ROMANUL SUBIECTIV "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" de Camil Petrescu (1930)

ROMANUL SUBIECTIV

Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" de Camil Petrescu (1930)

• Romanul "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" apartine literaturii autenticitatii: "timpul este subiectiv, iar romanul inseamna experienta interioara"; scrisul e vazut ca experienta de cunoastere a sinelui si a lumii.
• Este un roman care se inscrie in estetica modernismului (romanul ionic - o noua formula epica, naratiune homodiegetica; narator autodiegetic, viziune / focalizare interna, dupa modelul impus de Marcel Proust).
• Roman realist psihologic, de analiza a vietii interioare (suma de dosare de existenta) structurate "pe o idee sau o pasiune";
• Romanul unei duble experiente de viata si de cunoastere (iubirea si razboiul)
• Raportul dintre universul romanesc si realitatea traita este evidentiat de autor in "Teze si antiteze": "Din mine insumi nu pot iesi. Orice as face, eu nu pot descrie decat propriile mele senzatii, propriile mele imagini. Eu nu pot vorbi onest decat la persoana intai"; jurnalul de campanie al sublocotenentului Camil Petrescu, voluntar pe frontul Primului Razboi Mondial e "imprumutat cu amanunte cu tot eroului";
• GENEZA: "dosarele de existenta" ale eroilor, cronica vietii mondene "Ceaiul de la ora 5", experiente lirice si epice "cei care platesc cu viata".
• TITLUL dezvaluie compozitia bipolara; surprinde cele doua experiente existentiale si cognitive ale lui Stefan Gheorghidiu devenite teme fundamentale ale cartii (iubirea si razboiul); simbolul noptii sugereaza incertitudinea care-l devoreaza launtric, irationalul si intunericul firii umane cu care se confrunta; cele doua adjective: ultima, intaia, asezate semnificativ in aceasta ordine sugereaza disponibilitatea eroului de a depasi    drama iubirii inselate si de a intra mereu in alte orizonturi ale cunoasterii;
• Titlurile anterioare: "Jurnalul capitanului Andreescu"; "Proces verbal de dragoste si de razboi".
• TEMA centrala a inadaptarii intelectualului la o lume vorace a imposturii si mediocritatii se cristalizeaza prin tema iubirii si cea a razboiului, prin tema cunoasterii si cea a conditiei umane.
• COMPOZITIONAL romanul se alcatuieste ca o confesiune la persoana I, urmand fluxul constiintei:

Cartea intaia: 6 capitole: "La Piatra Craiului, in munte"," Diagonalele unui testament"," E tot filozofie."," Asta-i rochia albastra"," Intre oglinzi paralele"," Ultima noapte de dragoste".

Cartea a doua: 7 capitole: "Intaia noapte de razboi", "Fata cu obraz verde de la Vulcan", "Intamplari pe apa Oltului"," Post inaintat la Cohalm"," Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu", "Wer kann Rumanien retten_", "Comunicat apocrif".

Formula narativa este a romanului in roman( romanul iubirii e inserat in romanul razboiului);

Principiul compozitional este cel al memoriei involuntare, declansat de discutia polemica despre iubire de la popota ofiterilor;

Tehnici narative: tehnica analitica, insertia, alternanta, decupajul, contrapunctul;

Incipitul are intrari multiple, e descriptiv, de orientare, cronotopul este real: " In primavara anului 1916 ma aflam ca proaspat sublocotenent .la fortificarea Vaii Prahovei, intre busteni si Predeal", de tipul punerii in abis - dupa modelul naratiunii autodiegetice;

Finalul este deschis, ingaduie adaugarea unui epilog tarziu, in notele de subsol din "Patul lui Procust" in care se vorbeste despre dezertarea, prinderea si condamnarea lui Gheorghidiu.

Structura este moderna, stratificata, doua planuri narative si un plan izolat in note de subsol

planul constiintei eului-narator, dezvaluie o durata interioara pe doua niveluri:

nivelul evenimential, in care se actualizeaza episoade ale povestii de iubire;

nivelul analitic al judecatilor de valoare, reflectiilor, speculatiilor;

planul realitatii obiective, organizat pe :

stratul narativ, al experientei razboiului - campania militara din Transilvania;:

stratul analitic prin care eroul construieste o viziune demitizanta asupra mitului primului Razboi mondial;

notele din subsol sporesc impresia de autenticitate, din perspectiva auctoriala.

