Consideratii generale despre stres

1. Consideratii generale despre stres

1.1. Conceptul de stres

Se pune intrebarea fireasca. Ce este stresul? Termenul de stres provine din cuvantul omonim englez ,,stress" care, in engleza inseamna constringere, forta.

Aceasta notiune a fost definita de catre Hans Seyle, reputat savant al universitatii din Montreal care a demonstrat pe cale experimentala ca la originea bolilor sta stresul. Prin stres el intelegea reactia organismului la efortul de adaptare si nu situatia care cauzeaza stresul. In acest sens, Seyle apreciaza ca ,,nu ceea ce ti se intimpla este important, ci felul cum reactionezi".

In aceasta directie s-au formulat de catre diversi cercetatori mai multe definitii, urmarindu-se surprinderea cat mai exacta a acestui fenomen, cu determinarile si efectele sale psihologice, sociale, culturale in plan individual si colectiv.

In dictionarul de psihologie al lui Norbert Sillemy se arata ca, (,,stress" cuvant englez utilizat pentru prima data de Hselye, in 1936), ,,pentru a desemna starea in care se gaseste un organism amenintat de dezechilibru, sub actiunea unor agenti sau conditii care pun in pericol mecanismele sale home-statice".

H. Pieron identifica stresul ca fiind ,,agresiunea cu actiune violenta exercitata asupra organismului, de la socul electric la frustrarea acuta".

Prin stres, Arcadie Percek desemneaza ,,orice stare de tensiune creata de o agresiune provenind din mediul intern si extern, fata de care organismul se apara pe calea unor reactii de adaptare, solicitand in acest scop axul hipotalamo-hipofizosuprarenalian". Intr-un dictionar roman de psihologie sociala stresul este definit ca ,,starea de tensiune, incordare si discomfort determinata de agentii afectogeni cu semnificatie negativa, de frustrarea sau suplimentarea a unor stari de motivatie (trebuinte, dorinte si aspiratii), de dificultatea sau imposibilitatea rezolvarii unor probleme. In acceptiunea comuna notiunea de stres este imprecis definita desemnand frecvent atat sursa generatoare de stres cat si efectul acesteia asupra persoanei, adica stresul propriu zis.

1.2. Caracteristicile stresului

Am arat ca stresul este desemnat de starea ce rezulta in momentul perceperii unui dezechilibru intre solicitarile exercitate asupra noastra si capacitatea de care dispunem pentru a le face fata, de a le satisface. Actiunea stresului poate fi indreptata intr-un sens functional dar si disfunctional. Stresul nu este suficient pentru a motiva performanta. Daca suntem in prezenta unui nivel moderat al dezechilibrului, unde cerintele intrec capacitatile, individul poate fi motivat sa-si mareasca efortul pentru a-si usura stresul, efort ce duce si la marirea performantei organizationale. Acesta este un stres functional.

Daca dezechilibrul intre cerinte si capactiatea de a le implini este prea mare, individul va simti un mare disconfort psihic intervenind chiar inhibitia de stres - efect al stresului dsfunctional. Intr-o serie de acceptiuni, pentru conditiile in care, la contactul cu factorii de stres se genereaza reactii negative, de dezaprobare, se utilizeaza notiunea de stres sau simplu stres, iar pentru situatiile in care acestea lipsesc, notiunea de eustres, cu sensul de stres pozitiv, de stimulare. Stresul in exces sau distresul, are un puternic efect dezorganizator atat direct cat si mediat, asupra integritatii psihofizice a unei persoane. Reactiile emotionale includ fenomene ca de exemplu: anxietatea, sentimentul de complexare, insingurare. Functia cognitiva este marcata de un nivel scazut de concentrare, de fenomene de uitare, hipersensibilitate la critica, la observatii si admonestari. Simptomele fiziologice de sanatate includ hipertensiune arteriala, tulburari de respiratie, modificari hormonale. Stresul vietii in general, si cel, organizational, in special, genereaza, dupa cum se apreciaza in unele studii - pana la 75% dintre accidentele si bolile de inima.

Exista si un tip de stres cu actiune tonica, mobilizatoare, cu efecte benefice, pozitive de capacitate a resurselor individului - eustresul - cel care mentine tonusul fizic si psihic al omului la nivel ridicat si are ca efect o adaptare corespunzatoare la mediu. Un lucru este foarte sigur: o anumita stare de tensiune, un anumit nivel de incarcare al organismului, sunt utile indiferent ce activitate urmeaza sa intreprindem. Acest minimum necesar ca imbold la actiune este definit, dupa cum am vazut prin eustres, deci, stresul moderat energizeaza organismul, ii mareste capacitatile adaptive si numai stresul intens, fata de care adaptarea pare dificila sau imposibila, este nociv si trebuie sa fie eliminat. Cu toate ca momentele de eustres presupun si alte cheltuieli energetice, sunt necesare vietii, ne dau senzatii de crestere a vitalitatii de bunastare si de satisfactie intima. De aceea, un program anti-stres nu se poate limita la dozarea energiilor de distres; trebuie sa caute sa ne procure in mod obligatoriu si constient, momente de eustres.

Elementul fundamental in gestionarea stresului sta in raspunsul la intrebarea: cum poate fi transformat distresul in eustress?

