Conditiile somato-psihice determinare in munca intelectuala

Conditiile somato-psihice determinare in munca intelectuala

Luind cunostinta de mecanismele intime, neuronale, ale proceselor cerebrale la invatatura mai ales, se poate cadea in greseala considerarilor oarecum simpliste, localiciste. S-ar putea crede, cu alte cuvinte, ca munca intelectuala apartine in exclusivitate sistemului nervos, asa cum gresit credeau unii ca digestia ar apartine numai tubului digestiv sau respiratia, numai plaminilor. in realitate, nici unul dintre organele noastre, si mai ales sistemul nervos, nu actio­neaza independent, detasat de intreg, ci in permanenta corelatie si dependenta unul fata de celalalt, in cel mai complet inteles al cuvintului. Asa se explica faptul ca starea de bine sau de suferinta a unei parti a organismului se reflecta in functionalitatea celorlalte. Este deplin dovedit astazi, de exemplu, ca o stare de tensiune uervoasa prelungita, o stare conflictuala, pot duce la imbol-navirea unor organe situate la distanta: ulcer gastroduode-nal, colita (aparat digestiv); hipertensiune arteriala, angina de piept (aparat circulator). Invers, fiecare cunoaste cazuri cind emotiile pozitive, bucuriile, satisfactiile au adus ameliorari sau vindecari in anumite stari de boala.

O alta greseala care se face uneori in evaluarea parametri­lor invatatura este limitarea sa in timp (pe durata scola-ritatii) si detasarea sa de viata profesionala si sociala a in-dividului. invatatura, si mai ales cea de specialitate, nu se limiteaza la cei 4-5 ani de studii (facuitate, de exemplu). Ea se prelungeste dincolo de acestia, cistigind chiar in amploare, solicitind din ce in ce mai mult, angajind progre­siv participarea tot mai completa si variata a celui care studiaza. Se poate lua exemplul unui tinar care studiaza metalurgia. intr-adevar, in primii ani de studii s-ar parea ca totul se reduce la audierea unor cursuri de specialitate, la executarea unor lucrari de laborator si pregatirea con-stiincioasa a examenelor. De aci, aparenta unei vieti caldute si a unei deveniri in virtutea unei inertii, a unei simple formalitati pentru obtinerea diplomei de inginer metalur­gist, in cazul nostru.

Or, abia la parasirea bancilor facultatii tinarul nostru este un metalurgist in devenire si este nevoit sa-si descopere (daca n-a facut-o inca) toate aptitudinile si capacitatile necesare in profesia respectiva. El trebuie sa se adapteze vietii de uzina, cu toate implicatiile ei, incepind cu cele de mediu fizic (temperatura, umiditate etc), cu eforturile inevitabile si terminind cu contextul social (munca de ras-pundere, munca cu oamenii, initiativa) - toate acestea in paralel cu continuarea instruirii sale, a specializarii sale.

Iata deci in ce lumina si la ce dimensiuni trebuie gindita munca de invatare. Prin urmare, conditiile somatice si psihice ale tinarului student nu se vor referi numai la locul si momentul desfasurarii invatatura, ci la intreaga perspectiva profesionala, in timp si spatiu.

in cele ce urmeaza vom incerca sa schitam citeva aspecte esentiale, determinante in munca de invatare in special, in munca intelectuala in general.

Conditiile somatice

Avem in vedere starea anatomica si fiziologica a organis­mului, luat atit ea parte, cit si ea intreg. in capitolul pre­cedent, in afara celor spuse despre neuron si fibra nervoasa,

s-a pomenit destul de frecvent despre circulatia singelui, despre aportul de oxigen, despre necesarul de saruri minerale, glucoza si mai ales despre acidul adenozintrifosforic si acidul ribonucleic. Fiecare dintre acesti factori in parte, este reglat de catre un organ diferit (sistem nervos, inima si vase, plamin, tub digestiv), demonstrind participarea la actul cerebral a organismului intreg. Va trebui totusi sa consideram, in primul rind, integritatea anatomica si functionala a sistemului nervos insusi.

incepind, cum e firesc, cu caile de primire a informatiilor, vom sublinia importanta integritatii analizatorilor. Acestia nu trebuie priviti prin prisma, destul de restrinsa, a organe­lor periferice de simt (ochi, urechi etc), ci prin aceea a intregului releu, care incepe la suprafata de contact cu mediul (cornee, timpan) si se termina intr-un centru de pe scoarta cerebrala. Numai anatomia normala si functionali-tatea perfecta la toate nivelurile, pe toate caile nervoase, in toti centrii nervosi intermediari sau colaterali, asigura o culegere fidela si capabila de integrare a senzatiilor. Desigur, analizatorii de baza la invatatura sint vazul si auzul. Nu trebuie sa neglijam insa sau sa subestimam importanta simtului tactil, a mirosului, a gustului, ea sursa de informatii. Participarea fiecaruia in culegerea de senzatii si determinarea perceptiilor variaza, fara indoiala, de la o profesie la alta. Auzul va predomina, de exemplu, in studiul muzicii; vazul si simtul tactil in artele plastice s.a.m.d.

Deficienta unui analizator, afectind calitatea sau canti­tatea informatiei, va limita, implicit, eficienta muncii de invatare sau va impune un consum suplimentar de energie.