Structura contrapunctica genereaza pendularea eroului intre aceste planuri.

Conflictele - psihologic si cognitiv conduc la o criza de valori; iubirea pierde nivelul de valoare absoluta fiind inlocuita de revelatii ca spiritul de camaraderie, solidaritatea, responsabilitatea;

conflictul exterior cu societatea, cu familia, cu Ela.

Registre stilistice de la conceptualizat, cult la colocvial.

Stilul "anticalofil" specific,impotriva scrisului frumos, incarcat cu figuri de stil, gradul "zero" al scriiturii, reflectia analitica, limbaj de specialitate, amintire, descrieri si naratiune.

SUBIECTUL este mai degraba un pretext, romanul reconstituind experienta cunoasterii prin iubire - monografia unui sentiment - gelozia, si experienta confruntarii cu moartea de pe front.

CARTEA INTAI.

I. La Piatra Craiului, in munte. Naratorul, Stefan Gheorghidiu arata ca in primavara anului 1926, ca sublocotenent proaspat, intaia data concentrat ia parte la fortificarea vaii Prahovei, dupa care este mutat langa masivul Piatra Craiului, in alt regiment, ce se ocupa tot cu fortificarea zonei. Fortificarea facuta prin saparea de transee, ce ar fi putut fi distruse de "zece porci tiganesti, cu boturi puternice", pusi pe ramat, afirma Gheorghidiu, desi "se dadeau asigurari in parlament" ca "suntem bine pregatiti" pentru razboiul care vine.

La popota, camarazii lui Gheorghidiu incep o discutie"iscata de o gazeta adusa de la aprovizionare", de unde ei aflasera despre un barbat din asa zisa societate buna, care si a ucis nevasta necredincioasa si a fost absolvit de vina de catre judecatorii lui. Prin dialog, fiecare opinie este corelata cu trasaturile fizice si morale ale sustinatorului, lucru care demonstreaza ca autorul stapaneste arta portretistica, ilustrand relativismul ca modalitate estetica moderna.

Stefan cere in timpul dezbaterii capitanului o invoire pentru a pleca la Campulung, dar este refuzat. Drept urmare, iritat de simplismul discutiilor ( capitanul Dimiu, cel care il refuzase considera ca nevasta trebuie sa fie nevasta, iar capitanul Corabu,"tanar si crunt ofiter" ca femeia e libera sa faca ce vrea. Floroiu, un capitan fin, delicat si visator considera ca "dreptul la dragoste e sfant.unei femei trebuie sa-i fie ingaduit sa-si caute fericirea". Gheorghidiu are o interventie exploziva, agresiva , vorbind sincer numai despre trairile si perceptiile proprii:"Cei care se iubesc au drept de viata si de moarte unul asupra celuilalt". Discutiile minimalizeaza superioritatea sentimentului de dragoste si+i declanseaza eroului prima experienta a cunoasterii - iubirea, dominata de incertitudini. Sublocotenentului Orisan , care intuia ca Gheorghidiu sufera psihic, i se confeseaza dupa iesirea din popota: "daca maine seara nu-mi da drumul, peste doua zile, dezertez".

II. Diagonalele unui testament fixeaza intriga. Memoria involuntara, declansata de discutia de la popota, aduce in prezent (timpul subiectiv), prin retrospectie si discontinuitatea temporala a feed-backului, experienta erotica, pe care o noteaza in jurnalul de campanie: student fiind, "eram casatorit de doi ani si jumatate cu o colega de la Universitate si banuiam ca ma insala". Se casatorise cu ea, atras si magulit de admiratia pe care o avea toata lumea, fiindca era atat de patimas iubit, de una dintre cele mai frumoase studente de la litere si Stefan, student la filozofie, era magulit de admiratia pe care o avea mai toata lumea pentru el, pentru ca "eram atat de patimas iubit de una dintre cele mai frumoase studente". Casatoria lor este linistita o vreme, mai ales ca duc o existenta modesta, aproape de saracie, iubirea fiind singura lor avere. Fiind invitati la masa la unchiul Tache, Stefan il infrunta pe batranul avar si pe Nae Gheorghidiu, scena capatand accente balzaciene atat prin descrierea casei("casa veche mare cat o cazarma") cat si prin construirea tipului de avar ursuz si dificil care desi bogat, locuia intr-o singura camera care servea si de sufragerie, birou si dormitor. Tot un personaj balzacian este si Vasilescu-Lumanararu, milionarul analfabet, personaj mai putin conturat in acest roman.

