ION de LIVIU REBREANU

ION de LIVIU REBREANU

POETICA NARATIVA

Contextul creatiei rebreniene se dimensioneaza in functie de doua directii antagonice : traditionalismul ( care propunea structuri canonice si teme de extractie preponderent rurala ) si modernismul ( care inoveaza la nivel structural si tematic ) . Raportata la aceste 2 directii estetice, opera lui Rebreanu poate parea paradoxala pentru ca, desi substanta epica este de extractie rurala ca in traditionalism , modalitatile narative sunt de sorginte modernista .

Critica literara a acordat o deosebita atentie lui Liviu Rebreanu discutiile vizand monumentalitatea eposului , valoarea de fresca sociala dar si rigoarea geometrica a constructiei. Rigoarea constructiei, geometria minutioasa sunt de sorginte clasica.

Pentru Rebreanu ,,forma mentis" la care se raporteaza creatia este cercul, mai exact sfer a. Scriitura este definita ,, ca un corp sferoid , se termina asa cum a inceput". Astfel Ion isi distribuie substanta narativa pe doua planuri ,, Glasul pamantului" si ,,Glasul iubirii" care se deschid si se incheie cu motivul drumului . Padurea spanzuratilor proiecteaza in incipit o imagine-simbol ( spanzuratoarea ) reverberata si in final. Din realism , Rebreanu imrumuta ideea de criza caci personajele sunt puse in raport cu o dilema fie de ordin pragmatic ( Ion) , fie de ordin psihologic ( Apostol Bologa).

Trebuie observat ca Rebreanu isi concepe naratiunile pe baza unor obsesii biografice : ,,Ion" este rezultatul unor intamplari cunoscute de Rebreanu ( scena sarutarii pamantului ); ,,P.S" traseaza exprienta fratelui sau Emil, executat sub acuzatia de tradare pe frontul primului razboi mondial. Este necesar insa sa mentionam ca fictiunea redimensioneaza, transfigureaza elementele biografice.

ACTIVITATE LITERARA

Liviu Rebreanu reprezinta pentru cultura moderna cel dintai romancier de anvergura , care a dat la iveala in 1920 romanul Ion , incheind cu viziunea idilic-patriarhala asupra vietii rurale autohtone, impusa pana atunci de miscarea literara semanatorista.

De la debutul din 1908 cu nuvela ,, Codrea " in revista Luceafarul pana la aparitia memorabila a romanului Ion peste 12 ani, nuvelistul nu a reusit sa se impuna ca o voce artistica in peisajul literaturii romanesti. Insa , Rebreanu s-a maturizat ca romancier prin indelungatul exercitiu nuvelistic asa cum au procedat multi scriitori de marca iar pe de alta parte multe teme din nuvele au fost abordate si dezvoltate ulterior in romane : nuvela ,,Ofilire " avand in centrul ei fata credula caruia un flacau viclean i-a inselat visul de iubire , prefigureaza destinul Anei Baciu, nuvela ,, Rafuiala" dezvoltand motivul flacaului care isi ucide rivalul in dragoste cand intelege ca nevasta nu l-a iubit, desi s-a casatorit cu el anticipand relatia tensionata intre Ion al Glanetasului si George Bulbuc, nuvela ,, Catastrofa", analizand dezacordul produs intre datoria militara si constiinta individuala, conducand la drama psihologiei omului confruntat cu legile nemiloase ale razboiului.

Liviu Rebreanu a inaugurat in epoca seria operelor dedicate conflictelor armate, fiind urmat de Hortensia Papadat-Bengescu ( ,,Balaurul") , Cezar Petrescu ( ,, Intunecare") , Camil Petrescu (,, Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi " ) . Autorul si-a demonstrat diversitatea preocuparilor artistice si a formulelor narative adoptate, alaturi de plurivalenta talentului epic, abordand o tematica variata : social-rurala ( Ion, Rascoala) , psihologica ( Padurea spanzuratilor, Ciuleandra ), istorica ( Craisorul Horia ), erotica ( Jar) , fantastica ( Adam si Eva ) , politica ( Gorila) .