1.3. Mecanismele stresului

Stresul face parte din existenta cotidiana a fiecaruia dintre moi si nu pot fi evitate efectele acestuia. Suntem pusi in fata unor situatii sau evenimente dificile, de natura, si intensitati diferite, si in conditii de mediu deosebite: zgomot, caldura, frig umiditate. In fata unei agresiuni, organismul reactioneaza pentru a se adapta noii sale situatii. Acest raspuns este de doua feluri: fiziologic si cognitiv sau psiho- emotional. Pe plan fiziologic, reactia de adaptare a organismului pune in pericol doua sisteme in joc: sistemul nervos vegetative (autonom) si sistemul endocrin. Actionarea celor doua sisteme declanseaza si instaleaza reactia de adaptare cunoscuta sub numele de ,,sindrom general de adaptare". Este foarte important de stiut ca hormonii asigura apararea imediata a organismului aflat sub presiunea unui dezechilibru. Cortizonul si adrenalina sunt identificati ca hormoni ai stresului. Secretia prelungita a celor doua tipuri de hormoni, in prezenta expunerii repetate la situatii periculoase, sau de stres, provoaca epuizarea progresiva a organismului si aparitia unor manifestari negative precum diminuarea actiunii sistemului imunitar, ulcerul gastric, hipertensiunea arteriala, etc. Insa toate acestea raman sub controlul cognitiv; de fapt individul este cel care determina natura stresanta a unui eveniment, intensitatea si eficienta reactiei de adaptare depinzand de factori individuali, cognitivi si emotionali.

In studiile de specialitate problematica stresului profesional este abordata din perspective diferite unele orientandu-se spre efectele fiziologice asupra organismului, iar altele asupra efectelor subiective, cognitive sau comportamentale. Organismul reactioneaza la orice stresor. Factorul stresor poate fi identificat prin orice sursa interioara sau exterioara de natura sa puna in pericol echilibrul fizic sau psihic al organismului, echilibru care este permanent cautat de catre organism. Deci, la aparitia unui factor stresor, corpul uman se apara prin initierea sindromului general de adaptare, adica modificari fiziologice complexe grupate in trei stadii, fiecare avand caracteristici diferite.

Reactia de alarma - cu o faza de soc si o faza de contrasoc, in care apar fenomene de aparare a organismului. Daca stimulul nu e suficient de semnificativ nu se declanseaza prima faza a sindromului general de adaptare, iar stimulul nu mai are calitatea de agent sau factor stresor in acel moment pentru peroana respectiva, dar isi poate schimba calitatea in alte circumstante. Aceasta inseamna mobilizarea generala a fortelor de aparare a organismului; raspunsul complet nu se reduce insa la reactia de alarma, caci, in cazul in care agentul nociv continua sa actioneze, se produce starea de adaptare sau de rezistenta. Deci nici un organism nu se poate afla multa vreme in starea de alarma.

Daca agentul este atat de dur incat efectul sau continuu este incompatibil cu viata, atunci corpul moare chiar in cursul reactiei de alarma, in cateva zile sau ore; daca este in stare sa supravietuiasca, atunci acea reactie initiala este urmata in mod necesar de urmatorul stadiu.

Stadiu de rezistenta - Cuprinde reactii sistemice ale organismului provocate de o expunere prelungita la factori stresori. Aceasta se deosebeste de primul stadiu, mai mult chiar, in anumite privinte trasaturile caracteristice ale celor doua stadii sunt opuse: astfel in cursul reactiei de alarma secretia, celulelor cortexului suprarenal se elimina in fluxul sangvin si in acest fel aceste celule nu vor mai contine substante de depozit; in schimb in stadiu de rezistenta se depoziteaza in cortexul suprarenalei foarte multe particule de secretie. In timp ce in cursul reactiei de alarma vascozitatea sangelul creste, iar continutul sau in clor descreste, declansandu-se procese catabolice, in stadiul de rezistenta sangele se dilueaza, iarasi, nivelul clorului creste, accentuandu-se in tesuturi procese anabolice, iar corpul isi dobandeste cu incetu greutatea initiala.

Stadiu de epuizare, se dezvolta in conditiile in care adaptarea organismului la actiunea factorilor de stres nu se mai poate mentine. Daca organismul se expune mai mult timp unui agent nociv, adaptarea obtinuta dispare din nou. Hans Seyle identifica modul de parcurgere ale celor trei etape, grupandu-le in: teama, care consta in sensibilizarea intregului organism; inima incepe sa bata mai repede dacat de obicei, respiratia se accelereaza; rezistenta, in timpul careia persoana in cauza declansaza adapatrea la agentul stresant; epuizarea, care intervine dupa consumarea etapei precedente. Sindromul general de adaptare este un mecanism biologic si fiziologic, incontrolabil voluntar, prin care organismul evalueaza modificarile din mediu (fizic sau psihic) si realizeaza adaptarile la acesta. Stresul propriu zis este corelativ sindromului general de adaptare, cu care este de altfel adesea confundat. Dar spre deosebire de acesta, stresul ca fenomen negativ poate fi diminuat sau evitat intre anumite limite, fara a fi insa eliminat in totalitate niciodata.

1.4. Factori de stres

Factorii de stres ca stimul de afectare a echilibrului organismului, pot fi grupati in trei mari categorii:

fizici, determinati de surmenaj, boala, foame, zgomot, lumina intensa, prezenta substantelor toxice, frig sau caldura in exces;

biologici, provocati de abuzul de cafea sau tutun, alimentatie proasta, exces sau lipsa de vitamine etc.;

cognitivi (psiho-emotionali), indusi de teama, plictiseala, griji, frustrare, modificarea programului obisnuit.

La toate acestea se adauga alti factori de stres care depind de individ, cum sunt: ereditatea, personalitatea, capacitatea de rezistenta fizica varsta, aceste caracteristici individuale explica faptul ca nu reactionam toti la fel in prezenta aceluiasi tip de stres.

Stresul devine patogen in conditiile in care nu sunt mobilizate suficiente posibilitati individuale de raspuns.