Moartea unchiului Tache ii aduce lui Stefan Gheorghidiu o mostenire substantiala, fapt care surprinde pe toata lumea si schimba radical viata tanarului cuplu, societatea mondena capatand pentru Ela o importanta primordiala. Stefan descopera ca sotia sa este subjugata de probleme pragmatice, amestecandu-se in certurile iscate de testament, in afaceri, desi el ar fi vrut-o "mereu feminina, deasupra discutiilor acestea vulgare". Nae Gheorghidiu propune membrilor familiei sa cumpere impreuna cu o parte din banii mosteniti, o fabrica metalurgica, idee sustinuta si de Ela, cu o pasiune provenita din "vechiul instinct al femeilor pentru bani". Gheorghidiu este incapabil sa se descurce in paienjenisul afacerilor, isi da seama ca nu face parte din aceasta lume si se intoarce cu sete la studiul filozofiei si la cursurile de la universitate. In lumea celor care stiu sa faca bani, apar o serie de figuri balzaciene, ca Tanase Vasilescu Lumanararul, milionarul analfabet, lucru pe care il ascunde pretextand o vedere slaba.

III. E tot filozofie. Sub influenta unei verisoare a lui Stefan, Anisoara, aparuta nu se stie de unde, Ela este atrasa intr-o lume mondena, lipsita de griji, dar si de adevarate orizonturi, preocupata numai de moda, de distractii mondene, nocturne sau escapade, lume in care se simtea uimitor de bine. In casa Anisoarei, cunoscusera "un vag avocat, dansator, foarte cautat de femei,"revenit in tara "de prin cabaretele Parisului" din cauza razboiului, domnul G. si Ela pare foarte fericita in preajma lui, ba mai mult, se straduia sa se afle mereu alaturi de el.

Fire reflexiva si pasionala, Stefan Gheorghidiu analizeaza cu luciditate noua comportare a Elei, , acumuland progresiv nelinisti si indoieli interioare, care devin sfasietoare, pe care le exprima prin monolog interior: "nu mai puteam citi nicio carte, parasisem Universitatea". Stefan se chinuie ingrozitor la petrecerile mondene, cantarind fiecare gest, fiecare vorba a Elei: "trageam cu urechea, nervos, sa prind crampeie din convorbirile pe care nevasta-mea le avea cu domnul elegant de alaturi de ea", atitudine care-i face pe ceilalti sa-l considere gelos. El respinge cu fermitate ideea geloziei, considerand-o neconforma cu realitatea:" Nu, n-am fost nicio secunda gelos, desi am suferit atat din cauza iubirii".

Excursia la Odobesti declanseaza criza de gelozie a personajului, care pune sun semnul indoielii fidelitatea sotiei, orice gest provocand in sufletul sau catastrofe chinuitoare. Compania insistenta a domnului g, asezarea elei la masa langa el, gesturile familiare (mananca din farfuria lui) sunt tot atatea prilejuri de observatie atenta si chinuitoare, de framantare interioara, care provoaca eroului suferinta nu numai din orgoliu, deziluzie si neputinta, dar si pentru ca se sileste sa-si ascunda chinurile, se dedubleaza:"Ma chinuiam sa par vesel.si eu ma simteam imbecil si ridicol".

IV. Asta-i rochia albastra. Intre soti apare o tensiune stanjenitoare, cu scurte perioade de impacare, la petrecerile mondene, G era mai rezervat fata de Ela, dar Gheorghidiu continua sa-l spioneze. Armonia cuplului dispare, apar tot mai de certurile, reprosurile, saptamanile in care nu-si vorbesc. Stefan recurge la tot felul de strategii pentru a o face geloasa pe Ela si a o umili in public. Reediteaza la o petrecere mondena tot ce i-a facut sotia sa la Odobesti, face curte unei femei, danseaza cu ea si intr-o noapte aduce acasa in patul conjugal "o cocota frumusica si nespus de vulgara", gest care duce la despartire. Ela il paraseste. Urmeaza zile grele in viata celor doi, o cauta innebunit, se intalnesc intamplator, iar in cele din urma se impaca si petrec o luna de vis la Constanta.