TEMELE ROMANULUI

Ca orice scriitura complexa , tema romanului se deschide unei lecturi plurale. Un prim tip de lectura se subsumeaza motivului realist al parvenirii. Ion reface destinul lui Vasile Baciu caci parvenirea este un procedeu specific in lumea rurala. Alt palier tematic se organizeaza in jurul ideei de eros. Astfel se detaseaza mai multe cupluri : Ana-Florica-Ion, George-Ana-Ion. In raport cu aceasta ipostaza romanul poate fi citit si ca roman tragic. Precum in tragedia antica, personajele stau sub semnul fatalitatii. Sanctiunea tragica va fi aplicata in cazul Anei si in cazul lui Ion.

In ultima instanta romanul poate fi decodat sub aspect monografic : existenta rurala este o existenta ritualica, marcata de repere imuabile ( nasterea, moartea ) cu valoare de exemplaritate.

STRUCTURA OPEREI

Opera lui Rebreanu se manifesta printr-o exigenta constanta fata de compozitie. Pentru realisti problema compozitiei are o foarte mare importanta. Dintre romanele lui Rebreanu , Ion demonstreaza preocuparea asidua a scriitorului a scriitorului pentru dispunerea compozitionala a materialului epic si pentru structurarea acestuia. Exista cateva modalitati de structurare narativa ce caracterizeaza proza lui Rebreanu si pot fi regasite in romanul Ion : ,, repetitia, simetria, gradatia, antiteza, paralelismul.

REPETITIA : Dispunerea ritmica , mai mult sau mai putin regulata, a unui acelasi tip de situatie : de ex in cap. II Ion se impaca cu George, in capitolul III cu Simion Lungu, in cap. VI cu Vasile Baciu.

SIMETRIA : Exista o simetrie de constructie , careia ii corespunde o simetrie in interiorul operei. Romanul e conceput ca un corp sferic :

Incepe si se sfarseste cu o descriere a drumului ce duce catre Pripas;

Raporturile dintre personaje sunt gandite dupa un model care se repeta simetric. Astfel la inceput este schitat cuplul Ion-Florica, separat ulterior de dorinta eroului de a parveni prin dobandirea pamanturilor lui Vasile Baciu. In final incercarea eroului de a reface cuplul ii va aduce moartea. In cap III , Ion i se destainuie lui Titu cu privire la Ana; in cap XII, i se destainuie lui Titu in legatura cu Florica.

ANTITEZA : La nivel global cele doua parti ale romanului sunt antitetice: in ele se nareaza ascensiunea apoi declinul personajului. Exista insa si situatii antitetice. La inceput , desi Ion o iubeste pe Florica, ii face curte Anei, deci tradeaza asteptarile celei dintai. La sfarsit, desi casatorit cu Ana, o curteaza pe Florica, aducand-o pe Ana in situatia disperata de a se sinucide.

PARALELISMUL se reflecta in organizarea romanului pe doua planuri: ,, Prozatorul este astras de o lume a dezmostenitilor a celor ce n-au in raport cu cei ce au." ( Nicolae Balota ). Este vorba, in principiu, despre raporturi sociale si economice dar ele au si implicatii psihologice. Autorul revine obsesiv asupra starii de lipsa a taranilor ca si asupra dorintei lor de a avea , dar setea lor este elementara, o sete stihiala de pamant. Toate celelalte, casa, vite, hrana, bunastare, putere deriva din pamant. In Ion este personificata pasiunea abisala pentru un element originar : ,, Glasul pamantului patrundea navalnic in sufletul flacaului , ca o chemare, coplesindu-l. "

STILUL

Poetica lui Rebreanu sta sub semnul anticalofilismului ca in cazul lui Camil Petrescu. Anticalofilia , inteleasa ca profesiune de credinta, reprezinta pentru Rebreanu transcrierea evenimentelor prin fraze neelaborate, fara expresivitate, autentice. De aceea procedeele stilistice nu aduc stralucire frazei lui Rebreanu insa pun in lumina o trasatura de caracter, un amanunt esential , o situatie psihologica. Insa consistenta narativa este data de inovatiile la nivelul perspectivei de investigatie romanesca. In articolul ,, Cred" din volumul ,,Amalgam" , Rebreanu se confesa cu privire la crezul sau artistic : ,, Temelia creatiei ramane negresit expresia , nu insa ca scop, ci ca mijloc. Cand ai reusit sa inchizi in cuvinte cateva clipe de viata adevarata ai realizat o opera mai pretioasa decat toate frazele din lume".

