Mituri si rituri ale innoirii la mircea eliade

MITURI SI RITURI ALE INNOIRII

Inscaunare si cosmogonie

A. M. Hocart observase ca in insulele Fiji ceremonia inscaunarii regelui se numeste creation of the world, fashioning the land, sau creating the earth Cu prilejul inscaunarii unui suveran, cosmogonia era reiterata simbolic. Conceptia acesta e destul de raspandita la popoarele de agricultori. Potrivit unei interpretari recente, ungerea regelui indian, ceremonie numita rajasûya, implica o noua creatie a universului. Intr-adevar, diferitele faze ale ritualului efectuau succesiv regresiunea viitorului suveran catre starea embrionara, gestatia lui de un an si renasterea mistica in calitate de cosmocrator, identificat in acelasi timp cu Prajapati (Zeul-Tot) si cu Cosmosul.

Perioada embrionara a viitorului suveran corespunde cu procesul de maturatie a universului si foarte probabil era, la origine, in legatura cu coacerea recoltei. Cea de a doua faza a ritului termina alcatuirea noului trup "divin" al suveranului. Cea de a treia faza a ceremoniei rajasûya e constituita de o serie de rituri, al caror simbolism este din plin scos in relief de texte. Regele ridica bratele; el simbolizeaza inaltarea lui axis mundi. In timp ce este uns, regele ramane in picioare, pe tron, cu bratele ridicate: el intruchipeaza axa cosmica infipta in buricul pamantului - adica tronul, centrul lumii - si atingand cerul. Stropirea lui e in legatura cu apele care coboara din cer, de-a lungul lui axis mundi - adica regele - spre a fertiliza Pamantul.

In epoca istorica, nu se practica ritualul rajasûya decat de doua ori: prima oara, pentru a-l unge pe rege; a doua oara spre a-i asigura suveranitatea universala. In timpuri protoistorice, insa, ritualul rajasûya era probabil anual si se celebra cu scopul de a regenera cosmosul.

Asa se petreceau lucrurile in Egipt. Incoronarea unui nou faraon, scrie Frankfort, "poate fi considerata drept crearea unei noi epoci, dupa o primejdioasa intrerupere a armoniei dintre societate si natura, asadar o situatie care se impartaseste din natura crearii universului. Acest lucru e foarte bine ilustrat de un text care contine un blestem adresat dusmanilor regelui, asemuiti cu Apophis, sarpele intunericului, pe care Ra il nimiceste in zori. Comparatia comporta insa un ciudat adaos: «Ei vor fi asemenea sarpelui Apophis in dimineata Anului nou». Precizarea «in dimineata Anului nou» nu se poate explica decat numai in sensul unei intensificari: sarpele este invins la fiecare rasarit de soare, dar Anul nou celebreaza tot pe atat creatia si innoirea diurna cat si inceperea unui nou ciclu anual".

Se vede multumita carui mecanism scenariul cosmogonic al Anului nou devine susceptibil de a fi integrat in ceremonia ungerii regilor; cele doua sisteme rituale urmaresc acelasi scop: renovarea cosmica. "Dar aceasta renovatio efectuata cu prilejul     ceremoniei de ungere a regilor a avut consecinte uriase in ceea ce priveste istoria ulterioara a omenirii. Pe de o parte ceremoniile innoirii devin mobile, desprinzandu-se din cadrul rigid al calendarului; pe de alta, regele devine intr-un fel raspunzator de stabilitatea, de fecunditatea si de prosperitatea cosmosului intreg. Aceasta inseamna a spune ca innoirea universala nu mai e solidara cu ritmurile cosmice, ci cu persoanele si evenimentele istorice".

A innoi lumea

E usor de inteles pentru ce ritualul ungerii regilor repeta cosmogonia, sau era celebrat de Anul nou. Regele era presupus ca renoveaza cosmosul intreg. Renovarea prin excelenta are loc la Anul nou, cand se inaugureaza un nou ciclu temporal. Dar acea renovatio efectuata prin ritualul Anului nou este, in fond, o reiterare a cosmogoniei. Fiecare An nou reincepe Creatia. Si miturile, atat cele cosmogonice cat si miturile de origine, sunt acelea care amintesc oamenilor cum a fost creata Lumea si tot ce s-a intamplat dupa aceea.

