiul inseamna pentru Creanga locul unde s-a nascut, unde traiesc oamenii cei mai apropiati lui:

'Dragu-mi erau tata si mama, fratii si surorile si baietii satului, tovarasii mei din copilarie .' - suspina parca povestitorul.

In ziua plecarii la Socola, in contrast cu starea sufleteasca a celor doi baieti trimisi 'surgun, dracului pomana' imaginea luminoasa a satului revine prin evocarea fetelor si flacailor care ' gatiti frumos, ca-n zi de sarbatoare, foiau prin sat in toate partile, cu bucuria zugravita pe fete'.

Humulestiul mai inseamna pentru Creanga locul unde sezatorile, horele si clacile 'se tineau lant, de-ti parea tot anul zi de sarbatoare', toate pe fundalul cantecului de dor ce se revarsa de pe strunele viorii lui Mihai Scripcarul.

Aceasta doina este in concordanta cu starea de spirit a adolescentului

sortit instrainarii.

Inainte de a pierde din vedere acest univers fermecat al copilariei, Creanga evoca imaginea panoramica a peisajului de munte, cu 'uriesii munti' ai Neamtului ' cu varfurile ascunse in nouri, de unde purced izvoarele si se revarsa paraielesoptind tainicsi ducand cu sine multe, multe patimi'.

Popasul de noapte facut la Blagesti, unde i-au 'cosit tantarii', este un nou prilej de elogiere a Humulestiului ca sat de munte, in comparatie cu viata grea a locuitorilor de la campie:

'Halal pe la noi ! - exclama mos Luca - Apele-s dulci, limpezi ca cristalul si reci ca gheata; lemne, de ajuns; vara, umbra si racoare.'.

De aceea oamenii sunt 'mai sanatosi, mai puternici.si mai voiosi, nu ca isti de la camp.sarbezi si zbarciti, de parca se hranesc numai cu ciuperci fripte'.

Sentimentul instrainarii imbraca aici forma coborarii de la munte la campie.

Caracterizarea personajelor:

In 'Amintiri din copilarie' Creanga reinvie un numar mare de personaje : parinti, unchi , matusi, dascali si preoti, colegi de joaca si de scoala, gazde etc.

Dar el nu este un portretist, dupa cum nu este nici un descriptiv.

Despre locurile copilariei, ca si despre fiecare din oamenii de aici el a pastrat in suflet o imagine, un detaliu, un element particular, ce-l individualizeaza pe fiecare.

Cele mai multe personaje apar episodic, dar ele sunt individualizate prin ceea ce au esential si semnificativ.

Pornind de la o anume manifestare, de la o trasatura distincta de caracter sau - mai rar - de la una fizica, naratorul humulestean individualizeaza fiecare personaj.

De aceea putem spune ca marea arta a lui Creanga consta - printre altele - si in individualizarea personajelor prin tehnica detaliului, care-l ajuta sa nuanteze caracterele.

Asa de exemplu portretul dascalului Vasile este realizat numai printr-o comparatie si un epitet triplu : 'cuminte, harnic si rusinos ca o fata

mare'.

Mos Vasile, fratele cel mai mic al tatalui, 'era un carpanos s-un pui de zgarie-branza' , in timp ce matusa Marioara este o fiinta din acelea care ' scoate mahmurul din om'.

Ea vine 'cu o falca in cer si cu una in pamant' sa-i spuna mamei ca Nica a furat pupaza.

Despre Smarandita popii scriitorul isi aminteste ca era ' o zgatie de fata'.

Pentru caracterizarea popei Oslobanu, 'om ursuz si paclisit', Creanga foloseste invective ca: ' ceapcan', 'boaita' , ' budihace' etc.

Dascalul care-l inlocuieste pe badita Vasile, luat la oaste cu arcanul, este caracterizat antitetic, printr-un eufemism, un epitet depreciativ si un verb cu rezonanta onomatopeica.Creanga reuseste in acest caz un portret pe care-l receptam atat vizual, cat si auditiv:

'Dascalul Iordache, farnaitul, clampanea de batran ce era; s-apoi mai avea si darul suptului'.

Referindu-se la colegii de scoala, Creanga spune ca Nic-a lui Costache era inaintat la invatatura 'pana la genunchiul broastei', iar Trasnea - un 'bucher de frunte si tamp in felul sau'.

Aproape toate personajele sunt conturate sumar, prin caracterizare directa, actiune sau prin limbaj.

'Amintirile din copilarie' nu sunt o opera memorialistica propriu-zisa, pentru ca unele intamplari par inventate si construite dupa modelul povestilor.

Astfel ridicarea de catre Nica Oslobanu a lemnelor dintr-un car, pe care 'le umfla-n spate si la gazda cu dansele' se aseamana cu gestul diavolului Chirica din 'Povestea lui Stan Patitul' , care ia in spate intreaga recolta a boierului.

De asemenea cearta de la gazda din Falticeni a catihetilor, care 'dondaneau ca nebunii' , face trimiteri clare la disputa dintre Gerila si ceilalti tovarasi nazdravani ai lui Harap-Alb.

Smaranda Creanga:

Intre toate personajele universului infantil din 'Amintiri', un loc aparte il ocupa chipul mamei, evocat cu dragoste, recunostinta si respect.

Figura luminoasa a mamei este vazuta dintr-o dubla perspectiva: pe de o parte este evocarea nostalgica, duioasa, facuta peste ani de omul matur, iar pe de alta - evocarea glumeata, facuta cu ochii copilului de atunci.