O persoana care sufera de un viciu de refractie a mediilor oculare (miopie, hipermetropie) va depune un efort suplimen­tar (inconstient) -fie in clasa, pentru a urmari o demon­stratie pe tabla, fie acasa, in timpul studiului individual. De aici nu trebuie trasa in nici un caz concluzia pripita a unei conditionari fatale a capacitatii de munca intelectuala de catre integritatea organelor de simt. Se stie prea bine ca numerosi deficienti senzoriali (nevazatori, surzi etc.) urmeaza studii generale sau universitare, obtinind prin munca asidua

rezultate cu totul remarcabile. Aici intra in joc trei elemente de importanta egala:

interesul pentru studii, care face sa creasca in mod
surprinzator capacitatea generala de efort;

orientarea spre o profesie adecvata deficientei res­
pective :

-- dezvoltarea acuitatii altor analizatori, suplinind pe cel in suferinta (de exemplu, nevazatorii cistiga o puternica memorie auditiva, ea si un simt tactil foarte fin).

Informatiile culese de sistemul nervos central (senzatii perceptii, reprezentari) alcatuiesc materia prima a actelor superioare cerebrale: gindire, memorie, afectivitate. Am va­zut mai inainte modalitatile de desfasurare a acestor procese. IvOgica elementara ne spune ca integritatea tuturor circuite-lor, incarcatura lor bioenergetica conditioneaza calitatea actului intelectual, tot asa cum integritatea si corecta alimentare a unei masini electronice ii conditioneaza buna functionare.

Integritatea S.N.C. poate suferi prin boli inflamatorii (meningite, encefalite) sau traumatice, prin tulburari ale nutritiei celulelor sau prin intoxicatii prelungite: tutun, alcool, cafea, abuz de excitante sau din contra, de calmante, de tranchilizante. Acestea atrag dupa sine, indeobste, scade­rea aportului de oxigen, glucoza, saruri etc. la nivelul siste­mului nervos, consecinta fie a sclerozarii vaselor de singe (la batrinete), fie a reducerii cantitative a singelui circulant (la orice virsta). Fie ca va fi vorba de iesirea din functie a unui numar de neuroni sau centri nervosi, fie ca se va produce o saracire generala in material bioenergetic, rezul­tatul va fi o reducere a randamentului intelectual, propor­tionala cu importanta cauzei determinante.

De aci necesitatea cunoasterii integritatii anatomo-functionale cerebrale, a noxelor, care au putut sa o afecteze in trecut, pentru a aprecia - bineinteles, in linii genera­le - cantitatea si calitatea efortului de care e capabila o persoana oarecare. I,egat de aceasta este bine sa ne lasam sfatuiti de medicul specialist, atunci cind acesta ne reco­manda sa evitam anumite profesii cu maxima solicitare cerebrala, orientindu-ne spre altele, mai apropiate capa­citatii noastre de efort. Aceasta orientare are in vedere,

in primul rind, evitarea suprasolicitarii nervoase, care poate agrava deficienta sau boala respectiva.

Dupa cum este bine stabilit, procesele intelectuale (gin­dire, memorie etc.) nu apartin unui "spirit' imaterial, locali­zat ad-hoc in cutia craniana. Ele sint rezultatul activitatii celei mai inalte forme de organizare a materiei vii - creie­rul omenesc - , pe baza unui consum material energetic bine determinat. Neuronul functioneaza arzind glucoza, transferind ioni (K, Ca, Mg etc), scindind moleculele de ATP, consumind cantitati importante de oxigen. Toate acestea ii sint aduse cu singele circulant prin artere si capi-

lare.

Iata deci aparind un prim determinant, al randamentului neuronilor. De saracia sau bogatia singelui in substante nutritive, energetice, depinde aprovizionarea eficienta a tesutului nervos, depinde in cele din urma calitatea activitatii acestuia. indata'ce vorbim despre singe, sintem obligati sa transferam problema mai departe. Aportul scazut de substante nutritive la nivelul S.N.C. poate avea doua cauze distincte:

reducerea cantitatii de singe circulant la nivelul sis­
temului nervos (scleroza vaselor de singe, spasmele arte­
relor cerebrale, accelerarea sau rarirea exagerata a batailor
inimii, ea si alte boli    ale aparatului circulator);

saracirea efectiva a singelui de una sau mai multe
dintre substantele enuntate mai sus.

Dupa cum se stie in general, singele este o solutie apoasa si, in acelasi timp, o suspensie de saruri minerale, substan­te organice, gaze si celule vii (globule rosii, albe etc). Fie­care dintre componenti este furnizat de diferite organe. Iata din nou problema alimentarii energetice a neuronilor, transferata de asta data asupra unor organe indepartate de sistemul nervos si in aparenta nelegate de procesele supe­rioare intelectuale.

Oxigenul (peste 20% din cantitatea inhalata este consu-mata de sistemul nervos) e furnizat de aparatul respirator, care ii asigura patrunderea in singe. Bolile cronice ale apara­tului respirator (scleroemfizemul etc.) sau unele boli acute (pleurezie, pneumonii, abcese) reduc suprafata respiratorie, reduc aportul de oxigen. De aci senzatia generala de obo­seala, care poate afecta vizibil randamentul intelectual.

Sarurile minerale si substantele organice patrund in singe la diferite niveluri ale aparatului digestiv: intestin, ficat. Prezenta lor va depinde de o sumedenie de factori: calitatea si cantitatea alimentelor, felul masticatiei, digestia la nive­lul tuturor segmentelor tubului digestiv, integritatea fica­tului etc.

Globulele rosii si albe din singe sint fabricate in asa-numi­tele organe hemopoietice (mai ales maduva osoasa si gan-glionii).

