Imparat si proletar, de M.Eminescu (Comentariu literar)

Imparat si proletar,

de M.Eminescu

(Comentariu literar)

Geneza poemului: Poemul 'Imparat si proletar' este concretizarea artistica a influentelor filozofice pe care le-a suferit Eminescu in perioada studiilor la Viena si Berlin. Acum poetul studiaza vechea filozofie indiana filozofia clasica a lui Kant si Schopenhauer (care teoretiza sentimentul desertaciunii vietii, al inutilitatii oricarui efort de a schimba soarta lumii si , deci, de a indeparta raul social) si filozofia socialistilor utopici.

In aceasta perioada framintata a anilor 1869 - 1874, dominata de prabusirea imperiului lui Napoleon al III-lea si de momentul Comunei din Paris (cind proletariatul parizian a preluat pentru scurt timp puterea politica) au fost elaborate cele trei variante ale poemului.

Prima varianta - scrisa la Viena - se intitula 'Proletarul' sau 'Ideile proletarului', si se limita numai la discursul proletarului agitator.

Versiunea a doua a fost scrisa in timpul studiilor berlineze si

se intitula 'Umbre pe pinza vremii'. Trebuia sa constituie finalul poemului 'Memento mori ( Panorama desertaciunilor)' si cuprindea - pe linga discursul proletarului - tabloul plimbarii Cezarului pe malul Senei si pe cel al infringerii prin lupta a Comunei din Paris.

Versiunea definitiva vede lumina tiparului la intoarcerea poetului in tara. Apare la Iasi in 'Convorbiri literare' la 1 decembrie 1874 sub titlul 'Imparat si proletar'.

Tema: Poezia este un adevarat poem de idei, in care poetul abordeaza o tematica bogata:

- relatia antagonica dintre exploatati si exploatatori,

- revolta impotriva nedreptatii si inegalitatii sociale,

- tema predestinarii,

- tema nestatorniciei sortii,

- devenirea istorica a omenirii

Compozitia poemului justifica antiteza din titlu. Poetul opune ireconciliabil meditatia filozofica a Cezarului - din ultima parte - rechizitoriului denuntator al proletarului la adresa claselor exploatatoare

si indemnurilor lui anarhice la revolutie.

Poemul are patru tablouri inegale ca intindere, grupate doua cite doua. Primul tablou corespunde cu al treilea, iar al doilea - cu al patrulea.

Dar, pe linga aceasta relatie de complementaritate, compozitia poemului se bazeaza si pe una de opozitie intre partile I si III - pe de o parte - si intre partea a II-a si a IV-a - pe de alta.

Procedeul artistic prin care se exprima aceasta opozitie este antiteza.

Primul tablou, cuprinzind strofele 1-23, incepe cu prezentarea in imagini picturale sugestive a tavernei in care ceata de proletari isi alina amarul in bautura. Starea lor sufleteasca este sugerata de epitete :

'Pe banci de lemn,in scunda taverna mohorita

Unde patrunde luna printre feresti murdare

Pe linga mese lunge statea posomorita

Cu fete-ntunecoase, o ceata pribegita,

Copii saraci si sceptici ai plebei proletare'.

Unul dintre proletari face o drastica analiza societatii bazate pe inechitate sociala, in care viata lor este 'plina de-amaruri si de chin'.

Dupa ce denunta profunda nedreptate sociala care exista in lume, discursul proletarului pune in lumina contrastul izbitor dintre viata de huzur a celor bogati si existenta mizera a celor impovarati de nevoi.

Fara a fi retoric, discursul proletarului este elocvent. Acesta isi expune ideile spontan, in stilul caracteristic vorbirii curente. Primele lui miscari sunt negative, el tagaduieste cu violenta orice valoare spirituala. Nici macar prin scinteia mintii omul nu se deosebest de tina de rind. Folosind interogatia retorica, agitatorul denunta caracterul de clasa al diferitor institutii ale statului bazat pe inegalitate sociala: dreptatea, legile,religia etc, toate aparind interesele celor puternici. Tudor Vianu descoperea in aceasta parte punctul de vedere al romanticului Eminescu, care - ca orice ideolog revolutionar - demasca interesele clasei stapinitoare.

Dreptatea nu este decit un cerc de legi cu ajutorul carora cei ce au furat bunurile lumii conspira contra celor ce n-au nimic.

'Spuneti-mi ce-i dreptatea? - Cei tari se ingradira

Cu-averea si marirea in cercul lor de legi.

