Obiceiuri si traditii in tinutul Salajului

Obiceiuri si traditii in tinutul Salajului

In cadrul uriasului material folcloric cules, clasificat si studiat pana in zilele noastre. Multe creatii se inscriu in sfera obiceiurilor traditionale, in care intra colinde si cantece de stea, plugusoare sau uraturi, descantece, poezia nuntii (oratii, cantece) si poezia inmormantarii. Aceste productii cu caracter ritual reflecta credinte si obiceiuri, traditii de sarbatori plasmuite de imaginatia prolifica a poporului, intrate adanc in constiinta lui si pastrate cu multa grija. In general, poezia obiceiurilor traditionale, colindele, uraturile de Anul Nou celebreaza viata, oamenii, pozitia lor sociala, indeletnicirile si preocuparile legate de varsta si obiceiuri. Deseori se intalnesc aluzii la trecutul zbuciumat al neamului romanesc, precum si referiri la credintele lui.

Colinda romaneasca

Terminologia populara a colindei se diferentiaza regional. Termenul transilvanean care a fost adoptat si in folcloristica este cel de ,,colinda". In partea de nord-vest a Transilvaniei se utilizeaza si cel de ,,corinda", care se mai intalneste doar in refren in Muntii Apuseni si in jurul Sibiului.

Colindele sunt specia folclorica dominanta a sarbatorilor de iarna. Aceste sarbatori

sunt exponentul cel mai de pret al spiritualitatii romanesti. Ele isi au radacina adanc infipta in mitologia traco-dacica si in datina pagana a cultului soarelui. Adaugand caracterul lor spectaculos accentuat in decursul vremii, ele formeaza un adevarat carnaval al satului, de o extraordinara vitalitate, desfasurandu-se intre 24 decembrie si 7 ianuarie si avand ca puncte centrale Craciunul, Anul Nou si Boboteaza.

Cea mai mare sarbatoare a anului este Craciunul. Prin importanta deosebita pe care biserica i-a imprimat-o () a facut ca acesta sa capete cele mai numeroase obiceiuri care apartinusera intregului ciclu al sarbatorilor de iarna. Colindele sunt cele care domina poezia prilejuita de sarbatorile de iarna. Obiceiul cel mai bogat in functii este colindatul: crearea unei atmosfere sarbatoresti, vesele, felicitarea gazdei si urarile de bine si de prosperitate cu care i se adreseaza, dar el are si alte valente: de fertilitate, fecunditate, functii matrimoniale si funebre. Intr-o forma impresionanta, activitatile fundamentale ale oamenilor in anul pe care-l deschid asigura, pe cale rituala, belsugul material si prosperitatea colectivitatii umane.

Craciunul vine dupa un post lung care tine 6 saptamani si el aduce, pe langa faptul ca este cea mai bogata sarbatoare, bucurie in sufletele oamenilor. Aceasta bucurie este prilejuita in primul rand de nasterea Mantuitorului si de nasterea Lui, poporul si-a legat toata nadejdea sa.

Postul Craciunului era o etapa de mare importanta in pregatirea colindatului si se poate spune ca traditia s-a mentinut. La sezatori fetele si feciorii colindau, invatau colinde noi, auzite prin alte sate. Colindau si copiii caci pe atunci erau multi copii prin sat si invatau si ei colinde noi si le repetau pe cele vechi, deci se pregateau cu totii pentru marea sarbatoare. In postul Craciunului, se formeaza mai multe cete de colindatori, alcatuite pe criterii diverse: dupa varsta, dupa prietenie, ori care locuiesc pe aceeasi ulita. Cetele se formeaza din fete si feciori, altele pe sexe si cuprind de la trei pana la 15-20 de membri. Inaintea colindatorilor, umblau la colacei cete de copii care, de regula, nu depaseau varsta de 7-8 ani. Fiecare copil avea "straita" facuta de mama lui din panza de canepa ori de bumbac si mai avea si o "bota" cu care se apara de caini ori se sprijinea sa nu alunece. Cetele de copii care umblau la colacei se formau cam dupa aceleasi criterii ca si cetele de colindatori, cu mentiunea ca mai rar se intalneau fete si baieti impreuna in aceeasi ceata. Cu cei mai mici umbla unul din parinti, care primea si el cate ceva de la gazda. La intrarea in casa, conducatorul cetei intreba: ,,Lasati Craciunu-n casa?" - raspunsul gazdei venea fara ezitare: ,,L-om lasa, daca ni-ti colinda!" Colindatorii mai mari ziceau colinda la fereastra, iar copiii care umblau la colacei intrau in casa unde erau solicitati sa colinde. Iata o colinda de copii care se zicea mai des:

,,Joaca ursu pe butuc,

Da-mi colacu sa ma duc

Ca v-am colindat bugat

Cu picioarele-n omat.

Si c-un fir de busuioc

Sa aiba gazda noroc.

Si c-un fir de ninta creata

Sa fii gazda sanatoasa!"

