Conceptul de folclor local

Conceptul de folclor local

Literatura populara reprezinta temelia pe care s-a fundamentat literatura noastra moderna, a carei ,, evolutie spectaculoasa" nu poate fi explicata decat prin complexitate, profunzime si rafinamentul unei traditii culturale milenare, manifestata prin mituri, ritualuri, cantece vechi etc.

Folclorul romanesc, unitar in structura lui, contine o mare varietate de creatii culturale de provenienta diferita, mai ales daco-romana, care, de-a lungul secolelor, a ajuns la forme de manifestare proprii, cu un mare grad de originalitate. Inainte de aparitia literaturii scrise, literatura populara a fost singura forma de manifestare literara, capabila sa reflecte gandirea mitica prin vechile legende, basme, mituri, poezia obiceiurilor, cat si lupta zbuciumata impotriva cotropitorilor, ,,indarjirea de a-si pastra identitatea nationala".

Dupa aparitia literaturii culte, literatura populara a continuat sa existe alaturi de aceasta, intre cele doua genuri de creatie stabilindu-se o permanenta interferenta.

Date concrete despre folclorul romanesc detinem abia din secolul al XVI-lea, iar cele ulterioare, consemnate in secolele urmatoare, sunt cu totul sporadice, intrucat in acea vreme folclorul nu devenise obiect de studiu al unei preocupari constiente. Apropieri sporadice de patrimoniul popular au existat inca de timpuriu, putand fi reperate in penetratia spontana a unor elemente de literatura populara in plasmuirile culte, valorificarea unor legende si traditii de catre istorici pentru luminarea unor fapte si aspecte ale trecutului sa elemente folclorice, etnografice in scrierile geografice, in jurnalele de calatorie si altele.

Interesul pentru creatia folclorica se conjuga cu interesul si simpatia fata de popor. Romanticii descopera cu incantare farmecul poeziei populare, sunt atrasi de enigma miturilor, a baladei si, in genere, de tot ceea ce exprima un trecut indepartat, misterios si plin de glorie. Din momentul in care a trezit interesul romanticilor, folclorul a fost privit din perspective diferite, de cele mai multe ori absolutizandu-i-se una sau alta din valorile sale, in functie de perioade, curente, scoli. Abia dupa depasirea unor etape istorice, pe care le-a parcurs stiinta folclorului, s-a conturat ideea ca folclorul este un fenomen complex si, in consecinta, trebuie apreciat din mai multe puncte de vedere si studiat cu mijloacele adecvate.

Stiinta folclorului a evoluat de-a lungul duratei parcurse, de la entuziasmul romantic la atitudinea explicativa, stiintifica, incercand sa-si perfectioneze mijloacele de investigatie, care, au dus, in cele din urma, la consolidarea une stiinte - folcloristica. De la abordarea unilaterala initiala, de orientare traditionalista s-a ajuns la o abordare stiintifica bazata pe cercetarea nemijlocita a creatiei folclorice, observata pe viu, impletind ,,cercetarea genetica cu cea tipologica, functionala si estetica, in diacronie si sincronie, o abordare moderna, bazata pe studiul interdisciplinar".

Avantul luat de folcloristica romaneasca in primele decenii ale secolului al XX-lea culminata in perioada interbelica. El corespunde cu insasi dezvoltarea stiintelor, care au cunoscut in aceasta vreme momente stralucite. Am observat ca la inceput poezia populara a fost o preocupare a scriitorilor, ca apoi, prin Hasdeu si unii culegatori sfera acesteia sa fie largita, prin oameni pasionati de cultura, pasionati de viata si creatiile poporului.

In fruntea acestora se afla Ovid Densusianu, un mare om de cultura ardelean, care va imprima acestui domeniu cultural un nou si binemeritat suflu. El sustine ca ,,literatura populara a unui popor se poate studia sau pentru a urmari originea creatiunilor literare de aceasta natura, filiatiunea dintre ele si transformarile succesive pe care ele le-au suferit sub influenta imprejurarilor de loc si timp, sau pentru a o pune in serviciul psihologiei, cautand de a afla starea sufleteasca a acelora care au dat nastere unei asemenea literaturi." Inaugurand o conceptie si o metoda noua filologica, Densusianu inaugureaza si o noua directie in folclor - aceea de studiere a limbii si folclorului dintr-o dubla perspectiva: a prezentului si a trecutului. Pe langa analiza prin raportarea la cat mai multe variante din spatii si epoci diferite, Densusianu propune si raportarea la materialele straine, introducand sintagma folclorului comparat.