V. Intre oglinzi paralele. Sosind intr-o noapte pe neasteptate de la Azuga, unde fusese concentrat de doua saptamani, nu-si gaseste sotia acasa, drama se amplifica, iar casa goala i se pare "ca un mormant fara nevasta-mea". Servitoarea nu-i poate da lamuriri, o cauta disperat pe la rude, iar cand Ela soseste acasa pe la opt dimineata, o goneste fara explicatii, "convins ca femeia aceasta nu ma iubise". Ii propune sa divorteze fara prea multe formalitati sau explicatii. Suferinta este puternica, fiind framantat de incertitudini, deoarece gaseste intamplator un bilet de la Anisoara, care purta data noptii respective si prin care -i cerea Elei sa petreaca noaptea la ea, deoarece sotul ii plecase la mosie. Gheorghidiu il considera un plan pentru a-i adormi banuielile, apoi se indoieste de motivul acestei stratageme,. analizand toate posibilitatile

VI. Fiind concentrat in armata ca sublocotenent, isi continua insistentele pe langa capitanul Dimiu pentru a obtine o invoire si dupa discutia de la popota,abia dupa ce intervine si Orisan care a inteles ca Gheorghidiu trece printr-un moment dramatic, obtine invoirea. Aranjeaza ca Ela sa petreaca vara la Campulung, aproape de regimentul sau. Capitolul intitulat "Ultima noapte de dragoste" incheie "cartea intai" a romanului, Stefan consemnand intalnirea cu Ela, care se arata ingrijorata ca ar putea ramane saraca in caz ca el ar muri in razboi si ii cere insistent sa treaca pe numele ei " o parte din lirele englezesti de la Banca Generala". Pentru Gheorghidiu aceasta cerere este un semn al faptului ca Ela doreste sa se protejeze in vederea unui posibil divort.

Observand ca Ela nu este salutata de nimeni pe strada ca persoana cunoscuta, Gheorghidiu simte "un val de recunostinta umilita pentru femeia aceasta care n-avusese macar curiozitatea sa se intereseze de ceilalti oameni".Totul se intuneca definitiv cand il vede in oras pe domnul G, si din acest moment, Stefan nu se mai indoieste ca "venise pentru ea aici, ii era deci sigur amant". Planuieste sa-i omoare pe amandoi, dar se intalneste cu locotenent-colonelul care il sileste sa mearga in aceeasi zi la regiment, nedandu-i astfel posibilitatea sa-ti duca la indeplinire planul de razbunare impotriva celor doi presupusi amanti. Pe drum, cu totul intamplator, Gheorghidiu afla de la acesta ca Gregoriade(G.) a istorisit cum o iubita a sa, venindu-i sotul pe neasteptate acasa si negasind-o, a lasat pe masa o scrisoare din care sa rezulte ca a petrecut noaptea cu o prietena. Colonelul relatase cu haz aventurile acestuia, in timp ce Stefan asculta chinuit de durere, facand eforturi de a masca suferinta si interesul pentru subiectul. In ziua urmatoare, Romania intra in razboi si regimentul lui Gheorghidiu este numit varful avangardei care urmeaza sa intre in lupta.

"Cartea a doua" a romanului incepe cu

Capitolul VII. Intaia noapte de razboi care ilustreaza o imagine de groaza a frontului, cu o armata dezorganizata, ofiteri incompetenti si ostasi cu totul dezorganizati. Gheorghidiu primeste misiunea de a patrunde in Transilvania ocupata, ceea ce face ca drama sa sentimentala sa apara mai putin lipsita de importanta, comparativ cu situatia sa si a soldatilor sai. Intre prezent si trecut apare o distanta interioara datorita gandului apropierii mortii. "Intr-un tablou strain , in golul mintii ii vad pe nevasta-mea si pe amantul ei, dar n-am timp sa ma opresc, sa-i fixez, ca sa privesc. Bucuriile si minciunile lor sunt puerile fata de oamenii acestia, dintre care unii poate vor muri peste zece, cincisprezece minute, altii poimaine, altii saptamana viitoare".