Prin bunuri ce furara in veci vezi cum conspira

Contra celor ce dinsii la lucru-i osindira

Si le subjuga munca vietii lor intregi'.

'Ei ingraditi de lege placerilor se lasa

Si sucul cel mai dulce pamintului i-l sug.'

.

'De lege n-au nevoie. Virtutea e usoara

Cind ai ce-ti trebuieste. Iar legi sunt pentru voi'

Morala trebuie sa existe doar pentru cei obiditi:

'Virtutea pentru dinsii - ea nu exista. Insa

V-o predica, caci trebui sa fie brate tari'.

Chiar si religia are un caracter de clasa, menita fiind 'saaplece-n jug' pe cei ce cred in rasplata din viata de apoi:

'Religia - o fraza de dinsii inventata

Ca cu a ei putere sa va aplece-n jug,

Caci de-ar lipsi din inimi speranta de rasplata,

Dupa ce-amar muncirati mizeri viata toata,

Ati mai purta osinda ca vita de la plug?'

Razboiul este un mijloc cumplit de dezbinare, de diversiune si de mentinere a popoarelor in sclavie:

'A statelor greoaie cara trebuie-mpinse

Si trebuiesc luptate razboaiele aprinse'

'Averea sa le aperi, marirea s-a lor bine

Ei bratul tau inarma ca sa lovesti in tine

Si pe voi contra voastra la lupta ei va min'.

Proletarul incearca sa destepte in constiinta celor ce-l asculta increderea in puterea uriasa pe care o reprezinta:

'De ce sa fiti voi sclavii milioanelor nefaste,

Voi, ce din munca voastra abia puteti trai?'

.

' De ce uitati ca-n voi e si numar si putere?'

Proletarul demasca de asemenea propaganda demagogica a timpului, menita sa apere avutiile si interesele celor puternici:

'Minciuni si fraze-i totul ce statele sustine,

Nu-i ordinea fireasca ce ei a fi sustin

Procedeul romantic al antitezei, care sta la baza poemului, este rodul opozitiei dintre cele doua categorii sociale ( bogati si saraci).

Aceasta opozitie este realizata verbal prin opunerea formelor pronominale voi si ei

'Ei bratul tau inarma ca sa lovesti in tine

Si pe voi contra voastra la lupta ei va min'

..

'Caci voi murind in singe, ei pot sa fie mari.'

..

'Ei tot si voi nimica, ei cerul, voi dureri'.

..

'De ce boala si moartea sa fie partea voastra

Cind ei in bogatia cea splendida si vasta

Petrec ca si in ceruri, n-au timp nici de-a muri?'

Revenind asupra existentei de huzur si desfriu a stapinitorilor, bazata pe nedreptatirea si suferinta celor multi, convins fiind

ca raul in lume este perpetuu, deoarece 'formele se schimbara, dar raul a ramas', proletarul atinge culmea razvratirii si vehementei verbale, indemnind in cele din urma la revolta anarhica:

'Zdrobiti orinduiala cea cruda si nedreapta

Ce lumea o imparte in mizeri si bogati!'

..

'Sfarmati tot ce atita inima lor bolnava,

Sfarmati palate, temple, ce crimele ascund,

Zvirliti statui de tirani in foc, sa curga lava,'..

..

'O! Aduceti potopul, destul voi asteptarati'..

Se observa aici ca ideologia eminesciana a fost influentata de socialismului utopic al lui Proudhon, potrivit caruia arta a fost folosita de cei bogati pentru coruperea saracimii. De aici si indemnul la distrugerea operelor de arta din poemul eminescian:

' Sfarmati statuia goala a Venerei antice,

Ardeti acele pinze cu corpuri de ninsori;

Ele stirnesc in suflet ideea neferice

A perfectiei umane si ele fac sa pice

In ghearele uzurii copile din popor'.

De influenta socialismului utopic tine si ideea egalitarismului din versurile:

'Faceti ca-n asta lume sa aiba parte dreapta,

Egala, fiecare si sa traim ca frati'!

Aceasta idee va fi reluata atunci cind proletarul sugereaza intoarcerea la zarile trandafirii ale comunei primitive, perioada caracterizata prin egalitate intre oameni.

Imaginea utopica a comunei primitive este prezentata idilic. Aceasta va fi o societate in care defectele omenesti ( spiritul dominator, egoismul, invidia si vanitatea ) nu vor mai exista, teama de moarte va dispare, iar bolile vor fi inexistente. Acest ideal de societate este rousseau-ist:

'Atunci va veti intoarce la vremile-aurite

Ce mitele albastre vi le soptesc ades,

Placerile egale egal vor fi-mpartite,

Chiar moartea cind va stinge lampa vietii finite

Vi s-a parea un inger cu parul blond si des'.