Atentia deosebita acordata stresului se datoreaza de altfel efectelor negative pe care acesta le poate avea in anumite conditii asupra personalului, a eficentei organizatiei, institutiei sau locului de munca.

1.5. Influentele stresului asupra angajatilor

1.5.1. Cauze generale ale aparitiei stresului

Actiunile omului sunt determinate deopotriva de mobiluri ca satisfacere a instinctelor, nevoia de a se exprima, setea de putere si de avere, aspiratia la munca creatoare, intentia realizarii propriilor sale scopuri si multe altele. Toate aceste dorinte si motivatii precum si valoarea lor biologica sunt relevante pentru mentinerea homeostazei si a echilibrului la individ si in societate.

Egoismul este trasatura caracteristica cea mai veche a vietii. Toate vietuitoarele, de la cel mai simplu microorganism pana la om, trebuie sa-si apere in primul rand propriile interese. Nu ne putem astepta din partea cuiva sa fie mai constiincios in grija fata de altul decat fata de sine.

Totusi egoismul este un lucru firesc, dar considerat a fi ceva urat, incercam sa negam si fata de noi insine ca exista. Egoismul este de asemenea periculos si sub raport social; ne temem de el, deoarece este purtatorul germenilor dusmaniei si razbunarii. In ciuda egoismului innascut, multi dintre noi suntem condusi de sentimente altruiste. Aceste doua forte motrice aparent opuse nu sunt totusi incompatibile, deoarece autoconservarea nu se opune in mod necesar dorintei de-ai ajuta pe altii.

Exista deosebiri mari, individuale, in privinta cantitatii de stres pe care o necesita fiecare individ pentru a fi fericit. Totusi, foarte putini se multumesc cu o viata total pasiva. Pana si un om cu o fire cat se poate de putin ambitioasa, rar se multumeste cu un nivel de trai minim, care sa-i asigure numai lucrurile cele mai necesare vietii: hrana, imbracaminte si adapost. Majoritatea covarsitoare a oamenilor au nevoie de mult mai mult. Dar poate ca cei angajati in slujba unei idei si care isi sacrifica intreaga lor viata pentru a se afirma intr-un domeniu necesitand numeroase calitati intelectuale si perseverenta, sunt tot atat de putini ca si oamenii ce vegeteaza precum plantele.

Se poate afirma ca majoritatea oamenilor se afla undeva intre aceste doua extreme.

Suma trebuintelor si aspiratiilor fiecarei persoane se constituie in scopuri a caror realizare confera organismului un echilibru intern, pe care acesta incearca sa-l mentina permanent. Aparitia unor perturbari ce pot ameninta indeplinirea scopurilor propuse conduce la ruperea echilibrului interior al individului. Tocmai producerea acestui dezechilibru initiaza urmarile pe care, generic, le numim stres.

Activitatea umana este dominata de cautarea fericirii. Iar fericirea este in esenta ei implinire, o stare in care au fost satisfacute toate nevoile, atat materiale cat si spirituale. Bucuria nu este altceva decat satisfaderea unei nevoi, iar fara exigente mari nu pot exista nici bucurii mari. In cazul stresului determinat de relatiile dintre oameni, castigul poate consta din prietenia, recunostinta, bunavointa si dragostea obtinuta, iar dauna din starnirea unor sentimente de manie, deziluzie sau chiar razbunare.

Acest lucru se refera la propria persoana, cat si la cei din jurul nostru, deoarece sentimentele noastre negative sau positive nutrite fata de altii ne sunt nemijlocit daunatoare sau favorabile. Omul este o fiinta dotata cu inteligenta, fapt care l-a ajutat sa resolve multe dificultati legate de supravietuire. Insa in relatiile interumane ne bazam mai mult pe sentimentele noastre decat pe inteligenta. Desi decizia rationala este mult mai temeinica, totusi sentimentele il determina pe om sa-si sacrifice viata pentru tara, sa se casatoreasca din dragoste, sa comita crime abominabile sau sa intre intr-un ordin monarhal. Argumentele urmeaza dupa fapta si, in genere, servesc la justificarea actiunii determinate de sentiment si la netezirea drumului in continuare.

1.5.2. Identificarea agentilor stresori

Din pacate, in momentul cand oamenii sunt stresati, ei nu se gandesc la motivele pentru care se simt astfel. Daca reusesti sa identifici exact cauza stresului tau, vei reusi sa-i faci fata cu succes. In general, factorii stresori isi au originea in:

I. Proprii factori motivanti. Factorii motivanti sunt acele forte interne care ii determina pe oameni sa ceara tot mai mult de la ei insisi, uneori chiar prea mult. Presiunile de la locul de munca. Este vorba despre presiunile exercitate asupra celor care lucreaza in conditii solicitante (fizic sau psihic). Aceste forte interne ne determina propriul nostru stil de lucru si ne afecteaza practic orice actiune. Modul in care ne organizam munca si timpul, modul cum ne conducem relatiile personale - toate sunt influentate de aceste forte amintite mai sus. Cand nu suntem stresati, factorii motivanti sunt deosebit de utili. Dar cand suntem stresati ei ne pot afecta comportamentul in mod negativ. Exista cinci factori motivanti de baza care afecteaza munca oamenilor:

a. urgenta - ne constrange sa facem mai multe lucruri in putin timp. Reactionam foarte bine la termene scurte si energia noastra este maxima in conditii tensionate. Dar cand nu suntem stresati, datorita acestui factor reusim sa muncim enorm. Dar cand suntem stresati, ne pregatim mai putin si facem multe greseli, unele involuntare;