Unele colinde erau multumiri, adica urari ce se fac gospodarilor de catre un copil mai istet. Aceste urari cuprindeau imagini caracteristice din lumea plugarilor, din universul satului. Erau invocate plante alese cum sunt busuiocul, graul, spicul graului si rodul pamantului. Iata in continuare o colinda de multumire:

,,Sa fii gazda vesel, bun

C-ai ajuns sfantul Craciun.

Sa fii gazda veseloasa,

Sa platesti colinda noasta.

C-o oiaga de horinca

Sa o tragem pe sub limba

Nici pre mare, nici pre mica,

Numa' cat sa ne-mbatam,

Ca noi mandru-ti colindam."

Cetele de colindatori incepeau in mod obisnuit colindatul dupa iesirea de la biserica, deci in jurul orei 4 - 4:30 dimineata. Copiii umblau mai devreme, uneori chiar de seara si intrau la toate casele unde cei din ceata aveau rudenii ori prieteni. Cum erau mai multe cete, nu ramanea nici o familie necolindata. Ba de multe ori, se intampla ca nu apucau sa iasa un rand de colindatori si soseau altii. In casa, gazda ii ospata si ei mai colindau uneori ce-i ruga gazda, alteori ce voiau ei. La unele case unde erau fete de maritat sau feciori de insurat gazda-i imbia si cu mancare. Nu se juca la nicio casa. Obiceiul se pastreaza de mult fara nicio modificare. Oamenii isi amintesc ca ,,tat ase o fost si mai de mult ca amu, numai mancarile nu erau ase domnesti." In ceata era unul mai serios si mai cumpanit de care se vede ca ascultau toti. El dadea tonul la colinde, el stia cat trebuie sa stea la o casa, ce trebuie spus cand se intra ori cand se iese din casa, cum sa vorbeasca cu gazdele, cum sa le multumeasca. Prin urmare, pe langa optimismul momentului, urarile insufletite, voiosia, ospatul, fericirea degajata, mai apare si valoarea organizatorica a colindatului, de a grupa tineretul si de a-l disciplina intr-o unitate sociala mai larga, alaturi de farmecul sau poetic.

Colindele ce se canta, mai ales in noaptea de Craciun, sunt: ,,E noapte, patul e facut", ,,Ce vedere minunata", ,,Viflaime, Viflaime".

Ceata insuratilor era formata din cateva perechi tinere care se colindau intre ele sau isi colindau neamurile. Ei nu se organizau din timp si nu aveau un repertoriu anume stabilit.

Printre colinde putem mentiona si o varianta a baladei ,,Miorita", culeasa de la Nichita Ioan din satul Ciureni - Vale in varsta de 60 de ani, si intitulata ,,Sus in varful dealului":

,,Sus in varful dealului

Sunt dusi trei pacurarei

Cel mai micu-i strainel,

Strainel ca vai de el.

Pan' ce turma abatea

Lui grea leje ca-i facea:

Ca pe el sa il omoare.

,,Voi, daca mi-ti omori,

Voi, pa mine ma-ngropati,

In strunguta oilor,

In durisu mieilor.

Voi, acasa daca-ti mere

Stiu ca mama va-ntreba

Spuneti c-am ramas pe munte,

Sus, pe munte sa ma-nsor.

Sfantu soare-i nanas mare,

Sfanta luna inca-i nuna.

Si fușteii-s nuntasei,

Pitigusii-s heghedusii,

Si cioarele-s soacrele."

Putem descifra in acest text complexitatea sentimentelor umane in fata mortii, calmul si luciditatea pacurarului care isi asteapta moartea si modul cum se adreseaza el celor care urmeaza sa-i ia viata. In aceasta varianta, actiunea este localizata ,,sus in varful dealului". Motivele se inlantuie firesc in versuri simple, fara prea multe podoabe artistice, colinda remarcandu-se tocmai prin sobrietatea structurii sale. Planuirea omorului este motivata nu atat de rivalitatea dintre ciobani, din cauza bogatiei celui de-al treilea, ci din motive de rudenie.

Multe obiceiuri si traditii frumoase erau legate de seara de Craciun. In acea seara nu era voie sa se stinga focul in vatra, si la fiecare casa fierbea o oala cu sarmale si se pregatea o cratita cu friptura. Atunci nu era voie sa se arate dusmanie si chiar se impacau si se iertau multi care erau certati dinainte. Mai exista obiceiul de a se face pom de Craciun, mai ales in casele unde erau copii si tineri. Pomul se lua dintr-un varf de brad si se impodobea cu bomboane, ciocolata, nuci, mere, colacei si lumanari. In varful pomului se punea steaua sau o iconita cu Domnul Iisus, ori cu Maica Sfanta. Exista si obiceiul de a se imbraca tigani pentru a glumi si pentru a crea veselie in casa. Cand cei mascati erau recunoscuti primeau mancare si bautura, iar copiii primeau bani.

A existat si obiceiul de a se umbla cu Viflaimul. Pentru aceasta se facea o cutie care avea forma pesterii unde s-a nascut Iisus Hristos. In fundul cutiei era o lumanare aprinsa si o icoana cu nasterea Mantuitorului. Cutia avea acoperis si era purtata de doi oameni. Grupul mai era alcatuit si din cei trei crai de la Rasarit calauziti de steaua care anunta nasterea lui Iisus. Cei trei crai se numeau: Gaspar, Melchior si Baltazar. In grup mai erau Irod si doi ostasi.