Ideea egalitarismului tine tot de influenta socialismului utopic.

Desi foarte sarac in figuri de stil, discursul agitatorului devine astfel o maiestrita versificare a unei inflacarate cuvintari.   

Partea a doua ( strofele 24 - 28) cuprinde tabloul plimbarii Cezarului pe malul marii. Aparent deosebit de primul tablou, el este totusi o continuare a acestuia pe planul ideilor.

Poetul infatiseaza , prin contrast, aspecte privind viata celuilalt pol al societatii. Ideile sociale ale poetului nu mai sint exprimate de proletar, ci de virful clasei stapinitoare - Cezarul, pe care Eminescu il investeste cu insusirile omului de geniu:

'Zimbirea lui desteapta, adinca si tacuta,

Privirea-i ce citeste in suflete-omenesti,

Si mina-i care poarta destinele lumesti

Cea grupa zdrentuita in cale-i o saluta'.

Poetul acorda maretie figurii Cezarului, ca unuia care 'poarta destinele lumesti'.

Cezarul (respectiv Napoleon al III-lea) se plimba ' pe malurile Senei, in faeton de gala' , 'adincit' in contemplarea propriului destin.

El saluta cu sceptrul multimea 'zdrentuita', acest 'aparator mut' ce-i face loc supus si tacut. Acest gest izvoraste nu dintr-un sentiment de iubire, ci din calculul rece al celui ce stie ca soarta sa depinde de supunerea multimilor :

'Marirea-i e in taina legata de acesti'.

'Si el - el, virful mindru al celor ce apasa

Saluta-n a lui cale pe-aparatorul mut.

De ati lipsi din lume voi,cauza-ntunecoasa

De rasturnari marete, - marirea-i radioasa,

Cezarul,chiar Cezarul de mult ar fi cazut'.

Spre deosebire de 'poporultacut si umilit',Cezarul stie ca in lume raul este atotstapinitor:

'Convins ca voi el este-n naltimea-i solitara,

Lipsita de iubire,cum ca principiul rau,

Nedreptul si minciuna al lumii duce friu.

Istoria umana in veci se desfasoara, Povestea-i a ciocanului ce cade pe ilau'.

Partea a treia este simetrica oarecum cu prima . Prima parte constituia o teorie a revolutiei. A treia parte a poemului concretizeaza aceasta teorie, poetul creind un tablou evocator al luptei comunarzilor care isi apara pe baricade puterea politica cucerita.

Romanticul Eminescu elogiaza eroismul comunarzilor.

Parisul in flacari, aidoma unei mari care arde, rasuna de vuietul uriasei batalii, creind impresia de sfirsit de lume:

Intr-o adevarata izbucnire de imagini picturale, in culori de flacara si scrum, imagini auditive si de miscare , poetul ne face sa asistam la ultimele clipe ale Comunei pariziene.

Eminescu cauta acum imaginile capabile sa redea intinderea si inversunarea luptei . Astfel Parisul nu arde oricum, ci 'in valuri', parind o imensa mare de foc. Batrinele turnuri ale orasului apar 'ca facle negre' printre flacarile care le mistuie.

'Parisul arde-n valuri,furtuna-n el se scalda,

Turnuri ca facle negre trasnesc arzind in vint,-

Prin limbile de flacari,ce-n valuri se framint,

Racnete,vuiet de arme patrund marea cea calda,

Evul e un cadavru,Paris al lui mormint'.

Impletirea imaginilor vizuale cu cele auditive este atit de perfecta, incit cititorul este transpus in clocotul luptei.

Observam ca poetul foloseste contrastele de tonuri si culori, in tesatura carora predomina rosul, simbol al pirjolului ce invaluie orasul si al singelui varsat:

'Pe stradele-ncrusite de flacari orbitoare,

.

Se misc batalioane a plebei proletare

Cu cusme frigiene si arme lucitoare

.

Prin aerul cel rosu femei trec cu-arme-n brat'..

Lupta comunarzilor pare o 'furtuna' ce 'se scalda' intr-o imensa mare de foc, strabatuta de 'racnete' si 'vuiet de arme'.