b. perfectionismul - ne impinge sa depasim chiar si cele mai inalte standarde. Dar in conditii de stres, vom sfrarsi prin a nu avea incredere in colegi, pentru ca ,,nimeni nu poate face treaba asa cum o facem noi", si vom fi coplesiti de sarcini. Este posibil sa intelegem gresit ceea ce ni se cere si sa consumam o cantitate mare de timp degeaba, concentrandu-ne asupra unor detalii absolute nesemnificative;

c. dorinta de a fi pe placul celor din jur - vrem sa fim pe pladul tuturor si incercam sa anticipam nevoile oamenilor, furnizandu-le acele lucruri pe care ne-am imaginat ca si le doresc. Dar stresul ne poate determina sa devenim excesiv de sensibili si sa ne suparam daca ni se pare ca am esuat in incercarile noastre de a fi pe placul ciuva;

d. munca din greu - depunem eforturi enorme in incercarea de a ne achita cum trebuie de toate sarcinile si de a obtine rezultate foarte bune. Muncim cu mult entuziasm si suntem gata a ne angaja la orice. Insa trebuie sa fim foarte atenti, fiinca sub influenta stresului ajungem sa ne asumam prea multe responsabilitati ceea ce va determina obtinerea rezultatelor din ce in ce mai putin;

e. presiunile de la locul de munca. Daca te simti prea solicitat la serviciu si nu iti iei ragazul necesar pentru a gasi cauza, nu faci decat sa maresti presionea exercitata asupra ta. Majoritatea oamenilor accepta ca un anumit nivel al stresului profesional ,,face parte din natura slujbei". Dar daca suntem capabili sa identificam sursele acesteia, am facut deja primul pas in controlul stresului. Cele mai des intalmite cauze ale presiunii la locul de munca sunt:

- standarde mult prea ridicate, care au fost fixate cu termene limita absolut nerealiste. Imediat ce solicitarile depasesc capacitatea de munca si resursele diponibile, apare categoric stresul. De exemplu, sunt supusi acestui tip de stres cei care lucreaza prea mult peste program sau cei care sunt depasiti de munca prea dificila pentru pregatirea lor;

- munca in conditii de continua schimbare, cand imprevizibilul se repeta frecvent. Daca nu exista siguranta in privinta propriei noastre arii de responsabilitati sau daca nu este foarte clar ce se asteapta de la noi, vor rezulta sentimente de teama si dezinteres;

- nesiguranta locului de munca, ne face sa ne simtim tematori. Faptul ca omul nu stie ce ii rezerva viitorul poate sa-i produca o anxietate severa. La randul ei, anxietatea, are ca efect reducerea performantelor si produce schimbari bruste ale starii de spirit, pornind de la varfurile bravadei si terminand cu adancurile depresiei;

- munca in echipa cu o persoana care este profound antipatica, va determina performante reduse sau scazute si aparitia sentimentului de frustrare;

- prea multe responsabilitati, vor determina luarea cu dificultate a deciziilor si scaderea capacitatii de concentrare;

- prea multe de facut si prea putin timp la dispozitie, insemna ca fie termenele limita au fost prost fixate, fie ca nu se organizeaza cum trebuie sau ca nu se stabilesc corect prioritatile. Rezultatul? O sa gresim foarte des, devenim agitati, iar munca noastra nu are decat de suferit. In majoritatea acestor situatii, oamenii reactioneaza la presiuni care nu sunt determinate de ei. Acest lucru le da senzatia ca au pierdut controlul situatiei, ceea ce da evident nastere stresului: scaderea performantelor, cresterea nemultumirii, intensitatea sentimentului de esec pe plan profesional si inevitabil, mai mult stres. Trebuie sa ne alocam timpul necesar vietii profesionale imediat ce incepem sa ne simtim foarte solicitati. Astfel, vom identifica din timp cauzele stresului. Simplul fapt ca facem aceasta evaluare va avea efecte benefice asupra noastra, pentru ca vom afla in mod clar cea determinat starea noastra mai proasta din ultimul timp. De asemenea, vom evita sa adaugam inca o sursa de stres: gandul ca noi suntem responsabili, intr-un fel sau altul, pentru ceea ce ni se intampla.

II. Evenimente din viata personala. Confruntarea cu nenumarate schimbari si dificultati, cu suisuri si coborasuri, se poate spune ca este deja parte integranta a vietii noastre. S-ar putea insa ca noi sa fi acceptat ca fiind rezonabile aceste niveluri ale stresului care de fapt sunt deosebit de mari. Incercam sa identificam problemele din viata noastra care reprezinta o sursa de stres. Contribuie la stresul nostru urmatorii factori de o reala importanta:

- evenimentele importante, moartea unei rude apropiate, divortul, imbolnavirea sunt, cu siguranta stresante. Dar la fel de stresante sunt si evenimentele pe care noi le consideram placute: casatoria sau mutarea intr-o locuinta noua. Acestea sunt stresante deoarece ne solicita adaptarea brusca la tot felul de situatii noi si ne creaza emotii puternice care, chiar daca sunt pozitive, sunt adevarate puncte de stres;

- micile nacazuri de zi cu zi, evenimentele importante din viata noastra vin si se duc, iar organismul se reface in timp. Dar micile necazuri cu care ne confrutam in fiecare zi (de exemplu blocajele rutiere, intreruperile repetate tocmai cand trebuie sa ne concentram) ajung sa fie mai stresante decat marile evenimente, pentru ca au loc in mod permanent. Nici nu scapam bine de un astfel de incident, ca se iveste altul. Stresul ce apare datorita acestor mici probleme este foarte daunator, pentru ca resursele noastre interne sunt solicitate in mod continuu;

- imbatranirea, adaptarea la schimbari mentale si fizice poate fi o importanta sursa de stres, in special la varstele la care hormonii se reduc (la barbati la 35 de ani, iar la femei in apropierea varstei de 45 - 50 ani). Aceste schimbari ne afecteaza direct forma fizica si comportamentul, ele determinand scurte pierderi de memorie si scaderea progresiva a energiei. Trebuie sa realizam ca orice schimbare aparuta in viata noastra ne solicita sa ne adaptam, iar aceste adaptari sunt surse importanre de stres.