Compania patrunde in Bran, iar Gheorghidiu sfideaza moartea pentru a incuraja oamenii, ramanand in picioare in fata gloantelor, atunci cand ceilalti se culcau speriati la pamant, desi nu se tragea puternic. Este cucerita Magura Branului, iar imaginea razboiului apare lipsita de idealizare. Apare frica omului in fata mortii, razboiul crud si inutil, blamat de cei care il duc si exploatat de cei care il provoaca. Imaginea mortii e permanenta: "Stiu ca voi muri, dar ma intreb daca voi putea indura fizic rana care-mi va sfasia trupul. Un gand staruie ca o intrebare: ce va fi glont?baioneta sau explozie de obuz?" Notatiile din jurnalul de campanie arata o experienta traita in direct, timpul redactarii fiind prezentul.

Revine amintirea dragostei, urmata de indoiala sa"dar m-a iubit?". Stefan primeste o scrisoare de la Ela si sesizeaza bariera care desparte lumea frontului de restul.

VIII. Fata cu obraz verde de la Vulcan. In acest sat, taranii romani se plang armatei de furturile tiganilor. Stefan face o ancheta si o gaseste vinovata pe o tigancusa"de vreo 15-16 ani, mijlocie ca statura, pe care doreste sa o revada in timp de pace.

IX. Intamplari pe apa Oltului. Este un capitol care evidentiaza aspiratia spre autenticitate a romancierului. Are loc fortarea Oltului si moare colonelul ce comanda regimentul( intaia companie trecuse apa noaptea). O taranca, Maria Manciulea este retinuta ca urmare a unei acuze de spionaj din partea unui taran din satul ei" a trecut Oltul in fruntea unui regiment. ca sa-i arate drumul". Gheorghidiu face ancheta,desi nu gaseste dovezi si dupa mai multe incercari esuate, femeia ii ajuta pe soldatii romani la trecerea raului, si invingerea inamicului, act ce devine subiect de presa, fiind distinsa cu "Virtutea militara"de aur.

X. Post inaintat la Cohalm. Razboiul naste numeroase confuzii, creeaza legaturi puternice intre oameni, dezvaluie caractere. Foamea, frigul, oboseala, frica sunt lucruri obisnuite. Gheorghidiu se dovedeste pentru oamenii sai un comandant de nadejde si in scurt timp acestia devin adevarata lui familie. Se imbolnaveste si medicul e hotarat sa-l trimita in tara, dar el nu concepe sa paraseasca frontul pentru o boala de stomac, orgoliul nu-i permite parasirea camarazilor si, ascuns intr-un furgon cu bagaje, se intoarce la regimentul sau.

XI. Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu. Capitolul ofera imaginea de apocalips a razboiului. Compania lui Gheorghidiu este atacata de artileria germana, fara a putea sa se adaposteasca, deoarece se afla pe teren descoperit:"suntem asa sub cerul vast si pamantul nu vrea sa ne primeasca. Trasnetele vin mereu in noi, dar flacarile nu le vedem, caci inchidem cu inclestare ochii". Aflat in stare de soc, unul dintre soldati, Marin Tuchei repeta neintrerupt aceleasi cuvinte: " - Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu!".Altul este socat pentru ca a vazut cum un obuz i-a retezat capul lui A Mariei, care "fugea asa fara cap, dupa dumneavoastra, domnule locotenent. A mers cam la 4-5 pasi si pe urma a ingenuncheat si a cazut"."Nu imi dau seama daca oamenii mei au obrazurile murdare de pamant sau de funingine. Abia mai inteleg bocetul, ca o litanie, ca un blestem apocaliptic, din adancul adancurilor parca"."Obuzele care lovesc in mlastina ne acopera din nou obrajii cu noroi, iar cele care cauta muchia malului se apropie si se departeaza. Fiecare explozie ne nauceste batandu-ne mereu tepi de fier, cu ciocanul, in urechi si vuieste groaznic de metalic, ca si cum vagoane de tabla ar cadea de la etaj pe bazalt." "Am avut impresia ca s-au ciocnit doua locomotive, cu un zgomot de iad." Mor 16 oameni din companie.

XII. "Wer kann Rumanien retten?"( cine va putea salva Romania?) intrebare pe care Stefan o gaseste intr-un ziar, iar situatia de pe front devine dificila. Primeste o scrisoare de la Ela, care ii multumeste pentru "ca a fost asa de dragut in chestiunea lirelor"; Ela ii mai spune ca este singura toata ziua, dar el nu crede. Un ofiter german capturat ii spune ca romanii pot pierde razboiul din cauza lipsei de cunostinte militare si a greselilor tactice. Este ranit la mana si nu stie daca de soldati inamici sau de romani care trag din greseala, in timp ce executa ordinul de trecere printr-un foc de baraj al artileriei germane, fara ca sa fie necesara trecerea.

