IMPORTANTA SI UTILITATEA DISTINCTIEI TRIPARTITE

IMPORTANTA SI UTILITATEA DISTINCTIEI TRIPARTITE

Credem ca tot ceea ce am prezentat pana aici justifica suficient importanta teoretica si metodologica pe care o atribuim distinctiei intre norma si sistem.

intr-adevar, aceasta distinctie - care nu este nici arbitrara, nici conventionala, deoarece se manifesta in aspectele formale ale vorbitului concret insusi - ne permite sa vedem caracterul absolut conventional al opozitiei limba-vorbire, ne face sa vedem care pot fi criteriile luate in consideratie in stabilirea acestei conventii si, in acelasi timp, ne indica faptul ca este absolut necesar sa declaram, de fiecare data, conventia adoptata.

De asemenea, aceeasi distinctie ne determina cu necesitate sa situam conceptul de limba la locul cuvenit atunci cand luam in consideratie limbajul din punct de vedere descriptiv si istoric, nu analitic si interpretativ.

Totodata, distinctia intre norma si sistem lamureste mai bine functionarea limbajului, activitatea lingvistica, o activitate care este, in acelasi timp, creatie si repetitie (re-creare), conform coor­donatelor sistemului functional (adica, a ceea ce este indispensabil pentru ca limbajul sa-si indeplineasca functia) si in cadrul lui; o activitate care este miscarea impusa si miscare libera, in cadrul posibilitatilor oferite de sistem.

2. Tot asa, distinctia intre norma si sistem justifica si lamureste bazele diferitelor aspecte, ale diferitelor tendinte si orientari din lingvistica. intr-adevar, lingvistica se poate consacra indeosebi analizei vorbitului, si atunci este teorie a limbajului, sau lingvis­tica generala in sens strict; se poate orienta spre studiul limbilor, si atunci este lingvistica istorica (in sensul pe care il da acestui termen A. Meillet). De asemenea, ocupandu-se de limbaj, lingvistica poate studia si evalua mai ales originalitatea expresiva

[de exprimare] a vorbitorului, si atunci este estetica; poate studia norma, aspectul care in vorbire este traditie sociala si culturala, si atunci este istoria culturii; poate studia sistemul sau poate adopta, in prim plan, punctul de vedere al sistemului, si atunci este gra­matica pura. Fiecare dintre aceste orientari este legitima ca vi­ziune partiala, dar nici una dintre ele nu epuizeaza, de una singura, fenomenul multiform si complex care este limbajul uman.

In plus, aceeasi distinctie justifica existenta diferitelor stiinte lingvistice, atribuind fiecareia locul care i se cuvine in studierea limbajului. Sunt cunoscute dificultatile pe care le intampina, de exemplu, constituirea stilisticii limbii¹⁶³¹. Ei bine, aceasta stiinta nu poate fi altceva decat studiul variantelor normale cu valoare expresiva-afectiva, studiul utilizarii stilistice normale a posibilitatilor pe care un sistem le ofera acelor elemente care, in limba unei comunitati, sunt in mod normal purtatoare ale unei valori expresive particulare¹⁶⁴, adica o stiinta a normei, pe cand stilistica ce studiaza valoarea particulara pe care un element oarecare al limbii o poate dobandi intr-un text, ca originalitate expresiva individuala, este stilistica a vorbirii¹⁶⁵.

Intre stiintele care se ocupa de aspectul fonic al limbajului,yb«o-logia, daca e inteleasa ca studiu structural si functional, nu poate fi stiinta a limbii, a intregii limbi (sistem si norma), ci numai stiinta a sistemului. Trebuie, prin urmare, sa distingem, in acest domeniu, o stiinta a realizarilor normale ale sistemului fonologie al unei limbi¹⁶⁶,

reprezentata deja, in parte, de bunele manuale de "pronuntie'. O stiinta de acest fel ar putea fi fonometria lui Zwirner, care, ca orice studiu statistic, se prezinta efectiv ca stiinta a normei¹⁶⁷, in ceea ce priveste fonetica, aceasta stiinta este deja inteleasa de majoritatea invatatilor ca studiu al sunetelor concrete, anume ca stiinta a vorbirii.

in ceea ce priveste gramatica propriu-zisa, gramatica structurala este stiinta sistemului, in timp ce gramatica descriptiva este stiinta normei. in schimb, ca stiinta a vorbirii se prezinta, mai degraba, asa-numita "gramatica a greselilor' (cf. Grammaire desfautes a lui Frei, pentru limba franceza, sau lucra­rea de acelasi tip pe care I. Iordan a publicat-o pentru romana), desi studiaza in special acele modificari ale normei care au o anumita raspandire si care reprezinta deja, intr-un fel, "norma partiala'. Si suntem siguri ca distinctii de aceeasi natura s-ar putea face si in ce priveste studiul lexicului.