Este important sa nu subestimam efectul pe care il poate avea acumularea stresorilor asupra organismului uman. Daca acestia ar actiona pe rand, unul cate unul, probabil ca le-am face fata cu succes. Dar faptul ca ne confruntam cu diferiti stresori concomitent genereaza un stres foarte greu de controlat. Probabil ca ni s-a intamplat, nu o singura data, sa ne simtim coplesiti de multitudinea problemelor ivite in viata noastra la un moment dat, probleme care pareau ca formeaza in fara noastra un baraj de netrecut. La inceput ni se parea ca ne descurcam suficient de bune cu diferitii stresori (factori motivanti interni, presiuni de la locul de munca, evenimente stresante din viata personala).

Totusi, efortul necesar se diminueaza si treptat seaca, incet dar sigur, rezervele de energie ale organismului nostru si ne reduce rezistenta asfel incat intr-un viitor mai apropiat sau mai indepartat sanatatea ni se va subrezii, determinand aparitia unei forme extreme de stres cunoscuta sub denumirea de extenuare.

1.5.3. Reactia generala la stres

Intelegerea naturii stresului reprezinta primul pas in procesul de control al acestuia. Reactia fizica la stres a fost programata in fiintele umane din timpuri preistorice. Este vorba despre un instinct de supravietuire de baza, care determina o secventa de reactii la o amenintare perceputa de organism. Cand omul din epoca de piatra se trezea fata in fata cu un animal de prada, creierul sau dadea semnalul de alarma si pregatea organismul pentru a face fata prin: lupta (confruntarea cu agresorul) sau prin fuga cat mai rapid cu putinta.

Amenintarile pe care le are de intampinat omul modern nu mai sunt aceleasi, dar reactia este! Cand creierul intercepteaza o situatie ca fiind alarmanta, hipotalamusul - centrul stresului in creier - daclanseaza o serie de procese simultane in organism, ca si cand s-ar pregati pentru o lupta. Sistemul nervos simpatic elibereaza adrenalina in sange. Ca urmare, cresc pulsul si tensiunea arteriala, si este eliberata energia de care organismul are nevoie pentru a fi pregatit de actiune. Cum oxigenul este necesar creierului pentru a functiona rational, se explica de ce oamenii ,,ingheata" sau fac lucruri irationale in situatiile in care sunt amenintati. Sistemul endocrin elibereaza ,,principalul hormon al stresului" din organism (ACTH), care mareste nivelul de glucoza din sange alimentand astfel muschii, pentru ca ei sa poata raspunde urgentei. Acum organismul este pe deplin pregatit pentru a actiona si astfel se explica ca oamenii pot face lucruri supraomenesti cand sunt amenintati de pericol. Toata aceasta activitate permite organismului sa se apere. Ritmul respiratiei creste, endorfinele sunt activate, sunt fabricate mai multe globule rosii pentru a trasporta oxigenul si mai multe globule alba pentru a lupta contra unei eventuale infectii.

Daca amenintarea este imediata, cum ar fi un posibil accident, dupa ce pericolul a trecut, organismul declanseaza procesul de calmare. Ca reactie la aparitia starii de urgenta, sistemul parasimpatic, adica cel care restabileste energia preia conducerea si readuce organismul in starea sa normala. Cu cat amenintarea este prezenta mai mult timp si implica tensiune prelungita (cum ar fi pregatirea, zile intregi, a unei operatiuni importante) cu atat organismului ii va trebui mai mult timp pentru a reveni la starea initiala. In situatia in care amenintarea devine permanenta, astfel incat ,,chemarea la arme" nu mai este incetata (tipul de stres care apare atunci cand solicitarile se suprapun si sunt din ce in ce mai mari), organismul nu mai reuseste sa se relaxeze, sa revina la starea sa initiala, pentru ca hormonal stresului este activat in mod continuu. Iata de ce ca urmare a presiunii permanente, sistemul nostru defensiv este in alerta si poate claca, din cauza suprasolicitarii, atunci cand aveam mai mare nevoie de el.

Solicitarile intense care se intind pe o perioda lunga de timp pot deveni extrem de daunatoare. Cand organismul imcepe sa-si revina dupa operatia de alarma prelungita, nivelul glucozei in sange devine periculos de mic, diminuindu-i resursele si lasandu-l expus la boli grave cum ar fi: astm, hipertensiune arteriala sau boli de inima. De aceea, cu cat masurile se iau mai repede, cu atat este mai bine. Creierul nu poate face diferenta intre o situatie care efectiv iti pericliteaza viata (cum ar fi aparitia, inapropiere de tine, noaptea, a unui individ inarmat) si o mica neplacere cum ar fi un conflict cu un vecin. Indiferent de cauza, reactia noastra la ceea ce mintea noastra interpreteaza ca fiind o amenintare este pornita. In cateva secunde adrenalina este varsata in sange ceea ce, daca nu exista o ,,supapa de evacuare" constand in actiune fizica, va produce o stare de buimaceala sau tulburare mentala acompaniata de reactii fizice precum senzatiile de gol in stomac, palpitatii, gura uscata si inmuierea genunchilor, deci, organismul nostru s-a pregatit instinctiv pentru actiune, in timp ce noi aveam de fapt nevoie de mai multa ratiune pentru a solutiona problema.

