Structura unei lucrari

STRUCTURA UNEI LUCRARI

NUMELE AUTORULUI Ordinea este prenume-nume. Titlurile stiintifice, gradele didactice nu se pun, de regula. Pot fi mentionate pe coperta IV, pe contrapagina filei de garda.

TITLUL Exista, incontestabil, un talent al gasirii titlului celui mai adecvat unei lucrari. El trebuie sa fie, intr-adevar, intr-o lucrare stiintifica, "un rezumat" al ei. Titlul trebuie sa cuprinda in el ideea si domeniul exegezei, sa fie simplu si concis. De aceea titlurile metaforice se vor evita, preferindu-se cele explicative. Se recomanda ca un titlu sa aiba 10-12 cuvinte care sa permita indexarea si clasificarea lucrarii. Sint foarte multe titluri care nu stii ce vor sa spuna, sau textul spune lucruri relativ banale, dar titlurile sint specioase, inchise. Se folosesc, ca figuri de stil, elipsele (totale sau partiale) si hiperbatul (procedeu retoric prin care se intrerupe fortat ordinea obisnuita intr-un enunt, prin introducerea unui terme sau mai multi, care inverseaza topica: ex: M.Eminescu - "Lacul"), ceea ce ajuta la scurtarea lui. Absenta sau elipsa se aplica in special verbelor a fi, a avea, a obtine.

Sint de evitat titluri invechite precum: Incercare . , Studiu asupra . , Cercetarea . , Abordarea experimentala a unui . , Prolegomene la . , Asupra . etc. Multe titluri vizeaza relatia dintre doua fenomene si poarta titluri de concepte legate prin conjunctia si. Literatura si societate etc.

INTRODUCEREA

Introducerea este foarte importanta pentru ca ea cuprinde toate intrarile, de continut si metodologice, in cercetarea temei. Partile importante ale ei sint:

- Motivatia alegerii temei de cercetare;

- Stadiul actual al cercetarii temei respective;

- Argumentarea utilitatii cercetarii;

- Premisa (sau ipoteza) cercetarii, adica anticiparea unor rezultate;

- Corpusul sau indicarea materialului pe care se bazeaza cercetarea;

- Metoda(ele) adoptata(e);

- Principalele etape ale cercetarii (pe principalele capitole);

- Ce isi propune sa aduca nou lucrarea; contributia personala;

Precizari terminologice (daca este cazul de termeni polisemantici, imprecisi etc.).

PREFATA, CUVINTUL INAINTE etc. cind sint scrise de altcineva - de regula o autoritate stiintifica in chestiunea cercetata - se scriu cu un alt caracter de litera decit textul lucrarii. Cind comentariile semnatarului se vor mai dezvoltate, textul se asaza la sfirsitul lucrarii, ca POSTFATA. In ambele cazuri, aceste texte sint un fel de "carte de vizita", intarind interesul pentru cartea respectiva.

TRATAREA

Tratarea subiectului presupune sustinerea cu argumente a propriilor pareri sau respingerea altora.

CONCLUZIILE

Concluziile pot fi partiale (la sfirsit de capitole) si finale. Ele pun in evidenta opiniile originale ale autorului in ordinea succedarii lor.

Acestea sint strins legate de introducere, pentru ca infirma sau confirma ceea ce s-a obtinut prin cercetare. Si ele sint foarte importante, numai ca pentru cititor, si pentru ca foarte multi din lectori "intra" in textul lucrarii incepind cu aceste concluzii, sa vada daca il intereseaza sau nu lucrarea. Ele trebuie sa cuprinda obligatoriu contributia teoretico-metodologica originala a autorului, aplicabilitatea rezultatelor, dar si limitele investigatiei, precum si eventualele directii de continuare, pentru edificarea cit mai completa a temei cercetate.

REZUMATUL

Rezumatul informeaza cititorul, pe scurt, despre continutul lucrarii. Pentru a intra in circuitul international se obisnuieste si o forma a rezumatului in limbi straine. Se face si la articol si la carte. Rezumatul este fie un adaos la lucrare, fie este introdus ca un "op" independent menit a fi distribuit, ca substitut al lucrarii (tezei) altor cititori care nu au acces la textul in integralitatea lui. De aceea, redactarea lui trebuie sa corespunda tuturor acestor exigente, ceea ce inseamna: includerea ideilor din introducere, rezumarea cuprinsului pe capitole si subcapitole, concluziile si prezentarea bibliografiei.

BIBLIOGRAFIA

Bibliografia cuprinde doar lucrarile citate in text. Lucrarile citite dar nefolosite se trec la note sau bibliografia capitolelor (daca exista).

Bibliografia lucrarii se plaseaza la sfirsitul lucrarii, dupa Anexe si inainte de Indicele de nume (etc.) si Cuprins.