XIII. Comunicat apocrif. Ranit si spitalizat, Stefan se intoarce la Bucuresti si este primit de Ela cu dragalasenie, dar o simte ca o straina. O vede pe Ela imbatranita, pe cale de a-si pierde farmecul si nu il mai atrage. Primeste o scrisoare anonima in care i se dezvaluie ca Ela il insala cu un individ, Gregoriade, pe care o citeste cu indiferenta si-i propune sa se desparta, gandind nepasator: "sunt obosit, mi-e indiferent daca e nevinovata", desi candva "as fi putut ucide pentru femeia asta.as fi fost inchis din cauza ei pentru crima". Isi da seama cu luciditate ca oricand ar fi putut "gasi alta la fel". Ii cere cu seninatate divortul: " - Asculta, fata draga, ce-ai zice tu daca ne-am desparti?". Parasind fara regrete casa in care a cunoscut fericirea, dar si suferinta, Stefan ii daruieste Elei casa in care au stat, casele de la Constanta, bani, "absolut tot ce e in casa, de la obiecte de pret la carti. de la lucruri personale, la amintiri. Adica tot trecutul".

Prin acest deznodamant, conflictul psihologic ratiune/ pasiune isi afla rezolvarea: iubirea isi pierde rangul de valoare absoluta, sfarsind in oboseala si indiferenta. Al doilea conflict, exterior de ordin moral cu familia, cu societatea, cu lumea, isi va gasi rezolvare in hotararea eroului de a dezerta: intelectualul orgolios adus in starea de animal haituit in invalmaseala unui razboi care nu e al lui si refuzul ofiterului care este responsabil pentru vietile oamenilor lui.

Arta narativa ilustreaza modernitate prin memoria involuntara - sunt selectate episoade semnificative, relevante pentru destinul eroilor. Tehnici moderne: analitica, insertia, alternanta, contrapunctul. Stilul anticalofil - refuzul discursului frumos exprima telul scriitorului de a se exprima exact: clar, concis, intelectualizat.

Prin acest roman, Camil Petrescu impune in literatura romana o noua tipologie. Personajele sale fac parte dintre cei care traiesc in lumea inalta a ideilor pure, sunt intelectuali, inteligenti si hipersensibili, insetati de ideal, de adevar, de trairi absolute, traind sub zodia luciditatii:"cata luciditate atata constiinta, cata constiinta atata pasiune, cata pasiune atata drama". Misterul este un alt element modern.

STEFAN GHEORGHIDIU este o proiectie in orizontul fictiunii a scriitorului insusi, un alter-ego care preia experientele personale ale autorului. Este eul narator si eul-constiinta, protagonistul care se povesteste pe sine, naratorul autodiegetic.

Este personajul principal al romanului, face parte din clasa inadaptatilor superiori intelectual si moral in raport cu o lume mediocra, inculta si pragmatica. Spirit lucid si absolutizant, orgolios si inflexibil, Stefan aplica tiparul sau de idealitate iubirii, realitatii, oamenilor din jur, care nu corespund standardelor sale, de aceea rezultand drame ale incompatibilitatii: intre el si Ela, familie, societatea mondena, realitatea tragica a frontului.

Traind profunda drama a cunoasterii, Gheorghidiu descopera caracterul relativ al sentimentelor umane, aspirand spre o iubire unica, irepetabila: " Simteam ca femeia aceasta era a mea in exemplar unic, asa ca eul meu, ca mama mea, ca ne intalnisem de la inceputul lumii, peste toate devenirile amandoi si vrem sa pierim la fel amandoi".