Dand glas nostalgiei si duiosiei ce-i inunda sufletul, Creanga, maturul, izbucneste:

'Asa era mama in vremea copilariei mele, plina de minunatii, pe cat mi-aduc aminte: si-mi aduc bine aminte, caci bratele ei m-au leganat.Si sange din sangele ei si carne din carnea ei am imprumutat, si a vorbi de la dansa am invatat'.

Scriitorul nu-i creioneaza portretul fizic, ci pune accent pe trasaturile de caracter, facandu-i un induiosator portret moral.

Personajul traieste prin actiuni si fapte si prin limbajul colorat, adaptat intamplarilor relatate.

Depozitara si practicanta a unui fond de credinte si practici magice stravechi, mama reanvie in amintirea fiului ca un personaj cu aura de basm, ca o fiinta cu puteri supranaturale, care 'era vestita pentru nazdravaniile sale', pentru ca 'stia a face multe si mari minunatii'.

Stapanind fortele raului, Smaranda alunga norii negri de deasupra satului infingand toporul inaintea usii, 'inchega apa numai cu doua picioare de vaca, de se incrucea lumea de mirare', sau ii alina durerea copilului batand 'peretele sau vreun lemn' de care acesta se lovea. Isi scapa feciorul de deochi facandu-i 'un benchi boghet in frunte' si 'buchisea cu clestele' carbunii care tiuiau in soba, 'ca sa se mai potoleasca dusmanul'.

Fiica lui David Creanga din Pipirig este o femeie harnica.

Din zori si pana in noapte, neobosita, ea stie sa faca fata nevoilor unei goapodarii grele, lucrand totodata la sumanele pe care barbatul ei le vindea in targuri.

In spiritul muncii ii creste si pe copii. Pe Nica, fiind cel mai mare, il pune s-o ajute la treburile casei: sa legene copilul, s-o ajute la tors si scarmanat, sa duca mancare la prasitori etc.

Smaranda isi iubeste copiii, iar pentru Nica nutreste o deosebita dragoste. Datorita acestui fapt copilul cu 'par balai' i se pare un Fat-Frumos, capabil sa indrepte vremea cu zambetul lui.

Este mandra de istetimea lui Nica si crede in destinul lui de exceptie, vazand in el 'un al doilea Cucuzel'.

Fiinta autoritara, Smaranda nu-si manifesta dragostea de mama prin duiosii, sentimentalisme ori ingaduinte de tot felul.

Inzestrata cu tact pedagogic, ea stie sa manuiasca cu abilitate rasplata, dar si pedeapsa.

Cand Nica o lasa cu toate treburile pe cap si fuge la scaldat, mama il pedepseste luandu-i hainele. Iar cand copilul se intoarce

acasa gol, rusinat si flamand, gata sa primeasca orice pedeapsa, ea il dojeneste cu blandete ca sa-si schimbe comportarea.

Smaranda are o fire aspra si jocul fara sfarsit al copiilor o deranjeaza.

Astfel, cand acestia ridicau 'casa in slava' , scotand 'matele de prin ocnite si cotrute', mama, 'care nu mai putea de obosita', era nevoita sa le faca 'musai cate un surub, doua, prin cap' , sa le dea 'cateva tapangele la spinare' sau sa ia 'nanasa din coarda' pentru a se putea odihni.

Smaranda are un suflet deschis, este prietenoasa, bucuroasa de oaspeti si darnica.

Scriitorul isi aminteste cum ' strasnic se mai bucura cand se intampla oaspeti la casa.si avea prilej sa-si imparta painea cu dansii'.

Dar mai presus de toate, Smaranda este o femeie receptiva la nou, ce urmarea cu tenacitate sa-si vada copilul inaltat prin intermediul stiintei de carte. De aceea invata in rand cu el la ceaslov si

il intrece la cititul psaltirii si al 'Alexandriei'.

Femeie practica, Smaranda a invatat din experienta vietii ca popia este o indeletnicire care-l poate feri pe fiul ei de grija zilei de maine.

De aceea este in stare 'sa toarca in furca toata viata', numai sa-i invete baiatul carte.

Scriitorul isi aminteste ca, atunci cand era elev la Scoala domneasca din Tg.Neamt, ' mama.nu se indura' sa-l trimita 'nici dupa o cofa de apa', numai sa invete si sa se faca popa.

Foarte tenace,o vedem purtand discutii indarjite cu sotul ei, pentru a-l convinge sa-l dea pe Nica la invatatura:

'Vreau sa-mi fac baiatul popa, ce ai tu?' - ii spune ea raspicat barbatului.

Fiica de vornic, ea se tine de neam bun si din felul in care i se adreseaza acestuia deducem ca i se socoteste superioara ca putere de intelegere a lucrurilor. Vorbirea ei este adesea muscatoare:

'Sarmane omule! Daca nu stii boaba de carte, cum ai sa ma intelegi? Cand tragi sorcovetii la musteata, de ce nu te olicaiesti atata? Mai omule, mai! Ai sa te duci in fundul iadului si n-are sa aiba cine te scoate, daca nu te-i sili sa-ti faci un baiet popa. De spovedanie fugi ca dracul de tamaie.'

Iubirea Smarandei pentru Nica se imbina cu ambitia de a-si vedea baiatul popa. Asa ajunge Creanga la scoala de catiheti din Falticeni si apoi, tot 'la staruinta mamei', trebuie sa plece la Seminarul de la Socola.