In folcloristica dintre cele doua razboaie se observa o tot mai intensa miscare de idei    in favoarea asimilarii in grad a creatiilor populare cu insasi literatura scrisa. Istorici literari ca Iorga si Caracostea, critici ca Ibraileanu, ori scriitorii ca Sadoveanu, Blaga si altii ilustreaza prin studii sau opere literare - romane, piese de teatru, poezii etc. - o tot mai mare interferenta intre cele doua sfere: a literaturii scrise cu a celei nescrise. Intr-o scurta dare de seama asupra unei publicatii, Sadoveanu, spre exemplu, se alatura parerii ca fiecare grup etnic produce in chip particular cantecul popular. De asemenea, mai observa caracterul regional si chiar local al folclorului (in unele parti ale tarii, balada ori povestea sunt ca la ele acasa, pe cand in alte parti, ele lipsesc cu desavarsire). Osenii, spre exemplu, striga ,,oricand si pretutindeni, tapuriturile fiind caracteristice pentru viata lor sociala."

In miscarea de idei despre poezia si cultura populara, Lucian Blaga aduce o conceptie despre folclor deosebita, intarind ideea ,,specificului national". In opera sa in proza (,,Orizont si stil" - 1936, Spatiul    mioritic - 1936, ,,Geneza metaforei si sensul culturii" - 1937) expune o noua teorie privitoare la ,,orizontul spatial" al subconstientului ca o adanca realitate sufleteasca; ganditorul roman desprinde o linie interioara, profunda in poezia populara (in special doina si balada). Ceea ce e foarte important, marele poet explica fenomenul folcloric intr-un alt mod decat predecesorii sai sustinand ideea ca ,,ortodoxia favorizeaza mai mult decat catolicismul sau protestantismul" aceasta existenta spirituala, iar referitor la baladele populare ,,Miorita" si ,,Mesterul Manole" sustine faptul ca motivele si temele acestora au adanci semnificatii religioase. Ortodoxia din folclor, careia ii acorda multe pagini constituie o coordonata deosebita a etnicului romanesc. Elogiind satul, Blaga face si elogiul mitului, sustinand ca satul ,,se prelungeste in mit" si ,, se integreaza intr-un destin cosmic" fiind pastratorul unei remarcabile si arhaice culturi folclorice. Trebuie subliniat aici elogiul si entuziasmul deosebit de care da dovada poetul modern la contactul cu doina populara din Ardeal.

In aceeasi perioada interbelica, au adus contributii si poetii. Ion Pillat si Vasile Voiculescu, mari cunoscatori ai poeziei populare ,,Printr-un fenomen remarcabil si aproape unic fata de alte literaturi - afirma poetul Ion Pillat, - poezia romana, avand ca singur model cloric in trecut numai poezia populara, a adoptat ca grai poetic graiul locuitorilor de la taracare nu explica nimic, ci sugereaza totul".

Am enumerat doar cativa reprezentanti ai literaturii si culturii romanesti care s-au aplecat asupra acestui segmenent spiritual deosebit de important si l-au definit in toata profunzimea lui, subliniind totodata si aceasta parte a folclorului - regional sau local - cu toate implicatiile sale. Ei au pus bazele folcloristicii ca stiinta si au deschis noi orizonturi, de perspectiva in cercetarea acesteia, astfel incat astazi cercetatorii se dovedesc tot mai inclinati sa adopte modalitatea multi si interdisciplinara, o viziune de tip holistic. Faptul etnologic e judecat in contextul spatial si temporal in care a prins viata, la fata locului, pe viu, precum si in repercursiunile sale de ordin mental, axiologic, etic, estetic etc. Adica totul trebuie privit prin filtrul unui infinit lant de relationari.

Pana cand realitatea etnografico-folclorica nu va fi realmente investigata zona de zona si, am putea spune, localitate de localitate, imaginea noastra despre creatia populara va fi mereu incompleta. Impactul cu terenul ingaduie si impune totodata asumarea produsului folcloric in contextul cultural si psiho-social generator. Raportarea la context va permite in primul rand ,,lectura piesei folclorice, decodarea ei de pe o pozitie estetica apropiata de cea a realului si a veritabilului ei destinatar, receptor". Ovidiu Barlea preciza ca in ,,descifrarea sensului operei, trebuie pornit de la o cunoastere adancita a imprejurarilor in care s-a creat opera folclorica."

Cele mai multe creatii folclorice din zona Salajului sunt lirice, predominand doinele, baladele si colindele. Aici regasim, ca de altfel in toate partile romanesti, exprimate cu vibratie si cu maiestrie artistica toata gama de sentimente traite, de la durere la bucurie, de la tristete la veselie, de la dor la multumire sufleteasca.