Din sete de ideal si luciditate, personajul traieste profund o drama a incertitudinii si a incomunicarii. Liniile de forta ale caracterului sau nu se intersecteaza deloc cu miscatoarea oglinda a unei lumi pragmatice, imorale si mediocre. Tentativa de a recompune lumea ca spatiu a iubirii care da sens si coerenta haosului de instincte umane, esueaza. Drama lui pleaca din neputinta de impune lumii imperfecte modelul valorilor absolute in care crede. Asista neputincios la transformarea celei pe care o iubeste intr-o femeie avida de bani, de lux si de distractii. "Vedeam cum femeia mea se instraina zi de zi, in toate preocuparile si admiratiile ei, de mine". Suflet hipersensibil, Gheorghidiu sufera din cauza schimbarii Elei, osciland intre speranta, tandrete, disperare, dispret si ura. Suferinta lui provine din faptul ca este un inadaptat pe plan social si sentimental, ca se raporteaza la o ierarhie spirituala si nu sociala ca oamenii din jurul sau. Gheorghidiu sufera si drama omului superior, dominat pe plan social de indivizi inferiori. Exigenta sa este absoluta pentru ca viata este o suma de compromisuri care o fac acceptabila.

Drama lui se consuma pe fundalul unei societati mediocre, dominate de instinctul de proprietate si de dorinta de parvenire: batranul avar, Tache si fratele sau, Nae, politicianul intrat in afaceri, milionarul analfabet Vasilescu Lumanararu, mondenul Gregoriade sunt fiare citadine ce manifesta un profund dispret pentru cultura: "Cu filosofia dumitale nu faci doi bani. Cu Kant acela al dumitale si cu Schopenhauer nu faci in afaceri nicio branza. Eu sunt mai destept decat ei cand e vorba de parale", afirma unchiul Nae. Refuzul eroului de a trai intr-o astfel de lume se exprima prin protestul solitar, gestul de revolta tragica - dezertarea.

Dintre modalitatile de caracterizare a personajului, portretul lui Gheorghidiu este realizat prin caracterizare indirecta, desprinsa din fapte, ganduri, limbaj, gesturi, atitudini si relatia cu celelalte personaje. La acestea se adauga autocaracterizarea, dar si procedee specifice romanului psihologic modern: autoanaliza lucida, introspectia "nu pot gandi nimic", monologul interior, rememorarea, memoria involuntara, fluxul constiintei.

Construit din aceeasi pasta a "sufletelor tari", a celor care "au vazut idei" din teatrul camilpetrescian, Stefan Gheorghidiu ramane un personaj exemplar pentru categoria inadaptatilor superiori care refuza abdicarea de la ideal.

ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, INTAIA NOAPTE DE RAZBOI

ROMAN MODERN, SUBIECTIV

Subiectiv=care are loc in constiinta, care considera ca baza a tot ce exista este constiinta individuala; care are caracter personal, intr-o judecata sau actiune tine seama numai de sentimente, de porniri si de trairi;

Subiectivism= orientare filosofica idealista care neaga existenta lumii obiective, reducand realitatea la constiinta.

In perioada interbelica, Eugen Lovinescu initiaza curentul literar numit modernism, al carui program traseaza noi directii pentru dezvoltarea literaturii romane, printre care: trecerea de la tema rurala la cea urbana, citadina, de la personajele taranesti la cele intelectuale, la crearea romanului de analiza psihologica.

Adept al modernismului lovinescian, Camil Petrescu este cel care prin opera lui fundamenteaza principiul sincronismului, altfel spus, contribuie la sincronizarea literaturii romane cu literatura europeana prin aducerea unor noi principii estetice ca autenticitatea, substantialitatea, relativismul, si prin crearea personajului intelectual lucid si analitic, in opozitie cu ideile samanatoriste ale epocii care promovau "o duzina de eroi plangareti".

In contextul literaturii interbelice, proza lui Camil Petrescu reprezinta izbanda subiectivismului, a reflectie asupra evenimentului. Aceasta apreciere de "Prim autor remarcabil" de proza subiectiva asa cum afirma Eugen Simion, se datoreaza continutului bogat in idei percutante ale eseistului, personajului, conceput ca o proiectie auctoriala - un alter ego al lui Camil Petrescu si structurii care pare sa emita fluxul constiintei.