PERSONAJELE

Formula realista este marcata de constructia personajelor intre individ si tip. Fiecare personaj este subsumat unui tip ( centrat pe o dominanta) dar este marcat si de trasaturi specifice.

Ion este arivistul tipic, modelul sau psihologic este dimensionat de cinism, perseverenta, viclenie instinctuala.

Ana este un obiect si un instrument de parvenire , ea devine victima sotului precum o alta Ana ( cea a Mesterului Manole) , chiar rezonanta mitica a numelui induce ipostaza de victima. Ea traieste deziluzie dupa deziluzie pana ce aluneca spre sinucidere.

Exista un singur personaj , Titu Herdelea, care se sustrage schemelor tipologice, fiind conturat ca un pseudo-intelectual bovaric.

Nici Ion precum nici alte figuri ale romanului nu sunt prezentati ori analizati cu instrumentele analistului nici cu cele ale moralistului .,, Scriitorul nu le reprezinta ci le prezinta pur si simplu" ( Nicolae Balota - ,, De la Ion la Ioanide").

CARACTERIZAREA PERSONAJULUI ION

1. ION- UN POSEDAT AL PAMANTULUI

Ion este un tanar care doreste sa parvina insa oscileaza intre 2 optiuni: iubirea si pamantul. Se casatoreste cu Ana ca sa poata parveni insa aceasta traieste deziluzie dupa deziluzie si aluneca spre sinucidere. Prin calcul siret, lipsit de scrupule, apoi prin perseverenta, prin asteptare inflexibila, patimasa , a dobandit pamanturile ravnite. Asteptase retragerea iernii caci ,, stapan al tuturor pamanturilor ravnea sa le vada si sa le mangaie ca pe niste ibovnice credincioase." El se tradeaza prin acest cvasi-erotic mod de a mangaia , de a poseda fizic pamantul. Termenii folositi de narator sunt apropiati descrierii unui amor patimas , acaparator : ,, Dorea sa simta lutul sub picioare, sa-i soarba mirosul, sa-si umple ochii de culoarea lui imbatatoare. Cu cat se apropia , cu atat vedea mai bine cum s-a dezbracat de zapada locul ca o fata frumoasa care si-a lepadat camasa aratandu-si corpul gol, ispititor. Il cuprinse o pofta salbatica sa imbratiseze huma, sa o crampoteasca in sarutari. [ . ] Apoi, incet, cucernic, fara sa-si dea seama, se lasa in genunchi, isi cobori fruntea si-si lipi buzele cu voluptate de pamantul ud. Si-n sarutarea aceasta grabita simti un fior rece, ametitor." Sarutarea lui Ion este, fara indoiala, o imbratisare erotica, un act de extatica luare in posesiune. Un prim act pe care il pregatise direct, voit, fusese comis in ,, noaptea rusinii" cand o posedase pe Ana lui Vasile Baciu pentru a pune mana pe pamanturile lui. Renuntase la o alta iubire, pentru Florica, pentru ca iubirea pentru pamant fusese mai puternica .

,, Se apleca , lua in maini un bulgare si-l sfarama intre degete, cu o placere infricosata. Mainile ii ramasera unse cu lutul cleios ca niste manusi de doliu. Sorbi mirosul, frecandu- si mainile. " Placerea insasi pe care o savureaza tanarul sarutand pamantul ii lasa un gust de o dulceata amara, un rece fior, ca o adiere a mortii presimtite. In aceasta scena a sarutarii pamantului se observa unul din punctele nodale ale romanului, un loc in care arta lui Rebreanu se reveleaza in cateva din elementele ei valoroase. Asadar nevoia primordiala a posesiunii se asociaza cu o obsesie a pamantului ca stihie de care depinde viata. Ion este un posedat al pamantului. Demonul care a pus stapanire pe el este tocmai acela al posesiunii. Setea pentru pamant este , in fond, un complex catre care converg toate energiile lui Ion.