Nu trebuie uitat nici rolul rinichilor de a extrage din singe si elimina prin urina o serie de produsi toxici, rezultati din arderile tisulare, produsi a caror retentie este nociva, in primul rind, celulei nervoase.

Vorbind despre aceste relatii functionale, este bine sa atragem atentia asupra informatiilor care, pe calea nervilor vegetativi, sosesc de la fiecare organ in parte la nivelul S.N.C. Rostul acestor legaturi nervoase este de a corela functiile tuturor organelor intre ele si de a le adapta modif i-carilor din mediul intern si extern. in mod normal, in plina stare de sanatate, fluxul informational intern nu reuseste sa atinga scoarta cerebrala, nu devine constient. Cu alte cuvinte, nu resimtim contractiile inimii, nici proce­sul digestiv din stomac, nici miscarea de pompa a plaminilor. indata ce intr-o parte a organismului apare o stare patolo-gica, stimulii culesi de catre interoceptori capata o inten­sitate crescuta si, ajunsi la nivelul creierului, reusesc sa atinga scoarta si pragul constiintei. Este momentul in care prezenta, functia si suferinta organului devin constien-te. in afara rolului util, de informare asupra pericolului imbolnavirii, durerea, suferinta capata si un caracter riociv, prin determinarea unui focar de excitatie cortical, mai mult sau mai putin intens, a unei incarcari afective gene­rind oboseala nervoasa, cu implicatii asupra activitatii intelectual. O persoana chinuita zilnic de dureri abdomi-nale sau reumatice isi va concentra cu mult mai greu atentia asupra obiectului muncii sale.

Observatiile de mai sus sint suficiente, pentru a ne convinge de unitatea functionala a intregului organism, unitate din care S.N.C. nu poate fi citusi de putin des­prins. Aforismul latin "mens sana in corpore sano' trebuie

considerat ea actual, iar intelesul lui largit la nivelul gin­dirii biologice contemporane. Doua idei de baza trebuie desprinse cu rol orientativ si mai ales cu caracter imperativ:

ideea pastrarii sanatatii generale, in intentia susti-
nerii unei activitati intelectual intense;

ideea orientarii activitatii intelectuale, niciodata pur
teoretica, ci legata de o serie de alte activitati (fizice,
sociale), in raport cu starea generala de sanatate care o
conditioneaza si influenteaza.

in acest sens, tinerii cu suferinte digestive cronice (ulcer, colite, hepatite)sint sfatuiti sa evite profesii cu munci de teren prelungite (mese neregulate). De asemenea, nu va fi indicat ea un suferind cronic pulmonar sa-si aleaga o pro-fesie ce se exercita intr-un mediu cu praf, cu gaze sau vapori iritanti (metalurgie, industria materialelor de constructie etc).

Este bine ea inainte de alegerea unei profesii, o data cu autocontrolul propriilor inclinatii si capacitati intelectuale, tinarul sa consulte si un medic, care sa aprecieze starea generala a sanatatii, indicatiile si contraindicatiile ce de­curg. Repetam, orientarea nu trebuie sa tina seama numai de perioada scolaritatii, ci de intreaga desfasurare ulte­rioara a activitatii profesionale.

Am vorbit pina aci despre procesele nervoase superioare (gindire, memorie etc), ele reprezentind etapa de inte­grare a influxului informational, a invatarii cu alte cuvin-te. Actul inteligent nu devine insa complet, pe plan uman, decit dupa trecerea la a treia etapa, de raspuns, caracteri­zata prin felurite activitati si acte volitionale, prin acte de creatie.

De asta data sint interesati centrii si nervii ttnotori, functiile motorii, materializate in ultima instanta prin miscarile diverselor parti ale organismului, cu precadere ale miinilor. De integritatea functiilor motorii depinde reali­zarea, mai mult sau mai putin completa, eficienta si corecta, a comenzilor plecate din centrii nervosi superiori.

Trebuie atrasa atentia aici asupra relatiilor cu dublu sens dintre centrul care comanda si miscare. Daca primul emite influxul nervos, care determina contractia musculara (miscarea), aceasta, la rindul ei, prin interoceptorii muscu-

lari si articulari, informeaza centrul asupra cantitatii si calitatii miscarii, in scopul efectuarii celui mai eficient, dar si economic, efort. Este modalitatea de control si perfectionare pe parcurs a actului motor, este modalitatea de baza a dezvoltarii creierului omenesc, incitat de milioa­ne de ani de catre miscarile din ce in ce mai fine, mai specializate, ale miinilor.

Capacitatile motorii ale unei persoane constituie si ele factori de orientare a muncii intelectuale, pentru a se evita sterilitatea ei, ea sa nu ramina ineficienta si deceptionanta, limitata la un nivel strict teoretic Se va tine astfel seama de incompatibilitatea unei debilitati fizice ^ cu profesii legate de eforturi fizice mai sustinute (geologie, agronomie, industrie grea). Lipsa sau deficienta motorie partiala a unui membru vor trebui sa retina de la alegerea unei profesii care solicita miscari numeroase si de finete ale miinilor (chimie, electronica, mecanica fina). Conformatia vicioasa a coloanei vertebrale este incompatibila cu profesiile legate de pozitii fixe, rigide, cu sederea prelungita in picioare (stomatologie).