Lumea e intotdeauna "lumea noastra", lumea in care traim. Si cu toate ca modalitatea existentei omenesti e aceeasi, la australieni ca si la occidentalii de azi, contextele culturale in care existenta omeneasca poate fi sesizata variaza foarte mult. E, de pilda, evident ca "lumea" australienilor, care traiesc din cules si din vanatoare marunta, nu este aceeasi cu lumea agricultorilor neolitici; tot asa cum nici lumea acestora din urma nu este lumea locuitorilor oraselor din Orientul Apropiat din epoca antica, nici "lumea" in care traiesc astazi popoarele Europei occidentale sau ale Statelor Unite. Deosebirile sunt prea mari pentru a mai necesita scoaterea lor in relief. Nu le-am amintit decat spre a preintampina o neintelegere: citand exemple care reprezinta tipuri diferite de cultura, nu intelegem sa ne intoarcem la un comparatism "confuzionist" gen Frazer. Contextele istorice ale fiecaruia din exemplele pe care le folosim raman subintelese. Ni se pare insa inutil sa precizam, cu privire la fiecare trib citat, care este structura lui sociala si economica si cu care alte triburi poate sau nu poate fi comparat.

Asadar "lumea" e intotdeauna lumea pe care o cunoastem si in care traim; ea se deosebeste de la un tip de cultura la altul; exista, prin urmare, un numar foarte mare de "lumi". Important pentru cercetarea noastra e insa faptul ca, in ciuda deosebirii structurilor social-economice si a varietatii contextelor culturale, popoarele arhaice cred ca lumea trebuie renovata in fiecare an si ca aceasta innoire se efectueaza potrivit unui model: cosmogonia sau un mit de origine, care joaca rolul unui mit cosmogonic.

Evident, "anul" este conceput in diferite feluri de catre primitivi, iar datele "Anului nou" variaza in raport cu clima, mediul geografic, tipul de cultura etc. E insa intotdeauna vorba de un ciclu, adica de o durata temporala care are un inceput si un sfarsit. Dar, la sfarsitul unui ciclu si la inceputul ciclului urmator, au loc o serie de ritualuri care urmaresc renovarea lumii. Dupa cum am mai spus, aceasta renovatio este o noua creatie efectuata potrivit modelului comogonic.

Exemplele cele mai simple se intalnesc la australieni. Ma refer la mituri de origine care se reactualizeaza in fiecare an. Animalele si plantele, create in illo tempore de niste fiinte supranaturale, sunt create din nou in chip ritual. In Kimberley, picturile pe stanci, considerate a fi fost pictate de stramosii mitici, sunt repictate spre a li se reactiva puterea creatoare, asa cum se manifestase ea pentru prima oara in timpurile mitice, adica la inceputul lumii.

Pentru australieni, aceasta noua creatie a animalelor si a plantelor alimentare este echivalenta cu o creare din nou a lumii. Si aceasta nu numai pentru ca, dispunand de o hrana indestulatoare ei nadajduiau sa mai traiasca un an, ci mai ales pentru ca lumea a luat cu adevarat nastere atunci cand animalele si plantele si-au facut pentru prima data aparitia in Timpurile Visului. Animalele si plantele se numara printre operele create de fiintele supranaturale. A te hrani nu este numai o actiune fiziologica, ci si una "religioasa": mancam creatiile fiintelor supranaturale, si le mancam asa cum le-au mancat stramosii mitici pentru prima oara, la inceputul lumii. ( . )

"Ansamblul ritualurilor pe care le-am amintit constituie un scenariu cosmogonic. In vremurile mitice, nemuritorii au creat lumea in care californienii aveau sa traiasca; au trasat contururile ei, i-au fixat centrul si bazele, au luat masuri ca ghinda si somonul sa fie in numar mare si au exorcizat bolile. Dar aceasta lume nu mai e cosmosul atemporal si inalterabil in care traiau nemuritorii. E o lume vie, locuita si folosita de fiinte in carne si oase, supuse legii devenirii, batranetii si mortii. De aceea ea cere o reparatie, o renovare, o consolidare periodica. Dar lumea nu se poate renova decat repetand ceea ce nemuritorii au facut in illo tempore, reiterand facerea. Iata pentru ce preotul reproduce itinerariul exemplar al nemuritorilor si repeta gesturile si vorbele lor. Pe scurt, preotul sfarseste prin a-i intrupa pe nemuritori. Cu alte cuvinte, cu ocazia Anului nou, nemuritorii sunt presupusi a fi din nou prezenti pe pamant. Aceasta explica pentru ce ritualul innoirii anuale a lumii e cea mai importanta ceremonie religioasa a acestor triburi californiene. Lumea nu ajunge doar mai stabila si regenerata, ci este deopotriva sanctificata prin prezenta simbolica a nemuritorilor. Preotul, care-i intrupeaza, devine - pentru un anumit rastimp - «persoana nemuritoare», si ca atare, nu trebuie sa mai fie nici privit, nici atins. El indeplineste riturile departe de oameni, intr-o singuratate absoluta, deoarece, cand nemuritorii le-au indeplinit pentru prima oara, nu existau inca oameni pe pamant."