Se practica mai multe feluri de ordonare a bibliografiei:

cronologic, dupa data primei aparitii a operei;

pe capitole separate (conform planului lucrarii);

pe subiecte: studii teoretice, beletristica, de referinta critica etc.;

pe perioade istorice (sint mai complicate si mai greu de realizat);

in ordinea alfabetului romanesc; cea mai recomandata si utilizata.

De regula, lucrarile se scriu in ordinea alfabetica a numelor autorilor, numerotindu-se cu arabe urmate de punct; cind sint doi sau mai multi autori pentru o lucrare, regula privitoare la ordinea alfabetica este valabila doar pentru primul nume.

REFERINTELE BIBLIOGRAFICE

Trimiterile din text la bibliografie se fac scriind drept, intre paranteze, numarul de ordine al lucrarii si pagina; exemplu: [3, p. 291], fie in note de subsol (de picior) sau de final de capitol sau lucrare.

Nu se recomanda trimiteri scrise numai sub forma de exponent; exemplu: [3].

Titlul lucrarii se scrie exact cum este tiparit in publicatia citata, cu mentiunea ca in cazul limbii romane ortografia trebuie actualizata conform normelor Academiei Romane.

De regula, ordinea datelor este urmatoarea: prenumele (eventual la barbati: initiala) si numele autorului, titlul lucrarii (scris italic), volumul, orasul, editura (facultativ), anul, pagina; Cind numele autorilor se scriu cu litere mari, se numeste "CAPITALUTE". Se folosesc la titluri, la bibliografie etc.

AL. SURDU, Vocatii filosofice romanesti, Bucuresti, Editura Academiei Romane, 1995, p. 61.

Varianta: C.Negruzii, ALEXANDRU LAPUSNEANU, (Bucuresti: Ed.Albatros, 1990), p.200. (daca este cazul se pune numarul volumului, in felul: II, p.200.

Pentru volumele aparute inainte de 1900 nu este nevoie sa se scrie editura.

Exemple de scriere a bibliografiei, dupa nomele Editurii Academiei:

Ghetie, I., Mares, Al., Graiurile dacoromane in secolul al XVI-lea, Bucuresti, Editura Academiei Romane, 1974.

Nota: in orice indicatie bibliografica nu se prescurteaza prenumele din proprie initiativa. I., de exemplu, poate sa insemne Ion, Ilie, Ioan, Iancu, Irinel etc.

In general, se respecta felul in care isi trec autorii numele si prenumele pe carte sau articolul citat. (G.Calinescu, nu Gh.Calinescu sau George Calinescu).

Titlul prescurtat: (Calinescu, 1941, 127; CALINESCU[1], 1941, 127) sau (G.Calinescu, Istoria . , ETC.) Paranteza poate fi rotunda sau dreapta.

Unii autori, conform traditiei, se scriu cu numele inaintea prenumelui: Dante Alighieri, Leonardo da Vinci etc.

Dupa indicatia bibliografica se pune punct!

NOTELE DE SUBSOL (sau de picior) sau de sfirsit de capitol (carte)

Notele se marcheaza cu cifre sau asterisc, mai rar (nu si cu paranteze), la umarul cuvintului, inaintea semnului de punctuatie; la sfirsit de propozitie sau fraza, trimiterea se plaseaza dupa punct, daca se refera la intregul enunt, sau inainte de punct, daca se refera la unul sau mai multe cuvinte si notiuni ori la un cuvint izolat care incheie propozitia sau fraza. Cu toate acestea, este de preferat inchiderea frazei in punct (si ordinea: ghilimele inchise + nota + punct).

PC-ul faciliteaza, prin programele sale de editare, scrierea automata a acestora intr-o maniera care leaga intrinsec numarul notei de textul ei. Nu este deloc recomandabil punerea notelor "manual", pentru ca in caz de repaginare ele se disperseaza, incurcind textul.

Notele cuprind informatii diverse privind sursele, informatii despre autor, tema etc., orice care sa faciliteze buna intelegere a textului.

Cele mai practice sint notele de subsol pentru ca cititorul afla aceste informatii imediat, coroborindu-le imediat cu textul. El nu trebuie sa le caute mereu la sfirsitul capitolului sau cartii, fragmentind astfel intelegerea.

Daca o lucrare contine note de picior, acestea se vor marca intr-un singur mod (cu cifre arabe sau asteriscuri). Toate notele mentionate pe o pagina trebuie sa se regaseasca in subsolul paginii respective.

Citarea unui articol

Al.Ionescu, "Despre postmodernism", in: Caiete critice, (Bucuresti), X , (2004), nr. 4, mai-iunie, p.208.

Cind, dupa o nota de articol, se pune la sfirsitul ei semnul + , inseamna ca informatia de baza se afla la pagina indicata, dar si la altele din aceeasi revista.