Despre relatiile dintre profesie si starea generala a sana­tatii se poate serie foarte mult. Intentia noastra este aceea de a atrage atentia asupra problemei ea atare, pentru a se evita, pe cit posibil, acele frecvente drame intime dintre intentie si ratarea realizarii.

in afara conditiilor de sanatate, legat de munca intelec­tuala, vom face citeva observatii referitoare la anumite aspecte fiziologice, si anume sexul si virsta.

Referindu-ne, in primul rind, la sex, vom sublinia, bazati pe indelungata istorie a civilizatiei umane, deplina egalitate in ceea ce priveste capacitatea de munca si creatia intelec­tuala intre femeie si barbat. Capacitatea de munca a femeii poate fi influentata vremelnic de unele stari fiziologice spe­cifice ei: menstruatia, sarcina, lauzia.

in orientarea proiesionala, femeile este bine sa tina totusi seama de capacitatea lor de efort fizic mai redusa, ea si de o afectivitate mai dezvoltata, care se impaca mai greu cu profesii de mare solicitare, cu implicatii nervoase sau^ten-siuni psihice deosebite.

in ce priveste virsta, vom deosebi trei categorii distincte, intr-o prima categorie intra copiii si tinerii, pina la virsta

de 17-18 ani. Bste perioada invatamintului de cultura generala, pentru unii reprezentind chiar primii ani ai stu-diilor de specialitate. intre aceste limite de virsta se poate vorbi de o memorizare usoara, dar cu un caracter ceva mai putin durabil decit in perioada urmatoare. E o memorizare cu caracter predominant cantitativ si adeseori mecanic.

in aceasta perioada tinerii trebuie sa-si evalueze capa­citatile, sa se gindeasca bine la orientarea lor profesionala si, in primul rind, sa se lase sfatuiti de persoane competente: medici, profesori.

Tot in cadrul acestor limite de virsta trebuie remarcata perioada adolescentei, caracterizata prin mari prefaceri bio­logice si psihologice. Intensa activitate endocrina (inclusiv maturizarea sexuala), pe de o parte, intelegerea tot mai lucida, totusi inca insuficient orientata, pe de alta parte, determina modificari importante de comportament. Exu­beranta aproape exploziva a intentiilor si chiar a visurilor, inmugurirea fragila, uneori anarhica, a personalitatii, rezer­va adeseori manifesta fata de autoritate, gusturile excen­trice pot fi tot atitia factori favorizanti sau defavorizanti ai procesului de invatare. in general se observa la multi sco­lari un trecator regres la invatatura in jurul virstei de 14-15 ani. Urmarirea atenta, riguroasa si intelegatoare (totusi dis­creta si elastica) a adolescentului, insotita de corectarea sau dimpotriva incurajarea unor elemente de comportament poate duce la depasirea, fara consecinte negative, a acestei perioade fiziologice.

intre 18 si 25 de ani, virsta corespunzatoare de obicei stu-diilor universitare, capacitatea de efort intelectual creste la maximum. Echilibrarea endocrina este de cele mai multe ori terminata. Staruie un anumit grad de instabilitate ne-urovegetativa. in ce priveste invatatura, se remarca atri­butul unei memorizari de calitate, memorizare predomi­nant logica, bazata pe asociatii mai bogate, in functie de cultura generala deja cistigata. Fiind vorba de perioada universitara, de maxima solicitare intelectuala, de perioada unei tinereti inca exuberante, se impune cu atit mai mult insusirea unei tehnici liber consimtite a organizarii muncii intelectual.

Peste virsta de 25 de ani, activitatea intelectualului se caracterizeaza mai ales prin tendinta la creatie, prin punerea

in practica a celor insusite pe parcursul indelungatilor ani de studii. Virsta adulta este cea mai favorabila marilor sin-teze, cristalizarilor esentiale ale gindirii, aprofundarii pro­blemelor tehnice, artistice, filozofice.

Intelectualii, fiind un muncitor care invata mereu, trebuie sa observam ca in perioada maturitatii procesul de inva­tare cistiga inca in calitate. Experienta de viata, acumula­rile practice permit o intelegere mai adinca, asocieri de va­loare, care dezvolta memorarea logica in aceeasi masura, in care capacitatea de memorare mecanica se reduce. O data cu virsta incepe, e drept, sa scada puterea de concentrare a atentiei pe un timp mai indelungat, ceea ce impieteaza mai ales asupra pregatirii pentru examene. Dificultatea este in parte compensata prin puterea mai mare de concentrare a vointei, prin intelegerea mai clara a scopurilor si a intere­selor. Ceea ce se invata in aceasta perioada se invata mai durabil, mai sintetic, mai legat de sensurile profunde ale pro­blemelor, in plus, capacitatea de inovare, de creatie, atinge apogeul. in lumina celor de mai sus, se indica adultilor o atentie sporita in dozarea eforturilor si a timpului de inva­tatura, ei fiind mai putin adaptabili "asalturilor' tineresti.

Pregatirea de baza, cultura generala

Orice ascensiune, in sens fizic sau spiritual, presupune o baza de plecare, un fundament, de la care pornesc si se suc­ced o serie de trepte, trepte care se sfirsesc (sau nu) undeva. Cautarea, dorinta de autodesavirsire par sa fie atribute spe­cifice civilizatiei umane. Aspiratiile noastre cosmice con­temporane o atesta cu suficienta convingere.