3.1. Dar distinctia intre norma si sistem mi se pare importanta, inainte de toate, pentru clarificarea pe care o poate aduce in inte­legerea mecanismului intim al schimbarii lingvistice. intr-adevar, am vazut ca ceea ce se impune vorbitorului nu este sistemul (care "i se ofera'), ci norma. Deci, vorbitorul are constiinta sistemului, si il utilizeaza, insa el cunoaste sau nu cunoaste norma, se supune sau nu se supune normei, chiar daca se mentine in cadrul posi­bilitatilor oferite de sistem. Dar originalitatea in exprimare a individului care nu cunoaste sau nu se supune normei poate fi luata ca model de catre alt individ, poate fi imitata si poate deveni,

Cercetarea statistica - studiu cantitativ al normei - capata tot mai multa importanta deoarece norma reprezinta echilibrul unui sistem la un moment dat, iar schimbarile cantitative determina, de obicei, schimbari calitative: schimbarile in norma duc la schimbari in sistem. Cf. M. Cohen, Sur la statistique linguistique, in CILUP, IX, 1949, p. 7-16.

in consecinta, norma. Asadar, individul schimba norma, ramanand in limitele permise de sistem; dar norma reflecta echilibrul siste­mului la un moment dat si, schimbandu-se norma, se modifica acest echilibru, pana la rasturnarea lui totala intr-un punct sau altul. in felul acesta, individul vorbitor apare ca punct de plecare si pentru schimbarea de sistem, care incepe cu necunoasterea sau neacceptarea normei.

V. Pisani observa ca, in ceea ce priveste schimbarea semantica, regula fundamentala este "ca noua semnificatie pe care un cuvant o dobandeste sa fi fost prezenta, ca secundara, in folosirea anterioara a aceluiasi cuvant'¹⁶⁸. Adica, in fiecare moment, o anumita semnificatie este cea normala, iar celelalte semnificatii sunt "colaterale', latente, posibile din punctul de vedere al siste­mului, insa acelasi lucru se intampla cu toate celelalte schimbari lingvistice: dincolo de norma stabilita, exista totdeauna posi­bilitatile sistemului (in acest sens, credem, ar trebui interpretata doctrina lui Meillet despre 'tendintele latente' ale limbilor). in orice moment, norma reflecta un echilibru instabil al sistemului.

Astfel, de exemplu, in latina clasica era normala declinarea desinentiala, dar, in multe cazuri, se utilizau, in plus, prepozitii care indicau deja de la sine in mod suficient functia: norma s-a deplasat din ce in ce mai mult spre utilizarea prepozitiilor, pana cand echilibrul sistemului s-a deteriorat, din vechea declinare pastrandu-se, in majoritatea limbilor romanice actuale, doar opozitia dintre singular si plural. Tot asa, substantivele de declinarea a 4-a au trecut treptat la declinarea a 2-a (tribu si espiritu sunt, in spaniola, imprumuturi culte din latina) pentru ca aveau deja diferite forme care coincideau cu formele acestei ultime declinari, iar anumite substantive admiteau ambele paradigme; substantivele de declinarea a 5-a au trecut la declinarea a 3-a, cu care aveau unele cazuri in comun, sau la declinarea intai, dat fiind ca aveau deja variante apartinand acestei declinari (adica, mai degraba decat o adevarata "trecere', s-a produs eliminarea pur si simplu a formelor de declinarea a 5-a, capigrities, luxuries, avarities, pastrandu-se numai formele de declinarea intai, pigritia, luxuria, avaritia).