Cind lipseste un element de identificare se pune -

I.Minulescu, - (Buc., Minerva, 1998)

Alte PRECIZARI PRIVIND elementele de identificare ale unei lucrari

Supracoperta (facultativ), coperta, pagina de garda, coperta interioara. Pe aceasta din urma se consemneaza (de regula) datele de identificare ale cartii. Daca lipsesc de aici, se pot afla pe a doua pg. a cartii sau in caseta editoriala din josul ultimei pg. a volumului.

Numele autorului se reproduce exact asa cum semna acesta: G.Calinescu, B.P.Hasdeu, Ov.Densusianu, Ion Pillat etc.

Titlurile si subtitlurile se subliniaza in ms. pentru a fi culese cu italice. Nu se pun intre ghilimele. Intre ele se pune punct.

Editia se scrie incepind cu a doua.

Volumul se scrie cum apare si in foaia de titlu. Daca sunt mai multe volume, cu titluri diferite, se scrie astfel: Sextil Puscariu, Limba romana.I. Privire generala, Buc., 1940; II. Rostirea, Bucuresti, 1959.

Colectia (daca exista), inaintea titlului editurii: Col.Studii, Ed.Univers, Buc., 1990.

Cuvintul "Editura" se scrie numai daca apare in nume, altfel nu: d.e.: Ed.(itura) Cartea Romaneasca, dar Polirom, Paralele 45, Univers Enciclopedic etc. Editurile foarte cunoscute pot fi mentionate cu sigle: EPL, EDP, EA etc.

Locul de aparitie, cind nu este specificat, dar poate fi dedus, se scrie intre paranteze drepte: [Bucuresti]. El poate fi si prescurtat: Buc. (mai ales), dar Cluj-Napoca, Iasi, Timisoara etc. La cartile mai vechi se scrie [f.l.] = "fara loc."

Anul de aparitie, cind lipseste se scrie [f.d.] = "fara data" sau f.a. ("fara an").

Numarul de pagini este indicat in cifre romane sau arabe.

Indicele reprezinta o lista ordonata alfabetic a chestiunilor sau cuvintelor tratate in volum (indice de materii) sau a autorilor citati in lucrare (indice de autori).

Tabla de materii, cuprinsul, sumarul poate fi la inceputul (cel mai frecvent) sau la sfirsitul cartii.

Dupa caz se mentioneaza si numarul de planse, harti, CD-uri etc.

In cazul volumelor colective se dau: Institutia sub egida careia apare lucrarea, Titlul (si subtitlul), Autorii (numai daca nu figureaza pe coperta interioara), Coordonatorul (redactor, redactor responsabil), Volumul (cu subtitlul), Editura, Locul de aparitie, Anul de aparitie, Numarul de pagini, Eventualele anexe.

In cazul publicatiilor periodice (anuar, revista) se scriu: Autorul, Titlul si subtitlul (intre ghilimele!), Volumul sau tomul, Anul aparitiei, Numarul sau fascicula, Numarul de pagini, locul de aparitie a periodicului (numai exceptional, pentru a evita omonimele titlurilor):

EX: "Manuscriptum". Revista trimestriala de istorie literara a Ministerului Culturii. Director fondator: Perpessicius. Redactor-sef: Petru Cretia, XXI, 1990, nr.2 (79).

Abrevierile, cele acceptate de Academie (ca norma), sint cuprinse in dictionare (vezi DOOM). Ele sint de evitat in textele beletristice. Se pot folosi insa in lucrarile stiintifice in text, paranteze sau note de subsol.

a.c. = anul curent

a.m. = antemeridian

art. = articol

bd. = bulevardul

cap. = capitol

cca. = circa

cf. = compara

d. ex. = de exemplu

Dl, D-lui = Domnul, Domnului

D-na, D-nei = Doamna, Doamnei

Dr. = doctor

D-ra, D-rei = Domnisoara, Domnisoarei

Dvs. = Dumneavoastra

etc. = se scrie etc., si nu ecc. si se pronunta et cetera, adica "si celelalte", iar nu eccetera sau ectetera. Aceasta prescurtarea se pune dupa lucruri. Dupa nume de persoane nu se pune etc., ci et al = "si altii"

ibidem sau ibid. = "acelasi autor, aceeasi carte"; (se pot inlocui cu op.cit sau loc.cit.)

1.- G.Calinescu, ISTORIA . , p.3.

2.- ibidem sau ibidem, p.44.

idem sau id.= se afla la "acelasi autor"; eventual "aceeasi carte". Daca referirea se face la alta pagina, ea se nominalizeaza intr-o nota aparte

1.- G.Calinescu, ISTORIA . , p.110.