Prin aceasta optica este cazul sa fixam sensurile practice si teoretice ale pregatirii de baza, cuprinsa in programele de scolaritate, premergatoare facultatilor sau liceelor de spe­cialitate, in cadrul acestor programe se asigura indeobste acumularea rationala, progresiva, a unor cunostinte elemen­tare, puncte variate de plecare catre studiile de specialitate de mai tirziu. Nu se poate imagina o specializare in dome­niul tehnicii, fara insusirea prealabila a cunostintelor ge­nerale de aritmetica, geometrie sau algebra, la fel cum nu ne

putem imagina un bun jucator de fotbal lipsit de abecedarul jocului cu mingea, de insusirea miscarilor de baza, elemen­tare, cu balonul pe teren.

insusirea temeinica, la timpul ei, a cunostintelor de baza economiseste cantitati importante de efort ce s-ar depune ulterior, evitindu-se revenirile obositoare asupra notiunilor elementare, aparent minore, dar indispensabile, chiar in cele mai inalte ipostaze ale gindirii umane.

Din pacate, nimeni nu se naste cu viitorul scris pe frunte. in cadrul pregatirii de baza, elevul indrumat de profesor isi recunoaste aptitudinile si posibilitatile, isi fundamen­teaza argumentele orientarii profesionale de viitor. Numai apropierea corecta si plina de interes a elevului de fiecare "materie' in parte ii poate permite, in cele din urma, sa-si descopere afinitatile, aspiratiile, idealurile.

Dar scolaritatea mai inseamna inca ceva, si anume peri­oada de antrenament, de dezvoltare a capacitatilor inte-lectuale. Vom utiliza aceeasi comparatie cu sportivul, care, aspirind catre performanta, porneste de la exercitii fizice simple, de dezvoltare generala, trecind treptat la antrena­mente tot mai specifice, mai apropiate de scopul urmarit.

Antrenamentul cerebral urmareste sa dezvolte capacitatea atentiei, sa deschida cit mai multe circuite reverberante, sa intipareasca cit mai multe "urme' in neuroni, sa prega­teasca practic un cimp cit mai larg de asociatii fluxului informational, tot mai complex, mai abstract, mai subtil.

Tendinta unor tineri de a parcurge etapa pregatirii de baza (scoala generala, liceu) economisindu-si eforturile, cu iluzia pastrarii fortelor pentru studiile de specialitate, se soldeaza de obicei cu esecuri dureroase. Momentul critic apare de obicei in anul I de facultate, cind acesti tineri constata, cu stupefactie, ca profesorul porneste de la premisa cunoasterii unei cantitati destul de importante de notiuni, trecind cu explicatiile de-a dreptul la capitole de ordin superior. Reintoarcerea pripita la cartile de liceu, abia "frunzarite' la vremea lor, dezorganizeaza programul in­dividual de studiu, rateaza de multe ori un examen, o sesiune, descurajeaza, pina la senzatia de incapacitate.

Am pomenit in titlu despre cultura generala. inainte de a-i gasi locul si rostul in formarea, in munca intelectualului, sa-i cunoastem raporturile cu pregatirea scolara de baza.

Programa scolara - sa facem aceasta precizare de la inceput - se adreseaza colectivitatii, numitorului ei comun. in afara exercitiului si a metodei de invatare, ea ofera, intr-o suma de domenii, o serie de cunostinte, a caror cantitate si cali­tate raspund la urmatoarele deziderate:

sint la nivelul intelectual mediu al virstei respective;

sint necesare intelegerii si cuprinderii "materiei';

sint necesare trecerii la studiile de specialitate.
Cultura generala, prin continutul ei, capata un caracter

individual, marcind pe plan intelectual personalitatea. Ea inseamna iesirea din schematic sau scolastic, trecerea pe baza de interes la informarea selectiva, activa, continua. Directiile de "atac' ale culturii generale se indreapta, in acelasi timp, pe verticala (profunzime) si pe orizontala (lar­girea cimpului de interes). Daca studiile de baza au in vede­re, in afara continutului, si anumite termene in timp, atunci atributul esential al culturii generale este permanenta.

Domeniul de cuprindere al culturii generale, fara a putea fi desigur extins in toate directiile cunoasterii umane, se deosebeste de la o persoana la alta. El depaseste, obligatoriu, limitele profesionale, extinzindu-se, in afara valorilor uni­versale ale culturii umane, catre zonele de interes afectiv, catre directiile principale de mers al civilizatiei contempo­rane. Astfel, un inginer poate fi interesat de literatura clasi­ca si contemporana, va fi atras poate de cultura muzicala si istorica dar nu va pierde din vedere progresele realizate'in biologie, in cunoasterea macro- si microcosmosului, va urmari atent descoperirile revolutionare' in domeniul bio-grafiei speciei umane.

in rezumat, cultura generala inseamna contactul perma­nent cu factorii esentiali si valorosi ai culturii umane univer­sale, clasice si contemporane. Rezultatele directe sau indi-recte ale culturii generale asupra intelectualului in formare sau dej a format sint destul de numeroase. Ea da cea mai buna posibilitate de realizare a'>puntilor de legatura intre domeniile de manifestare a culturii umane, sesizind, in cele din urma, ea pe un intreg dialectic, sudat,^ransamblul acesteia.