Deosebiri si asemanari

Scenariul mitic-ritual al innoirii periodice a lumii se mai intalneste si la alte triburi californiene; ( . ). In toate aceste exemple innoirea lumii se integreaza intr-un complex cultural comportand omagiul adus fiintei supreme, asigurarea unei recolte excelente si initierea tinerilor baieti. Acest scenariu al californienilor se poate compara cu ritualul "Colibei Vietii Noi" al indienilor cheynee (ritualul articulat in Dansul Soarelui) si cu ceremoniile "Casei Mari" ale triburilor lenape. Intr-un caz, ca si intr-altul, e vorba de un ritual cosmogonic de renovare a lumii si de renastere a vietii. La asa-numitii cheynee, preotul reinnoieste creatia; la tribul lenape, in timpul ceremoniei de Anul nou, se reitereaza prima facere a lumii si, prin aceasta, se recupereaza plenitudinea initiala.

Vom adauga ca edificarea sau repararea periodica a colibei rituale are si ea tot o semnificatie cosmogonica. Coliba sacra reprezinta universul. Acoperisul ei simbolizeaza bolta cereasca, pardoseala, reprezinta pamantul, cei patru pereti, cele patru directii ale spatiului cosmic. Indigenii dakota afirma ca "Anul este un cerc in jurul lumii" adica in jurul colibei unde are loc initierea. Vom mai adauga ca interdependenta dintre cosmos si timpul cosmic (timpul "circular") a fost resimtita cu o asemenea intensitate incat in mai multe limbi termenul care desemneaza "lumea" este de asemenea folosit pentru a insemna "anul". De pilda, anumite triburi californiene spun: "Lumea a trecut" sau "Pamantul a trecut", vrand sa spuna ca "s-a scurs un an".

Daca trecem acum la ritualurile de Anul nou in vigoare la populatiile care practica protoagricultura (adica cultura tuberculelor), diferenta e izbitoare. Constatam mai intai doua elemente noi: intoarcerea colectiva a mortilor si excesele orgiace. Dar avem de-a face mai ales cu o diferenta de atmosfera religioasa. Pelerinajului singuratic al preotului Karok, cu meditatiile si rugaciunile sale, ii corespunde o sarbatoare colectiva de o foarte mare intensitate. E de ajuns sa ne gandim la sarbatoarea milamala a indigenilor din Insulele Trobriand, descrisa de Malinowski. ( . ) Vom mai spune numai ca in ciuda deosebirilor dintre sistemele mitico-rituale ale triburilor nord-americane citate mai sus si cele ale melanezienilor, structurile lor sunt asemanatoare. Si la unii, si la ceilalti, cosmosul trebuie recreat, creat din nou, periodic, iar scenariul cosmogonic prin intermediul caruia se efectueaza innoirea e in legatura cu noua recolta si cu sacramentalizarea hranei.

Anul nou si cosmogonia in Orientul Apropiat antic

Este semnificativ faptul ca regasim idei similare in religiile Orientului Apropiat din antichitate. Evident, cu deosebirile la care trebuie sa ne asteptam cand este vorba, pe de-o parte, de societati in stadiul pre- sau protoagricol, iar pe de alta de societati agricole si urbane, ca acelea din Mesopotamia si din Egipt. Totusi, ni se pare esential urmatorul fapt: egiptenii, mesopotamienii, israelitii si alte popoare ale Orientului Apropiat antic simteau nevoia de a innoi in mod periodic lumea. Aceasta innoire consta dintr-un scenariu cultural al carui rit principal simboliza reiterarea cosmogoniei. Atat faptele cat si interpretarea lor pot fi regasite in abundenta literatura de specialitate publicata cu privire la acest subiect, precum si intr-un capitol din Le Mythe de l'Éternel Retour Vom aminti totusi ca in Mesopotamia facerea lumii era in chip ritual reiterata cu prilejul ceremoniilor de Anul nou (akitu). O serie de rituri reactualiza lupta lui Marduk impotriva lui Tiamat (balaurul care simboliza oceanul primordial), victoria zeului si opera sa cosmogonica. Poemul Creatiei (Enuma elish) era recitat in templu. Dupa cum spune H. Frankfort, orice An nou avea in comun un element esential cu prima zi in care lumea a fost creata si in care ciclul anotimpurilor a fost declansat. Dar privind mai de aproape riturile Anului nou ne dam seama ca mesopotamienii simteau ca inceputul era in mod organic legat de un sfarsit care-l preceda, ca acest "sfarsit" era de aceeasi natura ca "haosul" dinaintea creatiei, si ca, pentru acest motiv, sfarsitul era indispensabil oricarui nou inceput.

