Umanismul si rolul cronicarilor

Umanismul si rolul cronicarilor

I.           Umanism si Renastere in Europa si in Tarile Romane

II.        Rolul cronicarilor umanisti. Formarea constiintei istorice

II.A Necesitatea identitatii nationale argumentata in incipitul lucrarilor

II.B Teorii ale latinitati limbii si poporului roman

III. Rolul cronicarilor. Forme incpiente de literatura

III.A Arta portretului la Grigore Ureche

III.B Arta descrierii la Miron Costin

III.C Arta narativa la Ion Neculce

IV. Rolul cronicarilor ca deschizatori de drumuri in literatura romana

V.          Concluzii

Umanismul si rolul cronicarilor

~lucrare de sinteza

"Biruit-au gandul sa ma apucu de aceasta truda, sa scot lumii la vedere felul neamului, din ce izvor si semintie santu locuitorii tarii noastre.

(M. Costin- "De neamul moldovenilor")

Emblema fondatoare a identitatii poporului roman este purtata, in deplina armonie cu artisticul, de catre cronicarii umanisti.

I. Figurile impozante ale epocii umaniste au ramas profund inradacinate in tezaurul istoriografic romanesc gratie actiunilor lor constructive in ceea ce priveste zamislirea constiintei istorice, consolidarea limbii nationale si conturarea contextului cultural.

Perioada existentei marilor cronicari a fost traversata, asadar, de curentul cultural numit "Umanism" din cadrul epocii Renascentiste, a carui doctrina circula in jurul relevarii si valorificarii atei antice greco-latine. "Fiintat" inital in Italia, umanismului i s-a largit semnificativ si alert spatiul de acoperire patrunzand pe totalitatea Europei Occidentale, iar apoi, gradat pe teritoriul Europei de Est.

Pe plan international, ecouri celebre umaniste poarta numele de: Marsilio Ficino, Pico Della Mirandola, Niccolo Machiavelli si Giovanni Boccaccio in Italia, François Rabelais si Montaigne in Franta, Thomas Morus si Francis Bacon in Anglia, si nu in ultimul rand, Erasmus din Rotterdam in Tarile de Jos.

Pe teritoriul Tarilor Romane, "marci" ale influentelor umaniste s-au desavarsit abia in secolul al XVII-lea, pana in acest moment, curentul creionandu-se treptat in celelalte colturi lae plaiului romanesc.

In Transilvania, izul umanist s-a accentuat in mediul maghiar si german prin scrieri in limba latina. O legenda umanista rasunatoare in acest cadru a fost Nicholaus Olahus, iar alaturi de el in secolul al XVI-lea se remarca Johannes Honterus si Johann Sommer.

Acelasi secol, aceleasi influente, insa un alt mediu de manifestare - tinutul Moldovei si Tarii Romanesti. Teritoriile reprezinta "campuri de batalie" cu umanismul occidental. Insa secolul al XVII-lea atrage dupa sine o asa-numita "Renastere slavona" sustinuta de nume precum: Udriste Nasturel, Nicolae Milescu si Petru Movila.

Reluand informatia privitoare la simbolurile secolului al XVII-lea, marturii renumite ne indreptatesc sa largim sfera culturala a epocii prin personalitatile complexe ale unor intelectuali demni de etichetajul de "Umanisti" datorita cunostiintelor vaste, preocuparilor istorice si "edificarii" maretiilor Antichitatii, dar si a afirmarii latinitatii limbii si romanitatii poporului roman. "Identitati" care indeplinesc toate aceste "cerinte" sunt: Grigore Ureche, Miron Costin, Constantin Cantacuzino si Dimitrie Cantemir.

II.A Paleta complet definita a acestor oameni de seama ai tabloului cultural romanesc a reusit sa "cromatizeze" in prim-planul sau o triada a pastelurilor identitatii "romano-moldo-vlahilor".

Primordial, aceasta a "inimii durere" a fost scanteia ce "a pompat" in mintea romaneasca "desteptarea" constiintei istorice. Dovezi ale existentei acestei chemari launtrice de "a lasa izvod pre urma" sunt detinute de "predosloviile" lucrarilor.

Constantin Cantacuzino isi argumenteaza cu fermitate, aparitia operei sale "Istoria Tarai Rumanesti" afirmand "Fara istorie nu numai de rasul altora suntem, ci si orbi, muti, surzi suntem de lucrurile si faptele celor mai de mult ce intr-acest pamant s-au intamplat si s-au facut, cari de nevoie inca ne era si ne ieste a le sti, pentru ca sa putem sti traiul vietii noastre a tocmi".

Aceeasi idee o sustine si reformuleaza Ion Neculce in creatia sa "Letopisetul Tarii Moldovei" spunand: "Deci, fratilor cetitorilor, cu cat veti indemna a ceti pre acest letopisatu mai mult, cu atata veti sti a va feri de primejdii si veti fi mai invatati a dare raspunsuri la sfaturi ori de taina, ori de ostire, ori de voroave, la domni si la noroade de cinste".

