Mihai
Eminescu, Din valurile vremii .
1. umbra = amintirea; zadarnic = inutil;
2. Virgula este semnul grafic care in versul "Sa
te ridic pe pieptu-mi, iubite inger scump" desparte o apozitie
dezvoltata de restul enuntului.
3. Gestul lui m-a impresionat pana la lacrimi.
Ai incalzit un sarpe la san.
4. tema iubirii/ motivul visului
5. Structura de monolog adresat a textului este conferita de sintagme
precum "iubita mea", "iubite inger scump", dar si de utilizarea verbului
la persoana a II-a singular, modul imperativ "rasai".
6. In metafora "iubite inger scump", dubla determinare epitetica "iubite"
si "scump", evidentiaza sentimentele puternice ale
indragostitului. Epitetul in vocativ "iubite"
transfigureaza iubirea, afectivitatea, iar epitetul "scump" sugereaza
imaginea perfecta a femeii in ochii indragostitului.
7. Poezia eminesciana "Din valurile vremii . " se incadreaza in
estetica romantismului prin tema si motivele pe care le dezvolta:
iubirea pierduta, ireversibilitatea timpului, stelele, umbra, visul. De
asemenea, predilectia pentru marturisirea directa, sincera
a propriilor sentimente, stilul confesiv poate fi un
alt argument in sustinerea acestei idei.
8. Metafora "Din valurile vremii . din care se
constituie titlul, apare si la inceputul primului si ultimului vers,
conferind textului simetrie. Titlul invoca trecerea ireversibila a
timpului, felul in care amintirile vin in prezent din "valurile vremii", aduc
sentimente puternice, iar apoi incep sa scada in intensitate.
Punctele de suspensie reprezinta nostalgia, melancolia eului liric, dar
si efortul sau repetat de a-si aminti peste timp imaginea
iubitei, care nu mai are contururi clare odata cu
trecerea timpului.
9. Prima strofa evoca nostalgia eului liric fata de timpul trecut,
pentru imposibilitatea de a trai in prezent o iubire ideala. Iubita este
descrisa cu ajutorul epitetelor ("bratele de marmur", "parul
lung, balai", "fata stravezie", "zambetul tau dulce"), a
comparatiilor "stravezie ca fata albei ceri", toate aceste
figuri de stil conturand un portret al femeii cu trasaturi specifice
liricii eminesciene. Portretul este
desavarsit prin metafora "Femeie intre stele si stea intre
femei", evidentiind frumusetea, perfectiunea iubitei. In ultimele versuri apare sentimentul de tristete
profunda, cauzat de neimplinirea iubirii "In ochii fericirii ma uit
pierdut si plang".