Din pacate, toate transformarile fizice amintite mai sus au un efect dezastruos asupra procesului de gandire:

- scade capacitatea de a gandi clar, omului ii vine greu sa-si organizeze logic gandurile astfel incat sa poata gasi cea mai buna solutie pentru problema sa. Faptul ca se simte extenuat il poate determina sa-si puna la indoiala propria competenta;

- apar foarte mari greutati in concentrare, ca urmare performantele din activitatea desfasurata tind sa scada;

- comportamentul uman devine radical. Aderam, fara vointa noastra, la niste tipare rigide de comportament. Faptul conduce la incapacitatea de a ne adapta atunci cand imprejurarile se schimba si sunt necesare reactii flexibile. Incapacitatea de a gandi obiectiv intr-o anume situatie nu face decat sa complice mai mult situatia respectava. Dar odata ce am realizat efortul pe care stresul il poate avea asupra rationamentului nostru, este mai usor sa luam masuri.

Deoarece corpul si mintea noastra sunt legate in mod complex, evaluarea pe care o face initial unei situatii este cea care determina reactia in lant si intensitatea raspunsului emotional. Daca interpretam o situatie ca fiind interesanta (de exemplu un eveniment care este solicitant, dar caruia putem sa-i facem fata fara probleme), sistemul de alarma al organismului ne ofera stimulul necesar pentru a actiona. Dar daca interpretam aceiasi situatie ca fiind intimidanta si suparatoare (volumul de munca ne depasesta si ne simtim epuizati), atunci rezulta o strare de stres. Sentimentele sunt rezultatul perceptiilor noastre. Asadar, daca vom permite gandurilor noastre sa fie negative, vom fi nervosi, irascibili si ne vom simtii mizerabil. Sentimentele negative conduc, in timp la aparitia uneia din urmatoarele stari:

Anxietate - se instaleaza cand teama in legatura cu o situatie devine prea puternica. Anxietatea se manifesta prin nesiguranta, panica, nervozitate, incapacitate de relaxare sau de somn.

Agresivitate - apare cand eforturile noastre de a atinge un scop sunt desarte. Simptomele agresivitatii sunt: iritabilitatea, reactii exagerate la situatii banale, comportament certaret.

Depresie - cand grijile se inmultesc, viata nu pare a fi atat de atractiva. Simptomele depresiei sunt: pierderea interesului pentru orice activitate, letargia sentimentului de lipsa a propriei valori.

Acestea sunt primele consecinte ale stresului indelungat, daca nu se iau masuri pentru a rezolva problema, situatia se va inrautati. In primul rand trebuie sa identificam sursele de stres si metodele ce ne pot ajuta in redarea echilibrului mental.

1.5.4. Determinarea nivelului si sursele stresului organizational

Indivizii reactioneaza diferit in fata acelorasi stimuli stresanti, datorita perceperii diferita a naturii lor precum si a capacitatii diferite de a le face fata. Acest lucru este de natura sa conduca la aparitia stresului in grade diferite de la individ la individ, perturband astfel echilibrul si performantele unei organizatii. In acest fel se induce stresul organizarional, caz in care managerul trebuie da intervina pentru optimizarea acestuia. Gestionand stresul diferentiat si nuantat, cu ajutorul unor strategii adecvate diferitelor forme de stres, liderul poate ajuta subordonatii sa-si schimbe perceptia asupra sarcinii si sa o adapteze conform capacitatilor.

1.5.4.a. Evaluarea stresului organizational

Primul pas ce trebuie facut in managementul stresului este acela de a determina natura stresului individual, pentru a vedea daca acesta va creste se va reduce sau se va mentine la acelasi nivel. Abordarea evaluarii se poate face in doua moduri: fie prin inregistrarea relatarilor subordonatilor fie prin observarea raspunsurilor, a realizarilor si a rezultatelor. Probabil ca cea mai simpla modalitate de a obtine informatii utile asupra stresului este sa intrebam pe indivizi asupra modului in care isi percep propriul nivel de stres sau sa observam comportamentul subordonatilor. Monitorizarea comportamentului subordonatilor poate fi facuta de un lider care cunoaste bine grupul si care e capabil sa observe grupul in evolutia lui. Orice schimbare a comportamentului normal poate oferii un indiciu asupra intensitatii stresului. De exemplu, subordonatii care isi schimba deodata comportamentul, aratandu-se plictisiti, dezinteresati sau obositi si le scade standardul de performanta, inseamna ca nu fac fata stresului.

Utilizand tehnicile discutiilor de consiliere, liderul poate depista diferitele cauze ale stresului, poate identifica stresul chiar din fazele initiale, incecand inlaturarea lui. Localizarea surselor de stres excesiv constituie urmatorul pas in managementul stresului. Tendinta generala pentru lider este de a asocia stresul excesiv cu sarcina subordonatului de a atinge anumite performante. Aceasta poate fi sau nu cauza. Desi exista cateva masuri disponibile de detectare a stresului, poate cele mai credibile surse de astfel de informatii sunt cele rezultate din folosirea tehnicilor de detaliere a performantelor sau de consiliere personala.

Membrii grupului pot fi o sursa de suport social dar, in acelasi timp, si o sursa de stres. Calitatea de a fi membru a mai multor grupuri poate determina aparitia stresului datorita divergentelor ce se ivesc in exercitarea diferitelor roluri, in adaptarea la asteptarile diferitelor grupuri, in acest caz alocarea timpului intre roluri fiind frecvent un factor stresant (de exemplu situatia de a lucra peste program poate afecta timpul alocat cupiilor).