Dupa cum am amintit, si la egipteni Anul nou simboliza creatia. Cat despre scenariul Anului nou israelit, Mowinckel scrie ca "una din ideile dominante era inscaunarea lui Iahve ca rege al lumii, reprezentarea simbolica a victoriei acestuia asupra dusmanilor sai, care erau deopotriva fortele haosului si a dusmanilor istorici ai lui Israel. Rezultatul acestei victorii era innoirea creatiei, alegerii si aliantei, idei si rituri ale anticelor sarbatori ale fertilitatii care sunt subiacente sarbatorii istorice". Mai tarziu, in eshatologia profetilor, restaurarea lui Israel de catre Iahve era inteleasa ca o noua creatie, care implica un fel de reintoarcere in Paradis.

Desigur, nu se poate pune pe acelasi plan reiterarea simbolica a cosmogoniei care caracteriza Anul nou in Mesopotamia si in Israel. La iudei, scenariul arhaic al innoirii a fost treptat istoricizat, pastrand totusi ceva din semnificatia lui initiala. Wensinck a aratat ca scenariul ritual al Anului nou, prin care se semnifica trecerea de la Haos la Cosmos, a fost aplicat unor evenimente istorice, ca de pilda, exodul si trecerea Marii Rosii, cucerirea Palestinei, pe atunci numita Canaan, captivitatea babiloniana si intoarcerea din exil etc. La randul sau, von Rad a dovedit ca un eveniment istoric unic, ca de pilda, "constituirea Israelului pe Muntele Sinai de catre Iahve si servitorul sau Moise, o data devenita efectiva pe planul colectiv, nu e menita sa ramana in sfera amintirii pe calea traditiei verbale sau a naratiunii scrise, ci poate fi supusa innoirii rituale in cadrul unui ceremonial", in acelasi fel ca innoirea cosmologica a imperiilor vecine. Eric Voegelin are dreptate sa staruie asupra faptului ca "formele simbolice ale imperiilor cosmologice si ale Israelului nu se exclud reciproc [ . ]. Innoirea spirituala a ordinii, aceea a elementelor simbolice elaborate in sanul civilizatiei cosmologice, de pilda, strabate intreaga istorie a omenirii de la sarbatoarea Anului nou babilonian, pana la ritornar ai principii a lui Machiavelli si trecand prin innoirea lui Berith de catre Josuah, prin innoirea sacramentala a lui Crist, pentru ca prabusirea ordinii existentei si reaparitiei acestei ordini reprezinta o problema fundamentala a existentei omenesti." Asadar, oricat de mari ar fi deosebirile dintre sistemul cultului mesopotamian si cel israelit, nu e mai putin evident ca ele au in comun aceeasi speranta de regenerare anuala sau periodica a Lumii. In fond in ambele se crede in posibilitatea de recuperare a "inceputului" absolut, ceea ce implica distrugerea si abolirea simbolica a lumii vechi. Sfarsitul e asadar implicat in inceput si viceversa. Lucru nicidecum surprinzator, deoarece imaginea exemplara a acestui inceput, care este precedat si urmat de un sfarsit, reprezinta anul, timpul cosmic circular, asa cum poate fi el sesizat in ritmul anotimpurilor si in regularitatea fenomenelor ceresti.