Mai intai Smaranda incearca sa-si convinga feciorul ca 'spre folosul' lui ' este aceasta' . Dar Nica, 'ajuns acum holtei', refuza sa se desparta de leaganul primei iubiri. El cauta s-o convinga pe Smaranda ca se va usca de dorul ei si va muri printre straini.

Argumentele lui se dovedesc a fi insa 'zadarnica truda'.

Mama ramane neanduplecata in fata celor 'zece randuri de lacrimi', il ameninta chiar ca-l 'dezmiarda' cu 'culeserul din ocnita' si baiatul i se supune.

Firea apriga a Smarandei se reflecta adesea in violente de limbaj, care - de cele mai multe ori - ascund un zambet retinut.

Astfel, vazandu-i pe copii zgariati de 'bietele mate', mama izbucneste:

'Bine v-au facut, pughibale spurcate ce sunteti!.Iaca, daca nu v-am sacelat astazi, faceti otrocol prin cele mate si dati la om ca cainii prin bat. Ara! d-apoi aveti la stiinta ca prea va intreceti cu dediochiul! Acus iau varga din coarda si va croiesc, de va merg petecile!'

Smaranda Creanga este o intruchipare a tarancii noastre cu credinta in Dumnezeu si respect neabatut pentru credinte si obiceiuri, mama si sotie iubitoare, gospodina harnica si priceputa, manifestand un adevarat cult pentru munca, in spiritul careia ii creste si pe copii.

Stefan a Petrei:

Personaj mai sters in comparatie cu Smaranda, tatal lui Nica este un om harnic si gospodar, pe umerii caruia apasa intretinerea unei familii numeroase, cu sapte copii.

Il vedem venind seara de la padure, 'obosit si plin de promoroaca', aflam din povestire ca vinde sumane la iarmaroc, pentru a a le asigura copiilor un trai fara de griji: 'lemne la trunchi,.slanina si faina in pod, .branza in putina,.curechi in poloboc' - cum ii spune el Smarandei.

Adevarati zei protectori ai copilariei lipsite de griji, tatal si mama privesc din unghiuri relativ diferite jocul fara sfarsit al copiilor.

Spre deosebire de Smaranda, care este mai intreansigenta, tatal - fiind mai mult plecat cu treburi in afara casei - manifesta mai multa ingaduinta. El imbina toleranta cu afectivitatea:

'Si cat era de ostenit, ne ridica in grinda zicand: < Tata mare! > Si ne saruta mereu pe fiecare.'

Considerand joaca drept un dat al copilariei, incearca sa-i dezvinovateasca pe cei mici:

'Ia lasa-i si tu, mai nevasata, lasa-i, ca se bucura si ei de venirea mea, zicea tata dandu-ne huta..S-apoi nu stii ca este o vorba: <Daca-i copil, sa se joace; daca-i cal, sa traga; si daca-i popa, sa citeasca'.

Are o fire mai blanda , o vorba moale si de aceea intotdeauna 'tot pe-a mamei' ramanea.

Creanga isi aminteste de placarea cu care se juca cu copiii, cand acestia ii sareau in spate pe intuneric.

Tatal are adesea in glas o usoara intonatie de dispret fata de firea evlavioasa a Smarandei:

' Poi da, mai femeie, tot esti tu bisericoasa, de s-a dus vestea; incaltea ti-au facut si baietii biserica aici pe loc,macar ca-ti intra biserica in casa de departe ce-i'.

Stefan a Petrei este un om practic. Din partea lui, Nica poate sa ramana fara stiinta de carte, 'om de treaba si gospodar in Humulesti', pentru ca 'decat codas in oras, / Mai bine-n satul tau fruntas'.

El dispretuieste invatatura, care i se pare fara folos si - la insistentele Smarandei de a-l da pe Nica la scoala - ii raspunde mucalit c-a auzit el de unul care 's-a dusbou la Paris, unde-a fi acolo, si a venit vaca'.

In finalul 'Amintirilor' insa il vedem preocupat de viitorul familiei, pentru ca 'nu se stie zilele omului'.

In Nica el vede acum singurul sprijin al fratilor mai mici si se simte obligat 'a-l zburatici'.

De aceea trece de partea Smarande-i, vorbindu-i copilului cu fermitate, cand acesta refuza sa plece la Socola.

Il vedem ingrijorat de cum va suporta cheltuielile baiatului, caci - spune el - 'banii nu se culeg de la trunchi, ca surcelele'.

Caracterizarea lui Nica:

Personajul principal al 'Amintirilor din copilarie' este Nica, ipostaza a scriitorului in anii fragezi ai copilariei si prototip al 'copilului universal'- cum il scrie G.Calinescu, indiferent de meridianul geografic si de timp.

El este vazut in devenire, parcurgand cateva varste, de la anii copilariei celei fara de griji, cu harjoane si nazbatii memorabile, pana la calatoria in harabaua lui mos Luca spre Seminarul de la Socola, care inseamna de fapt instrainarea de spatiul protector al Humulestiului si iesirea din copilarie.

Creanga nu-i face lui Nica un portret propriu-zis.

El isi aminteste doar ca era 'un baiet prizarit, rusinos si fricos si de umbra lui', dar 'vesel ca vremea cea buna si sturlubatic si copilaros ca vantul in tulburarea sa'.

Altadata isi aminteste ca era un sociabil, un comunicativ, care intra usor in vorba:

' unde erau trei, eu eram al patrulea'.