Aplicarea sistemului in sens contrar normei se manifesta, in acelasi mod, in creatia analogica si in aparitia unei forme "anor­male' (la inceput), dar care isi gaseste locul in simetria sistemului. Asa, de exemplu, in spaniola din Rio de la Plata exista o serie de consoane surde (p, t, k) si se realizeaza efectiv opozitia intre surda si sonora pentru aceste foneme (cala-gala, tienta-tienda, impele-imbele); nu exista, insa, corespondenta surda a lui z din zorar (llorar), adica fonemul /§/. Sistemul fonologie al spaniolei din Rio de la Plata are, deci, o "casuta goala' in cazul lui /§/, casuta care ar putea fi umpluta (si, intr-adevar, se aude deja in anumite cazuri s, deocamdata ca varianta a lui /z/; dar noul sunet ar putea sa capete cu timpul valoare distinctiva si sa devina un fonem nou).

Tot asa, schimbarea fonetica este, in primul rand, o deplasare a normei spre o realizare acustica, admisa de sistem, a unui fonem: [/'] este in Spania (daca se iau in consideratie laolalta diferitele nivele ale limbii, ceea ce poate fi discutabil) varianta acustica a lui /Al (II), iar [z] este varianta atat a lui /j/ (y) cat si a lui IXI (II), insa in Rio de la Plata z a devenit realizare normala a lui y si // la toate nivelele, ajungandu-se, astfel, la fuziunea celor doua foneme.

Pisani obiecteaza, intr-o recenzie la Principiile lui Trubetzkoy¹⁶⁹, ca in trecerea de la lat. ke, ki la ital. ce, ci trebuie sa fi existat o perioada destul de lunga in care se pronunta atat ke, ki, cat si ce, ci, in aceeasi comunitate, in aceasi familie si chiar de catre acelasi vorbitor. Dar aceasta observatie, fara indoiala exacta, nu afecteaza, ci confirma doctrina lui Trubetzkoy: in periada in care se pronunta

atat ke, ki cat si ce, ci, fonemul respectiv nu era nici Ikl nici Ici, ci altul, care avea numai trasaturile lor comune si admitea cele doua realizari acustice; apoi, norma s-a deplasat tot mai mult spre realizarea c, pana cand aceasta a devenit singura normala, permitand atunci aparitia unui nou fonem, Ikl, cu valoare distinctiva. (in esenta, nu este o mare diferenta intre aceasta interpretare fonologica si ceea ce tot Pisani afirma cu privire la schimbarea semantica, aceasta producandu-se prin deplasarea centrului de greutate al semnificatiei spre o "semnificatie secundara').

De asemenea, opozitia dintre variante in norma poate duce la o "despicare' fonematica, adica la o opozitie in sistem. Asa s-a intam­plat cu u latin, reprezentat in limbile romanice moderne prin u si v. Iar in ceea ce priveste spaniola, la fel s-a intamplat cu opozitia o-ue. Aceasta opozitie a fost, pentru o vreme, pur si simplu normala, ne fiind o realizare particulara a unui anumit o accentuat, dar apoi, pier-zandu-se distinctia fonologica dintre o inchis si o deschis, opozitia a devenit relevanta, si astazi distingem, de exemplu, peforo defuero, pe coro de cuero, pe bono de bueno. in acelasi timp, ca reactie in­versa, se pierde treptat constiinta alternantei ue-o: Sfanta Tereza aplica inca, in mod strict, regula veche, spunanafuente-fontecicaT, pe cand astazi spunem fuente-fuentecita, si s-a ajuns sa se spuna chiar si nuevo-nuevisimo, bueno-buenisimo, in loc de novisimo, bonisimo¹⁷¹.

