VOCATIVUL in romanul MOROMETII

VOCATIVUL in romanul MOROMETII

INTRODUCERE

Intre limbile romanice, romana a mostenit si a imbogatit cel mai puternic vocativul. Desinenta latina -e a fost extinsa si la alte clase flexionare si i s-au adaugat alte desinente, create pe teren romanesc, imprumutate sau intarite de influente ale altor limbi. In afara de formele desinentiale, au aparut mai recent unele omonime cu nominativul. De aceea, vocativului cu marca morfololgica i se asociaza adeseori o intentie, o coloratura stilistica, o atitudine afectiva care poate deturna sensul. Romana este singura limba romanica care are forme de vocativ atat la declinarea masculina (barbate, omule), cat si la declinarea feminina nearticulata (bunico), precum si la pluralul masculin si feminin articulat (oamenilor, fetelor), ceea ce dovedeste ca vocativul este o categorie morfologica vie (Al. Niculescu, Note asupra vocativului romanesc, p. 532.)

Vocativul poate avea mai multe forme: fie cu desinenta specifica (baiete, baiatule, trenule, fato), fie omonime cu nominativul - articulat hotarat (baiatu(l), fata, baietii, fetele) sau nearticulat (chelner, baieti, fete)[1].

Conform GALR, cazul vocativ se caracterizeaza prin nondependenta sintactica, spre deosebire de de celelalte cazuri (N, AC, G, D), care admit relatii de dependenta in cadrul enuntului. Vocativul poate reprezenta un enunt de sine statator sau poate fi inclus, ca element incident, in structura enuntului, fara a contracta relatii sintactice cu celelalte componente . Vocativul are o topica libera si se caracterizeaza prin absenta functiilor sintactice.

Vocativul este cazul adresarii, reprezentand indicarea explicita de catre locator a alocutorului, ca destinatar al mesajului imperativ (o chemare, un ordin, o amenitare sau o rugaminte), al celui asertiv (de informare, de opinie, de argumentare etc.) sau al celui interogativ[3].

VOCATIVUL in romanul MOROMETII

Lucrarea de fata isi propune sa urmareasca folosirea vocativelor in romanul Morometii (vol.1) de Marin Preda.

In acest roman, se remarca o productivitate crescuta a numelor in cazul vocativ, fie neinsotite (Moromete), fie combinate cu alte parti de vorbire (interjectii: mai Birica, ba Balosule, fa Polino, pronume, nea Ilie, nea Achime etc.)

Substantivizarea adjectivelor este un procedeu frecvent in limba romana, mai mult de o patrime din totalul adjectivelor romanesti supunandu-se acestui procedeu de conversiune[4]. Mijloacele sunt numeroase (articularea, asezarea in pozitie predicativa, etc), dar un loc aparte il ocupa atasarea desinentei de vocativ.

In relatia cu Catrina, nevasta a doua a lui Moromete, acesta nu ezita sa foloseasca termeni cu valoare invectiva, cu un rol depreciativ si ironic: - De ce sa mancam cainele, fa, proasto? De ce sa mancam, fa, zaltato, sarito de la locul tau? E bun de mancat cainele, fa? In acest enunt, vocativele propriu-zise sunt precedate de interjectii de interpelare populare (fa-interjectie adresativa, specializata pentru genul feminin), dezvoltandu-se chiar grupuri nominale ce au ca centru de grup fie un adjectiv calificativ proasto, fie adjectivele participiale zaltato, sarito (de la locul tau). Aceste adjective evaluative au mai mult un rol de insulta la adresa destinatarului. Majoritatea acestor jigniri fac referire la calitatea morala a interlocutorului, insa nu sunt trecute cu vederea nici defectele fizice.

Adeseori, adresarea este insotita de invective: - Hai , ma! Hai, ma! Prapaditule! Lovi-o-ar moartea de treaba, va imbolnaviti asa, fara nici o socoteala. Ce vreti voi de la mine, nenorocitilor? Pe ma-ta si pe tine, chiorule!

Moromete se adreseaza calului sau, care tocmai scapase pe neasteptate din grajd si voia sa iasa la drum, cu un adjectiv substantivizat, care are trasatura semantica [+ uman]:

- Nea indarat, blegule, unde vrei sa te duci?

Nea, n-auzi, surdule!

Se remarca utilizarea frecventa a vocativului in -e:

Sa tii minte ca la noapte o sa ploua. Daca da ploaia, o sa facem o gramada de grau, Tudore!, Ce facem, Paraschive? sau Paraschive, tu unde esti, ma?,

dar si a vocativului in -o:

Spune, Catrino, ce ai tu? Spune, n-auzi?

Catrino, ia fa, secerile astea .

Uneori, vocativul substantivelor proprii este insotit de pronume de politete: Neata, dom'le Florica!, ca forma a politetii pozitive. Formula nominala de adresare domnule este trunchiata si alaturata formulei de salut colocviale 'neata produce o ruptura in interiorul constructiei ce se vrea a fi politicoasa.

-Hai, nea Ilie, hai, nea Ilie!Ce dracu , nea Ilie, izbucneste agentul infuriat.

In vorbirea lui Moromete, sunt coocurente vocativul in -e cu cu nominativul nearticulat in -a: - Ce v-am facut eu voua si ce nu v-am dat, Paraschive si Nila? urla el .

Utilizarea in cazul numelor proprii a formelor desinentiale denota un grad mai ridicat de intimitate, de apropiere: De unde sa platesc, Jupuitule, ii cere el sfatul plin de bunavointa.

Se remarca vocativul cu rol de apozitie pe langa pronume personale, numele propriu fiind antepus: - Nila, tu ce zici, ma, sa se duca ala cu oile la Bucuresti?

In exemplul: Doamne sfinte, cum canta flacaul asta!, vocativul isi pierde functia de adresare, numele de divinitate din invocatii devenind interjectie si avand rolul de a exprima o reactie emotiva a locutorului

Vocativele dar si celelalte formule de adresare (invective, interjectii) utilizate de personaje reprezinta, in acest roman, o marca a oralitatii, facand, de multe ori, transparenta personalitatea personajelor, tradandu-le starile de spirit, atitudinea, apartenenta la un anumit stil de viata, la o anumita comunitat, in cazul de fata existenta desfasurata intr-un mediu rural, traditional, debarasat, in genere, de politetea negativa, artificiala a unei lumi cosmopolite, dar si un mediu supus unor schimbari specifice perioadei interbelice, unor drame, unor conflicte si tensiuni, care au lasat urme adanci in sufletele oamenilor.

BIBLIOGRAFIE

CROITOR BALACIU, BLANCA, Vocativul in romana actuala, in Gabriela Pana-Dindelegan (coord), Traditie si inovatie in studiul limbii romane: actele celui de-al 3-lea Colocviu al Catedrei de Limba Romana, Bucuresti, Editura Universitatii Bucuresti, 2004

GALR = Gramatica limbii romane, Bucuresti, Editura Academiei Romane, 2005

PREDA, MARIN, Morometii, vol.I, Editura Albatros, Bucuresti, 1937

TOSA, ALEXANDRU, Elemente de morfologie, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1983