Personajul se caracterizeaza prin raporturile cu celelalte personaje : parinti, rude, sateni.

Astfel, mama il vede ca pe un Fat-Frumos ' cu parul balai', la al carui zambet 'vremea se indrepta' ca prin minune, iar istetimea lui o face sa vada in el 'un al doilea Cucuzel, podoaba crestinatatii'.

In schimb, tatal constata cu ironie ca Fat-Frumos este de fapt

' o tigoare de baiet, cobait si lenes, de n-are pereche', iar matusa Marioara se plange ca 'de zbantuitul ista.nimica nu scapa'.

Adevaratul portret al lui Nica se contureaza insa din faptele si atitudinile sale.

Vesnic pus pe sotii si pozne ce se tin lant, baiatul dovedeste o deosebita inventivitate la acest capitol.

Numai ca jocurile copilaresti nevinovate ( care o supara pe mama, dar sunt acceptate de tata cu intelepciune si umor ) sunt inlocuite cu timpul de adevarate 'aventuri', care-l pun pe Nica in conflict cu maturii si atrag dupa ele pedepse, amenintari sau numai spaime.

Memorabil in acest sens este episodul uratului la o ora nepotrivita la casa popei Oslobanu , care arunca dupa copii cu o 'scurtatura' de lemn.

De asemenea, smantanitul oalelor cu lapte sub pretext ca 'au furat strigoaicele mana de la vaci', atrage amarnicele amenintari ale Smarandei.

Mos Chiorpec, ciubotarul, il pedepseste pentru vizitele sale repetate ungandu-l cu 'dohot' pe la gura, iar matusa Marioara vine 'c-o falca-n cer si cu una in pamant' sa se planga ca Nica a furat pupaza, pe care - cu candoare si fantezie - a vrut s-o vanda in targ, imitandu-i pe cei mari.

In sufletul copilului sentimentul libertatii este atat de puternic, incat i se pare ca lumea ii apartine:

'Si, Doamne, frumos era pe atunci' - exclama Creanga - cand 'toate imi mergeau dupa plac, fara leac de suparare, de parca era toata lumea a mea'.

Manifestand o totala lipsa de interes pentru treburile casnice lasate de Smaranda, Nica fuge la scldat, lasandu-si mama inglodata in treburi.

Referitor la aceasta atitudine, scriitorul noteaza:

'Cand era de facut ceva treaba, o cam raream pe acasa'.

Amintindu-si de Scoala domneasca de la Tg.Neamt, Creanga scrie:

'.scoala s-a umplut de baieti doriti de invatatura, intre care eram si au, cel mai bun de harjoana si slavit de lenes; lenes fara pereche ma facusem'

Dar daca mama il 'lua cu binisorul', Nica o ajuta 'ca o fata mare', fiindca era priceput si indemanatic.

La claci torcea in rand cu fetele, fapt pentru care a fost poreclit 'Ion torcalau'.

Cartea surprinde formarea personalitatii eroului de-a lungul anilor:

'Dar vremea trecea cu amagele - scrie Creanga - si eu cresteam pe nesimtite si tot alte ganduri imi zburau prin cap.'.

Copilul cu fire vesela si sociabila, care in Humulesti o dusese 'de-a pururi in petrecere' cu 'copiii si copilele megesilor' joaca acum dupa cantecul lui mos Bodranga pana ce 'asuda podelele' si ii 'sar talpile de la ciubote cu calcaie cu tot'.

Acum nu-i mai 'era a invata, cum nu i-i cainelui a linge sare'.

Devenirea personajului ajuns acum 'holtei' este sugerata de insusi numele sau.

Astfel, pentru profesorii de la Falticeni Nica devine 'Stefanescu', iar in ultima parte a 'Amintirilor' mama nu i se mai adreseaza cu apelativul de alint 'Nica', ci cu 'Ioane', semn ca noul personaj narator - caruia i se substituie Creanga - are o alta varsta decat Nica, faptul ca el paseste in 'zburdalnica varsta a tineretii'.

Nica se simte puternic legat de satul in care a crescut si in care a fost fericit.

Ajuns la varsta adolescentei, el devine constient de legatura sa sufleteasca cu vatra humulesteana, de care nu vrea sa se desparta 'cum nu se da scos ursul din barlog, taranul de la munte stramutat la camp si pruncul dezlipit de la sanul mamei'.

Despartirea de peisajul-cuib i se pare un sacrificiu inutil, facut numai asa, ca sa ajunga 'un popa prost, cu nevasta si copii'.

Despartirea de universul de aur al copilariei determina chiar modificari ale psihologiei lui Nica. Asa se sexplica de ce caii lui mos Luca, harabagiul satului, nu i se mai par 'niste zmei', ci 'mati de cei lesinati', care devin obiectul glumelor sfichiuitoare ale trecatorilor.

Arta narativa a lui Creanga :

In opera lui Creanga predomina epicul, arta sa sta sub semnul povestirii.

Tot textul 'Amintirilor' are aspect de monolog si dialog.

De aceea se poate vorbi de caracterul dramatic al operei, care explica numeroasele ei dramatizari si ecranizari.

Monologul este al povestitorului, ca erou subiectiv, si cuprinde mai mult exclamatii si judecatile acestuia despre lucruri si situatii:

'Insa vai de omul care se ia pe ganduri! Uite cum te trage pe furis apa la adanc; si din veselia cea mare cazi in uricioasa intristare'.