II.B Pe planul secund al zestrei cronicaresti se afla teoriile sustinute cu privire la latinitatea limbii si poporului roman. Letopisetele sunt principale documente atestatoare ale latinitatii limbii romane.

"De la ramleni, cele ce zicem latina [ . ] de ne-am socoti pre amanuntul, toate cuvintili le-am intelege", "socoteste" Grigore Ureche. Referitor la romanitatea poporului, cei care pledeaza in acest sens sunt, cu preponderenta, reprezentantii Scolii Ardelene precum Petru Maior, a cariui convingeri denotau faptul ca "Pe romani si numele si faptura impreuna cu toate plecarile lor cele firesti ii vedeste a fi vita de romani cei vechi, carii oarecand peste toata lumea domnea" ("Dialog pentru inceputul limbei romane").

III. Ciclul triadic se uniformizeaza in spirit artistic, intrucat cronicarii si cronicile lor sunt "parintii" literaturii romanesti, constituind adevarate izvoare initiatoare pentru urmasii lor.

Datorita deschiderii culturale cronicaresti si stilului inedit, in aceasta perioada se-mpletesc trei forme ale mimentismului: arta portretului, descrierii si narativa.

III.A Arta portretului prinde contururi metaforice prin viziunea pulsand in origini a cronicarului Grigore Ureche. Lucrarea sa celebra este "Portretul lui Stefan cel Mare", dovada clara a stiului original, de adancime, care insista pe detalii si trasaturi de caracter: La lucru de razboaie mester, unde era nevoie insusi sa varaia, ca vazindu-l ai sai, sa nu sa indarapteze, ci pentru aceia raru razboiu de nu biruia".

III.B Cel care exceleaza in arta descriptiva este Miron Costin Descrieile sale inconfundabile se individualizeaza printr-o privire panoramica asupra obiectivului descris si prin evidentierea specificului sau cu ajutorul paralelismului. Ipostaza de narator-martor il va ajuta sa "picteze" tabloul memorabil al "Invaziei lacustelor", creatia ce atesta profesionalismul sau in arta "culorilor": "Sa radica in sus de la om o bucata mare de ceia poiada, si asea mergea pe deasupra pamantului, ca de doi coti, pana in trei sulite de sus, tot intr-o desime si intr-un chip."

III.C Arta narativa il are ca "intemeietor" pe Ion Neculce, cronica lui fiind "cea mai colorata, mai simpla si mai fermecatoare in naivitatea ei."(N. Iorga). 'O seama de cuvinte ce sunt auzite din om in om, de oameni vechi si batrani si in letopisete nu sunt scrise' este o "aplicatie" scriitoriceasca unica abundand in imagini artistice cu un aer "carcotas": "X. Dupa ce au luat Bogdan-voda domnia, au si triimis pre Tautul logofatul sol la turci, cand au inchinat tara la turci. Si ase vorbascu oamenii, ca l-au pus viziriul de au sedzut inaintea viziriului pre macat, si n-au fost avand mestei la nadragi, ca, tragandu-i cibotile, numai cu coltuni au fost incaltat. Si dindu-i cahfe, nu stie cum o va be. Si au inceput a inchina: "Sa traiasca imparatul si vizirul!". Si inchinind, au sorbit felegeanul, ca alta bautura."

IV. Am amintit anterior de latura orizontica pe care o infatiseaza cronicarii urmasilor lor, fara a exemplifica, insa, aceasta afirmatie. In acest scop putem "innoda" legaturi intre "produsele" lui Miron Costin si Mihai Eminescu si Ion Neculce si Vasile Alecsandri.

"Viata lumii" lui Costin si "Glossa" lui Eminescu sunt doua nestemate ale filosofiei existentiale, ce stau sub semnul a    doua principii guvernatoare: "carpe diem" si "fortuna labiris". Desi registrele stilistice si lexicale nu se suprapun perfect diferentiindu-se prin: structura de suprafata, limbaj si atitudinea eului, in adancime, tema tratata estetic prin epitete metaforice este aceeasi- efemeritatea vietii: "Cele ce trec nu mai vin, nici sa-ntoarca iara" ("Viata lumii"), "Vreme trece, vreme vine" ("Glossa").

"Legenda VIII" a lui Neculce si "Dumbrava Rosie" a lui Alecsandri poarta insemnul imagisticului. Ilustrand secventa pedepsirii lesilor prin arat cele doua legende se contopesc formand un tot unitar al povestirilor arhaice, in cadrul carora, aratul este conceput metaforic ca o veriga in lantul vital: "In a lor brazde"("Ion Neculce"), "au fost arand cu dansii"("Vasile Alecsandri").

V. Multipla "indeletnicire" a scrierilor cronicaresti, cat si apartenenta lor in albumul muzeologic al Romaniei de azi, confera creatorilor lor titlul de "temple" identitare ale istoriei neamului romanesc.