2.- idem, PRINCIPII DE ESTETICA . , p.112.

3.- G.Calinescu, ISTORIA . , p.15.

4.- idem, p.222.

ms., mss. = manuscrisul, manuscrisele

n. = nota

n. trad. = nota traducatorului

n.a. = nota autorului

N.B. = nota bene

N.B. = nota bene

n.ed. = nota editorului

p. = pagina (dar: pp. = paginile)

passim = "raspindit peste tot", fiind greu de identificat o anume pagina

p.m. = postmeridian

P.S. = post scriptum

pass. = (passim) in diferite locuri

r. = rind

s.n. = sublinierea noastra

Sf. = Sfintul, Sfinta

supra, "mai sus", iar infra, "mai jos" (supra p.9)

sq.(sequentia) = si urmatoarele

s. cl. = si celelalte/ceilalti

s.a. = si altele/altii

s.a.m.d. = si asa mai departe

si colab. = si colaboratori

urm. = urmatoarele

v. = vezi

vol. = volumul

vs. (versus) = impotriva,

La traduceri, pentru a se marca cuvintele straine din original (d. ex., cuvintele frantuzesti dintr-un text englezesc), se va face nota de subsol cu indicatia sumara (in cazul nostru): in fr. in orig.

CUPRINSUL sau SUMARUL sau TABLA DE MATERII

Reprezinta tot un fel de "rezumat", dar pur formal, al lucrarii, inventariind in totalitate structura acesteia pe parti, capitole, subcapitole, anexe etc., urmate de numarul paginii unde pot fi gasite. De regula, se asaza la inceputul lucrarii, dar si la sfirsitul ei.

ANEXELE:

MATERIALUL ILUSTRATIV

Figurile se prezinta separat de text si trebuie sa fie alb-negru, nu color, cu un contrast foarte bun, fiind de preferat ca ele sa nu depaseasca formatul de text al paginii la care va fi tiparit.

In cazul diagramelor care reprezinta variatii calitative, pe axele de coordonate (la capete si in

afara desenului) se vor indica doar simbolurile marimilor in cauza; in schimb, in cazul diagramelor cantitative axele de coordonate vor cuprinde valorile si unitatile de masura corespunzatoare marimilor ce variaza.

Figurile se numeroteaza in continuare pe capitole (analog formulelor).

Trimiterea din text la o anumita figura sau mai multe figuri se va face astfel: fig. 5 sau fig. 4 si 6 sau fig. 5.9.

Legenda si numarul figurii se culeg cu corp mai mic cu 2 pt fata de corpul de baza.

In cazul in care figura nu este scanata, desenul se prezinta executat pe calc.

Fotografiile se prezinta in original.

MATERIALUL TABELAR

Programele de calculator ofera modele (tipare) de multe tipuri de tabele, grafice, diagrame, menite sa sustina expresiv informatiile din cercetare.

Se vor evita, pe cit posibil, tabelele mari, care depasesc in latime formatul paginii de text la care va fi tiparit.

Tabelele dintr-o lucrare trebuie sa aiba o prezentare unitara. Se recomanda ca fiecare sa fie numerotat si sa aiba un titlu. Titlul se scrie drept si centrat deasupra tabelului. Numerotarea tabelului se face deasupra titlului.

Trimiterile din text la tabele se vor face scriind drept cuvintul .tabelul. urmat de numarul lui.

Daca exista tabele care cuprind note, acestea se vor scrie imediat dupa tabel, nu la piciorul paginii si nici in corpul tabelului.

INDEXUL sau indicele de materii sau nume: persoane, localitati, nume de titluri de opere etc

Toate acestea reprezinta un instrument foarte util de "lecturare" a cartii. El usureaza studierea textului cind acesta este mai mare.

Se redacteaza dupa forma finala, manuscris sau tiparita, a lucrarii, pentru a putea adauga numarul real al paginilor unde se gasesc numite.

Organizarea este, de regula, alfabetica; in cazul unor teme, domenii, concepte etc., se alatura lor si termeni, concepte etc. subordonate, tot alfabetic. De exemplu: LITERATURA. comparata, orala, populara, scrisa, etc.

In diferite limbi numele de autor se citeaza diferit. In romana: Al.Rosetti; in fr. A.Rosetti etc. Numele duble sau multiple se claseaza alfabetic dupa primul nume. (ex: Bratescu-Voinesti, Al.I., Radulescu-Motru, C. etc.; cratima este optiunea celui care semneaza astfel ). Particula de se scrie: Saussure, Ferdinand de, dar si Martin du Gard, Roger. Cele mai dificil de asezat sunt numele spaniole.

DATAREA textului ajuta prioritatea ideilor, daca publicatia intirzie aparitia, justifica ne citarea unor lucrari aparute ulterior predarii ms. pentru tipar etc.