Dialogul este al personajelor, ca eroi obiectivi, jucati insa de povestitorul insusi.

1. 'Amintirile din copilarie' farmeca nu prin faptele relatate, pentru ca acestea sunt intamplari obisnuite, ci prin felul in care sunt povestite, prin savoarea naratiunii.

De aceea putem spune pe drept cuvant ca arta narativa a scriitorului humulestean consta in primul rand in oralitate, in caracterul de spectacol al spunerii, ca si cum scriitorul s-ar afla pe o scena imaginara, in fata unor spectatori.

Aici el este deopotriva actor ce mimeaza, gesticuleaza, trece de la monolog la dialog, jucand rand pe rand rolurile personajelor, dar in special propriul sau rol, de erou principal si de povestitor in acelasi timp.

Referindu-se la acest aspect, G.Calinescu scria ca 'Creanga vorbeste ca un povestitor, ca un om care sta pe lavita si istoriseste altora, fiind el insusi erou in naratiune.'

De aceea 'Amintirile' par a fi scrise pentru a fi spuse, povestite, nu citite.

2. Acest caracter de spectacol al spunerii implica repeziciunea si concentrarea discursului, de unde rezulta dinamismul frazei, verva povestitorului.

Acesta se realizeaza prin mai multe instrumente gramaticale ca:

a. Introducerea subordonatelor aflate inaintea regentelor prin adverbele cu functie de conjunctie 'cum' si 'cand' cu sensul de 'exact in momentul cand', care nuanteaza fraza.

- 'Si cum ajung in dreptul teiului, pun demancarea jos'

- 'Si cum i-o dau in mana, javra dracului.ii dezleaga frumusel ata de la picior'

- 'Cand eram hotarat a spune mamei unele ca aceste, iaca si soarele rasare'.

- 'Cand sa-ti petreci si tu tineretea, apuca-te de carturarie'.

Alteori propozitiile sunt introduse prin cate un 'si' si se succed rapid, ca intr-o secventa de film, ca in episodul fugii din Brosteni a celor doi baieti.

b. Uneori predicatul din principala este precedat de cate un 'indata' , 'numai ce si' , 'unde nu' , 'numai iacata', 'iaca' , 'iute' , 'pe loc' etc, toate cu sensul de 'imediat':

- ' Si cum ma scol, indata ma si trimite mama.'

- ' Si pornind eu cu demancarea, numai ce si aud pupaza cantand'

- 'Eu.,cum aud unele ca acestea, iute ma sui in pod'

c. Dinamismul frazei, verva povestitorului, mai rezulta si din aglomerarea verbelor de actiune la acelasi mod, timp, numar si persoana:

- ' Si cum ajung in dreptul teiului, pun demancarea jos, ma sui incetisor in tei, bag mana in scorbura, gabuiesc pupaza.

Apoi ma dau jos, caut o lespede potrivita, ma sui cu dansa in tei,imi iau caciula si in locul ei pun lespedea.'

d. La sporirea impresiei de oralitate contribuie si exprimarea predicatului prin interjectii cu valoare onomatopeica

de tipul:

- ' Eu atunci, hat! de sumanul mosneagului, sa-mi plateasca pupaza.'

- ' Iar el, zvarr! cu o scurtatura in urma noastra, caci era om hursuz si paclisit popa Oslobanu'.

- 'Pupaza , zbrr! pe-o dugheanasi isi ia apoi drumul spre Humulesti'

- 'si-apoi hustiuliuc ! si si eu in stioalna,sa prind pe dracul de-un picior'.

- '.eu atunci.fact tusti! din balta si-o iau la sanatoasa'

- '..si o data fac zdup! in niste canepa'

Acest stil oral, direct, face ca naratiunea sa aiba in permanenta un ritm alert, dinamic.

e. Avandu-l mereu in fata pe ascultator, nu pe cititor, Creanga foloseste adresarea directa, solicitand si participarea afectiva a interlocutorilor la cele povestite.

Scriitorul se implica in povestire si realizeaza astfel cu usurinta trecerea de la o intamplare la alta, desi intre ele nu exista aparent nici o legatura logica:

- ' Si, dupa cum am cinstea sa va spun,..'

- ' Acum va mai spun'

- ' Mi-aduc aminte ca acum'..

- ' S-apoi ganditi ca Trasnea citea intrebarea si raspunsul'

- '.va puteti imagina ce va sa zica a te scalda in Bistrita'

- 'Caci nu va para lucru de saga: de la Neamt pana la Iasi e catu-i de la Iasi pana la Neamt, nici mai mult, nici mai putin'.

La fel procedeaza scriitorul si atunci cand - pierzand firul naratiunii prin digresiuni si explicatii suplimentare - intervine corectiv si solicita parca ingaduinta si atentia ascultatorului:

- ' Insa ce ma priveste? Mai bine sa ne cautam de ale noastre'.

- 'Si sa nu-mi uit cuvantul'..

- ' Dar ce-mi bat eu capul cu craii si imparatii, si nu-mi caut copilaria petrecuta in Humulesti si de nevoile mele'?

f. Acelasi rol, de a spori dinamismul povestirii, il are si autoadresarea :

- ' Mai pasa de tine minte toate cele si acum asa, daca te slujeste capul, bade Ioane!'

- 'Apoi, lasa-ti, baiete, satul..'