Batalioane muncitoresti apara orasul pe baricade; pe strazi, cu arme in miini, sfidind moartea, trec femeile comunarde 'ca marmura de albe, ca ea nepasatoare', iar 'in ochii lor cei negri, adinci si disperati' se citeste 'ura si turbare'.

Ultima parte a acestui tablou cuprinde invocarea avintata a poetului adresata femeilor comunarde.

Partea a patra a poemului (strofele 33 - 42) prezinta imaginea Cezarului detronat care mediteaza asupra destinului omenirii.

Motivul cezarian din partea a doua isi gaseste complinirea in aceasta ultima parte, in care imparatul este infatisat dupa cadere. Reactualizarea imaginii imparatului este proiectata intr-un cadru adecvat, imens, sugerind parca prin imensitatea lui proportiile tragediei umane.

Noaptea, pe malul marii, ajuns asemeni 'mosneagului rege Lear' , purtind pe cap o cununa de paie - semn al prabusirii intregii lui maretii si a alunecarii in nebunie - Cezarul impartaseste acum soarta nefericita a acestuia.

Epitete si comparatii sugestive contribuie la crearea nuantei de fantastic a peisajului.

Valurile sure ale marii se misca unul pe altul, ca niste ' paturi de cristal prin lume pravalite'. Ridicindu-se peste 'cimpiile azure', luna apare ca dintr-o 'tainica padure'. In lumina ei, pe valurile leganindu-se incet, scheletele de lemn ale unor vechi corabii par mai degraba umbre decit realitati.

Alaturi de ideea de imensitate a marii, sugerata prin metafora 'a apelor mariri' , ideea de vechime, de timp putred, sugerata de vechimea corabiilor care abia se misca, precum si atmosfera de taina ce se incheaga o data cu aparitia lunii insotesc imaginea Cezarului.

La un moment dat i se pare ca prin aer trece ca o naluca, 'calcind pe virf de codri, pe-a apelor mariri' eroul tragediei shakespeariene.

Influentat de Schopenhauer, pentru Eminescu Cezarul este omul de geniu , singurul caruia ii este rezervata posibilitatea cunoasterii.

El este detronat, dar gaseste puterea morala de a face abstractie de aceasta situatie, pentru a gasi raspunsuri la intrebarile privitoare la sensul devenirii istorice a omenirii.

In meditatia Cezarului se recunosc idei din filozofia lui Schopenhauer ca:

1. vointa oarba de a trai:

' In orice minte lumea isi pune intrebarea

Din nou: de unde vine si unde merge floarea

Dorintelor obscure sadite in noian?'

'Al lumii-ntregul simbur, dorinta-i si marirea,

In inima oricarui i-ascuns si traitor'.

2. Identitatea omenirii cu individul si a individului cu omenirea:

'In orice om o lume isi face incercarea,

.

In orice minte lumea isi pune intrebarea'..

.

' In veci aceleasi doruri mascate cu-alta haina

Si-n toata omenirea in veci acelasi om'.

3. Neputinta omului de a cunoaste tainele lumii cu simturile sale (incognoscibilitatea lumii si vietii):

' In multe forme-apare a vietii cruda taina,

Pe toti ea ii inseala,la nime se distaina'.

In aceasta atmosfera intunecata Cezarul gaseste un amar raspuns la intrebarile pe care si le pune. El consta in:

a. negarea oricarei evolutii. Orice nadejdi si orice straduinte spre mai bine ale omului sint deci zadarnice.

b. lumea reala este guvernata de principiul identitatii vesnice dintre lucruri si fenomene. Deosebirile dintre oameni sunt un rezultat al hazardului, ei fiind condamnati sa traiasca sub semnul unui destin pe care nu si-l pot schimba:

'Astfel umana roada in calea ei ingheata,

Se petrifica unul in sclav,altu-mparat.

.

In veci aceleasi doruri mascate cu-alta haina

Si-n toata omenirea in veci acelasi om'.

Ca orice om de geniu, Eminescu se detaseaza de maruntele preocupari ale oamenilor de rind, tragind - prin intermediul Cezarului - concluzia finala asupra locului omului in societate si in univers. Aceasta concluzie finala isi gaseste expresia in memorabilul aforism 'ca vis al mortii-eterne e viata lumii-ntregi'.

' Cind stii ca visu-acesta cu moarte se sfirseste,

Ca-n urma-ti ramin toate astfel cum sunt, de dregi

Oricit ai drege-n lume - atunci te oboseste

Eterna alergares-un gind te-ademeneste:

Ca vis al mortii-eterne e viata lumii-ntregi