Aici insa se impune o precizare: desi e probabil ca intuitia "Anului", intrucat constituie un ciclu, se gaseste la originea ideii unui cosmos care se innoieste periodic, totusi, in scenariile mitico-rituale ale Anului nou razbate o alta idee, de origine si de structura diferita. Anume, ideea "perfectiunii inceputurilor", expresie a unei experiente religioase mai intime si mai adanci, sustinuta de amintirea imaginara a unui "Paradis pierdut", a unei beatitudini care preceda actuala conditie omeneasca. Se prea poate ca scenariul mitico-ritual al Anului nou sa fi jucat un rol atat de important in istoria omenirii mai ales pentru ca, asigurand innoirea cosmica, el mai dadea de asemeni si speranta unei recuperari a beatitudinii "inceputurilor". Imaginea "Anului-Cerc" s-a incarcat cu un simbolism cosmic vital ambivalent, deopotriva "pesimist" si "optimist". Caci scurgerea timpului implica indepartarea treptata de "inceputuri", asadar pierderea perfectiunii initiale. Tot ce dureaza, se farimiteaza, degenereaza si sfarseste prin a pieri. E vorba, evident, de o expresie "vitalista" a realului; dar nu trebuie sa uitam ca pentru omul primitiv, faptul de a fi se reveleaza - si se exprima - in termeni de viata. Plenitudinea si vigoarea se intalnesc la inceput: e ceea ce s-ar putea numi "pesimismul" inerent acestei conceptii. Dar trebuie sa adaugam indata: plenitudinea, desi foarte curand pierduta, e periodic recuperabila. Anul are un sfarsit, este adica urmat automat de un nou inceput.

Ideea ca perfectiunea se gasea la inceput pare destul de arhaica. Ea este, in orice caz, foarte raspandita. E, dealtminteri, o idee susceptibila de a fi reinterpretata si integrata la infinit in nenumarate conceptii religioase. Vom avea prilejul sa discutam despre cateva din aceste valorificari. Vom spune deindata ca ideea perfectiunii inceputurilor a jucat un rol important in ceea ce priveste elaborarea sistematica a unor cicluri cosmice din ce in ce mai mari. "Anul" obisnuit a fost foarte mult dilatat, dand nastere unui "An Mare" sau unor cicluri cosmice de o durata incalculabila. Pe masura ce ciclul cosmic devenea mai amplu, ideea perfectiunii inceputurilor tindea sa implice aceasta idee complementara: pentru ca ceva cu adevarat nou sa poata incepe, este necesar ca ramasitele si ruinele ciclului vechi sa fie complet nimicite. Astfel zis, daca dorim sa obtinem un inceput absolut, sfarsitul unei lumi trebuie sa fie radical. Eshatologia nu este decat prefigurarea unei cosmogonii a viitorului. Dar orice eshatologie staruie asupra acestui fapt: creatia cea noua nu poate avea loc inainte ca lumea aceasta sa fie definitiv abolita. Nu mai e vorba sa regeneram ceea ce a degenerat - ci sa nimicim lumea cea veche ca s-o putem crea din nou in toto. Obsesia beatitudinii inceputurilor implica nimicirea a tot ce a existat si, a tot ce, datorita acestui fapt s-a degradat, de la facerea lumii: e singura posibilitate de a recuceri perfectiunea initiala.

Desigur, toate aceste nostalgii si credinte sunt deja prezente in scenariile mitico-rituale ale innoirii anuale a lumii. Pornind insa treptat de la stadiul protoagricol de cultura, si-a croit drum ideea ca exista si adevarate (iar nu numai rituale) distrugeri si creatii din nou ale lumii, ca exista o "intoarcere la origine" in sensul literal al cuvantului, adica o regresiune a cosmosului spre starea amorfa, haotica, urmata de o noua cosmogonie.

Miturile referitoare la sfarsitul lumii ilustreaza cel mai bine aceasta conceptie. Le vom studia in capitolul urmator, desigur atat pentru interesul lor intrinsec, cat si pentru ca sunt susceptibile sa ne lamureasca in privinta functiei miturilor in genere. Pana acum am avut de-a face numai cu mituri cosmogonice si de origine, mituri care povestesc ceea ce s-a intamplat deja. Se cuvine acum sa vedem cum ideea "perfectiunii inceputurilor" a fost de asemeni proiectata intr-un viitor atemporal. Miturile referitoare la sfarsitul lumii au jucat desigur un rol important in istoria omenirii. Ele au pus in evidenta "mobilitatea originii": intr-adevar, cu incepere de la un anumit moment, "originea" nu se gaseste numai intr-un trecut mitic, dar si intr-un viitor fabulos. Aceasta este, dupa cum se stie, concluzia la care au ajuns stoicii si neopitagoricienii, prin elaborarea sistematica a ideii vesnicei intoarcerii a lucrurilor. Dar notiunea de "origine" e mai ales legata de ideea de perfectiune si de beatitudine. Iata motivul pentru care gasim, in conceptiile eshatologiei, considerata drept o cosmogonie a viitorului, izvoarele tuturor credintelor care proclama o era de aur, nu numai (sau nicidecum) in trecut, ci si (sau exclusiv) in viitor.