- 'Apuca-te de carturarie'.

g. Folosirea constructiilor incidentale contribuie de asemenea la sporirea impresiei de oralitate:

- 'dragulita Doamne', 'Doamne fereste' , 'mila sfantului'

h. Acelasi efect il are folosirea formelor verbale inverse de tipul 'ghiontitu-ne-am' , 'stiutu-v-am' etc. sau a cuvintelor si expresiilor populare ca 'mort-copt', 'fel si chip', 'a da povat' , 'a lua in ras' , 'a-si strange lioarba acasa' , 'ca mai ba sa mai zicem nici carc' , 'de frunza frasinelului', 'a scoate mahmurul din om', 'a-si lua ramas bun de la calcaie' etc.

i. O alta trasatura a artei narative din 'Amintiri o constituie dinamismul anecdotic.

Intamplarile evocate se deruleaza rapid, ele navalesc in amintirea scriitorului fara a avea legatura intre ele. Dar Creanga - in placerea lui de a povesti - gaseste formule de trecere de la o intamplare la alta, care dau unitate naratiunii:

- ' D-apoi cu smantanitul oalelor ce calamandros a fost'

- ' D-apoi cu mos Chiorpec ciubotarul,.ce nacaz aveam'

- ' Intocmai dupa cea cu ciresele, vine alta la rand.'

- 'D-apoi lui Trasnea, saracul, ce-i patea sufletul'.

j. La crearea impresiei de oralitate contribuie si placerea pentru cuvinte, pe care le insiruie in lungi enumerari, ca - de exemplu - in descrierea casei lui Pavel Cibotarul, gazda din Falticeni:

'Pavel era holtei si casa lui destul de incapatoare: laiti si paturi de jur imprejur, langa soba altulIara gazda se proslavea pe cuptor, intre sanuri, calupuri, bedreag, dichiciu si alte custuri taioase, muschea, piedeca, hasca si clin, ace, cleste, pila, ciocan,.clei si tot ce trebuie unui ciubotar'.

Referindu-se la arta narativa a lui Creanga, criticul N.Manolescu spunea ca ' geniul luivine din placerea de a povesti', iat Tudor Vianu scria ca ' Creanga este unic prin geniul lui oral'.

k. Tot de oralitate tine si fraza lui Creanga, frumoasa, cadentata si muzicala, care poate fi descompusa in unitati mai lungi sau mai scurte, ce alterneaza si se imbina armonios, pastrand firescul si spontaneitatea vorbirii taranesti.

Observam ca in fraza crengista precumpanitoare este topica mai libera a vorbirii si nu cea controlata, a scrisului:

Descriind episodul urmaririi hotului de cirese de catre matusa Marioara, scriitorul noteaza:

'Si harsita de matusa nu ma slabea din fuga nici in ruptul capului; cat pe ce sa puie mana pe mine! Si eu fuga, si ea fuga, si eu fuga, si ea fuga, pana ce dam toata canepa palanca la pamant'.

l. Folosirea versurilor populare sau a frazelor ritmate de tipul 'hai fiecare pe la casa cui ne are, ca mai bine-i pare' sporeste impresia de oralitate, impresia ca opera a fost creata pentru a fi spusa, nu citita.

m. Acelasi efect il are presararea textului cu numeroase ziceri ('toate ca toate', 'de voie de nevoie'), cu expresii specifice limbii vorbite ('vorba ceea', 'pace buna' , 'hat bine'), cu exclamatii si interogatii de tipul ' mai stii pacatul!' , 'grozav s-a spariet'! , 'ce-i de facut?', toate creand impresia ca Creanga sta pe lavita si povesteste unor ascultatori povestea copilariei sale.

Umorul lui Creanga:

Povestirea intamplarilor din copilarie este insotita permanent de voiosie, expresie a vitalitatii si optimismului poporului nostru, al carui stralucit exponent este I.Creanga.

Scriitor jovial, el este pus in permanenta pe ras, preocupat sa intretina buna dispozitie.

De aceea, pe drept cuvant, s-a spus ca scriitorul humulestean imbina in opera sa dorul cu umorul, cu un comic sanatos de origine taraneasca.

Creanga dovedeste o abundenta comica narativa, care-l deosebeste de alti autori comici sau satirici. Umorul este marca lui specifica.

Scriitor umorist, Creanga da o mare intrebuintare rasului. Numai ca la el rasul nu izbucneste in cascade, ci este un ras egal, intretinut pe episoade intregi, un fel de ras homeric.

1. Chiar in momentele de maxima incordare sufleteasca, povestitorul aluneca usor de la lucruri serioase spre gluma printr-o vorba de duh sau o zicala ce diminueaza tragismul, Creanga facand haz de necaz.

Nu poate fi trecut cu vederea hazul cu care monologheaza scriitorul cand isi aminteste de sosirea la scoala din Humulesti a lui mos Fotea, care aduce 'un dragut de bicisor ', de inaugurarea 'Calului balan' de catre Smarandita, care 'plangea ca o mireasa, de sarea camasa pe dansa' sau de ziua 'procitaniei', cand Nica se uita 'pe furis la usa mantuiriiasteptand sa vie un lainic de scolar de afara', sa scape de pedeapsa prin fuga.

De asemenea, taierea pletelor la scoala din Brosteni ii face pe noii scolari sa planga 'cu zece randuri de lacrimi'.

Refuzul lui Nica de a pleca la Seminarul de la Socola este insotit de aceleasi 'zece randuri de lacrimi'.

Cand tratamentul cu lesie impotriva raiei capresti nu da rezultat, scriitorul face haz de necaz, comentand situatia cu un proverb: 'se tinea ca raia de om'.