Recunoastem aceasta pasiune pentru pamant si in privirea retrospectiva pe care Vasile Baciu o arunca asupra propriei sale vieti. Tatal Anei, barbatul silitor care s-a ridicat din saracie trudind din greu, se vede pe sine tanar, facand ceea ce se pregateste Ion sa faca. S-a insurat cu o o fata urata dar bogata si a iubit-o ,, caci ea ii intruchipa pamanturile, casa , vitele, toata averea care il ridicase deasupra nevoilor ". Baciu stie ca Ion ,, sarantocul" ii vrea averea. Printre numeroasele simetrii ale romanului , acest raport de identitate intre cei doi dusmani este evident : tanarul ravneste al averile varstnicului, la fel si pe aceeasi cale pe care a urmat-o acesta din urma pentru a le dobandi. Ciocnirea intre doua fiinte similare la varste diferite dezvaluie aceeasi vrednicie, aceeasi foame de pamant , aceeasi cerbicie , aceeasi lipsa de scrupule. In lupta dintre cei doi, Ion va invinge mai putin prin viclenie- caci planul sau de a-l sili pe tatal fetei, seducand-o pe aceasta, nu ii cerea prea multa iscusinta- cat prin incapatanare. Ion trece de la fericirea nesabuita (,, Amu am pamant, am de toate" ) la deznadejde, de la furia neputincioasa la incrancenarea in vointa de a dobandi toate pamanturile socrului sau. In lupta pentru posesiunea pamanturilor , cei doi barbati o brutalizeaza pe Ana, care devine victima celor doi , unealta folositoare ori nefolositoare in tocmeli. Sub amenintarea judecatii dar mai ales sub presiunea energiei vindicative a tanarului, Vasile Baciu cedeaza. Unul care avea nu mai are nimic, celalalt care nu avea nimic triumfa caci acum are toate pamanturile celuilalt. ( ,, Ai venit aici om bogat, si acuma pleci cersetor "- replica notarului data lui Vasile Baciu )

In concluzie, in universul imaginar al romancierului ,, a avea" ( verb al posesiunii ) joaca un rol primordial, determina sensul scenei ,, sarutarii pamantului " , salbatica pofta a posesiunii. Prozatorul este atras de o lume a dezmostenitilor, a ,,celor multi umili" carora le este inchinat Ion, a celor ce n-au , in raporturile lor cu cei ce au. Viziunea satului in perspectiva lui Rebreanu , ierarhia oamenilor , legaturile lor, snobismul taranesc, sunt determinate de legile ,,averii" ( de legile lui ,, a avea") si inainte de toate de cele ale proprietatii asupra pamantului.

2. ION - UNIVERSUL VIOLENTEI

Nicolae Balota ( ,, De la Ion la Ioanide", capitolul ,,Rebreanu sau vocatia tragicului") considera ca romanele lui Rebreanu vadesc o subiacenta obsesie, a violentei. Violenta este pentru acest scriitor, o constanta obligatorie sau o cursa fatala, tragica, in care cad personajele Fictiunile sale sunt o ilustrare a unui mit al violentei iar personajele stau sub semnul sangelui. Scenele dure sunt frecvente in acest roman reliefand suferinta fizica : bataia dintre Ion si George, dintre Ion si Simion, repetatele batai pe care Vasile Baciu le administreaza fetei insarcinate pana la scena finala a uciderii lui Ion. Rebreanu are perceptia suferintei fizice . Nu numai spectacolul brutalitatilor , al batailor intre protagonosti , schingiuirea unei victime neajutorate( cum este nefericita Ana) , nu numai amenintarile , furiile teribile (,,Sa stiu ca zece ani nu scap de temnita si tot nu ma las pana nu-i vad sangele" , promitea Ion aprins) , ci si simple scene ale vietii satului sunt pline de zgomotul si furia unei lumi in suferinta. Ion este un posedat or , starea de posesiune se caracterizeaza prin aplecarea spre violenta. Ion asculta ,, glasul pamantului" dar si ,, glasul iubirii". Titu Herdelea , un fel de raisonneur al romanelor lui Rebreanu ( raisonneur = personaj care reflecteaza asupra actiunii unei opere literare sau asupra celorlalte personaje, asupra unei piese de teatru sau a unui film ) spune la un moment dat ,, Numai o pasiune puternica, unica, nezdruncinata, da pretul adevarat vietii. " Pasiunea pretinde insa sange. Prozele scriitorului au toate in centru o fapta sangeroasa. Eroii sai nu pot iesi dintr-un cerc al sangelui. Romancierul isi construieste opera , ca si tragicii vechi, in jurul unei jertfe sangeroase. Se observa aici influentele scolii naturaliste cat si o vocatie a tragicului , dovedita de Rebreanu si in nuvelele sale.