Stabilirea numeroaselor legaturi intre fenomenele fizice si cele de exprimare psihica a materiei imbogateste amplu

posibilitatea efectuarii asociatiilor, mijloc ideal de desavir­sire a proceselor de memorare, gindire, de intelegere, mai ales in propriul domeniu de activitate. Speciaiizarea, limi­tarea prea stricta a profesionistului intelectual, ingustarea orizontului sau cultural general, nu poate fi compensata prin adincirea, oricit de desavirsita, a domeniului propriu de preocupare. intre un intelectual de cultura generala si altul limitat la profesie, deosebirea va fi surprinsa cu usu­rinta, chiar de un observator mai putin rafinat. in orice manifestare, primul va fi totdeauna cu cel putin un pas inaintea celuilalt. Un inginer strain de valorile artei si literaturii, de cuceririle importante ale stiintelor biologice si sociale, poate fi, in cel mai bun caz, un "corect profe-sionist', mai rar insa un vizionar, un creator, va aspira mai putin la permanenta sa depasire, eticheta specifica intelectualului. Un medic, a carui misiune profesionala este apropierea de om in general, de cel bolnav in special, se va realiza mai greu in lipsa unei culturi generale. Pentru el aceasta reprezinta cheia contactului, a intelegerii fiecarui individ in parte, a intuirii bolnavului ea pe un tot bio-psiho-social.

Desigur, cunoasterea umana acumuleaza de mii de ani si ritmul acumularii devine tot mai vertiginos. Timpul nostru, propria noastra viata biologica activa ramin tot mai scurte, proportionat in fata oceanului informational, in aceasta lumina, realizarea unei culturi generale trebuie sa fie tot mai mult opera unei selectii inteligente, a alegerii esentialului, reprezentativului. Ea nu poate fi privita ea un sac deschis, in care se arunca la nimereala, pina se umple, pentru ca, de fapt, sacul nici nu poate fi umplut cu toate cuceririle omenirii intr-o viata de om. Iata deci cum apare, cu claritate, caracterul activ al culturii gene­rale, necesitatea ea orientarea sa sa fie intentionala, indru­mata de necesitati, inclinatii si, mai ales, de inteligenta.

Se mai poate pune o intrebare: cind si cit timp trebuie afectat culturii generale? Vom tine seama de caracterul mai putin obositor al activitatii nervoase in asimilarea elementelor de cultura generala. Aceasta se datoreste carac­terului mai atractiv al notiunilor, al placerii cu care se

desfasoara inmagazinarea lor, tensiunii optime a celulelor scoartei cerebrale in receptionarea fluxului informational, insusirea culturii generale apartine timpului din afara pro­gramului de munca scolara, profesionala. Ka apartine intr-un fel odihnei active. Lectura unei carti, vizionarea unui spectacol, audierea unui concert, urmarirea unui program de televiziune, vizitarea unui muzeu constituie fiecare cite o forma de asimilare a culturii. Este drept ca in aceste cazuri se urmareste, in primul rind, divertismentul, dar se realizeaza totodata contactul cu mesajul emotional sau inteligent al acestora.

O conditie pentru adaugarea unei cantitati cit mai mari de notiuni noi la bagajul culturii generale este evitarea mono-toniei, pentru a nu se ajunge la obosirea centrilor nervosi solicitati, pentru a se mentine atentia activa, voluntara, adica interesul. in sfirsit, cultura generala ofera omului, intelectualului, aprecierea realista, dialectica a propriei sale pozitii in societate, in istorie si in spatiu, il situeaza pe locul corespunzator in evolutia sa de la simplu locuitor al cavernelor, la aceea de cetatean al planetei sau, de ce sa n-o credem, miine, al cosmosului. Ea desavirseste mai bine decit orice alta insistenta educativa omul intelept si moral.

Orientarea profesionala

Mai mult decit orice alt tip de munca, activitatea inte­lectuala pretinde parametri de calitate. in aceasta acceptie, munca intelectuala nu poate fi privita ea un act de rutina sterila, savirsit de la o zi la alta, ea un exercitiu conven­tional, limitat "de ici pina colo' sau "de la pagina x la pagina y'.

Este drept ca la angajarea intr-o pregatire intelectuala superioara se are in vedere, in primul rind, "cistigarea existentei'. Dar practica intelectuala nu poate fi o simpla exercitare, in cadrul unui program strict limitat spatial si cronologic. Munca intelectuala cere aptitudine, dar in primul rind dorinta si interesul de a o exercita, adica adezi-unea voluntara, liber si mai ales rational consimtita.

intelegem prin aptitudine suma calitatilor si a particu­laritatilor fizice si psihice ale unui individ, innascute, de-

savirsite si dezvoltate prin educatie, care conditioneaza - toate la un loc - exercitarea unui anumit tip de activi­tate, in felul acesta, unul poate avea inclinatii deosebite pentru cariera didactica, altul pentru cea artistica sau pentru cea tehnica. Descoperirea aptitudinilor reale ale unui elev, ale unui tinar, aflat in pragul studiilor de specialitate, este o opera de mare valoare si raspundere si apartine, ea obligatie morala, individului insusi, profesorilor, parintilor sai si, atunci cind este cazul, medicilor. Ea echivaleaza cu semnarea morala a unui contract pe viata.

Nu trebuie trecut cu vederea faptul ca aptitudinile pot imbraca nuante diferite, fiecare hotarind domeniul optim de manifestare. Astfel, in tehnica, un tinar poate fi mai inclinat spre o activitate predominant teoretica (cercetare), altul spre tarimul practic al productiei nemijlocite, spre problemele tehnico-organizatorice. Un inginer da rezultate optime in sectorul de proiectari al uzinei, altul dovedeste <o mare capacitate in organizarea productiei. Si unul, si altul sint la fel de utili societatii.