Aceste aspecte vor reiesi din urmatoarele argumente:

textul e conceput ca un roman-confesiune, este narat la persoana I, prezinta din perspectiva unica o poveste de dragoste si de razboi;

in al doilea rand, relatarea la pers. I imprima subiectivitate maxima si ilustreaza convingerea romancierului: "Sa nu descriu decat ceea ce vad, ceea ce aud, ceea ce inregistreaza simturile mele, ceea ce gandesc eu. Asta-i singura realitate pe care o pot povesti..Din mine insumi nu pot iesi.orice as face, eu nu pot descrie decat propriile mele senzatii, propriile mele imagini";

onestitatea fata de discursul narativ, autorul afirma ca: "eu nu pot vorbi onest decat la persoana I."; are ca urmari impunerea unui continut epic specific, anume mitul constiintei ca reprezentare subiectiva exemplara.

Astfel subiectul propriu-zis al romanului il constituie lumea interioara a eroului, in care se rasfrang    

distorsionat evenimentele exterioare. Epicul se converteste in analitic, faptul in comentariu, trairea si retrairea in cunoastere caci "introspectia eroului, care este contemplatorul si in acelasi timp obiectul contemplat al propriei sale drame, intareste ideea ca relatia cu ceilalti devine in ultima instanta o relatie cu sine, o cautare a eului, a adevarului etic, filozofic si uman".

Naratorul este substituit prin acest tip de discurs cu analistul starilor de constiinta: " nu putem cunoaste nimic decat rasfrangandu-ne in noi insine." Eul naratorului este centrul unic al trairii absolute. Realitatea inconjuratoare este infatisata exclusiv prin constiinta lui Stefan Gheorghidiu. De aici rezulta un roman subiectiv, relatat la pers. I singular, de un narator personaj principal; perspectiva unica asupra realitatii.

Situarea continutului narativ sub semnul eului vine in sprijinul autenticitatii - dezideratul estetic al romancierului si realizeaza identificarea instantei auctoriale cu perspectiva personajului-narator, ilustrand alt imperativ al scriitorului: "sa nu scriu decat ceea ce vad, ceea ce aud, ceea ce inregistreaza simturile mele, ceea ce gandesc eu.Asta-i singura realitate pe care o pot povesti.". Martor al evenimentelor si interpret al acestora, Stefan Gheorgidiu este un spirit lucid si polemic, o natura problematica exemplara, raspunzand exigentelor eseistului: " eroul de roman presupune un zbucium interior, convingere profunda, un simt al raspunderii dincolo de limite.". Romancierul propune o noua tipologie umana: intelectualul.

- Tema razboiului; razboiul definit de erou ca "sinceritate aproape de pamant si piatra" estompeaza drama iubirii, il ajuta sa se clarifice si ii prilejuieste trairea intensa a unui fenomen care-i reveleaza esenta conditiei umane. Trecand prin razboi, Gheorghidiu se vinde de vanitatea erotica, iluzia pasionalitatii care-i dicta ganduri ca acestea: "Simteam ca femeia aceasta era a mea in exemplar unic, asa ca eul meu, ca mama mea." si se simte prizonierul autosugestiei: "Prabusirea mea launtrica era cu atat mai grea, cu cat mi se rupsese totodata si axa sufleteasca".

In roman, timpul impune modalitatea narativa de ordonare a episoadelor in functie de intuitia si afectul personajului, ia forma duratei subiective si ii provoaca eroului tendinta de a reactualiza momente anume pentru a fi atent analizate, pe baza memoriei involuntare. Aceasta se realizeaza cu ajutorul subsolurilor in care autorul intervine cu argumente, solicitand cititorul la o dezbatere pe care Serban Cioculescu o numeste "sistem de oglinzi paralele". Eliberat de cronologie, timpul ofera romanului o libertate absoluta de miscare, prezentul fiind timpul preferat al naratiunii.

Prezentului psihologic ii corespund ca tehnici narative, monologul interior si mai ales jurnalul, tip de literatura caracterizat prin reflexivitate. Protagonistul se afla intr-o cautare orgolioasa a sinelui autentic, ce impune mesajul cartii: adevarul nu se dezvaluie niciodata deplin, dar dupa stingerea iubirii, el nu mai conteaza pentru erou;

Refractar la scrisul frumos, metaforizant, adept al anticalofilismului, Camil Petrescu considera ca relatarea intr-o opera trebuie sa fie precisa si concisa "ca intr-un proces verbal". romancierul ordoneaza gandurile eroului intr-un registru specific al analizei psihologice, pentru a reda dramatismul unei existente aflate sub tirania constiintei absolute: "poteci de moarte am in suflet, stare de veghe cu toate simturile la panda, mi s-a innegrit sufletul".