3.2. Evident, unele dintre aceste schimbari nu iau nastere in sistem, ci sunt provocate de introducerea unor cuvinte apartinand unui alt sistem (cuvinte straine sau pur si simplu regionale), care transforma o opozitie normala (din norma) in opozitie functionala (asa, de exemplu, introducerea unui numar mai mare de cuvinte italiene in spaniola din Rio de la Plata ar putea conferi valoare functionala opozitiei intre z si % sunete care in prezent sunt numai variante ale aceluiasi fonem). in acest sens, se cuvine sa amintim distinctia pe care o face Sechehaye intre "schimbari organice' si "schimbari eventuale'. Dar, avand in vedere felul in care se produc, daca excludem momentul initial al imprumutului, toate schim­barile se prezinta ca organice, de exemplu, opozitia singular-plural, cu totul noua, pe care o intalnim in spaniola din Rio de la Plata in cazul lui clu-clubes. Este vorba de un cuvant strain, intrat in sistem cu formele sale originare de singular si de plural (club-clubs); club ar fi putut sa urmeze drumul lui tique-tiques {tichet), cheque-cheques si sa aiba un plural de tipul clus, clues sau chiar cluses (dupa modelul lui maravedi-s, -es, -ses). Dar, pe vremea cand inca se spunea club ca Fremdwort (neologism neasimilat), pluralul sau s-a adaptat sistemului spaniol sub forma clubes; apoi, cuvantul devenind uzual, s-a adaptat si singularul sau, sub forma clu, si aceasta forma a fost opusa pluralului deja adaptat clubes. Schimbarea consta tocmai in aceasta asociere, care s-a produs, insa, intre cuvinte care apartineau deja sistemului. Acelasi lucru se poate constata in cazul formei de plural a lui omnibus: cat timp se spune omnibus-omnibus sau omnibus-omnibuses, sistemul nu este afectat; dar in momentul in care norma prefera un element din fiecare pereche (amnibus-omnibuses), se produce o schimbare in sistem si deja se pregateste calea spre opozitii ca tesis-tesises, sintesis-sintesises¹¹².

3.3. Schimbarile se produc in special in "punctele slabe' ale sistemului, acolo unde opozitia nu are mare importanta si, ca urmare, poate fi ignorata in vorbire, iar apoi si in norma. Tocmai in acest sens - pentru a intelege si, poate, pentru a prevedea schimbarile - trebuie sa avem in vedere importanta relativa a opozitiilor sistematice, "randamentul functional al opozitiilor', cum spune Martinet¹⁷³. Astfel, de exemplu, este foarte greu ca in spaniola sa se ajunga la o confuzie intre / si r, dat fiind ca exista un mare numar de cuvinte, precum lana-rana, care se deosebesc pe baza acestei opozitii. in schimb, opozitia intre s si 6 (z; c, in ce, ci) are un randament scazut: nu exista pericolul confuziei intre cuvinte ca sueco si zueco, care cu greu pot fi intalnite in acelasi context, nici pericolul sa devina de nerecu­noscut cuvinte ca movedizo, enfermizo, zurcir (cf., insa, lago -*rago). Acelasi lucru se poate spune despre opozitia ll-y, care functioneaza in putine cazuri, ca llanto-yanto, halla-haya. Dar, o data ce confuzia s-a produs in cazuri in care randamentul functional este nul, ea se extinde si afecteaza, asa cum s-a intam­plat in spaniola din Rio de la Plata, si cazurile in care opozitia ar fi necesara, precum casa-caza, cocer-coser, ciervo-siervo. Apare atunci cerinta de a evita confuziile, fie eliminand unul din cuvintele implicate (yantar nu este utilizat in spaniola din Rio de la Plata, iar siervo se foloseste putin), fie marcand distinctia cu ajutorul sintaxei, al contextului (ca in cazul lui casa-caza: o

plural a fost aplicat si la cuvinte care nu il aveau in limba de origine (Fuhrer-Fiihrers, Quisling-Quislings, mugik-mugiks, cnut-cnuts), astfel ca in prezent avem deja de-a face cu un element functional apartinand sistemului limbii italiene ca marca de plural rezervata substantivelor din categoria Fremdworter.

tanara se casa "se casatoreste' pur si simplu, in timp ce vulpea se caza con el fusil "e vanata cu arma'), fie refacand sistemul intr-un fel oarecare, ca in cazul lui cocer "a coace' - coser "a coase' (gospodinele din Uruguay spun, intr-adevar, cocinar in loc de cocer, si chiar si painea este "cocinada').

4. Contributii ulterioare vor putea demonstra mai exact, credem, importanta si utilitatea distinctiei stabilite. in ceea ce ne priveste, consideram ca diferite probleme lingvistice de dificultate unanim recunoscuta si-ar putea gasi solutia in lumina acestei distinctii. Asa ar fi spinoasa problema a partilor de vorbire¹⁷⁴; intr-adevar, credem ca si in ceea ce privesteyimc//a clasificatoare (de clasificare) s-ar putea stabili ca se manifesta: ca posibilitate, in sistem; ca traditie si realizare determinata, in norma; si ca miscare dialectica intre creatie si repetitie, intre libertate si impunere, in vorbirea concreta¹⁷⁵.