Se greseste uneori, printr-o considerare rigida, fatalista, cu nuanta de blazon, a aptitudinilor. Dupa cum am mai spus, aptitudinea este rezultanta calitatilor innascute si a educatiei insusite in timp. Ea se limiteaza la functia orientativa profe-sionala si ofera doar baza fiziologica si psihologica, pe care se vor fundamenta pregatirea si activitatea profesionala. Oricare ar fi substratul anatomic si neurofiziologic al apti-tudinii, conditia punerii ei in valoare ramine munca consti-enta si sustinuta de fiecare zi. Aceasta ingaduie dezvoltarea, prin functionalitate, a releelor nervoase, a centrilor ner­vos^ interesati, acumularea si inmagazinarea cunostintelor necesare, perfectionarea proceselor psihice specifice si, in cele din urma, realizarea creatoare de inalta calitate. Astfel, oricita indeminare si ingeniozitate tehnica ar manifesta un tinar, fara studii temeinice, fara munca de cercetare asi-dua, practica si teoretica, nu va ajunge sa realizeze o opera de valoare.

O greseala care se mai comite in raport cu existenta apti­tudinilor este desconsiderarea lor. Aceasta poate imbraca doua forme: fie indrumarea activitatii spre un domeniu strain capacitatii personale (de exemplu, incadrarea unei per-

sbane cU reale aptitudini artistice intr-o munca, cu caracter tehnic), fie nesocotirea unei vadite lipse de aptitudini pentru munca^intelectuala. Ambele situatii duc la dificultati in insusirea bagajului teoretic si chiar in exercitarea practica a profesiei, sursa importanta a starii de insatisfactie. Ade­seori, starea de oboseala, generata de inadaptarea fata de studiul ales, se soldeaza prin grade variate de surmenaj, a carui cauza ramine multa vreme ascunsa, prin "discretia' bolnavului.

in unele cazuri, aptitudinile pot capata atribute mai deosebite, care indruma energie, imperios necesar, spre un anumit mod de exprimare intelectuala. Acesta este talentul. in locul unei aptitudini oarecare, apare atractia, pasiunea, daruirea pentru sculptura, de exemplu. in locul unei cariere umanistice indiferente, se manifesta o capacitate deosebita pentru studiul limbilor straine.

Respectarea orientarii date de talent este cu atit mai necesara, cu cit el face parte din tezaurul de valoare al progresului culturii si societatii.

Dupa ce am trecut in revista citeva aspecte, oarecum teoretice, in legatura cu aptitudinile, sa trecem, pe plan practic, la problema orientarii profesionale. Aceasta consti­tuie un act constient, individual si social in acelasi timp, cu finalitate bine definita, de indrumare a muncii si activi­tatii unei persoane, in raport cu calitatile sale fizice si psihice, innascute sau dezvoltate prin educatie.

Scopurile imediate ale orientarii profesionale privesc atit individul, cit si societatea. Individului trebuie sa i se asigure exercitarea activitatii potrivite aptitudinilor sale reale, crutindu-1 astfel de eforturi sterile, inutile si mai ales obositoare. Societatii trebuie sa i se asigure oamenii cei mai potriviti la locurile potrivite. in conditiile dezvol­tarii tehnicii contemporane, exista locuri de munca si de raspundere in care prezenta unui om necorespunzator se: poate solda cu pagube importante sau victime omenesti.

Actul orientarii profesionale cunoaste, la ora actuala, doua modalitati distincte de desfasurare: spontana si orga­nizata.

Orientarea spontana se face de o maniera desigur foarte generala, pe parcursul scolaritatii, elevii stratificindu-se pe diverse tipuri de inteligenta si probitate la invatatura, fiecare ajungind oarecum sa-si indrepte pasii spre un anumit domeniu de activitate.

Orientarea profesionala organizata (inca insuficienta din pacate) se poate desfasura la diferite niveluri:

profesorii, prin cunoasterea indelungata a elevilor,
pot da indrumari eficace in ce priveste directia de continuare
a studiilor;

medicul scolar, cunoscind capacitatile fizice, carac­
teristicile biologice si neuroendocrine, poate da sfaturi utile
pentru alegerea unei anumite profesii;

psihologul, consultat la nevoie, poate determina, pe
baza testelor, caracteristicile psihice ale elevului;

concursurile de admitere in scoli de specialitate si
facultati realizeaza un oarecare baraj orientativ profesional;

probele.de aptitudine (desen, recitare, canto etc.)
impuse la admiterea in unele facultati (arhitectura, teatru,
arte, conservator) constituie si ele modalitati (tardive de
fapt) de orientare profesionala.

Neputindu-se face totusi din orientarea profesionala un act riguros de inregimentare pe profesii si specialitati, ea ramine ea o obligatie morala esentiala a celui ce bate la portile scolilor de diverse grade de specializare si a fami­liei sale. Ramine o datorie a lor ea, in caz de ezitare, de necunoastere, sa apeleze la factorii competenti (profesori, medici, psihologi) care le stau la dispozitie.

Numai astfel se poate evita confuzia (nu prea rara) intre a vrea si a putea. Daca a vrea exprima un simplu act volun-tar, fara acoperire obligatorie, a putea solicita o justificare constienta, ce pune in balanta toti factorii interesati.