La intrarea in casa, conducatorul grupului intreba:

-Primiți Viflaimul?, iar gazda raspundea:

-Primim.

Apoi grupul canta: ,,Marire intru cel de sus lui Dumnezeu și pe pamant pace, intre oameni bunavoire."

Iata și un fragment din textul care se rostea atat cat iși mai amintește informatorul, Pop Vasile, in varsta de 79 de ani:

Melchior: -Prea puternice-mparate

S-a lațit faima-n cetate

Ca pe-aici s-ar fi nascut

Un crai domn fara-nceput.

Irod: -Mergeți și cautați bine

Și va-ntoarceți iar la mine

Ca și eu cu plecaciune

Sa-i fac eu inchinaciune.

()

Cei -O, Iroade și-mparate,

trei Te-ai umplut de rautate

crai Ca sa faci groaznice munci

Sa stingi Iudeea de prunci.

Dupa aceea, Irod a dat ordin ostașilor sa mearga și sa-l caute pe Iisus. Pana la gasirea lui, ostașii au ucis 2000 de copii. Dupa incheierea spectacolului ,,actorii" erau puși la masa și ospatați cu mancare.

In seara de Anul Nou, feciorii imparțiți in tabere, la inceput in patru, iar acum in doua,sunt pregatiți pentru ,,strigatul peste sat", caruia i se mai spune și ,,Vili, Vili". De o parte a satului, pe dealurile invecinate urcau doua cete, iar pe dealurile din partea opusa, alte doua cete. ,,Strigatorii" se aflau fața in fața. O ceata striga ,,Vili, Vili, ma!", și cealalta raspundea: ,,Ce ți-i țae, ma?", dupa care urma strigarea faptei rușinoase, a faptei care se abatea de la regulile moralei. La urmatoarea strigare, rolurile se inversau. In timpul acesta, oamenii ieșeau afara, pe la porți ori pe drum, ca sa ,,știriceasca" ceva noutați de prin sat, sa asculte, sa comenteze și sa se distreze. Cei vizați la ,,Vili, Vili", se rușinau și nu de puține ori iși corectau defectele. Iata un exemplu de strigare peste sat: -,, Vili, vili, ma!

Ce ți-i țae, ma?

Ion cu Maria,ma.

Ca s-o dus dupa hribe,ma.

Ș-api tat o cotat

Pana o aflat,ma.

Dreptu-i ma?

Drept, ma!"

Fetele mai batrane erau strigate cu feciori mai batrani, sau cu ,,vaduvoi", spre rasul intregului sat. In timpul strigarilor, feciorii aprindeau "gume" și, cand terminau, dadeau ,,de-a dura" o roata de car infașurata in paie, dupa ce paiele erau aprinse.

Un alt obicei care se mai pastreaza la fel de bine ca și strigatul peste sat este luatul porților, a carligului de la fantana, ori a scarii de la pod de la fete și duse la feciori, sau invers, in funcție de cum considerau oamenii ca trebuie sa se efectueze casatoriile.

Ca și de Paști, in dimineața Anului Nou in casa trebuia sa-ți intre un baiat sau un barbat. Femeile sau fetele nu era bine sa-ți intre in casa o persoana de sex feminin,pentru a nu-ți aduce raul. In noaptea Anului Nou se faceau ,,moșuț și babuța". La fetele batrane se puneau ,,moșuț", iar la feciorii tomnatici se punea ,,babuța", intr-un pom din curte sau in dud. ,,Moșuții și babuțele" erau niște manechine imbracate in haine de barbat ori de femeie și era o mare rușine sa te trezești cu ei pe langa casa.

Boboteaza are un caracter religios. Preotul, sfatul și doi dieci, umblau cu crucea, inainte cu doua-trei zile de Boboteaza. La intrarea in casa se canta ,,Iordanul", timp in care preotul stropește prin casa cu apa sfințita și busuioc. Cu apa sfințita se stropesc și membrii familiei care sunt așezați in ordinea varstei. Nu se faceau nici un fel de daruri preotului. La plecare, preotul lasa fetelor busuioc, iar acestea il puneau sub "perina ca sa-și vada oranda."

La Boboteaza se ieșea cu icoanele afara și se inconjura biserica. Are loc sfințitul apei. Femeile iși aduc vase pentru a lua apa sfințita și a o duce acasa. Din aceasta apa beau toți din casa, se stropesc animalele, casa, șura, cotețul, graul in hambare ,,ca sa incolțeasca", rastoarna puțina apa in fantana și restul se pastreaza pentru caz de boala.

In ziua de Boboteaza, dupa masa, feciorii se duc prin sat la ,,chemat fetele la joc", același obicei ca și la Craciun. Fetele duc ,,cinste" muzicanților și celor care organizeaza jocul ,,tizașilor". Ziua de 7 ianuarie, de Sfantul Ion, este un prilej de bucurie pentru cei cu numele "Ion."