ION- UNIVERSUL OBSESIONAL

Nu poate fi inteleasa esenta tragica a prozei lui Rebreanu , natura tragica a violentei personajelor sale in afara ideei de obsesie. Si in ,,Ion " si in ,, Padurea spanzuratilor " scriitorul observa cazuri de fixatie obsesiva. Fara sa utilizeze instrumentele analizei psihologice moderne, Rebreanu pune totusi in lumina , mai ales prin eruptiile verbale , prin gesturi violente , prin comportamentul maniacal, caracterul fundamental obsesional al cazului Ion. Pamantul este obsesia lui Ion, elementul incoercibil care asalteaza necontenit faptura lui. Fixatie timpurie care reapare mereu, care nu se vindeca prin satisfactii partiale, ci, dimpotriva, este tot mai amplificata , si care ajunge la paroxism chiar in indeplinirea ei. Invatatorul Zaharia Herdelea , tanarul Titu Herdelea observa ca pe un fapt excesiv si straniu, izbucnirile vehemente ale patimei lui Ion. Indeosebi in intalnirile cu Titu, confidentul si sfatuitorul sau, Ion isi dezvaluie fixatia cu vehementa. Naivul fiu al invatatorului nu intelegea nici incapatanarea lui Ion de a o lua pe Ana, nici pe a lui Vasile Baciu de a nu i-o da. Izbucnirea lui Ion il uluieste : ,, Desi nu pricepea ce s-a putut urni in sufletul lui deodata , banuia totusi ca a dezlantuit o pornire atat de salbatica incat il cutremura. ". Aceasta pornire nu este decat agresivitatea tipica a obsedatului care nu se mai retine, care proiecteaza in afara tot ceea ce ii dicteaza constiinta.

Personajul Ion nu trebuie redus la o simpla fiinta rudimentara si vicleana caci naratorul urmareste unele faze ale ciudatelor tulburari launtrice ale eroului sau : Astfel, dupa ce sarcina Anei devine evidenta si Ion refuza sa o primeasca in casa fara zestrea pe care- ca un obsedat o vedea alcatuita din pamanturile lui Vasile Baciu- el traieste ,, intr-o tulburare atat de ciudata , ca aproape nu-si dadea seama ce mai voia si unde vrea sa ajunga. Aci era de o veselie uimitoare, glumea cu cine ii iesea in cale, aci se infuria si suduia din senin, cautand oricui cearta si bataie. Mai ales cand ii pomenea cineva de Ana se zborsea si fulgera : ba in cele din urma ajunse sa vada un vrasmas de moarte in oricine rostea in fata lui numele ei sau pe al lui Vasile ". Trecerile de la o sumbra agresivitate la voiosia dementa, de la dezolare la certitudinea unor sperante intemeiate sunt tribulatiile acestui suflet frust doar din punct de vedere intelectual. Ion nu trebuie redus la unicele manifestari ale brutei rudimentare ci trebuie sa i se recunoasca complexitatea naturii obsedante. Asadar, Ion este romanul unei obsesii in aceeasi masura in care este un epos al satului ardelean.

RECEPTARE CRITICA

TUDOR VIANU : ,, Ceea ce vorbea mai puternic in ,, Ion " este curajul de a cobori , fara iluzii si fara prejudecati , in jocul motivelor sufletesti. Ion era o larga fresca a vietii romanesti din Ardeal evocat nu in motivatia lui eroica, ci prin intelegerea resorturilor statornice ale sufletului taranesc , lacomia de pamant si senzualitatea robusta afirmate prin siretenie, lipsa de scrupule, cruzime.

E. LOVINESCU : ,, Ion e cea mai puternica creatie obiectiva a literaturii romane mai ales ca procesul firesc al epocii e spre obiectivare." ( romanul apare in 1920 iar primul roman subiectiv autentic apare abia in 1930 - ,, Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi ").

: ,, Ion este epopeea taranimii noastre , prinsa in celula vietii unui sat ardelean".

CONCLUZIE

«  Ion » de Liviu Rebreanu este un roman care-si dezvaluie astfel caracterul obiectiv, realist prin impersonalitatea naratorului omniscient care intretine iluzia realitatii, prin utilizarea naratiunii heterodiegetice si a nonfocalizarii raportate la verosimilul confruntarii tragice a personajului principal cu cele doua tendinte, posesiunea si posedarea.