Competitia cu egalii pentru bonificatii, favoruri, avansari poate genera un stres considerabil, mai ales dand acestia constituie un suport social (ne sunt colegi sau prieteni). Relatia cu superiorul poate deveni un factor stresant, mai ales cand acesta stabileste standarde de performanta si cand evalueaza performanta atinsa. Superiorii sunt adesea surse de schimbare. Schinbarea organizationala pe care o induce liderul, precum si schimbarea atitudinii sale nu creaza in mod necesar un stres disfunctional. Dar daca schinbarea nu este atent coordonata poate deveni o sursa de stres pentru membrii organizatiei.

Schimbarea poate include noi superiori, o noua munca, un nou grup de munca, noi metode de evaluare a performantelor si de realizare a sarcinilor, un nou echipament etc. Fara o coordonare efectiva, toti acesti factori pot produce stres. Se pune intrebarea fireasca cum poate proceda liderul pentru a elimina toti acesti factori de stres? In fond, managerul schimbarii este o modalitate de management al stresului. Evenimentele din societate pot constitui o sursa activa de stres in interiorul organizatiei.

Perceperea sociala a organizatiei, imaginea sa in mediu, pot avea un impact asupra climatului organizational, care prin extindere se poate repercuta asupra stresului individual. Daca organizatia este o institutie publica, resursele si metodele de operare pot fi restrictive sau dictate de legi, reguli sau agentii guvernamentale. Astfel de restrictii pot fi frustrante pentru membrii organizatiei.

Problema pentru lider este de a identifica sursele de stres relevante pentru o strategie de management al stresului si de a examina sistematic mediul pentru a determina care sunt factorii stresanti semnificativi. Se stie ca liderul, prin comportamentul sau, este un prim candidat la sursele de stres. Alte surse organizationale de stres sunt: natura sarcinii, mediul/conditiile de munca (zgomot, restrictii de spatiu), mediul social sau interpersonal (conflictele, ambiguitatea rolului), structura organizationala (reguli, niveluri de control, roluri) si procesul de socializare organizationala (aspectele informale, invatarea ,,trucurilor", dedesupturilor), toate apar ca potentiale candidate pentru cresterea stresului in situatii particulare.

Evaluarea stresului trebuie sa fie un proces continuu pentru a fi eficient. Un simplu instantaneu asupra mediului poate rezolva o problema pe termen scurt, dar nu va detecta stresul acumulat pe o perioada mai lunga de timp. Observarile repetate ale mediului permit liderului sa detecteze aparitia noilor factori stresanti, evolutia celor vechi si noile reactii fata de ei:

- discrepanta dintre competenta si solicitarile reale ale functiei pe care o indeplineste; aici apar doua aspecte, cu posibile efecte de acelasi gen: cel in cauza sa perceapa ca functia, indatoririle sale sunt cu mult sub capacitatile lui (de unde apare frustrarea, nemultumirea, insatisfactia), sau sunt cu mult peste disponibilitatile proprii, situatie in care apare complexul de inferioritate, temerea si nesiguranta de sine;

- calitatea slaba a ajutoarelor sale nemijlocite, a unor subordonati, nevoia de a-i suplini prin eforturi si consum de timp peste limitele normale;

- stilul de conducere al superiorului sau al esalonului ierarhic perceput de cel in cauza ca perturbator, tutelar, excesiv de dur sau necoerent si imprevizibil;

- lipsa de perspectiva certa si clara privind evolutia carierei sale.

In ceea ce priveste persoanele aflate in relarii de subordonare, cauzele aparitiei stresului pot fi gasite in:

- senzatia ca nu i s-a acordat o functie pe masura pregatirii si a experientei sale;

- perceptia sa ca seful sau ii este ostil, nu-i pretuieste munca la adevarata ei valoare ori ia masuri nejustificate impotriva lui;

- neangajarea sa in anumite sarcini dificile, neconsultarea lui in probleme dificile ale organizatiei sau grupului;

- nerespectarea unor criterii de promovare, in ceea ce-l priveste, privind avansarea in gradul urmator, privind acordarea unor recompense sau aplicarea unor sanctiuni, trimiterea la cursuri de perfectionare in tara ori in strainatate;

- starea de incertitudine, generate de unele posibile restructurari si reduceri de efective, asa cum se intampla indeosebi in perioada actuala de tranzitie si de modernizare a structurilor militare;

- frecventa prea mare a mutarilor sale dintr-o functie in alta sau in diferite localitati, unele izolate;

- lipsa satisfactiei profesionale, ca urmare a perceperii functiei pe care o ocupa ca fiind necorespunzatoare aspiratiilor sale sau a subiectivismului sefului nemijlocit in evaluarea rezultatelor muncii proprii.

1.6. Examenul ca agent stresor

Pentru unii candidati examenul este un prilej de intarire a statutului, pentru altii o amenintare. Unii sunt nerabdatori sa inceapa concursul, altii nu stiu cum sa-l mai amane. Unii tremura de ,,emotie" la gandul ca vor primi o nota, altora acest lucru le este relativ indiferent.

Exemplele ar putea continua, punand in evidenta reactii diferite, chiar opuse, la una si aceeasi persoana. Intrebarea se pune in mod firesc de unde provin aceste diferente.

Din cel putin doua surse: pe deoparte din sfera personalitatii candidatului (a modului cum acesta concepe examenul, a trasaturilor sale de personaliate - cum ar fi emotivitatea tendinta de a vibra mai mult sau mai putin amplu la o situatie, a experientei sale anterioare), pe de alta parte din insusi specificul concursului.