Daca Nica pare coplesit de tristetea despartirii de sat, ingrozit de distanta ce-l va desparti de Humulesti, autorul scrie:

'Caci nu va para lucru de saga: de la Neamt pana la Iasi e catu-i de la Iasi pana la Neamt, nici mai mult, nici mai putin'.

2. Un mijloc de realizare a umorului este autoironia, autopersiflarea.

Astfel, exprimandu-si apartenenta la vatra humulesteana, Creanga scrie:

'Ia, am fost si eu in lumea asta un bot cu ochi, o bucata de huma insufletita din Humulesti, care nici frumos pana la douazeci de ani, nici cu minte pana la treizeci si nici bogat pana la patruzeci nu m-am facut.Dar si sarac asa ca in anul acesta, ca in anul trecut si ca de cand sunt, niciodata n-am fost'.

De asemenea, dupa intamplarea de la scaldat, cand Nica promite mamei ca n-o va mai supara, Creanga-maturul scrie:

'Si sa nu credeti ca nu mi-am tinut cuvantul de joi pana mai apoi.Si nu ca ma laud.: prin somn nu ceream de mancare; daca ma scula, nu asteptam sa-mi deie altii; si cand era de facut ceva treaba, o cam raream de pe-acasa..Cand ma lua cineva cu raul, putina treaba facea cu mine; cand ma lua cu binisorul, nici atata; iar cand ma lasa de capul meu,faceam cate o draguta de trebusoara.., de nici sfanta Nastasia,..nu era in stare a o desface.'

In alta parte, Creanga scrie despre sine ca era 'cel mai bun de harjoana si slavit de lenes'.

3. O alta sursa de umor o constituie hazul cu care omul matur povesteste mucalit intamplarile hazlii ale copilului care a fost cu patruzeci de ani in urma.

Creanga oscileaza, este ba matur, ba copil, desi cele doua roluri se suprapun adesea.

Tocmai in aceste oscilatii sta de fapt farmecul povestirii, umorul sanatos al acesteia.

Astfel, vorbind despre furtul pupezei, omul matur se desparte, se desolidarizeaza pentru o clipa de copilul Nica, adresandu-se cititorului prin cate o propozitie interogativa:

- 'Eu atunci, sa nu-mi caut de drum tot inainte? Ma abat pe la tei.'

- ' Un mosneag nebun, cu o vitica de funie, n-are ce lucra?'

- 'Da, iarmaroc nu era'?!

Dar scriitorul intra repede in rolul personajului sau, caci mosul cel poznas este numit 'nebun' si 'javra dracului'.

Scriitorul prezinta cu verva si umor scena invatarii gramaticii lui Macarescu de catre catihetii de la Falticeni.

Il vedem pe Trasnea repetand mecanic, pana la epuizare, formele pronumelui personal.

'Unii dondaneau ca nebunii, pana-i apuca ameteala; altii o duceau numai intr-un muget, citind pana le pierea vederea; la unii le umblau buzele, parca erau cuprinsi de pedepsie.Si turbare de cap, si frantura de limba ca la acesti nefericiti dascali, nu mi s-a mai dat a vedea; cumplit mestesug de tampenie, Doamne fereste!'

Aceste metode inapoiate de invatare au avut ca efect moartea lui Davidica.

Acesta 'a murit, sarmanul, inainte de vreme, inecat cu pronumele conjunctive, pieritu-le-ar fi numele sa le piara, ca au mancat juvaer de flacau' - izbucneste Creanga.

4. O alta sursa de umor o constituie exprimarea poznasa, izvorata din forma neasteptata a unor cuvinte sau din combinarea surprinzatoare a acestora.

Astfel, vorbind de forma neasteptata a unor cuvinte, putem spune ca mos Chiorpec ii spune lui Nica 'nepurcele' in loc de 'nepoate' , popa Buliga poreclit Ciucalau este pomenit cu 'Dumnezeu sa-l iepure' in loc de 'Dumnezeu sa-l ierte', Nica Oslobanu 'furluase' cate ceva de pe unde umblase, cearta de la gazda din Falticeni este numita 'clacusoara', iar culcatul canepii matusii Marioara este numit 'trebusoara asta'.

De asemenea, combinand intr-o maniera neasteptata unele cuvinte, Creanga spune cu umor ca a izbucnit o 'cinstita de holera', ca Nica era un scolar 'slavit de lenes', mos Luca este 'insuratel de-al doilea', iar Nica pleaca la Socola, ducandu-se 'surgiun, dracului pomana'. 5. Placerea de a povesti a lui Creanga il determina sa foloseasca la tot pasul proverbe si zicatori din graiul viu al poporului, intotdeauna precedate de un 'vorba ceea', menite sa concretizeze si sa caracterizeze.

Aceasta este o alta sursa a umorului lui Creanga.

- ' Lucrul rau nu piere cu una, cu doua',

- ' Se tine ca raia de om',

- ' Au tunat si i-au adunat'

- 'Nu plateste bogatul, ci vinovatul'

- ' Tiganului, cand ii e foame, canta.'

- ' Lasa-l, mai! L-as lasa eu, dar vezi ca nu ma lasa el acum!'

- ' Golatatea inconjura, iar foamea da de-a dreptul',

- ' Mila mi-e de tine, dar de mine mi se rupe inima'.

Referindu-se la frecventa proverbelor si zicatorilor in opera lui Creanga, Garabet Ibraileanu spunea ca prin acestea vorbeste poporul roman.