Oricine este chemat sa ia o hotarire in orientarea profe­sionala trebuie sa tina seama de citeva criterii bine contu­rate, si anume:

calitatile fizice (starea de sanatate) ale persoanei,
tinind seama de gradul de solicitare profesionala, de
existenta unor boli care pot influenta un anumit randament
intelectual sau care pot fi agravate de eforturi prea sus­
tinute, in medii necorespunzatoare;

capacitatea de munca in general;

structura psihica, o data cu calitatile morale-afec-
tive (profesii care cer un atasament deosebit fata de om -

medicii - sau o judecata limpede, impartiala, riguroasa si totusi umana - judecatorii;

aptitudinile reale (eventual talente);

gradul de interes (lipsa de interes pentru studiile
abordate reprezinta un handicap de prima importanta).

in ce priveste momentul orientarii, trebuie spus ca el reprezinta de fapt o perioada uneori lunga de observatie si autoobservatie a tinarului in cauza si ca precede, din motive pe care le vom vedea mai jos, cu un timp util, contactul cu profesia aleasa.

in acest sens, profesorii au datoria morala de a urmari activ si a descoperi din vreme aptitudinile, uneori timid exprimate, ale elevilor, sa le incurajeze in dezvoltarea lor, sfatuindu-i in consecinta pe ei, ea si pe parintii lor. Parintii, la rindul lor, trebuie sa-si inteleaga copiii nu prin prisma inselatoare a unei iubiri oarbe, impingindu-i pe drumul mirajului, dar si al esecului, ci sa-i ajute sa se rea­lizeze, plecind de la cunoasterea capacitatilor lor reale.

O forma foarte utila de orientare profesionala o consti­tuie vizitarea diverselor institutii, fabrici, uzine, unde ele-vul are ocazia sa cunoasca "la fata locului' coordonatele reale, si nu ideale ale fiecarei profesii in parte. Se mai gasesc studenti inscrisi in facultati si care in primii ani, nu stiu inca nimic sau aproape nimic despre specificul viitoarei lor profesiuni si mai ales despre viitorul lor loc de munca.

indrumarea copiilor spre cariere care sint la moda, care "plac familiei', care raspund unor veleitati nerealizate la timpul lor de parinti, care tin seama doar de avantajele materiale, de confort sau de obtinerea cu orice pret a unui anumit titlu duce, de obicei, la ratarea profesionala, obtinuta cu pretul dureros al unei munci chinuite, al depresiunii ner­voase, al lipsei de satisfactie in munca de o viata intreaga, al zdrobitoarei mediocritati.

Unii ar putea sa sustina ca exista oameni fara inclinatii sau aptitudini. Acest lucru pare a fi adevarat numai la o analiza superficiala si uneori "interesata'. Observarea atenta descopera, totdeauna, cel putin o inclinatie, o inde­minare, care poate constitui simburele unei orientari pro­fesionale, in unele cazuri, inclinatia observata contravine veleitatilor familiei, motiv pentru care se face abstractie de ea.

Raspunderea este la fel de mare pentru cei ce se consacra studiilor intelectuala la o virsta mai inaintata. in iluzia gresit impamintenita, in virtutea careia munca intelectuala ar fi mai comoda, unii tineri sau adulti bine calificati si dotati intr-o activitate practica, productiva, se angajeaza pe drumul in realitate spinos al studiilor, remarcind, prea tirziu, lipsa aptitudinilor, pierzindu-si ani indelungati si ratindu-se de foarte multe ori.

invatam si ne alegem o profesie intelectuala nu de dragul titlului si al avantajelor materiale. in aceasta postura, intelectualii nici nu este intelectual decit in acceptia for-mala a cuvintului. Fara aptitudine si interes (in sens afec-tiv, si nu material) nu se poate pasi cu fruntea sus pragul unei facultati.

O data stabilita orientarea profesionala, urmeaza o ade­varata restructurare a preocuparilor, a centrului de interes, a intregi activitati. Fara a parasi citusi de putin programa scolara generala (pregatirea de baza), fara a omite nici o zi elementele de cultura generala, elevul isi va polar iza aten­tia asupra materiei sau materiilor legate de viitoarele studii de specialitate. Astfel, un viitor inginer va depune eforturi sustinute la matematici, la fizica si chimie, impunindu-se consultarea unei bibliografii ce depaseste cerintele scolare, in acelasi timp, va adinci cunoasterea uneia sau mai mul­tor limbi straine, care il vor ajuta in largirea cunostintelor de specialitate. Un viitor jurist va acorda preferinta mate­riilor cu caracter umanist car- limba si literatura romana, filozofia, artele, istoria si, de asemenea, 1-2 limbi straine. Dupa cum vedem, inca din aceasta etapa, sfera de interes a tinarului e bine sa fie suficient de larga, spre a nu lasa nici un colt descoperit, nici o lacuna in cadrul formarii sale ea intelectual.

Se pot da desigur exemple de persoane care au "ajuns' fara o orientare profesionala corecta, fara o aptitudine canalizata corespunzator. E vorba desigur de acele succese "la limita', fortate, intimplatoare, care creeaza in munca intelectuala mediocritati uneori penibile. Este cazul acelor studenti care "tocesc' ani de zile treptele unei facultati, caznindu-se si tirindu-se, in realul inteles al cuvintului,

din examen in examen, trudind cite doi ani calendaristici pentru cucerirea unui an scolar. Unii reusesc, e drept, prin note la limita, sa smulga ea pe un trofeu mult invidiata di­ploma. Putini dintre ei vor razbi ulterior din milul medio-critatii, putini vor justifica increderea pe care societatea le-a acordat-o. Toti vor afla, prea tirziu, ca munca intelec­tuala solicita anumite calitati, aptitudine si adesea talent, insailate obligatoriu pe textura tare, realizatoare, a muncii.