In vocabularul curent termenul de ,,stres" este utilizat cu sensul de neplacere, iritare, perturbare. O situatie considerata stresanta este consecvent evitata. Se pare insa ca stresul este sinonim cu insasi conditia vietii, devreme ce, asa cum demonstreaza cercetatorii stresului, nu numai necazurile dar si bucuriile ne streseaza, nu numai prezenta si absenta stimularilor, nu numai durerea si placerea, nu numai plansul dar si rasul.

Se pune intrebarea fireasca, care sunt atunci acceptiunile termenului de stres?

In general, prin stres se intelege: pe de o parte, orice stare de tensiune resimtita de organismul aflat intr-o situatie solicitanta; pe de alta parte, reactia organismului insusi la efortul propriu de adaptare. Asadar daca prima acceptiune sugereaza existenta unor stimuli nocivi generatori de stres, cea de a doua deplaseaza accentul de la importanta tipului de stimulare la importanta modului de a reactiona. In acest sens, Hans Selye - ,,parintele" conceptului de stres preciza ca: ,,nu este important ceea ce ti se intampla, cat este important modul cum reactionezi la ceea ce ti se intampla".

Alfel spus, prin stres se intelege: fie un stimul nociv sau un eveniment capabil sa genereze un puternic ecou afectiv, fie acea stare a organismului caracterizat

printr-o tensiune cu variate grade de intensitate, printr-o mobilizare a resurselor organismului care trebuie sa se adapteze unei situatii problematice.

In functie de context, se impune o acceptiune sau alta.

Stresul, ca stare speciala in organism, poate fi provocat de o gama larga de factori: stimuli fizici sau emotii puternice (pozitive sau negative), situatiile conflictuale dintre indivizi, amenintarea statului social, incertitudinea in privinta viitorului, miza mare a unor evenimente etc. Dar aceasta stare depinde la randul ei de particularitatile fiecaruia. Astfel, chiar si in cazul unei catastrofe sau calamitati naturale, oamenii au reactii extrem de variate: unii intra in panica si au un comportament care ii pune in pericol sau care pericliteaza existenta altor persoane, altii se stapanesc, actioneaza cu calm si eficienta reusind sa faca fata cu bine situatiei.

Deci stresul are o dubla determinere: una din partea stimulului, alta din partea individului care interpreteaza situatia. Acest lucru inseamna ca avem o mare influenta asupra propriilor stari de stres atat in bine cat si in rau (de aici decurge categoric importanta pregatirii psihologice). Un exemplu concludent este faptul ca un examen este agent stresor deoarece solicita rezolvzrea unor probleme specifice in timp limitat si la un nivel performantial cat mai ridicat. Exista posibilitatea de a nu obtine rezultatul dorit iar anticiparea acestuia produce neliniste, ingrijorare, ori alte forme de manifestare a stresului. Pot intervenii variate situatii inedite, surpriza, elemente care nu fusesera anticipate, pentru care candidatul nu si-a elaborat din timp un comportament adecvat. Constientizarea acestor lucruri poate accentua starea de stres la candidatul care nu este bine pregatit in plan psihologic. Nu in ultimul rand, intra in joc si existenta celorlalti candidati (ne temem uneori de numarul adversarilor, emitem ipoteze in privinta pregatirii lor).

Asadar, la un examen, fie ca este la o anumita disciplina sau unul profesional, ne confruntam cu o serie de solicitari care induc stres. Se pune intrebarea fireasca daca este posibil sa controlam starile de stres? Raspunsul este categoric: da! Tocmai pentru a face bine acest lucru trebuie sa ne insusim primele elemente din ansamblul tehnicilor de pregatire psihologica.

1.6.1. Consecintele stresului in situatia de examen

Acestea depind de intensitatea starii de stres (care la randul ei este hotarata de atitudinea noastra fata de agentul stresor) si se pot finaliza cu efecte diferite: negative/distructive sau, dimpotriva, mobilizatoare (stenice).

Intr-o stare avansata de stres persoana va simti in plan psihic o serie de reactii dezadaptative cum ar fi de exemplu: agresivitate, anxietate, stare de panica, incapacitate de concentrare, incoerenta ideilor si a formularilor sale si nu in ultimul rand impulsivitate. In plan fiziologic se manifesta tulburari ale functiilor circulatorie si respiratorie (tahicardie, paloare sau congestionare, senzatii de sufocare etc.), tonus muscular crescut sau prea scazut, deranjamente stomacale, reactii motorii inadecvate. Revenind la starea psihica a persoanei respective, aceasta se poate ,,pierde cu firea" acuza blocaje, inezactitati ale memoriei sau tulburari in modul de construire a rationamentelor, este incapabil sa respecte un plan dinainte fixat, este neatent etc.

Pe de alta parte, daca intensitatea stresului este moderata, ea poate sa conduca la consecinte favorabile performantei in munca.

O anumita doza de stres permite acea mobilizare optima a organismului pentru obtinerea succesului in raport cu scopul propus. Deci, problema nu consta in a elimina complet stresul (lucru de altfel imposibil, cat timp suntem fiinte vii dotate cu simtire) ci doar al transforma intr-un factor de optimizare a starii individului. Aceasta se realizeaza de catre persoana insasi, deci este vorba de un proces de auto control. Se pune intrebarea fireasca, ,,Care sunt mijloacele?".

In opinia cunoscutului specialist psiholog doctor Irina Holdevici, principalele metode sunt: gandirea pozitiva, autosugestia, relaxarea si autoprogramarea mentala prin intermediul imaginatiei dirijate. Astfel se poate obtine autoreglarea starilor psihice in directia si sensul succesului, fara a fi nevoie sa consultam cabinete medicale, sa consumam medicamente, cu economie de timp si satisfactii (datorate obtinerii unei concentrari optime a atentiei, unei memorii fidele, unui dezechilibru emotional de nivel ridicat).