6. Umorul izvoraste si din ironia cu care Creanga povesteste unele intamplari.

Scriitorul humulestean nu critica. El manuieste cu maiesrie observatia umoristica, privind cu oarecare ingaduinta pacatul unor fete bisericesti:

' S-apoi..pune-ti, cuvioase Ilarie, plosca cu rachiu la sold, icrisoare moi cat se poate de multe si altceva de gustare in buzunarele dulamei, pistoalele la brau, comanacul pe-o ureche..si ia-o la papuc.spre Cararea Afurisita dintre Secu si Agapia din deal'.

Ironia scriitorului este subliniata prin pauze, marcate grafic prin puncte de suspensie:

' Caci, fara sa vreau, aflasem si eu, pacatosul, cate ceva din tainele calugaresti.umbland vara cu baietii dupa.bureti prin partile acele, de unde prinsesem si gust de calugarieStii, ca omul cuprins de evlavie'.

Vorbind despre fata Irinucai, Creanga ii face o caracterizare ironica si scrie ca era 'balcaza si lalaie, de-ti era frica sa innoptezi cu dansa in casa'.

7. O alta sursa de umor o constituie numele si poreclele comice ca: Torcalau, Gatlan, Chiorpec, Bodranga, Trasnea, Ciucalau etc.

8. Pentru a starni rasul, pentru a caricaturiza un personaj, Creanga foloseste termeni familiari de tipul: 'chiolhanos' , 'ticait', 'gligani' , 'coblizani', 'hajmalai' , 'ghiavoli' etc.

Limba operei lui Creanga:

1. Opera lui Creanga este inconfundabila - intre altele - si datorita limbii folosite de scriitor. Este o limba autentica, ce creeaza atmosfera si caracterizeaza personajele.

Acestea traiesc prin ceea ce spun si cum spun.

Marea majoritate a cuvintelor din vocabularul crengist este de provenienta populara, dintre care unele au aspect fonetic moldovenesc, ('baiet', 'aista' , ' tinterim' , 'diochet' , 'nouri' , 'a se incruci' ) iar altele sunt regionalisme (' a chihai' , 'tigoare' , 'cobait', 'sorcovat', 'a balabani', 'oleaca' , ' a huzuri' , 'balcaza' , 'lalaie' , 'benchi' , 'boghet' , 'dohot' 'colb' , 'ocnita' , 'cotruta' , 'pughibale' etc.)

Neologismele lipsesc aproape in intregime.

2. Tot de provenienta populara sunt zicerile, expresiile, proverbele si zicatorile prin care scriitorul caracterizeaza un personaj sau concretizeaza o situatie.

Cand Creanga isi pune eroii sa vorbeasca, el noteaza magistral dialogul lor.

Astfel vorbirea Smarandei Creanga se caracterizeaza adesea printr-o voluptoasa invectiva dialectala:

- 'Scoala, duglisule, inainte de rasaritul soarelui!'

- ' Bine v-au facut, pughibale spurcate ce sunteti!'

- ' Degeaba te mai sclifosesti, Ioane. La mine nu se trec acesteaPare-mi-se ca stii tu moarea mea.Sa nu ma faci ia acus sa ieu culeserul din ocnita si sa te dezmierd cat esti de mare!'

Remarcabila este exactitatea vorbirii transcrise fara alterare:

'Asa a fi, n-a fi asa, zise mama, vreu sa-mi fac baietul popa, ce ai tu?'

Cu toate acestea Creanga n-a reprodus exact limba moldovenilor de la mijlocul secolului al XIX-lea. Limba sa este o chintesenta a limbii populare din veacul trecut.

El a recreat-o, a ridicat-o la rang de arta.

'Amintirile' sale sunt scrise intr-un limbaj artistic desavarsit si individual, ceea ce l-a determinat pe Tudor Vianu sa scrie ca in aceasta opera 'poporul intreg a devenit artist individual'. El a facut trecerea de la nivelul popular al literaturii la nivelul ei cult pe o cale pur spontana.

3. Rememorandu-si propria copilarie, Creanga participa afectiv la cele relatate si de aceea putem vorbi de existenta unui limbaj afectiv in 'Amintiri'.

Acest limbaj afectiv se evidentiaza prin folosirea interjectiilor, a exclamatiilor, a dativului etic.

4. G. Ibraileanu spunea ca scriitorul humulestean este unicul prozator roman al carui stil se caracterizeaza prin economie de mijloace stilistice, prin lipsa metaforelor.

Pentru mai multa expresivitate, Creanga foloseste comparatia. Astfel dupa incalecarea 'Calului balan' Smarandita 'plangea ca o mireasa', badita Vasile era 'rusinos ca o fata mare', humulestenii n-au trait 'ca in barlogul ursului', iar Davidica avea plete 'ca pana corbului' , ochi ' ca murele' si scanteietori 'ca fulgerul', obraji 'ca doi bujori', si era mladios 'ca un mesteacan'.

Referindu-se la opera lui Creanga, Iorgu Iordan spunea ca acesta a reusit sa-i egaleze pe doi mari artisti ai cuvantului romanesc, care sunt Eminescu si Caragiale.

El se impune ca un mare povestitor roman, continuandu-l pe I.Neculce si pregatindu-i drum lui Sadoveanu.

N.Iorga considera ca daca n-ar fi scris in felul sau original, Creanga n-ar mai fi fost 'o minune de povestitor, scriind in cea mai frumoasa limba romaneasca'.